Necredincioșie în administrație
Iubite frate K,
Câteva lucruri care mă apasă simt că sunt de datoria mea să ți le scriu ție și fratelui L. și-am relatat esențialul problemei; dar, deoarece mintea mea este încă împovărată, am să-ți scriu.
Mi-a fost arătat că la tine, “eu” și “al meu” vin pe primul plan. Tu ai o așa de mare grijă de tine însuți, încât Domnul nu mai are loc să lucreze pentru tine. Tu nu I-ai dat nici o șansă. În mare măsură, El l-a lăsat pe fratele L. și pe tine să lucrați după propria voastră judecată, pentru ca să vă puteți convinge că înțelepciunea voastră este o nebunie. Voi n-ați lucrat pentru interesul văduvei și al orfanului, după cum a poruncit Domnul, în mod special, urmașilor Lui; n-ați făcut nici din cazurile săracilor Domnului propriile voastre cazuri, să arătați un interes special pentru ei, și nici nu v-ați gândit să-L slăviți pe Dumnezeu și să preamăriți Numele Lui; de aceea Domnul ți-a îngăduit, ție și fratelui L., să urmați cursul propriei voastre alegeri. El v-a permis să aveți grijă de voi înșivă. Temelia faptelor voastre a fost propriul vostru interes egoist, și voi veți secera recolta pe care ați semănat-o. Am văzut că într-adevăr veți primi răsplata care, mai devreme sau mai târziu, urmează slujirea propriului vostru interes egoist. “Dă-ți socoteală de isprăvnicia ta.” (Luca 16, 2), trebuie să auziți. Voi sunteți răspunzători față de Dumnezeu pentru lucrarea care v-a fost încredințată, pe care voi ați neglijat-o în mod rușinos, pentru a vă servi pe voi înșivă.
-570-
Dacă ați fi căutat să vă arătați că-L aprobați pe Dumnezeu, căutând Împărăția cerurilor și dreptatea lui Hristos, voi ați fi făcut lucrările lui Hristos. Săracii, văduvele și orfanii ar fi făcut să apară la voi cea mai simțitoare milă și simpatie; voi v-ați fi interesat de ei și i-ați fi tratat așa cum ați fi dorit să fie tratată soția voastră și copiii voștri, dacă ar fi fost dependenți și năpăstuiți, lăsați pe mâna unei lumi reci sau a unor pretinși creștini fără inimă și îndurare. Din partea voastră, a fost o neglijență tristă, crudă, nemiloasă față de cei nenorociți. Voi ați slujit propriul vostru interes, fără să țineți seama de nevoia lor cea mai mare cu privire la aceste lucruri.
Am văzut că lucrarea Domnului nu a fost văzută de voi ca fiind mai sacră decât propriile voastre afaceri. Lucrurile veșnice nu au fost deosebite. Domnul a trimis avertizări și mustrări, ca să trezească în voi simțul datoriei, făcându-vă cunoscut ce se așteaptă de la voi, dar voi n-ați ținut seama de aceste avertizări. Nu v-ați dat seama că aveți de-a face cu Dumnezeu. Voi L-ați jefuit pe Dumnezeu și v-ați servit pe voi înșivă.
-571-
Sunt mulți care, de bună credință, au trimis bani lucrării, făcând un sacrificiu ca să îi obțină. Unii, atât soții, cât și soțiile, au muncit foarte greu și I-au consacrat Domnului banii obținuți prin muncă grea și cea mai strictă economie și i-au trimis lucrări, pentru ca astfel cauza să înainteze. Văduve sărmane au trimis aproape toată întreținerea lor, încrezându-se că Domnul le va purta de grijă, și banii au fost consacrați cu rugăciuni și lacrimi, totuși trimiși cu bucurie, ele simțind că ajutau la marea lucrare de salvare de suflete. Familii sărace și-au vândut singura lor vacă, renunțând ei și copilașii lor la lapte, simțind că făceau un sacrificiu pentru Dumnezeu. Ei și-au pus banii în lucrare, fiind de bună credință. Egoismul și greșita administrare au dus la risipirea acestor bani. Dumnezeu îi face răspunzători pe cei care i-au mânuit. “Dă-ți socoteală de isprăvnicia ta”(Luca 16, 2) se va auzi în curând. Fie ca Domnul să vă ajute să vă eliberați de orice pată.
Battle Creek, Michigan,
17 ianuarie 1870.
-571-
Sensibilitate greșită
Iubită soră M,
Cazul tău îmi stăruie în minte și nu pot răbda să nu aștern în scris convingerile mele din cele ce am văzut în legătură cu cazul tău. Sunt încredințată că tu pribegești prin ceață și întuneric. Tu nu vezi lucrurile în adevărata lor lumină. Închizi ochii cu privire la cazul tău, scuzându-te astfel: “Eu n-aș fi făcut cutare sau cutare lucru, dacă n-ar fi fost anumite influențe ale altora, care m-au dus la acel fel de acțiune.”
Găsești continuu greșeala în împrejurări, ceea ce nu este cu nimic mai puțin decât găsirea greșelii în providențe. Cauți continuu pe cineva care să corespundă cu țapul ispășitor, asupra căruia să poți pune vina de a te fi adus în situația de a simți și vorbi nedemn de o creștină. În loc să te dezaprobi doar pe tine pentru defectele tale, tu dezaprobi împrejurările și ocaziile care te-au făcut să dezvolți trăsăturile din caracterul tău, care zăceau adormite sau ascunse în interior, dacă nu se ivea ceva care să le tulbure și să le trezească la viață și la acțiune. Atunci ele au apărut în toată diformitatea și puterea lor.
-572-
Tu te înșeli cu ideea că aceste trăsături nu există, până ce nu ești adusă în situații care te fac să acționezi și să vorbești într-un fel care le descoperă tuturor. Nu ești dispusă să vezi și să mărturisești că firea ta pământească, n-a fost încă schimbată și adusă în supunere față de Hristos. Tu n-ai răstignit încă eul.
Uneori, trec zile și săptămâni fără să manifești spiritul eului pe care eu l-am numit nerăbdare și un spirit dictatorial, o dorință de a stăpâni asupra soțului tău. Plăcerea ta de a-i conduce și de a-i aduce și pe alții la ideile tale aproape că te-a ruinat pe tine însăți și pe el. Îți place să comanzi și să dictezi altora. Îți place ca ei să simtă și să vadă că tu ai cea mai bună lumină și că ești condusă în mod deosebit de Dumnezeu. Dacă ei nu văd acest lucru, începi să bănuiești; să devii geloasă, să simți un spirit de neliniște; ești nemulțumită și extrem de nefericită.
Nimic nu trezește trăsăturile rele din caracterul tău ca discuția despre înțelepciunea și judecata ta în exercitarea autorității tale. Puternicul tău spirit arogant, care părea adormit, este trezit în cea mai deplină putere a lui. Atunci el stăpânește eul și nu mai ești condusă de rațiune obiectivă și judecată calmă, așa cum este o persoană normală. Eul se luptă pentru stăpânire cu toată puterea lui și va lua cea mai fermă hotărâre să te țină în captivitate. După ce accesul tău de nebunie a trecut, atunci poți suporta ca purtarea ta să fie pusă la îndoială. Dar ești gata să te îndreptățești sub pretext că ești așa de sensibilă; simți așa de profund, suferi așa de mult. Am văzut că toate acestea nu te vor scuza în fața lui Dumnezeu. Tu confunzi mândria cu sensibilitatea. Eul este la putere. Când eul este răstignit, atunci această sensibilitate sau mândrie va muri; până atunci nu ești o creștină. A fi o creștină înseamnă a fi asemenea lui Hristos, să posezi umilință, blândețe și un duh liniștit, care va suporta contrazicerea fără să te înfurii. Dacă învelitoarea înșelătoare, care te înfășoară, ar putea fi ruptă în două, în așa fel încât să te poți vedea pe tine așa cum te vede Dumnezeu, n-ai mai căuta să te îndreptățești, ci ai cădea cu totul zdrobită la picioarele lui Hristos, Singurul care poate îndepărta defectele din caracterul tău și apoi să te panseze.
-573-
Adunări
Dumnezeu a dat instrucțiuni israeliților să se adune înaintea Lui, la perioade fixate, în locul pe care îl va alege El, și să păzească zile speciale, în care nu trebuia să se facă vreo lucrare care nu era necesară, ci timpul trebuia să fie consacrat pentru a reflecta asupra binecuvântărilor pe care li le-a acordat. La aceste date speciale, ei trebuia să aducă Domnului daruri, jertfe de bună voie, jertfe de mulțumire, după cum i-a binecuvântat El. Robul și roaba, străinul, orfanul și văduva trebuia să fie îndrumați să se bucure că Dumnezeu, cu puterea Sa cea minunată, i-a scos din robie, la bucuria libertății. și lor li s-a poruncit să nu vină înaintea Domnului cu mâna goală. Ei trebuia să-I aducă lui Dumnezeu semne ale recunoștinței lor pentru neîncetatele Lui îndurări și binecuvântări revărsate asupra lor. Jertfele acestea erau variate după prețuirea pe care o acordau donatorii binecuvântărilor de care au avut prilejul să se bucure. În felul acesta, caracterele oamenilor erau clar expuse. Cei care acordau o înaltă prețuire binecuvântărilor pe care le-a revărsat Dumnezeu asupra lor aduceau jertfe după cum apreciau ei aceste binecuvântări. Cei ale căror puteri morale erau amorțite și amețite de egoism și iubire idolatră a favorurilor primite, mai degrabă decât să fie inspirați de iubire înfocată pentru darnicul lor Binefăcător, aduceau jertfe sărace. În felul acesta, se descopereau inimile lor. În afară de aceste zile de sărbători religioase, de bucurie și veselie, națiunea iudaică trebuia să comemoreze Paștele în fiecare an. Domnul S-a legat solemn că, dacă vor fi credincioși în păzirea poruncilor Lui, îi va binecuvânta în toată înmulțirea lor și în tot lucrul mâinilor lor.
-574-
Dumnezeu nu cere mai puține sacrificii și jertfe poporului Său, din aceste zile de pe urmă, decât a cerut națiunii iudaice. Cei pe care i-a binecuvântat El cu stare materială bună și chiar văduva și orfanul nu trebuie să neglijeze binecuvântările Sale. În mod deosebit, cei pe care i-a făcut să prospere trebuia să-I predea lucrurile care sunt ale Sale. Ei trebuie să apară înaintea Lui cu un duh de jertfire de sine și să aducă jertfele lor, conform cu binecuvântările pe care El le-a revărsat asupra lor. Dar mulți din cei pe care Dumnezeu îi face să prospere manifestă nerecunoștință josnică față de El. Dacă binecuvântările Lui rămân asupra lor și dacă El le mărește averea, ei fac din aceste daruri funii spre a-i lega de iubirea lor pentru avere; ei permit ca ocupațiile lumești să ia în stăpânire afecțiunile lor și întreaga lor ființă, și să neglijeze devoțiunea și privilegiile religioase. Ei nu-și pot permite să părăsească grijile ocupației lor și să vină înaintea lui Dumnezeu, nici măcar o dată pe an. Ei schimbă binecuvântările în blestem. Slujesc propriilor lor interese vremelnice, cu neglijarea cerințelor lui Dumnezeu.
Oameni care posedă o mare avere rămân acasă an de an, absorbiți de grijile și interesele lor lumești și simțind că nu își pot permite să facă micul sacrificiu de a participa la adunările anuale de închinare înaintea lui Dumnezeu. El le-a binecuvântat coșnița și postava, i-a înconjurat cu beneficiile Sale și pe partea dreaptă, și pe cea stângă, totuși ei au reținut de la El micile jertfe pe care li le-a cerut. Lor le place să se slujească pe ei înșiși. Sufletele lor vor fi ca deșertul neîmprospătat, fără rouă sau ploaia cerului. Domnul le-a adus prețioasa binecuvântare a harului Său. I-a eliberat de robia păcatului și de sclavia erorii, și a descoperit înțelegerii lor întunecate măreața lumină a adevărului prezent. și aceste dovezi ale iubirii și îndurării lui Dumnezeu să nu reclame nici o recunoștință în schimb? Cei care mărturisesc că sfârșitul tuturor lucrurilor este la uși vor fi ei orbi față de propriul lor interes spiritual și vor trăi ei numai pentru această lume și pentru această viață? Se așteaptă ei ca interesul lor veșnic să-și poarte el însuși de grijă? Tăria spirituală nu va veni fără un efort din partea lor.
-575-
Mulți dintre cei care mărturisesc că așteaptă revenirea Domnului nostru sunt neliniștiți, căutători de câștig lumesc. Ei sunt orbi față de interesul lor veșnic. Muncesc pentru ceea ce nu satură. Își cheltuiesc banii pentru ceea ce nu este pâine. Ei se străduiesc să se mulțumească cu bogățiile pe care le-au strâns pe pământ, dar care trebuie să piară. și neglijează să se pregătească pentru veșnicie, care ar trebui să fie singura muncă adevărată din viață.
Toți cei cărora le stă în putință, ar trebui să participe la aceste adunări anuale. Toți ar trebui să simtă că Dumnezeu le cere acest lucru. Dacă nu se folosesc de privilegiul pe care l-a prevăzut El, pentru ca să poată ajunge puternici în El și în puterea harului Său, vor deveni din ce în ce mai slabi, vor avea o dorință din ce în ce mai mică spre a-I consacra totul lui Dumnezeu. Veniți, frați și surori, la aceste adunări sfinte, să-L aflați pe Isus. El va veni la sărbătoare, El va fi prezent și va face pentru voi ceea ce voi aveți cea mai mare nevoie. Gospodăriile voastre nu trebuie considerate de mai mare valoare decât interesele mai înalte ale sufletului. Toate comorile pe care le aveți, oricât de valoroase ar fi, nu vor fi destul de bogate, să vă cumpere pace și speranță, care reprezintă un câștig nemărginit, dacă acestea vă costă tot ce aveți — și muncile, și suferințele unei vieți întregi. Un simțământ clar și puternic despre lucrurile veșnice și o inimă dispusă să predea totul lui Hristos sunt binecuvântări de mai mare valoare decât bogățiile, plăcerile și slava acestei lumi.
-576-
Adunările de tabără sunt importante. Ele costă ceva. Slujitorii lui Dumnezeu își epuizează viața pentru a ajuta poporul, când mulți dintre ei par ca și cum nu ar avea nevoie de nici un ajutor. De teamă să nu piardă puțin din câștigul acestei lumi, unii lasă ca aceste prețioase privilegii să vină și să treacă, ca și cum ele ar fi de mică importanță. Toți cei care mărturisesc a crede adevărul, să respecte fiecare privilegiu pe care li-l oferă Dumnezeu pentru a obține o perspectivă mai clară asupra adevărului, a cerințelor Sale și a necesarei pregătiri pentru venirea Lui. Ceea ce cere Dumnezeu este o încredere deplină în El, calmă și bucuroasă.
Nu trebuie să vă consumați cu griji și sarcini grele, inutile. Faceți lucrul zilei, îndeplinind cu credincioșie lucrarea pe care v-a repartizat-o providența lui Dumnezeu, și El vă va purta de grijă. Isus va adânci și va lărgi binecuvântările voastre. Voi trebuie să faceți eforturi, dacă doriți ca, în cele din urmă, să aveți mântuirea. Veniți la aceste adunări pregătiți să lucrați. Lăsați grijile căminului vostru și veniți să-L aflați pe Isus, și El va fi găsit de voi. Veniți cu darurile voastre, precum v-a binecuvântat Dumnezeu. Arătați-vă recunoștința față de Creatorul vostru, Dătătorul tuturor bunurilor, printr-un dar benevol. Nici unul dintre cei care sunt în stare să nu vină cu mâna goală. “Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu voi deschide zăgazurile cerurilor, și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare.” (Maleahi 3, 10.)
-577-
Mărturii pentru comunitate — Numărul 20
Adunări sociale
Recent, am primit o scrisoare de la un frate pe care îl respect foarte mult, care mă întreabă în legătură cu modul în care ar trebui conduse adunările. El întreabă dacă la ele trebuie să fie multe rugăciuni înălțate pe rând, apoi câteva momente de pauză, și iar un număr de rugăciuni.
Din lumina pe care am primit-o cu privire la acest subiect, am socotit că Dumnezeu nu ne cere, când ne adunăm să ne închinăm Lui, să facem ca aceste ocazii să fie plicticoase și obositoare prin rămânere aplecată timp foarte îndelungat, ascultând la mai multe rugăciuni lungi. Cei cu sănătate șubredă nu pot îndura această impunere fără oboseală și extenuare extremă. Prin rămânerea aplecată timp atât de îndelungat, corpul ajunge obosit; și, ceea ce este și mai rău, mintea ajunge așa de obosită, prin continuă exercitare a rugăciunii, încât nici o înviorare spirituală nu este realizată, și adunarea este pentru ei mai rea decât o pierdere. Ei au obosit mintal și fizic și n-au obținut nici o putere spirituală.
Adunările pentru cuvântare publică și rugăciune nu trebuie să fie plicticoase. Dacă este posibil, toți să fie prezenți la ora fixată; dacă unii întârzie și vin cu o jumătate de oră sau chiar cincisprezece minute după timpul fixat, nu trebuie așteptați. Dacă sunt prezenți numai doi, ei pot pretinde făgăduința. Adunarea trebuie să înceapă la ora hotărâtă, dacă este posibil, fie că sunt puțini prezenți, fie că sunt mulți. Formalitatea și rigiditatea rece trebuie lăsată la o parte, și toți trebuie să fie punctuali pentru datorie. La ocaziile obișnuite, timpul pentru rugăciune să nu dureze mai mult de zece minute. După ce a avut loc o schimbare de poziție, iar un exercițiu de cântare sau o îndemnare a alungat monotonia, atunci, dacă cineva simte povara de a se ruga, poate fi lăsat să se roage.
-578-
Toți trebuie să simtă ca fiind o datorie creștină să se roage scurt. Spune-I Domnului exact ce dorești, fără să înconjori toată lumea. În rugăciunea particulară, toți au privilegiul să se roage atât de lung cât doresc și să fie cât de expliciți le place. Ei se pot ruga pentru toate rudele și pentru toți prietenii lor. O adunare obișnuită pentru a ne închina lui Dumnezeu nu este locul pentru comunicarea tainelor inimii.
Care este scopul venirii noastre laolaltă? Este acela de a-L informa pe Dumnezeu, sau de a-L instrui, spunându-I în rugăciune tot ce știm? Noi ne adunăm laolaltă spre a ne educa sufletește unul pe altul prin schimb de idei și simțăminte, spre a aduna putere, lumină și curaj, prin a cunoaște speranțele și aspirațiile unuia și ale altuia; și prin rugăciunile noastre zeloase și sincere, înălțate prin credință, primim reîmprospătare și vigoare de la Izvorul tăriei noastre. Adunările acestea ar trebui să fie cele mai prețioase momente și trebuie făcute interesante pentru toți care au vreo înclinație pentru lucrurile religioase.
Mă tem că sunt unii care nu aduc necazurile lor la Dumnezeu în rugăciune tainică, ci le păstrează pentru adunarea de rugăciune și acolo își fac rugăciunea pentru mai multe zile. Aceștia pot fi numiți ucigași ai adunării pentru cuvântare publică și rugăciune. Ei nu emit nici o lumină, nu edifică pe nimeni. Rugăciunile lor reci, înghețate și lungi, mărturii abătute, aruncă o umbră. Toți sunt bucuroși când au terminat, și este aproape imposibil să îndepărtezi răceala și întunecimea pe care le-au adus în adunare rugăciunile și îndemnurile lor. Din lumina pe care am primit-o, adunările noastre trebuie să fie spirituale și sociale, dar nu prea lungi. Rezerva, mândria, vanitatea și teama de om trebuie să fie lăsate acasă. Micile diferențe și prejudecățile nu trebuie luate cu noi la aceste adunări. Ca într-o familie unită, simplitatea, blândețea, încrederea și iubirea trebuie să existe în inima fraților și surorilor care se adună împreună spre a fi reîmprospătați și întăriți, aducând lumina lor laolaltă.
Mărturii pentru Comunitate Vol. 2 pp. 569-578 Ziua 128