Mărturii pentru Comunitate Vol. 5 pp. 39-48 Ziua 267

Continuare.

Mulți dintre aceia care au respins atât de mult călăuzirea și ocrotirea divină aleargă pe calea ușurătății și a plăcerilor egoiste, afundându-se mai mult în acțiuni înjositoare și în pângărirea corpului. Și ca o consecință, mintea le este poluată, iar religia le este neplăcută. Unii au mers atât de departe în acest curs coborâtor al vieții și au urmat așa de zelos calea sodomiților, încât ei sunt astăzi aproape de blestem, iar vocea mustrării și a avertizării nu mai are nici un efect asupra lor. Ei nu vor fi niciodată răscumpărați, iar părinții sunt vinovați de ruina lor. Plăcerile înjositoare, pentru care ei au făcut un sacrificiu așa de mare — sănătatea, pacea lăuntrică și viața veșnică, — se vor dovedi în final a fi pline de amărăciune.

Părinți, de dragul Domnului Hristos, nu greșiți în cea mai importantă lucrare a voastră, aceea de a modela caracterele copiilor voștri pentru prezent și veșnicie. O greșeală din partea voastră în neglijarea unei educații credincioase sau în indulgența acelei afecțiuni neînțelepte, care nu vă lasă să vedeți defectele și vă împiedică să le impuneți restricțiile cuvenite, se va dovedi a fi spre ruina lor. Felul vostru de purtare poate să imprime o direcție greșită pentru toată cariera lor viitoare. Voi hotărâți pentru ei ce vor fi și ce vor face pentru Hristos, pentru oameni și pentru propriile lor suflete.

-40-

Purtați-vă în mod cinstit și cu credincioșie cu copiii voștri. Lucrați în mod curajos și cu răbdare. Nu vă temeți de necazuri, nu precupețiți timpul și munca, povara sau suferința. Viitorul copiilor voștri va fi o mărturie cu privire la caracterul lucrării voastre. Credincioșia voastră față de Hristos poate fi mai bine exprimată în caracterul echilibrat al copiilor voștri decât în oricare alt mod. Ei sunt proprietatea Domnului Hristos, cumpărați cu propriul Său sânge. Dacă influența lor este în întregime de partea Domnului Hristos, atunci ei sunt colaboratorii Lui, ajutându-i pe alții să găsească calea vieții. Dacă neglijezi lucrarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, atunci modul tău neînțelept de disciplină îi așază printre cei care nu adună, ci împrăștie de la Hristos și întăresc împărăția întunericului.

Vorbesc despre lucruri pe care le cunosc; vă mărturisesc despre lucruri pe care le-am văzut, atunci când am spus că printre tinerii noștri educați și printre părinții care mărturisesc că sunt creștini există o ofensă grozavă la adresa lui Dumnezeu, care este atât de obișnuită, încât constituie unul din semnele zilelor din urmă. Este atât de plină de tendințe rele, încât cere o hotărâtă prezentare și denunțare a ei. Este păcatul de a privi cu ușurătate sau dispreț legământul lor de la început, de consacrare lui Dumnezeu. Pentru un interes religios, Duhul Sfânt îi mișcă pentru a lua o poziție categorică sub steagul însângerat al Prințului Emanuel. Dar părinții au fost ei înșiși atât de departe de Dumnezeu, atât de mult prinși în afaceri lumești sau atât de plini de îndoieli și nemulțumiri în ceea ce privește propria lor experiență religioasă, încât erau cu totul nepregătiți ca să-i educe. Acești tineri, în lipsa lor de experiență, au nevoie de o mână înțeleaptă și fermă care să le arate drumul cel drept și care să bareze prin sfat și restricții drumul cel rău.

O viață religioasă ar trebui să fie într-un vădit contrast cu o viață lumească și căutătoare de plăceri. Aceia care vor fi ucenici ai lui Hristos trebuie să-și ia crucea și, purtând-o, să-L urmeze pe Hristos. Mântuitorul nostru n-a trăit ca să-și placă Sieși și nici noi nu trebuie să trăim astfel. Realizări spirituale înalte cer o totală consacrare lui Dumnezeu. Dar această instruire n-a fost dată tinerilor, pentru că ea ar fi fost în contradicție cu viața părinților. De aceea, copiii au fost lăsați să-și câștige o cunoaștere a vieții creștine cum au putut ei mai bine. Când au fost ispitiți să caute compania celor lumești și să participe la petrecerile lumești, indulgența părinților n-a dorit să le refuze nici o plăcere — dacă ei au spus sau au făcut ceva în această problemă, — au luat o poziție atât de nedefinită și nehotărâtă, încât copiii au tras concluzia că drumul pe care doresc să meargă era în armonie cu viața și caracterul creștin.

-41-

O dată porniți pe acest drum, de regulă au continuat să meargă pe el până când elementul omenesc a ajuns predominant și au râs în mod batjocoritor de vechile lor convingeri. Ei disprețuiesc simplitatea manifestată atunci când inimile lor au fost calme, găsind scuze pentru a ocoli cerințele sfinte ale bisericii și ale Răscumpărătorului crucificat. Această clasă nu poate deveni niciodată ceea ce ei ar fi putut fi dacă convingerile conștiinței n-ar fi fost afectate și cele mai sfinte și mai iubitoare afecțiuni n-ar fi fost slăbite. Dacă, în anii de mai târziu, vor deveni urmași ai Domnului Hristos, ei vor purta încă cicatricele pe care lipsa de respect pentru lucrurile sfinte le-au lăsat în sufletul lor.

Părinții nu văd aceste lucruri. Ei nu prevăd rezultatul modului lor de a fi. Nu simt că copiii lor au nevoie de cea mai delicată cultură, de cea mai atentă disciplină în viața divină. Ei nu privesc la ei ca fiind, într-un mod special, proprietatea Domnului Hristos, cumpărată cu sângele Său, ca trofeu al harului Său, și astfel, instrumente pline de iscusință în mâinile lui Dumnezeu, spre a fi folosite pentru zidirea Împărăției Sale. Satana caută totdeauna să-i smulgă pe acești tineri din mâinile Domnului Hristos, iar părinții nu pricep faptul că marele adversar își înfige steagul lui diavolesc lângă ei. Sunt așa de orbi, încât cred că acesta este steagul lui Hristos.

Prin ambiție sau indolență, scepticism sau îngăduință de sine, Satana îi ademenește pe tineri de pe calea îngustă a sfințeniei, lăsată pentru cei răscumpărați de Domnul pentru a umbla pe ea. Vorbind la modul general, ei nu părăsesc această cale așa, dintr-o dată, ci sunt câștigați în mod treptat. Făcând un pas greșit, ei pierd mărturia Duhului Sfânt în ceea ce privește acceptarea lor de către Dumnezeu. Astfel, cad într-o stare de descurajare și neîncredere. Pierd interesul, plăcerea pentru serviciile creștine, deoarece conștiința îi condamnă. Ei au căzut în cursa lui Satana și nu există decât o singură cale de a scăpa din ea — trebuie să-și retragă pașii de pe calea pe care au apucat să meargă și, cu sufletul umilit, să mărturisească și să părăsească drumul pe care au mers până atunci. Aceștia trebuie să-și reînnoiască prima lor experiență pe care au uitat-o, să nutrească orice aspirație divină și să lase ca acele emoții sfinte, pe care numai Duhul Sfânt le poate inspira, să le stăpânească sufletele. Credința în puterea lui Dumnezeu va da tărie spre a susține, lumina și călăuzi.

-42-

Această instruire practică în experiența religioasă este ceea ce părinții creștini ar trebui să fie pregătiți să o dea copiilor lor. Dumnezeu cere aceasta de la tine și înseamnă să-ți neglijezi datoria dacă dai greș în a-ți aduce la îndeplinire lucrarea. Învață-i pe copiii tăi în legătură cu metodele alese de Dumnezeu de a disciplina, cum și condițiile succesului din viața creștină. Învață-i că nu pot să slujească lui Dumnezeu și în același timp să aibă mintea ocupată de o prea mare grijă pentru lucrurile acestei vieți; dar nu-i lăsa să nutrească gândul că nu trebuie să muncească și astfel să petreacă timpul în lenevie. Cuvântul lui Dumnezeu este clar în privința aceasta. Isus, Maiestatea cerului, a lăsat un exemplu pentru tineri. El a lucrat în atelierul de dulgherie din Nazaret, pentru pâinea cea de toate zilele. A fost supus părinților Săi și nu a căutat să folosească doar pentru Sine timpul Său sau să urmeze propria Sa voință. Printr-o viață de ușurătate și îngăduință ca om sau creștin, un tânăr nu va putea niciodată să ajungă în mod real la desăvârșire. Dumnezeu nu ne făgăduiește lejeritate sau bogăție în slujba Sa; dar El ne asigură că toate binecuvântările necesare ne vor fi date, vor fi ale noastre, “cu persecuție”, iar în lumea ce stă să vină, “viața veșnică”. Domnul Hristos nu va accepta nimic altceva decât o consacrare deplină în slujba Sa. Aceasta este lecția pe care fiecare dintre noi trebuie s-o învățăm.

-43-

Aceia care studiază Biblia, care se sfătuiesc cu Dumnezeu și se sprijină pe Domnul Hristos vor fi făcuți în stare să acționeze cu înțelepciune în toate timpurile și în toate situațiile. Principiile bune vor fi ilustrate în viața lor zilnică. Lăsați numai ca adevărul pentru timpul acesta să fie primit în mod cordial și să devină temelia caracterului, și aceasta va produce trăinicia scopului urmărit, pe care ademenirile plăcerii, nestatornicia obiceiurilor, disprețul iubirii de lume și strigătul îngăduinței de sine sunt neputincioase să le influențeze. Conștiința trebuie să fie iluminată mai întâi, iar voința trebuie să fie adusă în supunere. Iubirea adevărului și a neprihănirii trebuie să domnească în suflet și va apărea astfel un caracter pe care cerul îl poate aproba.

Noi avem ilustrații deosebite ale puterii susținătoare a principiului ferm, religios. Nici chiar teama de moarte nu l-a putut face pe însetatul David să bea din apa de la Betleem, pentru obținerea căreia oameni și vite și-au riscat viața. Groapa cu lei nu l-a putut reține pe Daniel de la rugăciunea lui zilnică și nici teama de cuptorul aprins nu i-a făcut pe Șadrac și pe tovarășii săi să cadă în genunchi înaintea idolului pe care l-a înălțat Nebucadnețar. Tinerii care au principii ferme vor evita plăcerea, vor sfida mai degrabă durerea și vor fi plini de curaj chiar și în groapa cu lei și în văpaia cuptorului aprins decât să fie găsiți necredincioși lui Dumnezeu. Să reținem caracterul lui Iosif. Virtutea a fost foarte sever încercată, dar triumful ei a fost deplin. Nobilul tânăr a trecut proba în toate încercările la care a fost supus. Același principiu înălțător, care nu se îndoaie, este prezent în fiecare încercare. Domnul a fost cu el și Cuvântul Său a fost lege pentru el.

Un astfel de principiu ferm și nepătat strălucește puternic în contrast cu slăbiciunea și ineficiența tinerilor din această generație. Doar cu puține excepții, ei sunt șovăitori cu fiecare schimbare a împrejurărilor și lucrurilor din jur, un lucru astăzi și altul mâine. Lăsați numai ca atracția plăcerii sau egoismul satisfacerii să fie prezente, și conștiința va fi sacrificată pentru a obține îngăduința dorită. Poți avea oare încredere într-o astfel de persoană? Niciodată. În absența ispitei, el se poate comporta în mod așa de drept, încât îndoielile și suspiciunea ta să pară nedrepte; dar să se ivească ocazia, și el îți va trăda încrederea. Inima lui nu este sănătoasă. Tocmai atunci când fermitatea și principiul sunt cel mai mult cerute, îl vei găsi cedând; și dacă nu devine un Arnold sau un Iuda, este pentru că îi lipsește ocazia potrivită.

-44-

Părinți, prima voastră preocupare ar trebui să fie aceea de a asculta chemarea datoriei și a intra cu inima și sufletul în lucrarea pe care v-a dat-o Dumnezeu s-o faceți. Dacă dați greș în toate celelalte, fiți serioși și eficienți aici. Dacă copiii voștri ies din cămin instruiți, curați și virtuoși, dacă ocupă cel mai de pe urmă și cel mai modest loc în marele plan al lui Dumnezeu pentru binele acestei lumi, atunci viața voastră nu va fi niciodată un eșec și niciodată nu va fi privită cu părere de rău și remușcări.

Ideea că trebuie să ne supunem căilor perverse ale copiilor este o greșeală. Elisei, chiar la începutul lucrării sale, a fost batjocorit și luat în derâdere de tinerii din Betel. El a fost un om de o mare bunătate, dar Duhul lui Dumnezeu l-a obligat să pronunțe un blestem asupra acestor batjocoritori. Ei auziseră de luarea la cer a lui Ilie și au făcut din acest eveniment solemn un subiect de batjocură. Elisei a arătat că nu trebuia să fie luat în bătaie de joc de bătrân sau de tânăr în dreptul chemării sale sfinte. Când ei i-au spus că ar face mai bine dacă ar urca așa cum a făcut Ilie, el i-a blestemat în Numele Domnului. Teribila judecată care a venit asupra lor a fost de la Dumnezeu. După aceasta, Elisei n-a mai avut nici un necaz în misiunea lui. Timp de cincizeci de ani, el a intrat și a ieșit pe poarta cetății Betel și a umblat încoace și încolo, de la o cetate la alta, trecând prin mulțimi de tineri dintre cei mai obraznici, leneși și desfrânați, dar nimeni nu și-a mai bătut joc de el sau să râdă de poziția lui de profet al Celui Prea Înalt. Această unică ocazie de groaznică severitate de la începutul carierei sale a fost suficientă pentru a impune respect pentru întreaga lui viață. Dacă ar fi îngăduit ca această batjocură să treacă neobservată, el ar fi fost ridiculizat, insultat și chiar omorât de gloată, iar misiunea lui de a instrui și salva națiunea din marea ei primejdie ar fi fost înfrântă.

-45-

Chiar și bunătatea trebuie să aibă limitele ei. Dacă autoritatea nu este susținută printr-o severitate fermă, va fi întâmpinată de mulți cu batjocură și împotrivire. Așa-numita bunătate și indulgența folosită față de tineri de către părinți și educatori este cel mai mare rău ce poate veni asupra lor. Fermitatea, hotărârea și cerințele pozitive sunt esențiale în fiecare familie. Părinți, reluați-vă răspunderile neglijate și educați-vă copiii conform planului lui Dumnezeu, aducându-I “închinare Aceluia care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”.

O mărturie importantă

Healdsburg, California,

28 martie 1882.

Scumpe frate _____,

Am primit scrisoarea ta la timpul cuvenit. Mă bucur să aud vești de la tine, dar m-am întristat citindu-i conținutul. Am primit o scrisoare asemănătoare de la sora _____ și de la fratele _____, dar n-am primit nici o veste de la fratele _____ sau de la cei care îl susțin. Din scrisoarea ta, am luat cunoștință de drumul pe care l-ai urmat în acțiunile împotriva fratelui _____.

Nu sunt surprinsă că o astfel de stare de lucruri există în Battle Creek, dar mă doare să aflu că tu, mult stimatul meu frate, ești implicat în această problemă de partea cea rea, alături de aceia pe care eu îi știu că nu sunt conduși de Dumnezeu. Unele dintre aceste persoane sunt oneste, dar sunt înșelate. Ei au fost inspirați din altă sursă decât aceea a Duhului lui Dumnezeu.

Am fost foarte atentă ca nu cumva să-mi exprim părerile mele unor persoane, cu privire la acele probleme importante, căci un avantaj nedrept este adesea folosit cu referire la ceea ce eu am zis chiar și în modul cel mai confidențial. Unele persoane, cu de la sine putere, au pornit la lucru pentru a scoate declarații de la mine, cu privire la diferite puncte, apoi le-au schimbat și le-au prezentat greșit și au făcut ca vorbele mele să exprime idei și opinii cu totul diferite de ceea ce am spus eu. Dar cu acestea ei se vor întâlni la bara de judecată a lui Dumnezeu.

-46-

Cu privire la întâmplările, la necazurile tale prezente, sunt hotărâtă să tac. Cred că este mai bine să las lucrurile să se dezvolte, pentru ca cei care au fost așa de nerăbdători să-l cenzureze pe soțul meu să vadă că spiritul murmurării a existat în inimile lor și că este încă activ, deși, acum, omul de care s-au plâns doarme în tăcere în mormânt.

Știu că o criză trebuie să vină. Dumnezeu a dat acestui popor mărturii clare și precise pentru a preveni această stare de lucruri. Dacă ar fi ascultat vocea Duhului Sfânt avertizând, sfătuind și apelând la ei, acum s-ar fi bucurat de unitate și pace. Dar aceste mărturii n-au fost ascultate de către cei ce mărturiseau a crede în ele, iar ca rezultat, a avut loc o mare depărtare de Dumnezeu și retragerea binecuvântărilor Sale.

Pentru a realiza mântuirea oamenilor, Dumnezeu a folosit diferite instrumente omenești. El le-a vorbit prin Cuvântul Său, prin slujitorii Săi și prin Duhul Său Cel Sfânt și le-a trimis solii de avertizare, mustrări și învățături. Aceste mijloace sunt destinate să lumineze înțelegerea poporului, să le descopere datoria și păcatele, cum și binecuvântarea pe care ei pot s-o primească; sunt destinate să trezească în ei un simțământ al nevoii spirituale, ca să poată merge la Domnul Hristos și să găsească în El harul de care au nevoie. Dar mulți aleg să urmeze propria lor cale, în loc să o aleagă pe a lui Dumnezeu. Ei nu sunt împăcați cu Dumnezeu și nici nu pot fi, până când eul nu este crucificat și Hristos nu trăiește în inima lor prin credință.

Fiecare persoană în parte, prin propria sa hotărâre, fie că Îl îndepărtează pe Hristos, refuzând să primească Duhul Său și să urmeze exemplul Său, fie că intră într-o unire personală cu Domnul Hristos printr-o renunțare de sine, credință și ascultare. Noi trebuie, fiecare pentru el, să alegem pe Hristos, pentru că El ne-a ales mai întâi pe noi. Această unire cu Hristos trebuie să fie realizată de aceia care din fire sunt în vrăjmășie cu El. Aceasta este o legătură de totală dependență, în care poate să intre o inimă îngâmfată. Aceasta este o lucrare apropiată, intimă, despre care mulți dintre cei care mărturisesc că sunt urmași ai lui Hristos nu știu nimic. Ei Îl primesc pe Domnul Hristos cu numele, dar nu ca singurul conducător al inimilor lor.

-47-

Unii simt nevoia ispășirii și, o dată cu recunoașterea acestei nevoi și cu dorința unei schimbări a inimii, începe o luptă. A renunța la voința lor, poate la obiectele afecțiunii lor alese sau urmărite, cere un efort, în fața căruia mulți ezită, se poticnesc și renunță. Și totuși, această luptă trebuie dusă de fiecare inimă care este pe deplin convertită. Noi trebuie să ne luptăm împotriva ispitelor dinăuntru și din afara noastră. Noi trebuie să câștigăm biruința asupra eului, să crucificăm afecțiunile și plăcerile și numai după aceea începe unirea sufletului cu Hristos. După cum ramura uscată și în aparență lipsită de viață este altoită în pomul cel viu, tot așa trebuie să devenim și noi mlădițe vii ale Adevăratului Butuc de Vie. Și roadele care au fost aduse de Domnul Hristos vor fi aduse de toți urmașii Săi. După ce această unire este creată, ea poate să fie păstrată numai printr-un efort continuu și scrupulos. Domnul Hristos Își exercită puterea de a păstra și păzi această legătură sfântă, iar păcătosul dependent și neajutorat trebuie să-și facă partea cu o neobosită energie sau, de nu, Satana, prin puterea lui crudă și vicleană, îl va despărți de Hristos.

Fiecare creștin trebuie să stea totdeauna în gardă, veghind asupra fiecărei căi de acces la suflet, pe unde Satana ar putea avea acces. El trebuie să se roage pentru ajutor divin și în același timp să reziste cu hotărâre fiecărei înclinații spre păcat. Cu curaj și credință, printr-o muncă perseverentă, el poate câștiga biruința. Hristos trebuie să rămână în el și el în Hristos.

O unire a credincioșilor cu Domnul Hristos va conduce, ca un rezultat natural, la unirea unuia cu altul, legătură a unirii care este cea mai rezistentă de pe pământ. Noi suntem una în Hristos, așa cum Domnul Hristos este una cu Tatăl. Creștinii sunt mlădițele și numai mlădițe în butucul cel viu al viței. O ramură sau o mlădiță nu împrumută seva hrănitoare de la o altă ramură sau mlădiță. Viața noastră trebuie să vină de la butucul viei. Numai printr-o unire personală cu Hristos, printr-o comuniune zilnică și ceas de ceas cu El, vom putea aduce roadele Duhului Sfânt.

-48-

În comunitatea din Battle Creek, a pătruns un spirit care nu are nici o legătură cu Hristos. Nu este nici un zel pentru adevăr, nici o iubire pentru voia lui Dumnezeu așa cum este descoperită în Cuvântul Său. Este un spirit al îndreptățirii de sine. Acesta te duce la înălțarea eului mai presus de Isus și la a privi propriile tale păreri și idei ca fiind mai importante decât unirea cu Hristos și unirea unuia cu celălalt. Vă spun cu părere de rău, dar vă lipsește iubirea frățească. Sunteți o comunitate apostaziată. A cunoaște adevărul, a pretinde că ești unit cu Hristos și totuși să nu aduci roade, să nu trăiești într-o continuă exercitare a credinței, aceasta face ca inima să se întărească în neascultare și încredere în sine. Creșterea noastră în har, bucuria noastră, toate depind de unirea noastră cu Hristos și de gradul de credință pe care o exercităm în El. Aici este izvorul puterii noastre în lume.

Mulți dintre voi căutați cinstea, unul de la altul. Dar ce este onoarea sau aprobarea omului pentru acela care se consideră un fiu al lui Dumnezeu, un împreună moștenitor cu Domnul Hristos? Ce valoare au plăcerile acestei lumi pentru acela care se împărtășește zilnic de iubirea lui Hristos, care întrece orice cunoștință? Ce sunt disprețul și opoziția omului pentru acela pe care Dumnezeu îl primește prin Isus Hristos? Egoismul nu mai poate locui în inima care exercită credință în Hristos, așa după cum lumina și întunericul nu pot locui împreună. Răceala spirituală, lenevia, mândria și lașitatea dau înapoi din fața credinței. Pot aceia care sunt tot așa de strâns uniți cu Hristos ca mlădițele cu butucul de vie să vorbească cu toți, dar cu Hristos nu?

Ești în Hristos? Nu, dacă nu recunoști că ești un păcătos greșit, fără speranță și condamnat. Dacă este ceva bun în tine, atunci totul se datorează bunătății unui Mântuitor milostiv. Nașterea ta, evlavia ta, dispoziția ta de a face bine altora și orice altceva ce-ți aparține sau este legat de tine nu pot constitui o legătură de unire între sufletul tău și Hristos. Legătura ta cu biserica, modul în care te privesc frații, nu va fi de nici un folos, dacă nu crezi în Domnul Hristos. Nu este suficient să crezi despre El; trebuie să crezi în El. Tu trebuie să te sprijini în totul pe harul Său mântuitor.

Va continua.

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment