Continuare.
Prin religia pe care mărturisești că o ai, îți revine datoria de a-ți folosi bine timpul în cele șase zile lucrătoare, cât și de a lua parte la serviciile divine de la comunitate, în Sabat. Nu ești activ, silitor în afaceri. Lași ca ore, zile și chiar săptămâni să treacă fără să faci ceva. Cea mai bună predică pe care o poți ține lumii va fi aceea de a arăta o reformă hotărâtă în viața ta și de a procura cele necesare pentru familia ta. Apostolul spune: “Dacă nu poartă cineva de grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios”.
Tu aduci un blam asupra cauzei lui Dumnezeu prin faptul că te așezi într-un loc, unde te complaci în lenevie pentru o perioadă de timp, și ca urmare ești obligat să intri în datorii pentru întreținerea familiei. Aceste datorii nu pot fi totdeauna plătite și atunci, în loc să le plătești, te muți în alt loc. Aceasta înseamnă să înșeli pe vecinul tău. Lumea are dreptul să aștepte o integritate strictă de la cei care mărturisesc a fi creștini, oameni ai Bibliei. Prin indiferența unui om cu privire la plătirea în mod drept a datoriilor lui, tot poporul nostru este în primejdia de a fi considerat ca neinspirând încredere.
“Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel.” Acest verset se referă atât la aceia care lucrează cu mâna lor, cât și la aceia care au oferit daruri. Dumnezeu ți-a dat putere și iscusință, dar tu nu le-ai folosit.
-180-
Puterea ta este suficientă pentru a-ți susține din belșug familia. Scoală-te dimineața, chiar când stelele mai strălucesc încă, dacă este necesar. Plănuiți să faceți ceva și apoi realizați ce ați plănuit. Țineți-vă de orice făgăduință făcută, exceptând cazul că boala vă ține la pat. Mai bine să vă lipsiți de hrană și de somn decât să vă faceți vinovați că ați reținut de la alții ceea ce le datorați de drept.
Dealul progresului nu poate să fie urcat fără efort. Nimeni nu trebuie să se aștepte să fie dus spre câștigarea premiului, atât în problemele religioase, cât și în cele seculare, în mod independent de propriile sale eforturi. Alergarea nu este totdeauna pentru cel sprinten și nici bătălia pentru cel puternic; cu toate acestea, cel care lucrează cu o mână leneșă va sărăci. Cei harnici și stăruitori nu sunt fericiți numai ei, ci contribuie în mare măsură la fericirea altora. Competența și bunăstarea nu se obțin, de obicei, decât cu prețul unei hărnicii serioase. Faraon și-a manifestat aprecierea față de această trăsătură de caracter atunci când i-a spus lui Iosif: “Dacă găsești printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele”.
Nu este nici o scuză pentru fratele _____, doar dacă iubirea pentru o viață ușoară și neputința de a plănui și a porni la lucru este o scuză. Cel mai bun lucru pentru el acum este acela de a pleca de acasă și a lucra cu cineva care să gândească și să plănuiască pentru el. El a fost atât de mult timp — pentru el — un stăpân leneș și indolent, încât a realizat foarte puțin, iar exemplul pe care îl dă copiilor săi este rău. Ei sunt marcați de caracterul tatălui. Ei lasă ca mama să ducă toate poverile. Când li se cere să facă ceva, ei fac, dar nu cultivă, așa cum ar trebui să facă copiii, capacitatea de a observa ceea ce este de făcut și să facă fără să fie nevoie să li se spună.
O femeie își face rău atât ei înseși, cât și membrilor familiei sale, atunci când îndeplinește lucrarea ce-i revine ei, dar și pe a celorlalți — când aduce lemne și apă chiar, punând mâna pe topor și tăind lemnele, în timp ce soțul și fiii ei stau în jurul focului, având o întâlnire socială, un timp de repaus. Dumnezeu n-a dorit niciodată ca soțiile și mamele să fie sclave ale familiilor lor. Multe mame sunt copleșite de griji, în vreme ce copiii lor nu sunt educați să poarte o parte din poverile casei. Ca rezultat, ea îmbătrânește și moare înainte de vreme, lăsându-și copiii tocmai atunci când aceștia au cea mai mare nevoie de o mamă pentru a le călăuzi picioarele lipsite de experiență. Cine este vinovat?
-181-
Soții trebuie să facă tot ce pot pentru a-și scuti soțiile de griji și a le păstra spiritul bine dispus. Niciodată n-ar trebui ca lenevia să fie încurajată sau îngăduită la copii, pentru că, în curând ea va deveni un obicei. Când nu sunt angajați într-o lucrare folositoare, atunci capacitățile lor fie se depreciază, fie devin active, dar într-o lucrare rea.
Scumpul meu frate, ceea ce-ți trebuie este o activitate practică, activă. Fiecare trăsătură a feței tale, fiecare capacitate a minții tale arată acest lucru. Ție nu-ți place să muncești din greu și nici să-ți câștigi pâinea prin sudoarea frunții. Dar acesta este planul stabilit de Dumnezeu în economia vieții.
Tu nu duci la bun sfârșit ceea ce începi. Nu te-ai disciplinat în ceea ce privește ordinea, continuitatea. Sistemul este totul. Nu face decât un singur lucru o dată, dar fă-l bine și termină-l mai înainte de a te apuca de altceva. Trebuie să ai ore regulate pentru sculare, rugăciune și mâncare. Mulți pierd ore prețioase în pat, pentru că acest lucru satisface înclinațiile naturale, iar pentru a face altfel, cere un efort. O oră pierdută în pat dimineața este pierdută și nu mai poate fi recuperată niciodată. Înțeleptul spune: “Am trecut pe lângă ogorul unui leneș, și pe lângă via unui om fără minte. Și era numai spini, acoperit de mărăcini și zidul de piatră era prăbușit. M-am uitat bine și cu luare aminte și am tras învățătură din ce am văzut. ‘Să mai dorm puțin, să mai ațipesc puțin, să-mi încrucișez mâinile puțin ca să mă odihnesc!’ Și sărăcia vine peste tine pe neașteptate, ca un hoț, și lipsa, ca un om înarmat”.
Aceia care ridică pretenții de evlavie ar trebui să-și înfrumusețeze învățătura pe care o mărturisesc și să nu dea ocazie ca adevărul să fie batjocorit prin modul lor nechibzuit de comportare. “Să nu datorați nimănui nimic”, spune apostolul. Acum, scumpul meu frate, trebuie să pui mâna cu seriozitate și să corecteze obiceiurile tale de indolență, răscumpărând vremea. Lasă ca lumea să vadă că adevărul a adus o reformă în viața ta.
Mutarea la Battle Creek
Mântuitorul nostru S-a reprezentat pe Sine asemenea unui om care, plecând într-o țară îndepărtată, și-a lăsat casa în grija unor slujitori aleși, dând fiecărui om lucrul său. Fiecare creștin are ceva de făcut în slujba Stăpânului. Noi nu trebuie să căutăm comoditatea sau confortul, ci mai degrabă să facem din înălțarea Împărăției Domnului Hristos prima noastră preocupare. Eforturile neegoiste de a ajuta și binecuvânta pe aproapele nostru nu numai că vor pune în evidență iubirea noastră pentru Domnul Isus, ci ne vor păstra lângă El, în dependență și credință, și sufletele noastre vor crește în har și în cunoștința adevărului.
Dumnezeu are pe copiii Săi răspândiți în diferite comunități umane, pentru ca lumina adevărului să fie păstrată luminând în mijlocul întunericului moral ce înconjoară pământul. Cu cât întunericul din jurul nostru este mai profund, cu atât mai mare este nevoia ca lumina noastră să lumineze pentru Dumnezeu. Noi putem fi așezați în împrejurări foarte dificile și încercări, dar lucrul acesta nu dovedește că noi nu suntem în locul ce ne-a fost dat de Providență. Printre creștinii din Roma, din zilele lui Pavel, apostolul îi menționa pe “cei din casa Cezarului”. Nicăieri atmosfera morală nu putea fi mai nefavorabilă pentru creștinism decât la acea curte romană, sub crudul și nelegiuitul Nero. Cu toate acestea, aceia care, în timp ce se aflau în slujba împăratului, L-au acceptat pe Hristos nu se simțeau liberi, după convertirea lor, să părăsească postul datoriei lor. În fața ispitelor seducătoare, a opoziției violente și în ciuda primejdiilor îngrozitoare, ei au fost martori credincioși pentru Domnul Hristos.
Oricine se va sprijini în totul pe harul divin poate să facă din viața aceasta o mărturie continuă pentru adevăr. Nimeni nu este într-o astfel de situație, încât să nu poată fi un creștin adevărat și credincios. Oricât de mari ar fi obstacolele, toți aceia care sunt hotărâți să asculte de Dumnezeu vor găsi calea deschisă pe măsură ce merg înainte.
-183-
Aceia care-și păstrează credincioșia lor față de Dumnezeu în mijlocul influențelor vrăjmașe câștigă o experiență de cea mai mare valoare. Tăria lor crește cu fiecare obstacol trecut și fiecare ispită biruită. Acest fapt este trecut cu vederea. Când o persoană a primit adevărul, prietenii falși se tem să-l expună la vreo încercare sau vreun test și se străduiesc imediat să-i găsească un loc mai ușor. Astfel că merge într-un loc unde totul este în armonie cu el. Dar crește, se dezvoltă în felul acesta puterea spirituală? În multe cazuri … nu! El ajunge să aibă tot atât de puțină robustețe reală ca și plantele de seră. El încetează să mai vegheze; credința sa slăbește; el nici nu crește în har și nici în a fi de ajutor altora. Unii dau înapoi de la păstrarea adevărului în mijlocul necredinței și al opoziției? Le cer acestora să-și aducă aminte de credincioșii din casa lui Nero; să ne gândim la stricăciunea și persecuția pe care au întâmpinat-o ei, și din exemplul lor să luăm o lecție de curaj, tărie și credință.
Uneori, poate fi recomandabil pentru cei care sunt tineri în credință să fie retrași din fața marilor ispite și a opoziției și să fie așezați acolo unde se pot bucura de îngrijirea și sfatul creștinilor cu experiență. Dar ei trebuie să aibă totdeauna în minte că viața de creștin este o luptă continuă; și că îngăduința față de lenevie sau indolență va fi fatală pentru succes.
După ce am primit adevărul, n-ar trebui să ne mai unim cu aceia care se opun acestuia și în nici un fel n-ar trebui să ne așezăm acolo unde va fi dificil să ne trăim credința. Dar ar trebui ca oricine se află într-o astfel de situație să cântărească cu multă grijă problema mai înainte de a-și părăsi poziția. Poate că este planul Providenței ca influența și exemplul său să-i aducă pe alții la cunoașterea adevărului.
-184-
Mulți sunt prinși în legături familiale cu împotrivitorii adevărului. Acești credincioși sunt adesea supuși la mari încercări, dar prin harul divin ei pot să slăvească pe Dumnezeu prin ascultarea de adevăr.
Ca slujitori ai Domnului Hristos, noi trebuie să fim credincioși în poziția în care Dumnezeu a considerat că putem sluji cel mai eficient. Dacă ni se prezintă ocazii ce pot fi de un mare folos, trebuie să le acceptăm la îndemnul Domnului și zâmbetul Său aprobator va fi asupra noastră. Dar ar trebui să ne temem să părăsim lucrarea ce ne-a fost dată, în afară de cazul în care Domnul vă arată în mod clar că dorește să-i slujiți într-un alt câmp.
Sunt necesare calități și calificări diferite pentru lucrarea în diferite departamente. Tâmplarul nu este potrivit să lucreze la nicovală și nici fierarul să folosească rindeaua. Negustorul nu va fi la locul lui lângă patul celui bolnav, iar medicul la serviciul contabilității. Aceia care se satură de lucrarea pe care Dumnezeu le-a dat s-o facă, și se așază singuri în poziții în care nu pot sau nu vor să lucreze, vor fi socotiți ca niște slujitori leneși. “Fiecărui om, lucrarea sa.” Nimeni nu este scuzat.
Datoria noastră de a acționa ca misionari pentru Dumnezeu în locul în care El ne-a așezat a fost în mare măsură uitată de noi, ca popor. Mulți se întorc repede de la ocaziile și îndatoririle prezente, spre alte câmpuri mai întinse; mulți își imaginează că, în alte posturi sau poziții, vor găsi că este mai puțin dificil să asculte de adevăr. Comunitățile noastre mari sunt văzute ca bucurându-se de mari avantaje și în poporul nostru este o tendință mereu crescândă de a părăsi locul datoriei și de a se muta la Battle Creek sau în vecinătatea altor mari comunități. Această practică nu numai că este o amenințare la adresa prosperității și chiar a vieții comunităților noastre mai mici, dar ea ne împiedică să facem lucrarea pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o, și ne distruge spiritualitatea și capacitatea, ca popor, de a fi de folos.
Din aproape toate comunitățile noastre din Michigan, și într-o măsură și din alte state, frații și surorile noastre s-au îngrămădit la Battle Creek. Mulți dintre ei au fost ajutoare eficiente în comunitățile mici și mutarea lor a slăbit mult acele grupe mici; în unele cazuri, comunitatea a fost în felul acesta în mod complet dezorganizată.
-185-
Aceia care s-au mutat la Battle Creek s-au dovedit oare un ajutor pentru biserică? După cum mi-a fost prezentată problema, am căutat că văd cine dă o mărturie vie pentru Dumnezeu, cine are simțământul unei poveri pentru cei tineri, cine sunt cei care merg din casă în casă, rugându-se cu familiile și lucrând pentru interesele lor spirituale. Am văzut că această lucrare a fost neglijată. Venind în această mare comunitate, mulți simt că nu au nici o lucrare de îndeplinit. Astfel, își încrucișează mâinile și ocolesc orice responsabilitate și efort.
Sunt unii care au venit aici numai pentru a se bucura de beneficii financiare. Acești oameni sunt o mare povară pentru biserică. Ei sunt o piedică pentru teren, ramurile lor neproductive împiedicând ceilalți copaci să se bucure de lumina glorioasă a soarelui.
Nu-I este plăcut lui Dumnezeu faptul că atât de mulți pastori s-au stabilit la Battle Creek. Dacă familiile lor ar fi împrăștiate în diferite părți ale câmpului, ei ar fi mult mai folositori. Este adevărat că pastorul petrece puțin timp acasă, în familie; cu toate acestea, sunt multe locuri în care timpul va fi folosit mult mai benefic pentru cauza lui Dumnezeu.
Domnul spune multora din Battle Creek: Ce faci tu aici? Ce motiv ai avut ca să părăsești lucrarea ce ți-a fost încredințată și să devii astfel mai degrabă o piedică decât un ajutor pentru biserică?
Fraților, vă implor să comparați starea voastră spirituală, așa cum este ea acum, cu aceea pe care o aveați la data când ați fost angajați în mod activ în lucrarea lui Dumnezeu. În timp ce ajutați și încurajați biserica, câștigați o experiență folositoare și vă păstrați sufletele în iubirea de Dumnezeu. Încetând să mai lucrați pentru alții, nu s-a răcit oare iubirea voastră și zelul vostru nu lâncezește? Și care este situația copiilor voștri? Sunt ei mai ferm fixați în adevăr și mai devotați lui Dumnezeu decât mai înainte de a veni în această comunitate mare?
-186-
Influența exercitată de unii care au fost mult timp legați de lucrarea lui Dumnezeu este fatală spiritualității și devoțiunii. Acești tineri, cu inima împietrită față de Evanghelie, s-au înconjurat cu o atmosferă lumească, lipsită de respect și necredincioasă. Îndrăznești oare să-ți asumi riscul ca efectul unor astfel de întovărășiri să se răsfrângă asupra copiilor tăi? Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi obținut vreodată o educație decât s-o obțină cu sacrificarea principiului și a binecuvântării lui Dumnezeu.
Printre tinerii care au venit la Battle Creek, sunt unii care păstrează credincioșia lor față de Dumnezeu în mijlocul ispitei, dar numărul lor este mic. Mulți din cei care vin aici având încredere în adevăr, în Biblie și în religie au fost duși în rătăcire de către colegi nereligioși și s-au întors în familiile lor, îndoindu-se de orice adevăr pe care noi, ca popor, îl păstrăm cu scumpătate.
De aceea, toți frații noștri care se gândesc să se mute la Battle Creek sau să-și trimită copiii aici să analizeze bine problema înainte de a face pasul acesta. Dacă forțele acestui mare centru nu păstrează fortăreața, dacă consacrarea și credința comunității nu sunt pe măsura privilegiilor și ocaziilor ei, atunci aceasta este cea mai primejdioasă poziție pe care o puteți alege. Am văzut starea acestei comunități când îngerii priveau asupra ei. Există o înșelăciune spirituală atât a poporului, cât și a veghetorilor. Ei păstrează formele religiei, dar le lipsesc principiile statornice ale neprihănirii. Dacă nu există o schimbare hotărâtă, o transformare însemnată a acestei comunități, atunci școala va trebui să fie mutată într-o altă localitate.
Dacă tinerii care au trăit aici ani de zile ar fi folosit privilegiile avute, mulți din cei care sunt sceptici acum s-ar fi consacrat lucrării de slujire. Dar ei au considerat că este o dovadă a superiorității intelectuale să se îndoiască de adevăr și să se mândrească cu independența lor în a nutri necredință. Ei au făcut lucrul acesta în ciuda Duhului harului și au călcat în picioare sângele Domnului Hristos.
-187-
Unde sunt misionarii care trebuie să se ridice în inima lucrării? Între douăzeci și cincizeci ar trebui să fie trimiși afară din Battle Creek în fiecare an, pentru a duce adevărul la aceia care sunt în întuneric. Dar evlavia este la un nivel așa de scăzut, spiritul de consacrare așa de slab, atitudinea lumească și egoismul așa de predominante, încât atmosfera morală dă naștere la o letargie fatală zelului misionar.
Nu este nevoie să mergem în țări străine pentru a deveni misionari pentru Dumnezeu. De jur împrejurul nostru sunt “câmpuri albe, gata pentru seceriș”, și oricine poate strânge “roade pentru viața veșnică”. Dumnezeu îi cheamă pe mulți din Battle Creek care mor din cauza leneviei spirituale să meargă acolo unde este nevoie de lucrul lor pentru cauza Sa. Ieșiți din Battle Creek, chiar dacă lucrul acesta cere un sacrificiu financiar. Mergeți undeva, acolo unde puteți fi o binecuvântare pentru alții. Mergeți acolo unde puteți întări vreo comunitate slabă. Puneți-vă la lucru puterile pe care vi le-a dat Dumnezeu.
Scuturați-vă de letargia voastră spirituală. Lucrați cu toată puterea pentru mântuirea voastră și a altora. Nu este acum timpul să strigăm “pace și siguranță”. Nu avem acum nevoie de oratori cu limbă de argint pentru a vesti această solie. Adevărul trebuie rostit în toată severitatea lui. Sunt necesari oameni de acțiune — oameni care să lucreze cu zel, cu o energie neîntreruptă pentru curățirea bisericii și avertizarea lumii.
O mare lucrare trebuie să fie înfăptuită; planuri mari, întinse, trebuie să fie făcute; o voce trebuie să meargă să trezească națiunea. Oameni a căror credință este slabă și șovăitoare nu sunt potriviți să ducă mai departe lucrarea în această importantă criză. Avem nevoie de curajul eroilor și credința martirilor.
-188-
Lumea în biserică
Despre oamenii sfinți din vechime ne este raportat că Dumnezeu nu se rușina să fie numit Dumnezeul lor. Motivul determinant este acela că, în loc să umble după averi pământești sau să caute fericirea în realizarea unor planuri sau aspirații pământești, ei au pus tot ceea ce aveau pe altarul lui Dumnezeu și au folosit pentru zidirea Împărăției Sale. Ei au trăit numai pentru slava lui Dumnezeu și au declarat în mod clar că erau străini și călători pe pământ, căutând o țară mai bună, adică cerească. Comportarea lor vorbea despre credința lor. Dumnezeu a putut să le încredințeze adevărul Său și a putut să lase ca lumea să primească de la ei o cunoaștere a voii Sale.
Dar cum păstrează cei ce mărturisesc a fi poporul lui Dumnezeu onoarea Numelui Său? Cum poate lumea să tragă concluzia că ei sunt un popor aparte? Cum dovedesc ei că sunt cetățeni ai cerului? Îngăduința de sine și comportarea lor iubitoare de plăceri denaturează caracterul Domnului Hristos. El nu-i poate onora în nici un fel înaintea lumii, fără să aprobe falsele lor reprezentări ale caracterului Său.
Mă adresez comunității din Battle Creek: Ce mărturie dați voi lumii? Când cursul vieții tale mi-a fost prezentat, am fost îndrumată spre locuințele înălțate nu de mult de poporul nostru în acest oraș. Aceste locuințe sunt tot atâtea monumente ale necredinței voastre în învățăturile pe care mărturisești că le păstrezi. Ele rostesc predici mai eficiente decât orice predică rostită de la amvon. I-am văzut pe cei lumești arătând spre ele cu batjocură și dispreț, ca la o negare a credinței noastre. Ele proclamă ceea ce proprietarii spun în inima lor: “Stăpânul meu întârzie să vină”.
M-am uitat la îmbrăcăminte și am ascultat convorbirea multora dintre cei care mărturisesc adevărul. Amândouă sunt opuse principiilor adevărului. Îmbrăcămintea și conversația descoperă ceea ce este cel mai mult tezaurizat de către aceia care pretind a fi călători și străini pe pământ. “Ei sunt din lume; de aceea vorbesc ca din lume, și lumea îi ascultă”.
Va continua.