Conducător al adunărilor sociale
Frate M.: Mi-a fost arătat, că ai de făcut o mare lucrare pentru tine, mai înainte ca să poți exercita o influență în biserică spre a corecta greșelile celorlalți și să le faci educație. Tu nu ai acea smerenie a duhului, care poate ajunge la inimile poporului lui Dumnezeu. Ești exaltat. Trebuie să-ți examinezi motivele și acțiunile și să vezi dacă ai în vedere numai slava lui Dumnezeu. Nici fratele O., nici tu, nu sunteți potriviți să veniți în întâmpinarea lipsurilor tineretului și ale comunității, în general. Tu nu cauți ca, în simplitate, să înțelegi cea mai bună modalitate de a-i ajuta. Când atât tu cât și fratele O. vă părăsiți locurile obișnuite și luați loc în fața poporului, pe platformă, acest lucru nu va avea cea mai bună influență. Când stai acolo, socotești că trebuie să spui sau să faci ceva potrivit cu poziția pe care ai luat-o. În loc să mergi sus, să spui câteva cuvinte la subiect, tu faci adesea observații lungi, care rănesc în realitate spiritul adunării. Mulți se simt ușurați când stai jos. Dacă ai fi într-un loc la țară, unde ar fi puțini care să folosească timpul, astfel de observații lungi ar fi mai potrivite.
Lucrarea Domnului este o lucrare mare și în ea este nevoie să se angajeze oameni înțelepți. Sunt căutați bărbați care pot să se adapteze la nevoile oamenilor. Dacă ai de gând să-i ajuți pe oameni, nu trebuie să te așezi pe o poziție mai presus de ei, ci exact în mijlocul lor. Aceasta este greșeala cea mare a fratelui O. El este prea rigid. Pentru el nu este firesc să folosească simplitatea. El nu judecă de la cauză la efect și nu va câștiga afecțiune și iubire. Nu coboară la nivelul înțelegerii copiilor și nu vorbește de o manieră mișcătoare, care să stingă inimile. El se ridică și vorbește copiilor într-un anume fel, care nu le place și nu le face nici un bine. Observațiile lui sunt, în general, lungi și obositoare. Uneori, dacă s-ar fi spus numai un sfert din ceea ce s-a spus, ar fi rămas o impresie mult mai bună asupra minții.
-420-
Cei care îi învață pe copii trebuie să evite observațiile plictisitoare. Remarci scurte și la subiect vor avea o influență binefăcătoare. Dacă trebuie să se spună mult, spune puțin în mai multe ocazii. Câteva cuvinte interesante acum, altele mai apoi, vor fi mult mai folositoare decât a le spune toate deodată. Vorbirile lungi împovărează mintea copiilor. Prea multă vorbărie îi face să le fie silă chiar și de învățătura spirituală, exact după cum mâncarea peste măsură împovărează stomacul și micșorează apetitul, care duce chiar la a nu mai putea suferi hrana. Mințile oamenilor pot fi sătule de prea multă vorbărie. Lucrarea pentru biserică, dar mai ales pentru tineret, trebuie să fie învățătură peste învățătură, poruncă peste poruncă, puțin aici, puțin acolo. Lasă timp ca mintea să digere adevărurile cu care i-ai hrănit. Copiii trebuie atrași spre cer, nu grăbit, ci încetinel.
Battle Creek, Michigan,
2 octombrie 1868.
-421-
Importanța stăpânirii de sine
Iubite frate P.,
Am încercat de mai multe ori să-ți scriu, dar tot de atâtea ori am fost împiedicată. N-am să mai amân. De câteva zile, am simțit o neliniște deosebită cu privire la tine. În iunie trecut, mi-au fost arătate unele lucruri în legătură cu tine. Am fost dusă înapoi în trecut și mi s-a arătat viața ta dezorganizată și debusolată. Erai fără Dumnezeu. Viața ta a fost grea și nesăbuită. Totuși, am văzut că Dumnezeu ți-a cruțat, din îndurare, viața de mai multe ori, când ți se părea că nici o putere sau înțelepciune omenească nu putea s-o mențină. Tu ești o minune a îndurării. Când viața ta a fost într-un pericol iminent, Hristos, Avocatul tău, a pledat în favoarea ta: “Tată, mai cruță-i viața puțin. El a fost un pom neroditor, care a făcut umbră pământului; totuși, nu-l tăia. Eu voi mai aștepta puțin cu răbdare, și am să văd dacă nu va aduce rod. Voi impresiona inima lui cu adevărul. Îl voi convinge de păcat.”
Am văzut că Domnul ți-a deschis calea să asculți și să-I servești. Pașii tăi au fost îndreptați spre vest, unde mediul avea să fie mai favorabil, ca să crești în har și unde avea să fie mai puțin dificil să-ți formezi un caracter pentru cer. Tu ai venit în căminul nostru și ai fost primit în inimile noastre. Toate acestea au fost rânduite de Domnul. Tu n-ai avut experiența care era necesară spre a trăi o viață pe care Dumnezeu s-o aprobe. Tu ai fost așezat acolo unde, în câteva luni, puteai să obții mai multă cunoștință despre adevăr decât ai fi putut obține de-a lungul anilor, dacă ai fi rămas în răsărit.
Îndurătorul nostru Mare Preot cunoștea slăbiciunea și erorile tale și nu te-a lăsat, în lipsa ta de experiență, să lupți cu vrăjmașul cel mare în mijlocul mediului nefavorabil. Dacă ai fi rămas în _____, n-ai fi reținut adevărul. Opoziția pe care ai fi primit-o ți-ar fi trezit combativitatea și ai fi dezonorat adevărul prin spiritul tău pripit; și apoi, pe măsură ce apăreau obstacole în călătoria ta creștină, te-ai descurajat și ai fi renunțat la adevăr. Trebuie să fii recunoscător pentru aceasta. Inima ta ar trebui să fie plină de recunoștință față de iubitorul Mântuitor, pentru îndurarea Lui față de tine, care ai abuzat atât de mult timp de iubirea Sa.
-422-
Mi s-a arătat că tu ai fost o piatră din carieră, în stare brută, care avea nevoie să fie cioplită, ajustată și lustruită mai înainte de a putea fi pusă în clădirea cerească. O parte din această lucrare a fost făcută pentru tine; dar, mai este încă o lucrare și mai mare, care trebuie făcută! Ai fost foarte nefericit. Ai văzut partea aspră a vieții. N-ai avut prea multă fericire, dar erai cel care stăteai în propria ta lumină, lipsindu-te de bine. În tinerețe, ai încurajat un spirit de nemulțumire; nu voiai să fii dirijat; ai ales să mergi pe propria ta cale, indiferent de judecata sau sfatul altora. Nu voiai să te supui controlului tatălui tău vitreg, pentru că doreai să mergi pe propria ta cale. El n-a găsit calea cea mai bună spre a te conduce, și te-ai decis să nu respecți autoritatea. De îndată ce avea să-ți vorbească, tu aveai să iei poziția de apărare. Combativitatea ta era mare și aveai să te lupți cu orice și cu oricine contracara planurile tale. Chiar când erau făcute sugestii pentru o cale mai bună de urmat pentru planurile și lucrările tale, tu aveai să izbucnești într-o clipă. Te credeai cenzurat, te credeai învinuit și te simțeai mâhnit din cauza celor mai buni prieteni ai tăi. Imaginația ta era bolnavă. Credeai că toată lumea era împotriva ta și că soarta era extrem de grea. A fost grea, dar tu ai făcut-o așa.
Purtarea ta față de tatăl tău vitreg a fost nepotrivită. El n-a meritat să fie tratat de tine așa cum a fost tratat. Avea greșeli și a comis erori, dar în timp ce erai atent să le vezi într-o lumină gravă, nu-ți vedeai greșelile tale. În providența lui Dumnezeu, soția ta a fost doborâtă de boală. Ea a fost o femeie îngâmfată, dar s-a pocăit de păcatele sale, și pocăința ei a fost acceptată de Dumnezeu.
-423-
Calea a fost barată de o parte și de alta, spre a te împiedica de la pierzare. Domnul a adus duhul tău nesupus și neîmblânzit în supunere față de El. Printr-un amestec de judecată și îndurare, ai fost adus la pocăință. Ca și Iona, tu ai fugit de datoria prezentă, pe mare. Dumnezeu ți-a barat calea prin vizitele Providenței Sale. Nu puteai să prosperi sau să fii fericit, pentru că n-ai vrut să-ți lași eul în urmă. Ai luat cu tine eul și păcatul. Nutreai un spirit de nemulțumire și neastâmpăr și n-aveai să-ți faci datoria. Doreai o schimbare, o lucrare mai mare. Ai devenit un temperament hoinar.
Privirea scumpului Mântuitor a fost asupra ta, altfel ai fi fost lăsat în starea ta de nedescris și în păcatele tale pentru a deveni stricat în caracter și mizerabil în starea materială. În timp ce erai într-o țară străină și în timpul bolii, ai simțit starea ta tristă, pustie și deznădăjduită. Ai petrecut nopți lungi și zile grele de neliniște și durere, departe de mama și surorile tale, numai cu străini, care făceau un serviciu amabil pentru tine, și fără nici o speranță creștină, care să te întărească.
Tu căutai fericirea, dar n-ai obținut-o. Ai neglijat sfatul mamei tale și rugămințile ei stăruitoare, de a nu călca poruncile lui Dumnezeu. Uneori, neglijența aceasta ți-a pricinuit amărăciune în suflet. Dar nu pot să mă ocup de fiecare amănunt, pentru că nu sunt în putere. Voi stărui asupra celor mai importante lucruri care mi-au fost arătate.
Am văzut că în fața ta este o lucrare pe care tu nu o înțelegi. Este aceea de a muri față de eu, de a răstigni eul. Tu ai un temperament iute, impetuos, pe care trebuie să-l supui. Ai trăsături nobile de caracter, care îți vor asigura prieteni, dacă temperamentul tău pripit nu rănește. Ai un atașament puternic față de cei care se interesează de tine. Când înțelegi bine lucrurile, ești conștiincios; dar adesea, acționezi din impuls, fără să te oprești să cugeți.
-424-
Judeci și comentezi umblările și purtările lor când nu le înțelegi poziția și lucrarea. Tu vezi lucrurile din punctul tău de vedere și apoi ești gata să pui la îndoială sau să condamni calea urmată de ei, fără să vezi fără părtinire problemele pe toate laturile. Tu nu cunoști sarcinile altora și nu trebuie să te simți răspunzător pentru faptele lor, ci să-ți îndeplinești sarcina, lăsându-i pe alții pe seama Domnului. Păstrează-ți sufletul liniștit, cultivă pacea și liniștea interioară și fii recunoscător.
Am văzut că Domnul ți-a dat lumină și experiență, ca să poți vedea caracterul păcătos al unui temperament pripit și să-ți stăpânești pasiunile. Nefăcând acest lucru, în mod sigur vei pierde viața veșnică. Trebuie să învingi această boală a închipuirii. Tu ești extrem de sensibil, și când se spune un cuvânt care favorizează o cale opusă față de cea pe care o urmezi, ești rănit. Te simți mustrat și trebuie să te aperi, să-ți salvezi viața; și în efortul tău de a-ți salva viața, o pierzi. Tu ai o lucrare de făcut, să mori față de eu și să cultivi un spirit de toleranță și răbdare. Renunță la ideea că nu ești tratat cum se cuvine, că ești nedreptățit, că cineva dorește să nu te lase în pace sau să-ți facă rău. Tu vezi fals lucrurile. Satana te face să ai aceste păreri denaturate.
Iubite frate P., la Adams Center, cazul tău mi-a fost arătat din nou. Am văzut că n-ai reușit mereu să exerciți adevărata stăpânire de sine. Ai făcut eforturi; dar aceste eforturi au influențat numai partea din afară, ele n-au influențat izvorul acțiunii. Temperamentul tău iute ți-a pricinuit adesea regret sincer, dureros și condamnare de sine. Acest temperament pasionat, dacă nu este supus, va deveni un temperament arțăgos, căutător de greșeli, de altfel îl ai deja într-o oarecare măsură. Ești gata să iei totul în nume de rău. Dacă cineva te împinge pe trotuar, ești iritat, și de pe buzele tale va ieși un cuvânt de nemulțumire. Dacă conduci căruța pe stradă și dacă nu ți se eliberează jumătate de drum, te vei revolta într-o clipă. Dacă ți se cere să te dai la o parte din cale, spre a face un serviciu altora, tu te vei mânia și agita și vei socoti că s-a abuzat de demnitatea ta. Vei arăta tuturor păcatul tău caracteristic. Chiar și înfățișarea ta va arăta temperamentul tău nerăbdător, și gura ta va părea întotdeauna gata să rostească un cuvânt mânios. Pentru acest obicei, ca și pentru folosirea tutunului, abstinența totală este singurul leac sigur. În tine trebuie să aibă loc o schimbare totală. Adesea, simți că trebuie să te păzești mai mult. Adesea spui în mod hotărât: “Am să fiu mai calm și mai răbdător”, dar făcând aceasta, atingi răul numai pe latura exterioară; tu consimți să păstrezi eul și să-l supraveghezi. Trebuie să mergi mai departe decât atât. Numai puterea principiului poate alunga acest vrăjmaș nimicitor și să aducă pace și fericire.
-425-
Ai spus de repetate ori: “Eu nu-mi pot stăpâni temperamentul. Trebuie să vorbesc.” Îți lipsește un duh blând și smerit. Eul întreg este viu, și tu stai să-l păzești continuu, ca să nu fie jignit sau insultat. Apostolul spune: “Căci voi ați murit, și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” (Coloseni 3, 3.) Cei care sunt morți față de eu nu vor fi așa sensibili și nu vor fi gata să reacționeze la tot ceea ce poate să-i irite. Morții nu pot să simtă. Tu nu ești mort. Dacă ai fi, și viața ta ar fi ascunsă în Hristos, ai trece pe lângă o mie de lucruri pe care le observi acum și care te supără, ca fiind nevrednice de observat; atunci te-ai apuca de cele veșnice și ai fi deasupra acestor mărunte încercări ale vieții.
-426-
“Limba este o lume de nelegiuiri.” “Înțelepciunea face pe om răbdător, și este o cinste pentru el să uite greșelile.” “Cine este încet la mânie, are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii.” “Cel încet la mânie, prețuiește mai mult decât un viteaz, și cine este stăpân pe sine, prețuiește mai mult decât cine cucerește cetăți.” “Prea iubiții mei frați! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.” “Cine își înfrânează vorbele, cunoaște știința, și cine are duhul potolit, este un om priceput.” (Iacov 3, 6; Proverbe 19, 11; 14, 29; 16, 32; Iacov 1, 19.20; Proverbe 17, 27.)
Marele nostru Exemplu a fost înălțat spre a fi egal cu Dumnezeu. El era mare comandant în ceruri. Toți sfinții îngeri erau încântați să se închine înaintea Lui. “și când duce în lume pe Cel întâi născut, zice: ‘Toți îngerii lui Dumnezeu să I se închine’.” (Evrei 1, 6.) Isus a luat asupra Sa natura noastră. S-a dezbrăcat de slava, maiestatea și bogățiile Sale, pentru a duce la îndeplinire misiunea Lui, să mântuiască pe cel ce era pierdut. El n-a venit să I se slujească, ci să slujească altora. Isus, când a fost batjocorit, ultragiat și insultat, nu s-a răzbunat. “Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri.” (1 Petru 2, 23.) Când cruzimea omului L-a făcut să sufere lovituri de bici să aibă și răni dureroase, El n-a amenințat, ci S-a încredințat Celui care judecă după dreptate. Apostolul Pavel îi îndeamnă pe frații din Filipi: “Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat, să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine Însuși și a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.” (Filipeni 2, 5-7.) Este slujitorul mai mare decât stăpânul? Hristos ne-a dat viața Sa ca model, și noi Îl dezonorăm când pentru orice nimic devenim invidioși și suntem gata să ne irităm pentru fiecare vătămare, presupusă sau reală. Nu este o dovadă de spirit mărinimos să fii pregătit să aperi eul spre a-ți păstra demnitatea. Mai bine vom suferi pe nedrept de o sută de ori decât să rănim sufletul printr-un spirit de revanșă, sau printr-o descărcare de mânie. Există putere care trebuie obținută de la Dumnezeu. El poate ajuta. El poate da har și înțelepciune. Dacă vei cere în credință, vei primi; dar trebuie să veghezi în rugăciune. Veghează, roagă-te, lucrează, aceasta să fie lozinca ta.
-427-
Soția ta poate fi o binecuvântare, dacă ar lua asupra ei doar răspunderea care este de datoria ei s-o ia. Dar ea a fugit de răspundere toată viața și acum este în pericol de a fi influențată, în loc să te influențeze pe tine. În loc să aibă asupra ta o influență blândă, înălțătoare, există pericolul pentru ea să gândească cum gândești tu, și să acționeze cum acționezi tu fără să ajungă în adâncime spre a fi călăuzită de principiu în toate acțiunile ei. Voi simpatizați unul cu altul și, din nefericire, vă ajutați unul pe altul să vedeți problemele incorect. Ea poate exercita o influență spre bine, dar are un spirit care aduce indolență spirituală și lenevie. Ea este împotrivă să se angajeze în vreo lucrare bună, dacă nu-i plăcută și agreabilă. Care a fost păcatul lui Meroza? Nefăcând nimic. Ei n-au fost condamnați pentru păcate mari, ci pentru că n-au venit să-L ajute pe Domnul.
Am văzut că soția ta nu se înțelege pe sine. În tinerețea ei, s-a ferit să-și asume răspunderi și nu este dispusă să se angajeze în ele nici acum. Ea este înclinată să se bizuie pe alții, mai degrabă decât pe propriile ei puteri. N-a încurajat o independență mărinimoasă. Trebuia să se fi educat cu ani în urmă, să poarte sarcini. Ea nu este sănătoasă. Este predispusă spre amorțirea ficatului și nu este înclinată spre exercițiu. Nu are capacitate de a se apuca de lucru în afară de cazul că se vede obligată. Ea mănâncă aproape o cantitate dublă față de cât ar trebui să mănânce. Tot ce ia în stomac, peste ceea ce organismul ei poate să transforme în sânge bun, devine materie de prisos, care împovărează organismul în asimilarea ei. Organismul ei este împovărat cu o grămadă de materie care îl stingherește în lucrarea lui, și-i slăbește forța vitală.
-428-
A mânca mai mult decât poate organismul să digere dă naștere unui sânge stricat și suprasolicită vitalitatea într-o mai mare măsură decât munca sau exercițiu fizic. Această mâncare peste măsură dă naștere la o amorțire surdă. Nervii creierului sunt solicitați să ajute organele digestive, și în felul acesta sunt continuu suprasolicitați, slăbiți și amorțiți. Aceasta lasă în cap un simțământ de slăbiciune, care face ca soția să fie expusă într-o zi unui șoc de paralizie. Ea are nevoie să nu fie încurajată să înceteze exercițiul. Nimic n-ar fi atât de periculos pentru ea ca a nu-și solicita corpul pentru exercițiu fizic activ. Exercițiul fizic este foarte important. Acesta îi va întări corpul și mintea. Când își va da seama de responsabilitatea poziției ei și va vedea folosul care va rezulta din ea, căutând să aibă o țintă în viață nu va fi dispusă să se afunde în indolență și să evite greutățile. Ea nu pune inimă în ceea ce face; de aceea se mișcă prea mult întocmai ca o mașină, simțind că munca este o povară. Atâta timp cât simte în felul acesta, ea nu poate să-și dea seama de acea viață nouă și vigoare, care sunt privilegiul ei să le aibă. Îi lipsește spiritul și energia. Ea este prea mult înclinată să stea pierdută în slăbiciune și insensibilitate de plumb. Toropeala grea, pe care o simte, poate fi biruită numai printr-o dietă chibzuită, stăpânire perfectă asupra apetitului și a tuturor pasiunilor, și în solicitarea voinței ca s-o ajute la exerciții. Ei îi lipsește voința ca să electrizeze puterea nervilor, așa încât să poată rezista indolenței.
Soră P., tu nu poți fi de folos niciodată în lume, dacă hotărârile tale nu sunt puternice spre a te face în stare să birui această indispoziție de a te îngriji și a purta poveri. Pe măsură ce exersezi zilnic forțele din tine, sarcina va deveni mai puțin grea, până ce va ajunge să fie a doua ta natură, să-ți faci datoria, să fii harnică și să porți de grijă. Te poți obișnui să cugeți, când îți împovărezi mai puțin stomacul. Povara aceasta îngreunează creierul.
Va continua.