Continuare.
Noi trebuie să ținem mereu minte că nu suntem numai învățători, ci și învățăcei în această lume, pregătindu-ne pe noi înșine și pe alții pentru o sferă de acțiune mai înaltă din viața viitoare. Măsura rațiunii de a fi a omului se află în cunoașterea voinței lui Dumnezeu și a îndeplinirii ei. Stă în puterea noastră să cultivăm atât de mult mintea și manierele, încât lui Dumnezeu să nu-I fie rușine să ne recunoască. La sanatoriu trebuie să fie un standard înalt. Dacă există în rândurile noastre oameni de cultură, cu putere intelectuală și morală, ei trebuie să fie chemați în față, să ocupe posturi în instituțiile noastre.
Medicii noștri nu trebuie să fie deficitari în nici o privință. În fața lor este deschis un câmp larg de activitate, și dacă nu devin îndemânatici în profesia lor, n-au decât să se învinuiască pe ei înșiși. Ei trebuie să fie cercetători sârguincioși, și printr-o aplicare discretă și o corectă atenție la amănunte, ei trebuie să devină purtători de grijă. Să nu fie necesar ca cineva să meargă după ei, să vadă dacă își fac bine lucrarea.
Cei care ocupă poziții de răspundere trebuie să se educe și să se instruiască pe ei înșiși în așa fel, încât toți cei care sunt în sfera lor de influență să poată vedea ce poate fi omul și ce poate face când este în legătură cu Dumnezeul înțelepciunii și puterii. Un om astfel privilegiat de ce să nu devină puternic din punct de vedere intelectual? Cei din lume au susținut mereu, în mod batjocoritor, că cei care cred adevărul prezent sunt slabi la minte, defectuoși în educație, fără poziție sau influență. Noi știm că aceasta nu este adevărat; dar nu cumva există vreun motiv pentru astfel de declarații? Mulți au socotit că este un semn de umilință să fii ignorant și necultivat. Astfel de persoane sunt înșelate în privința adevăratei umilințe și a blândeții creștine.
-550-
Datoria față de cei săraci
Administratorii sanatoriului nu trebuie să se conducă după principiile care stăpânesc celelalte instituții de acest fel, în care conducătorii, acționând din motive politice, îi onorează pe cei bogați, în timp ce săracii sunt neglijați. Adesea, aceștia din urmă au mare nevoie de simpatie și sfat, pe care nu le primesc totdeauna, deși, din punct de vedere moral, ei sunt mai valoroși înaintea lui Dumnezeu decât cei bogați. Apostolul Iacov a dat un sfat precis cu privire la felul în care trebuie tratați cei bogați și cei săraci:
“Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu inel de aur și cu o haină strălucitoare, și intră și un sărac îmbrăcat prost; și voi puneți ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare, și-i ziceți: ‘Tu șezi în locul acesta bun!’ Și apoi ziceți săracului: ‘Tu stai colo în picioare!’ Sau: ‘Șezi jos la picioarele mele!’ Nu faceți voi oare o deosebire în voi înșivă și nu vă faceți voi judecători cu gânduri rele? Ascultați, prea iubiții mei frați: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogați în credință și moștenitori ai Împărăției pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?”
Deși Hristos a fost bogat în curțile cerești, totuși El a devenit sărac pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să putem fi bogați. Isus i-a onorat pe cei săraci, împărtășind starea lor umilă. Din istoria vieții Lui noi trebuie să învățăm cum să-i tratăm pe cei săraci. Unii duc datoria de binefacere până la extreme, dar, în realitate vatămă pe cei nevoiași, făcând prea mult pentru ei. Săracii nu se străduiesc întotdeauna așa cum ar trebui. În timp ce nu trebuie neglijați și lăsați să sufere, ei trebuie să fie învățați să se ajute singuri.
Cauza lui Dumnezeu nu trebuie trecută cu vederea pentru că atenția noastră a fost acordată săracilor. Odată, Hristos le-a dat ucenicilor Săi o învățătură foarte importantă cu privire la acest subiect. Când Maria a turnat untdelemnul pe capul lui Isus, lacomul Iuda a mijlocit în favoarea celor săraci, murmurând pentru ceea ce el a socotit a fi o pierdere de bani. Dar Isus a apărat fapta, spunând: “De ce-i faceți supărare? Ea a făcut un lucru frumos față de Mine”. “Oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi și ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” Prin aceasta, suntem învățați că Hristos trebuie să fie onorat cu tot ce avem mai bun din avutul nostru. Dacă toată atenția voastră ar fi îndreptată numai spre ușurarea nevoilor celor săraci, cauza lui Dumnezeu ar fi neglijată. Nici unul nu va suferi dacă ispravnicii Lui își fac datoria, dar în primul rând trebuie să fie susținută cauza lui Hristos.
-551-
Cei săraci trebuie să fie tratați cu tot atât de mult interes ca și cei bogați. Practica de a cinsti pe bogați și a disprețui și neglija pe săraci este un păcat în fața lui Dumnezeu. Cei care sunt înconjurați de toate comoditățile vieții sau care sunt răsfățați și alintați de către lume pentru să sunt bogați nu simt nevoie de simpatie și considerație afectuoasă cum simt persoanele ale căror viață a fost o lungă luptă cu sărăcia. Aceștia din urmă au puțin în această viață spre a-i face fericiți sau veseli și ei vor aprecia simpatia și iubirea. Medicii și ajutoarele lor nu trebuie să neglijeze în nici un caz această categorie, pentru că, făcând așa, ei pot să neglijeze pe Hristos în persoana sfinților Săi.
Sanatoriul nostru a fost construit spre folosul omenirii suferinde, bogați sau săraci din toată lumea. Multe dintre comunitățile noastre au doar un mic interes față de această instituție, cu toate că au dovezi suficiente că ea este unul dintre mijloacele hotărâte de Dumnezeu să-i aducă pe bărbați și femei sub influența adevărului și spre a salva multe suflete. Comunitățile care au săraci în mijlocul lor nu trebuie să neglijeze isprăvnicia lor și să arunce sarcina celor săraci și bolnavi asupra sanatoriului. Toți membrii diferitelor comunități sunt răspunzători înaintea lui Dumnezeu pentru cei în suferință apropiați lor. Ei trebuie să poarte propriile lor poveri. Dacă au persoane bolnave în mijlocul lor cărora doresc să le fie de folos prin tratament, ar trebui, dacă sunt în stare, să-i trimită la sanatoriu. Făcând acest lucru, ei nu numai că vor sprijini instituția pe care a înființat-o Dumnezeu, dar îi și ajută pe cei care au nevoie de ajutor, îngrijindu-se de săraci așa cum ne cere Dumnezeu.
N-a fost în planul lui Dumnezeu ca sărăcia să părăsească vreodată lumea. Păturile sociale n-aveau să fie egalizate niciodată, pentru că starea de diversitate care caracterizează rasa noastră este unul din mijloacele prin care Dumnezeu a hotărât să pună la încercare și să dezvolte caracterul. Mulți au susținut cu un mare entuziasm că toți oamenii trebuie să aibă parte egală din binecuvântările vremelnice ale lui Dumnezeu, dar nu acesta a fost scopul Creatorului. Hristos a spus că pe săraci îi vom avea totdeauna cu noi. Săracii, ca și bogații, sunt cumpărați prin sângele Său; și printre urmașii Lui, în cele mai multe cazuri, primii Îi servesc, urmărind un singur scop, în timp ce ultimii își leagă continuu afecțiunile lor de comorile pământești, iar Hristos este uitat. Grijile acestei vieți și lăcomia de bogății întunecă slava lumii veșnice. Ar fi cea mai mare nenorocire care să se abată vreodată asupra omenirii dacă toți ar fi puși pe o treaptă egală în ce privește avuțiile lumești.
-552-
Sănătate și religie
Frica de Domnul va face mai mult pentru vizitatorii sanatoriului decât oricare alte mijloace care pot fi folosite pentru refacerea sănătății. În nici un caz religia nu trebuie pusă pe planul al doilea, ca și când ar fi spre paguba celor care vin să fie tratați. Dimpotrivă, totdeauna trebuie scos în evidență faptul că legile lui Dumnezeu din natură și revelație sunt “viață pentru cei ce le găsesc și sănătate pentru tot trupul lor”.
Mândria și moda îi țin pe bărbați și femei în cea mai veritabilă sclavie a obiceiurilor fatale pentru sănătate și chiar pentru viața însăși. Apetitul și pasiunile, care cer cu tărie să fie satisfăcute, calcă în picioare rațiunea și conștiința. Aceasta este lucrarea teribilă a lui Satana, și el depune continuu cele mai hotărâte eforturi spre a întări lanțurile cu care își leagă victimele. Cei care toată viața și-au satisfăcut obiceiurile rele nu-și dau seama totdeauna de necesitatea unei schimbări. Și mulți vor să persiste cu orice preț în satisfacerea dorinței pentru plăcerea păcătoasă. Lăsați conștiința să fie trezită și veți câștiga mult. Numai harul lui Hristos poate convinge și converti inima; numai prin acesta pot sclavii obiceiului să obțină putere pentru a rupe lanțurile care îi leagă. Îngăduința de sine trebuie adusă să vadă și să simtă că este necesară o mare reînnoire morală, dacă vor să facă față cerințelor legii divine; templul sufletului a fost profanat, și Dumnezeu îi cheamă să se trezească și să se străduiască cu toată puterea să recâștige natura umană dată de Dumnezeu care a fost sacrificată prin satisfacere păcătoasă.
-553-
Adevărul divin nu poate să influențeze intelectul atâta timp cât datinile și obiceiurile se opun principiilor lui. Cei care sunt dispuși să se informeze cu privire la efectul satisfacerii păcătoase asupra sănătății și care încep lucrarea de reformă, chiar dacă o fac din motive egoiste, se așează acolo unde adevărul lui Dumnezeu poate găsi acces la inima lor. Și pe de altă parte, conștiința celor care sunt atinși de prezentarea adevărului Scripturii, va fi trezită în ceea ce privește subiectul sănătății. Ei văd și simt nevoia de a se desprinde de obiceiurile și apetitul care i-au terorizat și stăpânit timp atât de îndelungat. Sunt mulți care ar primi adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu, judecata lor fiind convinsă de dovada cea mai clară; dar dorințele trupești, care cer cu tărie satisfacție, stăpânesc intelectul și resping adevărul ca fiind fals, pentru că el vine în contradicție cu înclinațiile lor păcătoase.
“Frica Domnului este începutul înțelepciunii”. Când oamenii cu obiceiuri rele și practici păcătoase se supun puterii divine a adevărului, pătrunderea Cuvântului lui Dumnezeu dă lumină și pricepere celui neștiutor. Aceasta este o aplicare a adevărului pentru inimă; și puterea morală, care părea că este paralizată, se trezește. Primitorul este stăpânit de o inteligență mai puternică și mai clară decât înainte. El a pironit sufletul lui de Stânca cea veșnică. Sănătatea se îmbunătățește exact în măsura încrederii lui în Hristos. În felul acesta, religia și legile sănătății merg mână în mână
-554-
Lucrătorii credincioși
Administrarea unei instituții atât de mari și importante ca sanatoriul implică, în mod necesar, o mare responsabilitate, atât în problemele materiale, cât și spirituale. Este de cea mai mare importanță ca această casă de sănătate pentru cei care sunt bolnavi, atât trupește, cât și sufletește, să fie în așa fel, încât Isus, marele Vindecător, să poată prezida în mijlocul lor și tot ce este de făcut să se poată face sub controlul Duhului Său. Toți cei care au legătură cu această instituție trebuie să se pregătească pentru credincioasa îndeplinire a răspunderii date de Dumnezeu. Ei trebuie să participe la fiecare sarcină mică cu tot atât de multă credincioșie ca și pentru problemele de mare importanță. Toți trebuie să cerceteze cu rugăciune cum pot să devină folositori și cum să facă din acest loc de adăpost pentru bolnavi un mare succes.
Noi nu ne dăm prea bine seama cât de îngrijorați sunt pacienții care vin la sanatoriu cu privire la bolile de care suferă, toți dorind ajutor, unii fiind îndoielnici și neîncrezători, în timp ce alții sunt mai încrezători că li se vor alina suferințele. Cei care ne-au vizitat instituția privesc cu interes fiecare îndrumare către principiile care sunt cultivate de administratorii ei.
Toți cei care mărturisesc a fi copii ai lui Dumnezeu, trebuie să aibă mereu în vedere că sunt misionari, atunci când în lucrările lor vin în legătură cu toate tipurile de temperamente. Acolo va fi cel cult și cel incult, cel umil și cel mândru, cel religios și cel sceptic, cel încrezător și cel bănuitor, cel generos și cel zgârcit, bogatul și săracul; de fapt, printre pacienții de la sanatoriu se vor găsi toate felurile de caractere și stări sociale. Cei care vin la această casă de sănătate vin pentru că au nevoie de ajutor; și astfel, oricare ar fi starea sau situația lor, ei recunosc că nu sunt în stare să se ajute singuri. Aceste temperamente diferite nu pot fi tratate la fel; cu toate acestea, fie că sunt bogați sau săraci, de sus sau de jos, dependenți sau independenți, cu toții au nevoie de amabilitate, simpatie și iubire. Prin contactul mutual, temperamentele noastre trebuie să primească șlefuire și purificare. Noi suntem dependenți unul de altul, strâns legați împreună prin legături de frățietate umană.
-555-
“Făcuți dependenți unul de altul, — Slugă sau stăpân ori prieten — de către Înaltul, El cheamă pe unul și pe altul, la strigăt de ajutor, Până ce slăbiciunea unuia mărește puterea tuturor.”
Creștinismul vine în contact cu lumea prin relații sociale. Fiecărui bărbat sau femeie, care a gustat din iubirea lui Hristos și a primit în inimă iluminarea divină, Dumnezeu îi cere să reverse lumină pe cărarea întunecoasă a celor care nu cunosc calea mai bună. Fiecare lucrător din acel sanatoriu trebuie să devină un martor al lui Isus. Puterea socială, sfințită prin Duhul lui Hristos, trebuie să fie folosită spre a câștiga suflete pentru Mântuitorul.
Cel care are de-a face cu persoane care se deosebesc atât de mult în caracter, dispoziție și temperament va avea necazuri, încurcături și conflicte, chiar dacă procedează în felul cel mai bun. El poate fi dezgustat de ignoranța, mândria și independența pe care le va întâlni; dar aceasta nu trebuie să-l descurajeze. El trebuie să stea unde va dirija, mai degrabă decât să fie dirijat. Tare ca o stâncă față de principiu, cu o credință conștientă, el trebuie să stea necorupt de influențele din jur. Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să fie schimbat prin influențele diferite la care trebuie să fie expuși în mod necesar, ci trebuie să fie de partea lui Isus și, cu ajutorul Duhului Său, să exercite o putere transformatoare asupra minții deformate de obiceiuri eronate și corupte de păcat.
Hristos nu trebuie să fie ascuns în inimă și încuiat înăuntru ca o comoară râvnită, sacră și plăcută, spre a se bucura de ea numai posesorul. Noi trebuie să-L avem pe Hristos în inima noastră ca un izvor de apă care țâșnește în viața veșnică, reîmprospătându-i pe toți cei care vin în contact cu noi. Noi trebuie să-L mărturisim pe Hristos deschis și cu curaj, arătând în caracterul nostru blândețea, umilința și iubirea Lui până ce oamenii vor fi încântați de frumusețea sfințeniei. Nu este cea mai bună cale de a ne păstra religia așa cum astupăm parfumul în flacon, ca să nu-și piardă mirosul.
-556-
Tocmai conflictele și eșecurile pe care le întâlnim trebuie să ne facă mai tari și să dea stabilitate credinței noastre. Noi nu trebuie să fim clătinați, ca o trestie în vânt, de orice influență trecătoare. Sufletele noastre, încălzite și întărite de adevărurile Evangheliei și reîmprospătate de harul divin, trebuie să se deschidă, să se dezvolte și să reverse aroma lor asupra altora. Îmbrăcați cu toată armura neprihănirii, putem ține piept oricărei influențe, iar curăția noastră va rămâne nepătată.
Toți trebuie să aibă în vedere că cerințele lui Dumnezeu asupra lor sunt importante pentru toți ceilalți. Dumnezeu a dat fiecărei persoane capacități spre a le îmbunătăți, astfel ca să poată reflecta slava Dătătorului. În fiecare zi trebuie făcut un oarecare progres. Dacă lucrătorii pleacă de la sanatoriu așa cum au venit, fără nici o îmbunătățire categorică și fără să dobândească cunoștință și tărie spirituală, ei au suferit o pierdere. Planul lui Dumnezeu este ca fiii Săi să crească continuu, să crească până la statura plinătății de bărbați și femei în Hristos. Toți cei care nu cresc spre a deveni mai tari, mai ferm înrădăcinați și întemeiați în adevăr, retrogradează în mod continuu.
Trebuie făcut un efort special pentru asigurarea serviciilor de către lucrători creștini conștiincioși. Planul lui Dumnezeu este ca o instituție de sănătate să fie organizată și controlată exclusiv de către adventiștii de ziua a șaptea; și când sunt aduși necredincioși să ocupe posturi de răspundere, acolo va domina o influență care va avea o pondere grea cu efect negativ pentru sanatoriu. Dumnezeu n-a intenționat ca această instituție să funcționeze după rânduiala vreunui alt institut de sănătate din țară, ci să fie unul dintre cele mai eficiente mijloace în mâinile Sale, spre a da lumină pentru lume. Ea trebuie să continue înaintarea în domeniul științific, al puterii morale și spirituale, ca santinelă credincioasă a reformei, din toate punctele de vedere; și toți cei care lucrează în ea trebuie să fie reformatori, respectându-i regulile și ținând seama de lumina reformei sănătății, care strălucește acum asupra noastră ca popor.
Toți pot fi o binecuvântare pentru alții, dacă se vor așeza acolo unde vor reprezenta corect religia lui Isus Hristos. Dar a fost mai mare dorința de a face prezentabilă, pe orice cale, înfățișarea exterioară care să poată ajunge la mintea pacienților lumești decât să se mențină o legătură vie cu cerul, să vegheze și să se roage ca această unealtă a lui Dumnezeu să poată avea succes deplin în a face bine atât trupurilor, cât și sufletelor oamenilor.
-557-
Ce poate fi spus și ce poate fi făcut spre a trezi convingerea în inimile tuturor celor care au legătură cu această instituție importantă? Cum pot fi conduși să vadă și să simtă pericolul de a face mișcări greșite, dacă nu au zilnic o experiență vie în lucrurile lui Dumnezeu? Medicii au o astfel de misiune, încât, dacă ar exercita o influență în conformitate cu credința lor, ar avea o putere modelatoare asupra tuturor celor care au legătură cu instituția. Acesta este unul dintre cele mai bune câmpuri misionare din lume și toți cei din poziții de răspundere trebuie să devină familiarizați cu Dumnezeu, primind mereu lumină din cer. Niciodată n-a fost o perioadă atât de importantă în istoria sanatoriului ca cea prezentă, niciodată un timp în care să fie în joc atât de multe. Noi suntem înconjurați de pericolele zilelor de pe urmă; Satana a coborât cu mare putere și lucrează cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei care pier, pentru că știe că timpul lui este scurt. Lumina trebuie acum să lumineze în cuvintele și comportamentul nostru cu strălucire crescândă pe calea celor care sunt în întuneric.
Unii nu sunt ceea ce Domnul dorește ca ei să fie. Ei sunt repeziți și aspri și au nevoie de influența îmblânzitoare și calmantă a Duhului lui Dumnezeu. Nu este niciodată convenabil să iei crucea și să urmezi pe calea lepădării de sine; dar totuși, acest lucru trebuie făcut. Dumnezeu dorește ca toți să aibă harul și Duhul Său pentru a face ca viața lor să fie plăcut mirositoare. Unii sunt prea independenți, prea încrezuți în sine și nu se sfătuiesc cu alții așa cum ar trebui.
Frații mei, trăim într-un timp solemn. Trebuie făcută o lucrare importantă pentru propriile noastre suflete și pentru sufletele altora, altfel vom avea de întâmpinat o pierdere infinită. Noi trebuie să fim transformați prin harul lui Dumnezeu, altfel vom lipsi din cer și, prin influența noastră, vor lipsi și alții împreună cu noi. Îngăduiți-mi să vă asigur că luptele și conflictele care trebuia să fie îndurate în îndeplinirea datoriei, lepădarea de sine și sacrificiile care trebuie făcute, dacă suntem credincioși față de Hristos, nu sunt provocate de El. Ele nu sunt impuse printr-o poruncă arbitrară sau inutilă și nu vin din asprimea vieții pe care ne cere El s-o ducem în slujba Lui. Necazurile vor exista mai mari și mai multe la număr dacă vom refuza ascultarea față de Hristos, devenind slujitorii lui Satana și robi ai păcatului.
-558-
Isus ne invită să venim la El, și El va lua greutatea de pe umerii noștri obosiți și va pune asupra noastră jugul Lui, care este bun, și povara Lui, care este ușoară. Calea pe care ne invită El să umblăm nu ne-ar fi costat niciodată vreun chin dacă am fi umblat totdeauna pe ea. Numai atunci când ne abatem de la cărarea datoriei ea devine grea și spinoasă. Sacrificiile pe care trebuie să le facem în umblarea noastră pe urmele lui Hristos, sunt tot atâția pași de întoarcere pe cărarea luminii, a păcii și a fericirii. Îndoielile și temerile cresc prin îngăduință față de propriile slăbiciuni și cu cât sunt satisfăcute mai mult, cu atât sunt mai greu de învins. Este mai sigur să părăsești orice sprijin pământesc și să apuci mâna Aceluia care a ridicat și salvat pe ucenicul care se afunda în marea furtunoasă.
Dumnezeu vă cheamă să uniți simplitatea încrezătoare a copilului cu tăria și maturitatea bărbatului. El ar dori ca voi să dezvoltați adevăratul caracter de aur și, prin meritele lui Hristos, puteți face acest lucru. Sufletul meu este împovărat pentru cei care nu simt nevoia unei constante legături cu cerul spre a face lucrarea care le revine ca santinele credincioase ale lui Dumnezeu.
Religia este ceea ce lipsește. Noi trebuie să mâncăm din pâinea vieții și să bem din apa mântuirii. Trebuie să cultivăm iubire, nu ceea ce pe nedrept este numit dragoste, care ne conduce să iubim păcatul și să îndrăgim pe păcătoși, ci dragostea de semeni descrisă în Biblie și înțelepciunea biblică, aceea care este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și roade bune.
Toți cei care au vreo influență în sanatoriu trebuie să se conformeze față de voința lui Dumnezeu, să-și umilească eul și să-și deschidă inima pentru prețioasa influență a Duhului lui Hristos. Aurul curățit în foc reprezintă iubirea și credința. Mulți sunt aproape lipsiți de iubire. Înfumurarea le orbește ochii față de marea lor nevoie. Este nevoie de o convertire zilnică la Dumnezeu, de o nouă, adâncă și zilnică experiență în viața religioasă.
Va continua.