Continuare
Frații de la birou consideră că ei nu-și pot lăsa lucrul pentru câteva zile de schimbare, pentru recreare; însă acest lucru este o greșeală. Ei pot face acest lucru și trebuie să-l facă. Chiar dacă nu se va realiza la fel de mult, e mai bine să-și lase lucrul pentru câteva zile decât să fie doborâți de boală și să fie îndepărtați din lucrare timp de luni de zile și poate incapabili de a se mai angaja în ea vreodată.
Soțul meu socotea că nu e bine să petreacă timp cu plăceri sociale. El nu și-ar fi permis să se odihnească. El gândea că lucrul de la birou ar avea de suferit dacă ar face aceasta. Însă, după ce a suferit acea lovitură, când a fost doborât fizic și mintal, lucrarea a trebuit să fie dusă mai departe fără el. Am văzut că frații angajați în munca plină de răspundere de la birou ar trebui să lucreze după un alt plan și să-și rânduiască astfel lucrurile, încât să aibă o schimbare de activitate. Dacă este nevoie de mai mult ajutor, acesta trebuie cerut, pentru a fi ușurați aceia care lucrează tot timpul în interior, cu o muncă intelectuală istovitoare. Ei trebuie să participe la adunări. Trebuie să lase deoparte grijile, să se bucure de ospitalitatea fraților, să se bucure de societatea lor și de binecuvântările întrunirilor. Astfel, gândurile li se vor împrospăta, energiile lor istovite vor fi trezite la o nouă viață și ei se vor întoarce la lucrul lor mult mai bine înzestrați spre a-și îndeplini partea lor, pentru că vor înțelege mult mai bine care sunt nevoile cauzei.
-520-
Frați de pretutindeni, ați adormit voi în această privință? Trebuie oare ca inimile voastre să sufere prin căderea altuia dintre lucrătorii lui Dumnezeu, pe care îi iubiți? Acești bărbați sunt proprietatea bisericii. Veți îngădui voi ca ei să moară striviți de povară? Fac apel la voi să stabiliți o altă ordine a lucrurilor. Mă rog lui Dumnezeu ca experiența amară care a venit peste noi să nu fie îngăduită niciodată asupra vreunui alt frate de la birou. Îl încredințez în mod special pe fratele C. grijii voastre. Trebuie oare ca el să moară din lipsă de aer, acel aer dătător de viață al cerului? Calea pe care merge îi scurtează cu adevărat viața. Prin șederea numai în interior, sângele lui a devenit greoi, încărcat, ficatul este afectat, iar inima nu merge bine. Dacă nu face o schimbare pentru el însuși, natura va prelua această lucrare în propriile ei mâini. Ea va face un efort foarte mare pentru a ușura organismul de impuritățile care trebuie date afară din sânge. Va mobiliza la lucru toate puterile vitale și întregul organism va fi tulburat, și toate acestea pot sfârși prin paralizie sau apoplexie. Dacă își va putea reveni vreodată din această criză, pierderea de timp va fi mare; însă probabilitatea reînsănătoșirii este foarte mică. Dacă fratele C. nu poate fi trezit, vă sfătuiesc pe voi, frați care sunteți interesați în cauza adevărului prezent, să îl luați, așa cum a fost luat Luther de prietenii lui, și să-l duceți departe de lucrul lui.
De când am început să scriu cele de mai sus, am aflat că majoritatea “Gândurilor despre Apocalipsa” au fost scrise în timpul nopții, după ce autorul își termina lucrul zilei. Așa făcea și soțul meu; protestez împotriva acestui fel de sinucidere. Frații pe care i-am menționat, care sunt atât de prinși cu lucrul la birou, trebuie să slujească pentru cauza lui Dumnezeu, luând parte la adunări și rezervându-și timp pentru recreare. Ei trebuie să-și păstreze sănătatea fizică și puterea mintală în cea mai bună stare, ca să le poată consacra lucrării. Ei nu trebuie lăsați să se simtă infirmi pentru că nu câștigă bani. Salariile lor trebuie să continue, iar ei să fie liberi. Ei fac o mare lucrare.
-521-
Capitolul 88 — Reforma în îmbrăcăminte
Ca răspuns la întrebările puse în multe scrisori cu privire la lungimea corespunzătoare a rochiei de reformă, vă spun că în regiunea statului Michigan, unde locuim, noi am adoptat o lungime uniformă a rochiei de aprox. 22,5 cm de la pământ. Folosesc ocazia de a răspunde acestor întrebări pentru a economisi timpul care mi-ar fi necesar să răspund la atât de multe scrisori. Ar fi trebuit să vorbesc mai demult, însă am așteptat să văd ceva definit în această privință în Reformatorul Sănătății. Recomand cu seriozitate uniformitatea în lungime și spun că 22,5 cm reprezintă și vederile mele în această privință.
Când călătoresc din loc în loc, descopăr că rochia de reformă nu este bine reprezentată și simt că ar trebui spus ceva și mai definit, ca să poată exista unitate de acțiune în această privință. Acest stil de rochie nu este popular și din această cauză, cele care o adoptă trebuie să aibă gust și, să fie foarte curate. Am mai vorbit odată despre aceasta și, cu toate acestea, unele persoane nu urmează sfatul dat. Ar trebui să existe uniformitate în privința lungimii rochiei de reformă în rândul păzitorilor Sabatului. Cele care sunt deosebite pentru că adoptă această îmbrăcăminte nu ar trebui să gândească nici o clipă că nu este necesar să fie ordonate, curate sau să aibă gust. Înainte de a se îmbrăca cu rochia de reformă, surorile noastre trebuie să-și facă rost de tipare pentru pantaloni și sacouri care se poartă cu aceasta. Este o mare insultă față de rochia de reformă, dacă sunt persoane care introduc într-o comunitate un stil care necesită în toate amănuntele o reformă înainte de a putea reprezenta cum se cuvine rochia de reformă. Așteptați, surorilor, până ce veți putea să vă îmbrăcați cu această rochie așa cum este bine.
În unele locuri, există o mare opoziție față de această rochie scurtă. Însă, când văd unele rochii purtate de surori, nu mă mir de ce poporul este dezgustat și condamnă rochia. Peste tot unde rochia este reprezentată așa cum trebuie, toate persoanele cinstite sunt constrânse să recunoască faptul că această rochie este decentă și practică. În câteva dintre bisericile noastre, am văzut tot felul de rochii de reformă, dar nici una care să corespundă descrierii care mi-a fost prezentată mie. Unele vin în pantaloni albi de muselină, cu mâneci albe, cu rochie de culoare închisă din muselină de lână și cu un sacou fără mâneci, asemănător cu rochia. Unele au rochii albe din pânză de bumbac, cu pantaloni croiți după un model propriu, și nu după “tipar”, fără amidon sau alt întăritor care să le dea o formă, lipsindu-se astfel de picioare. Cu siguranță că nu există nimic la aceste rochii care să vorbească despre gust sau ordine. O astfel de rochie nu se poate recomanda persoanelor cu judecată sau persoanelor sensibile. În toate privințele, este vorba despre o rochie respingătoare.
-522-
Surorile care au soți împotrivitori mi-au cerut sfatul dacă să adopte rochia scurtă contrar dorințelor soților lor. Eu le sfătuiesc să aștepte. Eu nu consider problema rochiei ca fiind de o importanță atât de vitală precum este cea a Sabatului. În privința celui din urmă, nu poate fi vorba de ezitare. Însă opoziția pe care ar stârni-o adoptarea rochiei de reformă ar fi mai dăunătoare pentru sănătate, și deci aceasta n-ar aduce nici un beneficiu. Mai multe dintre aceste surori mi-au spus: “Soțului meu îi place rochia dumneavoastră; el spune că nu i se poate găsi nici un defect.” Aceasta mă determină să accentuez că surorile noastre trebuie să reprezinte bine rochia de reformă, dând dovadă de curățenie, ordine și conformism în îmbrăcăminte. Voi pregăti tipare pe care le voi lua cu mine când vom pleca în călătorie, pentru a le da surorilor pe care le vom întâlni, sau le voi trimite prin poștă tuturor acelora care le vor cere. Adresa va fi dată în Review.
Cele care adoptă rochia scurtă trebuie să dea dovadă de gust în alegerea culorilor. Cele care nu pot să-și cumpere material nou trebuie să facă tot ce pot ca să dea dovadă de gust și ingeniozitate în aranjarea hainelor vechi, făcându-le să arate ca noi. În mod special, aveți grijă ca pantalonii și rochia să fie din același material și să aibă aceeași culoare, căci, în caz contrar, veți fi ridicole. Îmbrăcămintea veche poate fi croită după un tipar corect, aranjată cu gust, și va fi ca nouă. Vă rog frumos, surorilor, nu vă faceți tipare după ideile voastre. Sunt și tipare bune și gusturi bune, dar sunt și tipare greșite și gusturi nepotrivite.
-523-
Această rochie nu necesită cercuri și sper că nu va fi înjosită niciodată prin purtarea acestora. Surorile noastre nu trebuie să poarte multe fuste ca să înfoaie rochia. Aceasta se așează mult mai bine căzând pe formele naturale, peste una sau două fuste ușoare. Moreen este un material excelent pentru fustele exterioare; acesta își păstrează rigiditatea și este durabil. Dacă se poartă ceva ca fuste, acestea să fie foarte mici. Jupoanele matlasate nu sunt necesare. Cu toate acestea adesea văd că se poartă, și uneori atârnă urât pe sub rochie. Aceasta dă o înfățișare indecentă, dezordonată. Fustele albe, purtate cu rochii de culoare închisă, nu merg pentru rochia scurtă. Asigurați-vă că fustele sunt curate, ordonate, drăguțe; confecționați-le dintr-un material bun și întotdeauna cu cel puțin 8 cm mai scurte decât rochia. Dacă se poartă ceva care să înfoaie rochia, să fie de dimensiuni mici și cu cel puțin 22-45 cm mai scurte decât marginea rochiei sau fustei exterioare. Dacă se așează un șnur sau altceva de felul acesta pe marginea fustei, acesta înfoaie fusta doar la margine, și aceasta nu va arăta frumos când persoana care o poartă se așează sau se apleacă.
Nimeni nu trebuie să se teamă că eu fac din rochia de reformă unul din subiectele principale când călătoresc din loc în loc. Cei care m-au auzit vorbind în această privință va trebui să acționeze potrivit cu lumina care le-a fost dată. Eu mi-am făcut datoria; mi-am prezentat mărturia, iar cei care m-au auzit și au citit ce am scris poartă acum fără îndoială responsabilitatea de a fi primit sau respins lumina dată. Dacă riscă să fie niște ascultători uituci, și nu niște împlinitori cu fapta, acesta va fi propriul lor risc și vor da socoteală lui Dumnezeu pentru ceea ce fac. Ceea ce spun este foarte limpede. Eu nici nu silesc pe nimeni, nici nu condamn pe nimeni. Nu aceasta este lucrarea care mi-a fost încredințată. Dumnezeu îi cunoaște pe copiii Lui umili, binevoitori, ascultători și îi va răsplăti potrivit cu credincioșia cu care îndeplinesc voia Sa. Multe surori consideră că nu pot purta rochia de reformă, fiind prea simplă, prea umilă pentru ele. Ele nu pot înălța crucea. Dumnezeu lucrează prin mijloace simple pentru a-Și despărți și a-Și face copiii diferiți de lume; însă unii s-au depărtat atât de mult de simplitatea lucrării și de căile lui Dumnezeu, încât ei sunt pe deasupra lucrării, nu în cadrul ei.
-524-
Am fost îndreptată spre textul din Numeri 15, 38-41: “Vorbește copiilor lui Israel și spune-le să-și facă, din neam în neam, un ciucure la veșmintele lor și să pună un fir albastru peste ciucurele acesta din colțurile veșmintelor. Când veți vedea ciucurele acesta, să vă uitați la el și să vă aduceți aminte de toate poruncile Domnului, ca să le împliniți și să nu urmați după poftele inimilor voastre și după poftele ochilor voștri, ca să vă lăsați târâți la curvie. Să vă aduceți astfel aminte de poruncile Mele, să le împliniți și să fiți sfinți pentru Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care v-am scos din țara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru.” Aici, Dumnezeu a poruncit în mod expres o aranjare foarte simplă a îmbrăcămintei copiilor lui Israel pentru a-i distinge de națiunile idolatre din jurul lor. Când aveau să privească la veșmintele lor deosebite, ei trebuia să-și aducă aminte că sunt poporul păzitor al poruncilor lui Dumnezeu și că El a lucrat în mod minunat să-i scoată din robia egipteană pentru a-I sluji, pentru a fi un popor sfânt pentru El. Ei nu trebuia să facă pe plac propriilor lor dorințe sau să imite națiunile idolatre din jur, ci să rămână un popor deosebit, distinct, pentru ca toți cei ce privesc la ei să poată spune: Aceștia sunt cei pe care Domnul i-a scos din țara Egiptului, care țin Legea Celor Zece Porunci. Un israelit putea fi recunoscut de îndată ce era văzut, deoarece Dumnezeu, prin mijloace simple, a rânduit ca să poată fi deosebit ca fiind al Lui.
Porunca dată de Dumnezeu copiilor lui Israel, de a-și pune un fir albastru la veșmintele lor, nu avea să aibă o influență directă asupra sănătății lor, ci Dumnezeu avea să-i binecuvânteze doar ca urmare a ascultării lor, iar firul albastru avea să le păstreze mereu în minte cerințele înalte ale lui Iehova și să-i împiedice să se amestece cu alte popoare, să participe împreună cu acestea la ospețele și bețiile lor, unde se consumă carne de porc și alte alimente dăunătoare sănătății. Acum, Dumnezeu dorește ca poporul Său să adopte îmbrăcămintea aceasta de reformă nu doar pentru a-i deosebi de lume, ca fiind “poporul Său deosebit”, ci pentru că o reformă în îmbrăcăminte este esențială pentru sănătatea fizică și mintală. Cei din poporul lui Dumnezeu și-au pierdut, într-o mare măsură, caracterul lor deosebit și s-au luat în mod treptat după modelul lumii, s-au amestecat cu cei din lume, până când au devenit, în multe privințe, asemenea lor. Acest lucru nu este pe placul lui Dumnezeu. El îi îndeamnă, așa cum i-a călăuzit pe copiii lui Israel din vechime, să iasă din lume și să renunțe la practicile lor idolatre, să nu facă ceea ce le dorește inima (căci inimile lor sunt nesfințite) sau ochii lor, care i-au făcut să se depărteze de Dumnezeu și să se unească cu lumea.
-525-
Trebuie să se întâmple ceva care să determine pe poporul lui Dumnezeu să nu mai fie atât de prins de lume. Această reformă în îmbrăcăminte este simplă și sănătoasă, și cu toate acestea există o cruce în ea. Eu Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această cruce și mă aplec cu bucurie s-o ridic. Noi ne-am unit atât de mult cu lumea, încât am pierdut din vedere crucea și nu suntem gata să suferim de dragul lui Hristos.
Nu trebuie să inventăm noi ceva care să fie o cruce; însă, dacă Dumnezeu ne dă o cruce, trebuie să o purtăm cu bucurie. Acceptând crucea, noi ne deosebim de lume, care nu ne iubește și care ne batjocorește pentru că suntem deosebiți. Domnul Hristos a fost urât de lume pentru că nu a fost ca lumea. Se pot aștepta oare urmașii Lui să o ducă mai bine decât Maestrul lor? Dacă trecem prin lume, fără să fim criticați sau să stârnim împotrivire, putem să ne alarmăm, deoarece tocmai potrivirea noastră cu lumea ne face să semănăm atât de mult cu ea, neexistând nimic care să le stârnească invidia sau răutatea; nu există deosebire în spirit. Lumea disprețuiește crucea. “Pentru că propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 1, 18.) “În ce mă privește, departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume.” (Galateni 6, 14.)*
-526-
Capitolul 89 — Presupuneri legate de Battle Creek
În 1865 am văzut că mulți și-au permis, datorită unor sentimente invidioase, să vorbească în mod ușuratic despre biserica din Battle Creek. Unii privesc cu suspiciune tot ce se petrece acolo și par să se bucure atunci când prind ceva care le dă ocazia să discrediteze Battle-Creek-ul. Lui Dumnezeu nu-i este pe plac acest spirit și acest fel de a proceda. Din ce sursă obțin lumina și cunoștința adevărului bisericile noastre de pretutindeni? Prin mijloacele rânduite de Dumnezeu, iar centrul este la Battle Creek. Cine duce povara lucrării? Cei care trudesc cu înfocare la Battle Creek. Cei care stau în linia întâi, linia fierbinte a luptei, au de dus poveri și asupra lor vin necazuri, griji și gânduri chinuitoare, în această angajare de a lua decizii atât de importante pentru lucrarea lui Dumnezeu. Frații noștri de pretutindeni, care sunt scutiți de toate acestea, ar trebui să fie recunoscători și să-L laude pe Dumnezeu pentru că sunt astfel privilegiați și ar trebui să fie cei din urmă care să fie geloși, invidioși, căutători de greșeli și gata să preia zvonuri pe care să le transmită mai departe.
Biserica din Battle Creek a dus poverile Conferințelor, lucru care a însemnat o povară deosebit de grea asupra tuturor. Ca urmare a muncii excesive, mulți au slăbit foarte mult, situație care durează de multe luni. Ei au dus povara cu bucurie, însă s-au întristat și descurajat de indiferența nepăsătoare a unora și de gelozia teribilă a altora, atunci când s-au întors la bisericile de la care au venit. Se fac observații nechibzuite — de unii într-adins, de alții la întâmplare — despre cei care duc poverile și cei care stau în fruntea lucrării. Dumnezeu a consemnat toate aceste vorbe și gelozia și invidia care le-a dat naștere; se ține o evidență exactă a acestor lucruri. Mulți Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru adevăr și apoi se întorc și pun sub semnul întrebării și caută greșeli la uneltele pe care cerul le-a rânduit pentru a fi ceea ce sunt sau ce ar trebui să fie. Cât de mult I-ar plăcea lui Dumnezeu ca aceștia să facă partea lui Aron și Hur, ajutând la susținerea mâinilor acelora care duc marea și greaua povară a lucrării cauzei lui Dumnezeu! Cei care murmură și se plâng ar trebui să rămână acasă, unde ar fi în afara ispitei, unde nu și-ar putea alimenta gelozia, presupunerile greșite, găsirea de greșeli, căci prezența unor asemenea persoane constituie o povară pentru adunări; acestea sunt ca niște nori fără apă.
-527-
Cei care își permit să caute greșeli și să-i critice pe cei pe care Dumnezeu i-a ales pentru a avea un rol important în această ultimă mare lucrare ar face mai bine să caute să se convertească și să fie stăpâniți de gândul lui Hristos. Să-și aducă aminte de copiii lui Israel, care erau mereu gata să găsească greșeli la Moise — acela pe care Dumnezeu îl rânduise să Îi conducă poporul în Canaan — și să murmure chiar împotriva lui Dumnezeu. Toți aceștia care au murmurat au căzut în pustie. Este ușor să te răzvrătești, este ușor să pornești la luptă înainte de a cumpăni lucrurile în mod rațional, cu calm, și a hotărî dacă există ceva împotriva căruia să te războiești. Copiii lui Israel sunt un exemplu pentru noi, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.
Este mai ușor pentru mulți să pună sub semnul întrebării sau să caute greșeli cu privire la lucrurile de la Battle Creek decât să spună ce este de făcut. Unii se vor aventura chiar să preia această experiență, însă curând vor vedea că nu au această experiență și vor duce de râpă lucrarea. Dacă acești vorbăreți și căutători de greșeli ar deveni ei purtători de poveri și s-ar ruga pentru lucrători, ei înșiși ar fi binecuvântați și ar binecuvânta și pe alții prin exemplul lor de credincioșie, prin influența și viața lor sfântă. Multora le este mai ușor să vorbească decât să se roage; unora ca aceștia le lipsește spiritualitatea, sfințenia, iar influența lor este o ofensă adusă cauzei lui Dumnezeu. În loc să simtă că lucrarea din Battle Creek este lucrarea lor și că au interesul ca aceasta să prospere, ei stau deoparte, mai mult ca spectatori, pentru a face obiecții și a găsi greșeli. Cei care fac acest lucru sunt tocmai cei cărora le lipsește experiența în această lucrare și care nu au suferit decât puțin pentru adevăr.
-528-
Capitolul 90 — Transferarea responsabilităților
Acei păzitori ai Sabatului care transferă responsabilitatea isprăvniciei lor în mâinile soțiilor lor, în timp ce ei înșiși sunt incapabili să fie ispravnici, sunt neînțelepți și Dumnezeu nu are plăcere de ceea ce fac ei. Isprăvnicia soțului nu poate fi transferată asupra soției. Totuși, uneori se încearcă acest lucru și este dăunător pentru ambele părți. Adesea se întâmplă ca soțul, care este credincios, să transfere proprietatea asupra soției sale, care nu este credincioasă, sperând că prin aceasta o va mulțumi, că ea nu se va mai împotrivi credinței și că în cele din urmă o va determina să creadă adevărul. Însă acest lucru nu este nici mai mult nici mai puțin decât o încercare de a cumpăra pacea ori de a tocmi soția să creadă adevărul. Mijloacele pe care Dumnezeu le-a dat soțului pentru avansarea cauzei Sale sunt transferate asupra uneia care nu simpatizează adevărul; ce socoteală va da un astfel de ispravnic atunci când marele Stăpân va cere înapoi ceea ce este al Său, cu dobândă?
Părinți credincioși și-au transferat adesea proprietatea în mâinile copiilor lor necredincioși, în acest fel ei nemaifiind în stare să-i dea lui Dumnezeu lucrurile care Îi aparțin Lui. Făcând astfel, ei dau la o parte responsabilitatea pe care Dumnezeu a pus-o asupra lor și plasează în rândurile vrăjmașului mijloacele încredințate lor de către Dumnezeu și care trebuie înapoiate Lui spre a fi investite în lucrarea Sa, în momentul când El le va cere acestora să facă acest lucru. Nu este planul lui Dumnezeu ca părinții care sunt în stare să-și administreze treburile să renunțe la stăpânirea asupra proprietății pe care o dețin, chiar dacă fiii și fiicele lor au aceeași credință cu ei; rareori se întâmplă ca aceștia să fie devotați pentru lucrare așa cum ar trebui; și ei nu au trecut prin greutăți și necazuri în așa fel, încât să ajungă să prețuiască, la adevărata ei valoare, comoara veșnică și să o prețuiască mai puțin pe cea pământească. Mijloacele așezate în mâinile unora ca aceștia constituie cel mai mare rău. Este o ispită pentru ei să fie atrași de cele pământești, să-și pună încrederea în bogății și să simtă că nu mai au nevoie de altceva. Rareori se întâmplă ca ei să folosească în mod înțelept mijloace pe care le-au dobândit fără să trudească ei înșiși pentru ele.
Va continua.