Continuare.
-349-
Am văzut apoi o grupă îndreptându-se cu grabă prin mulțime, având ochii ațintiți la coroana cerească. Pe când își zoreau drumul prin mulțimea aceea dezordonată, îngerii îi însoțeau, făcându-le loc să înainteze. Pe măsură ce se apropiau de coroana cerească, lumina care emana de la aceasta a strălucit asupra și în jurul lor, alungând întunericul, făcându-i să crească astfel tot mai mult în măreție și strălucire, până când aceștia păreau transformați, semănând cu îngerii. Ei nu au zăbovit nici măcar cu o privire asupra coroanei pământești. Cei care o urmăreau pe cea pământească își băteau joc și aruncau cu niște globuri negre după ei. Acestea nu le făceau nici un rău, atâta vreme cât ochii le erau ațintiți asupra coroanei cerești, însă cei care își întorceau privirea la globurile negre erau pătați de acestea. Mi-a fost prezentat următorul pasaj din Scriptură:
“Nu vă strângeți comori pe pământ unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții, ci strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră. Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta! Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va iubi pe unul și va urî pe celălalt sau va ținea la unul și va nesocoti pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.” (Matei 6, 19-24.)
-350-
Apoi mi-a fost explicat ceea ce am văzut, după cum urmează: În mulțimea acelora care se luptau atât de nerăbdători după coroana pământească erau cei care iubesc comoara acestei lumi și sunt amăgiți și înșelați cu atracțiile ei de o durată atât de scurtă. Am văzut că unii, dintre cei ce pretindeau că sunt urmași ai lui Isus, erau atât de ambițioși să dobândească bogățiile pământești, încât își pierdeau dragostea pentru cele cerești, se purtau ca și lumea și erau socotiți de Dumnezeu ca făcând parte din lume. Ei susțineau că sunt în căutarea unei cununi nepieritoare, o comoară în ceruri; însă interesul, țelul lor principal era acela de a dobândi comori pământești. Cei care au comori în lumea aceasta și își iubesc bogățiile nu Îl pot iubi pe Domnul Isus. Ei pot avea părerea că fac bine ce fac și, deși se lipesc cu zgârcenie de bogățiile lor, nu pot fi făcuți să vadă acest lucru sau să simtă că iubesc mai mult banii decât cauza adevărului sau comoara cerească.
“Dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare este întunericul acesta!” A existat un anumit moment în experiența unora ca aceștia, când lumina care le-a fost dată nu a fost asimilată și a devenit întuneric. Îngerul a spus: “Nu poți iubi și nu poți să te închini comorilor pământești și să ai adevăratele bogății.” Când tânărul bogat a venit la Domnul Isus și I-a spus: “Bunule Învățător, ce bine să fac ca să am viața veșnică?” (Matei 19, 16), Domnul Isus l-a lăsat pe el să aleagă: ori își împarte bogățiile și are viața veșnică, ori le ține, și atunci pierde viața veșnică. Pentru el, bogățiile aveau o valoare mai mare decât comoara cerească. Alternativa că trebuie să-și împartă comorile și să dea celor săraci pentru a deveni un urmaș al lui Hristos și a avea viață veșnică l-a făcut să dea înapoi cu înfiorare de la dorința lui; și a plecat de acolo întristat.
Cei care mi-au fost arătați ca făcând mare zarvă pentru a ajunge la coroana pământească au fost aceia care vor recurge la orice mijloace pentru a dobândi avuții. În acest punct, ei ajung nebuni. Toate gândurile și energiile le sunt îndreptate spre dobândirea de bogății pământești. Ei calcă în picioare drepturile altora și îi exploatează pe cei săraci, nedreptățindu-i pe angajați în salariile lor. Dacă ar putea trage vreun folos de pe urma acelora care sunt mai săraci și mai puțin abili decât ei, mărindu-și în acest fel bogățiile, nu vor ezita nici un moment să-i oprime, chiar dacă-i vor aduce în starea de a cerși.
-351-
Oamenii ale căror capete erau albe de ani și ale căror fețe erau brăzdate de griji, și cu toate acestea erau dornici să apuce comorile din coroană, erau cei în vârstă, care mai aveau doar câțiva ani în fața lor. Totuși și ei erau dornici să-și asigure comori pământești. Cu cât se apropiau mai mult de mormânt, cu atât erau mai nerăbdători să se agațe de acestea. Rudele lor nu beneficiau de ele. Membrii familiilor lor munceau peste puterile lor pentru a economisi ceva bani. Ei nu foloseau acești bani pentru binele altora, ci pentru binele lor înșiși. Pentru ei era de ajuns să știe că acești bani le aparțin. Când le-a fost prezentată datoria de a ușura nevoile celor săraci și de a susține cauza lui Dumnezeu, aceștia s-au întristat. Ei acceptau cu bucurie darul vieții veșnice, însă nu voiau să facă ceva care i-ar costa. Condițiile sunt prea grele. Însă Avraam nu s-a dat înapoi de a da chiar pe propriul lui fiu. În ascultare de Dumnezeu, el a putut sacrifica acest copil al făgăduinței cu mai multă ușurință decât și-ar sacrifica mulți câte ceva din averile lor pământești.
Este dureros să vezi cum aceia care ar fi trebuit să se maturizeze pentru slavă și zi de zi să se străduiască să fie conform celor cerute pentru a avea veșnicia își puneau la lucru toate puterile pentru a-și păstra comorile pământești. Am văzut că unii ca aceștia nu puteau evalua comoara cerească. Legătura lor puternică cu cele pământești îi făceau să arate, prin fapte, că nu prețuiau suficient moștenirea cerească pentru a face vreun sacrificiu pentru ea. “Tânărul bogat” avea voință să țină Cele Zece Porunci și, cu toate acestea, Domnul i-a spus că îi lipsește un lucru. El dorea viața veșnică, dar își iubea mai mult bogățiile. Mulți se înșeală singuri. Ei nu au căutat adevărul ca pe o comoară ascunsă. Nu și-au folosit puterile în cel mai bun scop. Mințile lor, care ar putea fi luminate cu lumina cerească, sunt neliniștite și tulburate. “Dar năvălesc în ei grijile acestei lumi, înșelăciunea bogățiilor și poftelor altor lucruri, care îneacă Cuvântul și-l fac astfel neroditor.” (Marcu 4, 19.) Unii ca aceștia, a spus îngerul, “sunt fără scuză”. Am văzut lumina îndepărtându-se de la ei. Ei nu au dorit să înțeleagă adevărurile solemne, importante pentru acest timp și socoteau că stau destul de bine și fără a le înțelege. Lumina se îndepărta, iar ei bâjbâiau în întuneric.
-352-
Mulțimea celor cu infirmități trupești și bolnavi, care se grăbea să ajungă la coroana pământească, sunt cei ale căror interese și comori aparțin acestei lumi. Deși sunt dezamăgiți în toate privințele, ei nu-și îndreaptă sufletul către cer, să-și asigure o comoară și un cămin acolo. Ei o pierd pe cea pământească și, în timp ce sunt în căutarea acesteia, o pierd și pe cea cerească. Fără a ține seamă deloc de dezamăgirea, viața nefericită și moartea acelora care se devotaseră cu totul obținerii de bogății pământești, și alții urmează același curs. Ei merg înainte cu grabă, nebunește, fără să țină cont de sfârșitul mizerabil al acelora al căror exemplu îl urmează.
Cei care au ajuns la coroană, au dobândit o parte din aceasta și au fost aplaudați sunt cei care obțin ceea ce constituie ținta vieții lor — bogățiile. Ei primesc acea onoare pe care o dă lumea celor bogați. Ei au influență în lume. Satana și îngerii lui cei răi sunt satisfăcuți. Știu că unii ca aceștia sunt cu siguranță ai lor și că, atâta timp cât trăiesc în răzvrătire față de Dumnezeu, ei sunt agenți puternici ai lui Satana.
Aceia care erau dezgustați de grupul celor ce strigau zgomotos după coroana pământească sunt aceia care au luat seama la viața și sfârșitul celor ce luptă după bogățiile pământești. Ei văd că unii ca aceștia nu sunt niciodată mulțumiți, ci nefericiți; de aceea, se alarmează și se despart de clasa aceea nefericită și caută bogățiile adevărate și durabile.
-353-
Aceia care-și zoreau pasul prin mulțime spre coroana cerească, însoțiți de îngerii cei sfinți, mi-au fost arătați ca fiind poporul credincios al lui Dumnezeu. Îngerii erau cei ce îi conduceau și ei erau inspirați cu zel de a merge înainte, spre dobândirea comorii cerești.
Globurile negre care erau aruncate după sfinți reprezentau minciunile rușinoase puse în circulație cu privire la poporul lui Dumnezeu, de către aceia care iubeau minciuna. Noi trebuie să ne dăm toată silința să ducem o viață fără pată și să ne ferim de orice ni se pare rău, și apoi este datoria noastră să mergem hotărât înainte și să nu dăm atenție minciunilor rușinoase ale celor nelegiuiți. În timp ce ochii celor neprihăniți sunt fixați asupra neprețuitei comori cerești, ei devin tot mai mult asemenea Domnului Hristos și astfel vor fi transformați și potriviți pentru a fi mutați în cer.
Capitolul 68 — Viitorul
La schimbarea la față, Domnul Isus a fost proslăvit de Tatăl Său. Îl auzim spunând: “Acum Fiul omului este proslăvit, iar Dumnezeu este proslăvit în El.” Astfel, înainte de trădare și crucificare, El a fost întărit pentru ultimele Lui suferințe teribile. Pe măsură ce mădularele trupului lui Hristos se apropie de momentul ultimului conflict, “timpul strâmtorării lui Iacov”, ei vor crește în Hristos și vor avea Duhul Său în măsură bogată. Pe măsură ce cea de-a treia solie îngerească se mărește, până când devine o mare strigare, și o slavă și o mare putere însoțesc încheierea lucrării, poporul lui Dumnezeu va avea parte de acea slavă. Ploaia târzie este cea care îi însuflețește și le dă putere pentru a trece prin timpul strâmtorării. Fețele lor vor străluci de acea lumină care îl însoțește pe cel de-al treilea înger.
Am văzut că Dumnezeu Își va ocroti în mod minunat poporul în timpul strâmtorării. Așa cum Domnul Isus Și-a dat sufletul în agonie în grădină, la fel și ei vor striga cu ardoare și în agonie, zi și noapte, după eliberare. Va fi dat decretul care prevede călcarea Sabatului poruncii a patra și cinstirea zilei întâi a săptămânii. Dacă nu vor face așa, își vor pierde viețile; însă ei nu vor ceda și nu vor călca în picioare Sabatul Domnului pentru a onora o instituție a papalității. Oștirea lui Satana și oamenii nelegiuiți îi vor împresura și vor tresălta, pentru că se va părea că nu există nici o cale de scăpare pentru ei. Însă, în mijlocul orgiei și triumfului acestora, se aude o bubuitură ca a celui mai puternic tunet. Cerurile se întunecă și sunt luminate doar de vâlvătăile și slava teribilă a cerului, atunci când Dumnezeu vorbește din locuința Lui cea sfântă.
-354-
Temeliile pământului se clatină, clădiri se prăbușesc și cad cu un trosnet teribil. Marea fierbe ca o oală și întregul pământ se află într-o zguduire teribilă. Robia celor neprihăniți a luat sfârșit și, în șoapte dulci și solemne, ei își spun unul altuia: “Suntem eliberați. Este glasul lui Dumnezeu.” Cu respect sfânt, ei ascultă cuvintele rostite de acel glas. Și cei nelegiuiți aud, însă nu înțeleg cuvintele rostite de vocea lui Dumnezeu. Se tem și tremură, în timp ce sfinții se bucură. Satana și îngerii lui și oamenii nelegiuiți, care tresăltaseră că poporul lui Dumnezeu fusese în mâna lor ca să-i poată nimici de pe pământ, văd slava care se acordă acelora care au onorat legea cea sfântă a lui Dumnezeu. Ei privesc fețele luminate ale celor neprihăniți ce reflectă chipul lui Isus. Cei care au fost atât de dornici să-i distrugă pe sfinți nu pot suporta slava celor eliberați și cad la pământ ca niște oameni morți. Satana și îngerii cei răi fug din prezența sfinților proslăviți. Puterea lor de a-i hărțui li s-a luat pentru totdeauna.
-355-
Mărturia 9
Capitolul 69 — Răzvrătirea
(Vezi Apendice. )
Starea înfricoșătoare a națiunii noastre necesită o adâncă umilință din partea poporului lui Dumnezeu. Singura întrebare importantă, mai presus de oricare alta, care ar trebui să preocupe acum mintea fiecăruia este: Sunt eu pregătit pentru ziua lui Dumnezeu? Voi putea face eu față încercării din fața mea?
Am văzut că Dumnezeu Își curăță și Își încearcă poporul. El îl va încerca precum aurul, până ce zgura se va consuma și chipul Său va fi reflectat în el. Nu toți au acel spirit de tăgăduire de sine și acea bunăvoință de a îndura greutăți și de a suferi pentru adevăr pe care le cere Dumnezeu. Voința lor nu este supusă, ei nu s-au consacrat cu totul lui Dumnezeu, necăutând alte plăceri decât aceea de a face voia Lui. Atât pastorii, cât și poporul duc lipsă de spiritualitate și adevărata evlavie. Tot ce se poate zgudui va fi zguduit. Poporul lui Dumnezeu va fi adus în pozițiile de cea mai cruntă încercare și toți trebuie să ajungă să fie așezați, înrădăcinați și întemeiați pe adevăr, căci, dacă nu, piciorul li se va clătina cu siguranță. Dacă Domnul mângâie și hrănește sufletul cu prezența Sa inspiratoare, ei vor putea îndura chiar dacă drumul va fi întunecos și spinos. Căci întunericul se va risipi în curând, iar lumina adevărată va străluci pentru totdeauna. Am fost îndreptată spre Isaia 58; 59, 1-15 și Ieremia 14, 10-12, ca reprezentând o descriere a stării prezente a națiunii noastre. Oamenii acestei națiuni L-au părăsit și L-au uitat pe Domnul. Ei și-au ales alți dumnezei și și-au urmat propriile lor căi rele, până ce Dumnezeu Și-a întors fața de la ei. Locuitorii pământului au călcat în picioare Legea lui Dumnezeu și au rupt legământul Lui veșnic.
-356-
Am văzut vâlva pe care a stârnit-o în poporul nostru articolul publicat în Review, intitulat “Națiunea”. Unii l-au înțeles într-un fel, alții într-altul. Afirmațiile clare au fost deformate și li s-a dat un înțeles cu totul diferit de cel intenționat. Acest articol a dat cea mai bună lumină pe care a avut-o atunci. Trebuia să se spună ceva. Atenția multora a fost îndreptată spre păzitorii Sabatului pentru că nu-i interesa războiul și nu voiau să se înroleze ca voluntari. În unele locuri, ei erau priviți ca simpatizând cu Revoluția. Sosise timpul să fie făcute cunoscute adevăratele sentimente cu privire la sclavie și rebeliune. Era nevoie de înțelepciune pentru a îndepărta suspiciunile îndreptate asupra păzitorilor Sabatului. Noi trebuie să acționăm cu multă precauție. “Dacă este cu putință, întrucât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii.” (Romani 12, 18.) Noi ne putem supune acestui sfat fără să sacrificăm nici măcar un singur principiu al credinței noastre. Satana și oștirea lui sunt în război cu păzitorii poruncilor și vor face totul să-i aducă în situații critice. Ei nu trebuie, prin lipsă de înțelepciune, să se pună singuri în astfel de situații.
Mi-a fost arătat că unii au procedat cu multă nechibzuință în privința articolului menționat. Acesta nu concorda din toate punctele de vedere cu părerile lor și, în loc să cumpănească cu calm subiectul și să-l privească în toate aspectele, ei s-au tulburat, s-au agitat și unii au luat tocul și s-au aruncat în pripă la concluzii care nu pot fi verificate. Unii au fost neconsecvenți și iraționali. Au făcut ce i-a zorit Satana să facă, și anume și-au dat pe față adevăratele lor simțăminte răzvrătite.
În Iowa, lucrurile au ajuns destul de departe și au degenerat în fanatism. Ei au confundat zelul și fanatismul cu conștiinciozitatea. În loc să fie călăuziți de rațiune și judecată sănătoasă, ei au permis simțămintelor lor să o ia înainte. Erau gata să devină martiri pentru credința lor. I-au condus aceste sentimente la Dumnezeu, la o mai mare umilință înaintea Lui? I-au condus acestea să se încreadă în puterea Lui pentru a fi eliberați din situația critică în care ar fi putut fi aduși? Oh, nu! În loc să-și adreseze cererile Dumnezeului cerurilor și să se bizuie numai pe puterea Sa, ei au făcut apel la lege și au fost respinși. Ei și-au arătat slăbiciunea și și-au expus lipsa de credință. Toate acestea nu au făcut altceva decât să aducă pe păzitorii Sabatului, această grupă deosebită, în atenție și să-i expună unor poziții dificile în fața acelora care nu îi simpatizează.
-357-
Unii erau gata să găsească greșeli și să se plângă la orice sugestie. Însă puțini au avut acea înțelepciune, în acel timp de încercare, să gândească fără prejudecăți și să spună în mod cinstit ce trebuie făcut. Am văzut că cei care se grăbiseră să vorbească atât de hotărât în privința refuzului de a se supune recrutării nu înțelegeau despre ce vorbeau. Dacă ar fi fost recrutați cu adevărat, dacă ar fi refuzat să se supună și ar fi fost amenințați cu închisoare, tortură sau moarte, s-ar fi dat înapoi și ar fi descoperit că nu sunt pregătiți pentru o asemenea situație. Ei nu pot suporta încercarea credinței lor. Ceea ce au luat drept credință nu a fost decât încumetare fanatică.
Cei care vor fi cel mai bine pregătiți pentru a-și sacrifica la nevoie chiar viața, dacă li se va cere, vor vorbi mai puțin să se așeze într-o poziție în care nu ar putea asculta de Dumnezeu. Ei nu se vor lăuda cu acest lucru. Vor avea simțăminte profunde și vor medita mult, iar rugăciunile lor arzătoare se vor înălța către ceruri pentru înțelepciune și har. Cei care simt că, în temere de Dumnezeu, nu se pot angaja în mod conștient în acest război, vor fi foarte tăcuți, iar când vor fi întrebați, vor spune simplu ce au de spus, și apoi vor lăsa să se înțeleagă că ei nu simpatizează cu Revoluția.
-358-
Sunt puțini în rândurile păzitorilor Sabatului care simpatizează cu susținătorii sclaviei. Când au îmbrățișat adevărul, aceștia nu au lăsat deoparte vederile greșite pe care ar fi trebuit să le părăsească. Ei au nevoie să bea mai profund din fântâna curățitoare a adevărului. Unii au adus cu ei vechile lor prejudecăți politice, care nu sunt în armonie cu principiile adevărului. Ei susțin că sclavii sunt proprietatea stăpânului și că aceștia nu trebuie să-i fie luați. Îi văd ca pe niște vite și spun că este o greșeală față de stăpânul lor să-l lipsească de aceștia, așa cum ar fi dacă li s-ar lua vitele. Mi-a fost arătat că nu contează cât a plătit stăpânul pentru trupul și sufletul oamenilor; Dumnezeu nu îi dă nici un drept asupra sufletelor omenești și el nu are dreptul să-i țină ca proprietate a sa. Domnul Hristos a murit pentru întreaga familie omenească, indiferent că sunt albi sau negri. Dumnezeu l-a făcut pe om o ființă liberă, fie că este alb sau este negru. Instituția sclaviei nu ține cont de acest lucru și îi îngăduie omului să exercite asupra semenului său o putere pe care Dumnezeu nu i-a acordat-o niciodată și care Îi aparține doar lui Dumnezeu. Stăpânul de sclavi și-a permis să-și asume răspunderea, care este a lui Dumnezeu, asupra sclavului său și, drept urmare, el va da socoteală pentru păcatele, neștiința și viciile sclavului. El va fi chemat să dea socoteală de puterea pe care o exercită asupra sclavului. Rasa de culoare constituie proprietatea lui Dumnezeu. Creatorul lor este și singurul lor stăpân, iar aceia care au îndrăznit să înlănțuie trupul și sufletul sclavului, să-l înjosească precum animalele, își vor primi răsplata. Mânia lui Dumnezeu a dormitat, însă ea se va trezi și va fi revărsată neamestecată cu har.
Unii au fost atât de neînțelepți, încât și-au expus deschis principiile în favoarea menținerii sclaviei — principii care nu sunt de proveniență cerească, ci vin de la Satana. Aceste spirite neastâmpărate vorbesc și acționează în așa fel, încât aduc rușine cauzei lui Dumnezeu. Voi reda în continuare copia unei scrisori scrisă fratelui A., din ținutul Oswego, New York:
Va continua.