Continuare.
Slujitorului lui Dumnezeu i se poruncește: “Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță și vestește poporului Meu nelegiuirea lui, casei lui Iacov păcatele ei”.
Domnul spune despre acești oameni: “În toate zilele Mă întreabă și vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea”. Aici este un popor care se înșeală singur, care are o neprihănire a lui și este mulțumit de el; slujitorului lui Dumnezeu i se poruncește să strige tare și să le arate nelegiuirea lor. În toate veacurile, această lucrare a fost făcută pentru poporul lui Dumnezeu și este necesară acum mai mult decât oricând.
Cuvântul Domnului a venit la Ilie; el n-a căutat să fie solul lui Dumnezeu, dar Cuvântul a venit la el. Dumnezeu are totdeauna oameni cărora le încredințează solia Sa. Duhul Său le mișcă inimile și îi constrânge să vorbească. Stimulați printr-un zel sfânt și motivați puternic de un impuls divin, ei pășesc să-și aducă la îndeplinire datoria fără să calculeze la rece consecințele faptului că spun poporului cuvintele primite de la Domnul. Dar slujitorul lui Dumnezeu este, nu peste mult timp, conștient de faptul că a riscat ceva. El personal și mesajul său au devenit subiecte de critică. Felul său de a fi, viața sa, avutul său, toate sunt cercetate și comentate. Solia sa este disecată și respinsă în cel mai îngust și nesfințit spirit pe care oamenii, în judecata lor limitată, îl consideră potrivit. Și-a făcut oare solia aceea lucrarea pe care Dumnezeu a dorit să o facă? Nu; în mod vădit, a dat greș pentru că inimile ascultătorilor erau nesfințite.
Dacă fața slujitorului lui Dumnezeu nu este ca de cremene, dacă el nu are o credință și un curaj de neînfrânt, dacă inima lui nu este întărită printr-o continuă comuniune cu Dumnezeu, va începe să-și modeleze mărturia în așa fel, încât să placă urechilor și inimilor nesfințite ale acelora cărora se adresează. În strădania de a evita să mai fie criticat, el se desparte de Dumnezeu și pierde astfel sentimentul favorii divine și mărturia lui devine blândă și lipsită de viață. El află astfel că, în ceea ce-l privește, curajul și credința au dispărut și lucrarea lui este fără putere. Lumea este plină de măgulitori și ipocriți care au cedat în fața dorinței de a plăcea; dar cei credincioși, care nu caută interesul lor, ci iubesc pe frații lor prea mult ca să sufere păcatul în viața lor, sunt într-adevăr puțini.
-300-
Este scopul hotărât al lui Satana acela de a tăia orice comuniune dintre Dumnezeu și poporul Său, pentru ca el să-și poată folosi cursele lui înșelătoare, fără să-i avertizeze nimeni de primejdie. Dacă îi poate face pe oameni să nu aibă încredere în sol sau să nu alăture nici o sfințenie soliei, el știe atunci că ei nu se vor simți obligați să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu adresat lor. Și când lumina este dată la o parte ca fiind întuneric, Satana are atunci lucrurile așa cum dorește el.
Dumnezeul nostru este un Dumnezeu gelos; cu El nu te poți juca. Lui, care a făcut toate lucrurile după sfatul propriei Sale voințe, I-a plăcut să-i așeze pe oameni în diferite împrejurări, să așeze asupra lor îndatoriri și obligații adecvate timpului și condițiilor în care trăiesc. Dacă vor aprecia lumina ce le-a fost dată, atunci capacitățile lor vor fi foarte mult dezvoltate și înnobilate și o mai largă înțelegere a adevărului va fi deschisă înaintea lor. Taina lucrurilor veșnice și în mod deosebit harul minunat al lui Dumnezeu, manifestat în planul de mântuire, vor fi desfășurate minții lor, pentru că lucrurile spirituale sunt înțelese în mod spiritual.
Nu trebuie să uităm niciodată că Domnul Hristos ne învață prin slujitorii Săi. Poate exista convertire și fără mijlocirea unei predici. În situația în care persoanele sunt în așa fel așezate, încât sunt lipsite de orice mijloc al harului, atunci Duhul lui Dumnezeu lucrează asupra lor și-i convinge de adevăr prin studierea Cuvântului; dar mijlocul folosit de Dumnezeu pentru salvarea sufletelor este prin “nebunia propovăduirii crucii”. Deși sunt oameni și se confruntă cu slăbiciunile neamului omenesc, sunt totuși solii lui Dumnezeu; și scumpul nostru Mântuitor este întristat când se realizează atât de puțin prin lucrarea lor. Fiecare slujitor al lui Dumnezeu care merge în marele câmp al secerișului ar trebui să-și onoreze slujba. Ar trebui nu numai să caute să-i aducă pe oameni la cunoașterea adevărului, ci ar trebui să lucreze așa cum a lucrat Pavel. “Sfătuim pe orice om, și învățăm pe orice om cu toată înțelepciunea”, pentru ca “să înfățișăm pe orice om, desăvârșit în Hristos”.
-301-
Omul trebuie să fie privit și onorat numai ca ambasador al lui Dumnezeu. A aduce laude omului este un lucru neplăcut lui Dumnezeu. Solia pe care el o aduce trebuie să fie supusă probei Sfintelor Scripturi. “La lege și la mărturie! Căci dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta”. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie judecat după un standard omenesc. Se va vedea că cei a căror minte este modelată după cele pământești, cei care au o experiență creștină limitată și nu cunosc decât foarte puțin din lucrurile lui Dumnezeu sunt cei care au cel mai puțin respect pentru slujitorii lui Dumnezeu și pentru solia pe care El le poruncește să o transmită. Aceștia ascultă o vorbire cercetătoare de inimi și merg apoi la casele lor, pregătiți să o judece, și impresia vorbirii dispare imediat din mintea lor, ca roua dimineții înaintea soarelui. Dacă predica are un caracter emoțional, ea va afecta sentimentele, dar nu inima și conștiința. O astfel de predică nu va aduce un bine durabil, ci adesea ea câștigă inimile oamenilor, face apel la simpatia lor pentru omul de care le place. Ei uită că Dumnezeu a zis: “Nu vă încredeți dar în om, în ale cărui nări nu este decât suflare”.
Isus așteaptă cu o dorință aprinsă să prezinte înaintea poporului Său slava ce va însoți a doua Sa venire și să-i conducă mai departe la contemplarea frumuseții binecuvântării. Sunt lucruri minunate care să fie descoperite. O viață lungă de rugăciune și studiere va lăsa încă foarte multe lucruri neexplorate și neexplicate. Dar ceea ce nu știm cum va fi descoperit atunci. Lucrarea de instruire ce a început aici va fi continuată în toată veșnicia. Mielul, în timp ce conduce pe cei mântuiți la Izvorul apei vieții, va împărtăși cunoștințe bogate și profunde. El va face cunoscut taine ale lucrării providenței lui Dumnezeu care n-au fost niciodată înțelese mai înainte.
Noi nu-L vom găsi niciodată pe Dumnezeu prin cercetare. El nu prezintă planurile Sale înaintea unei minți curioase și iscoditoare. Nu trebuie să încercăm să ridicăm cu o mână îndrăzneață cortina înapoia căreia El și-a acoperit maiestatea. Apostolul exclamă: “Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui, și cât de neînțelese sunt căile Lui!” Este o dovadă a milei Sale faptul că puterea Sa este ascunsă privirii noastre, că El este învăluit în nori teribili de taine și întuneric; căci a ridica cortina ce ascunde prezența divină înseamnă moarte. Nici o minte muritoare nu poate pătrunde taina în care Cel Atotputernic locuiește și lucrează. Noi nu putem înțelege mai mult din relația Lui cu noi și motivele ce-L determină la aceasta decât consideră El că este necesar să descopere. El orânduiește totul în neprihănire și noi nu trebuie să fim nemulțumiți și neîncrezători, ci să ne plecăm într-o supunere plină de respect. El ne va descoperi din planurile Sale atât cât va fi spre binele nostru să cunoaștem; și dincolo de aceasta, trebuie să ne încredem în mâna cea atotputernică, în inima plină de iubire.
-302-
Este nevoie de credincioșie și perseverență
Starea comunității din _____ este departe de ceea ce ar trebui să fie. Dacă nu va avea loc o categorică schimbare, ea se va ofili și va muri. Există multă căutare de greșeli; mulți cedează în fața îndoielii și a necredinței. Aceia care vorbesc despre credință și care o cultivă vor avea credință; dar aceia care nutresc și exprimă îndoială, vor avea îndoieli.
S-a dat pe față necredință din partea pastorilor. Ei n-au pus în inima ascultătorilor nevoia credincioșiei. N-au educat biserica în toate punctele adevărului și datoriei și nici n-au lucrat cu zel pentru a-i aduce într-un sistem de lucru și să-i intereseze în orice ramură a lucrării lui Dumnezeu. Mi-a fost arătat că, dacă ar fi fost educată cum ar fi trebuit, biserica ar fi fost mult mai departe decât în prezent. Neglijența din partea pastorilor a făcut ca poporul să fie nepăsător și necredincios. Ei nu au simțământul responsabilității proprii și au găsit scuze în faptul că pastorii n-au făcut lucrarea pe care trebuia s-o facă. Dar Dumnezeu nu-i scuză. Dacă n-ar fi avut Biblia, dacă n-ar fi fost avertizați și implorați de cer să-și aducă aminte de îndatoririle lor, atunci ar fi fost mai puțin vinovați. Dar Domnul le-a dat sfaturi și învățături; datoria fiecăruia a fost făcută așa de clară, încât nimeni să nu facă nici o greșeală.
-303-
Dumnezeu dă lumină care să îi călăuzească pe cei care, în mod cinstit, doresc lumină și adevăr; dar nu este planul Său să îndepărteze toate cauzele îndoielii și ale semnelor de întrebare. El dă suficiente dovezi pe care să ne întemeiem credința și apoi le cere oamenilor să accepte aceste dovezi și să exercite astfel credința.
Acela care va studia Biblia într-un spirit umil și dispus a fi învățat va găsi că ea este un ghid sigur ce scoate în evidență calea vieții cu o exactitate neîndoielnică. Dar ce folos are, frați și surori, studiul Bibliei, dacă nu puneți în practică adevărurile pe care ea le învață? Această carte sfântă nu conține nimic ce nu este esențial; nu descoperă nimic ce nu are legătură cu viața noastră actuală. Cu cât este mai profundă iubirea noastră pentru Isus, cu atât vom aprecia mai mult acest cuvânt, care este vocea lui Dumnezeu ce ni se adresează.
Comunitatea din _____ stă pe terenul fermecat al lui Satana și este nevoie de o convertire temeinică. Este nevoie de un efort personal. Bogatele făgăduințe ale Bibliei sunt pentru cei care își iau zilnic crucea cu lepădare de sine. Oricine are o dorință sinceră de a fi învățăcel în școala lui Hristos va cultiva o dispoziție spirituală și se va pune la dispoziția oricărui mijloc al harului, dar în această comunitate, ocaziile și privilegiile au fost desconsiderate. Cineva poate să nu spună decât câteva cuvinte în public și să nu facă decât puțin în via Domnului, dar el are datoria să spună ceva și să fie un lucrător interesat în lucrarea pe care o face. Fiecare membru trebuie să ajute la întărirea și susținerea comunității; dar, în multe cazuri, nu sunt decât câțiva care au spiritul credincioșiei care l-a caracterizat pe Caleb din vechime și acestora li se permite să poarte poveri și să aibă răspunderi, în vreme ce toți ceilalți se eschivează de la purtarea oricărei griji.
Caleb a fost credincios și statornic. Nu era lăudăros, n-a făcut paradă de meritele și de faptele sale bune; dar influența sa a fost totdeauna de partea cea dreaptă. Și care i-a fost răsplata? Când a făcut cunoscut judecățile Sale împotriva oamenilor care au refuzat să asculte de glasul Său, Domnul a spus: “Pentru că robul Meu, Caleb, a fost însuflețit de un alt duh, și a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în țara în care s-a dus, și urmașii lui o vor stăpâni”. În timp ce lașii și murmurătorii au pierit în pustie, credinciosul Caleb a avut un cămin în Canaanul făgăduit. “Voi cinsti pe cine Mă cinstește”, spune Domnul.
-304-
Ana s-a rugat și a crezut; și l-a dat pe Samuel, fiul ei, Dumnezeului lui Israel ca pe cea mai prețioasă comoară — un om folositor, cu un caracter bine format, unul care a fost tare ca o stâncă, atunci când erau în joc principiile sfinte.
La Iope era o femeie numită Dorca, ale cărei degete iscusite erau mai active decât limba. Ea știa cine avea nevoie de haine în care să se simtă bine și cine avea nevoie de simpatie și slujea cu plăcere pentru satisfacerea nevoilor ambelor categorii de oameni. Iar când Dorca a murit, membrii comunității din Iope și-au dat seama de pierderea pe care au suferit-o. Nu este de mirare că plângeau și se lamentau și lacrimile lor fierbinți cădeau pe chipul țărânii neînsuflețite. Ea a fost de o așa mare valoare, încât, prin puterea lui Dumnezeu, a fost adusă înapoi din țara sau de pe tărâmul vrăjmașului, pentru ca iscusința și energia ei să poată încă să fie o binecuvântare pentru alții.
O asemenea credincioșie, plină de răbdare, rugăciune și perseverență, așa cum au avut-o acești sfinți ai lui Dumnezeu, este rară; și totuși biserica nu poate prospera fără ea. Este nevoie de ea în comunitate, în școala de Sabat și în societate. Mulți aduc în relațiile din comunitate trăsăturile lor naturale de caracter, nesupuse; și într-un moment de criză, atunci când este nevoie de un spirit puternic care să fie de ajutor, ei cedează descurajării și aduc o povară asupra bisericii; și din nefericire, ei nu văd că lucrul acesta este rău. Cauza lui Dumnezeu n-are nevoie de asemenea persoane, căci ele nu sunt vrednice de încredere; dar totdeauna este nevoie de lucrători statornici, temători de Dumnezeu, care nu vor ceda în ziua încercării.
Sunt unii în comunitatea din _____ care vor crea necazuri, căci voința lor n-a fost adusă niciodată în armonie cu voința lui Dumnezeu. Fratele E. va fi o mare piedică pentru această comunitate. Atunci când are supremație, este satisfăcut; dar când nu poate să fie primul, este totdeauna de partea cea rea. El acționează din impuls. Nu va trage în mod egal la jug, ci va ridica probleme și va lua atitudini potrivnice, pentru că în firea lui este un căutător de greșeli și un acuzator al fraților săi. În timp ce pretinde că este foarte zelos pentru adevăr, se îndepărtează de corpul bisericii; nu este puternic în ceea ce privește forța morală, care să fie înrădăcinată și întemeiată în adevăr. Principiile cele sfinte ale adevărului nu au ajuns să fie făcute o parte a naturii sale. În el nu se poate avea încredere; nu este plăcut lui Dumnezeu.
-305-
Fratele și sora E. n-au acordat considerația cuvenită instrucțiunilor Cuvântului lui Dumnezeu în instruirea copiilor lor. Acestor copii li s-a îngăduit să controleze căminul în mare măsură și veneau și plecau când doreau. Dacă nu vor fi puși sub o cu totul altă influență, ei se vor afla în rândurile vrăjmașului, luptându-se împotriva ordinii, a disciplinei și a ascultării. Copiii lăsați astfel de capul lor nu sunt fericiți; și acolo unde autoritatea părintească este desconsiderată, autoritatea lui Dumnezeu nu va fi respectată.
Lucrarea părinților este solemnă și sfântă; dar mulți nu-și dau seama de acest lucru, pentru că sunt orbiți de vrăjmașul a toată neprihănirea. Copiilor li se permite să crească nedisciplinați, necurtenitori, încrezători în sine, nemulțumitori, obraznici și nesfinți, pe când o atitudine fermă, hotărâtă, în care dreptatea și mila sunt amestecate cu răbdarea și controlul de sine, va produce rezultate minunate.
Fratele E. trebuie să beneficieze de harul transformator. Nu este nici o siguranță pentru el, atâta vreme cât își menține defectele de caracter; trebuie să se războiască mereu împotriva lor. Dacă el nu va trăi o viață de veghere, o viață de rugăciune, nu va ajunge să fie echilibrat și există primejdia ca adevărul să fie împiedicat, reprezentat greșit și adus în situația de a fi vorbit de rău din cauza influenței lui. El trebuie să fie atent; dacă nu, va trezi în cei nelegiuiți prejudecăți ce nu vor putea fi niciodată înlăturate.
Există în natura omenească o tendință de a merge de la o extremă la alta. Mulți sunt fanatici. Ei sunt consumați de un zel arzător care este luat drept religie, dar caracterul este adevărata probă a uceniciei. Au ei blândețea Domnului Hristos? Au ei umilința Lui și bunăvoința lui plăcută? Este templul sufletului golit de mândrie, de aroganță, egoism și critică? Dacă nu, înseamnă că ei nu știu de ce spirit sunt stăpâniți. Ei nu-și dau seama că adevăratul creștinism constă în a aduce multă roadă spre slava lui Dumnezeu.
-306-
Alții merg în extremă în ceea ce privește conformarea față de lume. Nu există o linie clară, distinctă, de despărțire între ei și cei lumești. În primul caz oamenii sunt duși departe de adevăr de către un spirit aspru, critic, gata să condamne, și prin aceasta ei sunt determinați să tragă concluzia că cei ce mărturisesc a fi creștini sunt fără principii și nu cunosc nimic despre o schimbare a inimii sau a caracterului. “Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” — acestea sunt cuvintele Domnului Hristos.
Sunt mulți aceia care nu au înțeles ceea ce constituie un caracter creștin; și viața lor este un reproș pentru cauza adevărului. Dacă ar fi pe deplin convertiți, n-ar aduce ca roade spini și mărăcini, ci ciorchini bogați ai roadelor prețioase ale Duhului — “dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor”. Marea primejdie este aceea de a neglija lucrarea din inimă. Mulți se simt bine, mulțumiți de ei înșiși; se gândesc că este de ajuns o păzire formală a Legii divine, în timp ce nu cunosc harul lui Hristos, iar El nu locuiește în inimă printr-o credință vie.
“Despărțiți de Mine”, spunea Domnul Hristos, “nu puteți face nimic”, dar cu harul divin lucrând prin eforturile omenești, noi putem face toate lucrurile. Răbdarea și blândețea Sa vor cuprinde caracterul întreg, transmițând o prețioasă strălucire care va face clară și luminoasă calea spre ceruri. Privind și imitând viața Sa, noi vom fi reînnoiți după chipul Său. Slava cerului va străluci în viața noastră și va fi reflectată asupra altora. La tronul harului putem găsi ajutorul de care avem nevoie și care să ne facă în stare să trăim astfel. Aceasta este adevărata sfințire. Și ce altă poziție mai înaltă pot să dorească muritorii, decât aceea de a fi legați de Hristos așa cum mlădița este legată de viță?
-307-
Am văzut un tablou reprezentând un tăuraș stând între un plug și un altar, cu inscripția “gata și pentru una, și pentru alta” — dispus să transpire și să obosească pe brazdă sau să sângereze pe altarul de jertfă. Aceasta este poziția pe care copiii lui Dumnezeu trebuie s-o aibă — dispuși să meargă acolo unde sunt chemați, să dea dovadă de lepădare de sine și de sacrificiu pentru cauza adevărului. Biserica creștină a fost întemeiată pe principiul sacrificiului. “Dacă voiește cineva să vină după Mine”, spune Domnul Hristos, “să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi, și să Mă urmeze.” El cere întreaga inimă, întreaga afecțiune. Manifestarea zelului, a seriozității și a unei munci neegoiste, pe care urmașii Săi devotați au dat-o lumii, trebuie să aprindă zelul nostru și să ne conducă la imitarea exemplului lor. Adevărata religie dă zel și stabilitate țintei modelării caracterului după chipul divin și ne face în stare să socotim toate lucrurile ca o pierdere “față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos”. Această unitate a scopului se va dovedi a fi un element de o extraordinară putere.
Avem un adevăr mult mai mare și mai solemn decât a fost dat vreodată celor muritori și suntem răspunzători pentru felul în care tratăm acest adevăr. Fiecare dintre voi ar trebui să aibă în atenție lucrarea de câștigare de suflete. Ar trebui să demonstrăm puterea adevărului asupra inimii și caracterului nostru, în timp ce facem tot ce putem pentru a câștiga și pe alții ca să-l primească. A aduce pe păcătos la Hristos înseamnă a înălța, a face demn și a înnobila întregul caracter și a-l face o binecuvântare în cămin, în societate și în biserică. Nu este aceasta o lucrare demnă de cele mai nobile puteri ale noastre?
Persoanele care au puține talente, dacă sunt credincioase în a-și păstra inimile în iubire față de Dumnezeu, pot să câștige multe suflete la Hristos. Holan Page era un biet mecanic, cu o iscusință obișnuită și o educație limitată; dar el a făcut din înaintarea cauzei lui Dumnezeu preocuparea sa principală și eforturile sale au fost încununate cu un deosebit succes. El a lucrat pentru salvarea semenilor lui prin convorbiri personale și prin rugăciuni stăruitoare. El a înființat adunări de rugăciune, a organizat școli de duminică și a distribuit broșuri și alte materiale religioase. Pe patul de moarte, cu umbra veșniciei pe fața sa, el a putut să spună: “Știu că totul se datorește harului lui Dumnezeu, și nu vreunui merit a ceea ce am făcut eu; dar consider că am dovada faptului că mai bine de o sută de suflete au fost convertite la Dumnezeu prin lucrarea mea personală.”
-308-
Fiecare membru al bisericii ar trebui să fie instruit într-un sistem regulat de lucru. Tuturor li se cere să facă ceva pentru Domnul. Ei pot să trezească interesul oamenilor pentru lectură; pot discuta și se pot ruga împreună cu ei. Pastorul care va educa, va organiza și va conduce o armată de lucrători eficienți va avea aici cuceriri glorioase și o bogată răsplată îl așteaptă — atunci când, în jurul marelui tron alb, el se va întâlni cu aceia care au fost mântuiți prin influența lui.
Fă ceva, fă acum, cu toată puterea ta; Până și aripa unui înger va ajunge Nefolositoare dacă se va odihni mult timp; și chiar Dumnezeu, de-ar fi inactiv, N-ar mai fi o binecuvântare.
După ce credincioșii din comunitatea din _____ au cunoscut adevărul, ei ar fi putut fi rodnici în fapte bune și ar fi avut o influență care i-ar fi făcut o putere de partea cea bună, dacă manifestarea lor ar fi fost bucuroasă, plină de zel și iubire. Dar ei au fost indiferenți, au devenit reci și morți. Unii au luat parte la întâlniri sociale, unde au dus cu ei mai degrabă atmosfera pământului decât aceea a cerului. Biserica n-a fost gata să răspundă la eforturile care s-au făcut pentru ei. În starea lor prezentă, ei nu pot vedea nevoia de conlucrare din partea lor. Lipsa de zel și consacrare i-a descurajat pe pastori. În loc de această nepăsare, ar fi trebuit să fie un simțământ de responsabilitate individuală. Această comunitate nu va prospera niciodată, dacă membrii nu vor începe lucrarea de reformă în propriile lor inimi. Mulți dintre cei care mărturisesc credința sunt foarte ușor de satisfăcut; dacă ajung la câteva puncte de renunțare de sine și reformă, atunci ei nu mai văd necesitatea de a merge mai departe. De ce se rămâne la ceea ce nu este curat? Nu există un loc de oprire pentru noi aici, de partea aceasta a cerului. Nici unul dintre noi n-ar trebui să fie mulțumit cu realizările spirituale prezente. Nimeni nu este la înălțimea ocaziilor sale, decât numai dacă poate să arate un continuu progres. El trebuie să urce continuu.
-309-
Este privilegiul fiecărui creștin acela de a crește până când va ajunge la înălțimea staturii plinătății de om în Isus Hristos.
Cât de mult au nevoie scumpii noștri frați din _____ de învățătură în legătură cu evlavia personală; cât de mult au nevoie de o lucrare pastorală! Dar ei nu lucrează la fel de bine cum știu că ar trebui. Dumnezeu vă va pune la probă, fraților, și unii se vor dovedi a fi pleavă, iar alții boabe prețioase de grâu. Nu vă supuneți puterii ispititorului. El va veni ca un om puternic înarmat, dar nu trebuie să-i dați nici un câștig de cauză. Întăriți-vă pentru împlinirea datoriei și luptați-vă pentru orice petic de teren. În loc să vă retrageți, înaintați; în loc să deveniți slabi și lipsiți de viață, însuflețiți-vă pentru conflict. Dumnezeu vă cheamă să vă angajați cu toate puterile împotriva păcatului, sub orice formă ar fi. Luați asupra voastră toată armătura lui Dumnezeu și ațintiți-vă privirea la căpitanul mântuirii noastre; căci în față stă primejdia. Nu vă înrolați sub un steag fals, ci priviți la steagul credinței noastre sfinte și să fiți găsiți acolo unde sunt aceste valuri, chiar dacă aceasta ar fi în toiul luptei. În curând războiul se va sfârși și biruința va fi câștigată; și dacă veți fi credincioși, veți ieși mai mult decât biruitori prin El, care v-a iubit. Răsplata cea prețioasă, greutatea veșnică de slavă va fi a voastră.