-559-
Am făcut apel în mod public la frații noștri ca să întemeiem o instituție și m-am adresat în modul cel mai serios dr-ului F. ca unui bărbat care, prin providența lui Dumnezeu, a dobândit experiența de a-și aduce contribuția ca medic. Am spus aceasta, bazându-mă pe ceea ce mi-a arătat Dumnezeu. Dacă este necesar, voi repeta fără ezitare tot ce am spus. Nu intenționez să retrag nici măcar o singură propoziție din ceea ce am scris sau am spus. Lucrarea este a lui Dumnezeu și trebuie adusă la îndeplinire cu un braț hotărât și, totodată, chibzuit.
Reforma sanitară este strâns legată de lucrarea întreitei solii îngerești, cu toate că ea nu constituie solia. Predicatorii noștri trebuie să-i învețe pe oameni reforma sanitară, deși ei nu ar trebui să facă din aceasta tema principală în locul soliei. Locul ei este printre acele subiecte care expun lucrarea de pregătire necesară în vederea evenimentelor pe care le aduce în atenție solia; printre aceste subiecte, ea ocupă un loc proeminent. Noi trebuie să fim zeloși pentru reformă și totuși să evităm să dăm impresia că suntem șovăielnici sau predispuși spre fanatism. Oamenii noștri trebuie să ofere mijloacele necesare pentru extinderea Institutului de Sănătate în măsura în care sunt în stare să o facă, fără a da mai puțin pentru celelalte nevoi ale cauzei. Lăsați să se dezvolte reforma sanitară și Institutul de Sănătate așa cum au luat amploare și alte inițiative bune, ținând seama de puterile noastre slabe din trecut și capacitatea noastră mai mare de a face mai mult într-o perioadă scurtă de timp acum. Să se dezvolte Institutul de Sănătate așa cum au mers bine și alte lucruri, atât de repede cât să nu paralizeze alte ramuri ale lucrării care sunt de o importanță egală sau chiar mai mare în această perioadă. Ca un frate să pună o mare parte din averea sa, fie că are mult, fie că are puțin pentru Institut, astfel încât să ajungă să nu poată face tot atât de mult în alte direcții, ar fi un lucru greșit. Și ca el să nu facă nimic ar fi tot un mare rău. O dată cu fiecare apel făcut către poporul nostru pentru mijloace trebuie să se dea și avertizarea de a nu jefui alte ramuri ale lucrării; în special săracii trebuia să fie avertizați. Unii sărmani bărbați săraci cu familii, fără o casă a lor și prea săraci pentru a merge la Institut pentru a se trata, au pus pentru Institut între o cincime și o treime din ceea ce aveau. Este greșit. Unii frați și surori au mai multe acțiuni, când ei nu ar fi trebuit să aibă nici una, și ar putea, pentru scurt timp, să frecventeze Institutul, având cheltuielile plătite, în întregime sau în parte, din fondul de caritate. Nu văd sensul pentru care să se facă atâtea calcule pentru viitor, iar cei care au nevoie acum de ajutor să fie lăsați să sufere. Fraților, nu acționați mai repede decât vă deschide calea înaintea voastră Providența lui Dumnezeu care nu dă greș.
-560-
Reforma sanitară este o ramură a lucrării speciale a lui Dumnezeu în beneficiul poporului Său. Am văzut că, în cadrul unei instituții care se înființează între noi, cea mai mare primejdie ar fi ca administratorii săi să se depărteze de spiritul adevărului prezent și de la simplitatea care ar trebui să-i caracterizeze întotdeauna pe ucenicii lui Hristos. Mi-a fost dată avertizarea cu privire la coborârea standardului adevărului în vreun fel într-o asemenea instituție, cu scopul de a-i ajuta și proteja de anumite tulburări pe cei necredincioși. Scopul cel mare al primirii necredincioșilor în institut este de a-i călăuzi să îmbrățișeze adevărul. Dacă standardul este coborât, ei vor avea impresia că adevărul este de mică importanță și vor pleca de acolo cu o stare a minții la care se va avea acces mai greu decât înainte.
Însă cel mai mare rău care ar rezulta dintr-un astfel de procedeu ar fi influența asupra pacienților săraci, necăjiți, precum afectarea cauzei în general. Ei au fost învățați să se încreadă în rugăciunea credinței și mulți dintre ei sunt demoralizați deoarece rugăciunea nu le este ascultată mai pe deplin. Am văzut că motivul pentru care Dumnezeu nu a ascultat mai pe deplin rugăciunile slujitorilor Săi pentru cei bolnavi este pentru că El nu poate fi proslăvit astfel, în timp ce ei calcă legile sănătății. Și am văzut, de asemenea, că El a rânduit reforma sanitară în Institutul pentru Sănătate pentru a pregăti calea, pentru ca rugăciunii credinței să i se poată da răspuns pe deplin. Credința și faptele bune ar trebui să meargă mână în mână în vederea ușurării suferinței celor în necaz din mijlocul nostru și spre a-i pregăti pe aceștia ca să dea slavă lui Dumnezeu aici, pe pământ, și a fi mântuiți la venirea Domnului Hristos. Dumnezeu nu îngăduie ca cei năpăstuiți de suferință să fie vreodată dezamăgiți sau întristați din cauză că îi văd pe angajații Institutului că lucrează doar așa cum se lucrează în lume, în loc să adauge la practica medicală binecuvântările și virtuțile de a fi mame și tați care poartă de grijă în Israel.
-561-
Nici unul să nu aibă ideea că Institutul este un loc unde pot veni pentru a fi puși pe picioare de rugăciunea credinței. Acesta este un loc unde pot fi ajutați în privința bolii prin tratament și deprinderea unor obiceiuri corecte de viețuire și de a învăța cum să evite boala. Însă, dacă există un loc sub ceruri în care poate fi înălțată rugăciunea împreunei simțiri în vederea alinării suferinței mai mult decât oricare altul, atunci acesta este un asemenea institut, și aceasta o vor face bărbați și femei consacrați, oameni ai credinței. Cei care îi tratează pe bolnavi trebuie să acționeze în importanta lor lucrare, bizuindu-se cu putere pe Dumnezeu pentru binecuvântarea Sa de a avea parte de mijloacele pe care El le-a pus la dispoziție prin harul Său și spre care, în îndurarea Sa, El ne-a atras atenția ca popor, și anume aerul curat, curățenia, alimentația sănătoasă, perioade corespunzătoare de lucru și de odihnă și folosirea apei. Ei nu ar trebui să aibă nici un interes egoist în afară de această importantă și solemnă lucrare. Este nevoie de toată atenția pentru a îngriji în mod corespunzător de nevoile fizice și spirituale ale celor necăjiți din poporul lui Dumnezeu, care și-au pus o încredere aproape nelimitată în aceștia și cu mare cheltuială s-au dat în grija lor. Nimeni nu are o minte atât de iscusită și nimeni nu este atât de îndemânatic, încât, după ce a făcut tot ce putea cel mai bine, să aibă o lucrare altfel decât imperfectă.
-562-
Fie ca cei cărora li se încredințează nevoile fizice și într-o mare măsură și cele spirituale ale celor necăjiți din poporul lui Dumnezeu să ia seama ca să nu atragă asupra lor și asupra acestei ramuri a lucrării neplăcerea lui Dumnezeu prin procedee lumești, interese personale sau dorința de a se angaja într-o lucrare mare și populară. Ei nu trebuie să se bizuie doar pe iscusința lor. Dacă, în loc de neplăcerea lui Dumnezeu, binecuvântarea Sa va fi asupra institutului, îngerii vor fi alături de pacienți, medici și personalul auxiliar pentru a-i ajuta în lucrarea de refacere, așa încât, la sfârșit, să fie adusă slavă lui Dumnezeu, și nu oamenilor slabi și mărginiți. Dacă acești oameni ar lucra folosind procedee lumești și inimile lor s-ar semeți și ar spune: “Puterea mea și tăria mâinilor mele au făcut aceste lucruri”, Dumnezeu i-ar lăsa să lucreze în condițiile marilor dezavantaje date de inferioritatea lor în raport cu alte instituții în ceea ce privește cunoștințele, experiența și mijloacele. Atunci ei n-ar realiza nici pe jumătate din ceea ce fac alte instituții.
Am văzut influența folositoare a lucrului în aer liber asupra celor cu puterile slăbite și circulație deficitară, în special asupra femeilor care se găsesc în această stare pentru că au stat prea mult în spațiu închis. Sângele lor este încărcat datorită lipsei de aer curat și mișcare fizică. În loc să le ofere distracții care să țină aceste persoane în interior, trebuie avut grijă să li se ofere puncte de atracție în aer liber. Am văzut că, pe lângă institut, ar trebui să existe terenuri mari, înfrumusețate cu flori și cultivate cu legume și pomi fructiferi. Aici cei slăbiți ar putea lucra, în funcție de sex și de starea în care se află, la ore potrivite. Aceste parcele de pământ ar trebui să se afle sub grija unui grădinar cu experiență, care să-i îndrume pe toți, în mod ordonat și cu gust.
Ceea ce susțin cu privire la această lucrare necesită din partea mea exprimarea deschisă a părerilor mele. Mă adresez direct și aleg acest mijloc de a vorbi către toți cei interesați. Ceea ce a apărut în Mărturia numărul 11 referitor la Institutul de Sănătate nu ar fi trebuit dat până ce nu eram în stare să scriu tot ce am văzut cu privire la aceasta. Am intenționat să nu spun nimic cu privire la subiect în nr. 11 și am trimis toate manuscrisele respective din districtul Otawa, unde lucram atunci, la biroul din Battle Creek, afirmând că aș dori ca ei să grăbească acea mică lucrare, pentru că era atât de mare nevoie de ea și că, atât de curând cât va fi posibil, voi scrie numărul 12, în care mi-am propus să vorbesc deschis și tot ce era necesar cu privire la Institut. Frații din Battle Creek, care erau în mod special interesați în privința Institutului, știau că îmi fusese arătat că poporul nostru trebuie să contribuie cu mijloacele lor la întemeierea unei asemenea instituții. De aceea, ei mi-au scris că influența mărturiei mele cu privire la Institut era de îndată necesară pentru a pune în mișcare pe frați asupra acelui subiect și că publicarea numărului 11 va fi întârziată până când voi putea să scriu.
-563-
Aceasta a fost o mare încercare pentru mine, deoarece eu știam că nu puteam să scriu tot ce văzusem pentru că atunci le vorbeam oamenilor de șase sau de opt ori pe săptămână, făceam vizite din casă în casă și scriam sute de pagini de mărturii personale și scrisori. Această muncă imensă, cu sarcini și poveri inutile aruncate asupra mea, a făcut ca să nu mai pot munci. Sănătatea îmi era slăbită, iar suferințele mintale nu se puteau descrie. În aceste împrejurări, am consimțit să-mi las opiniile în seama altora și am scris ceea ce a apărut în numărul 11 cu privire la Institutul de Sănătate, nefiind în stare să redau atunci tot ce văzusem. Prin aceasta, eu am greșit. Trebuie să-mi fie îngăduit să-mi cunosc propria datorie, mai bine decât o pot ști alții pentru mine, în mod special cu privire la lucruri pe care Dumnezeu mi le descoperise. Mulți mă vor învinui pentru felul în care vorbesc acum. Alții mă vor învinui pentru că nu am vorbit mai înainte. Atitudinea manifestată, aglomerând atât de mult problemele legate de Institut, a constituit unul dintre cele mai mari necazuri pe care eu l-am produs vreodată. Dacă toți cei care au folosit mărturia mea pentru a-i pune în mișcare pe frați s-ar fi clintit și ei tot așa de repede din loc, tot aș fi mulțumită. Dacă voi mai întârzia să-mi exprim punctele de vedere și simțămintele, voi fi învinuită și mai mult atât de cei care socotesc că eu trebuia să vorbesc mai de mult, cât și de aceia care, de asemenea, ar putea gândi că eu nu trebuie să dau nici o avertizare. Pentru binele celor din conducerea lucrării, pentru binele cauzei și al fraților și ca să mă menajez pe mine însămi de mari suferințe, am ales să vorbesc deschis, direct.
-564-
Capitolul 100 — Sănătatea și religia
[Acest articol și următorul sunt extrase din scrisori pe care eu le-am trimis către conducerea Institutului de sănătate, primul în mai 1876 și al doilea în iunie. E. G. White. ]
Dumnezeu dorește întemeierea unui institut de sănătate care, prin înrâurirea pe care o are, să fie strâns legat de încheierea lucrării pentru ființele muritoare care se pregătesc pentru veșnicie, un institut care să nu aibă tendința de a slăbi principiile religioase ale celor bătrâni sau tineri și care nu va îmbunătăți starea de sănătate a trupului în detrimentul creșterii spirituale. Marele obiectiv al acestui institut trebuie să fie îmbunătățirea stării de sănătate a trupului, astfel ca cei în suferință să poată aprecia mai mult lucrurile veșnice. Dacă acest obiectiv nu este așezat în mod continuu în fața minții și dacă nu se fac eforturi în această privință, atunci acesta se va dovedi un blestem,și nu o binecuvântare, spiritualitatea va fi privită ca un lucru secundar, iar sănătatea trupului și distracția vor fi considerate ca lucruri primordiale.
Am văzut că standardul cel înalt nu trebuie coborât nici un pic, astfel ca institutul să fie patronat de necredincioși. Dacă vor veni necredincioși, iar conducătorii vor ocupa poziția spirituală înaltă pe care le-a desemnat-o Dumnezeu, atunci inimile lor vor fi puternice. Cu Dumnezeu și îngerii de partea lor, poporul Său, păzitor al poruncilor, nu poate decât să prospere. Această instituție nu trebuie întemeiată cu scopul de a câștiga, ci cu scopul de a contribui la a duce pe poporul lui Dumnezeu într-o așa stare de sănătate fizică și mintală, încât să fie în stare să aprecieze la justa valoare lucrurile veșnice și să evalueze corespunzător mântuirea atât de scump plătită prin suferințele Mântuitorului nostru. Acest institut nu trebuie să ajungă un loc pentru distracție și amuzament. Aceia care nu pot trăi fără emoții tari și distracții nu vor fi de nici un folos pentru lume; și nici viața lor nu va putea fi îmbunătățită în vreun fel. Și dacă se dezlipesc de lume, ei vor fi la fel ca atunci când sunt în lume.
-565-
Mi-a fost arătat că părerea pe care dr. E. a căutat să o introducă în mințile multora, conform căreia spiritualitatea este în detrimentul sănătății, nu este altceva decât o satisfacție a diavolului. Satana și-a croit drum în Eden și a făcut-o pe Eva să creadă că ea are nevoie de ceva mai mult decât a rânduit Dumnezeu pentru fericirea ei, că fructul oprit va avea un efect înviorător special asupra corpului și minții ei și că ea va fi înălțată până la a fi egală cu Dumnezeu în cunoștință. Însă cunoștința și folosul pe care a crezut că le va dobândi s-au dovedit a fi pentru ea un blestem teribil.
Există persoane cu o imaginație bolnavă, pentru care religia este un tiran care stăpânește asupra lor cu un toiag de fier. Unii ca aceștia se plâng mereu de starea lor nenorocită și murmură datorită presupusului păcat. Iubirea nu există în inimile lor; chipurile sunt mereu încruntate. Ei sunt reci ca gheața atunci când un tânăr sau oricine altcineva râde nevinovat. Ei consideră că orice recreație sau amuzament este păcat și cred că mintea trebuie ținută mereu, cu asprime, în tensiune. Aceasta constituie o extremă. Alții gândesc că mintea trebuie să fie mereu încordată spre a descoperi noi amuzamente și distracții pentru a dobândi sănătate. Ei învață să depindă de emoții tari și nu se simt în largul lor fără acestea. Unii ca aceștia nu sunt adevărați creștini. Ei sunt într-o altă extremă. Adevăratele principii ale creștinismului deschid în fața tuturor o sursă de fericire ale cărei dimensiuni nu pot fi măsurate. Hristos, locuind în noi, constituie un izvor de apă care țâșnește spre viața veșnică. Este un izvor continuu, din care creștinii pot bea ori de câte ori doresc, fără ca izvorul să sece.
-566-
Ceea ce produce boala sunt sentimentele de nemulțumire, de murmurare. Cei care sunt în această situație nu Îl au pe Dumnezeu și nu au acea nădejde care pătrunde dincolo de perdea și care este o ancoră a sufletului, sigură și neclintită. Cei care au această nădejde se vor curăți, după cum El Însuși este curat. Ei nu sunt stăpâniți de doruri fără astâmpăr, de nemulțumiri și plângeri; ei nu caută să găsească răul și nici nu se gândesc la necazuri închipuite. Însă există mulți care anticipează necazurile; neliniștea este imprimată pe fiecare trăsătură; ei par să nu găsească nici un fel de consolare și par a aștepta cu nerăbdare cine știe ce rău înspăimântător.
Unii ca aceștia Îl dezonorează pe Dumnezeu și aduc religia lui Hristos într-o lumină nepotrivită. Ei nu au adevărata dragoste pentru Dumnezeu, nici pentru cei din preajma lor și nici pentru copiii lor. Sentimentele lor au devenit maladive. Însă distracțiile deșarte nu vor îndrepta niciodată mințile unor oameni de felul acesta. Ei au nevoie de influența transformatoare a Duhului lui Dumnezeu pentru a putea fi fericiți. Ei trebuie să beneficieze de mijlocirea lui Hristos pentru a dobândi consolare divină și reală. “Căci cine iubește viața și vrea să vadă zile bune, să-și înfrâneze limba de la rău și buzele de la cuvinte înșelătoare. Să se depărteze de rău și să facă binele, să caute pacea și s-o urmărească. Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar fața Domnului este împotriva celor ce fac răul.” (1 Petru 3, 10-12.) Cei care cunosc din proprie experiență acest pasaj al Scripturii sunt cu adevărat fericiți. Ei socotesc aprobarea cerului de o valoare mai mare decât orice distracție pământească; Hristos în ei, nădejdea slavei, va constitui pentru ei sănătate pentru trup și tărie pentru suflet.
Simplitatea Evangheliei dispare cu repeziciune dintre cei ce susțin că sunt păzitori ai Sabatului. Întreb de o sută de ori pe zi: Cum ne poate face Dumnezeu să prosperăm? Ne rugăm atât de puțin! De fapt, rugăciunea este aproape demodată. Doar puțini sunt dispuși să poarte crucea lui Hristos, Cel care a purtat crucea rușinii pentru noi. Nu pot crede că la Institut aceste lucruri vor fi mișcate din loc așa cum ar dori Dumnezeu. Mă tem că Dumnezeu Își va întoarce fața de la acesta. Mi-a fost arătat că medicii și personalul medical auxiliar trebuie să fie oamenii cei mai ordonați, care cunosc din experiență adevărul, care vor inspira respect și pe al căror cuvânt te poți bizui. Ar trebui să fie persoane care nu au o imaginație bolnavă, persoane care au o desăvârșită stăpânire de sine, care nu sunt schimbători sau capricioși, care nu sunt geloși și bănuitori, persoane care au o putere a voinței care nu va ceda la ofense, stări de indispoziție, care sunt lipsiți de prejudecăți, care nu gândesc la rău, care cugetă și acționează cu calm, cu grijă, care au întotdeauna ca țintă în fața lor slava lui Dumnezeu și binele semenilor. Nimeni nu ar trebui înălțat vreodată în vreo poziție de răspundere doar pentru că el dorește acest lucru. Trebuie aleși doar cei care sunt calificați pentru funcția respectivă. Cei care trebuie să poarte răspunderi trebuie puși la probă mai întâi, să dea dovadă că nu sunt afectați de gelozie, că nu au antipatii față de unul sau altul, în timp ce au câțiva prieteni favoriți și nu țin cont de alții. Dumnezeu dorește ca totul să meargă așa cum trebuie în acest institut.
-567-
Capitolul 101 — Lucrul și distracțiile
Stimate frate F.,
Mintea mea s-a îndreptat în special asupra unui punct sau chiar două. Când scriu scrisori la care mă gândesc noapte de noapte, consider atunci că este timpul să expun convingerile mele cu privire la datorie. Când mi-a fost arătat că doctorul E. a greșit în anumite lucruri cu privire la instrucțiunile pe care le-a dat pacienților săi, am văzut că tu ai primit aceleași idei în multe lucruri și că va veni timpul când tu vei vedea corect lucrurile în acea privință. Este vorba despre lucru și distracție. Mi-a fost arătat că s-ar putea dovedi mult mai folositor pentru cei mai mulți dintre pacienți să le fie îngăduită o muncă ușoară, și chiar să li se ceară aceasta, decât să fie îndemnați să rămână inactivi și leneși. Dacă puterea voinței va fi ținută activă pentru a trezi capacitățile adormite, acest lucru va fi cel mai mare folos pentru redobândirea sănătății. Îndepărtați orice fel de muncă de la cei care au fost suprasolicitați toată viața și, în nouă cazuri din zece, schimbarea se va dovedi vătămătoare. Acest lucru s-a dovedit adevărat în cazul soțului meu. Mi-a fost arătat că mișcarea fizică în aer liber este cu mult mai mult de preferat celei într-un spațiu închis; însă, dacă acest lucru nu se poate, o ocupație ușoară în casă va ocupa și distrage mintea și o va împiedica să zăbovească asupra simptomelor și micilor suferințe și, de asemenea, va preveni starea de nostalgie.
-568-
Am văzut că acest sistem de a nu face nimic, s-a dovedit a fi cel mai mare blestem pentru soția ta și pentru soțul meu. Dumnezeu a dat o ocupație primei perechi în Eden pentru că El a știut că ei vor fi mai fericiți dacă vor fi ocupați. După cele care mi-au fost arătate, acest sistem de a nu face nimic constituie un blestem pentru suflet și pentru trup. O ocupație ușoară nu va solicita și nu va împovăra mintea și puterile mai mult decât o fac distracțiile. Cei bolnavi ajung adesea acolo unde țintesc prin sentimentele lor slăbite și gândesc că sunt cu totul incapabili de a face ceva, pe când, dacă și-ar deștepta voința și și-ar impune ei înșiși să efectueze o anumită măsură de muncă fizică în fiecare zi, ar fi cu mult mai fericiți și s-ar face bine mai repede. Voi reveni mai amănunțit asupra acestui punct în cele ce urmează.
Am înțeles dintr-un ziar recent din Rochester că jocul de cărți nu se mai practică la institutul de la _____
E.G.White, notă la prima ediție.