Continuare.
Cuvintele acestea ale lui Hristos trebuie să pătrundă în inimile tuturor celor ce cred adevărul prezent. “Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.” Primejdia noastră ne este prezentată chiar de către Hristos Însuși. El cunoștea pericolele care aveau să ne întâmpine în aceste zile de pe urmă și dorea să ne aibă pregătiți pentru ele. “Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla și la venirea Fiului omului.” Ei mâncau și beau, sădeau și clădeau, se însurau și se măritau și n-au știut nimic până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a luat pe toți. Ziua lui Dumnezeu îi va găsi pe oameni absorbiți în același fel în afaceri și plăcerile lumii, în ospețe și îmbuibare și în satisfacerea poftelor stricate și folosirea pângăritoare a băuturilor îmbătătoare și a tutunului. Aceasta este deja situația lumii noastre și aceste îngăduințe se găsesc chiar în pretinsul popor al lui Dumnezeu, dintre care unii urmează obiceiurile și participă la păcatele lumii. Juriști, meșteșugari, fermieri și chiar pastori de la amvon strigă: “Pace și liniște”, când o prăpădenie grabnică vine peste ei.
Credința în apropiata venire a Fiului omului pe norii cerului nu-l va face pe adevăratul creștin să fie neglijent și nepăsător față de ocupațiile obișnuite ale vieții. Așteptătorii care privesc spre arătarea pe curând a lui Hristos nu vor fi leneși, ci harnici în lucrare. Lucrarea lor nu va fi făcută cu nepăsare și dezordonat, ci cu credincioșie, promptitudine și perfecțiune. Acei cărora le place să creadă că neatenția față de lucrurile acestei vieți este o dovadă a spiritualității și a despărțirii lor de lume sunt sub o mare înșelăciune. Veracitatea, credincioșia și integritatea lor sunt puse la probă în lucrurile vremelnice. Dacă ei sunt credincioși în cele mici, vor fi credincioși și în cele mari.
Mi-a fost arătat că aici este punctul unde mulți nu vor reuși să suporte proba. Ei își dezvoltă adevăratele caractere în administrarea treburilor lor vremelnice. Ei manifestă necredincioșie, intrigă, necinste în relațiile cu semenii lor. Ei nu țin seama de faptul că posesiunea lor asupra viitoarei vieți nemuritoare depinde de felul cum se comportă în preocupările acestei vieți și că este necesară cea mai strictă integritate pentru formarea unui caracter virtuos. Necinstea este practicată peste tot în rândurile noastre, și aceasta este cauza încropelii din partea multora care mărturisesc a crede adevărul. Ei nu sunt în legătură cu Hristos și își înșeală propriile lor suflete. Mă doare să afirm că este o alarmantă lipsă de cinste chiar printre păzitorii Sabatului.
-310-
Am fost îndrumată la predica lui Hristos de pe munte. Aici avem porunca Marelui Învățător: “Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea și Proorocii”. Această poruncă a lui Hristos este de cea mai mare importanță și trebuie să fie ascultată cu strictețe. Ea este ca merele de aur într-un coșuleț de argint. Cât de mulți îndeplinesc în viața lor principiul pe care l-a poruncit Hristos și îi tratează pe alții exact cum ar fi dorit să fie tratați ei în împrejurări similare? Cititorule, te rog să răspunzi.
Un om cinstit este, după măsura lui Hristos, cel care va manifesta o integritate neînduplecată. Greutăți înșelătoare și cântare false, cu care unii caută să-și promoveze interesele în lume, sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Totuși, mulți care mărturisesc a păzi poruncile lui Dumnezeu au de-a face cu greutăți și cântare false. Când un om este într-adevăr în legătură cu Dumnezeu și păzește Legea Sa, viața lui va descoperi acest fapt; pentru că toate acțiunile lui vor fi în armonie cu învățăturile lui Hristos. El nu-și va vinde cinstea pentru câștig. Principiile lui sunt clădite pe temelia cea sigură și comportarea lui în problemele lumești este o transcriere a principiilor lui. Integritatea fermă strălucește ca aurul în mijlocul zgurii și al gunoiului lumii. Înșelăciunea, falsitatea și necredincioșia pot fi acoperite sub o aparență înșelătoare și ascunse de vederea omului, dar nu de vederea lui Dumnezeu. Îngerii lui Dumnezeu, care supraveghează dezvoltarea caracterului și cântăresc valoarea morală, înregistrează în cărțile din cer aceste mici tranzacții care descoperă caracterul. Dacă un muncitor, în ocupațiile zilnice ale vieții, este necredincios și superficial în lucrarea lui, lumea nu va judeca incorect dacă evaluează standardul lui în religie după standardul lui în afaceri.
-311-
“Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari; și cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept și în cele mari.” Nu mărimea problemei o face să fie dreaptă sau nedreaptă. După cum tratează un om pe semenii lui, așa va trata și pe Dumnezeu. Celui care este necredincios cu bogățiile nedrepte, niciodată nu i se vor încredința adevăratele bogății. Copiii lui Dumnezeu nu trebuie să uite că în toate tranzacțiile de afaceri ei sunt puși la încercare, cântăriți în cântarul sanctuarului.
Hristos a spus: “Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu face roade bune. Așa că după roadele lor îi veți cunoaște”. Faptele vieții unui om sunt roadele pe care le aduce. Dacă el este necredincios și necinstit în problemele vremelnice, el produce spini și mărăcini; el va fi necredincios în viața religioasă și va jefui pe Dumnezeu în zecimi și daruri.
Biblia condamnă în termenii cei mai puternici orice minciună, comportare falsă și necinste. Este spus clar ce e bine și ce e rău. Dar mie mi-a fost arătat că poporul lui Dumnezeu s-a așezat pe terenul vrăjmașului; ei s-au supus ispitirilor lui și au urmat înșelăciunile lui până ce sensibilitățile lor au devenit îngrozitor de tocite. La urma urmei, se crede că o ușoară abatere de la adevăr, o mică modificare a cerințelor lui Dumnezeu nu este chiar așa de păcătoasă când este vorba de câștig sau pierdere bănească. Dar păcatul este păcat, fie că este comis de cel care deține milioane, fie de cerșetorul de pe străzi. Cei care își procură avere utilizând falsuri aduc condamnare asupra sufletelor lor. Tot ce este obținut prin înșelăciune și fraudă va fi numai un blestem pentru primitor.
Adam și Eva au suferit consecințele teribile ale neascultării lor de porunca expresă a lui Dumnezeu. E posibil să se fi gândit că acesta este un păcat foarte mic și niciodată nu va fi luat în seamă. Dar Dumnezeu a tratat problema ca pe un rău îngrozitor și nenorocirea păcatului lor va fi simțită de-a lungul tuturor timpurilor. În vremurile în care trăim noi, adesea sunt comise păcate de o mărime și mai mare de către cei care mărturisesc că sunt copii ai lui Dumnezeu. În tranzacții de afaceri, minciunile sunt rostite și folosite de către pretinsul popor al lui Dumnezeu, care atrage neplăcerea Lui asupra lor și rușine asupra cauzei Lui. Cea mai mică îndepărtare de la credincioșie și corectitudine este o călcare a Legii lui Dumnezeu. Satisfacerea continuă a păcatului obișnuiește persoana cu obiceiul de a face rău, dar nu micșorează caracterul grav al păcatului. Dumnezeu a stabilit principii imuabile, pe care El nu le poate schimba fără revizuirea naturii întregi. Dacă Cuvântul lui Dumnezeu ar fi cercetat de către toți cei care mărturisesc a crede adevărul, ei n-ar fi piperniciți în cele spirituale. Cei care disprețuiesc în această viață cerințele lui Dumnezeu nu vor respecta autoritatea Lui, chiar dacă ar fi în cer.
-312-
Orice fel de imoralitate este clar descrisă în Cuvântul lui Dumnezeu, și rezultatul ei, desfășurat înaintea noastră. Satisfacerea pasiunilor josnice este prezentată înaintea noastră în caracterul ei cel mai revoltător. Nici unul, oricât de întunecată ar putea fi priceperea lui, nu este necesar să păcătuiască. Dar mi-a fost arătat că păcatul acesta este nutrit de mulți dintre cei care mărturisesc a umbla în ascultare de toate poruncile lui Dumnezeu. Dumnezeu va judeca pe fiecare om după Cuvântul Lui.
Hristos a spus: “Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine”. Biblia este o călăuză care nu greșește. Ea cere curăție perfectă în cuvânt, cuget și faptă. Numai caractere virtuoase și fără pată vor fi îngăduite să intre în prezența unui Dumnezeu curat și sfânt. Cuvântul lui Dumnezeu, dacă este cercetat și ascultat, îi va călăuzi pe fiii oamenilor cum au fost călăuziți israeliții printr-un stâlp de foc noaptea și un stâlp de nor ziua. Biblia este voința lui Dumnezeu exprimată pentru oameni. Ea este singurul standard de caracter perfect și tratează datoria omului pentru fiecare împrejurare a vieții. Sunt multe responsabilități care apasă asupra noastră în această viață, a căror neglijare ne va pricinui suferință nu numai nouă înșine, ci, ca urmare, vor suporta pierderi și alții.
-313-
Bărbați și femei care mărturisesc că respectă Biblia și urmează învățăturile ei nu reușesc să îndeplinească cerințele ei în multe privințe. În educarea copiilor lor, ei urmează propria lor natură perversă mai degrabă decât voința descoperită a lui Dumnezeu. Această neglijență a datoriei implică pierderea a mii de suflete. Biblia stabilește reguli pentru corecta instruire a copiilor. Dacă părinții ar ține seamă de aceste cerințe ale lui Dumnezeu, noi am vedea astăzi o altă clasă de tineri, venind pe scena de acțiune. Dar părinți care mărturisesc a fi cititori ai Bibliei și urmași ai Bibliei merg direct împotriva învățăturilor ei. Noi auzim strigătul îndurerat și chinuit al taților și mamelor care deplâng purtarea copiilor lor, puțini dându-și seama că ei aduc durerea și chinul asupra lor înșiși și ruina copiilor lor, prin afecțiunea lor greșită. Ei nu-și dau seama de răspunderea dată lor de Dumnezeu de a educa pe copiii lor pentru obiceiuri bune încă din pruncie.
Părinților, voi sunteți într-o mare măsură răspunzători pentru sufletele copiilor voștri. Mulți își neglijează datoria în primii ani ai vieții copiilor lor, socotind că atunci când vor fi mai în vârstă vor fi foarte atenți să reprime răul și să se instruiască în cele bune. Dar timpul potrivit pentru ei când să facă această lucrare este atunci când copiii sunt bebeluși în brațele lor. Nu este bine ca părinții să dezmierde sau să satisfacă toate capriciile copiilor lor, după cum nu este drept nici să abuzeze de ei. O cale de acțiune hotărâtă și cinstită va produce cele mai bune rezultate.
Cuvânt către pastori
Nouă ne-a fost încredințat un mare și solemn adevăr, pentru care suntem răspunzători. Acest adevăr este prea adesea prezentat sub forma unei teorii reci. Predici după predici despre punctele de doctrină sunt prezentate oamenilor care vin și pleacă, dintre care unii nu vor avea niciodată o altă ocazie favorabilă de a fi convinși și convertiți la Hristos. Sunt pierdute ocazii de aur prin prezentarea de cuvântări minuțios alcătuite, care satisfac eul, dar nu preamăresc pe Hristos. O teorie a adevărului fără evlavie vitală nu poate îndepărta întunericul moral care înfășoară sufletul.
-314-
Mărgăritarele cele mai prețioase ale adevărului sunt adesea exprimate fără putere prin înțelepciunea cuvintelor în care sunt îmbrăcate, în timp ce puterea Duhului lui Dumnezeu lipsește. Hristos a prezentat adevărul în simplitatea lui; și El a ajuns nu numai până la cel mai înalt nivel, dar și până la cei mai de jos dintre oamenii de pe pământ. Pastorul, trimisul lui Dumnezeu și reprezentantul lui Hristos pe pământ, care se umilește pe sine pentru ca Dumnezeu să poată fi înălțat, va poseda adevărata calitate a elocvenței. Adevărata evlavie, legătura strânsă cu Dumnezeu și o zilnică experiență vie în cunoașterea lui Hristos vor face elocventă chiar și limba bâlbâită.
Când văd lipsurile din comunitățile tinere, când văd și îmi dau seama de marea lor nevoie de evlavie și de lipsa lor de adevărată experiență religioasă, inima mea este tristă. Eu știu că cei care le duc solia adevărului nu-i instruiesc cum se cuvine în toate punctele principale pentru perfecțiunea unui caracter echilibrat în Isus Hristos. Lucrurile acestea au fost neglijate timp prea îndelungat de către învățătorii adevărului. Vorbind despre Evanghelie, Pavel spune: “Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu. Vreau să zic: taina ținută ascunsă din veșnicii în toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între neamuri, și anume: Hristos în voi, nădejdea slavei. Pe El Îl propovăduim noi și sfătuim pe orice om și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus. Iată ce lucrez eu și mă lupt după lucrarea puterii Lui care lucrează cu tărie în mine”.
Slujitorii lui Hristos au aici lămurit definită lucrarea și calificarea lor, precum și puterea harului lui Dumnezeu care lucrează în ei. De curând, Dumnezeu a binevoit să-mi arate marea lipsă a multora care mărturisesc a fi reprezentanți ai lui Hristos. Pe scurt, dacă sunt deficienți în credință și în cunoașterea evlaviei vii, ei nu numai că își înșeală propriile lor suflete, ci au insucces în lucrarea de a înfățișa pe orice om desăvârșit în Hristos. Mulți pe care ei îi aduc la adevăr sunt lipsiți de evlavie. Ei pot avea teoria adevărului, dar nu sunt pe deplin convertiți. Inimile lor sunt firești; ei nu rămân în Hristos și El în ei. Este de datoria pastorului să prezinte teoria adevărului, dar el nu trebuie să stea liniștit, făcând numai atât. El trebuie să-și însușească vorbirea lui Pavel: “Iată la ce lucrez eu și mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine”.
-315-
O legătură vie cu Marele Păstor va face pe sub-păstor un reprezentant viu al lui Hristos, o adevărată lumină pentru lume. O înțelegere a tuturor punctelor credinței noastre este, într-adevăr, esențială, dar este de mai mare importanță ca pastorul să fie sfințit prin adevărul pe care-l prezintă cu scopul de a lumina conștiința ascultătorilor săi. Într-o serie de adunări să nu fie prezentată nici o cuvântare care constă numai din teorie și să nu fie făcută o rugăciune lungă și obositoare. Dumnezeu nu aude astfel de rugăciuni. Eu am ascultat multe rugăciuni plictisitoare, adevărate predici, care erau nepotrivite și nelalocul lor. O rugăciune cu jumătate din numărul de cuvinte, înălțată cu înflăcărare și credință, ar fi muiat inimile ascultătorilor, dar, în loc de aceasta, i-am văzut că așteptau nerăbdători, ca și când ar fi dorit ca fiecare cuvânt să încheie rugăciunea. Dacă pastorul s-ar fi luptat cu Dumnezeu în cămăruța lui până ce ar fi simțit cum credința lui putea să apuce făgăduința veșnică, “Cereți și vi se va da”, el ar fi venit la subiect de îndată, cerând cu seriozitate și credință ceea ce avea nevoie.
Avem nevoie de un corp pastoral convertit; altfel, comunitățile cresc prin lucrarea lor, neavând rădăcină în ei înșiși și nefiind în stare să stea singuri. Slujitorul credincios al lui Hristos va lua povara asupra sufletului său. El nu va flămânzi după popularitate. Pastorul creștin niciodată nu se va urca la amvon până ce n-a căutat mai întâi pe Dumnezeu în cămăruța lui și nu a venit în strânsă legătură cu El. În umilință, el poate să-și înalțe sufletul însetat către Dumnezeu și să fie reîmprospătat cu roua harului înainte de a vorbi poporului. Cu ungerea Duhului Sfânt asupra lui, care-i va da sentimentul responsabilității pentru suflete, el nu va da drumul adunării fără să prezinte înaintea lor pe Isus Hristos, singurul refugiu al celor păcătoși, făcând apeluri serioase care să atingă inimile lor. El trebuie să presupună că s-ar putea să nu-i mai întâlnească pe acești ascultători până în ziua cea mare a lui Dumnezeu.
-316-
Domnul, care l-a ales, care cunoaște inimile tuturor oamenilor, îi va da limbă și grai, ca să poată spune cuvintele pe care trebuie să le vorbească la timp potrivit și cu putere. Și cei care se conving cu adevărat de păcat și sunt încântați de Cel care este Calea, Adevărul și Viața vor găsi că au destul de făcut, fără să laude și să ridice în slăvi priceperea pastorului. Mai presus de orice unealtă omenească, ei vor înălța pe Hristos și iubirea Sa. Omul va fi pierdut din vedere, pentru că Hristos este preamărit și El este subiectul cugetării. Mulți sunt convertiți pentru pastorul care el însuși nu este convertit într-adevăr la Hristos. Noi ne mirăm de amorțeala care tocește simțurile. Există o lipsă de putere vitală. Se înalță rugăciuni fără viață, se aduc mărturii care nu reușesc să clădească sau să întărească pe ascultători. Se cade ca fiecare slujitor al lui Hristos să cerceteze cauza acestora.
Pavel scrie fraților lui coloseni: “Cum ați învățat de la Epafras, prea iubitul nostru tovarăș de slujbă. El este un credincios slujitor al lui Hristos pentru voi și ne-a vorbit despre dragostea voastră în Duhul. [Nu o dragoste nesfințită privind iscusința, abilitatea sau oratoria predicatorului, ci o iubire născută din Duhul lui Dumnezeu, pe care slujitorul Lui a reprezentat-o în cuvintele și caracterul lui.] De aceea și noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleți de cunoștința voii Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească; pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în orice lucru: aducând roade în tot felul de fapte bune și crescând în cunoștința lui Dumnezeu: întăriți cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare și îndelungă răbdare, cu bucurie, mulțumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveți parte de moștenirea sfinților în lumină.”
-317-
Pastorii care lucrează în comune și orașe spre a prezenta adevărul nu trebuie să se simtă mulțumiți, nici să considere că lucrarea lor s-a încheiat, până când cei care au acceptat teoria adevărului înțeleg într-adevăr efectul puterii lui sfințitoare și sunt cu adevărat convertiți la Dumnezeu. El ar fi mai mulțumit să aibă șase convertiți pe deplin la adevăr ca rezultat al lucrării lor decât să aibă șaizeci care să facă o mărturisire formală și să nu fie convertiți cu adevărat. Pastorii aceștia trebuie să consacre mai puțin timp pentru predici și să-și rezerve o parte din puterea lor spre a vizita și a se ruga cu cei care sunt interesați, cărora să le dea învățătură religioasă, cu scopul de a putea “prezenta pe fiecare om desăvârșit în Isus Hristos”.
Iubirea lui Dumnezeu trebuie să fie vie în inima celui care învață pe alții adevărul. Propria lui inimă trebuie să fie îmbibată cu acea iubire adâncă și fierbinte pe care a avut-o Hristos; atunci ea se va revărsa asupra altora. Pastorii trebuie să-i învețe pe toți cei care acceptă adevărul că trebuie să aducă roade spre slava lui Dumnezeu. Ei trebuie să-i învețe că jertfirea de sine trebuie să fie practicată zilnic; că trebuie să renunțe la multe lucruri pe care le îndrăgiseră și că multe datorii, oricât de neplăcute ar putea să pară, trebuie aduse la îndeplinire. Interese de afaceri, atracții sociale, comoditate, onoare, reputație — pe scurt, totul trebuie să fie ținut în supunere față de cerințele superioare și veșnice ale lui Hristos. Pastorii care nu sunt bărbați ai evlaviei dătătoare de viață, care stârnesc un interes printre oameni, dar care lasă lucrarea neterminată, creează un câmp extrem de dificil pentru ca alții să intre să săvârșească lucrarea pe care ei n-au reușit s-o finalizeze. Oamenii aceștia vor fi puși la încercare; și dacă nu-și fac lucrarea cu mai multă credincioșie, după încă un test, să fie lăsați la o parte ca fiind stânjenitori pe cale, străjeri necredincioși.
Dumnezeu nu dorește să aibă bărbați care să meargă să-i învețe pe alții dacă n-au învățat cu seriozitate ceea ce au de spus și nu continuă să studieze, astfel încât să poată prezenta fiecare punct al adevărului prezent într-o manieră acceptabilă și inteligentă. Pe lângă cunoașterea teoriei, ei să continue să obțină o cunoaștere mai adâncă a lui Isus Hristos. Reguli de conduită și studii sunt necesare; dar pastorul să combine cu ele rugăciunea serioasă, ca să poată fi credincios, să nu clădească pe o temelie de lemn, fân sau paie, care vor fi mistuite de foc în ziua de apoi. Rugăciunea și studiul trebuie să meargă mână în mână. Faptul că un pastor este aplaudat și lăudat nu este nici o dovadă că a vorbit sub influența Duhului.
-318-
Este prea adesea întâlnit cazul în care cei convertiți de curând, dacă nu se veghează asupra lor, vor acorda afecțiunea mai mult pastorului decât Răscumpărătorului. Ei socotesc că au beneficiat foarte mult prin lucrarea pastorului lor. Își închipuie că el are darurile cele mai înalte și că nimeni altul nu poate lucra așa de bine ca el, de aceea dau o importanță necuvenită omului și lucrării lui. Aceasta este o încredere care îi predispune să idolatrizeze pe om și să privească la el mai mult decât la Dumnezeu; și făcând acest lucru, nu sunt plăcuți lui Dumnezeu și nici nu cresc în har. Ei fac pastorului un mare rău, mai ales dacă este tânăr și se dezvoltă ca un promițător lucrător evanghelic.
Învățătorii aceștia, dacă sunt într-adevăr oameni ai lui Dumnezeu, primesc cuvintele lor de la Dumnezeu. Felul lor de a se adresa poate să fie cu greșeli și necesită multe îmbunătățiri; totuși, dacă Dumnezeu exprimă prin ei cuvintele inspirației, puterea nu este a omului, ci a lui Dumnezeu. Dătătorului trebuie să-I aparțină slava și afecțiunile inimii lui, în timp ce pastorul trebuie să fie stimat, iubit și respectat de dragul lucrării lui, pentru că el este slujitorul lui Dumnezeu spre a duce solia îndurării celor păcătoși. Fiul lui Dumnezeu este adesea eclipsat de către omul care stă între El și popor. Omul este lăudat, răsfățat și poporul abia că aruncă o privire fugară spre Isus, care, prin prețioasele raze de lumină reflectate de la El, trebuie să fie mai presus de orice.
Slujitorul lui Hristos care este umplut cu Duhul și iubirea Domnului său va lucra în așa fel, încât caracterul lui Dumnezeu și al scumpului Său Fiu să poată fi manifestat în felul cel mai deplin și clar. El se va strădui ca ascultătorii lui să fie lămuriți în conștiința lor cu privire la caracterul lui Dumnezeu, astfel ca slava Lui să poată fi recunoscută pe pământ. Un om nu este mai degrabă convertit decât atunci când în inima lui s-a născut dorința de a face cunoscut altora ce prieten prețios a găsit în Isus; adevărul mântuitor și sfințitor nu poate fi închis în inima lui. Duhul lui Hristos care luminează sufletul este reprezentat prin lumina care risipește tot întunericul; este comparat cu sarea, din cauza calităților ei de conservare, și cu aluatul, care își exercită tainic puterea transformatoare.
Va continua.