Continuare.
Planul de mântuire nu este prezentat în toată simplitatea lui pentru motivul că puțini slujitori ai Evangheliei știu cât de simplă este credința. O cunoaștere intelectuală a adevărului nu este suficientă; noi trebuie să cunoaștem puterea ei asupra inimii și vieții noastre. Slujitorii lui Dumnezeu au nevoie să vină la Hristos ca niște copilași. Fraților, căutați-L pe Isus, mărturisiți-vă păcatele, cereți, mijlociți înaintea lui Dumnezeu zi și noapte, până când veți avea conștiența faptului că pentru Domnul Isus Hristos sunteți iertați și primiți. Apoi veți iubi mai mult pentru că vi s-a iertat mult. Apoi, veți putea îndrepta pe alții la Domnul Hristos, ca la un răscumpărător iertător de păcate. Numai după aceea puteți să prezentați adevărul din toată inima, o inimă ce simte puterea lui sfințitoare. Mă tem pentru voi, frații mei. Vă sfătuiesc să rămâneți în Ierusalim, așa cum au rămas și primii apostoli, până când, asemenea lor, veți primi botezul Duhului Sfânt. Niciodată să nu vă simțiți liberi să mergeți la amvon, până când, prin credință, nu v-ați prins puternic de brațul tăriei voastre.
Dacă avem spiritul lui Hristos, atunci vom lucra așa cum a lucrat El; ne vom umple de învățătura omului din Nazaret și o vom prezenta apoi poporului. Dacă, în loc de a fi profesori formaliști și pastori neconvertiți, noi am fi într-adevăr urmași ai Domnului Hristos și am prezenta adevărul cu o așa umilință și zel și îl vom exemplifica astfel în viața noastră, atunci lumea nu ne va întreba mereu dacă noi credem ceea ce mărturisim a crede. Solia adusă din iubire pentru Domnul Isus Hristos, având totdeauna înaintea noastră valoarea sufletelor, va câștiga chiar printre cei lumești recunoașterea: “Ei sunt asemenea lui Isus”.
-160-
Dacă dorim să reformăm pe alții, atunci trebuie ca noi înșine să practicăm principiile pe care dorim să le cerem lor să le împlinească. Cuvinte, de altfel bune, vor fi fără putere dacă ele sunt contrazise de viața de fiecare zi. Slujitori ai lui Hristos, vă sfătuiesc: “Fii cu luare aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii”. Nu scuza la tine însuți păcatele pe care le mustri la alții. Dacă predici despre blândețe și iubire, atunci lasă ca aceste virtuți să fie exemplificate în propria ta viață. Dacă îi îndemni pe alții să fie buni, curtenitori și atenți în cămin, exemplul tău să dea putere îndemnurilor tale. Cum ai primit o lumină mai mare decât alții, tot astfel și răspunderea ta este mai mare. Vei fi bătut cu mai multe lovituri dacă neglijezi să faci voia Domnului tău.
Cursele lui Satana sunt întinse înaintea noastră tot așa cum au fost întinse pentru copiii lui Israel, chiar înaintea intrării lor în țara Canaanului. Noi repetăm istoria acestui popor. Comoditatea, deșertăciunea, iubirea unei vieți ușoare și a plăcerilor, egoismul și necurăția cresc în mijlocul nostru. Este nevoie acum de bărbați care sunt neclintiți și neînfricați în a face cunoscut pe deplin sfatul lui Dumnezeu; oameni care să nu doarmă așa cum fac alții, ci să vegheze și să fie sobri. Cunoscând așa cum cunosc eu lipsa cea mare a sfințeniei și puterii slujitorilor noștri, mă doare profund să văd eforturile făcute pentru înălțarea de sine. Dacă aceștia ar putea vedea pe Domnul Isus așa cum este El și pe ei așa cum sunt, așa de slabi, așa de ineficienți, așa de neasemenea cu Domnul lor, ar spune: Dacă numele meu poate fi scris în cea mai obscură parte a cărții vieții, este destul pentru mine, așa de nevrednic sunt ca El să mă ia în seamă.
Este lucrarea ta aceea de a studia și a imita Modelul. A fost Domnul Hristos plin de lepădare de sine? Așa trebuie să fii și tu. A fost El blând și smerit cu inima? Așa trebuie să fii și tu. A fost El zelos în lucrarea mântuirii sufletelor? Așa trebuie să fii și tu. A lucrat El pentru a promova slava Tatălui Său? Tot așa trebuie să faci și tu. A căutat El, adesea, ajutor de la Dumnezeu? Tot așa trebuie să faci și tu. A fost Domnul Hristos răbdător? Și tu trebuie să fii răbdător. După cum și-a iertat Domnul Hristos vrăjmașii, tot așa trebuie să ierți și tu.
-161-
Religia care dă pe față adevăratul nostru caracter nu este atât de mult religia de la amvon, cât religia trăită în familie. Soția pastorului, copiii săi și aceia care lucrează ca ajutoare în familia sa sunt cel mai bine calificați să judece evlavia lui. Un om bun va fi o binecuvântare pentru casa sa. Soția, copiii și ajutoarele se vor simți cu toții mai bine, datorită religiei lui.
Fraților, duceți pe Hristos în familie, duceți-L la amvon, duceți-L cu voi oriunde veți merge. Apoi, nu este nevoie să puneți asupra altora sarcina de a aprecia lucrarea slujirii voastre, căci voi purtați împuternicirea cerului cu care să dovediți tuturor că sunteți slujitorii Domnului Hristos. Duceți pe Isus cu voi în orele voastre de singurătate. Aduceți-vă aminte că El Se pleca adesea în rugăciune și viața Sa a fost continuu susținută de influența proaspătă a Duhului Sfânt. Lăsați ca gândurile voastre, viața voastră lăuntrică să fie astfel, încât să nu vă fie rușine să stați în fața raportului ei în ziua cea mare a lui Dumnezeu.
Cerul nu este închis ca să n-asculte rugăciunile fierbinți ale celor neprihăniți. Ilie a fost un om supus acelorași slăbiciuni ca și ale noastre și totuși Domnul l-a auzit și într-un mod foarte evident a răspuns cererilor sale. Singurul motiv al lipsei puterii lui Dumnezeu trebuie să fie găsit în noi înșine. Dacă viața lăuntrică a multora dintre cei ce mărturisesc adevărul ar fi prezentată înaintea lor, ei n-ar mai pretinde că sunt creștini. Ei nu cresc în har. O rugăciune grăbită este înălțată din când în când, dar nu există o adevărată comuniune cu Dumnezeu.
Noi trebuie să ne rugăm mai mult dacă vrem să facem progrese în viața divină. Când solia adevărului a fost vestită pentru prima dată, cât de mult ne rugam! Cât de des vocea mijlocirii s-a auzit în cameră, în hambar, în grădină sau în dumbravă! Adesea am petrecut ore în rugăciuni stăruitoare, doi sau trei laolaltă, cerând împlinirea făgăduinței; adesea, suspinul plânsului era auzit și apoi vocea mulțumirii și a cântecului de laudă. Acum, ziua Domnului este mai aproape decât atunci când am crezut prima dată și de aceea trebuie să fim mai doritori, mai zeloși și mai fierbinți decât în acele zile de început. Primejdiile sunt mult mai mari acum decât atunci. Sufletele sunt mult mai împietrite. Avem nevoie să fim plini de spiritul Domnului Hristos și nu trebuie să ne odihnim până când nu-l vom primi.
-162-
Frați și surori, ați uitat oare că rugăciunile voastre trebuie să fie, asemenea unor seceri ascuțite, alături de lucrătorii în marele câmp al secerișului? Când tinerii merg să predice adevărul, trebuie să aveți momente de rugăciuni pentru ei. Rugați-vă ca Dumnezeu să-i lege de El și să le dea înțelepciune, har și cunoaștere. Rugați-vă să-i păzească de cursele lui Satana și să-i păstreze curați în gând și sfinți în inimi. Vă implor pe voi, care vă temeți de Domnul, să nu pierdeți timpul în discuții nefolositoare sau în lucrări nenecesare pentru satisfacerea mândriei sau în satisfacerea apetitului. Timpul astfel câștigat să fie petrecut în luptă cu Dumnezeu pentru pastorii voștri. Țineți-le mâinile așa cum Aaron și Hur i-au ținut mâinile lui Moise.
Adunările noastre de tabără
Mi-a fost arătat că unele din adunările noastre din corturi sunt departe de a fi ceea ce Domnul le-a destinat să fie. Oamenii vin nepregătiți pentru primirea Duhului Sfânt. În general, surorile petrec foarte mult timp înaintea adunării ca să-și pregătească toaletele și să se împodobească, în exterior, în timp ce uită cu totul podoaba lăuntrică, care înaintea lui Dumnezeu are o mare valoare. De asemenea, se cheltuiește mult timp pentru a găti bucate ce nu sunt necesare, pentru pregătirea de plăcinte bogate, prăjituri și alte feluri de mâncare care sunt vătămătoare pentru aceia care le vor mânca. Dacă surorile noastre ar face o pâine bună și alte feluri de mâncăruri sănătoase, atât ele, cât și familiile lor ar fi mai bine pregătite să aprecieze cuvintele vieții și ar fi mult mai deschise influenței Duhului Sfânt.
-163-
Adesea, stomacul este supraîncărcat cu hrană ce rareori este modestă, simplă, ca aceea mâncată acasă, unde numărul exercițiilor făcute este dublu sau triplu. Aceasta face ca mintea să fie într-o letargie ce face dificil de apreciat lucrurile veșnice; și adunarea se termină, și ei sunt dezamăgiți pentru că nu s-au bucurat mai mult de Duhul lui Dumnezeu.
În timp ce se pregătește pentru întâlnire, fiecare persoană ar trebui să examineze în mod amănunțit și critic propria sa inimă înaintea lui Dumnezeu. Dacă au fost simțăminte neplăcute, neînțelegeri sau ceartă în familie, primul act de pregătire ar trebui să fie acela de a mărturisi unul altuia aceste greșeli și de a se ruga unul cu altul și unul pentru altul. Umilește-te înaintea lui Dumnezeu și fă un efort stăruitor de a-ți goli templul sufletului de orice gunoi — orice invidie, orice gelozie, orice suspiciune și căutare de greșeli. “Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor; curățiți-vă inima, oameni cu inima împărțită. Simțiți-vă ticăloșia; tânguiți-vă și plângeți. Râsul vostru să se prefacă în tânguire și bucuria voastră în întristare. Smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța.”
Domnul vorbește: intră în cămăruța ta și, în tăcere, intră în comuniune tăcută cu inima ta; ascultă de vocea adevărului și a conștiinței. Nimic nu va da o privire mai clară asupra eului ca rugăciunea în taină. El, care te vede în ascuns și cunoaște toate lucrurile, va ilumina înțelegerea ta și va răspunde cererilor tale. Îndatoriri clare, simple, ce nu trebuie să fie neglijate, se vor deschide înaintea ta. Fă un legământ cu Dumnezeu, ca să te supui pe tine și toate puterile tale slujirii Lui. Nu duce această lucrare neterminată în adunările în corturi. Dacă ea nu s-a făcut în cămin, propriul tău suflet va suferi și alții vor fi foarte mult răniți prin răceala, insensibilitatea și letargia ta.
-164-
Am văzut starea oamenilor ce mărturisesc adevărul. Cuvintele profetului Ezechiel li se pot aplica astăzi și lor: “Fiul omului, oamenii aceștia își poartă idolii în inimă și își pironesc privirile spre ceea ce i-a făcut să cadă în nelegiuire! Să mă las Eu să fiu întrebat de ei? De aceea vorbește-le, și spune-le: ‘Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: orice om din casa lui Israel, care își poartă idolii în inimă, și care își pironește privirile spre ceea ce l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui — dacă va veni să vorbească proorocului — Eu, Domnul, îi voi răspunde, în ciuda mulțimii idolilor lui’”.
Dacă iubim lucrurile lumii și ne complăcem în nelegiuire sau comuniune cu lucrările nefolositoare ale întunericului, am așezat piatra de poticnire a nelegiuirii înaintea feței noastre și am introdus idoli în inima noastră. Și dacă, printr-un efort categoric, nu-i îndepărtăm, nu vom fi niciodată recunoscuți ca fii și fiice ale lui Dumnezeu.
Aceasta este o lucrare pentru familii în care trebuie să vă angajați mai înainte de a vă strânge la sfânta noastră întâlnire. Lăsați ca pregătirea mâncării și a îmbrăcămintei să fie pe planul al doilea; în schimb, o profundă cercetare a inimii să înceapă în cămin. Rugați-vă de trei ori pe zi și, asemenea lui Iacov, fiți insistenți. În cămin este locul unde să-L găsim pe Isus; deci, luați-L pe Isus cu voi la adunare și cât de prețioase vor fi atunci orele pe care le veți petrece acolo! Dar cum veți putea să așteptați să simțiți prezența Domnului și să vedeți puterea Sa desfășurată, atunci când lucrarea individuală de pregătire pentru timpul acela este neglijată?
Pentru propriul vostru suflet, pentru Domnul Hristos și pentru alții, lucrați în cămin. Rugați-vă, deși nu sunteți obișnuiți să vă rugați. Deschideți-vă inima înaintea lui Dumnezeu. Puneți-vă casa în rânduială. Pregătiți-vă copiii pentru această ocazie. Învățați-i că nu este mai important ca ei să vină îmbrăcați în haine frumoase, ci să vină înaintea lui Dumnezeu cu mâini și inimi curate. Înlăturați orice obstacol care ar putea fi în calea lor — toate diferendele ce există, poate, între ei sau între voi și ei. Făcând astfel, invitați prezența Domnului în căminele voastre și îngerii cei sfinți vă vor însoți atunci când veți merge la adunare, iar lumina și prezența lor vor face pe îngerii cei răi ai întunericului să dea înapoi. Chiar necredincioșii vor simți atmosfera sfântă atunci când vor intra în tabără. O, cât de mult se pierde prin neglijarea acestei importante lucrări! Poate că îți va plăcea predicarea, poate că vei fi mișcat și reînviorat, dar puterea transformatoare și reformatoare a lui Dumnezeu nu va fi simțită în inimă, iar lucrarea nu va fi atât de profundă, desăvârșită și dăinuitoare așa cum ar trebui să fie. Lasă ca mândria să fie crucificată și sufletul să fie îmbrăcat cu haina neprețuită a neprihănirii Domnului Hristos și te vei bucura atunci de o adunare deosebită. Pentru sufletul tău, aceasta va fi chiar poarta cerului.
-165-
Aceeași lucrare a umilinței și a cercetării de inimă ar trebui, de asemenea, să aibă loc în biserică, astfel încât toate diferențele și înstrăinările dintre frați să fie lăsate la o parte mai înainte de a ne înfățișa înaintea Domnului la aceste întâlniri anuale. Consacră-te acestei lucrări cu zel și nu te odihni până când ea nu este îndeplinită; căci, dacă vii la aceste întâlniri cu îndoielile, cu murmurările, cu disputele tale, atunci aduci îngerii cei răi în tabără și duci cu tine întuneric oriunde vei merge.
Mi-a fost arătat că, din lipsa unei astfel de pregătiri, aceste întâlniri anuale au realizat foarte puțin. Martorii sunt rareori pregătiți să lucreze pentru Dumnezeu. Sunt mulți vorbitori — aceia care pot rosti cuvinte tăioase, ieșite din făgașul lor, pentru a biciui alte biserici și a batjocori credința lor, — dar nu sunt decât puțini lucrători zeloși pentru Dumnezeu. Acești vorbitori aspri, care își dau importanță, mărturisesc că au primit adevărul înaintea celorlalți oameni, dar felul lor de a lucra și zelul lor religios nu corespund în nici un fel cu mărturisirea lor de credință.
M-am uitat ca să văd umilința sufletului, care ar trebui să fie ca o haină potrivită pe pastorii noștri, dar ea nu era asupra lor. M-am uitat ca să văd dragostea profundă pentru suflete, pe care Domnul a spus că trebuie s-o aibă, dar nu o aveau. Am ascultat să aud rugăciuni stăruitoare, înălțate cu lacrimi și zdrobire de suflet pentru cei nepocăiți și necredincioși din propriile lor cămine, și din biserică, dar nu le-am auzit. Am ascultat să aud făcându-se apeluri pentru manifestarea Duhului Sfânt, dar acestea lipseau. M-am uitat să văd purtători de poveri, care în timpuri ca acestea să plângă între tindă și altar, strigând: “Ai milă de poporul Tău, Doamne, și nu lăsa de ocară moștenirea Ta”, dar n-am auzit astfel de rugăciuni. Puțini oameni zeloși și umili Îl caută pe Domnul. La unele din aceste întâlniri, unul sau doi pastori au simțit povara și au fost apăsați asemenea unui car sub greutatea snopilor. Dar marea majoritate a pastorilor nu au un simțământ al sfințeniei lucrării lor mai mare decât îl au copiii.
-166-
Am văzut că aceste întâlniri anuale ar putea fi ceea ce ar trebui să fie, întâlniri ale unei lucrări pline de zel. Pastorii ar trebui să caute să facă o pregătire a inimii mai înainte de a se angaja în lucrarea de a ajuta pe alții, căci poporul este cu mult înaintea multor pastori. Ei trebuie să se lupte neobosit în rugăciune, până când Domnul îi binecuvântează. Când iubirea lui Dumnezeu arde pe altarul inimii lor, atunci ei nu vor predica pentru a-și etala propria lor istețime, ci pentru a-L prezenta pe Hristos, care ridică păcatele lumii.
În prima biserică, creștinismul era predicat în toată puritatea lui; preceptele lui au fost date de vocea inspirației; orânduirile lui erau necorupte de înșelăciunile oamenilor. Biserica a dat pe față spiritul Domnului Hristos și s-a prezentat frumoasă în simplitatea ei. Podoaba ei erau principiile sfinte și viața exemplară a membrilor ei. Mulțimi au fost câștigate la Hristos, nu printr-o manifestare exterioară sau prin învățătură, ci prin puterea lui Dumnezeu care însoțea predicarea deschisă, simplă, a Cuvântului Său. Dar biserica s-a corupt. Și acum, era o mai mare nevoie, mai mult decât oricând, ca slujitorii Evangheliei să fie canale de lumină.
Sunt mulți vorbitori superficiali ai adevărului biblic, ale căror suflete sunt tot atât de pustii și lipsite de Duhul lui Dumnezeu, cum erau dealurile de la Ghilboa de rouă și ploaie. Avem nevoie de bărbați care să fie ei înșiși convinși pe deplin și care pot învăța pe alții cum să-și predea inima lui Dumnezeu. Puterea sfințeniei aproape a încetat să mai existe în comunitățile noastre. Și de ce este lucrul acesta? Domnul așteaptă încă să fie milostiv; El n-a închis ferestrele cerului. Noi ne-am despărțit de El. Avem nevoie să ne fixăm ochiul credinței la cruce și să credem că Domnul Isus este tăria și mântuirea noastră.
-167-
Văzând așa de puțină preocupare pentru lucrare la pastori și la popor, întrebăm: Când va veni Domnul, va găsi El credință pe pământ? Ceea ce ne lipsește este credința. Dumnezeu are o abundență de har și putere ce așteaptă să fie cerute de noi. Dar motivul pentru care noi nu simțim marea noastră nevoie de ele este acela că privim la noi înșine, și nu la Domnul Isus. Noi nu înălțăm pe Isus și nu ne sprijinim în totul pe meritele Sale.
O, dacă aș putea să imprim în mintea pastorilor și a poporului nevoia unei profunde lucrări a harului în inimă și o mai categorică pregătire pentru a intra în spiritul și activitatea adunărilor noastre de tabără, astfel încât să poată primi cel mai mare beneficiu posibil din aceste întâlniri. Aceste adunări anuale pot fi ocazii speciale de binecuvântare sau pot să producă răni mari vieții spirituale. Ce vor fi ele pentru tine, scumpe cititor? Rămâne ca fiecare dintre noi să decidem în dreptul nostru.
Iubire frățească
“Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” Cu cât semănăm mai mult în caracter cu Mântuitorul nostru, cu atât mai mare va fi iubirea noastră față de aceia pentru care a murit El. Creștinii care manifestă un spirit de iubire neegoistă unul față de celălalt dau o mărturie pentru Hristos, căreia cei necredincioși nu-i pot rezista și nici n-o pot tăgădui. Este imposibil să estimezi puterea unui astfel de exemplu. Nimic nu va înfrânge cu atâta succes cursele lui Satana și ale emisarilor lui, nimic nu va zidi Împărăția Răscumpărătorului, ca iubirea Domnului Hristos manifestată de către membrii bisericii. De pace și prosperitate te poți bucura numai dacă blândețea și iubirea sunt exercitate în mod activ.
-168-
În prima sa epistolă către Corinteni, apostolul Pavel prezintă importanța acelei iubiri care trebuie să fie nutrită de către urmașii Domnului Hristos. “Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. și chiar dacă aș avea darul proorociei, și aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată credința, așa încât să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic. Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic.”
Nu contează cât de pompoasă îi este mărturisirea de credință; acela a cărui inimă nu este plină de iubire față de Dumnezeu și pentru aproapele lui nu este un ucenic al Domnului Hristos. Deși ar putea să aibă o credință mare, având chiar puterea de a face minuni, totuși, lipsită de iubire, credința sa ar fi fără folos. El poate să dea pe față o mare dărnicie, să-și dea toată averea săracilor; dar din alte motive decât dintr-o iubire adevărată, faptul acesta însă nu-l va recomanda să se bucure de favoarea lui Dumnezeu. În felul său, el poate să aibă o moarte de martir, și cu toate acestea, dacă este lipsit de aurul iubirii, să fie privit de Dumnezeu ca un entuziast înșelat sau un ipocrit ambițios.
Apostolul începe să enumere roadele dragostei: “Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuiește.” Iubirea divină stăpânind în inimă înlătură mândria și egoismul. “Dragostea nu pizmuiește, nu se umflă de mândrie.” Cea mai curată bucurie izvorăște dintr-o profundă umilință. Cele mai puternice și cele mai nobile caractere au la bază răbdarea și iubirea, cum și supunerea plină de încredere față de voia lui Dumnezeu.
Dragostea “nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău”. Inima în care dragostea este stăpână nu va fi plină de furie sau gânduri de răzbunare pentru nedreptatea pe care mândria și iubirea de sine le consideră de nesuportat. Dragostea nu este bănuitoare, ea totdeauna interpretează în modul cel mai favorabil motivele și acțiunile altora. Dragostea nu va face niciodată public, fără să fie nevoie, greșelile altora. Ea nu ascultă cu nerăbdare veștile rele, ci mai degrabă caută să aducă în minte unele calități bune ale celui vorbit de rău.
Va continua.