Continuare.
Ni se poruncește, fie că mâncăm, fie că bem sau facem altceva, să facem totul spre slava lui Dumnezeu. Câți au acționat, în mod conștient, mai degrabă din principiu decât din impuls și au ascultat, la literă, de această poruncă? Câți dintre ucenicii cei tineri din _____ au încredere în Dumnezeu și au căutat serios să cunoască și să facă voia Lui? Sunt mulți care sunt slujitori ai lui Hristos, doar cu numele dar nu și cu faptele. Unde stăpânește principiul religios, pericolul de a comite greșeli mari, este mic, pentru că egoismul care totdeauna orbește și înșeală, este subordonat. Dorința sinceră de a face bine altora predomină în așa măsură, încât eul este uitat. A avea principii religioase ferme este o comoară de neprețuit. Aceasta este influența cea mai curată, cea mai înaltă și superioară pe care o pot avea muritorii. Unii ca aceștia au o ancoră. Fiecare acțiune este bine chibzuită, pentru ca efectele ei să nu fie dăunătoare pentru altul și să-l îndepărteze de Hristos. Întrebarea constantă a minții este: Cum să-ți slujesc cel mai bine, și să slăvesc Numele Tău pe pământ? Cum să-mi conduc viața spre a aduce laudă Numelui Tău pe pământ și să-i conduc pe alții să Te iubească, să-ți slujească și să Te onoreze? Fă-mă să doresc și să aleg voia Ta. Cuvintele și exemplul Mântuitorului meu să fie lumina și tăria inimii mele. Cât timp Îl urmez și mă încred în El, nu mă va lăsa să pier. El va fi cununa bucuriei mele.
Dacă confundăm înțelepciunea omului cu înțelepciunea lui Dumnezeu, suntem induși în eroare de nebunia înțelepciunii omului. Aici este marele pericol al multora din _____. Ei n-au o experiență a lor. Ei n-au avut obiceiul rugăciunii, la care să mediteze pentru ei înșiși, fără idei preconcepute, cu judecată nepărtinitoare, cu întrebări și subiecte care sunt noi și care totdeauna este posibil să apară. Ei așteaptă să vadă ce vor gândi alții. Dacă aceștia nu sunt de acord, ei sunt convinși că subiectul în discuție n-are nici o importanță. Deși această grupă este mare, ei sunt neexperimentați, slabi la minte, prin îndelungă supunere față de vrăjmaș, și totdeauna vor fi slabi ca bebelușii, umblând în lumina altora, trăind prin experiența altora, simțind cum simt alții, și făcând ce fac alții. Ei acționează ca și cum n-ar avea individualitate. Identitatea lor este cufundată în alții, ei sunt umbre simple ale celor pe care îi socotesc drepți. Dacă nu devin conștienți de caracterul lor șovăitor și nu-l corectează, vor fi lipsiți de viața veșnică; nu vor fi în stare să se lupte cu pericolele zilelor din urmă. Nu vor avea vigoare să reziste diavolului, pentru că nu știu că este el. Alături de ei trebuie să fie cineva care să-i informeze dacă cel care se apropie este un dușman sau un prieten. Nu sunt spirituali, de aceea nu discern lucrurile spirituale. Ei nu sunt înțelepți nici în acele lucruri care sunt în legătură cu Împărăția lui Dumnezeu. Nici cei tineri, nici cei bătrâni nu sunt scuzați că se încred în altcineva în loc să aibă experiențe creștine pentru ei. Îngerul a spus: “Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijine pe un muritor.” (Ieremia 17, 5.) În lupta și experiența creștină este necesară independență.
-130-
Bărbați, femei și tineri, Dumnezeu vă solicită să aveți curaj moral, voință statornică, tărie morală și perseverență, dispoziții sufletești, care nu se pot baza pe afirmațiile altora. El vrea ca, înainte să primiți sau să respingeți aceste afirmații, să le studiați, să le cântăriți și să le aduceți înaintea Lui în rugăciune. “Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu,care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată.” și acum condiția: “Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc; pentru că cine se îndoiește, seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo. Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul.” (Iacov 1, 5-7.) Această cerere pentru înțelepciune nu trebuie să fie o rugăciune fără înțeles, uitată de îndată ce s-a încheiat. Ea este o rugăciune care exprimă puternica și serioasa dorință a inimii, spre a stabili voința lui Dumnezeu, și se naște dintr-o lipsă de înțelepciune.
-131-
După ce rugăciunea a fost făcută, dacă răspunsul nu este înțeles imediat, nu obosi să aștepți și nu deveni nestatornic. Nu te îndoi. Prinde-te de făgăduința: “Cel ce v-a chemat este credincios și va face lucrul acesta.” (1 Tesaloniceni 5, 24.) Ca și văduva stăruitoare, susține-ți cazul, urmărindu-ți ferm scopul. Este obiectul important și cu mare consecință pentru tine? Hotărât că este. Atunci nu te îndoi, pentru că credința ta poate fi încercată. Dacă lucrul pe care îl dorești are valoare, atunci merită un efort puternic și serios. Tu ai hotărârea, veghează și roagă-te. Fii statornic și rugăciunea va primi răspuns; pentru că nu este, oare, Dumnezeu Cel care a făgăduit? Dacă te costă ceva spre a-l obține, îl vei prețui mai mult după ce-l vei obține. ți se spune clar că, dacă te îndoiești nu te poți aștepta să primești ceva de la Domnul. Aici se dă un avertisment spre a nu obosi, ci spre a te întemeia ferm pe făgăduință. Dacă ceri, El îți va da cu mână largă și fără mustrare.
Aici este punctul unde greșesc mulți. Ei se îndoiesc cu privire la scopul lor, și credința le slăbește. Acesta este motivul pentru care nu primesc nimic de la Domnul, care este Izvorul tăriei. Nimeni nu trebuie să umble în întuneric, poticnindu-se ca un om orb; pentru că Domnul le va da lumină, dacă vor s-o accepte în felul hotărât de El, și nu să aleagă propria lor cale. El cere de la toți o îndeplinire atentă a îndatoririlor zilnice. El cere aceasta mai ales de la cei care sunt angajați în solemna și importanta lucrare de publicații — atât de la cei asupra cărora se află grele responsabilități ale lucrării, cât și de la cei care poartă responsabilitățile cele mai mici. Această lucrare poate să fie făcută numai căutând îndemânare la Dumnezeu pentru a-i face în stare să îndeplinească cu credincioșie ceea ce este drept înaintea lui Dumnezeu, făcând toate lucrurile, ca și cum ar fi îndrumate de motive neegoiste, ca și cum ochiul lui Dumnezeu ar fi vizibil pentru toți, privind asupra tuturor și cercetând faptele tuturor.
-132-
Păcatul, care este nutrit în cea mai mare măsură și care ne desparte de Dumnezeu și dă naștere la atâtea tulburări contagioase, este egoismul. Nu poate exista o întoarcere la Domnul decât prin lepădarea de sine. Prin noi înșine, nu putem face nimic; dar, prin Dumnezeu, care ne întărește, putem trăi să facem bine altora și să evităm în felul acesta răul egoismului. Nu este nevoie să mergem în țările păgâne spre a ne manifesta dorința de a-I consacra totul lui Dumnezeu, într-o viață folositoare și neegoistă. Aceasta trebuie s-o facem în cercul căminului, în biserică, printre cei cu care ne asociem și cu care facem afaceri. Tocmai în umblarea obișnuită a vieții, este locul unde eul trebuie să fie respins și ținut în supunere. Pavel putea să spună: “Eu mor în fiecare zi.” (1 Corinteni 15, 31.) Ceea ce ne face să fim biruitori este omorârea zilnică a eului în micile tranzacții ale vieții. Trebuie să uităm eul în dorința de a face bine altora. La mulți există o hotărâtă lipsă de iubire pentru alții. În loc să-și îndeplinească cu credincioșie sarcina, ei caută, mai degrabă, propria lor plăcere.
Fără îndoială, că Dumnezeu pune asupra tuturor urmașilor Săi datoria de a-i binecuvânta pe alții cu influența și mijloacele lor, și spre a avea acea înțelepciune de la El, care îi va face în stare să facă tot ce le stă în putere, ca să înalțe cugetele și simțămintele celor care se află sub influența lor. Lucrând pentru alții, se va instala un simțământ de mulțumire, o pace lăuntrică, ceea ce va fi o răsplată suficientă. Mânați fiind de o înaltă și nobilă dorință de a face bine altora, ei vor găsi fericirea adevărată într-o credincioasă îndeplinire a multiplelor sarcini ale vieții. Aceasta va aduce mai mult decât răsplată pământească, pentru că fiecare îndeplinire credincioasă și neegoistă a datoriei este notată de îngeri și strălucește în raportul vieții. În cer, nimeni nu se va gândi la eu, nici nu vor căuta propria lui plăcere; ci toți, din iubire curată și adevărată, vor căuta fericirea ființelor cerești din jurul lor. Dacă dorim să ne bucurăm de societatea cerească pe pământul nou creat, trebuie să fim conduși aici de principiile cerești.
-133-
Fiecare faptă a vieții noastre îi influențează pe alții fie în bine, fie în rău. Influența noastră tinde fie în sus, fie în jos; ea este simțită, acționează și, într-o măsură mai mare sau mai mică, este reprodusă de alții. Dacă, prin exemplul nostru îi ajutăm pe alții la dezvoltarea principiilor bune, le dăm putere să facă binele. La rândul lor, ei exercită aceeași influență binefăcătoare asupra altora, și în felul acesta, sute și mii se află sub influența noastră fără să ne dăm seama. Dacă, prin fapte, întărim sau forțăm la acțiune puterile răului, aflate de cei din jurul nostru, ne împărtășim de păcatul lor și vom avea de dat socoteală pentru binele pe care li l-am fi putut face și nu l-am făcut, pentru că n-am făcut ca Dumnezeu să fie tăria noastră, călăuza noastră și sfetnicul nostru.
Iubirea adevărată
Iubirea adevărată nu este o pasiune puternică, înflăcărată și impetuoasă. Dimpotrivă, în natura ei, ea este calmă și profundă. Ea privește dincolo de înfățișarea exterioară a lucrurilor și este atrasă numai de calități. Este înțeleaptă și plină de discernământ, iar consacrarea ei este reală și statornică. Dumnezeu ne încearcă și ne pune la probă prin obișnuitele întâmplări ale vieții. Lucrurile mici sunt cele care descoperă detaliile inimii. Atențiile mici, numeroasele mici incidente și micile amabilități sunt cele care formează totalul unei vieți fericite; iar neglijarea însemnată a cuvintelor politicoase, încurajatoare, afectuoase și a micilor amabilități din viață, constituie suma nenorocirilor vieții. În cele din urmă, se va descoperi că lepădarea de sine pentru binele și fericirea celor din jurul nostru constituie o mare parte a raportului vieții din ceruri. și se va descoperi și faptul că îngrijirea eului, fără a ține seamă de binele și fericirea altora, nu scapă atenției Tatălui nostru ceresc.
-134-
Frate B., Domnul lucrează pentru tine și te va binecuvânta și întări pe calea cea dreaptă. Tu înțelegi teoria adevărului și trebuie să obții toată cunoștința pe care o poți obține despre voia și lucrarea lui Dumnezeu, ca să poți fi pregătit să ocupi o poziție de răspundere, dacă El ți-ar cere acest lucru, văzând că poți să slăvești, prin acesta, cel mai bine Numele Său. Dar mai ai de câștigat o experiență. Ești prea impulsiv, prea ușor influențat de împrejurări. Dumnezeu este gata să te întărească, să te stabilizeze, să te fixeze, dacă vei căuta serios și smerit înțelepciunea de la El, care nu greșește, și care a făgăduit că n-o vei căuta în zadar.
Învățându-i pe alții adevărul, ești în pericol de a vorbi prea tare, într-o manieră care nu ține pasul cu lipsa ta de experiență. Tu înțelegi lucrurile la prima vedere și poți vedea repede legătura dintre subiecte. Nu sunt toți alcătuiți ca tine, și nu pot face acest lucru. Nu vei fi pregătit pentru a aștepta răbdător și calm, pentru ca aceia să cântărească dovada pe care n-o pot înțelege așa de repede cum poți tu. Vei fi în pericol să-i îndemni prea mult pe alții să înțeleagă de îndată, așa cum înțelegi tu și să simtă toți zelul și nevoia de acțiune, așa cum simți tu. Dacă așteptările tale nu se realizează, vei fi în pericolul de a te descuraja și îngrijora, dorind o schimbare. Trebuie să eviți dispoziția de a critica și acuza. Păzește-te de tot ceea ce aduce a spirit denunțător. Nu este plăcerea lui Dumnezeu ca acest spirit să se manifeste la nici unul dintre slujitorii Săi cu experiență îndelungată. Este potrivit pentru tineri să dea pe față ardoare și zel, dacă sunt dăruiți cu umilință și podoabă lăuntrică, dar, când un zel necugetat și un spirit denunțător sunt manifestate de un tânăr care nu are decât puțini ani de experiență, este cel mai nepotrivit și, desigur, cel mai dezgustător. Nimic nu poate nimici influența lui atât de curând ca acest lucru. Blândețea, delicatețea, abținerea, îndelunga răbdare, a nu te lăsa ușor provocat, a suferi totul, a nădăjdui totul, a îndura totul — acestea sunt roadele care cresc în prețiosul pom la iubirii, care este de origine cerească. Dacă acest pom este hrănit, se va dovedi a fi totdeauna verde. Ramurile lui nu se vor usca, frunzele lui nu se vor ofili. El este nemuritor, veșnic, în continuu udat de roua cerească.
-135-
Iubirea este putere. Tăria intelectuală și cea morală sunt cuprinse în acest principiu, și nu pot fi despărțite de el. Puterea bogăției are tendința de a corupe și de a nimici; puterea forței este tare spre a răni; dar, superioritatea și valoarea iubirii curate constă în capacitatea ei de a face bine, nimic altceva decât bine. Orice este făcut din iubire curată, fie cât de puțin sau de neînsemnat în fața oamenilor, este întru totul roditor; pentru că Dumnezeu privește mai mult nu la cât a făcut cineva, ci cu câtă iubire a făcut. Iubirea este de la Dumnezeu. Inima neconvertită nu poate da naștere, nici să producă această plantă de origine cerească, care trăiește și înflorește numai unde stăpânește Hristos.
Iubirea nu poate trăi fără activitate, și fiecare acțiune o crește, o întărește și o extinde. Iubirea va câștiga biruința când argumentul și autoritatea sunt fără putere. Iubirea nu lucrează pentru profit sau răsplată; totuși, Dumnezeu a rânduit ca un câștig mare să fie rezultatul sigur al fiecărei lucrări făcute din iubire. Prin natura ei, ea se poate răspândi și este tăcută în lucrarea ei, totuși, tare și puternică, în scopul de a birui mari rele. Ea topește și transformă prin influența sa, va pune stăpânire pe viețile păcătoase și va umili inimile lor, când orice alte mijloace s-au dovedit fără succes. Oriunde este folosită puterea intelectului, a autorității sau a forței, este limpede că iubirea nu-i prezentă, atașamentul și voința celor la care căutăm să ajungem adoptă o poziție defensivă, de respingere, și puterea lor de rezistență este mărită. Isus a fost Prințul păcii. A venit în lume să aducă rezistența și autoritatea în subordine față de El. Putea să dispună de înțelepciune și putere, însă mijloacele folosite de El, prin care să învingă răul, au fost înțelepciunea și puterea iubirii. Nu îngădui ca ceva să te despartă de interesul tău față de actuala ta lucrare, până ce Dumnezeu va socoti potrivit să-ți dea o altă parte de lucrare, în același domeniu de activitate. Nu căuta fericirea, pentru că ea nu este niciodată de găsit, căutând-o. Vezi-ți de datoria ta. Credincioșia să marcheze toate acțiunile tale și fii îmbrăcat cu smerenie.
-136-
“Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel.” (Matei 7, 12.) Urmând o astfel de cale, vor apărea, ca rod, rezultate binecuvântate. “Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura.” (Matei 7, 2.) Aici sunt motive puternice, care să ne constrângă să ne iubim unii pe alții cu o iubire curată și înfocată. Hristos este pilda noastră. El a căutat să facă bine. A trăit ca să-i binecuvânteze pe alții. Iubește toate acțiunile Lui înfrumusețate și înnobilate. Ni se poruncește să ne facem nouă înșine ceea ce vrem ca alții să ne facă; noi trebuie să facem altora ceea ce dorim ca ei să ne facă nouă, în împrejurări asemănătoare. Măsura cu care măsurăm este totdeauna măsura cu care ni se măsoară. Iubirea curată este simplă în acțiunile ei și se deosebește de orice alt principiu de acțiune. Dorința de a avea influență și a fi respectați poate da naștere la o viață bine rânduită și adesea la o conversație nevinovată. Respectul pentru sine poate să ne facă să evităm aparența răului. O inimă egoistă poate să îndeplinească acțiuni generoase, să recunoască adevărul prezent și să manifeste umilință și afecțiune într-o manieră exterioară, totuși, motivele pot fi înșelătoare și necurate; acțiunile care decurg dintr-o astfel de inimă pot fi lipsite de mireasma de viață și de roadele adevăratei sfințiri, fiind lipsite de principiile adevăratei iubiri. Iubirea trebuie să fie îndrăgită și cultivată, pentru că influența ei este divină.
Distracții la institut
Când au fost introduse distracțiile la Institut, unii din _____ și-au manifestat caracterul lor superficial. Lor le-a plăcut și au fost încântați, căci se potrivea întocmai cu mentalitatea lor ușuratică. Lucrurile recomandate pentru bolnavi le socoteau bune pentru ei înșiși și dr. C. nu este răspunzător de toate rezultatele provenite din sfatul dat pacienților lui. Unii din diferite comunități, care nu erau consacrați, și-au însușit prima prezentare ca scuză pentru a se angaja în plăcere, veselie și nebunie. De îndată ce s-a aflat că medicii de la Institut au recomandat jocuri și distracții, pentru ca să abată mintea pacienților de la ei înșiși spre un șir de gânduri mai vesele, aceasta s-a răspândit ca focul în miriște; tinerii din _____ și din alte comunități au socotit că au nevoie exact de astfel de lucruri și armura dreptății a fost pusă deoparte de către mulți. Când n-au mai fost ținuți de zăbală și frâu, ei s-au angajat în aceste lucruri cu atâta seriozitate și stăruință, ca și cum viața veșnică depindea de zelul lor din acest domeniu de activitate. Aici era ocazia de a vedea deosebirea dintre urmașii conștiincioși ai lui Hristos și cei care se înșelau. Unii n-aveau pe inimă cauza lui Dumnezeu. N-aveau lucrarea adevăratei sfințenii, realizate în sufletul lor. Ei nu și-au pus încrederea în Dumnezeu, erau nestatornici și nu trebuia decât un gest spre a-i ridica în picioare și a fi azvârliți încoace și încolo. Unii ca aceștia dovedesc că au doar puțină stabilitate și independență morală. Ei n-au experiența lor proprie și de aceea umblă în licărirea de lumină a altora. Ei n-au pe Hristos în inima lor spre a da mărturie lumii. Mărturisesc a fi urmașii lui Hristos, dar lucruri pământești și vremelnice le țin subjugate inimile ușuratice și egoiste.
-138-
Erau însă și alții, care nu păreau să fie dornici să se distreze. Ei simțeau o astfel de încredere, că Dumnezeu va face totul bine, încât pacea lor sufletească să nu fie tulburată. Ei au hotărât că o rețetă pentru cei bolnavi nu era pentru ei, de aceea n-aveau de ce să fie tulburați. Orice ar fi făcut alții în comunitate sau în lume, pentru ei, nu conta; pentru că, spuneau ei, pe cine trebuie să urmăm decât pe Hristos? Ne-a dat o poruncă să umblăm cum a umblat El. Noi trebuie să trăim ca și când L-am vedea pe Cel nevăzut, și ceea ce facem să facem din toată inima ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni.
Când apar astfel de lucruri, caracterul este dezvoltat. Valoarea morală poate fi atunci exact evaluată. Nu este greu de constatat unde se află cei ce mărturisesc evlavia, totuși, au plăcerea și fericirea în această lume. Plăcerea lor nu este pentru lucrurile de sus, ci pentru lucrurile de pe acest pământ, unde stăpânește Satana. Ei umblă în întuneric, și nu pot iubi și avea bucurie de lucrurile cerești, pentru că nu le pot discerne. Ei sunt înstrăinați de viața lui Hristos, priceperea lor fiindu-le întunecată. Lucrurile Duhului, pentru ei, sunt o nebunie. Preocupările lor sunt în conformitate cu evoluția acestei lumi, iar interesele și planurile lor sunt potrivite cu lumea și cu lucrurile pământești. Dacă pot merge pe cale, purtând numele de creștini, dar servind atât lui Dumnezeu cât și lui Mamona, ei sunt mulțumiți. Dar vor avea loc evenimente care vor descoperi inimile acestora, că ei nu sunt decât o povară și un blestem pentru comunitate.
Spiritul existent în biserică este de așa natură, încât îndepărtează de Dumnezeu și de calea sfințeniei. Mulți din biserică au atribuit starea lor de orbire influenței crescânde a spiritului principiilor predate lor la Institut. Acesta nu este întru totul corect. Dacă biserica ar fi stat alături de sfatul lui Dumnezeu, Institutul ar fi fost bine controlat. Lumina bisericii ar fi fost răspândită la acea ramură de lucrare și n-ar fi existat erori, așa cum există acum. Întunecimea morală a bisericii a avut cea mai mare influență în crearea întunericului moral și a morții spirituale din Institut. Dacă biserica ar fi fost într-o stare sănătoasă, ea ar fi putut trimite un impuls sănătos, vitalizant, acestui mădular al trupului. Dar biserica era bolnavă și nu s-a bucurat de favoarea lui Dumnezeu, nici de lumina feței Sale. O influență bolnăvicioasă și mortală a circulat prin tot corpul până ce boala a apărut peste tot.
Va continua.