Continuare.
Sunt profund preocupată de faptul că poporul nostru trebuie să păstreze între ei mărturia vie și că biserica trebuie păstrată curată de elementul necredinței. Putem să concepem o legătură mai intimă, mai strânsă cu Domnul Hristos decât aceea prezentată în cuvintele: “Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele”? Fibrele mlădițelor sunt aproape identice cu acelea ale viței. Transmiterea vieții, a tăriei și a rodirii din butuc la mlădițe este neîmpiedicată și continuă. Rădăcina își trimite hrana prin mlădițe. Așa este și adevărata relație dintre credincios și Hristos. El rămâne în Hristos și își primește hrana de la El.
Această relație spirituală poate fi stabilită numai printr-o exercitare personală a credinței. Această credință trebuie să exprime din partea noastră o supremă preferință, o încredere perfectă și o consacrare întreagă. Voința noastră trebuie să fie în totul predată voinței divine, simțămintele noastre, dorințele, interesele și onoarea, identificate cu prosperitatea împărăției Domnului Hristos și onoarea cauzei Sale și atunci vom primi mereu de la El har și Domnul Hristos va primi recunoștința noastră.
Când această intimitate a legăturii și comuniunii este formată, atunci păcatele noastre sunt așezate asupra lui Hristos; și neprihănirea Sa ne este atribuită. El a fost făcut păcat pentru noi, pentru ca noi să putem fi făcuți neprihănirea lui Dumnezeu în El. Noi avem acces la Dumnezeu prin El; noi suntem primiți în Cel Prea Iubit. Tot ceea ce prin cuvânt sau faptă vatămă un credincios, Îl rănește astfel pe Isus. Oricine dă un pahar cu apă rece unui ucenic pentru că este un copil al lui Dumnezeu va fi considerat de Domnul Hristos ca dându-i-l Lui.
-230-
Când era aproape să-și ia la revedere de la ucenicii Săi, Domnul Hristos le-a dat cel mai frumos simbol al legăturii Sale cu credincioșii. Le-a prezentat felul în care puteau să mențină o legătură strânsă când prezența Sa vizibilă va fi retrasă. Pentru a imprima aceasta în mintea lor, El le-a dat vinul ca cel mai izbitor și mai potrivit simbol.
Iudeii au considerat totdeauna vița ca fiind cea mai nobilă dintre plante și o reprezentare a tot ce era puternic, minunat și rodnic. “Vița”, pare că spune Domnul, “pe care voi o apreciați atât de mult este un simbol. Eu sunt realitatea; eu sunt adevărata viță. Ca națiune, voi apreciați vinul; ca păcătoși, voi trebuie să Mă prețuiți mai presus de toate lucrurile pământești. Mlădița nu poate să trăiască separat de viță; nici voi nu puteți să trăiți dacă nu rămâneți în Mine.”
Toți urmașii Domnului Hristos sunt tot atât de profund interesați de această lecție cum au fost și ucenicii care au ascultat cuvintele Sale. În apostazie, omul s-a înstrăinat de Dumnezeu. Despărțirea este considerabilă și îngrozitoare; dar Domnul Hristos a luat din nou măsuri să ne lege de Sine. Puterea răului este atât de identificată cu natura umană, încât nici un om nu poate birui, decât dacă se unește cu Hristos. Prin această unire primim putere morală și spirituală. Dacă avem spiritul lui Hristos, vom face roade ale neprihănirii, roade ce vor onora și binecuvânta pe oameni și vor glorifica pe Dumnezeu.
Tatăl este vierul. În mod iscusit și plin de milă, El curăță fiecare mlădiță purtătoare de roade. Aceia care împărtășesc acum suferințele Domnului Hristos, reproșul și rușinea, vor fi părtași ai slavei Sale în viitor. Lui “nu-I este rușine să-i numească frați”. Îngerii Săi le slujesc. La a doua Sa venire, va fi ca Fiu al omului, identificându-Se astfel cu omenirea chiar în slava Sa. Acelora care s-au unit cu El, le declară: “Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, și să n-aibă milă de rodul pântecului ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu nici un chip. Iată că te-am săpat pe palmele Mele și zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor mei”.
-231-
O, ce privilegii minunate ne sunt oferite!
Vom depune noi cele mai zeloase eforturi pentru a forma această alianță cu Hristos, prin care sunt obținute aceste binecuvântări? Ne vom lepăda păcatele și nelegiuirile, pentru neprihănire, să ne întoarcem astfel la Domnul? Scepticismul și necredincioșia sunt foarte răspândite. Domnul Hristos a pus întrebarea: “Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?” Noi trebuie să ducem o viață activă de credință. Permanența credinței noastre este condiția unirii noastre.
O unire cu Hristos printr-o credință vie este durabilă; orice altă unire trebuie să piară. Domnul Hristos este Acela care ne-a ales mai întâi, plătind un preț infinit pentru răscumpărarea noastră; adevăratul credincios Îl alege pe Hristos ca fiind primul, ultimul și cel mai bun în toate. Dar această unire costă ceva. Este o unire de totală dependență în care trebuie să intre o ființă mândră. Toți cei care alcătuiesc această unire trebuie să simtă nevoia după sângele ispășitor al Domnului Hristos. Ei trebuie să experimenteze o schimbare a inimii. Ei trebuie să-și supună întreaga lor voință, voii lui Dumnezeu. Va fi o luptă cu obstacolele interne și externe. Trebuie să aibă loc o lucrare dureroasă de desprindere, ca și o lucrare de atașament. Mândria, egoismul, vanitatea, spiritul lumesc — păcatul sub toate formele lui — trebuie să fie biruite, dacă vrem să intrăm în unire cu Hristos. Motivul pentru care mulți găsesc viața creștină așa de deplorabilă, de grea, motivul pentru care ei sunt așa de nestatornici, atât de schimbători, este acela că încearcă să se alăture lui Hristos fără ca mai întâi să se despartă de acești idoli pe care îi iubesc.
După ce unirea cu Hristos s-a format, ea poate fi păstrată numai printr-o zeloasă rugăciune și un efort neobosit. Noi trebuie să rezistăm, trebuie să dăm dovadă de renunțare de sine, trebuie să cucerim eul. Prin harul lui Hristos, prin curaj, credință și veghere, noi putem câștiga biruința.
Credincioșii devin una cu Hristos, dar o mlădiță nu poate să fie susținută de către o altă mlădiță. Hrana trebuie să fie obținută printr-o legătură vitală cu via. Noi trebuie să ne simțim complet dependenți de Hristos. Trebuie să trăim prin credință în Fiul lui Dumnezeu. Aceasta este însemnătatea poruncii: “Rămâneți în Mine”. Viața pe care o trăim în trup nu trebuie trăită după voia oamenilor, nu pentru a place vrăjmașului lui Dumnezeu, ci pentru a sluji și a-L onora pe El, care ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi. Numai o simplă acceptare a acestei uniri, în timp ce sentimentele noastre nu sunt despărțite de lume, de plăcerile și viața ei desfrânată, nu face decât să încurajeze inima la neascultare.
-232-
Regretabil, dar, ca popor noi suntem lipsiți de credință și iubire. Eforturile noastre sunt prea slabe pentru timpul primejdios în care trăim. Mândria și îngăduința de sine, lipsa de respect și nelegiuirea, de care suntem înconjurați, au influență asupra noastră. Puțini își dau seama de importanța de a ne feri, pe cât este posibil, de toate tovărășiile ce nu sunt prietene cu viața religioasă. Puțini sunt aceia care, în alegerea anturajului, fac din prosperitatea lor spirituală primul lucru pe care îl iau în considerație.
Părinții se îngrămădesc cu familiile lor în orașe, pentru că gândesc că aici le este mai ușor să obțină mijloace de trai decât la țară. Copiii, neavând ce face atunci când nu sunt la școală, capătă o educație a străzii. Datorită unor tovărășii rele, ajung să-și formeze obiceiuri vicioase și destrăbălate. Părinții văd toate acestea; dar se cere sacrificiu pentru a le corecta abaterile și ei stau acolo unde se află, până când Satana obține un control deplin asupra copiilor lor. Mai bine să sacrifici orice considerație lumească decât să pui în primejdie sufletele prețioase care ți-au fost încredințate. Ei vor fi asaltați de ispite și trebuie învățați să le facă față; dar este de datoria ta să pui capăt oricărei influențe, să renunți la orice obicei, să rupi orice legătură ce te reține de la o consacrare liberă și deschisă, a ta și a familiei tale, lui Dumnezeu.
În loc să vă grămădiți în orașe, căutați pentru copiii voștri un loc cât mai retras cu putință, apărat de ispite, și acolo instruiți-i și educați-i pentru a fi de folos. Profetul Ezechiel enumeră astfel cauzele ce au dus la păcatul Sodomei și la nimicirea ei: “Era îngâmfată, trăia în belșug și într-o liniște nepăsătoare, ca și fiicele ei, și nu sprijinea mâna celui nenorocit și celui lipsit”. Toți aceia care vor scăpa de soarta Sodomei trebuie să se ferească de comportarea care a adus judecățile lui Dumnezeu asupra cetății nelegiuite.
-233-
Frații mei, voi nesocotiți cele mai sacre cerințe ale lui Dumnezeu prin neglijența de a vă consacra Lui, pe voi și copiii voștri. Mulți dintre voi stați într-o falsă siguranță, absorbiți de interese egoiste și atrași de comori pământești. Nu vă temeți de rău. Primejdia pare că este departe. Dar vă veți înșela, vă veți amăgi, spre ruina voastră veșnică, dacă nu vă treziți și, cu pocăință și profundă umilință, nu vă veți întoarce la Domnul.
Din nou și din nou vi s-a adresat glasul din cer. Veți asculta această voce? Veți da ascultare sfatului martorului credincios, pentru a căuta aurul curățit prin foc, hainele albe și alifia pentru ochi? Aurul este credința și iubirea, hainele albe sunt neprihănirea Domnului Hristos, alifia pentru ochi este acel discernământ spiritual care vă va face în stare să vedeți vicleniile lui Satana și să le ocoliți, să descoperiți păcatul și să-l urâți, să vedeți adevărul și să ascultați de el.
Letargia mortală a lumii vă paralizează simțurile. Păcatul nu mai apare deloc respingător, pentru că sunteți orbiți de Satana. Judecățile lui Dumnezeu sunt revărsate în curând asupra pământului. “Scapă-ți viața” este avertizarea din partea îngerilor lui Dumnezeu. Alte voci se aud spunând: “Nu te neliniști; nu există nici un motiv pentru o alarmă deosebită.” Aceia din Sion care sunt trândavi strigă “Pace și siguranță”, în timp ce cerurile declară că o nimicire rapidă este pe punctul să vină asupra călcătorilor legii. Tânărul, frivolul și iubitorul de plăceri consideră aceste avertizări ca fiind niște povești și se întorc de la ele cu ironie. Părinții sunt înclinați să creadă că copiii lor gândesc cum se cuvine cu privire la aceasta și cu toți dorm și lenevesc. Așa a fost la nimicirea lumii din vechime și când Sodoma și Gomora au fost nimicite prin foc. Cu o noapte înainte de distrugerea lor, cetățile din câmpie erau dezlănțuite în plăceri. Lot era luat în râs pentru temerile și avertizările lui. Dar acești batjocoritori au fost cei care au pierit în flăcări. Chiar în noaptea aceea, ușa milei a fost închisă pentru totdeauna pentru locuitorii nelegiuiți și nepăsători ai Sodomei.
-234-
Dumnezeu este Acela care ține în mâinile Lui destinul sufletelor. El nu va fi totdeauna batjocorit. El nu va fi luat totdeauna în râs. Judecățile Lui sunt deja în lume. Uragane teribile și îngrozitoare lasă în urma lor distrugere și moarte. Focul devastator face una cu pământul pădurile nelocuite și orașele supraaglomerate. Furtuni și naufragii îi așteaptă pe aceia care călătoresc pe adâncurile de ape. Accidente și calamități îi amenință pe toți cei care călătoresc pe uscat. Uragane, cutremure, sabie și foamete urmează în succesiuni rapide; cu toate acestea, inimile oamenilor sunt împietrite. Ei nu recunosc vocea de avertizare a lui Dumnezeu. Nu fug către unicul refugiu în fața furtunii ce se strânge.
Mulți dintre cei care au fost așezați pe muntele Sionului, spre a veghea cu un ochi de vultur apropierea primejdiei și a avertiza, dorm ei înșiși. Chiar aceia care trebuie să fie cei mai activi și mai vigilenți în acest ceas al primejdiei își neglijează datoria și aduc asupra lor sângele sufletelor ce pier.
Frații mei, feriți-vă de inima rea a necredinței. Cuvântul lui Dumnezeu este clar și minuțios în ceea ce privește restricțiile lui; El intervine în dorința de satisfacere egoistă a plăcerilor tale și de aceea nu-l asculți. Mărturiile Spiritului Său îți atrag atenția la Sfintele Scripturi, scoțând în evidență defectele tale de caracter și îți mustră păcatele; de aceea nu-i dai ascultare. Și pentru a justifica comportarea ta firească, iubitoare de plăceri, începi să te îndoiești dacă mărturiile sunt de la Dumnezeu. Dacă ai fi ascultat de învățăturile lor, ai fi fost sigur de originea lor divină. Nu uita, necredința ta nu afectează veridicitatea lor. Dacă sunt de la Dumnezeu, ele vor rezista. Aceia care încearcă să slăbească credința poporului lui Dumnezeu în aceste mărturii, care există în biserică de mai bine de treizeci și șase de ani, luptă împotriva lui Dumnezeu. Nu instrumentul este acela pe care îl disprețuiești și-l insulți, ci, Dumnezeu, care v-a vorbit prin aceste avertizări și mustrări.
-235-
În instrucțiunile pe care Mântuitorul nostru le-a dat ucenicilor Săi sunt cuvinte de mustrare care ni se aplică în special nouă: “Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.” Vegheați, rugați-vă, lucrați — aceasta este adevărata viață a credinței. “Rugați-vă neîncetat”, adică fiți totdeauna în spiritul rugăciunii și atunci veți fi gata pentru venirea Domnului vostru.
Veghetorul este răspunzător pentru starea poporului. Dacă deschizi ușa mândriei, a invidiei, îndoielii și altor păcate, va fi luptă, ură și tot felul de fapte rele. Isus, cel blând și smerit, cere să intre ca oaspete al tău; dar ție îți este teamă să-L lași să intre. El ne-a vorbit atât în Vechiul, cât și în Noul Testament; El ne vorbește încă prin Duhul Său și prin providența Sa. Învățăturile Lui sunt menite să-i facă pe oameni credincioși față de Dumnezeu și sinceri față de ei înșiși.
Isus a luat asupra Sa natura omului pentru ca să dea un exemplu pentru omenire, un exemplu complet, desăvârșit. El Își propune să ne facă asemenea Lui, credincioși, corecți în toate lucrurile, simțămintele și gândurile — credincioși în inimă, suflet și viață. Aceasta înseamnă creștinism. Natura noastră căzută trebuie să fie curățită, înnobilată și consacrată prin ascultarea de adevăr. Credința creștină nu se va armoniza niciodată cu principiile omenești; integritatea creștină se opune tuturor înșelăciunilor și pretențiilor. Omul care nutrește cel mai mult iubirea lui Hristos în suflet, care reflectă cel mai desăvârșit chipul Mântuitorului, este în fața lui Dumnezeu omul cel mai credincios, cel mai nobil și cel mai onorabil de pe pământ.
-236-
Unitatea creștină
“Vă îndemn, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveți toți același fel de vorbire, să n-aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire”.
Unirea este tărie; divizarea este slăbiciune. Când aceia care cred adevărul prezent sunt uniți, exercită o influență foarte mare. Satana înțelege foarte bine acest lucru. El n-a fost niciodată mai hotărât ca acum să facă fără de efect adevărul lui Dumnezeu, cauzând amărăciune și disensiuni printre poporul lui Dumnezeu.
Lumea este împotriva noastră, bisericile populare sunt împotriva noastră, legile țării vor fi în curând împotriva noastră. Dacă a fost vreodată un timp când poporul lui Dumnezeu să fie strâns unit, atunci timpul acesta este acum. Dumnezeu ne-a încredințat adevăruri speciale pentru acest timp ca ele să fie făcute cunoscute lumii. Ultima solie de har este vestită acum. Avem de a face cu bărbați și femei care stau în fața judecății. Cât de atenți ar trebui să fim ca în fiecare cuvânt și faptă să urmărim îndeaproape Modelul, pentru ca exemplul nostru să poată conduce pe oameni la Hristos. Cu câtă grijă ar trebui să căutăm să prezentăm adevărul, pentru ca ceilalți, privind frumusețea și simplitatea lui să fie conduși să-l primească. Dacă viețile și caracterele noastre mărturisesc despre puterea lui sfințitoare, atunci vom fi o lumină continuă pentru alții — epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii. Nu ne putem îngădui acum să dăm loc lui Satana, nutrind dezbinarea, discordia și cearta.
Unirea și iubirea ce trebuie să existe între ucenicii Săi au constituit obiectul ultimei rugăciuni a Mântuitorului nostru mai înainte de crucificarea Sa. Cu agonia crucii înaintea Sa, El nu s-a rugat pentru El, ci pentru aceia pe care avea să-i lase să ducă mai departe lucrarea Sa pe pământ. Îi așteptau cele mai severe încercări, dar Isus a văzut că cea mai mare primejdie avea să vină din partea unui spirit de amărăciune și discordie. De aceea, El S-a rugat: “Sfințește-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este adevărul. Cum m-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume. Și Eu Însumi mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr. Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin Cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis”.
-237-
Această rugăciune a Domnului Hristos îi cuprinde pe toți urmașii Săi până la încheierea timpului. Mântuitorul nostru a prevăzut încercările și primejdiile poporului Său; El nu este neatent la discuțiile și dezbinările ce tulbură și slăbesc biserica. El privește asupra noastră cu un interes profund și cu o compasiune mult mai plină de iubire decât aceea care mișcă inima unui părinte pământesc față de copilul său îndărătnic și năpăstuit. El ne invită să învățăm de la El. El cere încrederea noastră. El ne invită să ne deschidem inimile pentru a primi iubirea Sa. El S-a angajat să fie ajutorul nostru.
Când S-a înălțat la cer, Domnul Hristos a lăsat lucrarea Sa de pe pământ în mâinile slujitorilor Săi, a subpăstorilor. “Și El a dat pe unii apostoli; pe alții prooroci; pe alții evangheliști; pe alții păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților; în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos”.
Trimițând pe slujitorii Săi, Mântuitorul nostru a dat daruri oamenilor pentru ca prin ele să transmită lumii cuvintele vieții veșnice. Acesta este mijlocul pe care Dumnezeu l-a rânduit pentru desăvârșirea sfinților în cunoaștere și adevărata sfințire. Lucrarea slujitorilor lui Dumnezeu nu este numai aceea de a propovădui adevărul; ei trebuie să vegheze asupra sufletelor ca unii care au să dea socoteală lui Dumnezeu. Ei trebuie să certe, să mustre, să îndemne cu îndelungă răbdare și învățătură.
-238-
Toți aceia care au beneficiat de lucrarea slujitorului lui Dumnezeu trebuie ca, după capacitatea și darurile lui, să se unească cu el și să lucreze împreună pentru mântuirea sufletelor. Aceasta este lucrarea tuturor adevăraților credincioși, pastori și membri deopotrivă. Ei trebuie să țină totdeauna înaintea lor marele obiectiv, fiecare căutând să-și împlinească cum se cuvine funcția pe care o are în biserică, și să lucreze împreună în ordine, armonie și iubire.
Nu există nimic egoist sau îngust în religia lui Hristos. Principiile ei sunt ușor de făcut cunoscut și dinamice. Ea este prezentată de Domnul Hristos fiind o lumină strălucitoare, ca sarea ce conservă și ca aluatul care transformă. Cu zel, seriozitate și consacrare, slujitorii lui Dumnezeu vor căuta să răspândească pretutindeni cunoștința adevărului; cu toate acestea ei, nu vor neglija lucrarea pentru întărirea și unitatea bisericii. Ei vor veghea cu grijă ca nu cumva să se ofere ocazia pentru dezbinare și divizări.
În ultimul timp, s-au ridicat printre noi oameni ce mărturisesc a fi slujitori ai lui Dumnezeu, dar a căror lucrare se opune acelei unități pe care Domnul Hristos a stabilit-o în biserică. Ei au planuri și metode originale de lucru. Ei doresc să introducă schimbări în biserică, schimbări care să corespundă cu ideile lor de progres, și își imaginează că în felul acesta se vor obține rezultate mari. Acești oameni au nevoie să fie învățăcei mai degrabă decât învățători în școala lui Hristos. Ei sunt totdeauna neliniștiți, aspirând să realizeze o mare lucrare, să facă ceva care să le aducă onoare. Ei trebuie să învețe că cea mai de folos dintre toate lecțiile este lecția umilinței și a credinței în Isus Hristos. Unii privesc la cei împreună lucrători cu ei, și în mod nerăbdător, se străduiesc să scoată în evidență greșelile lor, când ar trebui mai degrabă să caute cu ardoare să-și pregătească propriile lor suflete pentru marele conflict din fața lor. Mântuitorul i-a îndemnat: “Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima”.
Învățătorii adevărului, misionarii, slujbașii bisericii pot face o bună lucrare pentru Domnul, dacă își vor curăți sufletele prin ascultarea de adevăr. Fiecare creștin viu, activ, va fi un lucrător dezinteresat pentru Dumnezeu. Domnul ne-a dat o cunoaștere a voii Sale pentru ca să devenim canale de lumină pentru alții. Dacă Hristos locuiește în noi, atunci nu putem să nu lucrăm pentru El. Este imposibil să ne bucurăm de favoarea lui Dumnezeu și de binecuvântarea iubirii Mântuitorului și totuși să fim indiferenți față de primejdia acelora care pier în păcatele lor. “Dacă aduceți multă roadă, prin aceasta Tatăl meu va fi proslăvit”.
Va continua.