Mărturii pentru Comunitate Vol. 1 pp 489-498 Ziua 049

Continuare.

-489-

Mi-a fost arătat că noi trebuie să oferim un cămin celor necăjiți și celor care doresc să învețe cum să-și îngrijească trupul pentru a preveni boala. Noi nu trebuie să fim indiferenți și să-i silim pe cei care sunt bolnavi și vor să trăiască adevărul în viața lor să se ducă la instituțiile obișnuite de tratament cu ajutorul apei, unde credința noastră nu este simpatizată. Dacă ei își redobândesc sănătatea, s-ar putea ca acest lucru să se realizeze cu prețul credinței lor religioase. Aceia care au suferit mult datorită unor infirmități trupești sunt slăbiți atât din punct de vedere mintal, cât și moral. Pe măsură ce își dau seama de foloasele obținute din utilizarea corespunzătoare a apei, a aerului, a unei alimentații potrivite, ei vor ajunge să înțeleagă că medicii care sunt capabili să-i trateze atât de bine nu pot fi atât de vinovați în ce privește credința lor; că, din moment ce s-au angajat în marea și utila lucrare de a fi de folos omenirii care suferă, ei trebuie să aibă dreptate în ceea ce susțin. Și astfel, poporul nostru este în pericolul de a fi ademenit prin eforturile acestora de a-și reface sănătatea în aceste așezăminte.

Din nou mi-a fost arătat că aceia care au principii religioase puternice și sunt hotărâți să asculte de toate cerințele lui Dumnezeu nu pot obține foloase de la instituțiile obișnuite de sănătate, ca ceilalți oameni de altă credință. Păzitorii Sabatului sunt unici în privința credinței lor. A ține toate poruncile lui Dumnezeu așa cum le cere El să facă, pentru a fi ai Lui și acceptați de El, este un lucru extrem de dificil în cazul tratamentelor obișnuite cu apă. Ei ar trebui să poarte pretutindeni cu ei sita Evangheliei și să cearnă tot ce aud, ca să poată alege binele și să respingă răul.

-490-

Așezământul de tratament prin apă de la _____ a fost cea mai bună instituție din Statele Unite. Cei care l-au condus au făcut o lucrare mare și bună în privința tratamentului bolii. Totuși, noi nu putem avea încredere în principiile lor religioase. În timp ce pretind că sunt creștini, ei le recomandă pacienților lor jocurile de cărți, dansul, frecventarea teatrelor, toate fiind lucruri care conduc spre rău și sunt direct contrare învățăturilor Domnului Hristos și apostolilor Săi. Păzitorii conștiincioși ai Sabatului care frecventează aceste instituții cu scopul de a-și redobândi sănătatea nu pot obține foloasele pe care le-ar obține dacă nu ar fi obligați să fie mereu atenți ca să nu-și compromită credința, să nu dezonoreze cauza Mântuitorului lor și să nu-și aducă sufletele în robie.

Mi-a fost arătat că păzitorii Sabatului ar trebui să deschidă o cale prin care cei ce au aceeași prețioasă credință cu ei să poată beneficia fără a fi nevoie de a-și cheltui mijloacele la instituții unde credința și principiile religioase le sunt puse în primejdie și unde nu pot găsi simpatie sau împreună simțire în probleme religioase. Dumnezeu, în providența Lui, a condus pașii Dr-lui B. la _____ pentru ca el să poată dobândi acolo o experiență pe care altfel nu ar fi obținut-o, căci Domnul are o lucrare pentru el în privința reformei sanitare. Fiind un medic cu experiență, care de mulți ani cunoaște organismul omenesc, Dumnezeu dorește să-l învețe, prin sfaturi și aplicații practice, cum să aplice binecuvântările pe care le-a lăsat în folosul omului. El dorește să-l pregătească să fie de folos celor bolnavi și să-i învețe, pe cei care nu înțeleg cum să-și păstreze puterea și sănătatea pe care le au, cum să preîntâmpine boala printr-o folosire înțeleaptă a remediilor cerului — apa, aerul curat și alimentația.

-491-

Mi-a fost arătat că Dr. B. este un om atent și foarte conștiincios, un om pe care Dumnezeu îl iubește. El a trecut prin multe necazuri care au lucrat spre binele lui, deși, atunci când a trecut prin ele, nu a putut vedea întotdeauna ce foloase ar putea avea de pe urma lor. Dr. B. nu este un om pe care adevărul să-l facă să devină un om exaltat. El nu este un om arbitrar sau arogant. Nu ar profita să se folosească de acea demnitate pe care i-ar conferi-o poziția pe care o are. El se va sfătui cu alții și poate fi abordat ușor; pericolul cel mare pentru el va fi să preia poveri pe care să nu le poată duce. El vede și simte ce ar trebui făcut și va fi în primejdia de a face prea mult. Este extrem de sensibil și plin de milă și va simți din adâncul ființei sale împreună cu pacienții săi, iar dacă i se va îngădui, va duce o povară atât de grea de răspunderi, până va fi zdrobit sub greutatea acesteia.

Bărbații și femeile cu influență ar trebui să-l ajute pe fratele B. prin rugăciune, împreună simțire, o colaborare din inimă, prin cuvinte încurajatoare, optimiste, prin sfat și îndemn — lucruri pe care el le va aprecia. Poziția lui nu este de invidiat. Dacă își asumă aceste mari răspunderi, el nu o face pentru că a ales acest lucru sau pentru a-și câștiga existența, căci acestea le-ar putea obține pe o cale mult mai ușoară și ar putea evita grija, neliniștea și tulburarea pe care i le aduc o astfel de poziție. Numai datoria este cea care îl conduce să facă acest lucru; și, o dată convins care este calea datoriei, el o va urma și va sta la post, oricare ar fi urmările. El ar trebui să se bucure de simpatia și colaborarea acelora care au influență și pe care Dumnezeu îi vrea alături de el să-l susțină în lucrarea lui dificilă.

Dr. B. va putea, atât cât se poate în această lume, să facă mai mult decât face acum în slujba pe care o are. Mi-a fost arătat că această poziție va fi mult mai grea. Mulți dintre cei care nu au experiență nu vor realiza măreția acestei întreprinderi și vor dori ca lucrurile să meargă după ideile lor. Unii se vor întreba de ce săracii nu vor putea veni să se trateze fără a plăti și vor fi înclinați să creadă că, la urma urmei, aceasta este o întreprindere pentru a câștiga bani; și cutare sau cutare va avea ceva de zis și va găsi atâtea greșeli, dar lăsați lucrurile să meargă așa cum se va putea; căci mi-a fost arătat că unii vor socoti o virtute să fie geloși pe această inițiativă și să i se împotrivească. Ei vor continua să se laude că lucrurile nu se obțin atât de repede. Ca și Toma, ei se laudă cu necredința lor. Însă l-a lăudat oare Domnul Isus pe Toma? Prezentându-i dovada că el declarase că vrea să vadă înainte de a crede, Domnul Isus i-a spus: “Tomo, pentru că M-ai văzut ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut.” (Ioan 20, 29.)

-492-

Mi-a fost arătat că nu există lipsă de mijloace în rândul adventiștilor păzitori ai Sabatului. În prezent, pericolul lor cel mai mare este acumularea de proprietăți. Unii își măresc mereu grijile și eforturile; ei sunt supraaglomerați. Urmarea este că Dumnezeu și nevoile cauzei Sale sunt aproape uitate de ei; ei sunt morți din punct de vedere spiritual. Li se cere să facă un sacrificiu pentru Dumnezeu, să aducă o jertfă. Sacrificiul nu mărește, ci micșorează și consumă. Mi-a fost arătat că, în acest moment, este vorba de o întreprindere în care poporul lui Dumnezeu merită să se angajeze, în care își pot investi mijloace pentru slava Sa și înaintarea lucrării Sale. Multe dintre mijloacele din poporul nostru se dovedesc a fi doar un rău pentru cei care le dețin.

Poporul nostru ar trebui să aibă o instituție a lor, condusă de ei, în folosul celor bolnavi și suferinzi dintre noi care doresc să aibă sănătate și putere să-L poată proslăvi pe Dumnezeu în trupul și spiritul lor, care sunt ale Lui. O astfel de instituție, bine condusă, va constitui mijlocul prin care vederile noastre vor putea fi aduse în fața multora la care ne va fi imposibil să ajungem prin felul în care prezentăm de obicei adevărul. Când cei necredincioși vor face apel la o instituție consacrată tratării cu succes a bolii, instituție condusă de medici păzitori ai Sabatului, ei vor fi aduși direct sub influența adevărului. Cunoscându-ne oamenii, familiarizându-se cu ei și cu adevărata noastră credință, prejudecățile lor vor fi îndepărtate, iar ei vor fi impresionați în mod favorabil. Așezându-se astfel sub influența adevărului, unii dintre aceștia nu vor dobândi doar alinarea suferințelor lor trupești, dar vor găsi și un balsam alinător pentru sufletele lor bolnave de păcat.

-493-

Pe măsură ce sănătatea celor bolnavi se îmbunătățește sub tratament judicios și încep să se bucure de viață, ei au încredere în cei care au constituit uneltele pentru însănătoșirea lor. Inimile lor sunt umplute de mulțumire, iar sămânța cea bună a adevărului va găsi degrabă un sălaș acolo, iar în unele cazuri, aceasta va fi alimentată, va lăstări și va aduce roade spre slava lui Dumnezeu. Un suflet prețios salvat astfel va valora mai mult decât toate mijloacele necesare pentru întemeierea unei asemenea instituții. Unii nu vor avea curajul moral de a ceda convingerilor lor. S-ar putea ca ei să fie convinși că păzitorii Sabatului au adevărul, însă lumea și rudele necredincioase le stau în calea primirii acestuia. Ei nu își pot determina mintea să ajungă în acel punct în care să sacrifice totul pentru Hristos. Cu toate acestea, unii din această ultimă clasă menționată vor pleca de acolo cu suferința îndepărtată și vor fi apărători ai credinței adventiștilor de ziua a șaptea. Unii dintre cei care vor pleca vindecați sau cu o stare mult îmbunătățită vor constitui mijloacele prin care credința noastră va ajunge în locuri noi și standardul adevărului va fi înălțat acolo unde altfel ar fi fost imposibil de ajuns dacă n-ar fi fost îndepărtate mai întâi din minte prejudecățile printr-o așteptare răbdătoare a poporului nostru în vederea dobândirii sănătății.

Unii vor avea multe necazuri când se vor întoarce acasă. Totuși, acest lucru nu trebuie să-i descurajeze sau să-i împiedice să facă o lucrare bună. Satana și agenții lui vor face tot ce vor putea pentru a pune piedici, pentru a tulbura și a pune poveri asupra acelora care se angajează cu toată inima în lucrarea de înaintare a acestei reforme.

-494-

Există o mulțime de mijloace în poporul nostru, iar dacă toți ar simți importanța acestei lucrări, această măreață inițiativă ar putea fi adusă la îndeplinire fără nici o încurcătură. Toți ar trebui să-și dea tot interesul spre a o susține. În special cei care dețin mijloace să investească în această lucrare. Trebuie amenajată o casă corespunzătoare pentru primirea celor bolnavi, ca aceștia să poată, prin folosirea unor mijloace corespunzătoare și binecuvântarea lui Dumnezeu, să fie vindecați de bolile lor și să învețe cum să-și poarte de grijă și să prevină boala.

Mulți dintre cei ce pretind că susțin adevărul sunt tot mai închiși și lacomi. Starea lor ar trebui să-i alarmeze. Atât de mult din comoara lor este pe acest pământ, iar inima lor este acolo unde este comoara lor. O mare parte din comoara lor este în această lume și doar puțin în ceruri; de aceea inima este legată de averile lor de pe pământ, în loc să fie legată de moștenirea veșnică. Acum, ei au o ocazie bună să-și investească mijloacele în folosul oamenilor suferinzi și, de asemenea, pentru înaintarea adevărului. Această lucrare nu trebuie lăsată niciodată să se confrunte cu sărăcia. Acești ispravnici cărora Dumnezeu le-a încredințat mijloace trebuie să se atașeze acestei lucrări și să-și folosească mijloacele spre slava Sa. Pentru cei care își rețin mijloacele datorită lăcomiei, acestea se vor dovedi mai degrabă un blestem decât o binecuvântare.

Cei cărora Dumnezeu le-a încredințat mijloace ar trebui să alcătuiască un fond care să fie întrebuințat în folosul săracilor care merită, care sunt bolnavi și nu sunt în stare să achite costul cheltuielilor pentru a beneficia de tratament în cadrul acestei instituții. Sunt câțiva săraci vrednici, prețioși, a căror influență a constituit un beneficiu pentru cauza lui Dumnezeu. Ar trebui alcătuit un fond care să fie folosit în mod special pentru tratarea unor asemenea persoane sărace, dacă biserica de care aparțin va decide că ei merită să beneficieze de acest lucru. Dacă cei care au din belșug nu vor contribui în vederea acestui scop, fără a pretinde răsplată, cei săraci nu vor putea beneficia de foloasele ce s-ar obține de pe urma tratamentului la o astfel de instituție, unde este nevoie de atât de mulți bani pentru munca efectuată. O astfel de instituție nu ar trebui, în faza ei de pruncie, când se luptă să supraviețuiască, să fie confruntată cu cheltuieli continue fără a realiza beneficii bănești.

-496-

Mărturia 12

Capitolul 86 — Către tineri

Tinerii păzitori ai Sabatului sunt dedați căutării de plăceri. Am văzut că nici măcar unul din douăzeci nu cunoaște din experiență ce este religia. Ei sunt într-o goană continuă după ceva care să le satisfacă dorința de schimbare, de distracție; și dacă nu se vor trezi în așa fel, încât să zică din inimă “privesc toate aceste lucruri ca o pierdere față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu” (Filipeni 3, 8), ei nu vor fi vrednici de El și vor pierde viața veșnică. Cei tineri, în general, sunt înșelați teribil și, cu toate acestea, ei susțin că sunt credincioși. Viețile lor neconsacrate constituie o rușine la adresa numelui de creștin; exemplul lor constituie o capcană pentru alții. Ei constituie o piedică pentru cel păcătos, pentru că aproape în toate privințele ei nu sunt mai buni decât cei necredincioși. Ei au Cuvântul lui Dumnezeu, însă avertizările, sfaturile, îndemnurile și mustrările acestuia nu sunt luate în seamă, ca și încurajările și făgăduințele pentru cel ascultător și credincios. Făgăduințele lui Dumnezeu sunt toate împlinite cu condiția ascultării umile. Un singur model este dat celor tineri, însă cum s-ar putea compara viețile lor cu viața Domnului Hristos? Sunt alarmată să văd pretutindeni ușurătatea tinerilor și tinerelor care pretind a crede adevărul. Se pare că Dumnezeu nu are loc în gândurile lor. Mințile lor sunt pline de prostii. Conversația lor nu este altceva decât vorbărie goală, deșartă. Ei au o ureche ascuțită pentru muzică, iar Satana știe ce părți ale corpului să stimuleze, pentru a frământa, acapara și a fermeca mintea, astfel ca Domnul Hristos să nu fie dorit. Lipsește dorul spiritual al sufletului pentru cunoaștere divină, pentru creștere în har.

-497-

Mi-a fost arătat că tinerii trebuie să se ridice mai sus și să facă din Cuvântul lui Dumnezeu izvorul sfaturilor lor și călăuza lor. Asupra tinerilor zac răspunderi solemne, pe care ei le privesc cu ușurință. Introducerea muzicii în casele lor, în loc să conducă la sfințenie și spiritualitate, a constituit mijlocul de a le distrage mințile de la adevăr. Cântecele ușuratice și muzica populară a zilei par potrivite pentru gusturile lor. Muzica le-a răpit timpul care ar fi trebuit devotat rugăciunii. Muzica, atunci când nu se face abuz de ea, este o mare binecuvântare; însă, când este folosită greșit, constituie un blestem teribil. Aceasta stârnește simțurile, însă nu dă acea tărie și acel curaj pe care creștinul le poate găsi doar la tronul harului, atunci când, în umilință, își face cunoscute lipsurile și, cu strigăte puternice și cu lacrimi, imploră putere divină spre a fi întărit să facă față ispitirilor puternice ale celui rău. Satana îi ține robi pe cei tineri. Oh, ce aș putea oare să spun ca să-i determin să-i zdrobească puterea lui, care îi înnebunește! El este un fermecător iscusit, care îi ademenește spre pierzare. Ascultați sfaturile din Cartea Inspirată a lui Dumnezeu. Am văzut că Satana a orbit mințile celor tineri, astfel ca ei să nu poată înțelege adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu. Simțurile lor sunt atât de tocite, încât ei nu iau în seamă îndemnurile sfântului apostol:

“Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri căci este drept.” “Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta”, este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință, “ca să fii fericit și să trăiești multă vreme pe (noul) pământ.” (Efeseni 6, 1-3.) “Copii, ascultați de părinții voștri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului.” (Coloseni 3, 20.) Copiii care își dezonorează părinții și nu îi ascultă nu pot avea parte de pământul nou creat. Pământul cel nou, curățit, nu va fi un loc pentru cei răzvrătiți, pentru neascultători, pentru nemulțumitori, fiu sau fiică. Dacă aceștia nu învață supunerea și ascultarea aici, ei nu o vor învăța niciodată; pacea celor mântuiți nu va fi tulburată de copiii neascultători, dezordonați și nesupuși. Nici un călcător al poruncii nu poate moșteni Împărăția cerurilor. Vă rog pe toți tinerii să binevoiți să citiți porunca a cincea din Lege, rostită de Iehova la Sinai și înscrisă cu degetul Lui pe tablele de piatră: “Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău.” (Exod 20, 12.)

-498-

Am fost îndreptată spre multe pasaje din Scriptură care le arată clar celor tineri voia lui Dumnezeu cu privire la ei. Cu aceste învățături clare, ei va trebui să se întâlnească la judecată. Cu toate acestea, nu există nici măcar un tânăr sau o tânără din douăzeci din cei care pretind că susțin adevărul care să dea atenție acestor învățături ale Bibliei. Tinerii nu citesc suficient Cuvântul lui Dumnezeu pentru a ști care sunt cerințele acestuia cu privire la ei; și totuși, aceste adevăruri îi vor judeca în marea zi a lui Dumnezeu, când tineri și bătrâni vor fi răsplătiți după faptele făcute când erau în trup.

Ioan spune: “V-am scris tinerilor, fiindcă sunteți tari și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi și ați biruit pe cel rău. Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume. Și lumea și pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (1 Ioan 2, 14-17.)

Îndemnul către tineri este valabil și pentru tinere. Tinerețea nu îi scutește de responsabilitățile pe care le au. Ei sunt puternici și nu sunt doborâți de griji și de povara anilor; sunt plini de zel, iar dacă își îndreaptă sentimentele de la cele lumești către Domnul Hristos și către cer, făcând voia lui Dumnezeu, ei vor avea nădejdea unei vieți mai bune, de durată, și vor trăi veșnic, încununați cu slavă, cinste, onoare și viață veșnică. Dacă cei tineri trăiesc pentru a-și satisface pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, înseamnă că ei caută lucrurile acestei lumi făcând pe plac marelui lor vrăjmaș și astfel ei se despart de Tatăl. Iar când toate aceste lucruri care sunt căutate trec, speranțele le sunt spulberate, iar așteptările lor pier. Despărțiți de Dumnezeu, ei se vor pocăi atunci cu amar de nesăbuința de a-și fi slujit plăcerii proprii, satisfăcându-și dorințele, și pentru că și-au vândut, pentru câteva plăceri frivole, o viață de fericire de care s-ar fi putut bucura pentru totdeauna.

Va continua.