Mărturii pentru Comunitate Vol. 4 pp. 589-598 Ziua 257

Continuare. 

Asocierile alese de lucrători hotărăsc destinul lor pentru lumea aceasta și cea viitoare. Unii care au fost cândva conștiincioși și credincioși s-au schimbat întristător de mult; ei s-au despărțit de Dumnezeu și Satana i-a ademenit de partea lui. Acum ei sunt nereligioși și fără respect și au o influență asupra altora care sunt modelați ușor. Asocierile cele rele corup caracterul, principiul fiind subminat. “Cine umblă cu înțelepții, se face înțelept, dar cui îi place să se însoțească cu nebunii o duce rău.” 

Tinerii sunt în primejdie, dar ei sunt orbi și nu pot discerne tendințele și rezultatul căii urmate de ei. Mulți sunt angajați în cochetărie. Ei par îndrăgostiți nebunește. În aceste afecțiuni nu este nimic nobil, demn sau sacru; deoarece ele sunt inspirate de Satana, influența este așa încât să-i placă lui. Avertizările pentru aceste persoane nu au nici un fel de efect, nefiind luate în seamă. Sunt încăpățânați, îndărătnici, sfidători. Ei cred că avertizarea, sfatul sau mustrarea nu li se aplică lor. Purtarea lor nu-i îngrijorează. Ei se separă continuu de lumina și iubirea lui Dumnezeu. Pierd orice discernământ al lucrurilor sacre și veșnice și, în timp ce pot să păstreze o formă seacă a îndatoririlor creștine, nu au nici o atracție față de aceste exerciții religioase. Aceste suflete înșelate vor afla mult prea târziu că “strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață, și puțini sunt cei ce o află”. 

Cuvintele, faptele și motivele sunt înregistrate; dar cât de puțin înțeleg aceste capete ușoare și superficiale și aceste inimi împietrite că un înger al lui Dumnezeu stă și scrie felul în care sunt folosite aceste momente prețioase! Dumnezeu va aduce la lumină fiecare cuvânt și fiecare faptă. El este în orice loc. Mesagerii Lui, deși nevăzuți, sunt vizitatori în camera de lucru și în dormitor. Faptele ascunse ale întunericului vor fi aduse la lumină. Cugetele, intențiile și planurile inimii vor fi descoperite. Toate lucrurile sunt descoperite și deschise privirii Aceluia cu care avem de-a face. 

-590- 

Lucrătorii trebuie să-L ia pe Isus cu ei în fiecare departament al muncii lor. Totul trebuie să fie făcut cu exactitate și desăvârșire, pentru că va fi probat. În lucrare trebuie să se afle tot interesul. Credincioșia este tot atât de esențială în îndatoririle obișnuite ale vieții, ca și în cele care implică o responsabilitate mai mare. Unii pot crede că munca lor nu este înnobilatoare, dar aceasta este exact așa cum aleg ei s-o facă. Numai ei sunt capabili de degradarea sau ridicarea serviciului lor. Noi dorim ca fiecare trântor să poată fi obligat să muncească pentru pâinea cea de toate zilele; pentru că munca este o binecuvântare, nu un blestem. Munca executată cu grijă ne va păzi de multe capcane ale lui Satana, care “găsește totdeauna pentru mâinile leneșe să facă ceva rău”. 

Nici unuia dintre noi să nu-i fie rușine de lucru, oricât de neînsemnat și servil poate să pară. Munca este înnobilatoare. Toți cei care muncesc cu capul sau mâinile sunt oameni muncitori. Și toți își fac datoria și cinstesc religia lor tot atât de mult în timp ce spală rufe sau vase, ca și atunci când merg la biserică. În timp ce mâinile sunt ocupate cu cea mai obișnuită muncă, mintea poate fi înălțată și înnobilată prin cugete curate și sfinte. Dacă unii lucrători manifestă lipsă de respect pentru lucrurile religioase, ei trebuie să fie îndepărtați din lucrare. Nimeni să nu creadă că instituția este dependentă de ei. 

Cei care sunt angajați de mult timp în instituțiile noastre, acum ar trebui să fie muncitori responsabili, vrednici de încredere în orice loc, tot așa de credincioși față de datorie ca și busola față de pol. Dacă ar fi folosit corect ocaziile pe care le-au avut, ar putea avea acum caractere simetrice și o profundă și vie experiență în lucrurile religioase. Dar unii dintre acești lucrători s-au despărțit de Dumnezeu. 

-591- 

Religia a fost lăsată la o parte. Ea nu este un principiu stabil, cultivat cu grijă oriunde merg, în orice fel de societate s-ar afla, dovedindu-se ca o ancoră pentru suflet. Doresc ca toți muncitorii să ia serios în considerare faptul că succesul în această viață și în câștigarea vieții viitoare depinde în mare măsură de credincioșia în lucrurile cele mici. Cei care doresc responsabilități mai mari trebuie să manifeste credincioșie în îndeplinirea îndatoririlor exact acolo unde i-a pus Dumnezeu. 

Desăvârșirea lucrării lui Dumnezeu este lămurit văzută atât în insecta cea mai mică, cât și în regele păsărilor. Sufletul copilașului, care crede în Hristos, este tot atât de prețios înaintea Lui cum sunt îngerii din jurul tronului Său. “Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit”. Așa cum Dumnezeu este desăvârșit în sfera Lui, tot așa omul poate fi desăvârșit în sfera sa. Orice găsește mâna să facă trebuie făcut desăvârșit și cu promptitudine. Credincioșia și integritatea în lucrurile mici, îndeplinirea micilor îndatoriri și a micilor fapte de amabilitate vor înveseli și bucura calea vieții și, când lucrarea noastră de pe pământ este terminată, fiecare din micile îndatoriri îndeplinite cu credincioșie va fi tezaurizată ca o piatră prețioasă înaintea lui Dumnezeu. 

Societățile de tractate 

În ultima mea viziune, am fost dusă înapoi la momentul începutului și apoi al progresului cauzei adevărului prezent. Când a fost înființată casa noastră de editură de la Battle Creek, la început, prietenii cauzei erau puțini și poporul nostru era, în general, sărac. Dar când au fost făcute apeluri pentru ajutor, mulți au fost generoși și au ajutat, cumpărând acțiuni pentru lucrarea de editare. Domnul a fost foarte mulțumit de spiritul de sacrificiu manifestat. 

De atunci au trecut douăzeci și șase de ani și, datorită providenței lui Dumnezeu, lumina adevărului luminează peste tot. Începutul a fost mic și era necesar să fie făcute sacrificii mari de către primii prieteni ai cauzei. La fiecare pas trebuia întâmpinate și biruite obstacole mari. 

-592- 

Frații noștri care și-au investit banii în publicarea revistei Review au făcut tocmai lucrarea pe care Domnul dorea ca ei să o facă. El le-a dat mijloace spre a fi folosite tocmai pentru scopul înaintării cauzei Sale. 

Trecerea timpului a adus schimbări mari. Lumina a crescut și s-a răspândit. În timp ce poporul, care este dornic după adevăr, striga: “Străjerule, cât mai este din noapte?”, a fost dat un răspuns inteligent: “Vine dimineața, și este tot noapte”. Prin cercetarea amănunțită a profețiilor, noi înțelegem unde suntem în istoria acestei lumi și știm precis că a doua venire a lui Hristos este aproape. Rezultatul acestor cercetări trebuie prezentat lumii prin presă. Și, întrucât lucrarea s-a întins și a crescut, s-au cerut înzestrări noi de la an la an; îmbunătățirile au înaintat mereu. Pentru lume, a fost un motiv de mirare faptul că, având acest adevăr nepopular, lucrarea a prosperat. Dar, cu o lumină crescândă și un adevăr confirmat, precum și cu avantaje tot mai mari în toate privințele pentru înaintarea cauzei, lucrările noastre nu corespund cu credința noastră. 

Dacă a fost drept pentru frați să cumpere acțiuni pentru editura noastră când lucrarea era restrânsă și influența noastră limitată, nu este de importanță mai mare astăzi, când înaintează o lucrare mult mai mare și când este nevoie de o creștere corespunzătoare de mijloace? Temeinicia poziției noastre a crescut în fiecare an. Am primit recent o asigurare că avem adevărul așa cum este descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu și că, acceptând a treia solie îngerească, noi nu ne ținem de fabule, ci de “Cuvântul proorociei”. Acum trăim în deplină strălucire a luminii adevărului biblic. 

Dumnezeu cheamă pe poporul Său să se trezească și să-și arate credința prin fapte. În trecut, când numărul credincioșilor noștri era mic, când cei care erau în stare au simțit că au datoria să cumpere acțiuni pentru editura noastră, rugăciunile și milosteniile lor, rodul stăruinței, al efortului de lepădare de sine au venit înaintea lui Dumnezeu ca o mireasmă plăcută. Frații și surorile noastre care au primit prețioasa pâine a vieții, adusă lor prin publicațiile noastre, ar trebui să fie și mai binevoitori să dea din mijloacele lor pentru a sprijini cauza decât au fost cei care au iubit adevărul în anii de mai înainte. 

-593- 

Fraților, Dumnezeu v-ar binecuvânta proporțional cu arătarea interesului vostru pentru editurile noastre, făcându-le proprietatea voastră. Cei care n-au acțiuni în aceste instituții au privilegiul de a investi banii lor în această lucrare bună. Avem nevoie de simpatia, de rugăciunile și de mijloacele voastre. Avem nevoie de conlucrarea voastră sinceră. Nădăjduim că toți cei ale căror inimi le va face Domnul să fie binevoitoare se vor prezenta cu banii lor spre a-i investi în aceste instituții. Este oare adevărat că noi avem ultima solie de îndurare pentru lume? Este adevărat că lucrarea noastră se va încheia curând? Așa spune Cuvântul lui Dumnezeu. Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Atunci, avertizarea trebuie trimisă în toate părțile pământului. 

Editurile noastre au devenit o putere în lume. A avut loc o mare schimbare. Cu posibilitățile mărite, făcând ca lumina clară să strălucească pentru cei care sunt în întuneric, acum nu este așa de greu, cum era odată, să se înțeleagă și să se accepte adevărul. Cei care au condus lucrarea la început au fost țintele asalturilor combinate ale oamenilor răi și ale îngerilor răi. Vrăjmășia lui Satana, lucrând prin oameni ca unelte ale sale, a fost foarte mult sporită. Pe de altă parte, credincioșii, deși puțini la număr, au fost serioși și zeloși să apere onoarea lui Dumnezeu, înălțând Legea Sa care fusese desființată, și să respingă lucrările lui Satana, descoperite în fiecare formă de eroare distrugătoare. 

De la început, Satana a fost împotriva acestei lucrări. El a fost hotărât să aducă toată puterea lui spre a reduce la tăcere și a mătura de pe pământ pe cei care lucrau pentru înaintarea luminii și adevărului. Totdeauna el a avut un oarecare succes. Calomnia și cea mai aprigă opoziție au fost puse în mișcare spre a distruge adevărul cel prețios, descurajând pe apărătorii lui. Adversarul cel mare a folosit toate înșelăciunile lui diabolice în diferite feluri, și fiecare efort făcut a adus de partea sa unul sau mai mulți dintre cei pretinși a fi urmași ai lui Hristos. Cei ale căror inimi sunt firești, care sunt în armonie mai mult cu arhiînșelătorul decât cu Hristos, după un timp și-au dat pe față adevăratul caracter și au plecat la grupa din care făceau parte. 

-594- 

Satana ține sub stăpânirea lui nu puțini dintre cei care trec drept prieteni ai adevărului, iar prin ei lucrează împotriva înaintării lui. El îi folosește să semene neghină printre copiii lui Dumnezeu. Astfel, când primejdia nu era bănuită, au existat în mijlocul nostru rele mari. Dar, în timp ce Satana lucra cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei de pe calea pierzării, apărătorii credincioși ai adevărului au luptat împotriva curentului opoziției și au păstrat Cuvântul nealterat în mijlocul potopului de erezii. Cu toate că, uneori, biserica a fost slăbită prin numeroase descurajări și elemente răzvrătite cărora a trebuit să le facă față, totuși adevărul a luminat mai strălucitor cu fiecare conflict. Energiile poporului lui Dumnezeu n-au fost epuizate. Puterea harului Său i-a însuflețit, reînviorat și înnobilat pe cei statornici și credincioși. 

Vechiul Israel a fost tot mereu chinuit de cei răzvrătiți. Aceștia nu erau totdeauna persoane cu influență slabă. În multe cazuri, bărbați cu renume, conducători în Israel, s-au întors împotriva conducerii providențiale a lui Dumnezeu și s-au apucat să lucreze cu înverșunare să dărâme ceea ce au clădit cândva cu atât zel. Noi am văzut ceva din acestea, repetându-se de multe ori în experiența noastră. Este nesigur pentru oricare comunitate să se sprijine pe vreun pastor favorit sau să se încreadă în vreun braț de carne. Numai brațul lui Dumnezeu este în stare să-i susțină pe toți cei care se sprijină pe el. 

Până când Hristos va apărea pe norii cerului cu putere și slavă mare, oamenii vor deveni perverși în spirit și se vor întoarce de la adevăr la fabule. Biserica va mai vedea vremuri tulburi. Ea va prooroci, îmbrăcată în saci. Dar cu toate că va trebui să întâmpine erezie și persecuție, cu toate că va trebui să lupte cu necredincioșii și cu apostaziații, totuși, cu ajutorul lui Dumnezeu, ea va zdrobi capul lui Satana. Domnul va avea un popor așa de veritabil cum este oțelul și cu o credință așa de fermă ca stânca de granit. Ei trebuie să fie martorii Săi în lume, uneltele Sale spre a face o lucrare specială și glorioasă în ziua pregătirii Lui. 

-595- 

Solia Evangheliei n-a câștigat nici un singur suflet la Hristos sau nu și-a făcut drum la nici o singură inimă, fără să lezeze capul lui Satana. Ori de câte ori este smuls un captiv din prinsoarea lui, eliberat din oprimarea lui, tiranul este învins. Casele de editură sunt unelte în mâna lui Dumnezeu pentru a trimite fiecărei limbi și națiuni lumina cea prețioasă a adevărului. Lumina aceasta ajunge chiar până la țările păgâne și continuu face incursiuni asupra superstiției și a oricărei rătăciri imaginabile. 

Pastori, care au predicat adevărul cu tot zelul și seriozitatea, pot apostazia și se pot alătura vrăjmașilor noștri, dar va schimba aceasta adevărul lui Dumnezeu în minciună? “Totuși”, zice apostolul, “temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită”. Credința și simțămintele oamenilor se pot schimba, dar adevărul lui Dumnezeu, niciodată. Solia îngerului al treilea răsună; ea este infailibilă. 

Nici un om nu poate sluji lui Dumnezeu fără a se uni împotriva lui oameni răi și îngeri răi. Duhuri rele sunt puse pe urmele fiecărui suflet care caută să intre în rândurile lui Hristos, pentru că Satana dorește să redobândească prada luată din prinsoarea lui. Oameni răi se vor apuca să răspândească minciuni rafinate, pentru ca aceștia să poată fi condamnați. Oamenii aceștia vor îmbrăca haina sincerității și vor înșela, dacă este cu putință, chiar și pe cei aleși. 

Este tot atât de sigur că avem adevărul ca și faptul că Dumnezeu trăiește, iar Satana, cu toată măiestria și puterea lui, nu poate schimba adevărul lui Dumnezeu în minciună. În timp ce marele adversar va încerca totul spre a face fără efect Cuvântul lui Dumnezeu, adevărul trebuie să înainteze ca o lampă care arde. 

Domnul ne-a ales și ne-a făcut supuși ai minunatei Lui îndurări. Să fim vrăjiți de vorbăriile celui apostaziat? Să alegem să luăm poziție alături de Satana și oștirea lui? Să ne unim noi cu călcătorii Legii lui Dumnezeu? Mai degrabă rugăciunea noastră să fie: “Pune, Doamne, vrăjmășie între mine și șarpe”. Dacă nu suntem în vrăjmășie cu lucrările sale, puterile lui ne vor încercui, și sulița lui este gata în orice clipă să fie înfiptă în inimile noastre. Noi trebuie să-l socotim ca pe un dușman de moarte. Trebuie să ne împotrivim lui în Numele lui Hristos. Lucrarea noastră înaintează. Noi trebuie să luptăm pentru fiecare centimetru de teren. Toți cei care cheamă Numele lui Hristos să se îmbrace cu armura neprihănirii. 

-596- 

Frați și surori, în numele caselor noastre de editură, facem apel la voi să cumpărați acțiuni pentru aceste instituții. Nu vă temeți de nimic; investiți-vă banii într-o lucrare bună, aceea de a răspândi raze de lumină până în cele mai întunecate părți ale lumii. În această lucrare nu există eșec. Este privilegiul și datoria voastră să faceți așa cum au făcut frații voștri când erau doar puțini prieteni ai cauzei adevărului. Cumpărați acțiuni la casele noastre de editură, ca să puteți simți că aveți un interes față de ele. Mulți își investesc banii în speculații lumești și, făcând astfel, sunt jefuiți de fiecare dolar. Noi vă rugăm să vă dovediți generozitatea, făcând investiții în lucrarea noastră de publicații. Aceasta vă va face bine. Banii voștri nu se vor pierde, ci vor fi puși cu dobândă, ca să crească capitalul vostru din ceruri. Hristos a dat totul pentru voi; ce veți da voi pentru El? El vă cere inima, dați-o Lui, ea Îi aparține. El vă cere inteligența voastră, dați-o Lui, ea Îi aparține. El vă cere banii voștri, dați-i, sunt ai Lui. “Voi nu sunteți ai voștri. Căci ați fost cumpărați cu un preț”. Dumnezeu vă dorește pe voi și tot ce-i al vostru. Lăsați cuvintele psalmistului regal să exprime sentimentul inimilor voastre: “Totul vine de la Tine, și din mâna Ta primim ce-ți aducem”. 

A venit timpul când trebuie să știm pentru noi înșine de ce credem ceea ce credem. Noi trebuie să stăm pentru Dumnezeu și pentru adevăr în fața unei generații indiferente și necredincioase. Omul care a cunoscut odată calea vieții și s-a întors de la convingerile inimii lui la sofismele lui Satana va fi mai inaccesibil și mai neimpresionabil decât cel care n-a gustat niciodată iubirea lui Hristos. El va fi înțelept să facă răul. El s-a legat pe sine de Satana, chiar împotriva luminii și a cunoștinței. Eu le spun fraților mei: singura voastră speranță este în Dumnezeu. Noi trebuie să fim îmbrăcați cu neprihănirea lui Hristos, dacă vrem să rezistăm nelegiuirii care predomină. Trebuie să ne dovedim credința prin fapte. Să punem o bună temelie pentru vremurile care vor veni, ca să putem apuca viața veșnică. Noi trebuie să lucrăm, nu în propria noastră putere, ci în puterea Domnului nostru înviat. Ce vrem să facem și să îndrăznim pentru Isus? 

-597- 

Casele noastre de editură sunt proprietatea întregului nostru popor și toți trebuie să lucreze până ce ele vor depăși dificultățile. Pentru ca publicațiile noastre să circule, ele au fost oferite la un preț atât de mic, încât numai un mic profit a putut fi realizat pentru a reproduce aceleași lucrări. Aceasta s-a făcut din cele mai bune motive, dar nu cu o judecată experimentată și pentru o perspectivă îndepărtată. 

Cu prețurile reduse ale publicațiilor, administrația nu putea dispune de un capital cu care să lucreze. Aceasta n-a fost pe deplin sesizat și critic cercetat. Prețurile acestea mici i-au făcut pe oameni să subaprecieze lucrările și nu s-a observat pe deplin că, o dată ce publicațiile au fost vândute la un preț mic, era greu să fie aduse la cuvenita lor valoare. 

Pastorii noștri n-au avut un sprijin corespunzător. Ei trebuie să aibă mijloace ca să trăiască. A fost o regretabilă lipsă de prevedere fixând prețuri mici pentru publicațiile noastre și apoi profiturile fiind deturnate în mare măsură, spre societățile de tractate și cele misionare. Problemele acestea au fost duse la extrem și va avea loc o reacție. Pentru ca societățile misionare și de tractate să înflorească, mijloacele de producere și tipărire de cărți trebuie să înflorească. Paralizați aceste mijloace, împovărați cu datorii casele de editură, și societățile de tractate și cele misionare se vor dovedi fără succes. 

A fost o conducere greșită, nepremeditată, ci datorită zelului de a face să înainteze lucrarea misionară. În distribuirea și circulația largă a ziarelor, tractatelor și broșurilor, mijloacele de producție a acestor publicații au fost paralizate și încurcate. Totdeauna este o primejdie în a duce o lucrare bună până la extreme. Bărbați cu răspundere sunt în pericol să devină bărbați ai unei singure idei, să-și concentreze atenția asupra unei ramuri de lucrare, neglijând alte sectoare ale marelui câmp. 

-598- 

Ca popor, noi trebuie să fim păziți în orice privință. Nu există nici cea mai mică siguranță pentru nimeni dacă nu căutăm zilnic înțelepciunea lui Dumnezeu și nu renunțăm să acționăm în propria noastră putere. Primejdia ne înconjoară mereu și trebuie să fim foarte atenți ca nici o ramură a lucrării să nu fie preferată, în timp ce alte interese sunt lăsate să sufere. 

Au fost făcute greșeli datorită reducerii prețurilor publicațiilor spre a face față unor dificultăți. Aceste lucruri trebuie schimbate. Cei care au făcut această mișcare au fost sinceri. Ei au crezut că generozitatea lor avea să provoace pe pastori și popor să lucreze pentru a crește, în mare măsură, cererea pentru publicații. 

Pastorii și poporul trebuie să acționeze dezinteresați și generoși în conduita lor față de casele noastre de editură. În loc să studieze și să urmărească cum pot obține periodicele, tractatele și cărțile la cel mai mic preț, ei trebuie să caute să convingă poporul să vadă adevărata valoare a publicațiilor. Toți acești bănuți lipsă, adunați de la mii de publicații, au pricinuit o pierdere de mii de dolari instituțiilor noastre, când câțiva bănuți mai mult de la fiecare persoană abia că s-ar fi simțit. 

Review and Herald și Sings of the Times sunt reviste ieftine la prețul de vânzare. Review este o revistă de valoare; ea conține subiecte de mare interes pentru biserică și ar trebui plasată în fiecare familie de credincioși. Dacă cineva este prea sărac pentru a o lua, ar trebui ca, prin subscripții, comunitatea să adune suma pentru prețul întreg al revistei spre a o da familiilor nevoiașe. Ar fi mult mai bun acest plan decât a-i lăsa pe săraci la mila casei de editură sau a societății misionare și de tractate. 

Aceeași cale trebuie urmată și față de Sings. Cu mici variații, revista aceasta, de la înființarea ei, a crescut ca interes și valoare morală ca o foaie de pionierat. Periodicele acestea au același obiect. Ele sunt două unelte în câmpul cel mare spre a face lucrarea lor specială de răspândire a luminii în această zi de pregătire a lui Dumnezeu. Toți trebuie să se angajeze să le susțină serios pe amândouă. 

“Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană, și urechile Lui iau aminte la strigătele lor”. Hristos va sprijini pe cei care aleargă la El pentru înțelepciune și putere. Dacă aceștia întâmpină obligația și necazul cu suflet smerit, depinzând de Isus, îngerul Lui cel puternic va veni în jurul lor, și El, în care ei s-au încrezut, Se va dovedi un ajutor întru totul îndestulător în orice împrejurare critică. Cei care ocupă poziții de răspundere trebuie ca zilnic să devină familiarizați cu desăvârșirea, credincioșia și iubirea lui Hristos. Ei trebuie să fie în stare să exclame cu siguranță: “Știu în cine am crezut”. Oamenii aceștia trebuie să lucreze ca frați, fără nici un simțământ de ceartă. Fiecare trebuie să-și facă datoria, știind că ochiul lui Dumnezeu cercetează motivele și scopurile și citește cele mai lăuntrice simțăminte ale sufletului. Lucrarea este una singură.Și dacă bărbații care conduc nu vor lăsa ca propria lor judecată, simțămintele și ideile lor să conducă și să schimbe planul Domnului, va fi cea mai perfectă armonie între aceste două ramuri ale aceleiași lucrări. 

Va continua. 

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment