Continuare.
Am văzut că unii au fost foarte geloși pe tine, temându-se că nu s-a procedat corect cu tine și că frații slujitori nu ți-au făcut dreptate. Unii ca aceștia ar trebui să se dea la o parte din cale, să-și mărturisească greșelile cu credincioșie și să lase critica și greșelile tale pe seama capului tău. Dumnezeu dorește ca ei să facă acest lucru până când tu te vei pocăi pe deplin și vei face o mărturisire din toată inima. Aceia care dovedesc o simpatie nesfințită față de tine nu te pot ajuta. Fie ca aceștia să aibă zel în ce privește pocăința față de păcatele lor și să te lase să te aperi singur. Te-ai dat cu totul la o parte; și dacă nu faci o lucrare deplină, de a-ți mărturisi greșelile fără a-i critica pe frați, și dacă nu ești dispus să primești sfat, nu poți face parte din poporul lui Dumnezeu.
Te-ai separat cu semeție de cei asupra cărora Dumnezeu a pus povara cea grea a lucrării Sale. În timp ce soțul meu făcea munca pe care trei bărbați ar fi trebuit să o facă, tu l-ai jignit cu observațiile și aluziile tale și i-ai ajutat și pe alții să mai pună poveri asupra lui. Trebuie să-ți dai seama de acest lucru. Tu nu ai avut o anumită povară asupra ta; tu ai avut timp pentru meditație și studiu, odihnă și somn, în timp ce soțul meu era obligat să lucreze zi după zi și adesea noaptea târziu; iar uneori, când voia să doarmă, nu putea deoarece plângea și gemea pentru cauza adevărului și datorită nedreptății pe care i-o făceau frații, deși viața și interesul său erau dedicate în întregime lucrării.
-320-
El a avut grija și responsabilitatea acestor treburi la birou, grija cu privire la hârtie și multă grijă pentru comunitățile din diferite state. Și cu toate acestea, câțiva dintre frații lui din lucrare l-au tulburat și l-au necăjit prin faptele lor neînțelepte. Tu și alți câțiva frați l-ați privit pe fratele White ca pe un individ de afaceri, care nu are prea mult de a face cu religia. Unii ca aceștia nu îl cunosc. Satana îi înșeală pe mulți cu privire la el. Dumnezeu a găsit de cuviință să așeze povara lucrării asupra lui, să-l aleagă pe el pentru a conduce diferite acțiuni întreprinse; El a ales o persoană sensibilă, care poate simți cu cei nenorociți, conștiincioasă și totuși independentă, care nu va acoperi păcatul, ci va sesiza de îndată răul, îl va respinge și nu-i va face loc, chiar dacă urmarea ar fi fost să rămână de unul singur. Acestea sunt motivele pentru care el suferă atât de mult. Frații lui, în general, nu știu nimic în legătură cu poverile pe care le poartă și multora nici nu le pasă de el, iar prin faptele lor îndoielnice, adaugă asupra lui multă grijă și tulburare. Cerul notează toate aceste lucruri. Bărbații care nu au greutăți sau poveri asupra lor, care pot avea ore de tihnă, care nu au nimic de făcut în mod special, care pot medita, studia și împrospăta mintea, pot da pe față multă stăpânire de sine. Ei nu văd nimic care să-i determine să aibă un zel deosebit și sunt gata să petreacă ore în șir în discuții fără rost. Iar unii îi privesc pe aceștia ca fiind cei mai buni și cei mai sfinți oameni de pe pământ. Însă Dumnezeu nu vede așa cum vede omul. Dumnezeu privește la inimă. Aceia care iau o poziție atât de ușuratică vor fi răsplătiți potrivit cu faptele lor.
Poziția pe care o ocupă soțul meu nu este de invidiat. Aceasta necesită cea mai mare atenție, grijă și trudă a minții. Necesită exercitarea unei judecăți și înțelepciuni sănătoase. Necesită tăgăduire de sine, o inimă deschisă și o voință puternică pentru a urni din loc lucrurile. În această poziție importantă, Dumnezeu are nevoie de un bărbat care să se aventureze în aceste lucruri, să-și asume un anumit risc, să fie hotărât în ceea ce este drept, oricare ar fi consecințele; să lupte împotriva obstacolelor fără să se clatine, chiar dacă viața i-ar fi în joc.
-321-
Greutatea și răspunderea acestei lucrări aduc multe griji, nopți nedormite și necesită cele mai serioase, arzătoare, chiar agonizante rugăciuni. Domnul l-a pus pe soțul meu în față, dându-i poziții de răspundere una după alta. Critica din partea fraților lui îi chinuie sufletul, dar el nu trebuie să se clatine în lucrarea pe care o are de făcut. Colaboratorii lui care au doar o formă de evlavie se opun oricărui pas înainte pe care Dumnezeu îl îndeamnă să-l facă și timpul său prețios trebuie să-l ocupe călătorind din loc în loc, luptând cu necazurile în comunitățile unde trebuie să dreagă ceea ce au stricat acești frați cu numele. Bieții muritori! Ei încurcă lucrurile, nu au acel simț cu privire la ceea ce trebuie să fie un creștin. Aceia cărora li s-a încredințat lucrarea de a aduce o mărturie clară, pătrunzătoare, în temere de Dumnezeu, de a mustra răul, de a lucra cu toate energiile pentru a zidi în poporul lui Dumnezeu și de a se întemeia bine în anumite puncte ale adevărului prezent, au avut parte adesea de critică, în locul simpatiei și ajutorului, în timp ce aceia care, ca și tine, au luat o poziție evazivă sunt considerați oameni devotați și blânzi. Dumnezeu nu îi socotește astfel. Înainte-mergătorul lui Hristos de la prima Sa venire a fost un vorbitor direct, răspicat. El a mustrat păcatul și a spus lucrurilor pe nume. El a înfipt securea la rădăcina copacului. S-a adresat în acest fel unei anumite clase de oameni care au venit la el să fie botezați în Iordan: “Pui de năpârci, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare? Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră. Iată că securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor; deci, orice pom care nu face roadă bună, va fi tăiat și aruncat în foc.” (Matei 3, 7-10.)
În acest timp înfricoșător, înainte de a doua venire a Domnului Hristos, predicatorii credincioși ai lui Dumnezeu trebuie să aducă o mărturie și mai pronunțată decât cea pe care a adus-o Ioan Botezătorul. În fața lor stă o lucrare importantă, plină de responsabilitate; iar pe aceia care tratează lucrurile cu ușurință, Dumnezeu nu îi recunoaște ca fiind păstorii Săi. Pe aceștia îi așteaptă un necaz teribil.
-322-
Acest fanatism ciudat din Wisconsin se trage din teoria cu privire la sfințenie susținută de fratele K., o sfințenie independentă de întreita solie îngerească, în afara adevărului prezent. Sora G. a primit această teorie falsă de la el, a primit-o pentru ea și apoi i-a învățat cu mult zel și pe alții. Aceasta aproape a distrus atașamentul ei față de adevărurile importante, sacre, pentru acest timp, adevăruri care, dacă ea le-ar fi împărtășit și li s-ar fi supus, s-ar fi dovedit o ancoră care să o pună pe o temelie sigură. Însă ea împreună cu mulți alții au făcut din această teorie cu privire la sfințire sau consacrare lucrul cel mai important, iar adevărurile mari din Cuvântul lui Dumnezeu le-au socotit de mică însemnătate, “dacă inima era în rânduială”. Și bietele suflete erau fără ancoră, mânate de sentimente, iar Satana le-a putut lua în stăpânire mințile pentru a le impresiona și a le da simțăminte care îi conveneau lui. Rațiunea și judecata sunt disprețuite, iar cauza lui Dumnezeu a ajuns în mod teribil de ocară.
Fanatismul în care ai căzut ar trebui să vă conducă, pe tine și pe alții, să cercetați înainte de a decide cu privire la această formă de consacrare. Ceea ce se vede nu constituie dovada pentru un caracter creștin. Tu și alții vă temeți de critică și sunteți foarte atenți să vedeți orice greșeală sau aparentă neglijență față de voi, simțindu-vă în acest caz jigniți. Ești prea sever. Ai greșit și te-ai înșelat singur. Dacă alții te-au judecat greșit cu privire la anumite lucruri, aceasta nu este mai mult decât te-ai fi putut aștepta, având în vedere împrejurările. Ar fi trebuit să te pocăiești în umilință pentru că te-ai îndepărtat de ceea ce este bine, lucru care a dat ocazie la o diversitate de sentimente și puncte de vedere cu privire la tine; și dacă nu consideri fiecare lucru, luat în parte, ca fiind corect, nu trebuie să-i critici pe alții. Trebuie să-ți mărturisești greșelile fără să-i critici pe alții și să încetezi să te plângi că frații tăi te-au neglijat. Ei ți-au dat mai multă atenție decât ai meritat, având în vedere poziția pe care ai ocupat-o ani de zile. Dacă ai fi putut vedea aceste lucruri așa cum le vede Dumnezeu, ai disprețui felul în care te plângi și te-ai umili sub brațul lui Dumnezeu. “Ascultarea face mai mult decât jertfele, și păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, și împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât închinarea la idoli și terafimi.” (1 Samuel 15, 22.23)
-323-
Capitolul 64 — Unitatea credinței
Cei din _____ și din împrejurimi, care pretind că sunt credincioși, nu s-au înrolat în lucrare pentru a pune în practică adevărurile pe care le susțin. Nordul statului Wisconsin este bântuit de o influență distrugătoare. Dacă toți ar fi dovedit acel atașament față de Review pe care Dumnezeu l-a dorit, ei ar fi avut multe foloase și ar fi fost instruiți prin adevărurile pe care această revistă le susține. Ei ar fi avut o credință corectă, o poziție hotărâtă în privința adevărului pentru acest timp și ar fi fost apărați și izbăviți din acest fanatism. Simțurile multora sunt tocite; emoțiile artificiale le-au distrus discernământul și vederea spirituală. Acum este foarte important ca ei să acționeze cu înțelepciune, astfel ca obiectivul lui Satana să nu poată fi împlinit prin înfrângerea acelora pe care el a avut puterea să-i înșele.
Când aceia care au greșit ajung să se convingă că au greșit, atunci Satana trage foloase de pe urma greșelii lor, ținând-o în mod permanent în fața ochilor lor, pentru ca ei să se dea înapoi de la orice exercițiu spiritual, și pe această cale el caută să le distrugă credința în adevărata evlavie. Pentru că au fost înșelați o dată, ei se tem să facă vreun efort prin rugăciune serioasă, arzătoare, pentru ca Dumnezeu să-i ajute în mod special și să le dea biruință. Unii ca aceștia nu trebuie să-l lase pe Satana să-și atingă obiectivul de a-i atrage în formalism rece și necredință. Ei trebuie să nu uite că temelia lui Dumnezeu este sigură, de neclintit. Să se dovedească faptul că Dumnezeu este credincios, iar omul mincinos. Unica lor siguranță este să-și așeze piciorul pe o temelie trainică, să vadă și să înțeleagă întreita solie îngerească, să prețuiască, să iubească și să se supună adevărului.
-324-
Domnul Hristos pregătește un popor, aducându-i pe membrii acestuia la unitatea credinței pentru ca ei să fie una, așa cum El este una cu Tatăl. Trebuie să se renunțe la deosebirile de păreri, astfel ca toți să ajungă în unitate cu trupul bisericii, ca să aibă același gând și aceeași judecată. 1 Corinteni 1, 10: “Vă îndemn, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveți toți același fel de vorbire, să n-aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire.” Romani 15, 5.6: “Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă facă să aveți aceleași simțăminte, unii față de alții, după pilda lui Hristos Isus; pentru ca toți împreună, cu o inimă și cu o gură, să slăviți pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.” Filipeni 2, 2: “Faceți-mi bucuria deplină, și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând”.
Întregul popor al lui Dumnezeu ar trebui să dovedească interes față de cauza Sa. Frații din Wisconsin nu au dat dovadă de acest interes. De asemenea le-a lipsit energia. Unii gândesc că nu este păcat să-și irosească timpul în trândăvie, în timp ce alții, care iubesc cauza prețioasă a adevărului, își economisesc timpul și în puterea lui Dumnezeu lucrează și trudesc greu pentru ca familiile lor să poată trăi ordonat și confortabil și să aibă ceva pe deasupra spre a investi în lucrare, aducându-și astfel aportul la înaintarea ei, bucurându-se, în final, și de o comoară în ceruri. Nu trebuie ca unii să lenevească, iar alții să fie împovărați. Dumnezeu le cere acelora care au sănătate și putere în corp să facă tot ce pot și să-și folosească puterea spre slava Sa, pentru că ei nu-și aparțin lor înșiși. Ei vor da socoteală lui Dumnezeu pentru felul în care își folosesc timpul și puterea, care le sunt acordate de cer.
Datoria de a contribui la înaintarea adevărului nu stă numai asupra celor avuți. Fiecare are o anumită parte de făcut. Cel care și-a folosit timpul și puterea pentru a strânge bogății este răspunzător de felul în care le folosește. Dacă cineva are drept capital al său sănătate și putere, trebuie să le folosească în mod corect. Dacă petrece timpul în trândăvie, făcând vizite inutile și antrenându-se în discuții fără rost, el este leneș în lucru, ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu interzice. Unii ca aceștia au o lucrare de făcut: să asigure cele necesare familiilor lor și apoi să pună deoparte câte ceva pentru scopuri caritabile din cele cu care Dumnezeu i-a binecuvântat.
-325-
Nu trebuie să ne purtăm de grijă doar nouă înșine în această lume, ci ni se cere să contribuim la marea lucrare a mântuirii, imitând în acest fel viața plină de tăgăduire de sine, de sacrificiu de sine și atât de folositoare pentru alții, a Domnului Hristos. Cei cărora le place mai mult o viață tihnită decât adevărul lui Dumnezeu nu vor fi doritori să-și folosească timpul și puterea în mod înțelept și bine, pentru a putea avea o parte în răspândirea adevărului. Mulți tineri din Wisconsin nu au simțit greutatea cauzei sau nevoia de a face vreun sacrificiu pentru înaintarea adevărului. Ei nu vor avea putere până când nu-și vor schimba viața și nu vor face eforturi deosebite pentru înaintarea cauzei adevărului, astfel ca suflete să poată fi salvate. Unii fac sacrificii, dovedesc interes și lucrează dublu, cu eforturi neobosite pentru a susține cauza pe care o iubesc. Lucrarea lui Dumnezeu este pentru ei o parte din viața lor; dacă aceasta suferă, ei suferă împreună cu ea, iar când aceasta prosperă, ei sunt fericiți.
Proverbe 3, 9.10: “Cinstește pe Domnul cu averile tale, și cu cele dintâi roade din tot venitul tău: căci atunci grânarele îți vor fi pline de belșug, și teascurile tale vor geme de must.” Cei care sunt leneși se amăgesc cu gândul că Dumnezeu nu le pretinde nimic pentru că ei nu au nici un venit. Însă aceasta nu va fi o scuză pentru ei. Dacă ar fi dorit cu tot dinadinsul să câștige câte ceva pentru vistieria lui Dumnezeu, s-ar fi deschis căi pentru ei și ar fi avut câte ceva spre a consacra lucrării Sale, făcându-și astfel o comoară în ceruri.
-326-
Capitolul 65 — Nordul statului Wisconsin
Pe când mă aflam în Roosevelt, New York, la data de 3 august 1861, mi-au fost prezentate mai multe comunități și familii. Mi-au fost arătate influențele pe care le-au exercitat și urmările lor descurajatoare. Satana a folosit ca agenți ai săi indivizi care pretind a crede o parte a adevărului prezent, în timp ce ei se aflau în război cu o altă parte a acestuia. Pe unii ca aceștia el îi folosește cu mai mult succes decât pe aceia care sunt în război cu toată credința noastră. Modul său viclean de a induce în eroare prin credincioși care cred adevărul doar parțial i-a înșelat pe mulți și le-a derutat credința. Aceasta constituie cauza dezbinărilor existente în nordul statului Wisconsin. Unii primesc o parte a soliei, însă resping o altă parte. Unii acceptă Sabatul, dar resping întreita solie îngerească; totuși, deoarece au primit Sabatul, ei pretind a fi în părtășie cu cei care cred tot adevărul prezent. Apoi ei lucrează pentru a-i aduce și pe alții în aceeași poziție de întuneric cu ei înșiși. Ei nu se simt răspunzători față de nimeni și au o credință a lor înșiși, independentă de ceilalți. Unora ca aceștia li se îngăduie să aibă o anumită influență, când de fapt nu ar trebui să li se ofere nici un loc, în ciuda pretențiilor lor de onestitate.
Sufletele sincere vor vedea lanțul drept al adevărului prezent. Ele vor vedea legăturile lui armonioase, verigă cu verigă unindu-se în cadrul întregului cel mare, și se vor lega strâns de el. Adevărul prezent nu este greu de înțeles, iar poporul pe care Dumnezeu îl conduce va fi unit pe această temelie largă, solidă. El nu va folosi persoane cu o credință diferită, cu păreri și vederi diferite, care să dezbine. Cerul și îngerii cei sfinți lucrează pentru a uni, pentru a conduce la unitatea credinței în cadrul aceluiași trup. Satana se opune acestui lucru și este hotărât să împrăștie, să dezbine și să aducă diferite simțăminte cărora rugăciunea Domnului Hristos nu le poate răspunde: “Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca, și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17, 20.21.) Domnul Isus a rânduit ca poporul Său să aibă o singură credință. Dacă unul merge și predică un lucru, iar altul merge și predică ceva diferit de acesta, cum pot cei care cred prin cuvântul lor să fie una? Vor exista deosebiri în simțăminte.
-327-
Am văzut că, dacă ar dori să prospere, poporul lui Dumnezeu din Wisconsin ar trebui să ia o poziție hotărâtă cu privire la aceste lucruri și totodată să contracareze influența acelora care produc tulburare și dezbinare, învățând lucruri contrare corpului bisericii. Unii ca aceștia sunt stele rătăcitoare. Dau puțină lumină, duc și susțin doar o mică parte a adevărului și îi înșeală în acest fel pe cei lipsiți de experiență. Satana îi înzestrează cu spiritul lui, însă Dumnezeu nu este cu ei, Duhul Său nu locuiește în ei. Domnul Isus S-a rugat ca ucenicii Lui să fie una, așa cum El este una cu Tatăl, “pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis”. Unicitatea și unitatea rămășiței credincioase a poporului lui Dumnezeu duc în fața lumii convingerea puternică a faptului că ei au adevărul și sunt poporul deosebit al lui Dumnezeu. Această unicitate și unitate răstoarnă planurile vrăjmașului și el este hotărât să facă orice pentru ca acestea să nu existe. Adevărul prezent, crezut în inimă și trăit în viață, face ca poporul lui Dumnezeu să fie una și să aibă o influență puternică.
Dacă așa-zișii păzitori ai Sabatului din Wisconsin ar fi căutat cu stăruință și s-ar fi străduit să fie în armonie cu rugăciunea Domnului Hristos, să fie una așa cum El și Tatăl sunt una, lucrarea lui Satana ar fi fost înfrântă. Dacă toți ar fi căutat să fie în armonie cu trupul, fanatismul, care a făcut o rană atât de adâncă asupra cauzei adevărului prezent în nordul statului Wisconsin, nu ar fi luat naștere; căci acesta este urmarea separării de trup și căutării de a avea o credință originală, independentă față de credința trupului bisericii.
În ultima viziune care mi-a fost dată la Battle Creek, mi-a fost arătat că cei din _____ au apucat pe o cale neînțeleaptă cu privire la viziuni, pe vremea organizării bisericii de acolo. În _____, unii erau copii ai lui Dumnezeu și, cu toate acestea, aveau îndoieli în privința viziunilor. Alții nu manifestau opoziție, însă nu îndrăzneau să ia o poziție hotărâtă cu privire la acestea. Unii erau sceptici și aveau motive suficiente să fie. Falsele viziuni și manifestările fanatice, cu roadele mizerabile ce au urmat, au influențat lucrarea din Wisconsin, stârnind repulsie asupra oricărui lucru ce purta numele de viziune. Toate acestea ar fi trebuit luate în considerație, dându-se dovadă de înțelepciune. Nu ar fi trebuit să existe o preocupare specială pentru aceia care nu au văzut niciodată persoana care are viziuni și care nu au nici o cunoștință cu privire la influența viziunilor. Unii ca aceștia nu ar trebui să fie lipsiți de beneficiile și privilegiile bisericii, dacă viața lor de creștin este de altfel corectă și și-au format un frumos caracter creștin.
-328-
Mi-a fost arătat că unii ar putea primi viziunile publicate judecând pomul după roadele sale. Alții sunt ca Toma necredinciosul: nu pot crede Mărturiile publicate și nici să primească dovezi prin mărturia altora, ci trebuie să vadă și să aibă ei înșiși dovada. Unii ca aceștia nu trebuie lăsați deoparte, ci, cu îndelungă răbdare și dragoste frățească, să se lucreze cu ei până ce vor lua o anumită poziție, hotărând pentru sau împotriva viziunilor. Dacă ei luptă împotriva viziunilor despre care nu au cunoștință, dacă ei își manifestă opoziția până într-acolo încât se opun în lucruri în care nu au experiență și se supără când cei care cred că viziunile sunt de la Dumnezeu, vorbesc despre acestea în adunare simțindu-se mângâiați prin sfaturile pe care le dau aceste viziuni, biserica să știe că aceștia nu fac bine comportându-se astfel. Biserica lui Dumnezeu nu trebuie să se înjosească, să cedeze și să renunțe la libertatea pe care o are, în fața unor asemenea nemulțumiți. Dumnezeu a lăsat daruri în biserică pentru ca aceasta să aibă foloase de pe urma lor; iar când cei care susțin că au adevărul se opun acestor daruri și luptă împotriva viziunilor, sufletele sunt în pericol datorită influenței acestora și este timpul ca atunci să se lucreze cu ei, pentru ca cei slabi să nu fie duși în rătăcire prin influența lor.
Va continua.