Mărturii pentru Comunitate Vol. 4 pp. 429-438 Ziua 241

Datoria părinților față de Colegiu 

Frații și surorile de pretutindeni ar trebui să simtă că au datoria să sprijine această instituție, care a fost plănuită de Dumnezeu. Unii dintre studenți se întorc acasă cu murmur și plângeri și atât părinții, cât și membrii comunității ascultă cu atenție afirmațiile lor exagerate și unilaterale. Ei ar face bine să țină seama de faptul că istorisirea are două laturi. Dar, în schimb, ei îngăduie ca aceste rapoarte denaturate să pună o barieră între ei și colegiu. Apoi încep să-și exprime temeri, întrebări și bănuieli cu privire la felul cum este condus colegiul. O astfel de influență face multă pagubă. Cuvintele de nemulțumire se răspândesc ca o boală molipsitoare și impresia făcută asupra minții este greu de șters. Povestirea se mărește cu fiecare repetiție, până când ajunge de proporții uriașe, când de fapt cercetarea avea să descopere că învățătorii sau profesorii n-au avut nici o vină. Ei și-au făcut pur și simplu datoria de a impune regulile școlii, care trebuia aplicate, altfel școala avea să devină fără standarde morale. 

Părinții nu acționează totdeauna înțelept. Mulți sunt foarte pretențioși, dorind să-i câștige și pe alții pentru ideile lor, și devin nerăbdători și agitați dacă nu pot face acest lucru; dar când copiilor lor li se cere să respecte regulile și regulamentele școlii, și acești copii se irită sub restricția necesară, prea adesea părinții lor, care mărturisesc că Îl iubesc și se tem de Dumnezeu, se unesc cu copiii lor în loc să-i mustre și să le corecteze greșelile. Aceasta se dovedește adesea a fi punctul de cotitură în caracterul copiilor lor. Regulile și ordinea sunt dărâmate și disciplina este călcată în picioare. Copiii disprețuiesc restricția și li se îngăduie să vorbească disprețuitor despre instituțiile de la Battle Creek. Dacă părinții ar sta să cugete doar, ei ar vedea rezultatul cel rău al procedeului urmat de ei. Ar fi într-adevăr cel mai minunat lucru dacă, într-o școală cu patru sute de elevi, condusă de bărbați și femei supuși slăbiciunilor naturii umane, fiecare acțiune ar fi atât de perfectă, atât de exactă, încât să sfideze critica. 

-429- 

Dacă părinții s-ar pune în locul profesorilor și ar vedea cât de dificil este să conduci și să disciplinezi o școală cu sute de elevi atât de diferiți ca nivel de instruire și temperament, după ce ar reflecta, ar putea să vadă lucrurile diferit. Ei trebuie să aibă în vedere faptul că unii copii n-au fost niciodată disciplinați acasă. Făcându-li-se totdeauna pe plac și nefiind niciodată educați să asculte, ar fi foarte mult spre avantajul lor să fie luați de la părinții lor nechibzuiți și puși sub reguli severe și instrucție asemenea soldaților în armată. Dacă nu se face ceva pentru acești copii care au fost întristător de neglijați de părinți necredincioși, ei niciodată nu vor fi acceptați de Isus; dacă nu este îndreptată asupra lor o putere care să-i controleze, ei nu vor avea nici o valoare în această viață și nu vor avea parte de viața viitoare. 

În cer există ordine perfectă, ascultare perfectă, pace și armonie perfectă. Cei care n-au avut nici un respect pentru ordine și disciplină în viața aceasta nu ar avea respect nici pentru ordinea care este păzită în cer. Ei nu pot fi admiși în cer niciodată, pentru că toți cei care sunt vrednici să intre acolo vor iubi ordinea și vor respecta disciplina. Caracterele formate în această viață vor hotărî destinul viitor. Când va veni Hristos, El nu va schimba caracterul nici unei persoane. Este acordat un timp de probă prețios pentru a spăla hainele caracterului nostru și a le albi în sângele Mielului. Pentru a îndepărta petele păcatului este necesară lucrarea unei vieți întregi. În fiecare zi este nevoie de eforturi înnoite spre a restrânge și refuza eul. În fiecare zi sunt lupte de dus și biruințe de câștigat. În fiecare zi sufletul trebuie să fie mobilizat în implorare serioasă către Dumnezeu pentru puternicele biruințe ale crucii. Părinții, din partea lor, să nu neglijeze nici o datorie pentru binele copiilor lor. Ei să-i crească în așa fel, încât să poată fi o binecuvântare pentru societatea de aici și să poată recolta dincolo răsplata vieții veșnice. 

Lucrarea în Iowa 

Mi-a fost arătat că în Iowa lucrarea este într-o stare deplorabilă. Bărbați tineri, care nu aveau o stare spirituală spre binele poporului, au fost puși în legătură cu diferitele ramuri ale lucrării. Destul de mulți bărbați fără experiență și incapabili lucrau pentru cauză, bărbați care aveau nevoie ca mai întâi o mare lucrare să fie făcută pentru ei. 

-430- 

Studenții de la Colegiu 

Influența fratelui B. n-a fost întru totul ceea ce trebuia să fie. În timp ce era la colegiul din Battle Creek, el a fost în multe privințe un tânăr exemplar; dar împreună cu alți tineri și tinere, într-o manieră tăinuită, au făcut o excursie la _____. Acesta n-a fost un lucru nobil, cinstit și drept. Toți știau că prin aceasta încălcau regulile, dar ei s-au aventurat pe calea încălcării. Acești tineri, prin fapta aceasta și atitudinea lor de acum, au aruncat asupra colegiului pete care sunt foarte nedrepte. 

Frații din Iowa au greșit pentru că au acceptat lucrarea fratelui B. în astfel de împrejurări. Dacă vor urma o cale asemănătoare și în alte cazuri, ei vor nemulțumi foarte mult pe Dumnezeu. Deoarece a fost un tânăr cu un comportament excelent, el a avut o influență mai mare asupra altora, și poziția lui de sfidare a regulilor și autorității care susțin și controlează școala i-a influențat pe alții să facă ceea ce a făcut el. Legile și regulamentul nu vor avea nici o forță în conducerea școlii dacă astfel de lucruri sunt aprobate de cei de afară. O influență demoralizatoare este ușor de introdus într-o școală. Mulți vor fi gata să participe la spiritul de răzvrătire și sfidare dacă nu sunt puse în aplicare în mod continuu eforturi prompte și vigilente pentru a menține standardul școlii prin reguli stricte care reglementează comportamentul studenților. 

Lucrarea fratelui B. nu este acceptabilă pentru Dumnezeu până când el nu va vedea și nu-și va recunoaște greșeala că a călcat regulile colegiului și nu se va strădui să contracareze influența pe care a exercitat-o spre a vătăma reputația lui. Din Iowa ar fi venit mult mai mulți elevi dacă n-ar fi fost această întâmplare nefericită. Dacă ai putea, frate B., să-ți dai seama de influența acestui singur pas greșit și de simțămintele de patimă, de invidie și aproape de ură care ți-au umplut inima, pentru că profesorul Brownsberger a cercetat purtarea ta, ai tremura văzându-te pe tine însuți și triumful celor care nu pot suporta restricții și care duc război împotriva regulilor și regulamentelor care îi împiedică să facă ce vor. Fiind un mărturisit ucenic al blândului și umilului Isus, influența și responsabilitatea ta sunt foarte mult mărite. 

-431- 

Frate B., sper că vei studia cu atenție problema și vei reflecta asupra primei tale ispite de a te abate de la regulile colegiului. Studiază serios caracterul conducerii școlii noastre. Nici una din regulile care au fost aplicate n-a fost prea strictă. Însă a fost nutrită mânia; pentru un moment, rațiunea a fost detronată și inima ta a fost făcută o pradă pentru patima de nestăpânit. Înainte să-ți dai seama, ai făcut un pas pe care, cu câteva ore mai înainte, nu l-ai fi făcut sub presiunea nici unei ispite. Impulsul a biruit rațiunea, și tu nu ți-ai putut aduce aminte nici de răul făcut ție însuți, nici de cel făcut unei instituții a lui Dumnezeu. Singura noastră siguranță în toate împrejurările este ca întotdeauna să fim stăpâni asupra noastră prin puterea lui Isus, Răscumpărătorul nostru. 

Colegiul nostru nu are acea influență a opiniei populare, care există în alte colegii, pentru a-l sprijini în exercitarea conducerii și aplicarea regulilor lui. Într-o privință, el este o școală denominațională; dar, dacă nu se veghează, va ajunge să aibă un caracter și o influență lumească. Elevii păzitori ai Sabatului trebuie să aibă mai mult curaj moral decât a fost manifestat până acum, spre a păstra influența morală și religioasă a școlii, altfel el nu se va deosebi de colegiile celorlalte denominațiuni decât prin nume. Dumnezeu a plănuit și a întemeiat acest colegiu, destinându-l să fie modelat după înalte interese religioase și, ca în fiecare an, elevii neconvertiți care sunt trimiși la Battle Creek să se întoarcă la casele lor ca soldați ai crucii lui Hristos. 

-432- 

Profesorii și învățătorii să se gândească la cele mai bune mijloace spre a menține caracterul specific al colegiului nostru; toți trebuie să prețuiască foarte mult privilegiile de care ne bucurăm având o astfel de școală, s-o susțină cu credincioșie și s-o păzească de orice adiere de reproș. Egoismul poate răci energiile elevilor, și elementul lumesc poate câștiga o influență dominantă asupra școlii întregi. Aceasta ar aduce indignarea lui Dumnezeu asupra acelei instituții. 

Acei elevi care mărturisesc că Îl iubesc pe Dumnezeu și ascultă de adevăr trebuie să aibă acea măsură de stăpânire de sine și tărie a principiului religios care îi va face în stare să rămână neclintiți în mijlocul ispitelor și să ia apărarea lui Isus în colegiu, în internatele lor sau oriunde s-ar putea afla. Religia nu este pentru a fi purtată numai ca o haină în casa lui Dumnezeu, ci întreaga viață trebuie să fie caracterizată de principiul religios. Acei care beau din izvorul vieții nu vor manifesta, asemenea celor lumești, o dorință fierbinte după schimbare și plăcere. În comportamentul și caracterul lor se va vedea odihnă, pace și fericire, pe care le-au găsit în Isus prin depunerea zilnică a problemelor și poverilor lor la picioarele Lui. Ei vor arăta că există satisfacție și chiar bucurie pe calea ascultării și a datoriei. Astfel se va exercita o influență asupra colegilor, al cărei efect va fi vizibil în toată școala. Cei care vor alcătui această oștire îi vor reîmprospăta și întări pe învățători și pe profesori în eforturile lor prin descurajarea oricărui fel de necredincioșie, de discordie și neglijență spre a se supune regulilor și regulamentelor. Influența lor va fi salvatoare, și faptele lor nu vor pieri în ziua cea mare a lui Dumnezeu, ci îi vor urma în lumea viitoare; și influența vieții lor de aici își va produce efectul de-a lungul nesfârșitelor veacuri ale eternității. Un tânăr serios, conștiincios și credincios este pentru școală o comoară neprețuită. Îngerii din cer privesc cu iubire asupra lui. Scumpul lui Mântuitor îl iubește și în cărțile cerului vor fi înregistrate fiecare faptă de dreptate, fiecare ispită refuzată și fiecare rău biruit. El va pune în felul acesta o bună temelie pentru timpul care vine, ca să poată obține viața veșnică. 

-433- 

Calea urmată la colegiu de fratele C., care căuta societatea fetelor, a fost rea. Nu a fost acesta scopul pentru care a fost trimis la Battle Creek. Elevii nu sunt trimiși aici pentru a stabili prietenii, a face curte sau a se deda la flirt, ci pentru a obține o educație. Dacă în această privință li s-ar îngădui să facă ceea ce vor, în curând colegiul ar deveni fără standarde morale. Câțiva au folosit prețioasele zile de școală pentru a flirta și a curta fetele pe ascuns, cu toată vigilența profesorilor și a învățătorilor. Când un profesor din oricare ramură profită de poziția sa spre a câștiga sentimentele elevelor lui în vederea căsătoriei, procedeul lui merită cea mai severă dezaprobare. 

Influența fiilor fratelui D. și a câtorva din Iowa, precum și aceea a fratelui E. din Illinois n-a fost de nici un folos pentru școala noastră. Rudele și prietenii acestor elevi i-au susținut, aruncând pete asupra colegiului. Fiii fratelui D. au îndemânare și aptitudini, care sunt o sursă de satisfacție pentru părinți; dar când îndemânarea acestor tineri este exercitată spre a călca regulile și regulamentele colegiului, nu există nimic care să trezească plăcere în inima cuiva. Documentul care conține acea dezaprobare potrivită și tăioasă cu privire la cineva care predă la colegiu nu va fi citit cu o astfel de satisfacție în ziua când lucrarea fiecărui om va fi trecută în revistă prin fața lui Dumnezeu. Fratele și sora D. se vor întâlni atunci cu un raport despre lucrarea pe care au făcut-o, dând fiului lor o justificare neîntemeiată în această privință. Ei trebuie să răspundă atunci pentru influența pe care au exercitat-o împotriva școlii, unul din mijloacele lui Dumnezeu, și pentru că au făcut declarații false care i-au împiedicat pe tineri să vină la colegiu, unde puteau fi influențați de adevăr. Unii vor fi pierduți ca urmare a acestei influențe rele. Marea zi de judecată a lui Dumnezeu va scoate la iveală influența cuvintelor și a atitudinilor. Fratele și sora D. și-au neglijat sarcinile din cămin. Ei au fost îmbătați de grijile acestei vieți. Lucru, grabă și plimbare cu trăsura sunt la ordinea zilei, și puternicul lor spirit lumesc și-a lăsat amprenta asupra copiilor lor, asupra bisericii și asupra lumii. Acesta este exemplul celor care dețin adevărul în neprihănire, care va condamna lumea. 

-434- 

De tineretul creștin depinde în mare măsură păstrarea și perpetuarea instituțiilor pe care le-a plănuit Dumnezeu ca mijloace prin care să înainteze lucrarea Sa. Responsabilitatea aceasta gravă apasă asupra tinerilor de astăzi care vin pe scena de acțiune. N-a existat niciodată o perioadă când rezultate atât de importante să depindă de o generație de oameni; așadar, cât de important este ca tinerii să fie calificați pentru lucrarea cea mare, ca Dumnezeu să-i poată folosi ca unelte ale Sale! Creatorul lor are pretenții asupra lor care sunt superioare oricăror altora. 

Dumnezeu este cel care le-a dat viață și orice dar fizic și mintal pe care-l posedă. El le-a acordat capacități pentru folosire înțeleaptă ca să li se poată încredința o lucrare care va fi atât de durabilă cât veșnicia. Ca răspuns pentru darurile Sale cele mari, El pretinde cultivarea și exercitarea corespunzătoare a facultăților lor morale și intelectuale. El nu le-a dat aceste facultăți numai pentru amuzamentul lor sau pentru a abuza de ele, lucrând împotriva voinței și a providenței Lui, ci pentru a le folosi pentru înaintarea cunoștinței adevărului și a sfințeniei în lume. El pretinde recunoștința lor, venerarea și iubirea lor, pentru continua Sa amabilitate și îndurare nemărginită. Este numai drept ca El să ceară ascultare de legile Sale și de toate regulamentele înțelepte care să-i ferească și să-i apere pe tineri de născocirile lui Satana și să-i călăuzească pe calea păcii. Dacă tinerii ar putea să vadă că prin ascultarea de legile și regulamentele instituțiilor noastre nu fac decât să-și îmbunătățească poziția în societate, să-și ridice caracterul, să-și înnobileze mintea și să-și mărească fericirea, ei nu s-ar răzvrăti împotriva regulilor drepte și a cerințelor sănătoase, nici nu s-ar angaja să creeze bănuială și prejudicii împotriva acestor instituții. Tinerii noștri trebuie să aibă un spirit de tărie și credincioșie spre a veni în întâmpinarea cerințelor, aceasta fiind o garanție a succesului. Caracterul furtunos și nesăbuit al multor tineri din această generație a lumii este deprimant. Multă vină o au părinții lor de acasă. Fără teama de Dumnezeu, nimeni nu poate fi fericit cu adevărat. 

-435- 

Cei care și-au bătut joc de autoritate și s-au întors la casele lor pentru a arunca un reproș asupra colegiului va trebui să-și vadă păcatele și să contracareze influența pe care au lăsat-o înainte de a avea aprobarea lui Dumnezeu. Credincioșii din Iowa n-au plăcut lui Dumnezeu în credulitatea lor de a accepta rapoartele aduse. Ei totdeauna trebuie să fie găsiți de partea ordinei și a disciplinei, în loc de a încuraja o conducere nepăsătoare. 

Un tânăr este trimis dintr-un stat îndepărtat să se împărtășească de binefacerile colegiului de la Battle Creek. El pleacă din căminul lui cu binecuvântarea părinților. El a ascultat zilnic rugăciunile serioase înălțate la altarul familial și, aparent, a pornit bine într-o viață de nobilă hotărâre și curăție. Convingerile și planurile lui sunt corecte când părăsește căminul. La Battle Creek el va întâlni colegi din toate categoriile. Va face cunoștință cu unii al căror exemplu este o binecuvântare pentru toți cei care vin în sfera lor de influență. Și iarăși, el face cunoștință cu cei care aparent sunt amabili și interesați și a căror inteligență îl încântă; dar aceștia au un nivel inferior de moralitate și le lipsește orice credință religioasă. Pentru un timp, el rezistă la orice ademenire de a ceda ispitei; dar când observă că cei care mărturisesc a fi creștini par să se bucure de societatea acestei grupe de nereligioși, scopurile și înaltele lui hotărâri încep să se clatine. Lui îi plac vorbele de duh și spiritul jovial al acestor tineri și este aproape imperceptibil atras din ce în ce mai mult în societatea lor. Fortăreața lui pare să cedeze; inima lui cea bravă de până aici crește în slăbiciune. El este invitat să-i însoțească într-o plimbare și ei îl conduc la un bar. Se comandă stridii sau alte aperitive și lui îi este rușine să se abțină și să refuze ospătarea. O dată ce a trecut limitele, el va merge din nou. Un pahar de bere este socotit a fi tolerabil, și el îl acceptă, dar, cu toate acestea, au loc aspre mustrări de conștiință. El nu ia o poziție în mod public de partea lui Dumnezeu, a adevărului și dreptății; îi place societatea ascunsă, înșelătoare a grupei cu care s-a unit și este condus un pas mai departe. Ispititorii lui susțin că a lua parte la jocul de cărți cu siguranță nu este un lucru vătămător, precum și a privi la jucătorii dintr-o sală de biliard, și astfel el cedează de repetate ori în fața ispitelor. 

-436- 

Colegiul nostru este frecventat de tineri care, nebănuiți de părinți sau tutori, dau târcoale barurilor, beau bere, joacă cărți și iau parte la jocurile de biliard. Elevii încearcă să păstreze între ei lucrurile acestea ca fiind un mare secret, și profesorii și învățătorii sunt ținuți în necunoștință despre satanica lucrare care are loc. Când este amăgit să urmeze o cale rea pe care trebuie s-o ascundă, acest tânăr se află în luptă cu conștiința, dar înclinația triumfă. El a intenționat să fie un creștin când a venit la Battle Creek, dar este condus în mod hotărât și sigur pe drumul de coborâre. Colegii răi și seducători aflați printre tinerii părinților păzitori ai Sabatului, unii dintre ei locuind în Battle Creek, află că el poate fi ispitit și în taină jubilează de puterea lor și de faptul că el este slab și că va ceda așa ușor influențelor lor seducătoare. Ei constată că el poate fi încurcat și, de rușine, făcut să se dezobișnuiască de-ale lui de către cei care au avut lumină și care și-au împietrit inimile în păcat. Exact astfel de influențe ca acestea se vor afla oriunde tinerii se strâng împreună. 

Va veni timpul când acel tânăr, care a părăsit casa tatălui său curat și credincios, cu ținte nobile, va fi ruinat. El a învățat să iubească răul și să refuze binele. Nu și-a dat seama de pericol, nefiind înarmat cu veghere și rugăciune. El nu s-a așezat de îndată sub păzitoarea purtare de grijă a bisericii. A fost făcut să creadă că era bărbătesc a fi independent, neîngăduind ca libertatea lui să fie restrânsă. El a fost învățat că a ignora regulile și a sfida legile înseamnă a te bucura de libertate adevărată; că era un fel de sclavie faptul de a te teme și a tremura mereu ca să nu faci cuiva rău. El a cedat influenței persoanelor necredincioase care, în timp ce aveau o corectă comportare exterioară, practicau înșelăciunea, ticăloșia și nelegiuirea; și el a fost disprețuit și luat în bătaie de joc pentru că a fost înșelat atât de ușor. El a mers acolo unde nu se putea aștepta să afle ce era curat și bun. A învățat căi de viață și obiceiuri de vorbire care nu erau înălțătoare și înnobilatoare. Mulți sunt în primejdia de a fi conduși astfel departe, pe nesimțite, până ajung să-și piardă stima de sine. Pentru a câștiga aplauzele celor împietriți și necredincioși, ei sunt în pericolul de a renunța la curăția și noblețea bărbătească și a deveni robi ai lui Satana. 

Pastori tineri 

Mi-a fost arătat că statul Iowa va fi lăsat mult în urma altor state în privința standardului adevăratei evlavii, dacă tinerilor li se permite să aibă influență în acea Conferință, când se vede clar că ei n-au legătură cu Dumnezeu. Simt că am datoria solemnă să spun că Iowa ar fi într-o stare mai bună astăzi dacă frații F. și G. ar fi rămas muți. Neavând ei înșiși o evlavie experimentală, cum pot să-i conducă pe oameni la acel Izvor cu care ei înșiși sunt nefamiliarizați? 

Un scepticism dominant este în continuă creștere în privința Mărturiilor Spiritului lui Dumnezeu; și acești tineri încurajează punerea de întrebări și îndoieli în loc să le îndepărteze, pentru că nu cunosc spiritul, puterea și forța Mărturiilor. În timp ce sunt astfel nesfințiți în inimă, lucrarea lor nu poate face nici un bine poporului. Aparent, ei pot convinge pe oameni că noi avem adevărul, dar unde sunt Duhul și puterea lui Dumnezeu să impresioneze inima și să trezească convingerea de păcat? Unde este puterea să conducă pe cei convinși la o cunoaștere experimentală a evlaviei vitale? Pe aceasta n-o cunosc nici ei înșiși, atunci, cum pot ei să reprezinte religia lui Hristos? Dacă tinerii doresc să intre în câmp, în nici un fel să nu-i descurajați, dar mai întâi lăsați-i să învețe ceea ce au de făcut. 

Fratele G. își putea uni eforturile cu cele ale medicilor de la sanatoriu, dar el nu s-a înțeles cu ei. El era prea îngâmfat ca să fie ucenic. Era plin de sine și egoist. Avea o perspectivă tot atât de bună ca alți tineri; dar, în timp ce ei erau gata să primească instruire și să ocupe orice poziție unde puteau servi cel mai bine, el nu voia să se adapteze situației. Credea că știe prea multe pentru a ocupa o poziție secundară. El nu se interesa de pacienți. Era așa de arogant și dictatorial, încât influența lui nu putea fi tolerată în sanatoriu. Lui nu-i lipsea abilitatea și, dacă ar fi fost dispus să se lase învățat, putea să câștige cunoașterea practică a lucrării unui medic; iar dacă și-ar fi păstrat spiritul în blândețe și smerenie, el putea să aibă succes. Dar defectele de caracter naturale n-au fost văzute și biruite. Exista din partea lui o dispoziție de a induce în eroare, de a ocoli adevărul. Aceasta avea să nimicească utilitatea vieții oricui și avea să-i închidă ușile slujirii. Trebuie cultivat cel mai strict adevăr și evitată orice inducere în eroare așa cum evită cineva lepra. El se simțea stânjenit din cauza foarte măruntei lui staturi. Acest lucru nu putea fi remediat, dar stătea în puterea lui să-și corecteze defectele din caracter, dacă voia. Mintea și caracterul pot fi modelate, cu grijă, după Modelul divin. 

-438- 

Ceea ce face ca omul să fie om nu este o simulare a superiorității, ci adevărata înălțare a minții. Cuvenita cultivare a puterilor mintale face din om ceea ce este. Facultățile acestea înnobilatoare sunt date spre a ajuta la formarea caracterului pentru viitoarea viață nemuritoare. Omul a fost creat pentru o stare de bucurie mai înaltă și mai sfântă decât poate să ofere această lume. El a fost făcut după chipul lui Dumnezeu pentru scopuri înalte și nobile, ca acelea în care sunt implicați îngerii. 

Tinerii de astăzi, în general, nu cugetă adânc și nu acționează înțelept. Dacă ar fi atenți la primejdiile care îi împresoară la fiecare pas, ei ar acționa cu precauție spre a scăpa de cursele cele multe pe care le-a pregătit Satana pentru picioarele lor. Fii atent, frate, să nu pari ceea ce nu ești. Imitația aurită va fi repede deosebită de metalul curat. Cercetează-te cu cea mai mare grijă nu numai pe tine însuți, ci și poziția pe care o ocupă fiecare membru al familiei tale. Urmărește istoria fiecăruia și cugetă asupra rezultatelor căii urmate. Meditează de ce sunt unele persoane respectate de cei cu adevărat buni, în timp ce altele sunt disprețuite și evitate. Privește asupra acestor lucruri în lumina veșniciei și, oriunde ai descoperit că alții au greșit, evită cu grijă calea urmată de ei. Va fi bine să-ți aduci aminte că tendințele caracterului sunt transmise de la părinți la copii. Meditează serios asupra acestor lucruri și apoi, în temere de Dumnezeu, încinge-te cu armura pentru lupta de-o viață cu tendințele moștenite, imitând nimic altceva în afară de Modelul divin. Tu trebuie să lucrezi stăruitor, constant și zelos dacă vrei să reușești. Va trebui să te cucerești pe tine însuți, aceasta fiind lupta cea mai grea dintre toate. Opoziția hotărâtă față de căile și obiceiurile tale rele îți va asigura victorii prețioase și veșnice. Dar, dacă sunt cultivate puternicele tale trăsături de caracter, dacă dorești să conduci, în loc să fii dispus să asculți, tu nu vei avea nici un succes. Sentimentele tale sunt repezite, și dacă nu te controlezi, te lași în voia temperamentului. Cei tineri trebuie să fie conștienți de responsabilitățile pe care le au și să se achite de sarcini importante; ești tu calificat să-ți faci partea în temere de Dumnezeu? 

Va continua. 

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment