Continuare.
Dumnezeu privește la acei lucrători cu experiență, care au trudit sub povară atunci când aceasta era grea și erau doar câțiva care o duceau. Fiți atenți ce le reproșați și ce murmurați împotriva lor; căci toate acestea vi se vor lua în seamă, iar mâna lui Dumnezeu ce aduce binecuvântare nu va mai fi cu voi. Unii frați, care au foarte puțină experiență, care nu au dus nici o povară, care nu au făcut decât puțin sau chiar nimic pentru avansarea cauzei adevărului prezent, care nu au cunoștință de felul cum stau lucrurile la Battle Creek, sunt cei dintâi care caută greșeli în ce privește conducerea lucrării de acolo. Iar aceia care nu țin ordine în lucrurile lor vremelnice și nu știu să-și conducă propria lor casă sunt aceia care se opun rânduielii, adică acelui sistem care asigură ordine în biserica lui Dumnezeu. Ei nu au nici un fel de gust în lucrurile acestea vremelnice și se opun oricărui lucru de acest fel în biserică. Astfel de persoane nu ar trebui să aibă nici un fel de cuvânt în chestiuni legate de biserică. Influența lor nu ar trebui să aibă nici cea mai mică greutate asupra altora.
-240-
Capitolul 49 — Consacrare deplină
Stimate frate și soră K.,
În ultima vreme, mi-au fost arătate câteva lucruri legate de familia voastră. Domnul are gânduri pline de îndurare cu privire la voi și nu vă va părăsi dacă voi nu Îl veți părăsi. L. și M. sunt într-o stare de căldicel. Ei trebuie să se trezească și să facă eforturi în ce privește mântuirea, căci, dacă nu, vor pierde viața veșnică. Ei trebuie să simtă o responsabilitate în mod personal și să aibă o experiență pentru ei înșiși. Ei au nevoie de lucrarea Duhului Sfânt în inimă, care îi va călăuzi să iubească și să prefere să fie în mijlocul poporului lui Dumnezeu, mai presus de orice altceva, și să se despartă de aceia care nu iubesc lucrurile spirituale. Domnul Isus cere un sacrificiu complet, o consacrare deplină. L. și M., voi nu ați realizat faptul că Dumnezeu cere de la voi sentimente neîmpărțite. Voi ați pretins că sunteți sfinți, dar ați coborât la nivelul de jos al vieții spirituale. Vouă vă place societatea tinerilor care nu au nici o considerație pentru adevărurile sacre pe care voi pretindeți că le susțineți. Voi nu v-ați deosebit de cei cu care v-ați întovărășit și ați fost mulțumiți cu acel fel de religie prin care să fiți plăcuți tuturor, fără să vă atragă critica nimănui.
Domnul Hristos cere totul. Sacrificiul Său a fost prea scump, prea mare, și nu ne poate cere mai puțin decât totul. Credința noastră sfântă strigă: despărțire. Noi nu trebuie să fim ca lumea sau cum sunt creștinii morți, împietriți. “Să vă schimbați prin înnoirea minții voastre.” (Romani 12, 2.) Aceasta este o cale a tăgăduirii de sine. Iar atunci când gândiți că această cale este prea strâmtă, că este nevoie de mult prea multă tăgăduire de sine pe această cale îngustă, când spuneți: Ce greu este să renunți la tot, puneți-vă această întrebare: “La ce a renunțat Domnul Hristos pentru mine?” Această întrebare pune în umbră tot ce am putea numi tăgăduire de sine. Priviți la El în grădină, când sudoarea Lui se transforma în picături mari de sânge. Un înger este trimis din ceruri pentru a-L întări pe Fiul lui Dumnezeu. Urmați-L pe calea spre sala de judecată, în timp ce este ridiculizat, batjocorit și insultat de acea gloată înfuriată. Priviți-L când este îmbrăcat cu haina aceea veche, regească, de purpură. Ascultați glumele grosolane și batjocura crudă. Priviți cum Îi așează pe acea frunte nobilă cununa de spini, apoi cum Îi pun trestia, cum fac ca spinii să-I pătrundă în tâmple și din fruntea aceea sfântă să țâșnească sângele. Ascultați gloata aceea nelegiuită strigând cu nerăbdare și cerând sângele Fiului lui Dumnezeu. El este dat în mâinile lor, iar ei Îl conduc pe nobilul suferind, palid, slăbit, leșinând, spre locul de răstignire. Este întins pe crucea de lemn, iar cuiele pătrund în fragilele Lui mâini și picioare. Priviți-L cum atârnă pe cruce, în acele ceasuri înspăimântătoare, când îngerii își acoperă fețele ca să nu vadă scena aceea de nesuportat, iar soarele nu mai vrea să lumineze, refuzând parcă să privească. Gândiți-vă la aceste lucruri și apoi întrebați-vă: Este calea prea strâmtă? Nu, nu.
-241-
Într-o viață împărțită, în care puneți doar jumătate de inimă, veți găsi îndoială și întuneric. Nu vă veți putea bucura nici de mângâierea pe care o aduce religia, nici de pacea pe care o dă lumea. Nu vă așezați pe scaunul comod al lui Satana, care spune: “Fă puțin”, ci treziți-vă și țintiți spre standardul cel înalt la care aveți privilegiul să ajungeți. Este un privilegiu binecuvântat să renunți la tot pentru Hristos. Nu priviți la viețile altora pentru a-i imita, căci nu vă veți ridica mai sus. Aveți un singur model adevărat, care nu dă greș. Sigur este să-L urmați doar pe Hristos. Hotărâți-vă să-i părăsiți pe cei care au ca principiu lenevia spirituală și mergeți înainte, spre a atinge înălțimea caracterului creștin. Formați-vă un caracter pentru ceruri. Nu dormiți în post. Preocupați-vă cu sinceritate și credincioșie de propriul vostru suflet.
Voi îngăduiți un rău care amenință să vă distrugă spiritualitatea. Acesta va eclipsa toată frumusețea și interesul pentru paginile sfinte. Pasiunea pentru cărțile de povești, basme și altfel de lecturi nu are nici o influență spre bine asupra minții care este în vreun fel consacrată în serviciul lui Dumnezeu. Aceasta produce o emoție falsă, nesănătoasă, aprinde imaginația, mintea devine inactivă și se descalifică pentru orice fel de exercițiu spiritual. Aceasta lipsește sufletul de rugăciune și dragoste pentru lucrurile spirituale. Lectura care aruncă lumină asupra Cărții Sacre și vă stârnește dorința și sârguința de a o studia nu este periculoasă, ci benefică. Mi-ați fost înfățișați având privirea întoarsă de la Cartea Sfântă și fixată în mod intenționat asupra cărților de senzație, care reprezintă moarte pentru religie. Cu cât veți cerceta Scripturile mai des, mai cu sârguință, ele vor apărea în ochii voștri mai frumoase și veți avea tot mai puțin gust pentru lectura ușoară! Studiul zilnic al Scripturii va avea o influență sfințitoare asupra minții. Veți respira o atmosferă cerească. Legați-vă inima de această prețioasă carte. La nevoie se va dovedi un bun prieten și călăuză.
-242-
În viața voastră, ați avut în vedere diferite obiective și cât de doritori și perseverenți ați fost ca să atingeți aceste obiective! Ați tot calculat și plănuit, până când ceea ce ați anticipat s-a realizat. Acum aveți în fața voastră un obiectiv demn de un efort perseverent, neobosit, de o viață întreagă. Acesta este mântuirea sufletului vostru, viața veșnică. Și aceasta cere tăgăduire de sine, sacrificiu și studiu atent. Trebuie să fiți curățiți. Vă lipsește influența mântuitoare a Duhului lui Dumnezeu. Vă amestecați printre tovarășii voștri și uitați că purtați Numele lui Hristos. Acționați și vă îmbrăcați ca și ei.
Sora K., am văzut că ai o lucrare de făcut. Mândria ta trebuie să moară, iar interesul tău trebuie să se îndrepte cu totul spre adevăr. Destinul tău veșnic depinde de cursul pe care îl urmezi acum. Dacă vrei să dobândești viața veșnică, trebuie să trăiești pentru ea și să îți tăgăduiești eul. Ieși din lume și desparte-te de ea. Viața ta să fie marcată de cumpătare, veghere și rugăciune. Îngerii veghează dezvoltarea caracterului și cântăresc valoarea morală. Toate cuvintele și faptele noastre sunt trecute în revistă înaintea lui Dumnezeu. Trăim un timp solemn, înfricoșător. Speranța vieții veșnice nu trebuie tratată cu ușurință; aceasta trebuie rezolvată între tine și Dumnezeu. Unii se bazează pe judecata și experiența altora, în loc să facă efortul de a-și cerceta cu atenție inimile, și vor trece astfel luni și ani de zile fără ca ei să aibă mărturia Duhului lui Dumnezeu sau să aibă dovada acceptării lor. Ei se înșeală singuri. Au o pretinsă speranță, însă le lipsește calificarea esențială a unui creștin. Întâi trebuie să se producă o lucrare deplină asupra inimii, apoi obiceiurile lor vor deveni nobile, înălțătoare, ca ale unor urmași demni ai lui Hristos. Pentru a ne trăi credința, avem nevoie de efort și curaj moral.
-243-
Poporul lui Dumnezeu este deosebit. Spiritul lui nu se poate amesteca cu spiritul și influența lumii. Nu ar trebui să porți numele de creștin dacă nu ești demn de el. Nu face doar declarații în legătură cu credința ta. Nu te amăgi în această problemă atât de importantă. Examinează foarte bine temelia nădejdii tale. Tratează cinstit cu propriul tău suflet. O nădejde închipuită nu te va mântui niciodată. Ai luat în calcul prețul? Mă tem că nu. Hotărăște-te acum dacă Îl vei urma pe Hristos, oricât ar costa. Nu poți face acest lucru și să te bucuri totuși de societatea acelora care nu acordă atenție lucrurilor sfinte. Duhurile care vă stăpânesc nu se pot amesteca, așa cum nu se poate amesteca uleiul cu apa.
Nu este puțin lucru să fii copil al lui Dumnezeu și moștenitor împreună cu Hristos. Dacă acesta este privilegiul tău, vei cunoaște părtășia suferințelor lui Hristos. Dumnezeu privește la inimă. Am văzut că trebuie să-l cauți cu seriozitate și să ridici standardul credinței mai sus, căci, dacă nu, cu siguranță vei pierde viața veșnică. Poate îți pui întrebarea: A văzut sora White acest lucru? Da; și am încercat să ți-l pun înainte ca să simți și tu ce am simțit eu. Fie ca Domnul să te ajute să dai atenție acestor lucruri.
Stimate frate și soră, vegheați cu grijă stăruitoare asupra copiilor voștri. Spiritul și influența lumii distrug orice dorință pe care o au de a fi adevărați creștini. Fie ca influența voastră să-i determine să iasă din tovărășiile în care nu există interes pentru lucrurile religioase. Ei trebuie să facă un sacrificiu dacă vor să câștige cerul în cele din urmă.
-244-
Capitolul 50 — Experiență personală
La 20 septembrie 1860, s-a născut al patrulea copil al meu, John Herbert White. Când acesta avea trei săptămâni, soțul meu a simțit că este de datoria lui să călătorească. La Conferință s-a hotărât ca fratele Loughborough să plece în vest, iar el în est. Cu câteva zile înainte de plecare, soțul meu era foarte deprimat. O dată a vrut să renunțe la călătorie, deși se temea să facă acest lucru. Simțea că are ceva de făcut, dar era împresurat de nori de întuneric. Nu se putea odihni sau dormi. Mintea îi era continuu tulburată. El a relatat starea sa fraților Loughborough și Cornell și au îngenuncheat împreună înaintea Domnului, pentru a cere sfat de la El. Apoi norii s-au îndepărtat și a strălucit clar lumina. Soțul meu a simțit că Duhul Domnului îl îndreaptă pe el spre vest, iar pe fratele Loughborough spre est. După aceasta s-au simțit luminați cu privire la datoria lor și au acționat în consecință.
Cât timp soțul meu a fost plecat, m-am rugat ca Domnul să-l susțină și să-l întărească și am dobândit asigurarea că va merge cu el. Cam cu o săptămână înainte ca el să ajungă în Mauston, Wisconsin, am primit, pentru publicare, scrisori de la sora G., despre care ea susținea că sunt viziuni date ei de către Domnul. Când am citit aceste epistole, m-am întristat pentru că nu veneau de la sursa cea bună. Deoarece soțul meu nu știa nimic despre ce avea să întâmpine la Mauston, m-am temut că va fi nepregătit să facă față fanatismului și că aceasta va avea o influență descurajatoare asupra lui. El trecuse prin atât de multe asemenea scene în experiența noastră de început și suferise așa de mult de pe urma spiritelor nesupuse, turbulente, încât mă gândeam cu groază că va da piept cu acestea. Am trimis vorbă comunității din Battle Creek să se roage pentru soțul meu și, de asemenea, și noi, la altar, Îl căutam pe Domnul cu stăruință în favoarea lui. Cu duhul zdrobit și cu multe lacrimi, am încercat să ne prindem credința tremurândă de făgăduințele lui Dumnezeu și am avut dovada că El ne-a ascultat rugăciunea și va fi cu soțul meu, dându-i sfat și înțelepciune.
-245-
Pe când căutam în Biblie un verset pe care Willie să-l memoreze pentru Școala de Sabat, acest pasaj din Scriptură mi-a atras atenția: “Domnul este bun; El este un loc de scăpare în ziua necazului; și cunoaște pe cei ce se încred în El.” (Naum 1, 7.) Am plâns când am văzut aceste cuvinte, pentru că păreau atât de potrivite. Toată povara sufletului meu era pentru soțul meu și comunitatea din Wisconsin. El a simțit binecuvântarea lui Dumnezeu pe când era în Wisconsin. Domnul fusese pentru el o cetate de scăpare la vreme de necaz și l-a susținut prin Duhul Său, ca să poată rosti o mărturie hotărâtă împotriva fanatismului sălbatic de acolo.
Pe când se afla la Mackford, Wisconsin, soțul meu mi-a scris o scrisoare în care îmi spunea: “Mă tem că acasă nu este totul bine. Am niște presimțiri cu privire la copilași.” Pe când se ruga pentru familia de acasă, a avut simțământul că pruncul este foarte bolnav. Copilul părea că stă întins înaintea lui, având fața și capul foarte rău umflate. Când am primit scrisoarea, copilul era bine, ca de obicei; însă, în dimineața următoare, s-a îmbolnăvit foarte rău. Era un caz foarte grav de erizipel al feței și capului. Când s-a întâlnit cu fratele Wich aproape de Round Grove, Illinois, soțul meu a primit o telegramă care îl informa despre boala copilului. După ce a citit-o, a afirmat către cei prezenți că nu este surprins de această veste, deoarece Domnul l-a pregătit sufletește pentru a auzi că fața și capul copilului erau grav afectate.
Scumpul meu copilaș a suferit foarte mult. Douăzeci și patru de zile și nopți am vegheat cu îngrijorare asupra lui, folosind toate mijloacele cu putință pentru refacerea lui și am prezentat cu stăruință cazul lui înaintea lui Dumnezeu. Uneori nu-mi puteam stăpâni sentimentele când îi vedeam suferința. Am vărsat multe lacrimi și L-am implorat pe Dumnezeu cu umilință pentru el. Însă Tatăl nostru ceresc a găsit de cuviință să-l ia pe cel atât de iubit.
-246-
Pe 14 decembrie a fost foarte grav și am fost chemată. Pe când îi ascultam răsuflarea greoaie și observam cum dispare pulsul, am știut că va muri. Mâna cea rece a morții era deja asupra lui. A fost un ceas de chin pentru mine. Am urmărit cum respirația îi slăbește până ce a încetat și n-am putut decât să fim mulțumiți că suferința lui a luat sfârșit. Când a murit copilul meu, nu am putut să plâng. Inima îmi era atât de îndurerată, încât credeam că va plesni, dar n-am putut să vărs o lacrimă. La înmormântare am leșinat. Am fost dezamăgiți că nu l-am putut avea la serviciul divin de înmormântare pe fratele Loughborough, însă soțul meu a vorbit cu acea ocazie unei case aglomerate. Apoi ne-am urmat copilul la cimitirul Oak Hill, unde avea să se odihnească până va veni Dătătorul vieții, care va străpunge legăturile mormântului spre a-i da nemurirea.
După ce ne-am întors de la înmormântare, casa îmi părea pustie. M-am simțit împăcată cu voia lui Dumnezeu, deși deznădejdea și negura au pus stăpânire pe mine. Nu puteam depăși descurajările verii ce trecuse. Nu știam la ce să mă aștept în privința stării poporului lui Dumnezeu. Satana pusese stăpânire pe mintea câtorva care erau strâns legați de noi în lucrare, chiar pe unii care ne cunoșteau misiunea și văzuseră rodul eforturilor noastre și care nu fuseseră doar martorii manifestării frecvente a puterii lui Dumnezeu, dar îi și simțiseră influența asupra propriilor lor corpuri. Ce mai puteam nădăjdui pentru viitor? Pe când trăia copilul meu, credeam că îmi înțelesesem datoria. Îl strângeam cu drag la piept și mă bucuram că cel puțin pentru o iarnă voi fi ușurată de orice răspundere mare, căci nu-mi puteam îndeplini datoria de a călători pe timp de iarnă cu copil mic. Însă, când acesta mi-a fost luat, m-am simțit din nou aruncată într-o mare încurcătură.
Starea lucrării și a poporului lui Dumnezeu aproape că mă zdrobea. Fericirea noastră depinde întotdeauna de starea lucrării lui Dumnezeu. Când poporul Său este într-o stare de prosperitate, ne simțim ușurați; însă, când sunt apostaziați și când există discordie între ei, nimic nu ne poate înveseli. Toate interesele noastre și întreaga noastră viață au fost întrețesute cu ridicarea și progresul întreitei solii îngerești. Noi suntem legați de aceasta și, când nu face progrese, trecem prin mari suferințe sufletești.
-247-
Cam în această perioadă, soțul meu, având în vedere trecutul, a început să-și piardă încrederea aproape în oricine. Mulți dintre cei cu care am încercat să fim prieteni s-au purtat ca niște vrăjmași și unii dintre cei pe care el îi ajutase cel mai mult prin influența pe care o avusese și din portofelul lui sărac încercau continuu să-i facă rău și să arunce poveri asupra lui. Într-un Sabat dimineața, pe când se ducea la locul nostru de închinare, l-a copleșit un astfel de simțământ de nedreptate, s-a abătut din drum și a plâns tare, în timp ce adunarea îl aștepta.
De la începutul lucrării noastre noi fuseserăm chemați să aducem o mărturie clară, cinstită, pătrunzătoare, să mustrăm relele și să nu le cruțăm. Și pe tot parcursul drumului erau oameni care se împotriveau mărturiei noastre, vorbeau lucruri neadevărate, murdăreau cu mortar necurat lucrarea noastră, distrugându-ne influența. Domnul ne însărcina să adresăm mustrări, însă mereu erau persoane care se așezau între noi și popor pentru a face mărturia noastră fără efect. Fuseseră date multe viziuni că nu trebuie să ocolim sfatul Domnului, ci trebuie să ne așezăm în poziția de a trezi poporul lui Dumnezeu, pentru că a adormit în păcat. Însă erau puțini cei care simpatizau cu noi, în timp ce de partea răului și de partea acelora care fuseseră mustrați erau mulți. Aceste lucruri ne-au zdrobit și aveam simțământul că nu mai avem de adus nici o mărturie în biserică. Nu știam în cine să avem încredere. Pe când toate aceste lucruri ne apăsau, nădejdea ne-a pierit. Ne-am retras la odihnă spre miezul nopții, însă eu nu am putut să adorm. O durere cumplită era pe inima mea; nu puteam găsi ușurare și am leșinat de câteva ori.
Soțul meu a trimis după frații Amadon, Kellogg și C. Smith. Rugăciunile lor arzătoare au fost ascultate, m-am simțit ușurată și am fost luată în viziune. Mi-a fost arătat că trebuia încă să ne aducem mărturia, direct și pătrunzător. Mi-au fost arătate persoane care evitaseră mărturia pătrunzătoare. Am văzut influența învățăturilor lor asupra poporului lui Dumnezeu.
-248-
I-a fost arătată de asemenea starea poporului lui Dumnezeu din _____. Ei aveau teoria adevărului, însă nu erau sfințiți prin el. Am văzut că, atunci când solii ajung într-un loc nou, lucrarea lor e mai rea decât dacă n-ar face-o, atunci când nu aduc o mărturie clară, directă, tăioasă. Ei trebuie să facă distincție între biserica lui Hristos și creștinii cu numele, formaliști. În această privință se făcuse o greșeală în _____. Fratele N. s-a temut să nu jignească, s-a temut ca nu cumva să iasă la iveală trăsăturile specifice ale credinței noastre; standardul a fost coborât pentru a fi pe plac poporului. Acestora trebuia să li se spună că noi avem adevăruri de o importanță vitală și că soarta lor veșnică depinde de hotărârea pe care o iau aici; că, pentru a putea fi sfințiți prin adevăr, ei trebuie să renunțe la idolii lor, trebuie să-și mărturisească păcatele și astfel vor aduce roade vrednice de pocăință.
Aceia care se angajează în lucrarea de a duce întreita solie îngerească trebuie să acționeze cu hotărâre, în spiritul și în puterea lui Dumnezeu, să predice fără teamă adevărul și să lase ca acesta să taie. Ei trebuie să înalțe standardul adevărului și să îndemne poporul să-l atingă. Prea adesea acesta a fost lăsat atât de jos, pentru a fi la nivelul poporului, în starea sa de întuneric și păcat. Numai mărturia pătrunzătoare îi va determina să se hotărască. O mărturie pașnică, tihnită, nu-i va conduce la aceasta. Oamenii pot asculta acest fel de învățătură de la amvoanele populare; însă slujitorii cărora Dumnezeu le-a încredințat solia solemnă, înfricoșătoare, prin care poporul trebuie trezit și pregătit pentru venirea lui Hristos, trebuie să ducă o mărturie ascuțită, pătrunzătoare. Adevărul nostru este cu atât mai solemn decât cel al așa-zișilor creștini, cu cât sunt mai sus cerurile decât pământul.
Va continua.