Continuare.
Blestemul lui Dumnezeu va cădea cu siguranță asupra părinților necredincioși. Ei nu doar că plantează spini în care se vor înțepa aici, dar, când va veni judecata, va trebui să stea față în față cu necredincioșia lor. Mulți copii se vor scula la judecată și își vor condamna părinții pentru că nu i-au ținut în frâu și îi vor învinovăți de ruina lor. Falsa iubire și iubirea oarbă îi determină pe părinți să treacă cu vederea greșelile copiilor lor și să nu le corecteze și, în consecință, copiii lor sunt pierduți, iar sângele lor se va cere din mâna părinților necredincioși.
Copiii care au crescut în acest fel, fără disciplină, trebuie să învețe totul atunci când vor să fie urmași ai lui Hristos. Experiența lor religioasă este afectată de felul cum au crescut în copilărie. Adeseori apare aceeași ambiție, aceeași nerăbdare când este vorba de mustrare, aceeași iubire de sine și lipsa dorinței de a căuta sfatul altora sau de a fi influențați de judecata altora; aceeași indolență, evitare a poverilor, aceeași lipsă de asumare a responsabilității. Toate aceste lucruri se văd în relația lor cu biserica. Este posibil ca unii să fie biruitori; însă cât de grea este bătălia! Cât de dură lupta! Cât de greu de trecut printr-o disciplină severă, care este necesară în vederea formării unui caracter creștin! Cu toate acestea, dacă ei reușesc și ies biruitori în cele din urmă, li se va îngădui să vadă, înainte de a fi ridicați la cer, cât de aproape s-au aflat de prăpastia pierzării veșnice, din cauza lipsei unei educații corespunzătoare în copilărie și datorită faptului că nu au învățat în copilărie să fie supuși.
-220-
Capitolul 41 — Dăruirea sistematică
Am fost îndreptată spre copiii lui Israel din vechime. Dumnezeu le cerea tuturor, fie bogați, fie săraci, o jertfă potrivit cu starea lor materială. Săracii nu erau cruțați pentru că nu aveau bogăția pe care o aveau frații lor bogați. Li se cerea să practice economia și tăgăduirea de sine. Iar dacă cineva era atât de sărac, încât îi era cu totul imposibil să-I aducă ceva Domnului, dacă acest lucru se întâmpla datorită vreunei boli sau nenorociri, celor care erau bogați li se cerea să-l ajute cu câțiva bănuți, astfel ca nici unul de felul acesta să nu vină în fața Domnului cu mâinile goale. Această rânduială era în folosul ambelor părți.
Există unii care nu s-au alăturat planului dăruirii sistematice, aducând ca scuză faptul că încă au datorii. Ei susțin că mai întâi “nu trebuie să fie datori nimănui nimic.” Însă faptul că au datorii nu constituie o scuză. Am văzut că ei trebuie să dea “Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Unii socotesc ca o datorie faptul de a “nu datora nimănui nimic” (Romani 13, 8) și consideră că Dumnezeu nu cere nimic de la ei până ce nu-și plătesc datoriile. În acest punct, ei se înșeală singuri. Ei dau greș în aceea că nu-I dau lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Fiecare trebuie să aducă înaintea lui Dumnezeu o jertfă corespunzătoare. Cei care au datorii trebuie să plătească datoria din lucrurile pe care le posedă și să dea o parte din ceea ce rămâne.
Unii au simțit că au cele mai sacre îndatoriri față de copiii lor. Ei trebuie să dea fiecăruia câte o parte, însă nu se simt în stare să adune bani pentru cauza lui Dumnezeu. Ei folosesc ca scuză faptul că au o datorie față de copiii lor. Acest lucru poate fi adevărat, însă cea dintâi datorie a lor este față de Dumnezeu. “Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Nu Îl jefuiți pe Dumnezeu, reținând din zecimi și daruri. Cea dintâi datorie sfântă este aceea de a da lui Dumnezeu o parte potrivită. Nimeni să nu vă atragă cu pretențiile lui și să vă determine să-L jefuiți pe Dumnezeu. Nu-i lăsați pe copiii voștri să ia jertfa pe care ați adus-o la altar spre folosul lor personal.
-221-
Am văzut că, în trecut, lăcomia îi conducea pe unii să rețină o parte; darurile lor erau reduse. Acest lucru a fost înregistrat în ceruri, iar ei resimțeau blestemul în recoltele și în vitele lor exact cu cât au reținut. Unii erau afectați de nenorociri în familiile lor. Dumnezeu nu acceptă o jertfă șchioapă. Aceasta trebuie să fie fără pată — cea mai bună din turmă și cele mai bune roade ale câmpului. Trebuie să fie o jertfă de bunăvoie, dacă vor ca binecuvântarea Domnului să rămână asupra familiilor și averilor lor.
Mi-a fost prezentat cazul lui Anania și al Safirei, pentru a ilustra calea apucată de cei care își declară proprietatea sub valoarea reală. Ei au pretins că dau o jertfă de bunăvoie Domnului din averea lor. Petru a spus: “Spune-mi, cu atât ați vândut moșioara?” Răspunsul a fost: “Da, cu atât.” (Faptele Apostolilor 5, 8.) Sunt unii din acest veac plin de păcat care n-ar considera acest răspuns o minciună. Însă Domnul l-a privit ca o minciună. Ei nu vânduseră cu atât, ci cu mult mai mult. Ei declaraseră că vor consacra totul Domnului. Pe El L-au mințit ei, iar răsplata nu a întârziat.
Am văzut că inimile vor fi încercate prin sistemul dăruirii sistematice. Este un test continuu, viu, prin care omul este condus să își cunoască propria inimă, să vadă dacă adevărul sau dragostea de lume predomină. Acesta este un test pentru cei egoiști din fire și lacomi. Ei își declară afacerile în cifre foarte mici. În acest punct, ei se înșeală. Îngerul a spus: “Blestemat să fie acela care face lucrarea Domnului prin înșelăciune.” Îngerii urmăresc dezvoltarea caracterului, iar faptele unora ca aceștia sunt duse în ceruri de mesagerii cerești. Unii vor fi cercetați de Dumnezeu cu privire la aceste lucruri, iar venitul lor va ajunge să scadă la cifrele declarate de ei. “Unul care dă cu mână largă ajunge mai bogat; și altul care economisește prea mult, nu face decât să sărăcească. Sufletul binefăcător va fi săturat, și cel ce udă pe alții va fi udat și el.” (Proverbe 11, 24.25.)
-222-
Toți trebuie să dovedească interes față de această lucrare. Cei care folosesc tutun, ceai și cafea ar trebui să lase deoparte acești idoli, iar valoarea acestora să o depună în vistieria Domnului. Unii nu au făcut niciodată sacrificii pentru cauza lui Dumnezeu și sunt adormiți cu privire la ceea ce cere Domnul de la ei. Unii, chiar dintre cei foarte săraci, vor avea de dus o luptă foarte grea pentru a se debarasa de aceste excitante. Acest sacrificiu personal nu este cerut din cauză că lucrarea lui Dumnezeu suferă datorită lipsei mijloacelor. Fiecare inimă este pusă la încercare, fiecare caracter trebuie să se dezvolte. Acesta este principiul care ar trebui să stea la baza acțiunii celor din poporul lui Dumnezeu. Principiul viu trebuie pus în aplicare în viață.
“Se cade să înșele un om pe Dumnezeu cum Mă înșelați voi?” Dar voi întrebați: “Cu ce Te-am înșelat?”“Cu zecimile și darurile de mâncare. Sunteți blestemați câtă vreme căutați să Mă înșelați, tot poporul în întregime! Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare. Și voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta) și nu vă va nimici roadele pământului, și vița nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oștirilor.” (Maleahi 3, 8-11.) Am văzut că acest pasaj din Scriptură a fost aplicat greșit în biserică în rugăciuni și cuvântări. Profeția are o aplicare specială pentru timpul din urmă și învață pe poporul lui Dumnezeu să își îndeplinească datoria de a aduce o parte din venitul lor ca jertfă de bunăvoie Domnului.
-223-
Capitolul 42 — Numele denominațiunii noastre
Mi-a fost arătat că rămășița poporului lui Dumnezeu trebuie să aibă un nume. Mi-au fost prezentate două clase. O clasă cuprindea grupurile mari ale celor ce susțineau că sunt creștini. Ei călcau în picioare Legea lui Dumnezeu și se închinau unei instituții papale. Ei țineau prima zi a săptămânii ca Sabat al Domnului. Cealaltă clasă, doar câțiva la număr, se închinau marelui Dătător al Legii. Ei țineau porunca a patra. Trăsăturile speciale și proeminente ale credinței lor erau păzirea zilei a șaptea și așteptarea venirii Domnului lor din ceruri.
Lupta se dă între cerințele lui Dumnezeu și cerințele fiarei. Ziua întâi, o instituție papală care contraface în mod direct porunca a patra, va fi făcută de către fiara cu două coarne un punct de încercare. Și atunci, avertizarea înfricoșătoare a lui Dumnezeu va pronunța vinovăția pentru închinarea în fața fiarei și a chipului ei. Ei vor bea vinul mâniei lui Dumnezeu care este turnat neamestecat în paharul mâniei Lui.
Nici un nume pe care am putea să-l luăm nu ar fi potrivit ca acela care este conform susținerii noastre și care exprimă credința noastră și face din noi un popor deosebit. Numele de adventist de ziua a șaptea stă ca o mustrare pentru lumea protestantă. El constituie linia de deosebire între închinătorii lui Dumnezeu și aceia care se închină fiarei și primesc semnul ei. Marele conflict este între poruncile lui Dumnezeu și cerințele fiarei. Are loc deoarece sfinții țin toate Cele Zece Porunci și de aceea balaurul a pornit război împotriva lor. Dacă ei vor coborî standardul și vor renunța la trăsăturile specifice ale credinței lor, balaurul va fi liniștit; însă el își exercită mânia pentru că ei au îndrăznit să ridice standardul și să înalțe steagul lor, care este în opoziție cu lumea protestantă, care se închină instituției papale.
-224-
Numele de adventist de ziua a șaptea poartă în sine adevăratele trăsături ale credinței noastre și va convinge el însuși pe cei care își pun întrebări. Ca o săgeată din tolba cu săgeți a Domnului, acesta va răni pe călcătorii Legii lui Dumnezeu și-i va conduce spre pocăință față de Dumnezeu și credință în Domnul nostru Isus Hristos.
Mi-a fost arătat că aproape orice fanatic care s-a ridicat, și care întotdeauna își ascunde sentimentele pentru ca să poată conduce aiurea pe alții, a pretins că aparține bisericii lui Dumnezeu. Un asemenea nume ar trebui să stârnească de îndată suspiciune; căci este folosit pentru a ascunde cele mai absurde erori. Acest nume (biserica lui Dumnezeu) este prea nedefinit pentru rămășița poporului lui Dumnezeu. Un astfel de nume ar conduce la presupunerea că noi avem o credință pe care vrem să o ascundem.
Capitolul 43 — Cei săraci
Cei care sunt săraci în ce privește bunurile acestei lumi așează toată greutatea aducerii mărturiei pe umerii oamenilor care au averi. Ei nu își dau seama că și ei au o lucrare de făcut. Dumnezeu le cere să facă un sacrificiu. El le cere să-și sacrifice idolii. Ei ar trebui să lase deoparte stimulentele, cum ar fi tutunul, ceaiul negru și cafeaua. Dacă ajung în strâmtorare în timp ce se străduiesc ei înșiși din răsputeri să facă tot ce pot, va fi o plăcere pentru frații lor bogați să-i ajute să iasă din necaz.
Mulți nu știu să se gospodărească în mod înțelept și să facă economie. Ei nu cântăresc lucrurile bine și nu acționează cu precauție. Unii ca aceștia nu trebuie să se încreadă în judecata lor proprie, căci aceasta este slabă, ci ar trebui să ceară sfat de la frații lor care au experiență. Însă aceia care nu au judecată bună și nu știu să facă economie adesea nu doresc să ceară sfat. În general, ei socotesc că știu să-și administreze afacerile pământești și nu sunt dispuși să urmeze un sfat. Ei acționează greșit și suferă în consecință. Frații lor sunt întristați să-i vadă suferind și îi ajută să iasă din greutăți. Felul neînțelept în care se gospodăresc afectează biserica. În acest fel, din vistieria lui Dumnezeu se iau mijloace care ar trebui folosite pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Dacă acești frați săraci, care duc o viață umilă, vor să fie sfătuiți și îndemnați de către frații lor, și totuși ajung la un moment dat la strâmtorare, frații lor ar trebui să socotească o datorie să-i ajute de îndată să iasă din dificultate. Însă, dacă aleg calea lor proprie și se bizuie pe propria lor judecată, ei trebuie lăsați să suporte pe deplin consecințele căii lor neînțelepte și să învețe dintr-o experiență care i-a costat scump că “prin numărul mare al sfetnicilor ai biruința.” (Proverbe 24, 6.) Cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu trebuie să fie supuși unii altora. Ei ar trebui să se sfătuiască unii cu alții, pentru ca lipsa unuia să poată fi compensată de priceperea celuilalt. Am văzut că ispravnicii lui Dumnezeu nu au datoria de a ajuta acele persoane care continuă să folosească tutun, ceai negru și cafea.
-225-
Capitolul 44 — Speculații
Am văzut că unii s-au scuzat că nu pot contribui la lucrarea lui Dumnezeu deoarece au datorii. Dacă și-ar fi examinat îndeaproape propriile lor inimi, ei ar fi descoperit că egoismul a fost motivul adevărat pentru care nu au adus daruri de bunăvoie Domnului. Unii vor avea întotdeauna datorii. Datorită lăcomiei lor, mâna lui Dumnezeu nu va fi cu ei pentru a le binecuvânta întreprinderile. Ei iubesc această lume mai mult decât iubesc adevărul. Ei nu corespund și nu sunt pregătiți pentru Împărăția lui Dumnezeu.
Dacă apare vreun model nou în țară, oamenii care susțin a crede adevărul găsesc căi și mijloace spre a investi în întreprinderea lor. Dumnezeu cunoaște fiecare inimă. Orice motiv egoist este cunoscut și El îngăduie anumite împrejurări prin care sunt puse la încercare inimile celor care pretind că sunt poporul Său, pentru ca ei să fie puși la probă în vederea dezvoltării caracterului lor. În anumite cazuri, Domnul le îngăduie oamenilor să meargă mai departe pe calea aleasă de ei și să ajungă la eșec total. Mâna Lui este împotriva lor pentru a le dezamăgi speranțele și a împrăștia ce au adunat. Cei care sunt interesați în mod real de cauza lui Dumnezeu și sunt dispuși să riște ceva pentru avansarea acesteia vor considera aceasta o investiție sigură. Unii vor avea de o sută de ori mai mult în lumea aceasta, iar în lumea viitoare, viață veșnică. Însă nu toți vor primi de o sută de ori mai mult în lumea aceasta pentru că nu pot duce atât. Dacă li s-ar încredința atât de mult, ar deveni ispravnici neînțelepți. Domnul le reține acest lucru pentru binele lor; însă comoara lor din ceruri va fi sigură. Cu cât mai bună este o investiție de felul acesta!
-226-
Dorința pe care o au unii dintre frații noștri de a câștiga repede bani îi conduce să se angajeze în noi întreprinderi și să investească mijloace în acestea, însă, adesea, așteptările lor de a face bani nu sunt realizate. Ei ascund ceea ce ar fi putut folosi în lucrarea lui Dumnezeu. Aceste noi întreprinderi constituie o nechibzuință. Totuși, mulți nu iau învățăminte, neîmpotrivindu-se unor asemenea lucruri pe care le fac, având de atâtea ori înaintea lor exemplul altora care au făcut investiții și au ajuns la eșec total. Satana îi ispitește mai departe și îi face să se îmbete dinainte cu gândul câștigului. Iar când speranțele li se năruie, ei trec prin multe descurajări, ca urmare a aventurilor lor neînțelepte. Dacă banii sunt pierduți, persoana privește la acest lucru ca la o nenorocire ce a venit asupra lui însuși și o socotește pierderea lui. Însă el trebuie să-și aducă aminte că administrează bunuri ce aparțin altcuiva, că el este doar un ispravnic și că Dumnezeu este dezonorat prin gospodărirea neînțeleaptă a acelor bunuri care ar fi putut fi folosite pentru înaintarea cauzei adevărului prezent. În ziua socotelilor, ispravnicul necredincios trebuie să dea socoteală de isprăvnicia lui.
-227-
Capitolul 45 — Un ispravnic necinstit
Mi-a fost arătat că Duhul lui Dumnezeu a avut din ce în ce mai puțină influență asupra lui F., că el nu a mai avut putere de la Dumnezeu ca să biruiască. O perioadă de timp, pentru el erau importante doar persoana lui și propriile lui interese. Mândria inimii, o voință tare, nesupusă, și lipsa dorinței de a-și mărturisi greșelile și a renunța la ele l-au adus în starea înspăimântătoare în care se află. Mult timp lucrarea a suferit datorită modului său de a trăi nechibzuit.
El a fost sever, pretențios, lucru care a încurajat un spirit de căutare de greșeli în biserică. El a fost sever în ceea ce nu trebuia să fie și a încercat să-și impună punctul de vedere asupra acelora față de care a îndrăznit să-și exercite autoritatea. Felul în care el se ruga și îndemnurile lui i-au condus pe unii frați să creadă că este un creștin devotat, situație care i-a lăsat descoperiți în fața influențelor rele ale căilor lui. A fost încrezut, speculativ, iar ciudățeniile lui au avut o influență rea asupra minților multora. Unii au fost atât de slabi, încât i-au imitat exemplul. Am văzut că el a făcut mai mult rău decât bine cauzei.
Dacă ar fi primit sfatul dat de Dumnezeu și s-ar fi îndreptat, el ar fi obținut biruință asupra acestor obiceiuri și trăsături atât de înrădăcinate. Însă, am văzut că el a lăsat ca aceste obiceiuri să-l stăpânească, până ce dușmanul cel puternic l-a prins de tot. Felul lui de a fi nu a fost îndreptat. Necinstea a pus stăpânire pe el, iar el a luat din vistierie bani pe care nu avea dreptul să-i ia și i-a întrebuințat în folosul lui. El considera că judecata lui cu privire la folosirea banilor e mai bună decât a fraților lui. Când i-au fost dați bani, iar dătătorul a specificat persoanele la care trebuia să ajungă aceștia, el a acționat din impuls, luându-și libertatea de a-i folosi așa cum îi convenea lui, în loc să respecte dorințele dătătorului, și a folosit cât a vrut din aceștia pentru el însuși. Dumnezeu este întristat prin aceste lucruri. Necinstea a pus stăpânire pe el. El se socotea ispravnicul lui Dumnezeu și considera că putea folosi banii așa cum îi convenea lui, chiar dacă aceștia aparțineau altcuiva. Fiecare om trebuie să fie propriul său ispravnic.
-228-
El a respins sfatul și îndemnul fraților săi, a mers înainte în puterea sa, a urmat propria sa voință și a respins orice mijloace prin care putea să fie corectat. Când a fost mustrat, nu i-a plăcut nici maniera în care s-a făcut aceasta, nici persoana, și astfel calea pentru îndreptare a fost închisă de tot. Domnul nu a acceptat activitatea lui o bună perioadă de timp. El a lucrat mult mai mult pentru propriile lui interese decât pentru interesul cauzei Lui.
Când se duce pentru prima dată într-un loc, rugăciunile și predicile lui au efect și frații cred că el este un creștin perfect. Este favorizat pentru că este considerat pastor. Însă, de îndată ce oamenii încep să-l cunoască, cât sunt de dezamăgiți să-i descopere egoismul, nemulțumirea, asprimea și ciudățeniile lui! Aproape în fiecare zi ceva nou iese la iveală. Mintea lui este încontinuu preocupată să aranjeze ceva în propriul lui folos. El plasează acest lucru în dreptul cuiva, dar să fie în avantajul său, și apoi pornește iarăși. Aranjamentele și planurile lui au avut o influență distrugătoare, nimicitoare, asupra cauzei lui Dumnezeu. Calea lui este astfel calculată, încât să sfâșie în bucăți, producând răni aproape pretutindeni. Ce exemplu pentru turmă! A fost foarte egoist în felul de a trata cu oamenii și a tras întotdeauna foloase de pe urma lor. Neplăcerea lui Dumnezeu este asupra lui. Pomul bun se cunoaște după roadele lui.
Va continua.