Continuare.
Părinților, îngerul raportor notează fiecare cuvânt lipsit de răbdare, nervos, pe care îl rostiți față de copiii voștri. Fiecare greșeală pe care o faceți în a le da o educație corespunzătoare și în a le arăta gravitatea extraordinară a păcatului și rezultatul final al unei umblări păcătoase este însemnată în dreptul numelui vostru, împotriva voastră. Orice cuvânt neglijent, neatent sau în glumă rostit în fața lor, orice cuvânt care nu este curat și nobil este notat de îngerul raportor ca fiind o pată pe caracterul vostru creștin. Toate faptele voastre sunt notate, fie că sunt bune, fie că sunt rele.
Părinții nu pot avea succes în creșterea copiilor până ce ei nu ajung la o totală stăpânire de sine a propriilor lor ființe. Ei trebuie să învețe mai întâi să se supună pe ei înșiși, să-și stăpânească cuvintele și chiar expresia feței. Ei nu trebuie să îngăduie ca tonul vocii lor să fie ridicat sau tulburat de emoție sau patimă. Atunci ei pot avea o influență hotărâtă asupra copiilor lor. Copiii s-ar putea să dorească să facă ceea ce este bine, s-ar putea să-și propună în inimile lor să fie ascultători și buni față de părinții lor sau față de persoanele care îi cresc; însă ei au nevoie de ajutor și încurajare din partea acestora. S-ar putea să ia hotărâri bune; însă, dacă principiile lor nu sunt întemeiate pe legătura lor cu Dumnezeu, iar viețile lor nu sunt influențate de harul înnoitor al lui Dumnezeu, ei nu vor putea ajunge la țintă.
Părinții ar trebui să-și dubleze eforturile în vederea mântuirii copiilor lor. Ei trebuie să-i învețe cu credincioșie, nu să lase educația pe seama lor. Celor mai mici nu trebuie să li se îngăduie să învețe și binele, și răul la întâmplare, la gândul că, în viitor, cândva, binele va predomina, iar răul nu va mai avea o influență atât de mare. Răul se va dezvolta mult mai repede decât binele. Este posibil ca răul pe care l-au învățat să fie eradicat după câțiva ani; însă cine își permite acest risc? Timpul este scurt. Este mai ușor și mai sigur să semănați o sămânță bună și curată în inimile copiilor voștri decât să smulgeți buruieni după aceea. Este datoria părinților de a veghea astfel ca influențele din jur să nu aibă un efect vătămător asupra copiilor lor. Este datoria lor de a le alege tovarășii și de a nu îngădui ca ei să aleagă pentru ei înșiși. Cine se va ocupa de acest lucru, dacă nu părinții? Oare cine, dacă nu voi, trebuie să aibă acest interes? Cine poate avea acea grijă continuă și dragoste profundă pe care o au părinții?
-400-
Copiii păzitorilor Sabatului s-ar putea să devină nerăbdători pentru că sunt ținuți în frâu și să-și considere părinții prea stricți; s-ar putea chiar ca în inimile lor să ia naștere resentimente, nemulțumire, gânduri rele împotriva acelora care lucrează pentru binele lor prezent și pentru binele lor viitor și veșnic. Însă, dacă viața le va mai fi îngăduită câțiva ani, ei își vor binecuvânta părinții pentru grija aceea strictă și pentru vegherea credincioasă pe care le-au dovedit față de ei în anii lipsiți de experiență. Părinții trebuie să explice și să simplifice planul de mântuire pentru copiii lor, astfel ca mințile lor fragede să-l poată înțelege. Copiii de opt, zece sau doisprezece ani sunt destul de mari pentru a discuta împreună cu ei subiectul religiei personale. Nu-i învățați pe copiii voștri având în vedere vreun timp în viitor când ei vor fi suficient de mari ca să se pocăiască și să creadă adevărul. Dacă sunt învățați în mod corespunzător, chiar copiii cei mai mici pot avea vederi corecte cu privire la starea lor păcătoasă și la planul de mântuire prin Isus Hristos. Pastorii sunt în general prea indiferenți față de mântuirea copiilor și ei nu sunt suficient de devotați acestui subiect, cum ar trebuie să fie. Adesea trec nefolosite ocazii de aur, când mințile copiilor pot fi impresionate.
Influențele rele care îi înconjoară pe copiii noștri sunt aproape copleșitoare; acestea le strică mințile și îi conduc spre ruină. Mințile celor tineri sunt în general îndreptate spre rău; la o vârstă fragedă, chiar înainte de formarea caracterului și maturizarea judecății lor, ei preferă tovărășii care au o influență vătămătoare asupra lor. Unii se atașează de celălalt sex împotriva voinței și rugăminților părinților lor și calcă porunca a cincea, necinstindu-i. Este datoria părinților de a veghea asupra copiilor lor, la venire și la plecare. Ei trebuie să-i încurajeze, să găsească stimulente care să-i atragă spre casă și să vadă că părinții lor se interesează de ei. Ei trebuie să facă din cămin un loc plăcut și vesel.
-401-
Taților și mamelor, vorbiți cu bunătate copiilor voștri; amintiți-vă cât de sensibili sunteți voi înșivă și cât de puțin puteți îndura dacă sunteți învinuiți; cugetați la acest lucru și veți vedea că și copiii voștri sunt ca voi. Ceea ce voi nu puteți suporta nu puneți asupra lor. Dacă voi nu puteți suporta critica și învinuirea, nici copiii voștri nu pot, căci ei sunt mai slabi decât voi și nu pot suporta atât de mult. Faceți în așa fel încât cuvintele voastre, plăcute și vesele, să fie precum razele de soare în familia voastră. Roadele stăpânirii de sine, ale amabilității și lucrului neobosit vă vor fi răsplătite însutit. Părinții nu au dreptul să aducă nori asupra fericirii copiilor lor prin căutare de greșeli sau critică aspră pentru greșeli neînsemnate. Greșeala, păcatul care se face trebuie făcut să apară așa cum este el în realitate și trebuie procedat astfel încât să nu se mai repete. Copiii trebuie învățați să aibă acel simț al vinovăției lor, dar totuși nu trebuie lăsați să se simtă deznădăjduiți, ci să li se dea curaj să simtă că pot dobândi iarăși încrederea și aprobarea voastră.
Unii părinți greșesc acordându-le copiilor lor prea multă libertate. Uneori ei au prea multă încredere în ei înșiși și nu își văd greșelile. Este greșit a le îngădui copiilor, cu o anumită cheltuială, să călătorească la distanță de casă, neînsoțiți de părinți sau alți supraveghetori. Acest lucru are o influență rea asupra copiilor. Ei încep să simtă că au o anumită importanță și că anumite privilegii le aparțin numai lor, iar dacă toate aceste lucruri nu le sunt acordate, ei se consideră maltratați. Ei fac referințe la copiii care pleacă și vin când vor, care au atât de multe favoruri, pe când ei au atât de puține.
-402-
Iar mama, de teamă să nu fie considerată nedreaptă de către copiii ei, le satisface dorințele, care, în final, se dovedesc a fi foarte vătămătoare. Copiii care pleacă în vizite, nesupravegheați de ochiul părintesc, care să-i vadă și să le îndrepte greșelile, învață uneori anumite lucruri pentru îndepărtarea cărora e nevoie de luni de zile. Am fost îndreptată spre cazurile unor părinți care aveau copii buni, ascultători, și care, având mare încredere în anumite familii, și-au lăsat copiii să plece în vizită la acești prieteni, la distanță de casă. Din acel moment, s-a produs o schimbare totală în comportamentul și caracterul copiilor lor. Înainte, ei erau mulțumiți și fericiți în cămin și nu aveau o dorință atât de mare de a fi în compania altor persoane tinere. Când s-au întors la părinții lor, restricțiile li s-au părut nedrepte, iar casa ca o închisoare. Astfel de acțiuni neînțelepte din partea părinților decid caracterul copiilor lor.
Prin astfel de vizite, unii copii își formează tovărășii care se vor dovedi în final spre pierzarea lor. Părinților, pe cât este cu putință, țineți-vă copiii alături de voi și supravegheați-i cu cea mai mare atenție. Când îi lăsați să plece departe de casă, ei simt că sunt destul de mari ca să-și poarte de grijă și să facă ei înșiși alegerile. Când tinerii sunt lăsați în acest fel, discuțiile lor se îndreaptă adesea asupra unor subiecte care nu îi rafinează, nu îi înnobilează și nici nu le măresc atașamentul față de lucrurile religioase. Cu cât li se va îngădui mai des să plece de acasă, cu atât le va fi mai mare dorința de a pleca, iar căminul va fi tot mai puțin atrăgător pentru ei.
Copii, Dumnezeu a găsit de cuviință să vă încredințeze grijii părinților voștri pentru ca ei să vă educe și să vă disciplineze, făcându-și în acest fel partea lor pentru formarea caracterului vostru pentru ceruri. Cu toate acestea, depinde de voi dacă vă veți forma un caracter creștin deosebit, folosind la maximum avantajele pe care vi le-au pus la dispoziție părinții voștri credincioși, evlavioși, care se roagă pentru voi. Neputând să facă față tuturor grijilor legate de copiii lor, chiar fiind foarte credincioși, părinții nu își pot salva copiii. Și copiii au o lucrare de făcut. Fiecare copil constituie un caz special de care trebuie să se ocupe în mod individual. Părinți credincioși, voi aveți în fața voastră o lucrare plină de răspundere, aceea de a le călăuzi pașii copiilor voștri, chiar în ce privește experiența lor religioasă. Dacă Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu, ei vă vor binecuvânta și vă vor respecta pentru grija pe care ați dovedit-o față de ei și pentru credincioșia voastră în a le ține în frâu dorințele și a le supune voința.
-403-
Curentul care predomină în lume este acela de a le îngădui tinerilor să urmeze înclinațiile naturale ale minții lor. Iar dacă sunt foarte sălbatici când sunt mici, părinții spun că se vor îndrepta după un timp și, când vor avea 16 sau 18 ani, vor judeca ei înșiși și își vor părăsi obiceiurile rele, devenind în cele din urmă oameni folositori. Ce greșeală! Timp de ani de zile, ei îi îngăduie vrăjmașului să semene în grădina inimii; ei îngăduie unor principii greșite să se dezvolte și în multe cazuri toată truda depusă după aceea pentru acel pământ nu va folosi la nimic. Satana este un lucrător iscusit, neobosit, un dușman de moarte. Ori de câte ori se rostește un cuvânt neatent, care este dăunător pentru cei tineri, fie că este vorba de lingușire, fie că sunt cuvinte care îi fac pe aceștia să privească păcatul cu mai puțină oroare, Satana trage foloase de pe urma acelei situații și alimentează sămânța cea rea, astfel ca aceasta să prindă rădăcină și să aducă un seceriș bogat. Unii părinți le-au îngăduit copiilor lor să-și formeze obiceiuri rele, ale căror semne se văd pretutindeni pe parcursul vieții. Acest păcat zace asupra părinților. Acești copii pot susține că sunt creștini, însă, fără o lucrare specială a harului asupra inimii lor și o reformă totală a vieții, obiceiurile din trecut vor fi văzute pe tot parcursul vieții, iar ei vor da pe față acel caracter pe care părinții lor le-au îngăduit să și-l formeze.
Standardul evlaviei este atât de jos între cei ce susțin că sunt creștini în general, încât cei care doresc să-L urmeze pe Hristos în mod sincer socotesc că această lucrare este mult mai grea și mai plină de încercări decât ar trebui să fie. Influența creștinilor lumești este vătămătoare pentru tineri. Masa așa-zișilor creștini a îndepărtat linia de demarcație dintre creștini și lume și, în timp ce pretind că trăiesc pentru Hristos, ei trăiesc pentru lume. Credința lor are o influență foarte puțin restrictivă asupra plăcerilor lor; în timp ce pretind că sunt copii ai luminii, ei umblă în întuneric și sunt copii ai întunericului. Cei care umblă în întuneric nu pot să-L iubească pe Dumnezeu și să dorească să-L proslăvească în mod sincer. Ei nu au lumină pentru a discerne superioritatea lucrurilor cerești și de aceea nu le pot iubi cu adevărat. Ei susțin că sunt creștini deoarece acest lucru este considerat a fi onorabil, dar ei nu au nici o cruce de dus. Motivele lor sunt adesea egoiste. Unii creștini de acest fel pot intra în sala de bal și pot participa la distracțiile de acolo. Alții nu merg chiar atât de departe, dar totuși participă la petreceri de plăcere, la picnicuri, petreceri în care se fac anumite donații și etalări. Și nici măcar cel mai ager ochi nu va putea descoperi în acești așa-ziși creștini vreun semn de creștinism. Nu se poate vedea în felul cum arată vreo deosebire între ei și cel mai mare necredincios. Așa-zisul creștin, destrăbălatul, batjocoritorul pe față al religiei și cel care profanează în mod deschis, toți aceștia se adună laolaltă ca unul singur. Iar Dumnezeu îi socotește a fi una în spirit și în ceea ce practică.
-404-
Un creștinism de formă, neînsoțit de faptele corespunzătoare ale credinței, nu valorează nimic. Nici un om nu poate sluji la doi stăpâni. Copiii celui rău sunt slujitorii stăpânului lor; ei sunt slujitorii aceluia pe care îl aleg ca stăpân și ei nu pot fi slujitori ai lui Dumnezeu până ce nu renunță la Diavol și la toate lucrările lui. Nu poate fi nevătămător pentru slujitorii regelui ceresc să se angajeze în plăceri și distracții în care se angajează slujitorii lui Satana, chiar dacă aceștia repetă des că aceste distracții sunt nevătămătoare. Dumnezeu a descoperit adevăruri sacre și sfinte care îi deosebesc pe cei din poporul Său de cei necredincioși și prin care îi curățește pentru Sine. Adventiștii de ziua a șaptea trebuie să își trăiască credința. Cei care ascultă de Cele Zece Porunci văd starea lumii și lucrurile religioase dintr-un punct de vedere cu totul diferit de al celor cu numele, care sunt iubitori de plăceri, care evită crucea și care calcă porunca a patra. În prezenta stare a lucrurilor din societate, nu este o sarcină ușoară pentru părinți să-și țină în frâu copiii și să-i educe potrivit cu principiile de dreptate ale Bibliei. Creștinii cu numele s-au îndepărtat atât de mult de Cuvântul lui Dumnezeu, încât, atunci când poporul Său se îndreaptă spre Cuvântul Său cel sfânt și vrea să-și educe copiii după preceptele acestuia și, ca și Avraam, să poruncească caselor lor după ei, bieții copii, cu o asemenea influență în jurul lor, gândesc că părinții lor sunt prea severi și peste măsură de grijulii când fac comparație cu tovarășii lor. În mod natural, ei doresc să urmeze exemplul creștinilor lumești, iubitori de plăceri.
-405-
În aceste vremuri, persecuția și ocara pentru Numele lui Hristos de-abia dacă sunt cunoscute. E nevoie de foarte puțină tăgăduire de sine și sacrificiu pentru a da pe față o formă de evlavie și de a avea numele în registrul bisericii; însă, pentru a trăi în așa fel încât căile noastre să-I fie pe plac lui Dumnezeu, iar numele noastre să fie înscrise în cartea vieții, este nevoie de veghere și rugăciune, tăgăduire de sine și sacrificiu din partea noastră. Creștinii cu numele nu constituie exemple pentru copii și tineri, ci doar în măsura în care Îl urmează pe Hristos pot face aceasta. Faptele bune sunt roade de netăgăduit ale adevăratei evlavii. Judecătorul întregului pământ va da fiecăruia după faptele sale. Copiii care Îl urmează pe Hristos au o luptă în fața lor; ei au de purtat o cruce în fiecare zi pentru a ieși din lume și a se despărți de ea, imitând viața lui Hristos.
Capitolul 75 — Umblați în lumină
Mi-a fost arătat că poporul lui Dumnezeu rămâne prea mult în întuneric. Nu este voia Lui ca ei să trăiască în necredință. Isus este lumină și în El nu este întuneric deloc. Copiii Lui sunt copii ai luminii. Ei sunt reînnoiți după chipul Lui și chemați din întuneric la lumina Sa minunată. El este Lumina lumii și tot așa sunt și cei ce-L urmează. Ei nu vor umbla în întuneric, ci vor avea lumina vieții. Cu cât poporul lui Dumnezeu se străduiește mai mult să-L imite pe Domnul Hristos, cu atât vor fi urmăriți mai aprig de vrăjmaș; dar apropierea de Hristos îi întărește pentru a se împotrivi eforturilor vrăjmașului nostru viclean de a-i îndepărta de Hristos.
-406-
Mi-a fost arătat că ne-am comparat prea mult cu noi înșine, luând ca model pe oamenii muritori, decăzuți, când noi avem un model sigur, infailibil. N-ar trebui să ne măsurăm după lume, nici după părerile oamenilor, nici după ceea ce eram înainte de a îmbrățișa adevărul. Dar credința noastră și poziția în lume, așa cum sunt acum, trebuie să fie comparate cu ceea ce ar fi fost dacă viața noastră ar fi mers înainte și în sus din momentul când am declarat că suntem urmași ai lui Hristos. Aceasta este singura comparație sigură ce poate fi făcută. În oricare alta, ne vom înșela singuri. Dacă starea spirituală și caracterul moral al poporului lui Dumnezeu nu sunt pe măsura binecuvântărilor, privilegiilor și luminii care le-a fost dată, ei sunt cântăriți în balanță, iar îngerii raportează: NECORESPUNZĂTOR.
Pentru unii, cunoașterea adevăratei lor stări pare să le fie ascunsă. Ei văd adevărul, dar nu-și dau seama de importanța și de cerințele lui. Ei aud adevărul, dar nu-l înțeleg în întregime, pentru că viețile lor nu sunt în acord cu el și de aceea ei nu sunt sfințiți prin ascultarea de el. Și totuși, ei rămân așa de dezinteresați și mulțumiți ca și cum stâlpul de nor ziua și stâlpul de foc noaptea, semnele favorii divine, ar fi trecut pe dinaintea lor. Ei declară că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar prin faptele lor Îl tăgăduiesc. Se socotesc aleșii Lui, poporul Său deosebit, și totuși prezența și puterea Lui mântuitoare se manifestă atât de rar între ei. Cât de mare este întunericul unora ca aceștia! Totuși, ei nu sunt conștienți de acest lucru. Lumina strălucește, dar ei nu o înțeleg. Nu există nici o amăgire mai puternică ce poate înșela mai mult mintea omenească decât aceea care îi face să creadă că sunt drepți, că Dumnezeu acceptă faptele lor, când, de fapt, ei păcătuiesc împotriva Lui. Ei confundă o formă de evlavie cu spiritul și puterea acesteia. Ei cred că sunt bogați și nu au nevoie de nimic, când sunt de fapt săraci, nenorociți, orbi și goi și au nevoie de atât de multe lucruri.
-407-
Există unii care spun că sunt urmași ai lui Hristos, deși nu depun nici un efort în lucrurile spirituale. În orice acțiune lumească, ei fac eforturi și dau pe față ambiție pentru a-și atinge ținta și ajung la obiectivul dorit; dar în privința vieții veșnice, unde totul este în joc, iar fericirea lor veșnică depinde de succesul lor, ei se poartă așa de indiferenți, ca și cum nu ar fi ființe morale, ca și cum alții ar juca jocul vieții, iar ei nu au nimic de făcut decât să aștepte rezultatul. O, ce nebunie! Ce prostie! Dacă măcar ar manifesta acel grad de ambiție, zel și seriozitate pentru viața veșnică așa cum manifestă pentru ocupațiile lumești, ei ar fi biruitori. Am văzut că fiecare trebuie să dobândească o experiență personală, fiecare să facă bine și cu credincioșie partea lui în jocul vieții. Satana urmărește ocazia să ne lipsească de harul prețios atunci când noi suntem neocrotiți și ne vom afla într-o luptă serioasă cu puterile întunericului pentru a avea sau a recâștiga harul divin, dacă prin lipsă de veghere l-am pierdut.
Însă, mi-a fost arătat că este privilegiul creștinilor de a obține putere de la Dumnezeu în vederea primirii oricărui dar prețios. Cerul are în vedere rugăciunea arzătoare și stăruitoare. Când slujitorii lui Hristos iau scutul credinței pentru apărare și sabia Duhului pentru luptă, este primejdie în tabăra vrăjmașului și trebuie făcut ceva. Doar persecuția și ocara sunt partea acelora care sunt înzestrați cu putere de sus pentru a trece la acțiune. Când adevărul, în simplitatea și puterea sa, va domina printre credincioși și se va ridica împotriva spiritului lumii, va fi evident că nu există nimic comun între Hristos și Belial. Ucenicii lui Hristos trebuie să fie exemple vii, care să reflecte viața și spiritul Învățătorului lor.
-408-
Tineri și bătrâni, toți au un conflict, un război în fața lor. Ei nu trebuie să doarmă nici o clipă. Un vrăjmaș viclean este continuu în alertă, pentru a-i abate de pe cale și a-i învinge. Credincioșii, susținători ai adevărului prezent, trebuie să vegheze tot așa de mult ca și vrăjmașul lor și să dovedească înțelepciune în împotrivirea față de Satana. Vor face ei acest lucru? Vor persevera ei în această luptă? Vor fi ei atenți să se îndepărteze de orice nedreptate? Domnul Hristos este tăgăduit în multe feluri. Noi Îl putem tăgădui vorbind împotriva adevărului, vorbindu-i de rău pe alții, prin vorbe nesăbuite, glume sau cuvinte nefolositoare. În aceste lucruri, noi dovedim puțină istețime sau înțelepciune. Ne slăbim pe noi înșine; eforturile noastre de a ne împotrivi marelui vrăjmaș sunt slabe și suntem învinși. “Din prisosul inimii vorbește gura” (Matei 12, 34) și, prin lipsă de veghere, noi mărturisim că Hristos nu este în noi. Aceia care ezită să se consacre fără rezervă lui Dumnezeu sunt slabi urmași ai lui Hristos. Ei Îl urmează de la o distanță atât de mare, încât jumătate din timp ei nici nu știu pe urmele cui calcă; pe urmele Lui sau ale marelui lor vrăjmaș. De ce suntem noi atât de zăbavnici în a renunța la lucrurile acestei lumi și să trecem de partea lui Hristos? De ce să dorim să menținem prietenia cu vrăjmașii Domnului și să le urmăm obiceiurile și să fim conduși după părerile lor? Trebuie să existe o predare deplină, fără rezerve, lui Dumnezeu, o părăsire și o îndepărtare de la dragostea pentru lume și lucrurile pământești, căci, dacă nu facem astfel, nu putem fi ucenicii lui Hristos.
Viața și spiritul Domnului Hristos constituie singurul standard al desăvârșirii și perfecțiunii și unica noastră siguranță constă în a urma exemplul Lui. Dacă noi facem acest lucru, El ne va călăuzi prin sfatul Său, iar apoi ne va primi în slavă. Noi trebuie să luptăm cu stăruință și să fim dispuși să suferim mult pentru a putea merge pe urmele pașilor Răscumpărătorului nostru. Dumnezeu vrea să lucreze pentru noi, să ne dea Duhul Său, dacă noi luptăm pentru aceasta, trăim pentru aceasta, credem aceasta; iar apoi vom putea umbla în lumină după cum El este în lumină. Ne vom putea ospăta din dragostea Sa și vom bea cu îmbelșugare din bogăția Sa.