Contiuare.
-639-
Mulți dintre cei care au investit în acțiuni nu pot să doneze sumele depuse. Unele dintre aceste persoane suferă datorită banilor pe care i-au investit în aceste acțiuni. Când călătoresc din stat în stat, întâlnesc oameni în necazuri care sunt în pragul mormântului, care ar trebui să meargă la Institut pentru un timp, însă nu își permit pentru că au investit în acțiunile de la Institut. Ei nu ar fi trebuit să investească nici un dolar acolo. Voi menționa un caz din Vermont. Cu mult timp în urmă, prin 1850, acest frate a devenit păzitor al Sabatului și de la acea dată a contribuit cu generozitate la diferite activități inițiate pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu, până când bunurile lui s-au micșorat. Când s-a făcut apelul urgent, necalificat, pentru Institut, el a luat acțiuni în valoare de o sută de dolari. La adunarea de la _____, el a prezentat cazul soției sale care este foarte slăbită și care poate fi ajutată, însă, dacă este ajutată, acest lucru trebuie făcut cât mai repede. De asemenea, El a spus că, dacă ar putea dispune de cei o sută de dolari pe care i-a investit atunci în Institut, el și-ar putea trimite soția acolo la tratament; însă aceasta nu este posibil. Noi am răspuns că el nu ar fi trebuit să investească nici un dolar în Institut, că era ceva în neregulă în acea problemă, în care noi nu puteam face nimic, și în acel punct ne-am oprit. Eu nu ezit să spun că această soră trebuie tratată, cel puțin timp de câteva săptămâni în mod gratuit la Institut. Însă soțul ei nu poate face decât un pic mai mult decât a-i plăti costul călătoriei dus-întors de la Battle Creek.
Cei care sunt prieteni ai oamenilor, ai adevărului și sfințirii ar trebui să acționeze în privința Institutului pe baza unui plan care să aibă la temelie sacrificiul și dărnicia. Eu am cinci sute de dolari în acțiuni la Institut, pe care vreau să-i donez, și dacă soțul meu izbândește cu cartea pe care o are în plan, eu voi mai dona încă cinci sute de dolari. Cei care sunt de acord cu acest plan, dacă doresc, pot să ni se adreseze la Greenville, districtul Montcalm, Michigan, și să declare ce sume vor să doneze sau să investească în acțiuni de felul celor de la Asociația de Publicații. Când se va realiza acest lucru, atunci donațiile să se adune după nevoi; iar sumele, mici sau mari, să fie strânse. Banii să fie cheltuiți în mod judicios. Contribuția din partea pacienților să fie cât se poate de rezonabilă. Frații să doneze pentru a acoperi în parte cheltuielile de la Institut pentru săracii bolnavi din mijlocul lor, care merită acest lucru. Cei bolnavi să fie călăuziți, în măsura în care pot face acest lucru, să cultive terenurile atât de frumos așezate pe care le deține Institutul. Ei să nu facă acest lucru având ideea îngustă a plății, ci cu ideea generoasă că cheltuielile legate de cumpărarea acestora a constituit un act de dărnicie pentru binele lor. Fie ca acest lucru manual să constituie o parte a tratamentului lor așa cum sunt băile. Fie ca dărnicia, mila, omenia și sacrificiul pentru binele altora să fie ideea care să-i călăuzească pe medici, conducători, asistenți, pacienți și pe toți prietenii lui Isus, de departe sau de aproape, și nu salariile, investițiile bune, plata sau acțiunile care vor aduce profit. Fie ca dragostea lui Hristos, dragostea pentru suflete, împreuna simțire cu omenirea care suferă să însoțească tot ceea ce spunem și facem în legătură cu Institutul de Sănătate.
-640-
De ce oare să aștepte medicul creștin, care privește, așteaptă și tânjește după venirea Împărăției lui Hristos, în care suferința și moartea nu vor mai avea putere asupra sfinților, să fie plătit mai mult decât editorul creștin sau pastorul creștin? Poate că susține că munca lui este mai obositoare. Aceasta este ceva ce trebuie dovedit. Să lucreze cât de mult poate și să nu calce legile vieții pe care le predă pacienților săi. Nu există motive pentru care să muncească peste măsură și să primească mai mulți bani, mai mult decât pastorul sau editorul. Fie ca toți cei care își aduc contribuția la Institut și primesc o plată pentru serviciile lor să acționeze potrivit cu același principiu al dărniciei. Nimeni dintre cei care lucrează doar pentru bani nu trebuie să rămână la Institut. Există mulți oameni capabili care, din iubire pentru Hristos și cauza Sa și pentru urmașii Învățătorului lor care sunt în suferință, vor completa locurile din acel Institut cu credincioșie și cu optimism și cu un spirit de sacrificiu. Cei care nu au acest spirit ar trebui să plece și să facă loc acelora care îl au.
-641-
Atât cât sunt în stare să îmi dau seama, jumătate dintre cei în suferință din poporul nostru, care ar trebui să petreacă săptămâni sau luni la Institut, nu au cu ce plăti cheltuielile legate de călătorie și șederea acolo. Oare să-i rețină sărăcia pe acești prieteni ai Domnului nostru de la binecuvântările pe care El ni le-a oferit cu atâta generozitate? Să fie aceștia lăsați mai departe să lupte cu dubla povară a bolii și sărăciei? Bogații care sunt bolnavi, care își permit tot confortul în viață, care își permit să-i tocmească pe alții să lucreze din greu în locul lor, pot, cu grijă și odihnă, informându-se și făcând tratament acasă, să se bucure de o foarte bună stare de sănătate fără să meargă la Institut. Însă ce pot face frații noștri săraci pentru a redobândi sănătatea? Ei pot face ceva, însă sărăcia îi împinge să lucreze mai mult decât sunt în stare în realitate. Ei nu au nici măcar cele necesare pentru viață; iar în ceea ce privește mijloacele din gospodărie, mobilă, vase pentru băi și instalații pentru o bună aerisire, ei nu au așa ceva. Poate că singura cameră pe care o au este ocupată cu o sobă pentru gătit și iarna, și vara; și se poate ca toate cărțile pe care le au în casă, cu excepția Bibliei, să fie cuprinse între degetul mic și cel mare. Ei nu au bani ca să-și cumpere cărți pe care să le poată citi ca să știe cum să trăiască. Acești scumpi frați sunt cei care au nevoie de ajutor. Mulți dintre ei sunt creștini umili. Poate că au greșeli, și unele dintre acestea poate că sunt cauza sărăciei și mizeriei lor. Cu toate acestea, ei au dreptul la o viață mai bună, ca și noi ceilalți, care avem mijloacele necesare pentru a ne îmbunătăți starea de sănătate, atât a noastră, cât și a altora. Trebuie să-i tratăm cu îngăduință și să-i ajutăm cu bucurie.
Însă ei trebuie să aibă dorința de a învăța. Ei trebuie să nutrească un spirit de mulțumire față de Dumnezeu și frații lor pentru ajutorul pe care îl primesc. Astfel de persoane, în general, nu au idee cât costă tratamentul, masa, salonul, combustibilul etc. la Institutul de Sănătate. Ei nu realizează măreția marii lucrări a adevărului prezent și a reformei și multele apeluri pentru a face donații adresate poporului nostru. Ei poate că nu sunt conștienți de faptul că numărul săracilor din mijlocul nostru este mai mare decât al bogaților. Și, de asemenea, poate că ei nu realizează înfricoșătorul fapt că cea mai mare parte dintre acești bogați se agață de bogăția lor și sunt, în mod sigur, pe drumul spre pierzare.
-642-
Acești bieți oameni în necaz trebuie învățați că, atunci când murmură împotriva soartei lor și împotriva celor bogați, acuzându-i că sunt lacomi, ei comit un mare păcat în ochii cerului. Ei trebuie să înțeleagă în primul rând că boala și sărăcia lor sunt nenorociri care au drept cauză, în general, propriile lor păcate, prostia și greșelile lor; iar dacă Domnul pune în inima și mintea poporului Său dorința de a-i ajuta, acest lucru ar trebui să le inspire sentimente de umilă mulțumire față de Dumnezeu și poporul Său. Ei trebuie să facă tot ce le stă în putere pentru a se ajuta singuri. Dacă au rude care pot și vor să le achite cheltuielile la Institut, atunci acestea ar trebui să aibă acest privilegiu.
Și, având în vedere numărul mare al celor săraci și necăjiți care ar trebui, mai mult sau mai puțin, să beneficieze de ajutorul Institutului și datorită lipsei de fonduri și a posibilității de întreținere din prezent, șederea aceasta la institut trebuie să fie scurtă. Ei trebuie să se ducă acolo cu ideea de a obține, cât de repede posibil și cât de mult, o cunoaștere practică a ceea ce au de făcut și a ceea ce nu trebuie să facă, pentru a-și redobândi sănătatea și a trăi sănătos. Prelegerile pe care le ascultă la Institut și cărțile bune din care să învețe cum să trăiască acasă trebuie să fie principala nădejde pe care să se bizuie aceștia. Poate că se vor simți mai bine după câteva săptămâni petrecute la Institut, însă vor realiza mult mai mult acasă, punând în practică aceste principii. Ei nu trebuie să se bizuie pe medici să-i vindece în câteva săptămâni, ci trebuie să învețe să trăiască în așa fel, încât să dea naturii șansa de a lucra pentru vindecare. Aceasta poate începe în timpul celor câteva săptămâni de ședere la Institut, însă este nevoie de ani întregi pentru a îndeplini lucrarea de îndreptare a obiceiurilor din cămin.
-643-
O persoană poate cheltui tot ce are în această lume la Institutul de Sănătate și să se simtă mai bine, dar, dacă, întorcându-se în familia sa, își reia obiceiurile vechi de viețuire, în câteva săptămâni sau luni va ajunge într-o stare de sănătate mai rea decât oricând înainte. Nu a câștigat nimic; a cheltuit ceea ce a avut pentru nimic. Scopul reformei sanitare și al Institutului de Sănătate nu este ca acela al unei doze de “omorâre a durerii” sau “ușurare de moment”, pentru a aduce la tăcere durerile pe care le avem astăzi. Nu, nicidecum! Marele obiectiv al acestora este de a-i învăța pe oameni să trăiască în așa fel, încât să dea naturii șansa de a îndepărta boala și de a i se împotrivi.
Celor în necazuri din poporul nostru eu le spun: Nu vă descurajați! Dumnezeu nu a uitat pe poporul Său și cauza Sa. Faceți cunoscută starea voastră de sănătate și în ce măsură puteți achita cheltuielile la Institut, adresându-vă Institutului de Sănătate, Battle Creek, Michigan. Dacă sunteți bolnavi, doborâți, slăbiți, nu așteptați până când cazul vostru ajunge fără nădejde. Scrieți imediat. Însă trebuie să le spun încă o dată celor săraci: În prezent, doar puțin se poate face pentru a vă ajuta, datorită faptului că fondurile strânse s-au folosit deja în materiale și clădiri. Faceți tot ce puteți voi pentru voi înșivă și ceilalți, de asemenea, vă vor ajuta cât este posibil.
Capitolul 111 — Fragment dintr-o experiență
Din perioada 21 octombrie — 22 decembrie 1867
Lucrarea noastră împreună cu biserica din Battle Creek tocmai se încheiase și, neținând cont de faptul că eram obosiți, fiind atât de înviorați sufletește de rezultatele bune obținute, l-am însoțit cu bucurie pe fratele J. N. Andrews în lunga călătorie până la Maine. Pe drum, am ținut o adunare la Rosevelt, New York. Mărturia nr. 13 și-a făcut lucrarea și acei frați care luaseră parte la nemulțumirea generală au început să vadă lucrurile în adevărata lor lumină. Această adunare a necesitat mult efort, pentru că au fost date mărturii înțepătoare. S-au făcut mărturisiri, însoțite de o întoarcere generală la Domnul din partea celor căzuți de la credință și a celor păcătoși.
-644-
Ne-am început lucrarea în Maine cu conferința de la Norridgewock, pe data de 1 noiembrie. Adunarea a fost mare. Ca de obicei, soțul meu și cu mine am prezentat o mărturie simplă și pătrunzătoare în favoarea adevărului și a ordinii și împotriva diferitelor forme de rătăcire, confuzie, fanatism și dezordine, ca urmare a lipsei rânduielii și disciplinei. Această mărturie avea o aplicație specială pentru starea de lucruri din Maine. Spirite dezordonate, care pretindeau că țin Sabatul, s-au răzvrătit și lucrau pentru a împărtăși nemulțumirea în perioada conferinței. Satana i-a ajutat și ei au reușit într-o anumită măsură. Amănuntele sunt prea dureroase și de însemnătate mică, în general, pentru a fi redate aici.
Poate că este suficient să spunem că, drept urmare a spiritului de răzvrătire, de căutare de greșeli, iar în dreptul unora de gelozie copilărească, murmurare, plângere, lucrarea noastră în Maine, care ar fi putut fi făcută în două săptămâni, a avut nevoie de șapte săptămâni de trudă grea, obositoare și neplăcută. Cinci săptămâni s-au pierdut, da, au fost mai mult decât pierdute pentru lucrarea din Maine, iar poporul nostru din alte părți ale Noii Anglii, New York și Ohio a fost lipsit de cinci adunări generale datorită faptului că am fost reținuți în Maine. Însă, când am plecat din acest stat, am fost mângâiați cu faptul că toți și-au mărturisit spiritul de răzvrătire, iar câțiva au fost conduși să-L caute pe Domnul și să îmbrățișeze adevărul. Cele ce urmează, cu privire la pastori, ordine și organizație, au o aplicație specială pentru starea de lucruri din Maine.
-645-
Capitolul 112 — Pastori, ordine și organizație
Unii pastori au căzut în greșeala de a crede că nu pot vorbi bine decât dacă ridică mult tonul vocii și vorbesc tare și repede. Unii ca aceștia ar trebui să înțeleagă că zgomotul, gălăgia și vorbirea rapidă nu constituie dovada prezenței puterii lui Dumnezeu. Nu puterea vocii este cea care face ca impresia să dureze. Pastorii trebuie să fie cercetători ai Bibliei și trebuie să se aprovizioneze continuu cu temeiuri pentru credința și nădejdea noastră și atunci, fiind pe deplin stăpâni pe voce și simțămintele lor, ei trebuie să prezinte acest adevăr în așa fel, încât oamenii să le poată cântări cu calm și să decidă în privința dovezilor aduse. Și pentru că pastorii vor simți forța argumentelor pe care le prezintă în forma adevărului solemn încercat, ei vor avea zel și vor fi serioși, sârguincioși în ce privește cunoștința lor. Duhul lui Dumnezeu va sfinți în propriile lor suflete adevărurile pe care ei le prezintă altora și ei înșiși vor fi bine udați, după cum ei udă pe alții.
Am văzut că unii dintre pastorii noștri nu înțeleg cum să-și menajeze puterile, astfel încât să lucreze fără să se epuizeze. Pastorii nu trebuie să se roage atât de tare și atât de mult, încât să-și istovească puterea. Nu este necesar să obosim gâtul și plămânii la rugăciune. Urechea lui Dumnezeu este întotdeauna deschisă să asculte cererile pornite din inimă ale umililor Săi slujitori și El nu le cere ca, atunci când I se adresează, să-și istovească organele implicate. Ceea ce contează înaintea lui Dumnezeu este încrederea deplină în El, bizuirea totală, neclintită, pe făgăduințele lui Dumnezeu, credința simplă că El există și că îi va răsplăti pe toți aceia care Îl caută cu stăruință.
Pastorii trebuie să ducă o viață ordonată și să învețe cum să facă mult într-o perioadă scurtă de timp care le este alocată și, în același timp, să aibă o rezervă de putere ca, în cazul în care se va cere un efort în plus, să poată avea suficientă vigoare pentru ocazia respectivă, pe care să o poată folosi fără a-și face rău. Uneori toată puterea pe care o au este necesară pentru un anumit efort, și dacă înainte ei și-au epuizat rezerva de putere și acum nu pot dispune de ea pentru acest efort necesar, tot ce au făcut înainte se pierde. Uneori, este nevoie de toată puterea mintală și fizică pentru a lua o poziție fermă, pentru a desfășura dovezile în cea mai clară lumină și a le prezenta în fața oamenilor în modul cel mai pătrunzător și a face cele mai puternice apeluri. Întrucât sufletele sunt pe punctul de a părăsi rândurile vrăjmașului și a veni de partea Domnului, lupta este foarte aprigă și strânsă. Satana și îngerii lui nu doresc ca vreunul dintre cei ce au slujit sub steagul întunericului să ia poziție de partea Prințului Emanuel, sub steagul Său însângerat.
-646-
Mi-au fost arătate armate aflate în conflict, care au dus o luptă crâncenă. Victoria n-a fost câștigată de nici una dintre ele, iar cei credincioși își dau seama că puterea și forța lor s-a dus și că nu vor fi în stare să-și aducă la tăcere vrăjmașii decât dacă pornesc la atac împotriva lor și le capturează instrumentele de război. Atunci, cu riscul vieții lor, își vor mobiliza toate puterile și se vor năpusti asupra vrăjmașului. Este o luptă înfricoșătoare; însă victoria este câștigată, bastioanele sunt cucerite. Dacă în acel moment critic armata este atât de epuizată încât nu poate porni la ultimul atac și să doboare întăriturile dușmanului, întreaga luptă de zile, săptămâni sau chiar luni este pierdută; și multe vieți sunt sacrificate fără nici un câștig.
O lucrare asemănătoare este în fața noastră. Mulți sunt convinși că noi avem adevărul și totuși ei sunt reținuți pe loc, ca și cum ar fi legați cu niște legături de fier; ei nu îndrăznesc să riște consecințele luării poziției de partea adevărului. Mulți se află în valea hotărârilor, perioadă în care sunt necesare apeluri speciale, apropiate, pătrunzătoare, pentru a-i determina să depună armele în lupta lor și să ia poziție de partea Domnului. Chiar în această perioadă critică, Satana aruncă cele mai puternice capcane în jurul acestor suflete. Dacă slujitorii lui Dumnezeu sunt toți epuizați, cheltuindu-și toată rezerva de putere fizică și mintală, ei gândesc că nu pot face mai mult și adesea părăsesc cu totul câmpul, pentru a începe în altă parte. Și totul, sau aproape totul — timp, mijloace și efort, a fost irosit pentru nimic. Da, este mai rău decât dacă n-ar fi început niciodată lucrarea în acel loc, căci, după ce oamenii au fost mișcați de Duhul lui Dumnezeu, aduși la momentul luării deciziei și lăsați apoi să-și piardă interesul și să decidă împotriva acestor dovezi, ei nu mai pot fi readuși cu ușurință la acel moment în care mințile să le fie din nou sensibilizate de acest subiect. În multe cazuri, ei au luat decizia finală.
-647-
Dacă pastorii și-ar păstra o forță de rezervă, iar în momentul când totul pare să se miște din loc cel mai greu, ar face atunci cele mai stăruitoare eforturi, cele mai puternice apeluri, cele mai bune aplicații și, ca și soldații curajoși, în momentul critic ar porni la atac împotriva vrăjmașului, ei ar câștiga victoria. Sufletele ar avea tăria de a rupe legăturile lui Satana și de a se hotărî pentru viața veșnică. Efortul bine direcționat, la momentul potrivit, va face ca munca de lungă durată făcută anterior să aibă succes, pe când, dacă s-ar părăsi lucrul chiar și numai pentru câteva zile, cauza ar suferi un eșec total. Pastorii trebuie să fie devotați în lucrare, ca și misionarii, și să caute ca eforturile lor să fie cât mai folositoare.
Unii pastori devin foarte zeloși chiar de la începutul unor adunări, își iau asupra lor sarcini pe care Dumnezeu nu le-a cerut de la ei, își istovesc puterile, cântând mult și rugându-se mult și cu voce tare, și apoi sunt obosiți și trebuie să plece acasă să se odihnească. Ce s-a realizat prin acest efort depus? Nimic. Lucrătorii au avut spirit și zel, însă le-a lipsit înțelegerea. Strategia lor nu a fost înțeleaptă. Au călătorit cu trăsura simțămintelor, însă nu s-a câștigat o victorie împotriva vrăjmașului. Fortăreața nu a fost cucerită.
Mi-a fost arătat că pastorii lui Hristos trebuie să se disciplineze în vederea luptei. Este nevoie de mai multă înțelepciune în strategia pe care o folosim în lucrarea lui Dumnezeu decât li se cere generalilor angajați în luptele dintre popoare. Pastorii aleși de Dumnezeu sunt angajați într-o mare lucrare. Ei sunt în război nu numai împotriva oamenilor, dar și împotriva lui Satana și a îngerilor săi. Aici este nevoie de o tactică înțeleaptă. Ei trebuie să cerceteze Biblia și să se dăruiască cu totul lucrării. Când încep lucrul într-un loc, ei trebuie să fie în stare să ofere temeiuri pentru credința noastră, nu într-un mod lăudăros, nu furtunos, ci cu blândețe și teamă. Puterea care va convinge va fi formată din argumente puternice, prezentate cu blândețe și temere de Dumnezeu.
-648-
Lucrarea din aceste vremuri pline de primejdii necesită pastori capabili în cuvânt și învățătură, familiarizați cu Scripturile și care înțeleg temelia credinței noastre. Am fost îndreptată spre aceste pasaje din Scriptură, al căror înțeles nu a fost dobândit de unii pastori: “Ci sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândețe și teamă.” (1 Petru 3, 15.) “Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.” (Coloseni 4, 6.) “Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului și venindu-și în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinși ca să-i facă voia.” (2 Timotei 2, 24-26.)
Omul lui Dumnezeu, slujitorul lui Hristos, trebuie să fie pe deplin înzestrat pentru orice lucrare bună. De pastori lăudăroși, mândri, nu este nevoie pentru această lucrare bună. Însă este necesar și decorul la amvon. Pastorul Evangheliei nu trebuie să fie nepăsător în ce privește atitudinea lui. Dacă el este reprezentantul lui Hristos, atunci comportamentul, atitudinea și gesturile lui vor fi de o așa manieră, încât nu vor produce dezgust. Pastorii trebuie să aibă rafinament. Ei trebuie să evite gesturile și atitudinile de neîndemânare și trebuie să se încurajeze în a fi umili și cu demnitate în comportament. Ei trebuie să se îmbrace într-o manieră potrivită cu demnitatea funcției lor. Vorbirea lor trebuie să fie în toate privințele solemnă și bine aleasă. Mi-a fost arătat că este greșit să se folosească expresii comune, lipsite de respect, să se relateze anecdote pentru a amuza sau să se prezinte ilustrații comice pentru a stârni râsul. Sarcasmul și jocul cu replicile unui împotrivitor sunt toate în afara rânduielii lui Dumnezeu. Pastorii nu trebuie să aibă simțământul că nu-și pot îmbunătăți vocea sau manierele; se poate face mult. Vocea poate fi cultivată, astfel încât vorbirea, chiar îndelungată, să nu afecteze corzile vocale.
Va continua.