Continuare.
Casa în care Domnul Isus Hristos trebuie să Se întâlnească cu poporul Său trebuie să fie curată și atractivă. Dacă sunt doar câțiva credincioși într-un loc, ridicați o casă curată, dar umilă, și, consacrând-o lui Dumnezeu, invitați-L pe Isus să vină ca oaspete al vostru. Cum privește El asupra poporului Său, când ei au tot confortul pe care inima și-l poate dori, dar sunt dispuși să se întâlnească, pentru a se închina Lui, într-o magazie sau într-o clădire izolată, mizerabilă, sau într-un apartament ieftin și părăsit? Tu lucrezi pentru prietenii tăi, cheltuiești mijloace pentru a face ca totul în jurul lor să fie cât mai atractiv cu putință; dar Isus, Cel care a dat totul pentru tine, chiar și prețioasa Sa viață — El, care este maiestatea Cerului, Împăratul împăraților și Domnul domnilor — este “favorizat” cu un loc pe pământ care nu este decât puțin mai bun decât ieslea care a fost prima Sa casă. Să nu privim la aceste lucruri așa cum le privește Dumnezeu? Să nu ne cercetăm noi oare motivele și să vedem ce fel de credință avem?
“Dumnezeu iubește pe dătătorul voios”, și aceia care-L iubesc vor dărui cu generozitate și bucuroși, contribuind astfel la înaintarea cauzei Sale și promovarea slavei Sale. Domnul nu cere niciodată poporului Său să ofere mai mult decât se poate, dar este bucuros să accepte și să binecuvânteze darurile lor de mulțumire în armonie cu capacitățile lor. Fie ca ascultarea de bunăvoie și iubirea curată să unească pe altar toate darurile pe care le facem lui Dumnezeu; căci Lui Îi plac astfel de daruri, în timp ce acelea care sunt oferite fără plăcere sunt o ofensă. Când comunități sau persoane individuale nu aduc din inimă darurile lor, ci vor limita costul ducerii mai departe a lucrării lui Dumnezeu, măsurând-o după vederile lor înguste, ei arată în mod categoric că nu au o legătură vie cu Dumnezeu. Ei sunt în dezacord cu planul și felul Său de lucrare și El nu-i va binecuvânta.
-270-
Noi suntem ziditori pentru Dumnezeu și trebuie să zidim pe temelia pe care El a pregătit-o pentru noi. Nici un om nu trebuie să zidească pe propria lui temelie, independent de planul pe care l-a făcut Dumnezeu. Sunt oameni pe care Dumnezeu i-a ridicat ca sfătuitori, oameni pe care El i-a învățat și ale căror inimă, suflet și viață sunt pentru lucrare. Acești oameni trebuie să se bucure de o înaltă apreciere, datorită lucrării lor. Sunt unii care vor dori să urmeze propriile lor concepții imature; dar ei trebuie să învețe să primească sfat și să lucreze în armonie cu frații lor sau, de nu, vor semăna îndoială și discordie, așa încât nu se vor îngriji de seceriș. Este voia lui Dumnezeu ca aceia care sunt angajați în lucrarea Sa să fie supuși unii altora. Adorarea Sa trebuie să fie condusă cu consecvență, unitate și o judecată sănătoasă. Dumnezeu este ajutorul nostru unic și suficient. Legile care guvernează pe poporul Său, principiile lor de gândire și acțiune sunt primite de la El, prin Cuvântul și Spiritul Său. Când Cuvântul Său este iubit și ascultat, copiii Săi umblă în lumină și nu este nici o pricină de poticnire în ei. Ei nu acceptă standardul scăzut al lumii, ci lucrează de pe poziția Bibliei.
Egoismul ce există în poporul lui Dumnezeu este foarte ofensator pentru El. Scripturile denunță lăcomia ca fiind idolatrie. “Nici un lacom”, spune Pavel, “care este un închinător la idoli, n-are parte de moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu.” Necazul cu mulți este acela că au prea puțină credință. Asemenea bogatului din parabolă, ei doresc să vadă rezervele îngrămădindu-se în grânare. Lumea însă trebuie avertizată și Dumnezeu dorește ca noi să ne angajăm cu totul în lucrarea Sa; dar oamenii au așa de mult de făcut pentru a realiza planurile lor de câștigare de bani, încât nu au timp să împingă înainte triumful crucii lui Hristos. Ei nu au nici timp și nici dispoziție pentru a pune intelectul, tactica și energia lor în lucrarea lui Dumnezeu.
-271-
Frați și surori, aș dori să trezesc în mintea voastră dezgustul față de ideile voastre înguste din prezent pentru cauza și lucrarea lui Dumnezeu. Doresc să înțelegeți marele sacrificiu pe care Domnul Hristos l-a făcut pentru voi atunci când S-a făcut sărac, pentru ca prin sărăcia Lui voi să puteți intra în posesia bogățiilor veșnice. O, nu faceți ca îngerii să plângă din cauza indiferenței voastre față de greutatea veșnică de slavă care este la îndemâna voastră. Treziți-vă din letargia voastră; treziți fiecare capacitate pe care v-a dat-o Dumnezeu și lucrați pentru sufletele prețioase pentru care a murit Hristos. Aceste suflete, dacă sunt aduse în staulul lui Hristos, vor trăi în decursul veacurilor nesfârșite. Veți plănui voi oare să faceți cât se poate de puțin pentru mântuirea lor, în vreme ce, asemenea omului cu un singur talant, vă investiți mijloacele în pământ? Asemenea servului necredincios, acuzi tu oare pe Dumnezeu că seceră de unde nu a semănat și strânge de unde n-a vânturat?
Tot ceea ce ești și ai Îi aparține lui Dumnezeu. Atunci, nu trebuie să spui din inimă: “Totul vine de la Tine, și din mâna Ta primim ce-ți aducem”? “Cinstește pe Domnul cu averile tale, și cu cele dintâi roade din tot venitul tău.” Pavel îi îndeamnă pe frații corinteni la binefacere creștină: “După cum sporiți în toate lucrurile: în credință, în cuvânt, în cunoștință, în orice râvnă și în dragostea voastră pentru noi, căutați să sporiți și în această binefacere”. În Epistola sa către Timotei, el spune: “Îndeamnă pe bogații veacului acestuia să nu se îngâmfe și să nu-și pună nădejdea în niște bogății nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug, ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alții, așa ca să-și câștige pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie, pentru ca să apuce adevărata viață”.
Dărnicia nu este chiar așa de naturală pentru noi, încât să câștigăm această virtute așa, din întâmplare. Ea trebuie să fie cultivată. Trebuie să hotărâm în mod deliberat că vom onora pe Dumnezeu cu toată averea noastră; și apoi, trebuie să nu lăsăm ca ceva să ne ispitească să-L jefuim de zecimile și darurile pe care I le datorăm. Noi trebuie să fim inteligenți, sistematici și să continuăm faptele de binefacere față de oameni și exprimarea mulțumirii noastre față de Dumnezeu, pentru bunătatea Sa față de noi. Aceasta este o datorie prea sfântă pentru a fi lăsată la voia întâmplării sau controlată de sentimente sau impulsuri. Noi trebuie să rezervăm cu regularitate ceva pentru cauza lui Dumnezeu, pentru ca El să nu fie jefuit de partea pe care o cere. Când Îl jefuim pe Dumnezeu, ne jefuim pe noi înșine. Noi renunțăm la comoara cerului de dragul de a avea mai mult aici, pe pământ. Aceasta este o pierdere pe care nu ne putem permite să o susținem. Dacă trăim în așa fel, încât să putem avea binecuvântarea lui Dumnezeu, atunci vom avea mâna Sa binecuvântată și prosperă cu noi, în problemele noastre trecătoare; dar, dacă mâna Sa este împotriva noastră, atunci El poate să înfrângă planurile noastre și să facă să se împrăștie mult mai repede decât putem strânge.
-272-
Mi-a fost arătat că situația din aceste două Conferințe este, într-adevăr, neplăcută; dar Dumnezeu are multe suflete prețioase aici, pentru care manifestă o grijă plină de gelozie, și nu va permite să fie înșelate și duse în rătăcire.
Credincioșie în lucrarea lui Dumnezeu
Există talente prețioase în comunitățile din regiunile Oregon și Washington; și dacă ele ar fi fost dezvoltate printr-o activitate bine dirijată, acum ar fi suficienți lucrători în aceste Conferințe. O biserică vie este totdeauna o biserică lucrătoare. Adevărul este o putere și aceia care văd forța lui îl vor apăra cu îndrăzneală, fără să se teamă. Adevărul trebuie să fie priceput cu mintea, primit în inimă și principiile lui introduse în caracter; apoi trebuie să se depună un efort continuu pentru a-i convinge și pe alții să-l primească, căci Dumnezeu îi face responsabili pe oameni pentru modul în care folosesc lumina ce le-a fost dată.
Dumnezeu cheamă tot poporul Său să-și dezvolte capacitățile ce i-au fost date. Puterile mintale trebuie să fie dezvoltate în cel mai înalt grad; ele trebuie să fie întărite și înnobilate, ocupându-se de adevărurile spirituale. Dacă minții i se îngăduie să se ocupe aproape cu totul cu lucruri ușuratice și cu problemele obișnuite ale vieții de fiecare zi, ea va deveni, în armonie cu una din legile ei neschimbate, slabă și ușuratică, frivolă și lipsită de putere spirituală.
-273-
Timpurile care vor pune la probă sufletele oamenilor sunt chiar în fața noastră și cei care sunt slabi în credință nu vor rezista încercării din acele zile primejdioase. Marile adevăruri ale descoperirilor lui Dumnezeu trebuie să fie studiate cu grijă, căci noi avem cu toții nevoie de o inteligentă cunoaștere a Cuvântului lui Dumnezeu. Prin studierea Bibliei și o zilnică comuniune cu Isus, vom ajunge să avem vederi clare și bine conturate cu privire la responsabilitatea individuală și cu privire la tăria de a rezista în ziua încercării și ispitei. Acela a cărui viață este unită cu Hristos prin legături ce nu se văd va fi păstrat de puterea lui Dumnezeu, prin credință spre mântuire.
Trebuie să ne gândim mai mult la lucrurile lui Dumnezeu și mai puțin la problemele trecătoare. Cel lumesc, dacă își va folosi mintea în direcția amintită mai sus, va deveni tot atât de obișnuit cu Cuvântul lui Dumnezeu cum este în prezent cu lucrurile lumești. “Cercetați Scripturile”, spunea Domnul Hristos, “pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” Creștinului i se cere să fie silitor în cercetarea Scripturilor, să citească mereu și mereu adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu. Ignorarea cu bună știință a acestui subiect pune în primejdie viața și caracterul creștinului. Ea întunecă înțelegerea și corupe cele mai nobile puteri. Aceasta este ceea ce aduce confuzie în viața noastră. Poporul nostru are nevoie să înțeleagă vocea lui Dumnezeu; are nevoie să aibă o cunoaștere sistematică a principiilor adevărului revelat, care-i va pregăti pe copiii lui Dumnezeu pentru ceea ce va veni asupra pământului și-i va proteja să nu fie duși în rătăcire de orice vânt de învățătură.
În curând, în lume vor avea loc mari schimbări și toți vor avea nevoie de o cunoaștere practică a lucrurilor lui Dumnezeu. Este lucrarea lui Satana aceea de a înmuia inima poporului lui Dumnezeu și de a-i zdruncina credința. El încearcă pe toate căile să strecoare îndoieli și să ridice semne de întrebare cu privire la poziția, credința și planurile oamenilor asupra cărora Dumnezeu a așezat povara unei lucrări speciale și care aduc la îndeplinire cu zel această lucrare. Deși poate să fie mereu înfrânt, cu toate acestea, el își reînnoiește atacurile, lucrând prin aceia care mărturisesc a fi umili și temători de Dumnezeu și care, după cât se pare, sunt interesați sau cred în adevărul prezent. Apărătorii adevărului se așteaptă la o opoziție aprigă și crudă din partea vrăjmașilor lor declarați, dar aceasta este mult mai puțin primejdioasă decât îndoielile exprimate în taină de aceia care se simt liberi să ridice semne de întrebare și să găsească greșeli la ceea ce fac slujitorii lui Dumnezeu. Unii ca aceștia pot părea niște oameni umili; dar se înșeală singuri și îi înșeală și pe alții. În inima lor, aceștia sunt invidioși și bănuitori. Ei zdruncină credința poporului în aceia în care ei ar trebui să aibă încredere, cei pe care Dumnezeu i-a ales să facă lucrarea Sa; și atunci când sunt mustrați pentru atitudinea lor, consideră aceasta ca un atac la persoană. În timp ce spun că fac lucrarea lui Dumnezeu, în realitate, ei dau ajutor vrăjmașului.
-274-
Fraților, niciodată să nu îngăduiți ca ideile cuiva să vă zdruncine credința cu privire la ordinea și armonia care trebuie să existe în biserică. Mulți dintre voi nu văd în mod clar lucrurile. Instrucțiunile cu privire la ordinea în serviciul de la sanctuar au fost scrise și transmise pentru ca din ele să învețe toți cei care vor trăi pe pământ. Au fost aleși oameni care să facă diferite părți ale lucrării de așezare și de strângere a cortului întâlnirii, iar dacă cineva se abătea în mod neglijent de la slujba lui și punea mâna să facă lucrarea ce era încredințată altuia, el trebuia să fie omorât. Noi slujim astăzi aceluiași Dumnezeu. Dar pedeapsa cu moartea a fost abolită; dacă n-ar fi fost desființată, n-ar fi acum atât de multă neglijență și dezordine în lucrarea pentru cauza Sa. Dumnezeul cerului este un Dumnezeu al ordinii și de aceea le pretinde tuturor urmașilor Săi să aibă rânduieli și reguli și să păstreze ordinea. Toți trebuie să înțeleagă în mod desăvârșit lucrarea lui Dumnezeu.
Este un lucru nesigur să nutrești îndoială în inimă, chiar și pentru un moment. Semințelor îndoielii pe care faraon le-a semănat atunci când a respins prima minune, li s-a îngăduit să crească și ele au produs un seceriș atât de bogat, încât toate minunile săvârșite după aceea nu l-au putut convinge de faptul că poziția sa era greșită. El a mers mai departe pe drumul lui, de la un anumit grad de neîncredere la altul, până când inima i s-a împietrit din ce în ce mai mult, până când a fost chemat să privească fața rece, moartă, a primului său născut.
Dumnezeu este la lucru și noi nu facem nici jumătate din ceea ce trebuie făcut pentru a pregăti un popor care să stea în ziua în care Fiul omului Se va arăta. Vai de omul acela care va căuta chiar și în cel mai mic grad să împiedice lucrarea pe care Dumnezeu o face. Noi trebuie să lucrăm pentru alții; trebuie să încercăm să slăbim încrederea fraților noștri în comorile lor pământești; căci mulți își vor vinde dreptul lor de întâi născuți pentru viața veșnică în favoarea avantajelor lumești. Este cu mult mai bine să-i încurajăm să-și facă o comoară în ceruri decât să-i auzim lamentându-se și spunând: “Oamenii aceștia cer bani și iau bani și astfel se îmbogățesc.” Cât de plăcute sunt aceste cuvinte pentru cei lumești! Cum le mai întăresc ele curajul de a reține de la Dumnezeu partea ce Îi aparține și care trebuie să-I fie înapoiată în zecimi și daruri! Blestemul lui Dumnezeu va zăcea asupra acelora care nu-I dau ceea ce este al Lui. Să lucrăm în armonie cu Dumnezeu. Slujitorii Lui au o solie de dat celor ce iubesc banii; de ce să nu dea ei o bună și puternică mărturie, aducând toate zecimile în tezaur, când Domnul Însuși le-a dat exemplu?
-275-
Religia lui Hristos supune spiritul egoist și transformă mintea și afecțiunile; ea aruncă în țărână mândria oamenilor pentru ca numai Dumnezeu să fie înălțat. Aceasta este ceea ce-i lipsește fratelui A. El are nevoie de o credință practică în Dumnezeu. El are nevoie să vadă și să simtă măreția de a sluji lui Hristos; are nevoie de principiul și standardul creștin; are nevoie să-și umple mintea cu făgăduințele prețioase, avertizările, sfaturile și amenințările Cuvântului lui Dumnezeu; are nevoie să vadă importanța faptului de a avea credință și fapte corespunzătoare, pentru ca ele să poată reprezenta în mod demn, acasă și în biserică, în afacerile lui, curăția și caracterul înalt al religiei. El trebuie să fie în legătură cu Hristos ca să poată avea putere spirituală. Legătura lui cu lumea și cu influențele vrăjmașe spiritului adevărului are o putere mai mare asupra lui decât spiritul lui Hristos. Aici este primejdia; în cele din urmă, el va suferi naufragiul credinței, dacă nu-și schimbă cursul vieții și nu va avea o legătură fermă cu Izvorul luminii.
Dacă interesul lui pentru lucrurile spirituale ar fi tot atât de mare cum este pentru cele lumești, consacrarea față de Dumnezeu ar fi totală; el s-ar arăta ca un adevărat discipol al lui Hristos și Dumnezeu ar accepta și ar folosi talentele care în prezent sunt cu totul folosite în serviciul lumii. Aceeași capacitate care este folosită în prezent pentru strângerea de averi este cerută pentru cauza lui Dumnezeu. Sunt necesari administratori în fiecare ramură a lucrării Sale, pentru ca aceasta să fie adusă la îndeplinire cu energie și în ordine. Dacă un om are tact, este harnic și plin de entuziasm, va avea succes în afacerile trecătoare și aceleași calități, consacrate lucrării lui Dumnezeu, se vor dovedi de o îndoită eficiență; căci puterea divină va fi combinată cu efortul omenesc. Cele mai bune planuri, în probleme temporare sau spirituale, se vor dovedi un eșec dacă executarea lor este încredințată unor mâini fără experiență și incapabile.
-276-
Aceia care-și îngroapă talanții în această lume nu sunt plăcuți lui Dumnezeu. Toate puterile lor sunt consacrate strângerii de averi și dorința aceasta de acumulare devine o pasiune. Fratele A. este un om activ și el se mândrește cu faptul că aduce la îndeplinire proiecte omenești. Dacă același interes, același tact și aceeași ambiție ar fi exercitate în lucrările Domnului, câte rezultate mari și mai nobile nu s-ar realiza! Educația obținută în afacerile lumești nu va fi de nici un ajutor în viața veșnică, pentru că în ceruri nu vor fi făcute asemenea afaceri, asemenea lucruri. Dacă însă capacitățile pe care Dumnezeu le-a dat sunt folosite spre slava Sa, pentru zidirea Împărăției Sale, se capătă o educație ce va fi luată în ceruri.
Care este poziția noastră în lumea aceasta? Noi suntem în timpul așteptării. Dar perioada aceasta de timp nu trebuie cheltuită într-o închinare abstractă. Așteptând, veghind și lucrând în mod vigilent, toate acestea trebuie să fie continuate. Viața noastră nu trebuie să fie numai agitație, alergare și întocmire de planuri în legătură cu lucrurile acestei lumi, cu prețul neglijării evlaviei personale și a slujirii pe care Dumnezeu o cere. În timp ce nu trebuie să fim leneși în lucrările sau afacerile noastre, trebuie să fim fierbinți în spiritul nostru, slujind Domnului. Lampa sufletului trebuie să fie pregătită și trebuie să avem uleiul harului în vase împreună cu lămpile noastre. Trebuie să se dea pe față precauție pentru a preveni declinul spiritual, ca nu cumva ziua Domnului să ne surprindă asemenea unui hoț. Ziua aceea nu trebuie să fie considerată a fi prea departe; ea este aproape și nici un om nu poate spune, nici chiar în inima sa, cu atât mai puțin prin faptele sale: “Domnul meu întârzie să vină”, căci, făcând astfel, el va fi socotit asemenea celor ipocriți și necredincioși.
-277-
Am văzut că poporul lui Dumnezeu este în mare primejdie; mulți dintre ei sunt preocupați de cele pământești; interesele și afecțiunile lor sunt concentrate spre cele ale lumii acesteia. Exemplul lor nu este cel bun. Lumea este înșelată de drumul urmat de mulți dintre cei care mărturisesc marile și nobilele adevăruri. Răspunderea noastră este în armonie cu lumina dată, cu harul și darurile revărsate. Asupra lucrătorilor ale căror talente, mijloace, ocazii oferite și capacități sunt cele mai mari, zace cea mai grea răspundere. Dumnezeu îl cheamă pe fratele A. să-și schimbe cursul vieții sale, să-și folosească talentele spre slava lui Dumnezeu, în loc să și le degradeze prin urmărirea unor interese lumești, murdare. Acum este ziua sa, în care i se mai acordă încredere; în curând va veni ziua socotelilor pentru el.
Fratele A. mi-a fost prezentat ca reprezentând o clasă de oameni care sunt într-o poziție asemănătoare. Ei n-au fost niciodată indiferenți față de cele mai mici avantaje lumești. Prin afaceri inteligente, tact și investiții pline de succes, adunând puțin câte puțin, ei au strâns avere. Făcând lucrul acesta, ei și-au educat capacitățile într-un mod nepotrivit în raport cu dezvoltarea caracterului creștin. Viața lor nu Îl reprezintă în nici un fel pe Hristos; căci ei iubesc lumea și câștigurile ei mai mult decât Îl iubesc pe Dumnezeu sau adevărul. “Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.”
Toate capacitățile pe care le au oamenii Îi aparțin lui Dumnezeu. Conformarea și atașarea de cele lumești sunt în mod categoric interzise în Cuvântul Său. Când puterea transformatoare a harului lui Dumnezeu este simțită lucrând asupra inimii, aceasta va face ca un om, care până acum a fost lumesc, să meargă pe căile bunătății. Cei care au în inimă hotărârea de a-și strânge o comoară aici, în lumea aceasta, “cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; și unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință; și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri”.
-278-
Fiecare membru al bisericii trebuie să simtă că are obligația sfântă să păzească cu strictețe interesele cauzei lui Dumnezeu. Membrii bisericii sunt răspunzători pentru starea ei frământată și descurajată, prin care sunt dezonorate cele mai sacre adevăruri încredințate omului. Nu există nici o scuză pentru această stare de lucruri. Isus a deschis fiecăruia o cale prin care pot fi obținute înțelepciunea, harul și puterea. El este exemplul nostru în toate lucrurile și nimic nu va abate mintea de la principalul obiectiv al vieții, care este acela de a avea pe Hristos în suflet, topind și supunând inima. Când acesta este cazul, fiecare membru al bisericii, fiecare mărturisitor al adevărului va fi asemenea lui Hristos în caracter, în cuvinte și în fapte.
Unii care au fost canale de lumină, ale căror inimi s-au bucurat de prețioasa lumină a adevărului, au lepădat acest adevăr, asemănându-se lumii. În felul acesta, ei au pierdut spiritul sacrificiului de sine și puterea adevărului și au depins pentru fericirea lor de lucrurile nesigure ale lumii. Aceștia sunt în mare primejdie. Bucurându-se cândva de lumină, ei vor fi lăsați într-un întuneric total, în afară de cazul în care vor strânge degrabă razele ce încă mai strălucesc asupra lor și se vor întoarce la Domnul în pocăință și mărturisire. Noi trăim o zi primejdioasă, când rătăcirea și înșelăciunea îi cuprind pe oameni. Cine va avertiza lumea, cine le va arăta o cale mai bună, dacă nu aceia care au avut lumina adevărului și au fost sfințiți prin ea și care vor lăsa ca lumina lor să lumineze, pentru ca și alții, văzând faptele lor bune, să-I dea slavă lui Dumnezeu? Aș dori să pot imprima asupra tuturor primejdia în care se află, de a pierde cerul. Una este să te alături bisericii și cu totul alt lucru este legătura cu Hristos. Nu toate numele trecute în registrele comunităților sunt trecute și în cartea vieții Mielului. Mulți, deși par a fi credincioși sinceri, nu păstrează o legătură vie cu Hristos. Ei s-au înscris, și-au trecut numele în registru, dar lucrarea lăuntrică a harului nu este adusă la îndeplinire în biserică. Ca rezultat al acestei situații, ei nu sunt fericiți și le este greu să-I slujească lui Dumnezeu.
“Cu ce judecată judecați, veți fi judecați.” Aduceți-vă aminte că frații voștri sunt creaturi slabe, asemenea vouă, și privesc la greșelile și rătăcirile lor cu aceeași milă și îngăduință pe care ați dori ca ei să le manifeste față de voi. Ei nu trebuie să fie urmăriți și defectele lor n-ar trebui trâmbițate, pentru ca lumea să jubileze la aflarea lor. Aceia care îndrăznesc să facă acest lucru s-au urcat pe scaunul de judecată și s-au făcut singuri judecători, în timp ce au neglijat grădina propriilor lor inimi și au îngăduit buruienilor otrăvitoare să aibă întâietate în dezvoltarea lor.
Va continua.