Continuare.
Este timpul ca străjerii de pe zidurile Sionului să înțeleagă responsabilitatea și sfințenia misiunii lor. Ei ar trebui să simtă că vor veni necazuri asupra lor dacă nu îndeplinesc lucrarea pe care le-a încredințat-o Dumnezeu. Dacă ajung necredincioși, ei pun în pericol siguranța turmei lui Dumnezeu, pun în pericol cauza lui Dumnezeu și o expun batjocurii vrăjmașilor noștri. O, ce lucrare este aceasta! Cu siguranță, își vor primi răsplata. Unii pastori, ca și membrii, trebuie să fie convertiți. Ei trebuie făcuți bucățele și apoi înnoiți. Lucrarea lor în comunități este mai mult decât pierdută, iar în starea lor de slăbiciune, pe punctul de a se prăbuși, Dumnezeu ar fi mai mulțumit dacă și-ar înceta eforturile de a-i ajuta pe alții și vor lucra cu mâinile lor până se vor converti. Atunci îi vor putea întări pe frații lor.
Pastorii trebuie să se trezească. Ei pretind că sunt generali în armata marelui Împărat, dar, în același timp, simpatizează cu marele conducător rebel și cu oștirea lui. Unii au expus cauza lui Dumnezeu și adevărurile sacre ale Cuvântului Său batjocurilor oștirii răzvrătitului. Au înlăturat o parte a scutului lor, iar Satana și-a aruncat într-acolo săgețile lui otrăvite. Ei au întărit mâinile conducătorilor răzvrătiți și au slăbit ei înșiși, făcând ca Satana și clanul lui diavolesc să-și ridice capul cu triumf și să tresalte pe seama victoriei pe care ei au lăsat ca el s-o câștige. O, ce lipsă de înțelepciune! Câtă orbire! Ce tactică nesăbuită, de a-și descoperi punctele slabe în fața dușmanilor lor de moarte! Cât de diferit a fost cursul urmat de Luther! El era gata să-și sacrifice viața, la nevoie, însă adevărul, niciodată. Cuvintele sale au fost: “Să avem grijă doar ca Evanghelia să nu fie supusă insultelor celor necredincioși și mai degrabă să ne dăm viața pentru a o apăra decât să le îngăduim acestora să triumfe. Cine poate spune dacă viața sau moartea mea va contribui mai mult la salvarea fraților mei?”
-380-
Dumnezeu nu este dependent de nici un om pentru înaintarea cauzei Sale. El ridică și califică oameni care să ducă solia lumii. El poate face tăria lui desăvârșită în slăbiciunea oamenilor. Puterea este a lui Dumnezeu. Cuvântările bine pregătite, elocvența, talentele deosebite nu pot converti nici măcar un suflet. Eforturile depuse la amvon pot stârni mințile, argumentele clare pot fi convingătoare, însă Dumnezeu este Cel care asigură succesul. Oamenii evlavioși, credincioși, sfinți, care pun în practică în viața lor de toate zilele ceea ce predică, sunt cei care vor exercita o influență mântuitoare. O cuvântare rostită cu putere de la amvon poate afecta mintea; însă puțină imprudență din partea pastorului în afara amvonului, o lipsă de seriozitate în vorbire și o neglijare a adevăratei evlavii vor contracara influența lui și vor risipi toate impresiile bune. Convertiții vor fi ai lui; în multe cazuri, ei nu vor căuta să se ridice mai presus decât predicatorul lor. Ei nu vor face o lucrare din inimă. Nu sunt convertiți pentru Dumnezeu. Lucrarea este superficială, iar influența lor va fi o jignire la adresa acelora care Îl caută cu adevărat pe Domnul.
Succesul pastorului depinde mult de purtarea lui din afara amvonului. Când își termină predica și părăsește amvonul, el nu și-a terminat lucrarea; de-abia a început-o. Atunci el trebuie să pună în practică ceea ce a predicat. El nu trebuie să acționeze cu nepăsare, ci să vegheze asupra lui însuși, pentru ca vrăjmașul să nu tragă foloase de pe urma vreunui cuvânt sau a unei fapte, iar cauza lui Dumnezeu să fie batjocorită. Pastorii trebuie să-și măsoare cuvintele, mai ales în prezența tinerilor. Ei nu trebuie să fie ușuratici în vorbire și să glumească, ci ar trebui să-și aducă aminte că stau în locul lui Hristos și că trebuie să ilustreze, prin exemplul lor, viața lui Hristos. “Pentru că noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu.” (1 Corinteni 3, 9.) “Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceți așa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu.”
-381-
Mi-a fost arătat că influența pastorilor tineri, căsătoriți sau necăsătoriți, este distrusă de atașamentul pe care-l dovedesc tinerele femei față de ei. Unii ca aceștia nu își dau seama că ochii altora sunt asupra lor, iar calea urmată de ei poate avea tendința de a dăuna foarte mult influenței lor, din cauza celor cărora le acordă atât de multă atenție. Dacă acestea ar avea în vedere cu strictețe regulile de comportament în societate, ar fi mult mai bine și pentru ele, și pentru pastorul lor. Acest lucru îl pune într-o poziție neplăcută și îi determină pe alții să îl privească într-o lumină greșită. Cu toate acestea, am văzut că pastorii sunt răspunzători pentru această situație. Ei ar trebui să arate dezgust față de aceste lucruri, iar dacă merg pe calea arătată de Dumnezeu, nu ar mai fi tulburați de astfel de lucruri. Ei se vor feri de orice pare rău, iar când femeile tinere sunt prea sociabile, este de datoria lor să le dea de înțeles că acest lucru nu este plăcut. Trebuie să respingă astfel de impertinență chiar dacă sunt socotiți nepoliticoși. Aceste lucruri trebuie mustrate, pentru a nu arunca ocară asupra cauzei lui Dumnezeu. Tinerele femei care au fost convertite la adevăr și pentru Dumnezeu vor da ascultare mustrării și se vor îndrepta.
Pastorii ar trebui să-și susțină lucrările publice prin eforturi deosebite, lucrând în mod personal pentru suflete ori de câte ori se ivește o ocazie, discutând în tihnă la gura sobei și implorând sufletele să caute acele lucruri care le aduc pacea. Lucrarea noastră de pe acest pământ se va încheia în curând și fiecare om își va primi răsplata după faptele sale. Mi-a fost arătată răsplata sfinților, moștenirea veșnică, și am văzut că aceia care au suferit cel mai mult pentru adevăr nu vor socoti că au trecut prin greutăți, ci vor susține că cerul este destul de ieftin.
-382-
Capitolul 71 — Folosirea greșită a viziunilor
Mi-a fost arătat că unii, în special în Iowa, fac din viziuni o unitate de măsură pentru toți și apucă pe o cale pe care nici eu și nici soțul meu nu am mers niciodată. Unii nu mă cunosc nici pe mine, nici lucrarea pe care o fac și sunt foarte sceptici cu privire la orice se numește viziune. Este numai natural să fie așa, și o asemenea atitudine poate fi depășită doar prin experiență. Dacă sunt persoane care nu sunt lămurite cu privire la viziuni, nu trebuie cicălite. Procedeul de urmat cu astfel de oameni poate fi găsit în “Mărturia nr.8”, Pag. 328, 329, pe care sper să o citească toți. Față de anumite persoane, pastorii trebuie să dovedească milă; iar pe alții trebuie să-i salveze ca prin foc, întotdeauna făcând deosebirea cuvenită. Pastorii lui Dumnezeu trebuie să aibă înțelepciunea de a da fiecăruia partea lui de hrană și să facă deosebire în funcție de fiecare caz în parte. Calea urmată de unii din Iowa, care nu sunt obișnuiți cu mine, nu a fost înțeleaptă și corespunzătoare. Au fost tratați în același fel, atât cei care erau străini cu privire la viziuni, cât și cei care avuseseră multă lumină și experiență în privința lor. Unora li s-a cerut să le aprobe, când ei nu puteau face în mod conștient acest lucru, și astfel unele suflete sincere au fost conduse să ia poziție împotriva viziunilor și împotriva trupului bisericii, poziție pe care nu ar fi luat-o niciodată dacă în cazul lor s-ar fi procedat cu înțelepciune și har.
Unii dintre frații noștri au avut o experiență îndelungată în privința adevărului și timp de ani de zile m-au cunoscut și erau familiarizați cu influența viziunilor. Ei au pus la probă autenticitatea acestor mărturii și și-au afirmat credința în ele. Ei simțiseră influența puternică a Duhului lui Dumnezeu asupra lor, ca mărturie a autenticității viziunilor. Dacă unii ca aceștia, când sunt mustrați prin viziuni, se ridică împotriva acestora și lucrează în mod nevăzut pentru a ne deteriora influența, cazurile lor trebuie tratate cu răbdare, deoarece influența lor îi pune în primejdie pe cei care nu au experiență.
-383-
Pastorii care predică adevărul prezent, în timp ce își aduc mărturia în mod pătrunzător, mustrând greșelile personale ale oamenilor și căutând să scoată afară idolii din tabăra lui Israel, trebuie să dovedească răbdare. Ei trebuie să predice adevărul în toată solemnitatea și importanța lui; și dacă acesta găsește calea spre inimă, el va realiza pentru cel care îl primește un lucru pe care nimic altceva nu îl poate face. Însă, dacă adevărul rostit în puterea Duhului nu este tăios în privința idolilor, nu va fi de nici un folos în a-l prezenta individului. S-ar putea să ni se pară că unii sunt lipiți de idolii lor, dar, cu toate acestea, am văzut că noi nu trebuie să renunțăm cu ușurință la cei săraci și descurajați. Noi trebuie să nu uităm niciodată că suntem cu toții muritori, supuși greșelilor, și că Domnul Hristos dă dovadă de multă milă față de slăbiciunile noastre și ne iubește, chiar dacă greșim. Dacă Dumnezeu ar proceda cu noi așa cum procedăm noi adesea unul cu altul, am fi nimiciți. În timp ce pastorii predică adevărul clar, tăios, ei trebuie să-l lase să-și facă lucrarea de tăiere și cioplire, nu să facă ei acest lucru. Ei trebuie să pună securea, adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu, la rădăcina copacului și se va realiza ceva. Prezentați mărturia tot așa direct cum se găsește în Cuvântul lui Dumnezeu, cu inima plină de influența caldă, activă, a Duhului Său, cu duioșie și cu acel dor după suflete, și lucrarea în poporul lui Dumnezeu va fi eficientă. Motivul pentru care Duhul lui Dumnezeu Se manifestă atât de puțin este acela că pastorii nu sunt învățați să lucreze sub călăuzirea Lui. Ei duc lipsă de harul lui Dumnezeu, de răbdare și stăpânire de sine, de un spirit de consacrare și sacrificiu; și acesta este singurul motiv pentru care unii pun la îndoială dovezile din Cuvântul lui Dumnezeu. Problema nu este la Cuvânt, ci la ei înșiși. Lor le lipsește harul lui Dumnezeu, devoțiunea, evlavia personală și sfințenia. În consecință, ei sunt șovăitori, și acest lucru îi aruncă adesea pe câmpul de luptă al lui Satana. Am văzut că, oricât de puternici ar fi oamenii care susțin adevărul, oricât de evlavioși ar putea părea, dacă ei încep să-și arate necredința cu privire la anumite pasaje ale Scripturii, lucru care îi determină să pună la îndoială inspirația Bibliei, ar trebui să ne temem de ei, căci Dumnezeu este departe de unii ca aceștia.
-384-
Capitolul 72 — Părinți și copii
Am văzut că, în timp ce părinții care se tem de Domnul își țin în frâu copiii, ei ar trebui să le examineze comportamentul și temperamentul și să caute să le împlinească nevoile. Unii părinți se ocupă cu toată grija de nevoile vremelnice ale copiilor lor; ei îi îngrijesc cu bunătate și duioșie când sunt bolnavi și socotesc că și-au făcut datoria. Aici ei fac o greșeală. Lucrarea lor de-abia a început. Trebuie împlinite și nevoile sufletești. Este nevoie de multă iscusință pentru a administra remediile potrivite pentru vindecarea unui suflet rănit. Copiii au necazuri tot atât de greu de suportat și tot atât de dureroase ca și adulții. Chiar și părinții nu au mereu aceleași simțăminte. Mintea lor este adesea neliniștită. Ei pot avea vederi sau sentimente greșite. Satana îi lovește, iar ei cedează în fața ispitelor lui. Vorbesc nervos, într-un mod în care stârnesc mânie în copiii lor, și sunt uneori severi și iritați. Bieții copii se molipsesc de același spirit, iar părinții nu sunt pregătiți să-i ajute pentru că ei înșiși au cauzat necazul. Uneori totul pare că merge rău. Pretutindeni în jur e agitație și toți se simt mizerabil, nefericiți. Părinții aruncă vina asupra bieților lor copii, socotindu-i foarte neascultători și nesupuși, cei mai răi copii din lume, când, de fapt, cauza tulburării se găsește la ei înșiși.
Mulți părinți stârnesc furtuni prin lipsa lor de stăpânire de sine. În loc să le ceară frumos copiilor un anumit lucru, ei le poruncesc pe un ton cicălitor și în același timp pe buzele lor sunt cuvinte de critică și de ocară, pe care copiii nu le merită. Părinților, o astfel de purtare față de copiii voștri le distruge optimismul și ambiția. Ei fac ceea ce le porunciți voi nu din dragoste, ci pentru că nu îndrăznesc să facă altfel. Nu fac din inimă acel lucru. Pentru ei este sclavie, și nu plăcere, și aceasta îi conduce adesea să nu vă asculte în totalitate, ceea ce vă sporește și mai mult iritabilitatea, iar pentru copii situația devine și mai rea. Din nou se caută greșeli, purtarea lor rea le este înveșmântată în culori vii, până ce îi cuprinde descurajarea și nu le mai pasă dacă ceea ce fac vă este pe plac sau nu. Îi apucă un spirit de “nu-mi pasă”, iar plăcerea și bucuria pe care ar fi trebuit să le găsească acasă le vor căuta în altă parte, departe de părinți. Ei se amestecă printre cei de pe stradă și ajung curând tot așa de răi ca și aceștia.
-385-
Cine sunt vinovații pentru acest mare păcat? Dacă s-ar fi făcut din cămin un loc atrăgător, dacă părinții ar fi manifestat dragoste față de copiii lor și dacă le-ar fi găsit, cu bunătate, o ocupație și i-ar fi învățat să-i asculte cu iubire, atunci ei ar fi atins coarda sensibilă a inimii lor și mâini, piciorușe și inimi s-ar fi grăbit să-i asculte de îndată. Cu stăpânire de sine, vorbindu-le cu bunătate și lăudându-și copiii atunci când încearcă să facă ce este bine, părinții le pot încuraja eforturile, îi pot face foarte fericiți și pot înconjura cercul familiei cu un farmec ce va alunga orice umbră întunecoasă, aducând înăuntru lumina înveselitoare a soarelui.
Părinții își scuză adesea comportamentul greșit pentru că nu se simt bine. Sunt nervoși și cred că nu pot fi răbdători, calmi și să vorbească frumos. În acest fel, ei se amăgesc singuri și îi fac pe plac lui Satana, care tresaltă că harul lui Dumnezeu nu este socotit de către aceștia îndestulător pentru a birui defectele firești. Ei pot și trebuie să fie stăpâni pe ei înșiși tot timpul. Dumnezeu le cere acest lucru. Trebuie să fie conștienți că, atunci când cedează și sunt nerăbdători și nervoși, îi fac pe alții să sufere. Cei din jurul lor sunt afectați de spiritul pe care ei îl dau pe față, iar dacă și aceștia, la rândul lor, acționează în același spirit, răul crește și totul merge rău.
-386-
Părinților, când simțiți că sunteți nervoși, nu comiteți păcatul atât de mare de a otrăvi întreaga familie cu această iritabilitate periculoasă. În asemenea momente, vegheați de două ori asupra voastră înșivă și hotărâți în inima voastră să nu faceți rău nimănui cu buzele, ci să rostiți doar cuvinte plăcute, voioase. Spuneți-vă vouă înșivă: “Nu voi strica fericirea copiilor mei printr-un cuvânt iritat.” Stăpânindu-vă în acest fel, veți deveni puternici. Sistemul vostru nervos nu va mai fi așa de sensibil. Veți fi întăriți prin principiile dreptății. Conștiența că vă faceți cu credincioșie datoria vă va întări. Îngerii lui Dumnezeu se vor bucura de eforturile pe care le faceți și vă vor ajuta. Când sunteți nerăbdători, prea adesea îi socotiți pe copii vinovați și dați vina pe ei, când nu merită acest lucru. Alteori, poate ei fac exact aceleași lucruri, însă totul este în ordine și bine. Copiii își dau seama și simt aceste inconsecvențe și ei înșiși nu sunt mereu aceiași. Uneori sunt pregătiți să facă față într-un anumit fel unor dispoziții schimbătoare, iar alteori sunt nervoși și agitați și nu pot suporta critica. Spiritul lor se răzvrătește împotriva acestui lucru. Părinții pretind toată înțelegerea posibilă față de starea lor sufletească; însă ei, cu toate acestea, nu acceptă întotdeauna să fie tot așa de îngăduitori față de copiii lor. Ei scuză la ei înșiși ceea ce, dacă ar întâlni la copiii lor, care nu au anii lor de experiență și disciplină, ar critica aspru. Unii părinți au un temperament nervos, iar când sunt obosiți datorită muncii și doborâți de griji, ei nu mențin o stare calmă, ci manifestă, față de aceia care ar trebui să le fie cei mai dragi de pe pământ, o nervozitate și o lipsă de răbdare care nu este pe plac lui Dumnezeu și aduce negură asupra familiei. Copiii trebuie mângâiați des când trec prin necazuri. Bunătatea și răbdarea dovedite în mod reciproc vor face din cămin un paradis și vor atrage îngerii cei sfinți în cercul familiei.
-387-
Mama poate și trebuie să facă mult pentru a-și stăpâni nervii, atunci când este descurajată; chiar când este bolnavă, ea poate, dacă își propune acest lucru, să fie voioasă și plăcută și să suporte mai mult zgomot decât și-ar putea închipui. Ea nu trebuie să-i facă pe copii să-i simtă toate suferințele și să le întunece mințile lor tinere, sensibile, cu starea ei depresivă, lucru care va face ca ei să simtă că locuința lor este un mormânt, iar camera mamei — cel mai sinistru loc din lume. Mintea și nervii capătă tonus și putere prin exerciții de voință. Puterea voinței se va dovedi în multe cazuri un puternic alinător al nervilor.
Nu-i lăsați pe copii să vă vadă cu fața posomorâtă. Dacă ei cedează ispitei și după aceea își dau seama și se căiesc de greșeala lor, iertați-i tot așa de repede și liber cum doriți să fiți și voi iertați de Tatăl vostru din ceruri. Învățați-i cu bunătate și legați-le inimile de ale voastre. Ei trec printr-o perioadă critică. Tot felul de influențe vor încerca să-i rupă de voi, pe care trebuie să le contracarați. Învățați-i să aibă încredere în voi. Lăsați-i să vă spună toate necazurile și bucuriile lor. Încurajându-i în acest fel, îi veți scăpa din multe curse pe care Satana le-a pregătit pentru picioarele lor lipsite de experiență. Nu-i tratați pe copiii voștri numai cu asprime, uitând că și voi ați fost copii și că ei sunt doar niște copii. Nu așteptați de la ei să fie perfecți și nu încercați să-i faceți să se poarte ca niște oameni mari, așa, dintr-o dată. Procedând astfel, vă veți închide ușa de acces spre ei și le veți deschide o ușă cu tot felul de influențe vătămătoare, prin care alții le vor otrăvi mințile lor tinere înainte ca voi să vă dați seama în ce primejdie se află.
Satana și oștirea lui fac cele mai mari eforturi pentru a stăpâni și influența mințile copiilor și, de aceea, ei trebuie tratați cu candoare, cu duioșie creștinească și cu dragoste. Astfel veți avea o puternică influență asupra lor, iar ei vor simți că-și pot pune toată încrederea în voi. Aruncați împrejurul copiilor farmecul căminului vostru și al prezenței voastre. Dacă veți face acest lucru, ei nu vor dori atât de mult societatea celor de vârsta lor. Satana lucrează prin aceștia, determinându-i să influențeze și să strice mințile celorlalți. Este calea cea mai eficientă prin care el poate lucra. Cei tineri au o influență puternică unul asupra altuia. Discuțiile lor nu sunt întotdeauna alese și înălțătoare. Vorbe rele sunt suflate la ureche, și dacă nu sunt respinse în mod hotărât, acestea își fac sălaș în inimă, prind rădăcină, lăstăresc și aduc roadă, stricând astfel bunele deprinderi. Datorită relelor care există acum în lume și datorită restricțiilor care trebuie impuse copiilor, părinții ar trebui să aibă o îndoită grijă de a-i lega de inimile lor și de a le da de înțeles că ei le doresc fericirea.
-388-
Părinții ar trebui să nu-și uite anii copilăriei lor, cât de mult tânjeau după simpatie și iubire și cât de nefericiți se simțeau când erau criticați și ocărâți. Ei ar trebui să fie copii din nou în privința sentimentelor lor, iar mintea lor trebuie făcută să înțeleagă nevoile copiilor lor. Cu toate acestea, cu hotărâre îmbinată cu iubire, ei trebuie să ceară ascultare din partea copiilor lor. Cuvântul părintelui trebuie ascultat pe deplin.
Îngerii lui Dumnezeu îi urmăresc pe copii cu cel mai mare interes, pentru a vedea ce fel de caracter își formează. Dacă Domnul Hristos S-ar purta cu noi așa cum ne purtăm noi adesea unul cu altul și cu copiii noștri, ne-am împletici pașii și am cădea, doborâți de cea mai mare descurajare. Am văzut că Domnul Isus cunoaște toate neputințele noastre și El Însuși a trecut prin tot ceea ce experimentăm noi, dar fără păcat; de aceea, El ne-a pregătit o cale potrivită cu tăria și capacitatea noastră și, ca și Iacov, El a mers încet și cu calm cu copiii, atât cât puteau aceștia să suporte, fiindu-le companie și călăuză continuă. El nici nu disprețuiește, nici nu neglijează și nici nu lasă în urmă pe copiii turmei. Nu ne-a poruncit să o luăm înainte, iar pe copii să-i lăsăm în urmă. El nu merge așa de repede, încât să ne lase în urmă. Oh, nu; ci El a netezit cărarea vieții, chiar și pentru copii. Iar părinților li se cere să-i conducă, în Numele Lui, pe calea cea îngustă. Dumnezeu a rânduit pentru noi o cale pe măsura puterii și capacității copiilor.