Continuare.
-519-
Celor care au dat o rea întrebuințare mijloacelor dedicate lui Dumnezeu, li se va cere să dea socoteală de isprăvile lor. Unii, în mod egoist, au pus mâna pe bani în iubirea lor după câștig. Alții n-au o conștiință sensibilă; ea a devenit veștedă printr-o îndelungată nutrire a egoismului. Ei privesc la lucrurile sfinte și veșnice dintr-un punct de vedere josnic. Printr-o îndelungată continuare a unei căi greșite, sensibilitățile lor morale par paralizate. Pare imposibil a-și ridica vederile și simțămintele la Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu are loc o schimbare totală, prin înnoirea minții, această grupă nu va găsi nici un loc în cer. Cei care au urmat calea egoismului și a greșelii, neprivind ca sacră nici chiar vistieria lui Dumnezeu, nu pot aprecia curățenia și sfințenia celor sfinți din Împărăția Cerurilor, sau valoarea bogăției de slavă, răsplata cea veșnică, păstrată pentru credincioșii biruitori. Mintea lor a urmat atât de mult pe o cale egoistă și josnică, încât ei nu mai pot aprecia lucrurile veșnice. Ei nu prețuiesc mântuirea. Pare imposibil să-și mai înalțe mintea sau să prețuiască cum trebuie planul de mântuire sau valoarea ispășirii. Interesele egoiste au absorbit întreaga lor ființă; ca o rocă magnetică, ei își țin mintea și afecțiunile legate de un nivel inferior. Unele dintre aceste persoane nu vor ajunge niciodată la desăvârșirea caracterului creștin, pentru că nu văd valoarea și necesitatea unui astfel de caracter. Mintea lor nu poate fi înălțată așa, încât să fie încântați de sfințenie. Iubirea de sine și interese egoiste le-au cuprins în așa măsură caracterul, încât ei nu pot să deosebească cele sacre și veșnice, de cele obișnuite. Cauza lui Dumnezeu și vistieria Lui nu sunt pentru ei mai sacre decât afacerile obișnuite sau banii dedicați scopurilor lumești.
-520-
În privința aceasta, datoria morală este obligatorie pentru toți cei care mărturisesc a fi urmași ai lui Hristos. Dumnezeu specifică datoria lor față de semeni: “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Prin neluarea în seamă a dreptății, a milei și a bunăvoinței față de semenii lor, unii și-au împietrit inima atât de mult, încât pot merge liniștiți mai departe și pot să-L jefuiască chiar pe Dumnezeu, fără mustrare de conștiință. Își închid aceștia ochii și față de faptul că Dumnezeu cunoaște, că El citește fiecare acțiune și motiv care i-a împins să le facă? Răsplata Lui este cu El, și lucrarea Lui înaintea Sa, ca să dea fiecăruia după cum va fi fapta lui. Fiecare faptă bună și fiecare faptă rea, și influența lor asupra altora, sunt scoase la iveală de Cercetătorul inimilor, pentru care fiecare secret este descoperit. și răsplata va fi după motivele care au împins la acțiune.
Cu toate avertizările și mustrările repetate, pe care li le-a trimis Domnul, cei care au ocupat poziții de răspundere au urmat pe propria lor cale și au fost călăuziți de judecata lor nesfințită, iar, drept urmare, cauza lui Dumnezeu a suferit și sufletele au fost îndepărtate de adevăr. Toți care se fac astfel vinovați vor fi confruntați cu un raport înspăimântător în ziua răsplătirii finale. Dacă ei vor fi vreodată mântuiți, aceasta nu va fi printr-un efort obișnuit din partea lor; viața lor din trecut trebuie văzută de ei și răscumpărată. Dacă această lucrare este începută cu sinceritate și urmată cu perseverență și ardoare asiduă, ea va reuși pe deplin; dar mulți nu vor reuși, pentru că zelul cu care au început lucrarea se stinge datorită apatiei și nepăsării. La început, eforturile lor sunt bune, pentru că ei au un oarecare simțământ al situației lor; dar ei caută să uite trecutul și trec peste el, fără să îndepărteze pietrele de poticnire și fără să facă o lucrare conștiincioasă. Pocăința lor nu este o adevărată părere de rău, pentru că prin influența lor Dumnezeu a fost dezonorat și suflete pentru care a murit Hristos au fost pierdute. Ei fac eforturi spasmodice și dau pe față mare emoție; dar faptul că eforturile încetează, că această emoție trece și este urmată de nepăsare apatică, dovedește că Dumnezeu n-a participat întru totul la lucrare. Simțămintele au acționat pentru un timp, dar lucrarea n-a pătruns destul de adânc spre a schimba principiile care guvernează acțiunile lor. Ei sunt tot atât de expuși să apuce din nou pe aceeași cale rea, cum au fost la început; pentru că n-au putere să se împotrivească vicleniilor lui Satana, ci sunt expuși înșelăciunilor lui.
-521-
Viața unui creștin adevărat este mereu spre înainte. Nu există stat pe loc, nici întoarcere. Este privilegiul vostru să “vă umpleți de cunoștința voinței Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească; pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în orice fel de lucru: aducând roade în tot felul de fapte bune, și crescând în cunoștința lui Dumnezeu: întăriți cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare și îndelungă răbdare, cu bucurie, mulțumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveți parte de moștenirea sfinților în lumină.”(Coloseni 1, 9-12.)
Eu îi rog stăruitor mai ales pe cei care slujesc Cuvântul și învățătura să se predea lui Dumnezeu, fără rezerve. Consacrați-I Lui viața voastră și fiți într-adevăr pildă pentru turmă. Să nu mai fiți mulțumiți a rămâne pitici în lucrurile spirituale. ținta voastră să nu fie mai mică decât desăvârșirea caracterului creștin. Faceți ca viața voastră să fie altruistă și nevinovată, ca ea să poată fi mereu o mustrare vie pentru cei care sunt egoiști și ale căror afecțiuni par să fie pentru comoara pământească. Dumnezeu îngăduie să puteți fi întăriți, după bogăția slavei Sale, “în putere, prin duhul Lui, în omul dinăuntru, așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia pusă în dragoste, să puteți pricepe împreună cu toți sfinții care este lungimea, adâncimea și înălțimea; și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.”(Efeseni 3, 16-19.)
-522-
Exercițiu și aer
La creațiunea omului, Domnul a intenționat ca el să fie activ și folositor. Totuși, mulți trăiesc în această lume ca niște mașini nefolositoare, ca și când de-abia ar exista. Ei nu luminează calea nimănui și nu sunt o binecuvântare pentru nimeni. Ei trăiesc numai pentru a-i împovăra pe alții. Cât privește influența lor spre bine, ea este nulă; dar ei înclină cu greutate spre partea cea rea. Cercetați viața acestora îndeaproape și cu greu veți găsi o faptă de binefacere dezinteresată. Când mor, amintirea lor moare o dată cu ei. Numele lor piere curând: ei nu pot trăi, nici chiar în afecțiunile prietenilor lor, cu ajutorul adevăratei bunătăți și a faptelor virtuoase. Pentru astfel de persoane, viața a fost o greșeală. Ei n-au fost ispravnici credincioși. Ei au uitat că Creatorul lor are pretenții asupra lor și că El a intenționat ca ei să fie activi în a face binele și a-i binecuvânta pe alții cu influența lor. Interese egoiste atrag mintea și o fac să-L uite de Dumnezeu și de scopul Creatorului lor.
Toți cei care mărturisesc a fi urmașii lui Hristos trebuie să simtă că asupra lor apasă datoria de a păstra trupurile lor în cea mai bună stare de sănătate, pentru ca mintea lor să fie clară spre a înțelege lucrurile cerești. Mintea trebuie să fie stăpânită, pentru că ea are cea mai puternică influență asupra sănătății. Adesea, imaginația induce în eroare, și, când i se îngăduie, aduce grave forme de boală asupra celor suferinzi. Mulți mor de boli care sunt cele mai multe imaginare. Eu am cunoscut câțiva dintre aceștia, care au adus asupra lor boală adevărată prin influența imaginației.
-523-
O soră a fost purtată de soțul ei de pe scaun la pat, și din cameră în cameră, pentru că ea credea că era prea slabă să umble. Dar așa cum mi-a fost prezentat mie cazul, ea putea să umble la fel de bine ca și mine, dacă ar fi cugetat astfel. Dacă ar fi avut loc un accident, — dacă ar fi luat casa foc sau unul dintre copiii ei ar fi fost în primejdie să-și piardă viața printr-o cădere — această femeie s-ar fi ridicat prin forța împrejurărilor și ar fi umblat foarte ușor și vioaie. Din punct de vedere fizic, ea putea să umble; dar imaginația bolnavă a făcut-o să tragă concluzia că nu putea să meargă și ea n-a trezit puterea voinței spre a rezista înșelăciunii. Imaginația îi spunea: Tu nu poți umbla, și e mai bine să nu încerci. Stai liniștită; membrele tale sunt așa de slabe, încât nu poți sta în picioare. Dacă sora aceasta și-ar fi exercitat puterea voinței și și-ar fi trezit energiile amorțite și adormite, această înșelăciune ar fi fost demascată. Ca urmare a supunerii față de imaginație, probabil că ea crede, până în ziua de azi, că, atunci când a fost atât de neajutorată, a fost o așa de mare nevoie; dar aceasta a fost o simplă ciudățenie a imaginației care, uneori, vine cu șiretlicuri ciudate la cei bolnavi.
Unii au o așa teamă de aer, încât își înfofolesc capul și trupul lor până când arată ca niște mumii. Ei șed în casă, de obicei inactivi, temându-se că se vor obosi și se vor îmbolnăvi dacă fac exerciții, fie înăuntru, fie afară în aer liber. Ei ar putea să facă exerciții obișnuite în fiecare zi plăcută, dacă ar cugeta astfel. Inactivitatea continuată este una din cele mai mari cauze de debilitate a trupului și slăbiciune a minții. Mulți sunt bolnavi când ar trebui să fie în cea mai bună stare de sănătate și astfel să posede una din cele mai bogate binecuvântări de care s-ar putea bucura.
-524-
Mi s-a arătat că multora dintre cei care sunt aparent slabi și care se plâng mereu, nu le merge chiar atât de rău precum își închipuie ei. Unii dintre aceștia au o voință puternică, care, dacă este exercitată în direcția cea bună, ar fi un mijloc puternic de a stăpâni imaginația și astfel să reziste la boală. Dar este, de asemenea, frecvent cazul în care voința este exercitată într-o direcție greșită și refuză cu încăpățânare să se supună rațiunii. Acea voință a pus capăt problemei; ei sunt invalizi și vor să dea invalizilor atenția care li se cuvine, indiferent de judecata altora.
Mi-au fost arătate mame care sunt stăpânite de boala imaginației, și a căror influență este simțită de soț și copii. Ferestrele trebuie să fie bine închise, pentru că mama simte aerul. Dacă ei îi este cât de cât frig și ea își schimbă îmbrăcămintea, copiii ei trebuie tratați în același fel, și astfel toată familia este jefuită de vigoarea fizică. Toți sunt afectați de o singură minte, fizic și mintal, nedreptățiți de imaginația bolnavă a unei femei, care se socotește a fi criteriu pentru întreaga familie. Corpul este îmbrăcat după capriciile unei imaginații bolnave și sufocat sub o grămadă de învelitori care slăbesc organismul. Pielea nu-și poate îndeplini funcția; obiceiul nefiresc de a se feri de aer și de a evita exercițiul închide porii — acele guri mici prin care respiră trupul —, făcând imposibil ca acele impurități să fie înlăturate pe această cale. Povara muncii este trecută asupra ficatului, plămânilor, rinichilor, etc. și aceste organe interne sunt obligate să facă lucrarea pielii. Astfel de persoane aduc boala asupra lor prin obiceiurile lor rele; cu toate acestea, în fața luminii și a cunoștinței, ei se vor ține de propria lor cale. Ei raționează astfel: N-am încercat noi problema? și n-am înțeles-o noi prin experiență? Dar experiența unei persoane a cărei imaginație este vinovată nu trebuie să aibă mare greutate pentru nimeni.
-525-
Cel mai de temut anotimp pentru cei care se află printre acești invalizi este iarna. Este iarnă, într-adevăr, nu numai afară, ci și înăuntru, pentru cei care sunt obligați să locuiască în aceeași casă și să doarmă în aceeași cameră. Aceste victime ale imaginației bolnave se închid înăuntru și închid ferestrele pentru că aerul le afectează plămânii și capul. Imaginația este activă: ei se așteaptă să răcească și vor răci. Nici cea mai mare cantitate de argumente nu-i poate face să creadă că ei nu înțeleg filozofia întregii probleme. N-au probat-o ei? vor argumenta ei. Este adevărat că au probat prima latură a problemei — dar stăruind pe propria lor cale — și totuși ei răcesc, dacă sunt expuși câtuși de puțin. Plăpânzi ca niște copilași, ei nu pot îndura nimic; totuși, continuă să trăiască, să închidă ferestrele și ușile și se pleacă deasupra sobei, bucurându-se de mizeria lor. Ei au dovedit sigur că procedeul lor nu le-a făcut bine, ci le-a înmulțit dificultățile. De ce nu îngăduie aceștia ca rațiunea să le influențeze judecata și să le stăpânească imaginația? De ce să nu încerce acum o cale opusă și, într-o manieră judicioasă, să obțină exercițiu în aer, afară din casă, în loc să rămână în casă zi de zi, mai mult ca un mănunchi de cereale decât ca o ființă activă?
Principalul, dacă nu singurul motiv, pentru care ajung atât de mulți bolnăvicioși, este că sângele nu circulă liber, și schimburile în fluidul vital, care este absolut necesar pentru viață și sănătate, nu au loc. Ei n-au făcut exerciții cu trupurile lor și n-au dat nici o hrană plămânilor, hrană ce constă în aer curat și proaspăt; de aceea este imposibil ca sângele să primească putere de viață, și el își urmează alene cursul lui prin organism. Cu cât facem mai multe exerciții, cu atât mai bună va fi circulația sângelui. Mai mulți oameni mor din lipsă de exercițiu decât din supraoboseală; foarte mulți mai mult ruginesc decât se uzează. Cei care se obișnuiesc cu exercițiu potrivit în aer liber vor avea, în general, o circulație bună și viguroasă. Noi suntem mai dependenți de aerul pe care îl respirăm decât de hrana pe care o mâncăm. Bărbați și femei, tineri și în vârstă, care doresc sănătate, se vor bucura de o viață activă. Ei știu să-și aducă aminte că nu ar avea acestea, fără o circulație bună. Oricare ar fi ocupația și vocația lor, să ia hotărârea să facă exercițiu în aer liber cât mai mult posibil. Ei să socotească aceasta ca o datorie religioasă spre a învinge circumstanțele de sănătate, care i-au obligat să stea în casă, lipsiți de exercițiu în aer liber.
-526-
Unii bolnăvicioși devin îndărătnici în această privință și refuză să se lase convinși de marea importanță a exercițiului zilnic în aer liber, prin care să poată obține provizie de aer curat. De teamă de a nu răci, ei persistă, din an în an, să meargă pe propria lor cale și să trăiască într-o atmosferă aproape lipsită de vitalitate. Este imposibil ca această categorie să aibă o circulație sănătoasă. Organismul întreg suferă din lipsă de exercițiu și aer curat. Pielea devine slăbită și mai sensibilă la orice schimbare de atmosferă. Se ia îmbrăcăminte în plus și căldura camerei este mărită. În ziua următoare, ei cer o căldură ceva mai mare și mai multă îmbrăcăminte, pentru ca să simtă perfect căldura și astfel ei satisfac orice schimbare de simțământ, până când nu mai au decât puțină vitalitate să îndure vreun frig. Unii pot să întrebe: “Ce să ne facem? Vreți să rămânem în frig?” Dacă luați îmbrăcăminte în plus, aceasta să fie doar puțină, și faceți exerciții, spre a recâștiga căldura de care aveți nevoie. Dacă pur și simplu nu vă puteți angaja să faceți exerciții active, încălziți-vă la foc, dar de îndată ce v-ați încălzit, dezbrăcați-vă de îmbrăcămintea pe care o aveți în plus și îndepărtați-vă de foc. Dacă cei care pot s-ar angaja în vreo ocupație activă, spre a nu se mai gândi la ei înșiși, în general, ei ar uita că au fost friguroși și nu li s-ar întâmpla nici un rău. Ar trebui să scădeți temperatura camerei de îndată ce ați redobândit căldura voastră naturală. Pentru bolnăvicioșii care au plămânii slabi, nimic nu poate fi mai rău decât o atmosferă supraîncălzită.
-527-
Cei bolnăvicioși prea adesea se lipsesc de lumina soarelui. Acesta este unul dintre agenții cei mai sănătoși ai naturii. De aceea, deși nu e la modă, el este un remediu foarte simplu de a ne bucura de razele de lumină ale soarelui lui Dumnezeu și de a înfrumuseța căminurile noastre cu prezența lor. Moda are cea mai mare grijă să excludă lumina soarelui din saloane și dormitoare prin perdele și obloanele care se închid, ca și cum razele lui ar fi nimicitoare de viață și sănătate. Nu Dumnezeu este Cel care a adus asupra noastră multe dureri, ai căror moștenitori sunt ființele umane. Propria noastră nebunie ne-a făcut să ne lipsim de lucruri care sunt prețioase, de binecuvântările pe care ni le-a dat Dumnezeu, și care, dacă sunt folosite cum trebuie, sunt de o neprețuită valoare pentru recâștigarea sănătății. Dacă vreți să aveți căminurile voastre plăcute și îmbietoare, faceți-le luminoase, cu lumină solară și aer. Îndepărtați perdelele grele, deschideți ferestrele, dați la o parte obloanele, și bucurați-vă de bogata lumină solară, chiar dacă aceasta ar fi cu prețul culorilor covoarelor voastre. Prețioasa lumină solară poate să vă decoloreze covoarele, dar va da o culoare sănătoasă obrajilor copiilor voștri. Dacă Dumnezeu este prezent și aveți serioase inimi iubitoare, un cămin umil, făcut să fie luminos cu lumină de la soare și aer, și bine dispus pentru ospitalitate altruistă, va fi aici jos un cer pentru familia voastră și pentru călătorul obosit.
Mulți au fost învățați din copilăria lor că aerul din timpul nopții este categoric păgubitor pentru sănătate și de aceea trebuie să fie exclus din camerele lor. Spre propria lor vătămare, ei închid ferestrele și ușile dormitoarelor spre a se apăra de aerul de noapte care este, după cum spun ei, atât de primejdios pentru sănătate. Aici ei se înșeală. În răcoarea serii poate să fie necesară îmbrăcăminte în plus, dar trebuie să dea plămânilor aer.
Într-o seară de toamnă, călătoream, odată, într-un vagon aglomerat, unde atmosfera era foarte impură, prin amestecul atâtor transpirații. Expirarea de aer din plămâni și trupuri mi-a pricinuit o senzație de rău, care m-a cuprins. Am deschis fereastra mea și mă bucuram de aerul proaspăt, când o doamnă, pe un ton serios și rugător, a strigat: “Închideți fereastra aceea. Veți răci și vă veți îmbolnăvi, pentru că aerul de noapte este atât de nesănătos.” Eu am răspuns: “Doamnă, noi n-avem alt aer în acest vagon sau afară din el decât aerul de noapte. Dacă refuzați să respirați aer de noapte, trebuie să vă opriți respirația. Dumnezeu a procurat aer pentru creaturile Sale, ca să fie respirat ziua și același aer l-a făcut puțin mai rece pentru noapte. În timpul nopții, nu este posibil să respirați nimic decât aer de noapte. Întrebarea este: Să fie curat aerul de noapte pe care îl respirăm sau el este îmbunătățit după ce a fost respirat iar și iar? Este spre sănătatea noastră să respirăm aerul de noapte, poluat, din acest vagon? Expirările eliminate de plămânii și corpurile oamenilor, îmbibate de tutun și alcool, poluează aerul și pun în primejdie sănătatea; și totuși, aproape toți pasagerii stau așa de nepăsători, ca și când ar inhala atmosfera cea mai curată. Dumnezeu a prevăzut în mod înțelept pentru noi ca noaptea să respirăm aer de noapte, și ziua, aer de zi. Dacă greșim și nu ne conformăm planului lui Dumnezeu, iar sângele devine impur, obiceiurile noastre rele l-au făcut așa. Dar aerul de noapte, respirat în timpul nopții, nu va otrăvi el însuși cursul vieții omenești.” Mulți suferă de boală, pentru că refuză să primească noaptea, în camerele lor, aer de noapte. Aerul curat și liber al cerului este una dintre cele mai mari binecuvântări de care ne putem bucura.
-528-
O altă binecuvântare prețioasă este exercițiul potrivit. Există mulți dintre cei care sunt leneși și inactivi, neînclinați spre munca fizică sau exercițiu, pentru că aceasta îi obosește. și ce dacă îi obosește? Motivul pentru care obosesc este că nu-și întăresc mușchii prin exercițiu, de aceea ei simt și cel mai mic efort. Femeilor și fetelor bolnăvicioase le place mai mult să se ocupe cu treburi ușoare: croșetat, broderie sau dantelărie, decât să se angajeze în muncă fizică. Dacă bolnăvicioșii vor să-și recapete sănătatea, ei nu trebuie să întrerupă exercițiul fizic, pentru că în felul acesta vor mări slăbiciunea musculară și debilitatea în general. Leagă-ți brațul și lasă-l nefolosit câteva săptămâni, apoi dezleagă-l, și vei descoperi că acesta este mai slab decât cel pe care l-ai folosit cu moderație în aceeași perioadă de timp. Inactivitatea produce același efect asupra întregului sistem muscular. Sângele nu este în stare să elimine impuritățile în același fel în care ar fi capabil, dacă circulația activă ar fi produsă prin exercițiu.
Va continua.