Continuare.
Claritatea și simplitatea puritană trebuie să caracterizeze locuințele și înfățișarea tuturor acelora care cred solemnele adevăruri pentru acest timp. Să cheltuiești toate mijloacele în mod nenecesar pe îmbrăcăminte sau în împodobirea caselor noastre înseamnă să irosești banii Domnului. Aceasta înseamnă o înșelare a cauzei lui Dumnezeu pentru satisfacerea mândriei. Instituțiile noaste sunt împovărate de datorii și cum putem aștepta ca Domnul să răspundă rugăciunilor noastre pentru prosperitatea lor, când nu facem ceea ce putem pentru a le scăpa de dificultăți?
Am să vă spun ceea ce Domnul Hristos i-a spus lui Nicodim: “Trebuie să vă nașteți din nou”. Aceia care au pe Hristos domnind înăuntrul ființei lor nu vor simți nici o dorință de a imita fastul lumii. Ei vor aduce totul la standardul crucii, dând totdeauna mărturie despre scopuri mai înalte, teme mai nobile decât aceia în care este absorbită lumea. Îmbrăcămintea noastră, locuințele noastre, vorbirea noastră trebuie să mărturisească despre consacrarea noastră lui Dumnezeu. Ce putere îi va însoți pe aceia care dovedesc astfel că au renunțat la toate pentru Hristos. Dumnezeu nu Se va rușina să-i recunoască drept copiii Săi. El va binecuvânta pe poporul Său consacrat și cei necredincioși se vor teme de El.
Domnul Hristos dorește mult să lucreze cu putere prin Spiritul Său pentru convingerea și convertirea păcătoșilor. Dar, în conformitate cu planul Său divin, lucrarea trebuie să fie adusă la îndeplinire prin biserica Sa și membrii ei s-au îndepărtat atât de mult de El, încât nu poate să-și aducă la îndeplinire voia Sa prin ei. El alege să lucreze prin anumite mijloace și totuși mijloacele folosite trebuie să fie în armonie cu caracterul Său.
Cine sunt cei credincioși și sinceri din Battle Creek? Să vină de partea Domnului. Dacă vom fi într-o poziție în care Dumnezeu ne poate folosi, atunci trebuie să avem o credință individuală și o experiență individuală. Numai aceia care se încred în totul în Dumnezeu sunt acum în siguranță. Noi nu trebuie să urmăm nici un exemplu omenesc sau să ne bazăm pe un sprijin omenesc. Mulți iau în mod constant poziții greșite și fac astfel mișcări greșite; dacă ne încredem în călăuzirea lor, vom fi duși pe căi greșite.
-190-
Unii care pretind a fi portavocea lui Dumnezeu, în viața lor de fiecare zi, neagă credința. Ei prezintă oamenilor adevăruri importante; dar cine este impresionat de aceste adevăruri? Cine este convins de păcat? Ascultătorii știu că aceia care predică astăzi, mâine, vor fi primii care se vor alătura plăcerilor veseliei și frivolității. Influența lor, în afara amvonului, liniștește, adoarme conștiința păcătosului și face ca lucrarea de slujitor al Evangheliei să fie desconsiderată. Ei înșiși sunt adormiți chiar în pragul vieții veșnice. Sângele sufletelor este pe hainele lor.
Cum sunt folosiți slujitorii cei credincioși ai lui Hristos? “Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri”, rugați-vă în cămăruță, în familie, în adunare, “vegheați la aceasta, cu toată stăruința”. Ei simt că sufletele sunt în pericol și, cu credință zeloasă și smerită, cer împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu cu ei. Răscumpărarea plătită de Domnul Hristos — ispășirea pe crucea Golgotei — este pentru totdeauna înaintea lor. Ei vor avea suflete ca sigilii ale lucrării slujirii lor.
Mustrarea Domnului este asupra poporului Său pentru mândria și necredința lor. El nu le va reda bucuria mântuirii Sale, în timp ce se îndepărtează de la instrucțiunile cuvântului și Spiritului Său. El va da har acelora care se tem de El și merg în calea adevărului și va retrage binecuvântările Sale de la toți aceia care se aseamănă lumii. Mila și adevărul sunt făgăduite celui umil și pocăit și judecățile sunt rostite împotriva celor răzvrătiți.
Comunitatea din Battle Creek ar fi trebuit să fie liberă de idolatrie și credincioșia ei ar fi trebuit să fie un exemplu pentru alte comunități. Dar ea este mult mai dispusă să se îndepărteze de poruncile lui Dumnezeu decât să renunțe la prietenia cu lumea. Ea se unește cu idolii pe care și i-a ales; și pentru că prosperitatea temporară și favorurile lumii nelegiuite sunt ale ei, ea se crede bogată față de Dumnezeu. Pentru mulți aceasta se va dovedi o amăgire fatală. Caracterul divin și tăria ei spirituală s-au depărtat de ea.
-191-
Sfătuiesc această comunitate să dea ascultare mustrării Mântuitorului: “Adu-ți aminte de unde ai căzut; pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești”.
Să consultăm pe medicii spiritiști?
“Ahazia a căzut printre zăbrelele odăii lui de sus, în Samaria, și s-a îmbolnăvit. A trimis niște soli și le-a zis: ‘Duceți-vă și întrebați pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca să știu dacă mă voi vindeca de boala aceasta’. Dar îngerul Domnului a zis lui Ilie Tișbitul: ‘Scoală-te, suite-te înaintea solilor împăratului Samariei, și spune-le: Oare nu este Dumnezeu în Israel, de vă duceți să întrebați pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? De aceea, așa vorbește Domnul: Nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri’”.
Această relatare foarte izbitoare înfățișează neplăcerea divină față de aceia care întorc spatele lui Dumnezeu și se îndreaptă spre agenții sau instrumentele lui Satana. Cu puțin timp înaintea evenimentelor redate mai sus, împărăția lui Israel și-a schimbat conducătorii. Ahab a ajuns sub judecata lui Dumnezeu și a fost urmat de fiul său Ahazia, un caracter nevrednic, care a făcut numai rău înaintea lui Dumnezeu, umblând în căile tatălui și mamei sale, făcând pe Israel să păcătuiască. El i-a slujit lui Baal și s-a închinat înaintea lui, provocând la mânie pe Domnul Dumnezeul lui Israel, așa cum a făcut și tatăl său Ahab. Dar judecățile au urmat imediat datorită păcatelor răzvrătitului împărat. Un război cu Moabul și apoi accidentul din pricina căruia viața îi era amenințată au atestat mânia lui Dumnezeu împotriva lui Ahazia.
-192-
Cât de mult auzise și văzuse împăratul lui Israel în timpul tatălui său de lucrările minunate ale Celui Prea Înalt! Ce dovezi teribile ale severității și geloziei Sale i-a dat Dumnezeu Israelului apostat! Ahazia era în cunoștință despre toate acestea; însă el a acționat ca și când aceste realități teribile, și chiar sfârșitul îngrozitor al tatălui său, ar fi fost numai niște povești. În loc să-și umilească inima înaintea Domnului, el s-a aventurat în cel mai îndrăzneț act de nelegiuire care i-a marcat viața. El le-a poruncit slujitorilor săi: “Duceți-vă și întrebați pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca să știu dacă mă voi vindeca de boala aceasta”.
Se considera că idolul Ecronului dă informații, prin mijlocirea preoților lui, cu privire la evenimentele viitoare. El obținuse un astfel de renume general, încât era căutat de un mare număr de persoane, de la distanțe considerabile. Prezicerile rostite acolo și informațiile date veneau direct de la prințul întunericului. Satana a fost acela care a creat și care a menținut închinarea la idoli, pentru a abate mintea oamenilor de la Dumnezeu. Datorită instrumentelor lui sunt susținute împărăția întunericului și înșelăciunea.
Istoria păcatului împăratului Ahazia și pedeapsa venită asupra sa cuprind o lecție de avertizare pe care nimeni n-o poate desconsidera să rămână nepedepsit. Deși noi nu aducem închinare zeilor păgâni, totuși sunt mii aceia care se închină la altarul lui Satana, tot așa de adevărat cum s-a închinat împăratul lui Israel. Spiritul idolatriei păgâne este răspândit astăzi, deși, sub influența științei și a educației, aceasta a luat o formă mult mai rafinată și mai atractivă. Fiecare zi adaugă dovezi dureroase, cum ar fi aceea că încrederea în cuvântul temeinic al profeției scade repede și că, în locul lui, superstiția și vrăjitoria satanică acaparează mințile oamenilor. Toți aceia care nu cercetează cu zel Scripturile și care nu-și supun orice dorință și orice scop al vieții acelui test infailibil, toți aceia care nu caută pe Dumnezeu în rugăciune, pentru cunoașterea voii Sale, se vor abate de la calea cea dreaptă și vor cădea sub înșelăciunile lui Satana.
-193-
Oracolele păgâne au corespondentul lor în mediile spiritiste, prezicătorii și ghicitorii de astăzi. Vocile mistice ce au vorbit la Ecron și Endor continuă încă să ducă pe cărări greșite pe fiii oamenilor prin minciunile lor. Prințul întunericului nu a făcut decât să apară sub o nouă înfățișare. Misterele închinării păgâne sunt înlocuite de asociațiile secrete și ședințele spiritiste, obscuritățile și minunile vrăjitorilor din vremea noastră. Spusele lor sunt primite cu nesaț de miile de oameni care refuză să accepte lumina Cuvântului lui Dumnezeu sau a Spiritului Său. În timp ce ei vorbesc în batjocură despre magicienii din vechime, marele înșelător râde triumfător în timp ce acestea se supun măiestriei sale, dar sub o formă diferită.
Agenții săi încă pretind că vindecă bolile. Ei atribuie puterea lor magnetismului electric, sau așa-numitelor “remedii simpatice”. În realitate, ei nu sunt decât canale ale curenților electrici satanici. Prin aceste mijloace, el își întinde vraja peste trupurile și sufletele oamenilor.
Din când în când, am primit scrisori atât de la pastori, cât și de la membri ai bisericii, întrebând dacă eu cred că este ceva rău să consultăm pe medicii spiritiști și pe prezicători. N-am răspuns la aceste scrisori din lipsă de timp. Dar chiar acum subiectul mi-a fost adus în atenție. Atât de numeroși devin acești agenți ai lui Satana și așa de generală este practica de a căuta sfaturi la ei, încât este necesar să rostesc cuvinte de avertizare.
Dumnezeu ne-a dat puterea să obținem o cunoaștere a legilor sănătății. El a făcut din aceasta o datorie a noastră de a ne păstra puterile fizice în cele mai bune condiții, pentru ca să-I putem aduce o slujire acceptabilă. Aceia care refuză să dezvolte lumina și cunoștința, ce au fost cu atâta înțelegere așezate la îndemâna lor, resping unul din mijloacele pe care Dumnezeu le-a dat pentru dezvoltarea vieții spirituale și fizice. Ei se așază acolo unde vor fi expuși înșelăciunilor lui Satana.
Nu puțini, în acest veac creștin și în această națiune creștină, recurg mai degrabă la spiritele rele decât să se încreadă în puterea viului Dumnezeu. Mama, veghind la patul de suferință al copilului ei, exclamă: “Nu pot face mai mult. Există vreun medic care are puterea de a-mi însănătoși copilul?” Ei i se povestește despre vindecări minunate, înfăptuite de unii vindecători magicieni sau prin magnetism, și ea încredințează pe cel drag în mâinile sale, așezându-l de fapt în mâinile lui Satana, ca și când el ar sta alături de ea. În multe cazuri, viitorul vieții copilului este controlat de puterea lui Satana, ce pare că este imposibil de sfărâmat.
-194-
Mulți nu sunt dispuși să depună eforturile necesare pentru a obține o cunoaștere a legilor vieții și a mijloacelor simple ce trebuie să fie folosite pentru refacerea sănătății. Ei nu se așază într-o relație dreaptă cu viața. Când boala este rezultatul călcărilor legilor naturale, ei nu caută să-și corecteze greșelile și apoi să ceară binecuvântarea lui Dumnezeu, ci se sprijină pe medici. Dacă își recapătă sănătatea, atunci dau toată cinstea și onoarea medicamentelor și doctorilor. Ei sunt totdeauna gata să idealizeze puterea și înțelepciunea omenească, părând că nu vor să cunoască nici un alt Dumnezeu, decât creatura — care nu este decât praf și cenușă.
Am auzit o mamă insistând pe lângă un medic necredincios să-i salveze viața copilului său, dar când i-am cerut să caute ajutor la Dumnezeu, Marele Medic care poate să mântuiască în chip desăvârșit pe toți cei ce vin la El în credință, ea s-a întors și a plecat nervoasă. Aici, vedem același spirit care a fost manifestat de Ahazia.
Nu este sigur să ne încredem în medicii care nu au temere de Dumnezeu. Fără influența harului divin, inimile oamenilor sunt “nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rele”. Înălțarea de sine este ținta lor. Sub acoperirea profesiunii medicale, câte nelegiuiri au fost acoperite, câte amăgiri suportate! Medicul poate pretinde că are o mare înțelepciune și o minunată îndemânare, pe când caracterul său este în paragină, iar practicile lui sunt contrare legilor vieții. Domnul, Dumnezeul nostru ne asigură că El așteaptă să fie milostiv; El ne invită să-L chemăm în ziua necazului. Cum putem noi oare să-I întoarcem spatele și să ne încredem într-un braț de carne?
-195-
Hai cu mine în camera unui bolnav. Acolo zace un soț, un tată, un om care este o binecuvântare pentru societate și pentru cauza lui Dumnezeu. El a fost lovit dintr-o dată de boală. Focul febrei pare că îl consumă. El tânjește după puțină apă curată, care să-i umezească buzele arse, să potolească furia setei și să-i răcorească fruntea cuprinsă de febră. Dar … nu; doctorul a interzis apa. I se dă stimulentul unei băuturi tari, adăugând astfel benzină pe foc. Binecuvântarea apei dată de cer, aplicată cu iscusință, ar stinge febra devastatoare; dar ea este dată la o parte pentru droguri otrăvitoare.
Pentru un timp, natura se luptă pentru drepturile ei; dar în cele din urmă, biruită, abandonează lupta și moartea face ca suferința să înceteze. Dumnezeu dorește ca omul să trăiască, să fie o binecuvântare pentru lume; Satana este hotărât să-l distrugă și, prin mijlocirea medicului, reușește. Cât timp vom îngădui ca cele mai prețioase lumini ale noastre să fie astfel stinse?
Ahazia și-a trimis slujitorii să întrebe pe Baal-Zebub, la Ecron; dar în locul unei solii din partea idolului, el a auzit teribila denunțare din partea Dumnezeului lui Israel: “Nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri”. Domnul Hristos a fost acela care i-a cerut lui Ilie să adreseze aceste cuvinte împăratului apostat. Iehova, Emanuel, a fost foarte nemulțumit de nelegiuirea lui Ahazia. Ce n-a făcut Domnul Hristos ca să câștige inimile păcătoșilor și să le inspire o încredere neșovăielnică în El? De veacuri, El a dat poporului Său manifestări ale celei mai binevoitoare bunătăți și a unei iubiri inegalabile. Din timpul patriarhilor, El a arătat că “Își găsește plăcerea în fiii oamenilor”. El a fost un ajutor prezent pentru toți aceia care L-au căutat cu sinceritate. “În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor și îngerul care este înaintea feței Lui i-a mântuit; El însuși i-a răscumpărat în dragostea și îndurarea Lui.” Și cu toate acestea, Israel s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și s-a dus după ajutor la cel mai rău din vrăjmașii Domnului.
-196-
Evreii au fost singura națiune favorizată cu o cunoaștere a adevăratului Dumnezeu. Când împăratul lui Israel a trimis să întrebe un oracol păgân, prin aceasta el le-a spus păgânilor că are mai multă încredere în idolii lor decât în Dumnezeul poporului său, Creatorul cerului și al pământului. În același fel procedează aceia care mărturisesc a avea o cunoaștere a Cuvântului lui Dumnezeu, dar Îl dezonorează atunci când se întorc de la Izvorul tăriei și înțelepciunii pentru a cere ajutor sau sfat de la puterile întunericului. Dacă mânia lui Dumnezeu a fost aprinsă datorită unei astfel de purtări a unui rege nelegiuit și idolatru, cum va considera El o asemenea comportare la cei care mărturisesc a fi slujitorii Săi?
De ce oare oamenii nu sunt așa de dispuși să se încreadă în El, care a creat pe om și care, printr-o atingere, un cuvânt, o privire, poate să vindece tot felul de boli? Cine este mai vrednic de încrederea noastră decât Acela care a făcut un sacrificiu atât de mare pentru răscumpărarea noastră? Domnul nostru ne-a dat instrucțiuni categorice prin apostolul Iacov cu privire la datoria noastră în caz de boală. Când ajutorul omenesc este neputincios, Dumnezeu va fi ajutorul poporului Său. “Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; și să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoși; dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate”. Dacă cei ce mărturisesc a fi urmași ai Domnului Hristos vor exercita, cu curăție de inimă, atâta credință în făgăduințele lui Dumnezeu cât își pun în instrumentele lui Satana, ei vor vedea în mod clar în sufletul și trupul lor puterea dătătoare de viață a Duhului Sfânt.
Dumnezeu a dat poporului Său o mare lumină, și totuși noi nu suntem scutiți de ispite. Cine dintre noi caută ajutor la zeii Ecronului? Să privim la acest tablou care nu este luat din imaginația noastră. La câți chiar dintre adventiștii de ziua a șaptea pot fi văzute caracteristicile lui? Un om bolnav — în aparență foarte conștient, și totuși fanatic și încrezut în sine — mărturisind deschis disprețul său pentru legile sănătății și ale vieții, pe care mila divină ne-a condus, ca popor, să le primim. Hrana sa trebuie să fie preparată într-un fel care să satisfacă pofta lui bolnăvicioasă. Decât să stea la o masă unde este servită o hrană sănătoasă, el va fi un client obișnuit al restaurantelor, pentru că, acolo, își poate satisface apetitul fără nici o restricție. Un apărător oscilant al cumpătării, el nesocotește principiile ei fundamentale. El dorește o ușurare, dar refuză să o obțină cu prețul lepădării de sine. Acest om se închină la altarul unui apetit pervertit. El este un idolatru. Puterile care, sfințite și înnobilate, puteau fi folosite spre onoarea lui Dumnezeu sunt slăbite și aduc puțină slujire. Un temperament irascibil, un creier confuz și niște nervi zdruncinați sunt printre rezultatele nesocotirii legilor naturale. El este ineficient, nu te poți baza pe el.
-197-
Oricine are curajul și sinceritatea de a-l avertiza cu privire la primejdia în care se află își atrage nemulțumirea lui. Cea mai slabă mustrare sau împotrivire este suficientă pentru a trezi spiritul său combativ. Dar acum s-a oferit ocazia de a căuta ajutor de la unul a cărui putere vine prin mijlocirea vrăjitoriei. El face apel cu mult zel la această sursă, folosind și cheltuind bani în speranța de a obține avantajele ce i se oferă. El este înșelat, orbit. Puterea vrăjitorului devine subiect de laudă și sunt influențați și alții să caute ajutorul acestuia. În felul acesta, Dumnezeul lui Israel este dezonorat, în timp ce puterea lui Satana este onorată și înălțată.
În Numele Domnului Hristos, vreau să mă adresez celor ce mărturisesc a fi urmașii Săi. Rămâneți în credința pe care ați primit-o de la început. Feriți-vă de bolboroselile profane și zadarnice. În loc să vă puneți încrederea în vrăjitorie, aveți credință în viul Dumnezeu. Blestemată este calea ce duce la Endor sau la Ecron. Picioarele care se aventurează pe terenul interzis se vor clătina și vor cădea. Există un Dumnezeu în Israel, prin care este eliberare de tot ceea ce ne apasă. Neprihănirea este locuința tronului Său.
Există o primejdie în îndepărtarea de la cele mai “mici” învățături ale Domnului Hristos. Când ne abatem de la calea cea clară a datoriei, se va ivi un lanț de împrejurări ce par irezistibile, care te duc departe și tot mai departe de calea cea dreaptă. Intimitățile nenecesare cu aceia care nu au nici un respect pentru Dumnezeu ne vor seduce, dacă nu suntem prevăzători. Teama de a nu-i ofensa pe prietenii noștri lumești ne va împiedica să aducem mulțumire lui Dumnezeu sau să recunoaștem dependența noastră de El. Trebuie să ne ținem strâns de Cuvântul lui Dumnezeu. Avem nevoie de avertizările și încurajările Lui, de amenințările și făgăduințele Lui. Avem nevoie de exemplul desăvârșit pe care-l avem numai în viața și caracterul Mântuitorului nostru.
-198-
Îngerii lui Dumnezeu vor ocroti pe poporul Său în timp ce umblă pe calea datoriei, dar nu este nici o siguranță pentru o astfel de protecție pentru cei care în mod voit se aventurează pe terenul lui Satana. Un instrument al marelui înșelător va spune și va face totul pentru a-și atinge obiectivul. Nu contează dacă acesta se numește spiritist, “medic bioenergetic” sau “vindecător prin magnetism”. Prin pretenții amăgitoare, el câștigă încrederea celor neavizați. El pretinde că citește istoria vieții și că înțelege toate greutățile și necazurile acelora care apelează la el. Prefăcându-se într-un înger de lumină, în timp ce întunericul abisului este în inima lui, el manifestă un mare interes pentru femeile care caută sfatul lui. El le spune că toate necazurile lor se datorează unei căsătorii nefericite. Aceasta poate fi foarte adevărat, dar un astfel de sfătuitor nu face ca starea lor să fie mai bună. El le spune că au nevoie de iubire și simpatie. Pretinzând că sunt foarte interesați de bunăstarea, el aruncă o vrajă asupra victimelor lui care nu bănuiesc nimic, vrăjindu-le așa cum șarpele vrăjește pasărea tremurândă. Nu peste mult timp, ele sunt în mod complet în stăpânirea lui; urmările teribile ale acestui fapt sunt păcatul, dezonoarea și ruina.
Acești lucrători ai nelegiuirii nu sunt puțini. Drumul lor este marcat de cămine părăsite, pustii, reputații distruse și inimi frânte. Dar despre toate acestea lumea știe foarte puțin; ei încă merg înainte, făcând noi victime, și Satana tresaltă în fața ruinelor pe care le-a făcut.
Va continua.