Păcatul nemulțumirii
Dragi prieteni,
Mi-a fost arătat că voi, ca familie, trăiți o nefericire mare și fără sens. Dumnezeu n-a dorit să fiți așa de nenorociți; dar voi v-ați îndepărtat mintea de la Isus și ați concentrat-o prea mult asupra voastră. Marele păcat al familiei voastre este acela al unei nemulțumiri inutile cu privire la providența lui Dumnezeu; din acest punct de vedere, neascultarea voastră este, într-adevăr, alarmantă. Ați exagerat micile dificultăți și ați vorbit prea mult despre lucruri ce descurajează. Aveți un obicei, acela de a îmbrăca totul în doliu, și v-ați făcut singuri nefericiți fără motiv. Murmurările voastre continue vă despart de Dumnezeu.
-310-
Voi trebuie să vă țineți departe de terenul fermecat al lui Satana și să nu îngăduiți minții să se abată de la credincioșia față de Dumnezeu. Prin Domnul Hristos, puteți și trebuie să fiți fericiți și să vă formați obiceiul controlului de sine. Chiar și gândurile voastre trebuie să fie aduse în supunere față de voia lui Dumnezeu și sentimentele voastre aduse sub controlul rațiunii și al religiei. Imaginația nu v-a fost dată pentru a-i îngădui să alerge în dezordine și să aibă propriul ei drum, fără vreun efort de a o reține sau disciplina. Dacă gândurile sunt rele, atunci și simțămintele vor fi rele, și gândurile și sentimentele combinate fac caracterul moral. Când ați hotărât că, fiind creștini, nu vi se cere să vă controlați gândurile și sentimentele, de fapt le aduceți sub influența îngerilor răi și invitați prezența și controlul lor. Dacă vă supuneți impresiilor voastre și îngăduiți gândurilor voastre să alerge pe calea suspiciunii, îndoielii și nemulțumirii, atunci veți fi printre cei mai nefericiți dintre muritori și viața voastră se va dovedi a fi un eșec.
Scumpă soră F., tu ai o imaginație bolnăvicioasă și Îl dezonorezi astfel pe Dumnezeu, îngăduind sentimentelor să aibă un control desăvârșit asupra rațiunii și judecății tale. Tu ai o voință hotărâtă, care face ca mintea să reacționeze asupra corpului, dezechilibrând circulația și producând congestie în anumite organe; și astfel sacrifici sănătatea sentimentelor tale.
Faci o greșeală, care, dacă nu este corectată, nu se va sfârși numai cu distrugerea fericirii tale. Îți faci în mod sigur rău, nu numai ție, ci și altor membri ai familiei și în mod deosebit mamei tale. Ea este foarte nervoasă și foarte sensibilă. Dacă unul dintre copiii săi suferă, ea devine nesigură și aproape tulburată. Mintea sa se dezechilibrează din cauza acceselor frecvente de isterie la care este obligată să asiste și, astfel, o mare nefericire este adusă celor din jurul tău. Cu toate acestea, tu ești în stare să-ți controlezi imaginația și să birui aceste atacuri nervoase. Ai puterea voinței și trebuie s-o aduci în ajutorul tău. Tu n-ai făcut lucrul acesta, ci ai lăsat ca imaginația ta foarte excitată să controleze rațiunea. Prin aceasta, L-ai supărat pe Duhul lui Dumnezeu. Dacă n-ai avea nici o putere asupra sentimentelor tale, lucrul acesta n-ar fi păcat; dar aceasta nu înseamnă că trebuie să te supui vrăjmașului. Voința ta are nevoie să fie sfințită și supusă, în loc să fie în opoziție față de aceea a lui Dumnezeu.
-311-
Scumpii mei prieteni, în loc de a lupta împotriva bolii, voi o minimalizați și vă supuneți puterii ei. Trebuie să evitați folosirea medicamentelor și să păziți legile sănătății. În ceea ce privește viața voastră, ar trebui să mâncați o hrană simplă, pregătită într-un mod simplu, și să faceți mai multe exerciții fizice. Fiecare membru al familiei are nevoie să beneficieze de reforma sănătății. Dar medicamentele ar trebui să fie pentru totdeauna abandonate, căci nu vindecă nici o boală, ci slăbesc corpul, făcându-l mai sensibil la îmbolnăviri.
Omul a fost așezat într-o lume a durerii, a grijii și a nesiguranței. A fost așezat aici pentru a fi testat, așa cum au fost Adam și Eva, ca să poată dezvolta un caracter drept și să aducă armonie într-un climat de discordie și confuzie. Avem foarte multe lucruri esențiale de făcut pentru fericirea noastră și a altora. Și sunt foarte multe lucruri de care ne putem bucura. Prin Hristos, suntem aduși în legătură cu Dumnezeu. Harul și mila Sa ne așază sub o obligație continuă; simțindu-ne nevrednici de favorurile Sale, noi trebuie să apreciem chiar și pe cele mai mici dintre ele.
Pentru tot ceea ce aveți și sunteți, dragi prieteni, sunteți datori lui Dumnezeu. El v-a dat puteri care, într-o anumită măsură, sunt asemenea acelora pe care chiar El le are; și trebuie să lucrați în mod serios pentru a dezvolta aceste puteri, și aceasta nu pentru a plăcea și a înălța eul, ci pentru slava Lui. Voi nu ați folosit privilegiile avute pentru a avea de la ele cele mai bune realizări. Trebuie să vă educați pentru a purta răspunderi. Intelectul trebuie cultivat; dacă este lăsat să ruginească din cauza inactivității, el se va pipernici.
Pământul acesta este al Domnului. Aici se poate vedea că natura animată și neanimată ascultă de voia Sa. Dumnezeu l-a creat pe om ca o ființă superioară; numai el este făcut după chipul lui Dumnezeu și este capabil să fie părtaș de natură divină, să conlucreze cu Creatorul Său și să aducă la îndeplinire planurile Sale; și, de asemenea, numai el este în război cu planurile lui Dumnezeu.
-312-
Cât de minunat, cu ce uluitoare frumusețe a fost modelat orice lucru din natură! Pretutindeni, vedem lucrurile desăvârșite ale Marelui Maestru Artist. Cerurile spun slava Lui; și pământul, care este făcut pentru fericirea omului, ne vorbește despre iubirea Lui neegalată. Suprafața lui nu este o câmpie monotonă, ci munți înalți și vechi se ridică pentru a diversifica peisajul. Sunt izvoare limpezi și văi fertile, locuri frumoase, râuri largi și oceane nesfârșite. Dumnezeu trimite roua și ploaia pentru a împrospăta pământul însetat. Brizele care aduc sănătate, curățind și răcorind atmosfera, sunt controlate de înțelepciunea Sa. El a așezat soarele pe cer pentru a marca ziua și noaptea și prin razele lui vesele dă pământului căldură și lumină, făcând să se dezvolte vegetația.
Vă atrag atenția la aceste binecuvântări primite din mâna generoasă a lui Dumnezeu. Fie ca prospețimea strălucitoare a fiecărei dimineți să trezească în inimile voastre laudă pentru aceste dovezi ale grijii Sale iubitoare. Dar, în timp ce bunul nostru Tată ceresc ne-a dat atât de multe lucruri care să ne facă fericiți, El ne-a dat, de asemenea, binecuvântări ce nu se văd. El înțelege nevoile omului căzut și, în timp ce ne-a dat avantaje, pe de o parte, pe de altă parte sunt și necazuri care sunt destinate să ne stimuleze să folosim iscusința pe care ne-a dat-o El. Acestea dezvoltă perseverență, curaj și hărnicie plină de răbdare.
Sunt rele pe care omul le poate micșora, dar nu le poate niciodată îndepărta. El trebuie să înfrângă obstacolele și să acționeze asupra celor din jur, și nu să fie modelat de acestea. El are loc să-și folosească talentele pentru a scoate ordine și armonie din confuzie. În această lucrare, poate să aibă ajutor divin, dacă cere acest lucru. Nu este lăsat să se lupte cu ispitele și încercările numai în puterea lui. Ajutorul se află la Acela care este puternic. Isus a părăsit curțile regești ale cerului, a suferit și a murit într-o lume degradată de păcat, ca să-l poată învăța pe om cum să treacă prin încercările vieții și să biruie ispitele ei. Aici avem un model pentru noi.
În timp ce ți se arată ajutorul pe care L-a dat Tatăl nostru creaturilor Sale, nu te simți mustrată pentru nemulțumirile tale lipsite de recunoștință? De un număr de ani, ți-a dat o fiică, și soră, până când ai început s-o consideri ca fiind a ta și că ai un drept asupra acestui dar bun. Dumnezeu a auzit murmurările tale. Dacă vedeai un nor, se pare că uitai că soarele strălucește totdeauna; și astfel, nori și întuneric erau totdeauna în jurul tău. Dumnezeu ți-a trimis suferința; El ți-a luat comoara, ca să poți face deosebire între prosperitate și adevăratul necaz. Dar nu ți-ai supus inima înaintea Lui și nu te-ai pocăit de marele păcat al nerecunoștinței, care te-a despărțit de iubirea Lui. Asemenea lui Iov, simți că ai motiv să fii supărată și că nu vei fi mângâiată. A fost lucrul acesta rezonabil? Știi că moartea este o putere căreia nimeni nu-i poate rezista; dar tu ți-ai făcut viața aproape inutilă prin necazul tău. Simțămintele tale au fost aproape o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. V-am văzut pe toți insistând asupra pierderii suferite, manifestându-vă în mod nereținut sentimentele voastre agitate, până când demonstrația voastră zgomotoasă de durere i-a făcut pe îngeri să-și ascundă fețele și să se retragă din fața acestei scene.
-313-
În timp ce îți manifești în felul acesta sentimentele, nu ți-ai amintit de faptul că ai un Tată în cer, care a dat pe singurul Său Fiu să moară pentru noi, pentru ca moartea să nu fie un somn veșnic? Îți aduci oare aminte că Domnul vieții și al slavei a trecut prin mormânt și l-a făcut să strălucească cu prezența Sa? Ucenicului iubit îi spunea: “Ferice de acum încolo de morții care mor în Domnul!” “Da”, zice Duhul, “ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează.” Apostolul știa foarte bine despre ceea ce vorbea atunci când a spus aceste cuvinte; dar când tu dai drumul unei dureri necontrolate, este oare comportarea ta consecventă cu mângâierea pe care o exprimă ele?
Domnul este milostiv, plin de bunătate și credincios. El a îngăduit ca unul din cei ai casei tale, care era cel mai nevinovat și cel mai bine pregătit, să se odihnească de primejdiile zilelor din urmă. O! Nu-ți închide sufletul față de cânt și bucurie, jelind ca și când n-ar fi nici o înviere! Lăudat să fie Dumnezeu căci pentru ea nu mai există moarte, nu mai există încercare, nu mai există durere. Ea se odihnește în Isus, până când Dătătorul vieții va chema pe sfinții Săi care dorm, la o glorioasă nemurire.
-314-
Sora F. are o lucrare de făcut, prin harul lui Dumnezeu, aceea de a-și controla sentimentele. Ea știe că nu se află în ceruri, ci într-o lume în care moartea domnește și cei iubiți ai noștri pot fi luați și duși de la noi în orice moment. Ea ar trebui să aibă simțământul că marea povară a vieții este aceea de a ne pregăti pentru o lume mai bună. Dacă s-a prins bine și drept de viața veșnică, acest lucru o va ajuta să trăiască în lumea aceasta și să poarte cu noblețe poverile vieții, o va ajuta să-și îndeplinească îndatoririle cu un spirit de lepădare și sacrificiu de sine.
Ca familie, ați vorbit despre lucrurile întunericului și v-ați plâns, până când ați fost schimbați în același chip. Se pare că acționați asupra simpatiei unuia și a altuia și treziți excitări nervoase, până când ajungeți să aveți și voi înșivă un timp întunecat, trist și deprimant. Ați ținut servicii de jale, dar acestea nu i-au atras pe îngeri în jurul vostru. Dacă nu vă schimbați comportarea, Dumnezeu va veni ceva mai aproape și Se va ocupa de voi, judecându-vă. Nu este oare timpul să țineți adunări de mulțumire în familia voastră și să povestiți cu bucurie despre binecuvântările ce au fost revărsate asupra voastră?
Puterea adevărului trebuie să fie îndestulătoare pentru a susține și consola în orice necaz. Religia lui Hristos își descoperă adevărata ei valoare în aceea că face în stare pe cel ce o are de a triumfa asupra suferinței. Ea aduce apetitul, pasiunile și emoțiile sub controlul rațiunii și conștiinței și canalizează gândurile pe un făgaș sănătos. Apoi limba nu va fi lăsată să-L dezonoreze pe Dumnezeu prin expresiile nemulțumirii păcătoase.
Creatorul nostru are, și pe bună dreptate, dreptul de a face cu creaturile mâinilor Sale așa cum alege El să facă. Are dreptul să cârmuiască așa cum voiește El, și nu așa cum alege omul. Dar nu este un judecător sever, un creditor aspru și exigent. El este chiar izvorul iubirii, Dătătorul unor nenumărate binecuvântări. Veți fi profund îndurerați dacă nesocotiți o așa iubire și nu lăsați ca lauda și recunoștința să țâșnească din inimile voastre pentru bunătatea cea minunată a lui Dumnezeu. Noi nu merităm toate aceste binefaceri; dar ele ne sunt date continuu, în ciuda nevredniciei noastre și a crudei noastre nerecunoștințe. Deci, nu te mai lamenta ca și când ai fi un rob sub un stăpân aspru. Isus este bun. Lăudați-L! Lăudați-L pe El, care este sănătatea înfățișării voastre, Dumnezeul vostru!
-315-
“Lăudați pe Domnul”
“Tot ce are suflare să laude pe Domnul.” S-a gândit vreunul dintre noi așa cum se cuvine pentru cât de multe lucruri trebuie să fim recunoscători? Ne amintim de faptul că îndurările lui Dumnezeu se înnoiesc în fiecare dimineață și credincioșia Lui ține în veci? Recunoaștem dependența noastră de El și ne exprimăm recunoștința pentru toate darurile Sale? Sau, din contră, prea adesea uităm că orice ni se dă bun și “orice dar desăvârșit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare”?
De câte ori aceia care sunt sănătoși uită de îndurările minunate care le sunt date continuu, zi de zi, an după an? Ei nu aduc nici un cuvânt de laudă la adresa lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale. Dar atunci când vine suferința, își aduc aminte de Dumnezeu. Dorința puternică de refacere a sănătății conduce la rugăciune stăruitoare, și lucrul acesta este drept. Dumnezeu este refugiul nostru atât când suntem bolnavi, cât și atunci când suntem sănătoși. Dar mulți nu lasă cazurile lor în seama Lui; ei încurajează slăbiciunea și boala, îngrijorându-se. Dacă ar înceta să se plângă și s-ar ridica mai presus de deprimare și tristețe, atunci vindecarea ar fi mult mai sigură. Ei trebuie să-și aducă aminte cu multă recunoștință cât de mult s-au bucurat de binecuvântarea sănătății, iar dacă acest prețios bine le va fi redat, ei n-ar trebui să uite că au obligații reînnoite față de Creatorul lor. Când cei zece leproși au fost vindecați, numai unul s-a întors să caute și să găsească pe Isus și să-I dea slavă. Să nu fim ca cei nouă leproși nechibzuiți, ale căror inimi au fost neatinse de mila lui Dumnezeu.
Dumnezeu este dragoste. El are grijă de creaturile cărora El le-a dat viață. “Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de oricine se teme de El.” “Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.” Ce privilegiu prețios este acesta, să fim fii și fiice ale Celui Prea Înalt, moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Isus Hristos! De aceea, să nu jelim și să nu ne întristăm, pentru că în această viață nu suntem scutiți de dezamăgiri și suferințe. Dacă, în providența lui Dumnezeu, suntem chemați să trecem prin încercări și să ne acceptăm crucea și să bem cupa amară, să ne amintim că mâna Tatălui este aceea care o ține la buzele noastre. Să ne încredem în El în întunericul nopții și în lumina zilei. Nu putem crede noi oare că El ne poate da tot ce este spre binele nostru? “El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” Chiar în noaptea suferinței, cum putem refuza să înălțăm inima și glasul în laude pline de recunoștință, când ne amintim de iubirea exprimată față de noi pe crucea Golgotei?
-316-
Ce subiect de meditație este jertfa pe care Domnul Isus o face pentru păcătoșii pierduți! “Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.” Cum vom aprecia binecuvântările care au fost puse astfel la dispoziția noastră? Putea oare Domnul Hristos să sufere mai mult? Putea El oare să ne asigure binecuvântări mai abundente? Nu se va topi până și cea mai împietrită inimă, atunci când ne amintim că de dragul nostru El a părăsit fericirea și slava cerului și a îndurat sărăcia și rușinea, cruzimea suferinței și o moarte teribilă? Dacă El nu ne-ar fi deschis, prin moartea și învierea Sa, ușa speranței, n-am fi cunoscut nimic altceva decât groaza întunericului și mizeria disperării. În starea noastră prezentă, așa favorizați și binecuvântați cum suntem, nu ne putem da seama din ce adâncuri am fost scăpați. Noi nu putem măsura cât de mult mai profunde ar fi fost suferințele noastre, cât de mult mai mari ar fi fost durerile noastre, dacă Domnul Hristos nu ne-ar fi cuprins cu brațul omenesc al simpatiei și iubirii Sale și nu ne-ar fi înălțat.
Noi ne putem bucura în nădejde. Mijlocitorul nostru este în Sanctuarul ceresc, pledând în favoarea noastră. Prin meritele Sale, noi avem iertare și pace. El a murit ca să ne poată spăla păcatele, să ne îmbrace cu neprihănirea Sa și să ne facă gata pentru societatea cerului, unde putem locui totdeauna în lumină. Scumpe frate, scumpă soră, când Satana vă umple mintea cu deznădejde, tristețe și îndoială, rezistați sugestiilor lui. Spune-i despre sângele lui Isus care ne curățește de orice păcat. Singur nu te poți salva de sub puterea ispititorului, dar el tremură și fuge atunci când sunt implorate meritele acelui sânge prețios. Apoi nu vei accepta plin de recunoștință binecuvântările pe care Isus le revarsă? Nu vei bea cupa mântuirii pe care ți-o întinde El și nu vei chema Numele Domnului? Nu da pe față neîncredere în El, în Acela care te-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată! Nu întrista nici chiar pentru un singur moment inima milostivă a Mântuitorului, prin necredință. El veghează cu cel mai mare interes progresul tău pe calea spre ceruri; El vede eforturile tale pline de zel; reține căderile și revenirile tale, speranțele și temerile tale, luptele și biruințele tale.
-317-
Oare toate exercițiile noastre devoționale să constea numai în a cere și a primi? Să ne gândim oare totdeauna la nevoile noastre și niciodată la ceea ce primim? Să fim oare primitori ai milei Sale și niciodată să nu-L lăudăm pentru ce a făcut El pentru noi? Noi nu ne rugăm prea mult, dar suntem prea zgârciți pentru a-I aduce mulțumiri. Dacă iubirea plină de bunătate a lui Dumnezeu cere mai multă mulțumire, recunoștință și laudă, noi ar trebui să avem mai multă putere în rugăciune. Vom abunda mai mult și tot mai mult în iubirea lui Dumnezeu și vom avea mai multă laudă să-I aducem. Voi, cei care vă plângeți că Dumnezeu nu vă ascultă rugăciunile, schimbați ordinea prezentă a lucrurilor și amestecați lauda cu cererile voastre. Atunci când vă veți gândi la bunătatea și mila Sa, veți constata că El va lua în considerare nevoile voastre.
Rugați-vă, rugați-vă cu ardoare și fără încetare, dar nu uitați să aduceți laude. Este de datoria fiecărui copil al lui Dumnezeu să-I apere caracterul. Voi puteți să preamăriți pe Domnul; puteți să arătați puterea harului Său susținător. Sunt mulțimi care nu apreciază marea iubire a lui Dumnezeu și nici divina împreună simțire a lui Isus. Mii privesc chiar cu dispreț harul nemăsurat arătat în planul de mântuire. Nu toți aceia care sunt părtași al acestui mare plan de mântuire sunt clari în această problemă. Ei nu cultivă inimi recunoscătoare. Dar tema răscumpărării este una la care îngerii doresc să privească; ea va fi știința și cântecul celor răscumpărați, în decursul veacurilor fără sfârșit ale veșniciilor. Nu merită acum o analiză și o studiere atentă? Să nu lăudăm oare pe Dumnezeu cu inima, cu sufletul și cu vocea “pentru minunile Lui față de fiii oamenilor?”
-318-
Lăudați pe Domnul în adunarea copiilor Săi. Când Cuvântul Domnului s-a adresat evreilor din vechime, porunca era: “și tot poporul să răspundă: ‘Amin’”. Când chivotul legământului a fost adus în cetatea lui David și un psalm de bucurie și triumf a fost cântat, “și tot poporul a zis: ‘Amin!’”, era o dovadă a faptului că ei au înțeles cuvântul rostit și s-au alăturat în închinarea adusă lui Dumnezeu.
Există prea mult formalism în serviciile noastre religioase. Domnul dorește ca slujitorii Săi care predică Cuvântul să fie plini de energie prin Duhul Său cel Sfânt, iar poporul care aude să nu stea într-o indiferență somnolentă sau cu o privire absentă, nedând nici un răspuns la ceea ce s-a spus. Impresia care se face astfel celui necredincios nu este decât nefavorabilă pentru religia lui Hristos. Acești pretinși creștini nepăsători și întunecați nu sunt lipsiți de ambiție și zel atunci când sunt angajați în afaceri lumești; dar lucrurile de importanță veșnică nu-i mișcă profund. Vocea lui Dumnezeu prin solii Săi poate să fie un cântec plăcut, dar avertizările Sale sacre, mustrările și încurajările i-au paralizat. Adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu sunt rostite în urechi de plumb și la inimi împietrite și neimpresionabile. Trebuie să fie comunități trezite, active, pentru a-i încuraja și susține pe slujitorii lui Hristos și a-i ajuta în lucrarea de salvare de suflete. Acolo unde comunitățile umblă în lumină, acolo va fi bucurie și răspunsuri din inimă și cuvinte pline de laudă și bucurie.
Dumnezeul nostru, Creatorul cerurilor și al pământului, declară: “Cine aduce mulțumiri ca jertfă, acela Mă proslăvește”. Tot cerul este unit în a aduce laudă lui Dumnezeu. Să învățăm acum cântecul îngerilor, ca să-l putem cânta atunci când ne vom alătura oștirilor strălucitoare. Să spunem și noi împreună cu psalmistul: “Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi”. “Te laudă, popoarele, Dumnezeule, toate popoarele Te laudă”.