Continuare.
-109-
Cu toate greșelile, neascultarea și răzvrătirea lor, ei erau încă poporul ales al lui Dumnezeu. El i-a onorat în mod deosebit prin coborârea din sfântul Său locaș pe muntele Sinai și în maiestate, slavă și cutremurătoare splendoare, a rostit Cele Zece Porunci în auzul întregului popor, scriindu-le cu degetul Lui pe tablele de piatră. Domnul spune despre poporul Său, Israel: “Domnul, Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului. Nu doar pentru că întreceți la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi și v-a ales, căci voi sunteți cel mai mic dintre toate popoarele. Ci, pentru că Domnul vă iubește, pentru că a vrut să țină jurământul pe care l-a făcut părinților voștri.” (Deuteronom 7, 6-8.)
Mi-a fost arătat că cei care încearcă să asculte de Dumnezeu și să-și curețe sufletele prin ascultare de adevăr sunt poporul lui Dumnezeu, Israelul Lui cel modern. Dumnezeu spune despre ei, prin Petru: “Voi sunteți însă o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu și l-a ales ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.” (1 Petru 2, 9.) După cum a fost o crimă pentru Amalec să profite de copiii lui Israel, în slăbiciunea și oboseala lor, ca să-i hărțuiască, să-i încurce și a-i descurajeze, tot așa este un păcat și pentru tine să supraveghezi îndeaproape, să descoperi slăbiciunea, ezitările, greșelile și păcatele năpăstuitului popor al lui Dumnezeu, și să le expui în fața vrăjmașilor. Tu ai făcut lucrarea lui Satana, nu lucrarea lui Dumnezeu. Mulți adventiști păzitori ai Sabatului din _____ au fost foarte slabi. Ei au fost reprezentanți jalnici ai adevărului. Ei n-au făcut cinste cauzei adevărului prezent, iar cauza ar fi fost mai câștigată fără ei. Tu ai prezentat viața neconsacrată a păzitorilor Sabatului drept scuză pentru poziția pe care o ocupi, de îndoială și necredință. De asemenea, necredința ta a fost întărită, văzând că unii dintre cei neconsacrați mărturiseau cu tărie credința în viziuni, apărându-le când erau atacate și susținându-le cu căldură. În timp ce mărturiseau cu atâta zel credința lor, ei nesocoteau învățăturile date prin viziuni și acționau direct împotriva lor. În această privință, ei au fost pietre de poticnire pentru fratele U., și, prin cursul acțiunii lor, au compromis viziunile.
-110-
Frate V., mi s-a arătat că ai avut o inimă îngâmfată. Când ai socotit că scrierile tale au fost desconsiderate la biroul Review, mândria ta a fost atinsă și ai început lupta care este ca și cea a lui Saul, care lovește cu piciorul în țepuș. Ai dat mâna cu cei care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună. Ai întărit mâinile păcătoșilor și te-ai opus sfatului lui Dumnezeu împotriva sufletului tău. Te-ai luptat împotriva a ceea ce nu cunoști. N-ai știut ce lucrare faci. Am văzut-o pe soția ta luptându-se cu Dumnezeu în rugăciune, credința ei prinzându-te ferm pe tine și, în același timp, fixându-se de tronul lui Dumnezeu, implorând făgăduințele Sale, care niciodată nu dau greș. A durut-o când a văzut că tu stărui în lupta împotriva adevărului. Am văzut că faci aceasta din neștiință, orbit de Satana. Cât timp ești angajat în această luptă, nu crești în spiritualitate și consacrare față de Dumnezeu. Tu n-ai dovada că umblările tale sunt plăcute lui Dumnezeu. Ai zel, dar nu în acord cu cunoștința. Nu cunoști chemarea mea, abia m-ai văzut și n-ai nici o cunoștință despre lucrarea mea.
Frate V., ai calități care te-ar face să fii de un folos special în biserica din _____ sau în oricare altă biserică, dacă talentele tale ar fi consacrate clădirii cauzei lui Dumnezeu. Am văzut că copiii tăi sunt acum gata să primească adevărul, iar Isus pledează pentru tine, frate V: “Mai cruță-l puțin.” Am văzut că dacă ai fi convertit la adevăr, ai fi un stâlp în biserică și L-ai putea onora pe Dumnezeu, prin influența ta, sfințită prin adevăr.
-111-
Am văzut îngerii îndurării, planând în jurul fratelui V. Mi-a fost arătat că el a fost înșelat, în mare măsură, în privința valorii morale și s-a aflat înaintea lui Dumnezeu în acea clasă care s-a retras din cadrul organizației. Printre ei sunt și câțiva cinstiți; aceștia vor fi salvați; dar cei mai mulți dintre ei sunt de mult timp neconsacrați cu inima, iar mărturiile discrete erau, în drumul lor, ca un jug al robiei. Ei au aruncat jugul și au reținut căile lor stricate. Dumnezeu te cheamă să te desparți de ei. Desprinde-te de aceștia, a căror plăcere este să lupte împotriva adevărului lui Dumnezeu. Puțini dintre ei vor dezvolta un caracter adevărat. Ei fac parte din acea clasă care iubește și fabrică minciuna.
Dacă tot interesul tău este pentru adevăr și lucrarea pregătitoare pentru acest timp, vei fi sfințit prin adevăr și vei primi destoinicie pentru nemurire. Ești în pericol să fii prea pretențios cu copiii tăi și nu atât de răbdător cât este necesar să fii. Lucrarea completă de pregătire trebuie să continue alături de toți cei care mărturisesc adevărul, până când vom sta înaintea tronului lui Dumnezeu, fără vină, fără pată sau zbârcitură, sau orice lucru de felul acesta. Dumnezeu te va curăți, dacă te vei supune procesului de curățire.
-112-
Mărturii pentru comunitate — Numărul 16
Scopul mărturiilor personale
Iubiți frați și surori,
Domnul mi S-a arătat din nou. La 12 iunie 1868, în timp ce vorbeam fraților în casa de rugăciune din Battle Creek, Michigan, Duhul lui Dumnezeu a venit asupra mea și într-o clipă am fost luată în viziune. Priveliștea a fost vastă. Eu începusem să scriu al cincilea volum din Daruri Spirituale, dar când am avut mărturii de natură practică, pe care voi trebuia să le aveți de îndată, am părăsit acea lucrare pentru a pregăti această mică foaie volantă.
În această ultimă viziune, mi s-a arătat ceea ce justifică pe deplin procedeul meu de a publica mărturiile personale. Când Domnul alege cazuri individuale și specifică greșelile lor, alții, care n-au fost arătați în vedenie, iau ca de la sine înțeles faptul că ei stau bine, sau aproape bine. Dacă cineva este mustrat pentru vreo greșeală specială, frații și surorile trebuie să se cerceteze pe ei înșiși, ca să vadă în ce au greșit și în ce sunt vinovați de același păcat. Ei ar trebui să aibă un spirit de umilită mărturisire. Dacă alții îi cred drepți, aceasta nu-i face să fie drepți. Dumnezeu privește la inimă. El încearcă și probează în felul acesta sufletele. Mustrând greșelile unuia, El urmărește să-i îndrepte pe mulți.
-113-
Dar, dacă nu acceptă mustrarea pentru ei înșiși și le place să creadă că Dumnezeu trece cu vederea greșelile lor, pentru că nu-i alege în mod deosebit, își înșeală sufletele și vor fi închiși în întuneric și lăsați pe căile lor, să urmeze după închipuirea inimii lor.
Mulți își tratează în mod fals sufletele și se înșeală cu privire la adevărata lor stare înaintea lui Dumnezeu. El folosește căi și mijloace spre a sluji cel mai bine scopul Lui și spre a proba ce se află în inimile pretinșilor Săi urmași. Domnul descoperă lămurit greșelile unora, ca astfel alții să poată fi avertizați, să le fie frică și să evite greșelile acelea. Prin cercetarea de sine, pot să afle că fac aceleași lucruri pe care Dumnezeu le condamnă la alții. Dacă doresc să-i slujească într-adevăr lui Dumnezeu și se tem să păcătuiască împotriva Lui, ei nu vor aștepta ca păcatele lor să fie specificate înainte de a le mărturisi și, cu pocăință smerită, să se întoarcă la Domnul. Ei vor părăsi lucrurile care n-au plăcut lui Dumnezeu, conform cu lumina dată altora. Dacă, dimpotrivă, ei văd că sunt vinovați exact de aceleași păcate care au fost mustrate la alții, și totuși continuă pe aceeași cale neconsacrată, pentru că n-au fost numiți în mod special, își pun în pericol propriile lor suflete și vor fi luați de Satana robi, după buna lui vrere.
Mutare la Battle Creek
În vedenia dată mie la 12 iunie 1868, mi s-a arătat că ar putea fi făcută o mare lucrare în a aduce suflete la cunoștința adevărului, dacă s-ar face eforturi adecvate. În fiecare oraș, comună și sat, există persoane care ar îmbrățișa adevărul, dacă acesta ar fi prezentat într-o manieră adecvată. În mijlocul nostru, este nevoie de misionari, de misionari jertfitori de sine, care, ca și marele nostru Model, nu-și vor place lor, ci vor trăi să facă bine altora.
-114-
Mi s-a arătat că noi, ca popor, suntem deficitari. Cuvintele noastre nu sunt în acord cu credința noastră. Credința noastră mărturisește că trăim sub influența vestirii celei mai solemne solii, care a fost dată vreodată muritorilor. Totuși, cu toate că acest fapt este evident, eforturile noastre, zelul nostru, spiritul nostru de sacrificiu de sine nu se compară cu caracterul lucrării. Trebuie să ne trezim din morți și Hristos ne va da viață.
La mulți dintre frații și surorile noastre există o puternică înclinație de a locui în Battle Creek. Vin familii din toate părțile, să locuiască acolo, și multe altele au privirea îndreptată în același sens. Unii dintre cei care au venit la Battle Creek au deținut slujbe în micile comunități de unde s-au mutat, și unde ajutorul și vigoarea lor erau necesare. Când unii ca aceștia sosesc la Battle Creek și se unesc cu atât de mulți păzitori ai Sabatului de acolo, adesea, ei simt că mărturiile lor nu sunt necesare și de aceea, talentul lor este îngropat.
Unii aleg Battle Creek din cauza privilegiilor religioase pe care le oferă, totuși, se miră că spiritualitatea lor descrește după o ședere de câteva luni acolo. Nu există o cauză? Scopul multora a fost să fie avantajați din punct de vedere bănesc — să se angajeze în afaceri care să le aducă profituri mai mari. Așteptările lor în această privință pot fi realizate, în timp ce sufletul flămânzește și devine pipernicit în cele spirituale. Nu iau asupra lor nici o sarcină specială, pentru că socotesc că ar fi nepotriviți. Ei nu știu unde să se apuce de lucru într-o comunitate așa de mare, și de aceea devin leneși în via Stăpânului lor. Toți cei care urmează pe această cale nu fac decât să mărească munca celor care au sarcina lucrării din comunitate. Ei sunt, ca mulți, încărcătură moartă. În Battle Creek sunt mulți care devin repede ramuri vestejite.
Unii, care au fost lucrători și care au experiențe în cauza adevărului prezent, se mută la Battle Creek și își abandonează sarcina. În loc să simtă nevoia de a dubla energia, vegherea, rugăciunea și zeloasa îndeplinire a datoriei, ei aproape că nu fac nimic. Aceia care au de dus poveri la serviciu și nu au timp pentru îndatoriri în afară de lucrul lor, sunt obligați să ocupe poziții de răspundere în biserică și să îndeplinească importanta lucrare cerută, pe care, dacă nu o vor face, va rămâne nefăcută, pentru că alții nu vor să ia povara.
-115-
Frații care doresc să-și schimbe reședința, care au în vedere slava lui Dumnezeu și simt că asupra lor zace răspunderea individuală de a face altora bine, de a salva suflete pentru care Hristos nu și-a cruțat viața, ar trebui să se mute în orașe și sate unde există doar puțină lumină sau deloc, și unde pot fi de un real folos și binecuvântare pentru alții cu lucrarea și experiența lor. Este de dorit ca misionarii să se ducă în orașe și sate, și să înalțe steagul adevărului, pentru ca Dumnezeu să poată avea martori de-ai Lui, răspândiți peste tot în țară, pentru ca lumina adevărului să poată pătrunde acolo unde până acum n-a ajuns, iar stindardul adevărului să fie înălțat acolo unde el nu este încă cunoscut. Frații nu trebuie să se adune la un loc, pentru că acesta este mai agreabil pentru ei, ci să caute să îndeplinească înalta lor chemare spre a face bine altora, spre a contribui la salvarea a cel puțin un suflet. Dar pot fi salvați chiar mai mulți.
Unicul scop al acestei lucrări nu trebuie să fie doar spre a mări răsplata noastră din cer. În privința acesta, unii sunt egoiști. Având în vedere ceea ce a făcut Hristos pentru noi și cât a suferit El pentru păcătoși, ar trebui, ca, din iubire curată și dezinteresată pentru suflete, să imităm exemplul Lui, prin sacrificarea plăcerii și a comodității noastre pentru binele lor. Bucuria pusă înaintea lui Hristos, care L-a susținut în toate suferințele Sale, a fost mântuirea sărmanilor păcătoși. Aceasta ar trebui să fie și bucuria noastră și stimulentul ambiției noastre, cauza Stăpânului nostru. Făcând așa, Îi facem plăcere lui Dumnezeu și ne manifestăm iubirea și consacrarea față de El, ca slujitori ai Săi. El ne-a iubit întâi și n-a reținut de la noi pe iubitul Său Fiu, ci L-a dat din inima Lui să moară, pentru ca noi să putem avea viață. Iubirea, adevărata iubire pentru semenii noștri, dovedește iubire față de Dumnezeu. Putem face mare caz de mărturisirea noastră de credință, totuși, fără această iubire, nu înseamnă nimic. Credința noastră ne poate face să ne dăm chiar trupurile să fie arse, totuși, fără iubirea jertfitoare de sine, așa cum a existat în inima lui Isus și cum a fost exemplificată în viața Lui, noi suntem ca o aramă sunătoare și un chimval zăngănitor.
-116-
Sunt familii care primesc putere spirituală, mutându-se la Battle Creek. Acesta este exact locul spre a-i ajuta pe unii, în timp ce el este un loc rău pentru alții. Fratele și sora A. sunt un exemplu al celor care vor beneficia prin mutarea lor în acest loc. Domnul i-a îndrumat să urmeze această cale. Battle Creek a fost exact locul care le era spre binele lor și s-a dovedit a fi o binecuvântare pentru toată familia. Venind aici, ei au câștigat tărie să pună picioarele în mod hotărât pe platforma adevărului, și, dacă ei continuă pe calea ascultării smerite, se pot bucura de ajutorul pe care l-au primit la Battle Creek.
În atenția predicatorilor
În vedenia pe care am avut-o la 12 iunie 1868, am fost adânc impresionată de marea lucrare, care trebuie adusă la îndeplinire pentru a pregăti un popor pentru venirea Fiului omului. Am văzut că secerișul este mare, dar că secerătorii sunt puțini. Mulți, dintre cei care sunt acum în câmp, care muncesc spre a salva suflete, sunt slabi. Ei au purtat poveri grele, care i-au obosit și epuizat. Totuși, mi-a fost arătat că la unii dintre pastorii noștri era o prea mare cheltuială de energie, care, în realitate, nu era necesară. Unii se roagă prea lung și prea tare, epuizându-și vitalitatea, fără să fie nevoie; alții, în mod obișnuit, țin cuvântări cu o treime sau cu jumătate mai lungi decât ar trebui.
-117-
Făcând astfel, ei devin excesiv de plictisitori, interesul poporului descrește înainte de a se termina cuvântarea, și se pierde mult pentru că nu poate fi reținut. O jumătate din ceea ce a fost spus ar fi fost de ajuns. Cu toate că tot subiectul putea fi important, succesul ar fi fost mult mai mare, dacă rugăciunea și vorbirea ar fi fost mai scurte. Rezultatul ar fi fost atins fără o oboseală atât de mare. Ei își folosesc, fără să fie nevoie, toată puterea și vitalitatea, care, pentru binele cauzei, este necesar să fie cruțată. Ceea ce obosește și ruinează sănătatea este efortul îndelungat, peste pragul de oboseală.
Am văzut că această muncă suplimentară, când organismul era epuizat, a consumat viața iubitului frate Sperry și l-a dus prematur la mormânt. Dacă și-ar fi menajat sănătatea, ar fi putut trăi să muncească până în ziua de azi. De asemenea, tot această muncă a fost cea care a epuizat puterea de viață a iubitului frate Cranson și a făcut ca viața lui utilă să se stingă.
Cântatul excesiv, ca și rugăciunea și vorbirea mult prelungită, sunt extrem de obositoare. În cele mai multe cazuri, pastorii noștri n-ar trebui să-și continue eforturile mai mult de o oră. Ei trebuie să lase la o parte introducerile și să revină de îndată la subiect, căutând să încheie cuvântarea când este interesul cel mai mare. Ei nu trebuie să-și continue efortul până ce ascultătorii lor doresc ca vorbirea să se termine odată. Mare parte din această lucrare suplimentară este pierdută pentru popor, care adesea, este prea obosit spre a mai beneficia de ceea ce mai putea auzi; și cine poate spune cât de mare este pierderea creată de pastorii care lucrează în felul acesta? În final, nu se câștigă nimic prin acest concept privind vitalitatea.
Adesea, puterea este epuizată la începutul unui efort prelungit. și chiar în monumentul când există mult de câștigat sau de pierdut, pastorul consacrat lui Hristos, care are interes și vrea să lucreze, nu mai poate dispune de putere. El a folosit-o toată la cântat, în rugăciuni lungi și predică prelungită și biruința este pierdută din lipsă de lucrare serioasă și bine orientată la timpul potrivit. Momentul de aur este pierdut. Nu s-a stăruit asupra impresiilor făcute. Ar fi fost mai bine să nu se fi trezit nici un interes; pentru că, dacă convingerile au fost înăbușite, este foarte greu să impresionezi mintea din nou cu adevărul.
-118-
Mi-a fost arătat că, dacă pastorii noștri ar avea grijă să-și păstreze puterea, în loc să fie cheltuită inutil, lucrarea lor chibzuită și bine dirijată ar realiza într-un an mai mult decât s-ar realiza prin vorbire, rugăciune și cântat îndelungat, care sunt atât de obositoare și epuizante. În cazul din urmă, adesea, poporul este lipsit de lucrarea de care are multă nevoie, la timp potrivit, pentru că lucrătorul are nevoie de odihnă și își va periclita sănătatea și viața, dacă își continuă efortul.
Iubiții noștri frați, Matteson și T. Bourdeau, au greșit, și ar trebui să facă o reformă în felul lor de a lucra. Ei trebuie să vorbească scurt și să se roage scurt. Trebuie să vină de îndată la subiect și să se oprească brusc înainte să se extenueze în munca lor. Amândoi pot să realizeze mult bine, făcând acest lucru fără a se epuiza și păstrând putere spre a continua lucrările pe care le iubesc, fără a fi extenuați.