Mărturii pentru Comunitate Vol. 1 pp 649-658 Ziua 065

Continuare.

-649-

Pastorii trebuie să iubească ordinea și să se formeze ei înșiși în a fi ordonați și atunci vor putea face rânduială cu succes în biserica lui Dumnezeu și vor putea învăța pe membrii acesteia să lucreze în armonie, ca o companie de soldați bine instruiți. Dacă pentru acțiuni încununate de succes pe câmpul de luptă este nevoie de disciplină și ordine, aceste lucruri sunt cu atât mai necesare în lupta în care suntem implicați noi, deoarece obiectivul care se are în vedere este mult mai înalt și de o valoare mai mare în caracter decât cel al armatelor dușmane care luptă pe câmpul de bătălie. În conflictul în care suntem angajați sunt în joc interese veșnice.

Îngerii lucrează în armonie. Ordinea desăvârșită caracterizează toate mișcările lor. Cu cât imităm mai îndeaproape armonia și ordinea oștirii îngerești, cu atât mai pline de succes vor fi eforturile noastre. Dacă noi nu socotim că este necesară acțiunea armonioasă și suntem dezordonați, nedisciplinați și dezorganizați în acțiunile noastre, îngerii, care sunt perfect organizați și se mișcă în perfectă ordine, nu pot lucra pentru noi cu succes. Ei pleacă de la noi întristați, pentru că nu sunt împuterniciți să binecuvânteze confuzia, zăpăceala, dezordinea și lipsa de organizare. Toți cei care doresc să coopereze cu solii cerești trebuie să lucreze la unison cu ei. Toți cei care au ungerea de sus vor încuraja, din toată puterea lor, ordinea, disciplina și unitatea în acțiune și atunci îngerii lui Dumnezeu pot coopera cu ei. Însă niciodată, niciodată acești mesageri ai cerului nu-și vor pune aprobarea asupra dezordinii, indisciplinei și lipsei de organizare. Toate aceste rele sunt rezultatul străduințelor lui Satana de a ne slăbi forțele, de a ne distruge curajul și de a ne împiedica să avem succes în acțiunile noastre.

-650-

Satana știe foarte bine că succesul nu poate însoți decât ordinea și acțiunea armonioasă. El cunoaște foarte bine că tot ce are legătură cu cerul este în ordine desăvârșită, că supunerea și disciplina perfectă marchează mișcările oștirii îngerești. Planul lui bine studiat este de a-i conduce pe cei ce pretind că sunt creștini cât mai departe de ordinea cerească; din această cauză, el îi înșeală chiar pe cei din poporul lui Dumnezeu și îi face să creadă că ordinea și disciplina sunt dușmani ai spiritualității, că singura siguranță pentru ei este să lase pe fiecare să facă ce dorește și, în special, să rămână despărțiți de creștinii care sunt uniți și care lucrează pentru a întrona disciplina și armonia în acțiune. Toate eforturile făcute în vederea ordinii sunt considerate periculoase, o restricție la adresa libertății legitime, iar cei care le fac sunt considerați ca fiind cei mai de temut papistași. Aceste suflete înșelate consideră o virtute să se laude cu libertatea de a gândi și acționa independent. Ei nu cred spusele nimănui. Mi-a fost arătat că este lucrarea specială a lui Satana aceea de a-i face pe oameni să simtă că este în planul lui Dumnezeu ca ei să fie independenți și să-și urmeze propria lor cale, independent de frații lor.

Am fost îndreptată înapoi, spre copiii lui Israel. Foarte curând după ce au părăsit Egiptul, ei au fost organizați și disciplinați în modul cel mai perfect. În providența Lui, Dumnezeu l-a calificat pe Moise pentru a sta în fruntea armatelor lui Israel. El fusese un războinic viteaz, conducând armatele egiptenilor, și în strategia folosită nu putea fi depășit de nici un alt om. Domnul nu a lăsat ca Sanctuarul Său cel sfânt să fie construit oricum, de oricare seminție. El a specificat ordinea clară care trebuia să fie respectată în purtarea chivotului sfânt și a rânduit o anumită familie din seminția leviților care să-l poarte. Când, pentru binele poporului și pentru slava lui Dumnezeu, ei trebuia să-și așeze corturile într-un anumit loc, Domnul Își făcea cunoscută voia Sa, făcând ca stâlpul de nor să se oprească chiar deasupra tabernacolului, unde rămânea până când El dorea ca ei să plece din nou în călătorie. În toate călătoriile, li se cerea să respecte o ordine desăvârșită. Fiecare seminție purta un steag, cu însemnul strămoșului lor, și fiecărei seminții i se cerea să tabere sub propriul steag. Când pornea chivotul, toate armatele plecau în călătorie, toate semințiile mergând în ordine, sub steagurile lor. Leviții au fost rânduiți de Domnul ca fiind seminția care avea să poarte chivotul, iar fiii lui Aaron, urmându-i îndeaproape, duceau trâmbițele. Ei primeau instrucțiuni de la Moise, lucru pe care îl semnalau poporului, sunând din trâmbițe. Ei dădeau prin aceste trâmbițe anumite semnale speciale, pe care poporul le înțelegea, iar mișcările lor se făceau în armonie cu acestea.

-651-

La început, cei care sunau din trâmbiță dădeau un semnal special, prin care să atragă atenția poporului; atunci toți trebuia să fie atenți și să asculte semnalele speciale date de trâmbițe. Nu exista confuzie în sunetele trâmbițelor, de aceea nu exista scuză ca să fie confuzie în mișcări. Comandantul fiecărei companii dădea instrucțiuni clare cu privire la ceea ce urmau să facă și nimeni dintre cei ce erau atenți nu erau în necunoștință de ceea ce trebuia să facă. Dacă cineva nu îndeplinea cerințele date de Domnul lui Moise și pe care Moise le dădea poporului, era pedepsit cu moartea. Nu se puteau scuza că nu au cunoscut aceste cerințe, căci nu ar fi făcut decât să-și dovedească lor înșiși că nu au vrut să le cunoască și ar fi primit dreapta pedeapsă pentru vinovăția lor. Dacă nu cunoșteau voia lui Dumnezeu cu privire la ei, nu era decât vina lor. Ei au avut aceleași ocazii ca și ceilalți din popor de a dobândi cunoștința dată și, din această cauză, păcatul lor de a nu ști și de a nu înțelege era tot atât de mare în ochii lui Dumnezeu ca și când ar fi auzit și apoi ar fi păcătuit.

-652-

Domnul a rânduit o familie specială din seminția lui Levi să ducă chivotul, iar alți leviți au fost special desemnați de Dumnezeu să poarte cortul întâlnirii și mobila acestuia și să aducă la îndeplinire lucrarea de a ridica și desface cortul. Dacă cineva, din curiozitate sau nerespectând ordinea, pleca de la locul său și atingea vreo parte a sanctuarului sau mobila acestuia sau chiar dacă se apropia de vreun lucrător, era pedepsit cu moartea. Dumnezeu nu a lăsat ca sfântul sanctuar să fie dus, ridicat și demontat în mod dezordonat de orice seminție care ar fi vrut să facă această lucrare; ci au fost alese persoane care puteau să-și dea seama de caracterul sacru al lucrării în care s-au angajat. Acești bărbați rânduiți de Dumnezeu erau instruiți să facă poporul să înțeleagă sfințenia deosebită a chivotului și a tuturor celor legate de el, ca să nu privească aceste lucruri fără să-și dea seama de sfințenia lor și să fie îndepărtați din Israel. Toate lucrurile care țineau de sfântul locaș trebuia privite cu respect.

Călătoriile copiilor lui Israel sunt descrise cu credincioșie; izbăvirea pe care le-a dat-o Domnul, organizarea și ordinea lor desăvârșită, păcatul de a murmura împotriva lui Moise și astfel împotriva lui Dumnezeu, nelegiuirile, răzvrătirile și pedepsirea lor, trupurile lor moarte, risipite în pustie datorită încăpățânării de a se supune rânduielilor înțelepte ale lui Dumnezeu — acest tablou fidel este pus în fața noastră ca o avertizare că, dacă vom urma exemplul lor de neascultare, vom cădea la fel ca ei.

“Totuși, cei mai mulți dintre ei n-au fost plăcuți lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie. Și aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, după cum au poftit ei. Să nu fiți închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: ‘Poporul a șezut să mănânce și să bea; și s-au sculat să joace.’ Să nu curvim, cum au făcut unii dintre ei, așa că într-o singură zi au căzut douăzeci și trei de mii. Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii dintre ei, care au pierit prin șerpi. Să nu cârtiți, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciți de Nimicitorul. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, și au fost scrise pentru învățătura noastră peste care au venit sfârșiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni 10, 5-12.) S-a schimbat Dumnezeu și nu mai este El un Dumnezeu al ordinii? Nu; El este același atât în dispensațiunea prezentă, cât și în cea trecută. Pavel spune: “Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinților.” (1 Corinteni 14, 33.) El este același acum, ca și atunci. El are în plan ca noi să învățăm lecții privind ordinea și organizarea de la ordinea desăvârșită instituită în zilele lui Moise, în folosul copiilor lui Israel.

-653-

Capitolul 113 — Eforturi viitoare

Experiențe din perioada 23 decembrie 1867 — 1 februarie 1868

Voi reda pe scurt fragmente din anumite întâmplări și poate că nu pot oferi o idee mai bună în legătură cu lucrarea noastră din perioada de până la întâlnirea din Vermont, decât dacă voi da copia unei scrisori pe care i-am scris-o fiului nostru la Battle Creek, pe data de 27 decembrie 1867:

“Dragul meu fiu,

“Edson, stau acum la biroul fratelui D. T. Bourdeau din West Enosburgh, Vermont. După încheierea adunării de la Topsham, Maine, am fost extrem de obosită. Când îmi puneam lucrurile în cufăr, aproape am leșinat de oboseală. Ultimul lucru pe care l-am făcut acolo a fost acela că am chemat familia fratelui A. și am avut o discuție cu ei. Am vorbit acestei scumpe familii, i-am sfătuit, le-am spus cuvinte de mângâiere și de asemenea de îndreptare și îndemnuri în legătură cu cineva legat de ei. Ce am spus a fost primit în totalitate și a fost urmat de mărturisire, plâns și o mare ușurare pentru fratele și sora A. Aceasta este o muncă grea pentru mine și mă obosește mult.

După ce ne-am așezat în vagoane, m-am întins și m-am odihnit cam o oră. În seara aceea aveam o adunare la Westbrook, Maine, unde trebuia să ne întâlnim cu frații din Portland și împrejurimi. Ne-am instalat la familia cumsecade a fratelui Martin. Nu am putut să stau în picioare în după-amiaza aceea; însă, fiind îndemnată să particip la întâlnirea din seara aceea, m-am dus în clădirea școlii, simțind că nu am putere să stau în picioare și să mă adresez oamenilor. Casa era plină de ascultători foarte interesați. Fratele Andrews a deschis adunarea și a vorbit un timp scurt; după aceea a urmat tatăl tău. Apoi m-am ridicat eu și nu am rostit decât câteva cuvinte, când am simțit că puterile mi-au fost reînnoite; slăbiciunea se pare că m-a lăsat și am vorbit cam o oră în libertate desăvârșită. Am simțit o mulțumire cu neputință de exprimat pentru acest ajutor pe care Dumnezeu mi l-a dat când aveam așa mare nevoie de el. Miercuri seara am vorbit liber aproape două ore despre reforma sanitară și reforma în îmbrăcăminte. Faptul că m-am simțit iarăși în putere, după slăbiciunea dinaintea acestor două întâlniri, a constituit o sursă de mare încurajare pentru mine.

-654-

Ne-am bucurat de șederea la familia Martin și sperăm să-i vedem pe scumpii lor copii predându-și inimile lui Hristos, iar pe părinții lor ducând lupta creștină și purtând cununa nemuririi atunci când va fi obținută biruința.

Joi, ne-am dus iarăși la Portland și am servit masa la familia fratelui Gowell. Am avut o discuție deosebită și sperăm să aibă urmări bune pentru ei. Simțim mult cu soția fratelui Gowell. Inima acestei mame a fost sfâșiată văzându-și copiii în suferință și apoi murind, fiind puși în mormântul tăcut. Este bine de cei care dorm. Fie ca mama să caute încă tot adevărul și să-și facă o comoară în ceruri pentru ca, atunci când va veni Dătătorul vieții pentru a-i scoate pe captivi din marea închisoare a casei morții, tatăl, mama și copiii să se poată întâlni și verigile care lipsesc din lanțul familiei să poată fi reunite.

Fratele Gowell ne-a dus la gară cu trăsura lui. Am ajuns exact înainte să plece trenul. Am călătorit cinci ore și l-am întâlnit pe fratele A. W. Smith la gară în Manchester, care ne aștepta să ne ducă acasă la el, în acel oraș. Ne așteptam ca noaptea să ne odihnim; însă nu a fost așa, pentru că acolo ne așteptau un număr considerabil de oameni, dorind să ne primească. Am avut o discuție foarte plăcută, utilă, sperăm, pentru toți. Ne-am retras cam pe la ora zece. Devreme, dimineața următoare, am lăsat în urmă casa confortabilă, ospitalieră, a fratelui Smith pentru a ne continua călătoria spre Washington. A fost un drum încet, obositor. Ne-am dat jos din vagoane la Hillsborough și am găsit o echipă care ne aștepta să ne ducă cele douăsprezece mile până la Washington. Fratele Colby a avut sanie și pături și am călătorit destul de comod până la câteva mile înainte de destinație. Nu era zăpadă destulă pentru ca sania să meargă bine; s-a stârnit vântul și, pe parcursul ultimelor două mile, ne arunca în față și ochi lapovița, producându-ne durere și făcându-ne aproape să înghețăm. Am găsit adăpost, în cele din urmă, în casa primitoare a fratelui C K. Farnsworth. Ei au făcut tot ce au putut ca să ne simțim bine și totul era aranjat în așa fel, încât să ne putem odihni cât de mult cu putință. Nu a fost însă decât pentru puțin timp, te asigur.

-655-

În Sabat de dimineață a vorbit tatăl tău, iar după o pauză de aproape 20 de minute, am vorbit eu, aducând o mărturie de mustrare împotriva celor care foloseau tutunul și de asemenea împotriva fratelui Ball, care întărise mâinile vrăjmașului, batjocorind viziunile și publicând lucruri amarnice împotriva noastră în publicația Crisis (Criza) din Boston și în ziarul din Iowa, Hope of Israel (Speranța lui Israel). Întâlnirea de seară a fost programată la familia Farnsworth. Biserica era prezentă și acolo tatăl tău i-a cerut fratelui Ball să-și prezinte obiecțiile cu privire la viziuni și să dea ocazie să i se răspundă la ele. Astfel a fost petrecută seara. Fratele Ball a fost foarte îndârjit și împotrivitor; s-a arătat satisfăcut în câteva puncte, însă și-a menținut poziția cu hotărâre. Fratele Andrews și tatăl tău au vorbit simplu, explicând lucrurile pe care el nu le înțelesese și condamnând procedeul lui nedrept față de adventiștii păzitori ai Sabatului. Cu toții am avut simțământul că am făcut tot ce am putut în ziua aceea pentru a slăbi forțele vrăjmașului. Întâlnirea a durat până după ora 2200.

-656-

În dimineața următoare am participat din nou la adunări, în locașul de închinare. Tatăl tău a vorbit dimineața. Însă, chiar înainte de a vorbi, vrăjmașul l-a făcut pe un biet frate, într-o stare de slăbiciune, să simtă că are o povară uimitoare pentru biserică. El s-a strecurat, a vorbit, a gemut și a strigat, având ceva teribil asupra lui, ce nimeni nu părea a înțelege. Noi încercasem să-i facem pe cei ce susțineau că sunt de partea adevărului să-și vadă starea de întuneric înfricoșător și păcătoșenie înaintea lui Dumnezeu și să facă mărturisiri umile înaintea Sa, întorcându-se astfel la Domnul în sinceră pocăință, pentru ca El să Se poată întoarce la ei și să-i vindece de păcatele lor. Satana a căutat să împiedice această lucrare, împingându-l pe acest biet suflet tulburat să-i dezguste pe cei care ar fi acționat ca urmare a sfaturilor date. Eu m-am ridicat și am adus o mărturie clară pentru acest om. El nu mâncase de două zile și Satana îl amăgise și îl împinsese dincolo de limită.

Apoi a predicat tatăl tău. Am avut câteva minute pauză, apoi eu am vorbit despre reforma sanitară și reforma în îmbrăcăminte și am adus o mărturie clară pentru cei care stătuseră în calea tinerilor și a necredincioșilor. Dumnezeu m-a ajutat să-i spun lucruri clare fratelui Ball și să-i spun, în Numele Domnului, ce făcuse el de fapt. A fost foarte afectat.

Din nou am avut o adunare seara la fratele Farnsworth acasă. Vremea a fost furtunoasă în timpul adunărilor, totuși fratele Ball nu a lipsit de la nici una. S-a reluat același subiect pe care l-a propus el. Dacă Domnul l-a ajutat vreodată pe vreun om să vorbească, atunci acela a fost fratele Andrews, care a zăbovit asupra subiectului suferinței pentru Hristos. A fost menționat cazul lui Moise, care a refuzat să fie numit fiul fiicei lui faraon, alegând să sufere mai degrabă împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului, considerând ocara lui Hristos ca o bogăție mai mare decât comorile Egiptului, căci el prețuia răsplata promisă. El a arătat că acesta a fost unul din multele cazuri în care ocara lui Hristos a fost socotită mai presus de bogățiile și onoarea lumii, titlurile răsunătoare, coroana sau gloria împărăției. Ochiul credinței a fost fixat asupra viitorului glorios și spre acea răsplată care este atât de valoroasă, încât face ca cele mai bogate lucruri pe care le poate oferi pământul să apară ca lipsite de valoare. Copiii lui Dumnezeu au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare; ei au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu ferăstrăul, chinuiți, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capre, lipsiți de toate, prigoniți, munciți, însă, susținuți fiind de nădejde și credință, toate acestea le socoteau ca necazuri ușoare; viitorul și viața veșnică li se păreau de o așa mare valoare, încât socoteau că suferințele lor sunt mici în comparație cu slava viitoare.

-657-

Fratele Andrews a relatat cazul unui creștin credincios care a suferit martiriul pentru credința lui. Un frate creștin vorbise cu el despre puterea nădejdii creștine — dacă aceasta avea să fie suficient de mare pentru a-l susține când carnea avea să-i fie mistuită de foc. El i-a cerut acestui creștin, înainte de a fi martirizat, să-i dea un semn dacă credința și nădejdea creștină sunt mai puternice decât focul furios, mistuitor. El se aștepta ca și el să urmeze ca martir, și acest lucru l-ar fi întărit ca să poată înfrunta focul. Cel dintâi a promis că îi va da semnalul. A fost adus la rug printre mulțimea batjocoritoare de flecari și curioși, care veniseră să ia parte la arderea pe rug a acestui creștin. Vreascurile au fost aduse, focul a fost aprins, iar fratele creștin și-a fixat ochii asupra martirului care suferea până la moarte, simțind că depinde atât de mult de semnul acestuia. Focul a început să ardă, și ardea, și ardea. Carnea s-a înnegrit, însă semnalul nu a venit. Nu și-a luat ochii nici măcar pentru o clipă de la ochii celui ce suferea. Brațele erau aproape prăjite. Se părea că nu mai există viață în el. Toți credeau că focul și-a făcut lucrarea și că s-a sfârșit cu viața lui; când, deodată, în mijlocul flăcărilor, acesta și-a ridicat amândouă brațele spre ceruri. Fratele creștin, a cărui inimă aproape că se sfârșise, a prins acel semnal al bucuriei; acesta l-a înfiorat în toată ființa lui, i-a reînnoit credința, nădejdea și curajul. A vărsat lacrimi de bucurie.

-658-

Când vorbea despre brațele acelea înnegrite, arse, ridicate din mijlocul flăcărilor, fratele Andrews plângea și el ca un copil. Aproape întreaga adunare a fost mișcată până la lacrimi. Această întâlnire s-a încheiat cam pe la ora zece. A fost ca o risipire a norilor întunericului. Fratele Hemingway s-a ridicat și a spus că el a fost foarte păcătos, a folosit tutun, s-a împotrivit viziunilor, și-a persecutat soția pentru că ea credea în ele și a spus că nu va mai face așa. Și-a cerut iertare de la noi toți. Soția lui a vorbit cu multă sensibilitate. Fiica lui și alți câțiva s-au ridicat pentru rugăciune. El a declarat că mărturia pe care a prezentat-o sora White pare a fi venit chiar de la tronul harului și că nu va mai îndrăzni vreodată să i se opună.

Fratele Ball a spus atunci că, dacă lucrurile sunt așa cum le vedem noi, atunci cazul lui este foarte grav. El a spus că știe că a păcătuit ani de zile și că a stat în calea tinerilor. Noi I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru această mărturisire. Ne-am hotărât să plecăm luni dimineața devreme și am avut o întâlnire la Braintree, Vermont, unde ne-am întâlnit cu aproape treizeci de păzitori ai Sabatului. Însă vremea era aprigă, foarte aspră și rece ca să călătorim douăzeci și cinci de mile după o astfel de muncă și, în final, am decis să rămânem pe loc și să continuăm să lucrăm în Washington, până ce fratele Ball avea să se hotărască fie pentru, fie împotriva adevărului, pentru ca biserica să fie ușurată în privința cazului lui.

Adunarea a început luni, la ora 10 dimineața. Erau prezenți frații Rodman și Howard. Fratele Newell Mead, care era foarte slăbit și nervos, aproape exact ca și tatăl tău cu ocazia bolii trecute, a fost chemat să participe la întrunire. Din nou s-a zăbovit asupra stării bisericii și cea mai severă critică a fost rostită la adresa celor care stătuseră în calea prosperității ei. Cu cele mai stăruitoare apeluri, i-am implorat să se întoarcă la Dumnezeu și să se pocăiască. Domnul ne-a ajutat în lucrarea noastră; fratele Ball a fost sensibilizat, însă se mișca încet. Soția lui simțea profund împreună cu el. Adunarea noastră de dimineață s-a încheiat pe la 3-4 după-amiaza. În toate aceste ore, noi doi, când unul, când altul, am lucrat cu stăruință pentru tinerii neconvertiți. Am stabilit o altă adunare, care să înceapă la ora șase seara.

Va continua,