“Voi sunteți lumina lumii”(Matei 5, 14), spune Învățătorul ceresc. Nu toți au aceeași experiență în viața lor religioasă. Dar cei cu diferite practici vin laolaltă , cu simplitate și umilință în inimă, vorbesc despre experiența lor. Toți cei care continuă să înainteze pe calea creștină trebuie să aibă, și vor avea o experiență care este vie, nouă și interesantă. O experiență vie este alcătuită din încercări zilnice, conflicte și ispite, eforturi puternice și biruințe, și o pace și bucurie mare, câștigate prin Isus. O simplă relatare a acestor experiențe dă lumină, putere și cunoștință, care vor ajuta altora să înainteze în viața de sfințire. Închinarea adusă lui Dumnezeu trebuie să fie atât interesantă, cât și instructivă pentru cei care au iubire pentru lucrurile divine și cerești.
Isus, Învățătorul ceresc, nu s-a ținut la distanță de fiii oamenilor; ci pentru ca ei să beneficieze, El a venit din cer pe pământ, acolo unde erau ei, pentru ca sfințenia și curăția Lui să poată străluci pe calea tuturor și să lumineze calea către cer. Răscumpărătorul lumii a căutat să facă lecțiile Sale de instruire clare și simple, pentru ca toți să poată înțelege. În general, pentru cuvântările Sale, El a ales aerul liber. Nici un fel de ziduri nu ar fi putut cuprinde mulțimea care mergea după El; dar avea motive speciale să Se retragă în crânguri și pe malul mării spre a preda lecțiile și instrucțiunile Sale. Acolo El putea să aibă o priveliște largă asupra peisajului și putea să folosească obiectele și scenele cu care cei cu traiul smerit erau obișnuiți, spre a ilustra importantele adevăruri pe care le aducea la cunoștința lor. Cu lecțiile Lui de învățătură, El asocia lucrările lui Dumnezeu, din natură. Păsările care, fără grijă își intonau vesele cântecele, florile văilor care străluceau în frumusețea lor, crinii care se odihneau în curăția lor, pe oglinda lacului, pomii înalți, ogorul cultivat, grânele unduitoare, pământul sterp, pomul care n-a făcut rod, dealurile veșnice, fluviul clocotitor, apusul de soare, care nuanțează și înfrumusețează cerurile — pe toate acestea El le-a folosit spre a imprima în ascultătorii Săi adevărul divin. El a legat lucrările lui Dumnezeu, din cer și de pe pământ, cu cuvintele prin care a dorit să le imprime în mintea lor, încât, când aveau să privească la lucrările minunate ale lui Dumnezeu din natură, învățăturile Lui să poată fi împrospătate în memoria lor.
-580-
În toate împrejurările, Hristos a căutat să facă interesante învățăturile Lui. știa că o gloată obosită și flămândă nu putea să primească un folos spiritual, și n-a uitat nevoile lor trupești. La una din ocazii, El a făcut o minune spre a hrăni cinci mii care s-au adunat să asculte cuvintele vieții, care ieșeau de pe buzele Sale. Isus privea la mediul înconjurător când prezenta mulțimii adevărul Lui cel prețios. Decorul era astfel ales, încât atrăgea privirea și stârnea admirația în piepturile iubitorilor de frumos. El putea să proslăvească înțelepciunea lui Dumnezeu în lucrările creațiunii Lui, și putea să consolideze sfintele Sale învățături, îndreptând mintea lor, prin natură, în sus, spre Dumnezeul naturii.
În felul acesta, peisajul, pomii, păsările, florile câmpului, dealurile, lacul și cerul frumos erau asociate în mintea lor cu sfintele adevăruri pe care aveau să le cinstească în memorie când aveau să privească la ele, după înălțarea lui Hristos la cer.
Când Hristos i-a învățat pe oameni, El a devotat timp pentru rugăciune. El nu i-a obligat în privința aceasta să facă, așa cum făceau Fariseii, ceremonii obositoare și rugăciuni lungi. El i-a învățat pe ucenicii Săi cum să se roage: “Când vă rugați, să nu fiți ca fățarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile ulițelor, pentru a fi văzuți de oameni. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata. Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa, și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti. Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați. Să nu vă asemănați cu ei; căci Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință, înainte ca să-I cereți voi. Iată, dar, cum trebuie să vă rugați.” (Matei 6, 5-9.)
-581-
Hristos a întipărit în mintea ucenicilor Lui ideea că rugăciunile trebuie să fie scurte, să exprime exact ceea ce doreau și nu mai mult. El le dă lungimea și esența rugăciunilor lor, care să exprime dorințele lor pentru binecuvântările vremelnice și spirituale și recunoștința lor pentru ele. Cât de cuprinzătoare este această rugăciune model! Ea cuprinde nevoile actuale ale tuturor. Un minut sau două este mult pentru o rugăciune obișnuită.
Pot să fie cazuri când rugăciunea este alcătuită într-o manieră specială de către Duhul lui Dumnezeu unde rugăciunea este făcută în Duhul. Sufletul cu dorință fierbinte ajunge chinuit și oftează după Dumnezeu. Spiritul se luptă după cum s-a luptat Iacov și nu vrea să fie liniștit fără o manifestare specială a puterii lui Dumnezeu. Rugăciunea este așa cum vrea Dumnezeu ca ea să fie.
Dar mulți înalță rugăciunea într-o manieră de predicare uscată. Aceștia se roagă la oameni, nu la Dumnezeu. Dacă s-ar ruga la Dumnezeu și ar înțelege într-adevăr ce fac, ar fi alarmați de îndrăzneala lor; pentru că ei țin Domnului o cuvântare sub formă de rugăciune, ca și când Creatorul universului ar avea nevoie de informații generale în legătură cu lucrurile care se întâmplă în lume. Toate rugăciunile de felul acesta sunt ca o aramă sunătoare și un chimval zăngănitor. De ele nu se ține socoteala în ceruri. Îngerii lui Dumnezeu sunt sătui de ele, ca și ființele omenești care sunt obligate că le asculte.
-582-
Isus a fost adesea găsit în rugăciune. El se retrăgea în crânguri izolate sau pe munți pentru a aduce cererile Sale la cunoștința Tatălui Său. Când lucrarea și grijile zilei erau încheiate și cei obosiți căutau odihnă, Isus Își devota timpul pentru rugăciune. Noi nu vrem să descurajăm rugăciunea, pentru că este prea puțină rugăciune și veghere. și este și mai puțină rugăciune în Duhul și cu pricepere. Rugăciunea fierbinte și eficace este întotdeauna la locul ei și nu va fi obositoare niciodată. Astfel de rugăciune îi interesează și-i împrospătează pe toți cei cărora le place devoțiunea.
Rugăciunea în taină este neglijată, și aceasta este cauza pentru care mulți înalță astfel de rugăciuni lungi, obositoare și abătute, când se adună pentru a aduce închinare lui Dumnezeu. Ei trec în rugăciunile lor o săptămână de sarcini neglijate și se roagă, sperând mereu să compenseze neglijența și să liniștească conștiințele lor, care îi condamnă și-i chinuie. Ei speră să se roage pe placul lui Dumnezeu. Dar adesea, rugăciunile acestea au ca rezultat aducerea minții altora la nivelul de jos al celor din întunericul spiritual. Dacă creștinii ar lua acasă învățăturile lui Hristos cu privire la veghere și rugăciune, ei ar deveni mai conștienți în închinarea lor adusă lui Dumnezeu.
-582-
Cum să păzim Sabatul?
Dumnezeu este îndurător. Cerințele sale sunt rezonabile, conforme cu bunătatea și bunăvoința caracterului Său. Scopul Sabatului era ca toată omenirea să poată fi câștigată. Omul n-a fost făcut ca să se potrivească cu Sabatul, pentru că Sabatul a fost făcut după crearea omului, spre a veni în întâmpinarea nevoilor lui. După ce Dumnezeu a făcut lumea în șase zile, El S-a odihnit, a sfințit și a binecuvântat ziua în care S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise și o făcuse. El a pus deoparte acea zi pentru om, spre a se odihni de munca lui și pentru ca, privind la pământurile de jos și la cerurile de sus, să poată reflecta că toate acestea le-a făcut Dumnezeu în șase zile, iar în a șaptea S-a odihnit; și că, în timp ce privea la dovezile concrete ale nemărginitei înțelepciuni a lui Dumnezeu, inima lui să poată fi umplută cu iubire și venerație pentru Făcătorul lui.
-583-
Pentru ca să păzim Sabatul sfânt, nu este necesar să ne închidem între ziduri, izolați de frumoasele scene ale naturii și de aerul generos și înviorător al cerului. În nici un caz nu trebuie să îngăduim ca poverile și tranzacțiile de afaceri să ne abată mintea de la Sabatul Domnului pe care l-a sfințit El. Nici nu trebuie să îngăduim ca mintea noastră să stăruie asupra lucrurilor cu caracter lumesc. Dar mintea nu poate fi reîmprospătată, însuflețită și înălțată, fiind reținută aproape toate orele Sabatului între ziduri, ascultând la predici lungi și rugăciuni obositoare și formale. Dacă este folosit astfel, Sabatul Domnului este greșit întrebuințat. Scopul pentru care a fost instituit nu este atins. Sabatul a fost făcut pentru om, ca să fie o binecuvântare pentru el, prin abaterea minții lui de la munca profană la contemplarea bunătății și a slavei lui Dumnezeu. Este necesar ca poporul lui Dumnezeu să se adune, să discute despre El, să discute și să cugete în legătură cu adevărurile cuprinse în Cuvântul Său, și să consacre o parte din timp pentru rugăciune potrivită. Dar acest timp, chiar și în Sabat, nu trebuie să fie plictisitor, prin lungimea lui și prin lipsă de interes.
În timpul unei părți din zi, toți ar trebui să aibă ocazia să stea afară. Cum pot copiii să primească o mai bună cunoaștere despre Dumnezeu și mintea lor să fie mai bine impresionată decât petrecând o parte din timpul lor afară, nu la joacă, ci însoțindu-i pe părinții lor? Lăsați ca mintea lor tânără să fie în legătură cu Dumnezeu, în peisajul frumos al naturii, lăsați ca atenția lor să fie atrasă de semnele iubirii Lui față de om în lucrurile create de El, și ei vor fi atrași și interesați. Ei nu vor fi în pericolul de a asocia caracterul lui Dumnezeu cu orice este sever și aspru; ci, văzând lucrurile frumoase pe care le-a creat El pentru fericirea omului, vor fi conduși să-L vadă ca pe un Tată blând și iubitor. Ei vor vedea că opreliștile și ordinele Lui nu sunt date doar pentru a-și arăta puterea și autoritatea, ci pentru că El are în vedere fericirea copiilor Lui. Când caracterul lui Dumnezeu îmbracă aspectul iubirii, al bunăvoinței, frumuseții și atracției, ei sunt atrași să-L iubească. Voi puteți să le îndreptați iubirea către păsările cele drăguțe, care fac ca cerul să fie muzical cu ciripitul lor fericit, către firele de iarbă, sau florile atât de splendid colorate în desăvârșirea lor, care parfumează aerul. Toate acestea proclamă iubirea și iscusința unui Artist ceresc și slava lui Dumnezeu.
-584-
Părinți, de ce să nu folosim prețioasele lecții pe care ni le-a dat Dumnezeu în cartea naturii, spre a da copiilor noștri o idee corectă despre caracterul Lui? Cei care sacrifică simplitatea pentru modă și se țin departe de frumusețile naturii nu pot fi spirituali. Ei nu pot să înțeleagă iscusința și puterea lui Dumnezeu, așa cum este descoperită în lucrurile create de El; de aceea inimile lor nu sunt înviorate și nu palpită de iubire și interes nou, și nu sunt pline de venerație și respect când Îl văd pe Dumnezeu în natură.
Toți cei care Îl iubesc pe Dumnezeu trebuie să facă tot ce pot ca Sabatul să fie o plăcere, sfânt și onorat. Ei nu pot face acest lucru prin căutarea propriei lor plăceri în păcat și distracții interzise. Dar pot să facă mult spre a înălța Sabatul în familiile lor, făcând din el cea mai interesantă zi din săptămână. Trebuie să consacrăm mai mult timp spre a-i face pe copiii noștri să înțeleagă importanța acestei zile. O schimbare va avea o influență fericită asupra lor. Putem să ne plimbăm cu ei în aer liber, să stăm cu ei în crânguri și în strălucitoarea lumină a soarelui și să dăm minții lor, în continuă agitație, ceva ca hrană, conversând cu ei despre lucrările lui Dumnezeu, inspirându-le iubire și respect și atrăgându-le atenția asupra frumoaselor lucruri din natură.
-585-
Sabatul trebuie făcut atât de interesant în familiile noastre, încât revenirea lui săptămânală să fie salutată cu bucurie. În nici un fel, părinții nu pot înălța și cinsti mai bine Sabatul decât aflând mijloace prin care să împărtășească învățătura adevărată familiilor lor și să-i intereseze în lucruri spirituale, dându-le o privire corectă despre caracterul lui Dumnezeu și despre ce cere El de la noi pentru desăvârșirea caracterului creștin și obținerea vieții veșnice.
Părinți, faceți ca Sabatul să fie o delectare, pentru ca astfel copiii voștri să poată privi spre el și să-i poată spune bun venit în inimile lor.
-585-
Recrearea creștină
Mă gândeam ce contrast s-ar vedea între adunarea noastră de astăzi, de aici, și adunări așa cum sunt cele conduse de necredincioși. În loc de rugăciune și de a vorbi despre Hristos și lucruri religioase, s-ar auzi râsete stupide și conversație ușuratică. Scopul lor ar fi să aibă o distracție generală, de pomină. Ar începe cu nebunie și s-ar sfârși cu deșertăciune. Noi dorim ca aceste adunări să fie în așa fel conduse și să ne comportăm în așa fel, încât să ne putem întoarce la casele noastre cu conștiința lipsită de ofensă față de Dumnezeu și față de om; cu conștiința că n-am rănit și nici n-am vătămat în nici un fel pe cei cu care ne-am asociat sau că n-am avut asupra lor nici o influență dăunătoare.
În această privință, sunt mulți care greșesc. Ei nu țin seama de faptul că sunt răspunzători de influența pe care o exercită zilnic; că trebuie să-I dea socoteală lui Dumnezeu pentru impresiile pe care le fac și pentru influența pe care o lasă în toate întovărășirile lor din viață. Dacă influența lor este de așa natură, încât atrage mintea altora, îndepărtându-i de Dumnezeu, și îi ademenește pe calea deșertăciunii și a nebuniei, făcându-i să caute plăcerea în distracții și satisfacții nebunești, ei trebuie să dea socoteală pentru aceasta. și dacă aceste persoane sunt bărbați sau femei cu influență, dacă poziția lor este de așa natură, încât exemplul lor îi va afecta pe alții, atunci asupra lor va rămâne un păcat mai mare pentru neglijența în a-și pune în regulă purtarea după modelul Bibliei.
-586-
Ocazia de care ne bucurăm astăzi este exact în conformitate cu ideile mele despre recreare. Eu am încercat să prezint vederile mele asupra acestui subiect, dar ele sunt mai bine ilustrate decât expuse. Am fost în acest loc cam acum un an, când aici a avut loc o adunare ca aceasta. Aproape totul a decurs foarte plăcut atunci, totuși, împotriva unor lucruri se pot ridica obiecții. Unii și-au îngăduit considerabil de mult să glumească și să ironizeze. Nu toți erau păzitori ai Sabatului și s-a manifestat o influență care nu a fost atât de plăcută, după cum ne-am fi dorit.
Dar eu cred că, în timp ce căutăm să ne reîmprospătăm spiritul și să ne înviorăm trupul, Dumnezeu ne cere să ne folosim toate puterile, de fiecare dată, numai în scopul cel mai bun. Noi ne putem aduna laolaltă, așa cum facem astăzi, și să facem totul spre slava lui Dumnezeu. Putem și trebuie să conducem recrearea noastră în așa fel, încât să fim corespunzători pentru îndeplinirea cu mai mult succes a sarcinilor care ne revin, și ca influența noastră să fie mai folositoare pentru cei cu care ne asociem. Mai ales acesta să fie cazul unei ocazii ca aceasta, care să producă tuturor o bună dispoziție. Ne putem întoarce la treburile noastre cu mintea mai îmbogățită și trupul reîmprospătat, pregătiți să ne apucăm din nou de lucru, cu speranță și curaj sporite.
-587-
Noi credem că este privilegiul nostru să-L slăvim pe Dumnezeu în fiecare zi din viața noastră pe pământ; că nu trebuie să trăim în această lume numai pentru distracția noastră, numai spre plăcerea noastră. Suntem aici pentru folosul omenirii, ca să fim o binecuvântare pentru societate. și dacă lăsăm ca mintea noastră să alunece pe acea cale pe care mulți, căutând numai deșertăciune și nebunie, îngăduie ca mintea lor să alunece, cum putem fi o binecuvântare pentru societate, și de folos poporului și generației noastre? Noi nu ne putem lansa nevinovați în nici o distracție care ne va face să fim necorespunzători pentru mult mai credincioasa îndeplinire a sarcinilor obișnuite ale vieții.
Noi dorim să căutăm ce este înălțat și frumos. Dorim să ne abatem mintea de la acele lucruri care sunt superficiale și fără importanță, care n-au trăinicie. Din toate aceste adunări, în scop de recreare, din toate aceste asocieri plăcute, dorim să adunăm putere nouă spre a deveni bărbați și femei mai bune. Din fiecare sursă posibilă, dorim să adunăm curaj nou, putere nouă, tărie nouă, spre a ne putea ridica viața la curăție și sfințire și nu să coborâm la nivelul de jos al acestei lumi. Adesea, îi auzim pe cei care mărturisesc religia lui Hristos vorbind astfel: “Noi toți trebuie să coborâm la un nivel mai scăzut.” Nu se poate ca creștinii să coboare la un astfel de nivel. A îmbrățișa adevărul lui Dumnezeu și religia Bibliei nu înseamnă a coborî, ci a urca pe un nivel înălțat, la un punct de vedere mai înalt, unde putem comunica cu Dumnezeu.
Hristos S-a umilit, luând asupra Lui natura noastră, ca prin umilința, sacrificiul și suferința Lui să poate deveni o piatră de pus piciorul pentru oamenii căzuți, piatră pe care ei să poată urca, prin meritele Sale, și ca prin desăvârșirea Lui și prin virtutea eforturilor lor de a păzi Legea lui Dumnezeu să poată fi acceptați de El. În aceasta nu există nici o coborâre la un nivel scăzut. Noi căutăm să ne punem picioarele pe platforma ridicată și înălțată a adevărului etern. Căutăm să devenim tot mai mult asemenea îngerilor cerești, mai curați cu inima, mai fără păcat, mai inocenți, mai nepătați.
-588-
Suntem în căutare după curăția și sfințirea vieții, pentru ca, în cele din urmă, să fim potriviți pentru societatea cerească din împărăția slavei; și singurul mijloc de a ajunge la acest înalt caracter creștin este prin Isus Hristos. Nu există altă cale pentru ridicarea familiei omenești. Unii vorbesc despre umilința pe care o îndură și despre sacrificiul pe care îl fac, pentru că au adoptat adevărul de origine cerească! Este adevărat că lumea nu acceptă adevărul; necredincioșii nu-l primesc. Ei pot să vorbească despre cei care au îmbrățișat adevărul și L-au căutat pe Mântuitorul, și să-i prezinte ca părăsind orice, renunțând la orice și sacrificând orice este vrednic de reținut. Dar mie să nu-mi spui asta. Eu știu mai bine. Experiența mea dovedește că este altfel. Tu nu trebuie să-mi spui că trebuie să renunțăm la cele mai scumpe comori și să nu primim nimic corespunzător. Nu, într-adevăr! Acel Creator care a plantat Edenul cel frumos pentru primii voștri părinți și care a plantat pentru noi pomii și florile cele frumoase, și a prevăzut tot ce este mai frumos și minunat în natură, pentru ca neamul omenesc să se bucure, a intenționat ca ei să se bucure de ele. Atunci să nu credeți că Dumnezeu dorește să renunțăm la tot ceea ce este de reținut aici pentru fericirea noastră. El cere de la noi să renunțăm numai la ceea ce n-ar fi de reținut pentru binele și fericirea noastră.
Acel Dumnezeu care a plantat acești pomi admirabili și i-a îmbrăcat cu frunzișul lor bogat, care ne-a dat scânteietoare și frumoase nuanțe de flori, și a cărui manoperă minunată o vedem în domeniul naturii, n-a intenționat să ne facă nefericiți; El n-a intenționat ca noi să n-avem gust pentru ele, și să n-avem plăcere de aceste lucruri. Intenția Lui este ca noi să ne bucurăm de ele și să fim fericiți în mijlocul naturii încântătoare, care este creația Lui.