Va jefui oare un om pe Dumnezeu?
Dumnezeu a stabilit ca răspândirea luminii și adevărului pe acest pământ să fie dependentă de eforturile și darurile benevole ale acelora care s-au împărtășit de darurile cerului. Judecând în mod comparativ, puțini sunt aceia care sunt chemați să meargă ca slujitori ai Evangheliei și misionari, dar mulți trebuie să conlucreze pentru răspândirea adevărului cu mijloacele lor.
Istoria lui Anania și a Safirei ne este dată ca să putem înțelege păcatul înșelăciunii în ceea ce privește darurile și contribuțiile noastre. Ei au făgăduit în mod voluntar să dea o parte din averea lor pentru dezvoltarea cauzei Domnului Hristos; dar atunci când banii au fost în mâinile lor, nu și-au mai împlinit obligația pentru care s-au angajat, în același timp dorind ca ceilalți să creadă că au dat tot. Pedepsirea lor a fost remarcabilă, ca o continuă avertizare pentru creștinii din toate veacurile. Același păcat este și astăzi teribil de răspândit, dar, cu toate acestea, noi nu auzim de o pedepsire așa de evidentă. Domnul le arată oamenilor o dată cu ce scârbă privește El o asemenea ofensă adusă cerințelor Sale sacre, demnității Sale, apoi sunt părăsiți, urmând ca principiile generale ale administrației divine să intre în acțiune.
-149-
Darurile de bună voie și zecimea constituie venitul Evangheliei. Cu referire la mijloacele încredințate oamenilor, Dumnezeu cere o anumită parte — o zecime; dar El lasă la alegerea lor să spună cât de mare este zecimea și dacă să dea sau nu mai mult decât atât. Ei trebuie să dea cât au hotărât în inima lor. Dar când inima este mișcată de influența Duhului lui Dumnezeu și este făcută o juruință de a da o anumită sumă, cel care a făcut această juruință nu mai are dreptul asupra părții ce a fost consacrată lui Dumnezeu. El și-a dat cuvântul înaintea oamenilor și ei sunt martori ai acestei tranzacții. În același timp, el și-a asumat obligația sacră de a coopera cu Domnul la zidirea Împărăției Sale pe pământ. Făgăduințe de acest fel făcute oamenilor ar fi considerate ca fiind obligatorii. Nu sunt ele oare mult mai sacre și mai obligatorii atunci când sunt făcute lui Dumnezeu? Sunt oare făgăduințele făcute înăuntrul conștiinței mai puțin obligatorii decât angajamentele scrise dintre oameni?
Când lumina divină strălucește în inimă cu o claritate și o putere neobișnuită, egoismul își dezleagă legăturile și are loc o dispoziție de a da pentru cauza lui Dumnezeu. Nimeni nu trebuie să aștepte ca să li se îngăduie să-și aducă la îndeplinire făgăduințele făcute, fără un protest din partea lui Satana. Lui nu-i place să vadă cum se zidește Împărăția Răscumpărătorului pe pământ. El furnizează ideea că făgăduința dată este prea mare, că, dacă ar duce-o la îndeplinire, i-ar afecta în eforturile lor de a avea cele necesare sau de a satisface dorințele familiei. Puterea pe care o are Satana asupra minții omenești este uimitoare. El lucrează cu mult zel pentru a păstra inima legată de eu.
-150-
Singurele mijloace pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru înaintarea cauzei Sale sunt acelea de a binecuvânta pe oameni cu avere, cu bunuri. El le dă strălucirea soarelui și ploaia. El face ca vegetația să crească; El dă sănătatea și iscusința de a obține mijloacele materiale. Toate binecuvântările noastre vin din mâna Lui generoasă, îmbelșugată. În schimb, El dorește ca bărbații și femeile să-și arate recunoștința, dându-I lui Dumnezeu înapoi o parte, în zecimi și daruri, daruri de mulțumire, daruri de bunăvoie și daruri pentru vină.
Inimile oamenilor se împietresc prin egoism și, asemenea lui Anania și a Safirei, ei sunt ispitiți să rețină o parte din bani, în timp ce pretind că sunt credincioși rânduielii zecimii. Va jefui un om pe Dumnezeu? Dacă ar curge în tezaurul bisericii mijloacele materiale după planul lui Dumnezeu — a zecea parte din toate veniturile, — ar fi abundență de mijloace pentru a duce mai departe lucrarea Sa.
Da, spun unii, apelul de a da pentru cauza lui Dumnezeu este permanent; m-am săturat să tot dau. Tu nu? Îngăduie-mi să te întreb: Nu te-ai săturat să tot primești din mâna cea darnică a lui Dumnezeu? Până când El nu va înceta să te binecuvânteze, tu ai obligația de a-I înapoia partea pe care El o cere. El te binecuvântează pentru ca, la rândul tău, să ai și tu puterea de a binecuvânta pe alții. Când te vei sătura primind, atunci poți spune: M-am săturat de atâtea apeluri pentru a da. Dumnezeu și-a rezervat pentru El o parte din tot ce am primit. Când aceasta Îi este înapoiată, ce a rămas este binecuvântat; dar atunci când este reținut totul, mai curând sau mai târziu, este blestemat. Mai întâi, partea lui Dumnezeu; orice altceva este pe planul al doilea.
În fiecare comunitate trebuie să existe un fond pentru săraci. Fiecare membru să aducă un dar de mulțumire lui Dumnezeu, o dată pe săptămână sau o dată pe lună, după cum se consideră mai bine. Aceste daruri vor exprima mulțumirea noastră pentru darul sănătății, al hranei și al hainelor în care ne simțim bine. Și după cum ne-a binecuvântat Dumnezeu cu aceste înlesniri, să dăm și noi pentru cei săraci și pentru cei în suferință. Aș dori să atrag atenția fraților mei în mod deosebit asupra acestui punct. Aduceți-vă aminte de cei săraci. Renunțați la ceva din surplusul vostru, da, chiar la traiul vostru bun, și ajutați-i pe aceia care nu pot obține decât foarte puțină hrană și îmbrăcăminte. Făcând acest lucru pentru ei, îl faceți pentru Domnul Isus în persoana sfinților Săi. El Se identifică cu suferințele neamului omenesc. Nu așteptați până când nevoile voastre închipuite sunt toate satisfăcute. Nu vă încredeți în sentimentele voastre, dând doar atunci când simțiți că trebuie să dați și să vă rețineți să dați atunci când nu simțiți nevoia de a da. Dă cu regularitate, fie zece, fie douăzeci sau cincizeci de cenți pe săptămână, așa sau atât cât ai vrea să vezi în rapoartele cerului în ziua cea mare a Domnului.
-151-
Vă mulțumim pentru intențiile voastre bune, dar cei săraci nu pot fi ajutați să se simtă bine numai cu bunele voastre intenții. Ei trebuie să aibă dovezi palpabile ale bunătății voastre materializate în hrană și îmbrăcăminte. Dumnezeu nu înțelege ca vreunul dintre urmașii Săi să-și cerșească pâinea. El v-a dat o abundență de mijloace ca să puteți da celor în nevoie ajutorul de care aceștia au nevoie și pe care hărnicia și economia nu le pot da. Nu așteptați ca ei să vă atragă atenția la nevoile lor. Faceți așa cum a făcut Iov. El căuta să înțeleagă lucrul pe care nu-l cunoștea. Mergi într-un tur de informare și ia cunoștință de ceea ce este necesar și observă modul în care pot să fie cel mai bine satisfăcute aceste nevoi.
Mi-a fost arătat că mulți dintre oamenii voștri Îl jefuiesc pe Domnul de zecimi și daruri și, ca rezultat, lucrarea Sa este foarte mult frânată. Blestemul lui Dumnezeu va zăcea asupra acelora care trăiesc pe seama bunătății lui Dumnezeu și care totuși își închid inima și nu fac nimic sau aproape nimic pentru înaintarea cauzei Sale. Frați și surori, cum va putea binefăcătorul nostru Tată să continue să vă facă administratorii Săi, oferindu-vă mijloace care să fie folosite în Numele Lui, atunci când le țineți toate pentru voi, pretinzând în mod egoist că sunt ale voastre?
În loc să-i dea lui Dumnezeu mijloacele pe care El le-a așezat în mâinile lor, mulți investesc aceste mijloace cumpărând mai mult pământ. Răul acesta crește printre frații noștri. Ei au tot ce le-ar îngădui să se îngrijească de nevoile altora, dar iubirea de bani sau dorința de a fi socotiți la fel ca vecinii lor îi fac să îngroape mijloacele lor în lume și să rețină de la Dumnezeu ceea ce I se cuvine de drept. Să ne mai mire faptul că ei nu prosperă dacă Dumnezeu nu le binecuvântează holdele, iar ei sunt dezamăgiți? Dacă frații noștri și-ar aminti de faptul că Dumnezeu poate să binecuvânteze douăzeci de pogoane de pământ și să le facă să fie tot așa de productive ca și o sută de pogoane, atunci n-ar mai continua să se “îngroape” în pământuri, ci ar lăsa ca mijloacele să curgă în tezaurul lui Dumnezeu. “Luați seama”, spunea Domnul Hristos, “la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia.” Satana este încântat să vă vadă că vă întindeți fermele și că vă investiți mijloacele în afaceri lumești; căci, făcând astfel, nu numai că împiedicați înaintarea cauzei lui Dumnezeu, dar, prin neliniștea și munca peste măsură, nu faceți decât să slăbiți perspectiva voastră pentru viața veșnică.
-152-
Trebuie să dăm acum ascultare poruncii Mântuitorului nostru: “Vindeți ce aveți și dați milostenie. Faceți-vă rost de pungi, care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoțul și unde nu roade molia”. Acum este timpul ca frații noștri să-și reducă averile, și nu să le mărească. Suntem pe punctul de a ne strămuta într-o țară mai bună, chiar în ceruri. Deci, să nu rămânem locuitori ai pământului.
Vine timpul când nu vom mai putea vinde nicidecum. În curând se va da decretul, care le va interzice oamenilor să cumpere sau să vândă, în afara acelora care au semnul fiarei. Nu de mult, cu noi era gata să se împlinească acest lucru în California; dar aceasta n-a fost decât amenințarea cu cele patru vânturi care vor sufla. Până în prezent, ele sunt ținute de cei patru îngeri. Noi nu suntem încă gata. Este o lucrare ce trebuie să fie încă făcută și apoi îngerilor li se va porunci să le dea drumul, să lase ca cele patru vânturi să sufle pe pământ. Acesta va fi un timp hotărâtor pentru copiii lui Dumnezeu, un timp de necaz cum n-a fost niciodată de când sunt națiunile. Acum este ocazia noastră de a lucra.
Printre mulți dintre cei care mărturisesc adevărul există un spirit de neliniște. Unii vor să meargă într-o altă țară, într-un alt stat, să cumpere mari întinderi de pământ, să facă afaceri mari și întinse; alții vor să se mute în orașe. În felul acesta, comunitățile mici rămân părăsite și descurajate, pe moarte, pe când, dacă cei care le-au părăsit ar fi fost mulțumiți să lucreze într-un mod mai modest, îndeplinindu-și cu credincioșie activitatea lor umilă, ar fi făcut ca familiile lor să trăiască confortabil și ar fi fost liberi să-și păstreze sufletele în dragostea lui Dumnezeu. Mulți dintre cei care se mută astfel sunt dezamăgiți. Ei își pierd mica lor proprietate, își pierd sănătatea și în cele din urmă părăsesc adevărul.
-153-
Domnul vine. Fiecare să-și dovedească credința prin fapte. Credința în apropiata venire a Domnului Hristos piere din comunități și egoismul îi face să jefuiască pe Dumnezeu servindu-și propriul lor interes. Când Domnul Hristos locuiește în noi, atunci vom da pe față lepădare de sine, asemenea Lui.
În trecut, s-a dat pe față o mare dărnicie din partea poporului nostru. Ei n-au întârziat să răspundă chemărilor de a ajuta diferitele ramuri ale lucrării. Dar mai târziu a intervenit o schimbare. A început să aibă loc, în mod deosebit printre frații din Est, o reținere a mijloacelor, în timp ce cele lumești și iubirea de avere au crescut. Există o crescândă desconsiderare a făgăduințelor făcute de a ajuta diferitele noastre instituții și proiecte sau planuri. Înscrierile pentru construirea unei case de rugăciune, pentru dotarea unui colegiu sau pentru a ajuta în lucrarea misionară sunt privite ca promisiuni pe care persoanele în cauză nu au obligația să le împlinească, dacă nu le convine acest lucru. Aceste promisiuni au fost făcute sub impulsul Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. De aceea, nu-L jefui, reținând ceea ce-I aparține de drept. Frați și surori, priviți asupra vieții voastre din trecut și vedeți dacă ați procedat cu credincioșie față de Dumnezeu. Aveți vreo făgăduință neîmplinită? Dacă da, achitați-vă de ea, dacă stă în puterea voastră.
Ascultați sfatul Domnului: “Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare … și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare. Și voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta) și nu vă va nimici roadele pământului și vița nu va fi neroditoare în câmpiile voastre.” “Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veți fi o țară plăcută.”
-154-
Nu sunteți voi dispuși să acceptați făgăduințele pe care Domnul le face aici, dând egoismul la o parte și să începeți să lucrați cu zel pentru înaintarea cauzei Sale? Nu vă întăriți poziția voastră în această lume, luând de la vecinii voștri mai săraci, căci ochiul lui Dumnezeu este asupra voastră; El cunoaște orice motiv și vă cântărește în balanța sanctuarului.
Am văzut că mulți rețin ceea ce aparține lui Dumnezeu, atâta vreme cât sunt în viață, liniștindu-și conștiința că vor fi foarte generoși la moartea lor; cu greu îndrăznesc să exercite credința și încrederea în Dumnezeu pentru a da ceva în timp ce trăiesc. Dar această caritate pe patul de moarte nu este ceea ce cere sau așteaptă Dumnezeu de la urmașii Săi; ea nu poate să constituie o scuză a egoismului în timpul vieții. Aceia care se țin strâns de proprietățile lor până în ultimul moment le dau mai degrabă morții decât cauzei lui Dumnezeu. Pierderile se petrec încontinuu. Băncile dau faliment, averile dispar în foarte multe feluri. Mulți își propun să facă ceva, dar amână problema și Satana va fi la lucru pentru a împiedica mijloacele financiare să intre în tezaurul lui Dumnezeu. Aceste mijloace se pierd mai înainte ca ele să se întoarcă la Dumnezeu, iar Satana jubilează că lucrurile stau astfel.
Dacă vrei să faci bine cu mijloacele tale, atunci fă lucrul acesta acum, ca nu cumva Satana să le ia în mâinile sale și să împiedice astfel lucrarea lui Dumnezeu. De multe ori, când Domnul a deschis căi pentru ca frații să-și folosească mijloacele pentru înaintarea cauzei Sale, agenții lui Satana au prezentat unele planuri prin care frații erau convinși că își puteau dubla mijloacele. Ei au mușcat momeala; banii lor sunt investiți și cauza lui Dumnezeu, și adesea chiar și ei, nu mai primesc niciodată nici un ban.
Fraților, nu uitați cauza lui Dumnezeu; și atunci când aveți mijloace la dispoziție, puneți-vă o bună temelie pentru timpul ce stă să vină, ca să puteți să aveți viața veșnică. Domnul Isus S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți în comori cerești. Ce veți da Domnului Isus care a dat totul pentru voi?
-155-
N-ar trebui să faceți ca darurile voastre caritabile să depindă de clauzele testamentare. Nu puteți calcula nici cu cel mai mic grad de certitudine dacă lucrarea lui Dumnezeu va beneficia vreodată de aceste testamente. Satana lucrează cu o iscusință pătrunzătoare pentru a agita rudele și este luată orice poziție falsă pentru a câștiga pentru lume ceea ce a fost consacrat în mod solemn cauzei lui Dumnezeu. Totdeauna este primită o sumă cu mult mai mică decât aceea care a fost dată prin testament. Satana chiar pune în inimile bărbaților și femeilor gândul de a protesta împotriva acțiunii rudelor lor de a face ceea ce doresc în legătură cu donarea averilor lor. Ei par să considere tot ceea ce este dat Domnului ca fiind o jefuire a rudelor celor decedați. Dacă doriți ca mijloacele voastre sau tot ceea ce nu vă este absolut necesar pentru susținerea vieții să meargă pentru cauza lui Dumnezeu, atunci dați-le pentru aceasta, în timpul vieții voastre. Câțiva dintre frați fac acest lucru și se bucură de plăcerea de a fi propriii lor executori testamentari. Lăcomia oamenilor să facă oare necesar faptul ca ei să fie lipsiți de viață pentru ca abia atunci averea pe care Dumnezeu le-a împrumutat-o să nu rămână pentru totdeauna inutilă? Nimeni dintre voi să nu-și atragă asupră-și blestemul servului necredincios, care a ascuns în pământ banii pe care i i-a dat Domnul.
Facerea de bine pe patul de moarte este o substituire săracă a facerii de bine în timpul vieții. Mulți vor da totul, prin testamentele lor, prietenilor și rudelor, cu excepția unei foarte mici părți din averea lor. Această mică parte o lasă pentru supremul lor Prieten, care a devenit sărac pentru ei, care a suferit insulte, batjocuri și moarte, ca ei să poată deveni fii și fiice ale lui Dumnezeu. Și cu toate acestea, ei așteaptă ca, atunci când morții cei drepți vor ieși din mormânt la viață veșnică, acest Prieten să-i ia cu El în locuințele Sale veșnice.
Cauza Domnului Hristos nu este jefuită printr-un gând fugitiv, printr-un act nepremeditat. Nu! Ci prin acțiunea ta proprie, deliberată, ți-ai făcut testamentul, punându-ți averea la dispoziția celor necredincioși. După ce ai jefuit pe Dumnezeu în timpul vieții, continui să-L jefuiești și după moartea ta și faci lucrul acesta în cunoștință de cauză, într-un document numit testament. Ce crezi, care va fi voia Stăpânului tău față de tine pentru modul în care ai dispus de bunurile Sale? Ce vei spune atunci când se va cere socoteala isprăvniciei tale?
-156-
Fraților, treziți-vă din egoismul vieții voastre și acționați asemenea unor creștini consecvenți. Domnul vă cere să vă economisiți mijloacele și să lăsați ca fiecare bănuț de care nu aveți nevoie pentru existența voastră să curgă în tezaur. Surori, luați acele zece parale, acele douăzeci de parale, acei bani pe care sunteți gata să-i cheltuiți pe dulciuri, pe înfrumusețare și împodobire, și dați-i pentru cauza lui Dumnezeu. Multe dintre surorile noastre au salarii bune, dar ele sunt aproape în întregime cheltuite pentru satisfacerea mândriei lor în îmbrăcăminte.
Nevoile cauzei lui Dumnezeu vor continua să crească pe măsură ce ne apropiem de încheierea timpului. Sunt necesare mijloace pentru a le da tinerilor noștri ocazia unor studii sau cursuri rapide în școlile noastre, pentru a-i pregăti pentru o lucrare eficientă în pastorație, cum și în diferite ramuri ale lucrării. Noi nu ne-am ridicat la nivelul privilegiilor noastre în această problemă. În curând, toate școlile noastre vor fi închise. Cu mult mai mult s-ar fi putut face dacă oamenii ar fi ascultat de cerințele Domnului Hristos în ceea ce privește dăruirea creștină. Ce influență ar fi avut asupra lumii această dispoziție de a da totul pentru Hristos! Ar fi fost unul dintre argumentele cele mai convingătoare în favoarea adevărului pe care mărturisim a-l crede. Un argument pe care lumea nu-l poate înțelege greșit și nici contrazice. Domnul ne-ar fi onorat cu binecuvântările Sale chiar în fața lumii.
Prima biserică creștină nu s-a bucurat de privilegiile și ocaziile pe care le avem noi. Ei erau oameni săraci, dar au simțit puterea adevărului. Ținta ce le stătea înainte era suficientă pentru a-i face să investească totul în realizarea ei. Ei simțeau că mântuirea sau pierderea unei lumi este dependentă de mijloacele lor, de ei. De aceea au adus tot ce aveau și ei înșiși erau gata să meargă sau să vină la porunca Domnului.
-157-
Noi mărturisim că suntem guvernați de aceleași principii, că suntem influențați de același spirit. Dar, în loc să dăm totul pentru Hristos, mulți au luat o placă de aur și o manta babiloniană și le-au ascuns în tabără. Dacă prezența unui singur Acan a fost suficientă pentru a slăbi întreaga tabără a lui Israel, să fim oare surprinși de puținul succes ce însoțește eforturile noastre, când fiecare comunitate și aproape fiecare familie își au Acanii lor? Să mergem fiecare dintre noi să lucrăm spre a stimula pe alții prin exemplul nostru de dăruire dezinteresată. Lucrarea ar fi putut merge înainte cu o putere și mai mare, dacă toți ar fi făcut tot ce puteau pentru a aproviziona cu mijloace tezaurul cauzei lui Dumnezeu.
Puterea adevărului
Cuvântul lui Dumnezeu a fost predicat de către slujitorii Săi din primele zile cu o “dovadă dată de Duhul și de putere”. Inimile oamenilor erau mișcate de vestirea Evangheliei. De ce oare vestirea Evangheliei are acum o așa de mică putere de a-i mișca pe oameni? Este oare Dumnezeu mai puțin binevoitor să reverse binecuvântările Sale asupra lucrătorilor cauzei Sale din acest veac de cum a fost în zilele apostolilor?
Avertizarea pe care o adresăm lumii trebuie să arate că este pentru ei fie o mireasmă de viață spre viață, fie de moarte spre moarte. Și va trimite oare Domnul pe slujitorii Săi să vestească acest mesaj teribil și solemn și în același timp să rețină de la ei Duhul Său Cel Sfânt? Să îndrăznească oare omul trecător și supus greșelii, fără ajutorul special al harului și puterii lui Dumnezeu, să stea între vii și morți și să rostească cuvintele vieții veșnice? Domnul nostru este bogat în har și tare în putere; El va revărsa din abundență aceste daruri asupra tuturor acelora care vin la El în credință. El este mult mai binevoitor să dea Duhul Sfânt celor ce-l cer de la El decât sunt părinții dispuși să dea daruri bune copiilor lor. Motivul pentru care acest adevăr important și prețios pentru timpul acesta nu este atât de puternic pentru a mântui este acela că noi nu lucrăm cu credință.
-158-
Noi trebuie să ne rugăm tot atât de zelos pentru revărsarea Duhului Sfânt, cum s-au rugat ucenicii în Ziua Cincizecimii. Dacă ei aveau nevoie de el atunci, cu atât mai mult avem noi nevoie de el astăzi. Întunericul moral, asemenea unui giulgiu mortuar, acoperă pământul. Tot felul de învățături false, de erezii și înșelăciuni satanice smintesc mintea oamenilor. Fără Duhul și puterea lui Dumnezeu, toată munca de a prezenta adevărul va fi zadarnică.
Vom fi în stare să-L prezentăm lumii pe Dumnezeu numai prin contemplarea lui Hristos, prin exercitarea credinței în El și prin exprimarea pentru noi a harului Său salvator. Dacă vom învăța de la El, Isus va fi tema propovăduirii noastre; dragostea Lui arzând pe altarul inimilor noastre va îmbogăți inimile oamenilor. Adevărul nu va fi prezentat ca o teorie rece, lipsită de viață, ci prin manifestarea Duhului.
Mulți dintre pastorii noștri, în vorbirile lor, se ocupă prea mult de teoria sfințeniei și nu suficient de mult de sfințenia practică. Ei cunosc adevărul numai teoretic, dar inimile lor nu sunt atinse de adevăratul zel al iubirii Domnului Hristos. Prin studierea publicațiilor noastre, mulți au ajuns să aibă o cunoaștere a argumentelor ce susțin adevărul, dar ei n-au devenit cercetători ai Bibliei pentru ei înșiși. Ei nu caută în mod continuu pentru o profundă și o mai desăvârșită cunoaștere a planului de mântuire, așa cum este el descoperit în Scriptură. În timp ce predică altora, ei devin pitici în ceea ce privește creșterea în cele religioase. Ei nu merg adesea înaintea lui Dumnezeu pentru a cere Duhul Său cel Sfânt și har ca să prezinte drept pe Domnul Hristos lumii.
Tăria omenească este slăbiciune, iar înțelepciunea omenească este nebunie. Succesul nostru nu depinde de talentele sau învățătura noastră, ci de legătura noastră vie cu Dumnezeu. Adevărul este lipsit de puterea lui atunci când este predicat de oameni care caută să facă paradă de învățătura și iscusința lor. Astfel de oameni dovedesc că au o prea puțină cunoaștere a religiei practice, că ei sunt nesfințiți în inimile și viața lor și că sunt plini de gânduri deșarte. Ei nu învață de la Isus. Ei nu pot prezenta și altora un Mântuitor pe care ei înșiși nu-L cunosc. Propriile lor inimi nu sunt înmuiate și nu sunt supuse printr-un simțământ viu al sacrificiului cel mare pe care Domnul Hristos l-a făcut pentru a mântui pe omul pieritor. Ei nu simt că este un privilegiu acela de a tăgădui eul și a suferi de dragul Lui. Unii înalță eul și vorbesc despre eu; ei pregătesc predici și scriu articole pentru a atrage atenția oamenilor la pastor, temându-se ca nu cumva acesta să nu primească onoarea ce i se cuvine. Dacă s-ar fi înălțat mai mult persoana Domnului Isus și mai puțin cea a pastorului, dacă s-ar fi adus mai multe laude Autorului adevărului și mai puțin slujitorilor Săi, am ocupa o poziție mai favorabilă înaintea lui Dumnezeu decât o avem astăzi.
Va continua.