Continuare.
-479-
Unii se amăgesc că sunt generoși pentru că uneori fac donații pentru pastori și pentru avansarea adevărului. Totuși, acești așa-ziși oameni mărinimoși nu au mână largă și sunt gata să câștige pe căi necinstite. Ei au din belșug în ce privește lucrurile acestei lumi, și aceasta înseamnă mari responsabilități asupra lor ca ispravnici ai lui Dumnezeu. Cu toate acestea, când au de-a face cu un frate sărac, ce trudește din greu, ei sunt exigenți până la ultimul bănuț. În loc să-i facă bine fratelui său sărac, bogatul aspru, exigent, trage toate foloasele cu putință și adaugă la bogățiile pe care deja le are, pe seama nefericirii altuia. El se felicită pentru propria-i istețime, însă cu bogăția aceasta își îngrămădește asupra lui însuși un blestem greu și așează o piatră de poticnire în calea fratelui său. Prin ticăloșia și prin calculul strict, el se lipsește pe sine de o bună influență religioasă. Toate acestea rămân în amintirea acestui frate sărac și cele mai fierbinți rugăciuni sau mărturii, aparent pline de zel, ce s-ar putea ridica de pe buzele fratelui său bogat nu vor face altceva decât să-l mâhnească și să-l dezguste. El îl consideră un fariseu; o rădăcină de amărăciune răsare și astfel mulți sunt pângăriți. Omul cel sărac nu poate uita că s-a profitat de pe urma lui; nu poate uita nici faptul că a fost pus în situații grele pentru că s-a arătat dispus să ducă sarcini, în timp ce fratele cel bogat avea mereu câte o scuză ca să nu pună umărul la treabă. Cu toate acestea, omul sărac poate să fie în așa măsură stăpânit de Duhul lui Dumnezeu, încât să uite de abuzurile fratelui său cel bogat.
-480-
Bunăvoința adevărată, nobilă, dezinteresată, se găsește foarte rar la cei bogați. În ambiția lor după îmbogățire, ei trec cu vederea cerințele omenirii. Ei nu pot vedea sau simți situația strâmtorată, neplăcută, în care se află frații lor săraci care, poate, au muncit la fel de greu ca și ei. Ca și Cain, ei spun: “Sunt eu păzitorul fratelui meu?” “Eu am muncit din greu pentru ceea ce am realizat; trebuie să am grijă de ceea ce am.” În loc să se roage: “Ajută-ne să simțim împreună cu frații noștri”, preocuparea lor constantă este să nu știe că aceștia au necazuri sau că ar avea vreo pretenție din partea lor să simtă împreună cu ei sau să fie generoși cu ei.
Mulți păzitori bogați ai Sabatului sunt vinovați că-și întorc fața de la frații lor săraci. Aceștia gândesc oare că Dumnezeu nu le cunoaște micile mârșăvii? Dacă ochii lor ar putea fi deschiși, ei ar vedea un înger care merge în urma lor oriunde se duc, înregistrând cu credincioșie toate faptele lor, în cămin și la locul de muncă. Martorul Credincios este pe urma lor și declară: “Știu faptele tale”. Când am văzut acest spirit de înșelăciune, de acumulare peste măsură, de zgârcenie, chiar în rândurile păzitorilor Sabatului, am plâns mult în agonia duhului meu. Acest mare păcat, acest blestem teribil îi cuprinde și pe unii din Israelul lui Dumnezeu din aceste timpuri din urmă, făcând din ei o ocară chiar pentru necredincioșii care au un spirit nobil. Acesta este poporul care are pretenția că așteaptă venirea Domnului.
Există o categorie de frați sărmani care nu sunt scutiți de ispită. Ei nu știu să se gospodărească, nu au o judecată înțeleaptă, vor să câștige banii fără să aștepte, în acest proces încet al muncii stăruitoare. Unii se grăbesc atât de mult să-și îmbunătățească starea materială, încât se angajează în diverse treburi fără să consulte oameni cu judecată sau cu experiență. Așteptările lor sunt rareori împlinite; în loc să câștige, ei pierd și devin o ispită și un subiect de invidie pentru cei bogați. Ei vor cu adevărat să beneficieze de bogăția fraților lor și simt că sunt încercați pentru că nu pot. Însă aceștia nu merită să primească un ajutor special. Este evident că munca lor s-a irosit. Ei au fost nestatornici în afaceri și plini de neliniște și griji, ceea ce aduce beneficii mici. Astfel de persoane ar trebui să asculte de sfatul celor cu experiență. Însă, de regulă, ei sunt ultimii care caută sfat. Socotesc că au o judecată superioară și că nu trebuie să fie învățați.
-481-
Aceștia sunt cei care sunt de obicei cei înșelați de acei negustori isteți care vând autorizații și al căror succes depinde de arta de a înșela. Aceștia trebuie să învețe că nu trebuie să-și pună nicidecum încrederea în astfel de negustori. Însă frații sunt creduli tocmai în privința acelor lucruri în care ar trebui să fie circumspecți și pe care ar trebui să le evite. Ei nu iau în seamă îndemnul dat de Pavel lui Timotei: “Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig.” (1 Timotei 6, 6.) “Dacă avem dar cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.” (1 Timotei 6, 8.) Cei săraci să nu creadă că doar cei bogați sunt lacomi. În timp ce cei bogați caută să acapareze mereu cu lăcomie, cei săraci sunt în marea primejdie de a pofti la bogăția celor avuți. Sunt foarte puțini în țara noastră bogată care sunt într-adevăr atât de săraci, încât să aibă nevoie de ajutor. Dacă ar proceda așa cum trebuie, ei ar putea să nu ducă lipsă niciodată. Apelul meu către cei bogați este acesta: Purtați-vă generos cu frații voștri săraci și folosiți-vă banii pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Adevărații săraci, cei care sunt săraci datorită unei nenorociri sau unei boli, sunt aceia care au nevoie de grija și ajutorul vostru. “Mai presus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.” (1 Petru 4, 8.)
-482-
Bărbați și femei care pretindeți că sunteți credincioși și așteptați să fiți luați la cer fără a vedea moartea, vă avertizez să fiți mai puțin lacomi de câștig și mai puțin preocupați de sine. Căutați degrabă să fiți asemenea lui Dumnezeu prin fapte nobile de generozitate. Lăsați la o parte, din toată inima, spiritul de avariție și redobândiți-vă adevărata noblețe a sufletului. Din ce mi-a arătat Dumnezeu, dacă nu vă veți pocăi cu toată râvna, Domnul Hristos vă va vărsa din gura Lui. Adventiștii păzitori ai Sabatului pretind că sunt urmași ai lui Hristos, însă faptele multora dintre ei dezmint mărturisirea lor de credință. “După roadele lor îi veți cunoaște.” “Nu oricine-Mi zice: ‘Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 7, 21.)
Fac apel la toți cei care mărturisesc a crede adevărul să privească la caracterul și viața Fiului lui Dumnezeu. El este exemplul nostru. Viața lui a fost caracterizată printr-o bunăvoință dezinteresată. El a fost întotdeauna impresionat de suferința omenească. El a făcut întotdeauna bine. În toată viața Lui nu s-a găsit nici măcar o singură faptă egoistă. Iubirea Lui pentru neamul omenesc decăzut, dorința Lui de a-i mântui, a fost atât de mare, încât a luat asupra Sa mânia Tatălui și a consimțit să sufere pedeapsa pentru păcatul care l-a înjosit atât de mult pe omul vinovat. El a purtat păcatele omului în propriul Său trup. “Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat El l-a făcut păcat pentru noi, pentru ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5, 21.)
Adevărata generozitate este prea adesea distrusă de bogăție și belșug. Bărbați și femei aflați în nenorocire sau sărăcie își vor exprima uneori atașamentul deosebit pentru adevăr și interes pentru progresul cauzei lui Dumnezeu și pentru mântuirea semenilor lor și vor spune ce ar face ei dacă ar avea mijloacele necesare. Dumnezeu îi pune de regulă la încercare pe unii ca aceștia; El îi face să prospere, îi binecuvântează și cu ban, și cu recoltă, dincolo de așteptările lor. Însă inimile le sunt amăgitoare. Intențiile lor bune și promisiunile lor sunt ca nisipul mișcător. Cu cât au mai mult, cu atât doresc mai mult. Cu cât prosperă mai mult, cu atât sunt mai dornici de câștig. Unii dintre aceștia, care atunci când erau săraci erau binevoitori, devin zgârciți și exigenți. Banii devin dumnezeul lor. Ei își găsesc plăcerea în puterea pe care le-o dă banii, în onoarea pe care o primesc datorită acestora. Îngerul mi-a spus: “Observă cum fac ei față testului. Urmărește dezvoltarea caracterului sub influența bogățiilor.” Unii îi oprimau pe săracii lipsiți și se foloseau de serviciile lor pentru sume de nimic. Ei erau tirani; banii însemnau putere pentru ei. Am văzut că ochiul lui Dumnezeu era asupra lor. Ei se înșelau. “Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine ca să dau fiecăruia după fapta lui.” (Apocalipsa 22, 12.)
-483-
Unii dintre cei bogați nu sunt reținuți în a nu da pentru pastori. Ei își mențin obiceiul de a dărui sistematic și se laudă pentru punctualitatea și generozitatea lor, crezând că datoria lor se sfârșește acolo. Așa se pare, însă datoria lor nu se termină aici. Dumnezeu are anumite cerințe pe care ei nu le realizează. Și societatea are anumite cerințe de la ei; și semenii lor. Fiecare membru al familiei lor are cerințe din partea lor. Toate aceste cerințe trebuie luate în seamă; nimeni nu trebuie trecut cu vederea sau neglijat. Unii oameni dau pentru pastori și pun în vistierie cu atâta satisfacție, ca și cum prin aceasta și-ar plăti intrarea în ceruri. Unii socotesc că nu pot face nimic pentru a susține cauza lui Dumnezeu decât dacă au mereu un venit substanțial. Ei simt că nu pot ajunge nicidecum la țintă. Dacă Mântuitorul le-ar spune aceleași cuvinte pe care i le-a spus tânărului bogat — “Du-te, vinde ce ai, dă la săraci și vei avea o comoară în ceruri; apoi vino și urmează-Mă” (Matei 19, 21) — ei ar pleca foarte întristați, alegând, ca și acesta, să riște păstrându-și idolii, bogățiile, decât să meargă să dea altora pentru a-și asigura o comoară în ceruri. Acest tânăr susținea că păzise toate poruncile lui Dumnezeu cu grijă din tinerețea sa și, încrezător în credincioșia și neprihănirea sa, gândind că este desăvârșit, întreabă: “Ce-mi mai lipsește?” Domnul Isus îndepărtează de îndată simțul lui de siguranță, îndreptându-i atenția către idolii lui, bogățiile lui. El avea alți dumnezei în afară de Domnul, care aveau o valoare mai mare pentru el decât viața veșnică. Lui îi lipsea dragostea neîmpărțită pentru Dumnezeu. Același lucru se întâmplă și în dreptul unora care pretind a crede în adevăr. Ei gândesc că sunt desăvârșiți, cred că nu le lipsește nimic, când ei sunt, de fapt, departe de a fi desăvârșiți și îndrăgesc idoli datorită cărora vor pierde cerul.
-484-
Mulți vorbesc cu milă de sclavii din Sud, în timp ce sclavia există în propriile lor familii. Mame și copii trudesc de dimineața până noaptea, fără nici un răgaz. Un șir neîntrerupt de treburi este necontenit în fața lor și îngrămădit asupra lor. Ei susțin că sunt urmași ai lui Hristos, însă unde este timpul lor pentru meditație și rugăciune, pentru a dobândi hrană pentru intelect, astfel ca mintea, cu care ei Îl slujesc pe Dumnezeu, să nu fie pipernicită, nedezvoltându-se? Dumnezeu cheamă pe fiecare om să-și folosească talanții încredințați de El pentru slava Lui și, întrebuințându-i pe aceștia, să dobândească alții. Dumnezeu a așezat îndatoriri asupra noastră prin care să fim de folos semenilor noștri. Lucrarea noastră în această lume pentru binele altora nu se va sfârși până ce Domnul Hristos nu va zice în ceruri: “S-a isprăvit” (Apocalipsa 21, 6.) și “Cine este nedrept să fie nedrept și mai departe; cine este întinat, să se întineze și mai departe; cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană. Și cine este sfânt, să se sfințească și mai departe!” (Apocalipsa 22, 11.)
Mulți par a nu avea adevăratul simț al responsabilității față de Dumnezeu. Cerința este să se lupte să intre, pe poarta cea strâmtă, pentru că mulți vor căuta să intre însă nu vor putea. Cerul le cere să încerce să-i determine și pe alții să se lupte să intre pe poarta cea strâmtă. Atât în fața celor tineri, cât și a celor bătrâni stă lucrarea de a se strădui cu sârguință să-și mântuiască nu numai sufletele lor, ci și pe ale altora. Oricine este în depline facultăți mintale are o anumită influență. Prin indiferența lor, ei folosesc această influență pentru a împiedica sufletele să se lupte pentru a intra pe poarta cea strâmtă sau prin eforturile lor arzătoare, stăruitoare, neobosite, ei îi îndeamnă să se străduiască din răsputeri să intre acolo. Nimeni nu poate să ocupe o poziție neutră, nefăcând nimic pentru a-i încuraja pe alții sau nefăcând nimic spre a-i împiedica. Domnul Hristos spune: Cine nu adună cu Mine, risipește. Luați seama, bătrâni și tineri; voi faceți fie lucrarea lui Hristos, de a salva suflete, fie lucrarea lui Satana, de a le conduce spre pierzanie. “Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” (Matei 5, 16.)
-485-
Tinerii pot exercita o puternică influență dacă vor renunța la mândria și egoismul lor și se vor consacra lui Dumnezeu, însă, în general, ei nu vor să poarte poveri pentru alții. Ei înșiși trebuie susținuți. A sosit timpul când Dumnezeu cere o schimbare în această privință. El le cere atât tinerilor, cât și bătrânilor să fie plini de râvnă și să se pocăiască. Dacă ei continuă în această stare de căldicel, El îi va vărsa din gura Lui. Martorul Credincios spune: “Știu faptele tale.” Tinere, faptele tale sunt cunoscute, fie că sunt bune, fie că sunt rele. Ești tu bogat în fapte bune? Isus vine la tine ca un sfătuitor: “Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc ca să te îmbogățești; și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doftorie pentru ochi ca să-ți ungi ochii și să vezi.” (Apocalipsa 3, 18.)
Capitolul 85 — Reforma sănătății
În viziunea avută la Rochester, New York, la data de 25 decembrie 1865, mi-a fost arătat că poporul păzitor al Sabatului a neglijat lumina pe care i-a dat-o Dumnezeu cu privire la reforma sanitară, că avem o mare lucrare de făcut și că noi, ca popor, suntem zăbavnici în a urma providența clară a lui Dumnezeu prin care ne conduce.
-486-
Mi-a fost arătat că lucrarea reformei sanitare de-abia a fost începută. În timp ce unii o simt în mod profund și își pun credința la lucru, alții rămân indiferenți și abia dacă fac primul pas în vederea reformei. Ei par să aibă o inimă necredincioasă și, deoarece această reformă restrânge pofta păcătoasă, mulți se dau înapoi. Ei au alți dumnezei în afară de Domnul. Gustul și pofta sunt dumnezeii lor; iar când securea este înfiptă la rădăcina pomului și aceia care și-au îngăduit pofte destrăbălate pe seama sănătății sunt afectați și păcatul și idolii sunt scoși la iveală, ei nu vor să fie convinși și, deși vocea lui Dumnezeu le vorbește direct să se debaraseze de aceste îngăduințe care le distrug sănătatea, unii tot nu se desprind de lucrurile vătămătoare pe care le iubesc. Ei par legați de idolii lor și Dumnezeu va spune curând îngerilor Săi: “Lăsați-i în pace.”
Mi s-a arătat că reforma sanitară constituie o parte a întreitei solii îngerești și este tot atât de legată de aceasta precum este brațul de corpul omenesc. Mi-a fost arătat că noi, ca popor, trebuie să avansăm în această mare lucrare. Pastorii și membrii trebuie să lucreze în armonie. Poporul lui Dumnezeu nu este pregătit pentru marea strigare a celui de-al treilea înger. Credincioșii au de făcut o lucrare pentru ei înșiși, pe care nu ar trebui s-o lase pe seama lui Dumnezeu, ca El s-o facă pentru ei. El le-a lăsat lor această lucrare. Este o lucrare personală; unul nu o poate face pentru celălalt. “Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, prea iubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului, și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frică de Dumnezeu.” (2 Corinteni 7, 1.) Patima îmbuibării cu mâncare constituie păcatul predominant al acestui veac. Pofta pătimașă îi face sclavi pe oameni, le întunecă mințile și le abrutizează simțurile morale într-o asemenea măsură, încât adevărurile sfinte, înălțătoare, ale Cuvântului lui Dumnezeu nu sunt apreciate la justa lor valoare. Înclinațiile firești sunt cele care îi stăpânesc pe oameni.
Pentru a putea corespunde pentru ceruri, cei din poporul lui Dumnezeu trebuie să se cunoască pe ei înșiși. Trebuie să înțeleagă tot ce este legat de corpul omenesc, pentru ca să poată exclama împreună cu psalmistul: “Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” (Psalmii 139, 14.) Ei trebuie ca întotdeauna să-și supună pofta puterilor morale și intelectuale. Corpul trebuie să slujească minții, și nu mintea să slujească corpului.
-487-
Mi-a fost arătat că lucrarea pe care o avem în față este cu mult mai mare decât ne-am închipuit noi vreodată, dacă dorim să ne asigurăm o sănătate bună, așezându-ne într-o relație potrivită față de darul vieții. Dr. A. a făcut o lucrare mare și bună, tratând boala și iluminând pe aceia care toată viața au fost în necunoștință cu privire la relația dintre mâncare, băutură și muncă și întreținerea sănătății. Dumnezeu, în îndurarea Lui, a dat poporului Său lumină prin unealta Sa umilă, pentru ca, în vederea biruirii bolii, ei să-și poată învinge pofta pătimașă și să fie cumpătați în toate lucrurile. El a făcut ca o mare lumină să strălucească pe cărarea lor. Să fie oare cei care așteaptă fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuși pentru noi ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-și curățe un norod care să fie al Lui, “plin de râvnă pentru fapte bune”, să fie ei deci mai prejos decât oamenii religioși ai zilelor noastre, care nu așteaptă venirea în curând a Mântuitorului nostru? Poporul Său ales, care trece prin această lucrare de curățire pentru a ajunge în ceruri, nu trebuie să fie mai prejos decât alții în privința faptelor bune. În eforturile lor de a se curăți de orice întinăciune a cărnii și a duhului, desăvârșindu-și sfințirea în temere de Dumnezeu, ei trebuie să fie înaintea oricărei alte categorii de oameni de pe pământ, cu atât mai mult cu cât mărturisirea lor de credință este mai înaltă decât a altora.
Unii au ironizat această lucrare de reformă și au spus că este cu totul inutilă, că este o tulburare care distrage mințile de la adevărul prezent. Ei spun că lucrurile sunt duse în extreme. Când bărbați și femei care pretind că sunt credincioși sunt bolnavi din creștet până în tălpi, când puterile lor fizice, mintale și morale sunt slăbite prin satisfacerea poftelor pătimașe și muncă excesivă, cum ar putea ei oare să cântărească dovezile în favoarea adevărului și să înțeleagă cerințele lui Dumnezeu? Dacă facultățile lor morale și intelectuale sunt întunecate, ei nu pot aprecia valoarea ispășirii și caracterul înălțător al lucrării lui Dumnezeu și nici nu pot avea plăcere pentru studiul Cuvântului Său. Cum ar putea oare un dispeptic nervos să fie întotdeauna gata să răspundă cu blândețe și teamă oricărui om care îl întreabă pe ce se întemeiază nădejdea lui? Cât va dura oare până când unul ca acesta devine confuz și agitat și prin imaginația sa bolnavă ajunge să vadă lucrurile într-o lumină cu totul greșită și prin lipsa blândeții și calmului, care caracterizează viața lui Hristos, să-și dezonoreze credința, luându-se la ceartă cu oameni nechibzuiți? Privind lucrurile dintr-un înalt punct de vedere religios, noi trebuie să fim reformatori adevărați pentru a fi asemenea Domnului Hristos.
-488-
Am văzut că Tatăl nostru ceresc ne-a dat o mare binecuvântare și lumină prin reforma sanitară pentru ca noi să putem asculta de cerințele pe care le are de la noi și să-L proslăvim în trupul și spiritul nostru, care sunt ale Lui, iar în final să stăm fără vină înaintea tronului lui Dumnezeu. Credința noastră ne cere să ridicăm standardul și să facem pași înainte. În timp ce mulți pun sub semnul întrebării calea pe care o urmează, alți adepți ai reformei sanitare, ca oameni raționali, chibzuiți, ar trebui să facă ceva și ei înșiși. Neamul omenesc se află într-o stare de plâns, suferind de boli care sunt mai presus de orice descriere ce s-ar putea face. Mulți au moștenit boala și suferă mult datorită obiceiurilor greșite ale părinților lor și, cu toate acestea, ei urmează același curs greșit, atât ei, cât și copiii lor după ei. Sunt ignoranți cu privire la ei înșiși. Sunt bolnavi și nu știu că obiceiurile lor greșite sunt cele care le produc o imensă suferință.
Nu sunt decât câțiva care s-au ridicat în suficientă măsură ca să înțeleagă cât de mult au de a face obiceiurile alimentare cu sănătatea, cu caracterele lor, cu utilitatea lor în această lume și cu soarta lor veșnică. Am văzut că este datoria acelora care au primit lumina din cer, și și-au dat seama de foloasele umblării în această lumină, să dea dovadă de un interes mai mare față de aceia care suferă din lipsă de cunoștință. Păzitorii Sabatului care așteaptă venirea în curând a Mântuitorului lor ar trebui să fie ultimii care să dea dovadă de lipsă de interes în această mare lucrare de reformă. Trebuie instruiți în acest scop bărbați și femei, iar pastorii și poporul trebuie să simtă această povară asupra lor, de a face cunoscut acest subiect, de a-i face conștienți și pe ceilalți de necesitatea lui.
Va continua.