Continuare.
Am fost îndreptată spre următorul pasaj din Scriptură. Îngerul a spus: “Acesta este pentru instruirea poporului lui Dumnezeu.” 1 Timotei 2, 9.10: “Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.” 1 Petru 3, 3-5: “Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu.”
Fie că ești tânăr, fie că ești bătrân, Dumnezeu te pune la încercare acum. Tu îți hotărăști acum destinul veșnic. Mândria, plăcerea de a urma moda lumii, conversațiile deșarte și seci, egoismul, toate sunt puse în balanță și greutatea roadelor este în mod înfricoșător împotriva ta. Ești sărac, nenorocit, orb și gol. În timp ce răul crește și prinde adânc rădăcină, el înăbușă sămânța cea bună care a fost semănată în inimă; și, în curând, cuvântul care a fost dat cu privire la casa lui Eli va fi rostit de îngeri cu privire la tine. Păcatele tale “nu vor fi curățite” la nesfârșit “nici prin jertfe, nici prin daruri de mâncare” (1 Samuel 3, 14 u.p.). Am văzut că mulți s-au măgulit că sunt buni creștini, când de fapt nu au nici o rază de lumină de la Isus. Ei nu știu ce înseamnă să fii reînnoit prin harul lui Dumnezeu. Ei nu au o experiență personală, vie, în privința lucrurilor lui Dumnezeu. Și am văzut că Dumnezeu Își ascute sabia în ceruri pentru a-i nimici. O, ce bine ar fi dacă fiecare creștin în starea de căldicel și-ar da seama de lucrarea de curățire pe care Dumnezeu este pe punctul de a o face în rândul celor care susțin că fac parte din poporul Său! Dragi prieteni, nu vă înșelați singuri cu privire la starea voastră. Nu Îl puteți înșela pe Dumnezeu. Martorul Credincios spune: “Știu faptele tale”. Îngerul al treilea conduce un popor, pas cu pas, mai sus, tot mai sus. Și la fiecare pas ei sunt încercați.
-190-
Planul dărniciei sistematice (Vezi Apendice ) este pe placul lui Dumnezeu. Atenția mi-a fost îndreptată spre zilele apostolilor și am văzut că Dumnezeu a călăuzit acest plan prin coborârea Duhului Sfânt și că, prin darul profetic, El a dat sfaturi poporului Său cu privire la rânduiala dăruirii. Toți contribuiau la această lucrare de împărtășire de bunurile lor vremelnice acelora care le slujeau în lucrurile spirituale. De asemenea, ei erau învățați că văduvele și orfanii trebuie să se bucure și ei de această lucrare de caritate. Religia curată și neîntinată înseamnă să-i cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să rămânem neîntinați de lume. Am văzut că aceasta nu însemna să simțim împreună cu ei doar mângâindu-i cu vorbe în necazurile lor, ci să-i ajutăm la nevoie cu bunurile noastre. Tinerii și tinerele cărora Dumnezeu le-a dat sănătate pot dobândi o binecuvântare mai mare ajutându-i pe văduve și orfani în necazurile lor. Am văzut că Dumnezeu le cere tinerilor să sacrifice mai mult pentru binele altora. El le cere mai mult decât sunt ei gata să înfăptuiască. Dacă ei se știu neîntinați de lume, dacă nu-i urmează moda și lasă la o parte lucrurile inutile, pe care iubitorii de plăceri le folosesc pentru a-și satisface mândria, și dăruiesc celor în necazuri și pentru a susține lucrarea, ei vor avea aprobarea Aceluia care spune: “Știu faptele tale”.
-191-
În ceruri este ordine și Dumnezeu Își găsește plăcere când vede că poporul Său face eforturi pentru a încerca să acționeze în ordine și rânduială în lucrarea Sa, aici, pe pământ. Am văzut că ar trebui să fie ordine în biserica lui Dumnezeu și ordinea este necesară pentru a duce mai departe cu succes ultima mare solie de îndurare către lume. Dumnezeu Își conduce poporul în planul dăruirii sistematice, și acesta este unul dintre punctele în care El va fi necruțător cu unii dintre ei. Pentru unii, aceasta înseamnă tăierea mâinii drepte sau scoaterea ochiului drept, în timp ce, pentru alții, aceasta este o mare ușurare. Celor care au suflete nobile, generoase, cerințele acestea li se par foarte mici și nu pot fi mulțumiți să facă doar așa de puțin. Unii au bogății multe și, dacă le țin ca provizii pentru scopuri caritabile, după cum i-a făcut Dumnezeu să prospere, ceea ce oferă li se pare prea mult. Inima egoistă se leagă la fel de mult și de un dar mai mic, ca și de unul mai mare și socotește o sumă mică a fi foarte mare.
Am fost îndreptată spre începutul acestei lucrări din urmă. Pe atunci, câțiva dintre cei care iubeau adevărul puteau vorbi consecvent despre sacrificiu. Ei devotau mult pentru cauza lui Dumnezeu, pentru a transmite adevărul și altora. Ei și-au trimis din vreme comoara în ceruri. Fraților, pe aceia dintre voi care ați primit adevărul în ultima vreme și care aveți bogății mari Dumnezeu v-a chemat în câmp nu numai ca să vă puteți bucura de adevăr, dar și pentru a ajuta cu bunurile voastre la aducerea la îndeplinire a acestei mari lucrări. Și dacă dovediți interes pentru această lucrare, veți îndrăzni și veți investi în ea, astfel ca și alții să poată fi salvați prin eforturile voastre și ca să puteți avea împreună cu ei răsplata finală. S-au făcut sacrificii mari și au fost îndurate multe lipsuri pentru ca adevărul să poată ajunge la voi într-o lumină clară. Acum Dumnezeu vă cheamă și pe voi, ca la rândul vostru, să depuneți eforturi și să sacrificați pentru a duce adevărul celor care sunt în întuneric. Dumnezeu este Cel care cere acest lucru. Voi susțineți a crede adevărul; faceți ca faptele voastre să adeverească acest lucru. Fără faptă, credința este moartă. Doar o credință vie vă poate salva de la scenele teribile care vă stau în față.
-192-
Am văzut că este timpul ca aceia care au bogății mari să acționeze repede. Este timpul nu doar să pună deoparte bunuri pe măsură ce Dumnezeu îi ajută să prospere, ci să o facă pentru că El i-a ajutat până acum. În zilele apostolilor, planurile se făceau în așa fel, încât să nu fie unii care să o ducă mai ușor, iar alții să fie împovărați. S-a urmărit ca toți să ia parte în mod egal la poverile bisericii lui Dumnezeu, potrivit cu darurile pe care le aveau. Îngerul a spus: “Securea trebuie înfiptă la rădăcina pomului”. Aceia care, ca și Iuda, și-au legat inimile de comoara pământească, vor plânge ca și el. Inima lui a poftit la uleiul cel scump turnat asupra lui Isus și a căutat să-și ascundă egoismul sub o mască de pioșenie și grijă față de săraci: “De ce nu a fost vândut acest ulei cu trei sute de lei și să se fi dat săracilor?” (Ioan 12, 5.) Ar fi dorit ca el să aibă acel ulei; să nu fi fost turnat pe Mântuitorul. L-ar fi folosit el; l-ar fi vândut pentru bani. El și-a prețuit Domnul exact atât cât să-L vândă oamenilor nelegiuiți pentru câteva monede de argint. Așa cum Iuda i-a adus pe săraci ca scuză pentru egoismul său, la fel sunt și cei care susțin că sunt creștini, dar ale căror inimi sunt lacome și își ascund egoismul sub o conștiinciozitate de formă. O, ei se tem că, adoptând sistemul dăruirii sistematice, noi vom ajunge ca bisericile bazate pe forme și ritualuri. “Să nu știe stânga ta ce face dreapta.” (Matei 6, 3. u.p.) Ei ar trebui să dorească să urmeze cu conștiinciozitate Biblia, așa cum o înțeleg în această problemă; însă neglijează cu totul sfatul clar al Domnului Hristos: “Vindeți ce aveți și dați milostenie.” (Luca 12, 33.)
-193-
“Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei.” (Matei 6, 1.) Unii gândesc că acest text învață că faptele de caritate trebuie făcute în ascuns. Și ei nu fac decât foarte puțin, scuzându-se că nu știu exact cum să dea. Însă Domnul Isus le-a explicat acest lucru ucenicilor: “Tu dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii, în sinagogi și în ulițe, pentru ca să fie slăviți de oameni. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata.” (Matei 6, 2.) Unii ca aceștia au dat ca să fie priviți de oameni ca fiind nobili și generoși. Ei au primit lauda oamenilor, însă Domnul Isus le-a spus ucenicilor că aceasta este toată răsplata de care au parte. Sunt mulți a căror mână stângă nu știe ce face mâna dreaptă, pentru că mâna dreaptă nu face nimic vrednic de a fi notat de mâna stângă. Această lecție dată de Domnul Isus ucenicilor Săi a avut scopul de a-i mustra pe aceia care doreau să primească slavă de la oameni. Ei făceau milostenie în public; și, înainte de a face acest lucru, era făcută o strigare, prin care generozitatea lor era adusă la cunoștința poporului; și mulți au dat sume mari, numai pentru ca numele lor să fie înălțate de oameni. Însă, adesea, bunurile dăruite în acest fel erau stoarse de la alții prin exploatarea lucrătorilor, reținerea salariilor lor și chinuirea celor săraci.
Mi-a fost arătat că acest text al Scripturii nu se aplică acelora care au lucrarea lui Dumnezeu pe inimă și își folosesc cu umilință mijloacele pentru înaintarea ei. Am fost îndreptată către aceste texte: “Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” (Matei 5, 16.) “După roadele lor îi veți cunoaște.” (Matei 7, 20.) Mi-a fost arătat că mărturia Scripturii se armonizează atunci când este înțeleasă corect. Faptele bune ale copiilor lui Dumnezeu sunt cea mai eficientă predică pe care o poate avea cel necredincios. Acesta gândește că trebuie să existe motive puternice care să-l determine pe creștin la tăgăduire de sine și să-și folosească bunurile sale pentru mântuirea semenilor săi. Spiritul acestuia nu seamănă cu al lumii. Aceste roade sunt o mărturie a faptului că cei care le au sunt creștini autentici. Ei par că tind mereu spre o comoară nepieritoare.
-194-
Pentru fiecare dar sau milostenie pe care o face, dătătorul trebuie să aibă o țintă potrivită situației respective, nu pentru a încuraja pe cineva spre trândăvie, nu pentru a fi văzut de oameni sau a-și face un nume mare, ci pentru a aduce slavă lui Dumnezeu prin înaintarea lucrării Sale. Unii fac donații mari pentru cauza lui Dumnezeu, în timp ce fratele lor, care este sărac, poate că suferă chiar lângă ei, iar ei nu fac nimic pentru a-i ușura viața. Mici fapte de bunătate, făcute în ascuns pentru fratele lor, le vor lega inimile laolaltă și vor fi notate în ceruri. Am văzut că, atunci când stabilesc prețurile și salariile, cei bogați ar trebui să facă o diferență în favoarea celor în necazuri, a văduvelor și a celor săraci. Însă se întâmplă adesea că cei bogați trag foloase de pe urma săracilor, culegând tot ce se poate de pe urma lor și cerând cu exactitate fiecare bănuț pentru tot ce se face. Totul se notează în ceruri. “Știu faptele tale.”
Cel mai mare păcat care există acum în biserică este lăcomia. Dumnezeu este întristat că cei care susțin că sunt poporul Său sunt atât de egoiști. Slujitorii Săi și-au sacrificat timpul și puterea pentru a le aduce Cuvântul vieții și mulți au arătat prin faptele lor că nu prețuiesc cum se cuvine acest lucru. Dacă îl pot ajuta cumva pe slujitorul lui Dumnezeu, uneori o fac; însă, adesea, ei îl lasă să treacă mai departe, făcând doar foarte puțin pentru el. Dacă ei angajează un lucrător pentru o zi, acestuia trebuie să i se plătească un salariu complet. Însă nu așa stau lucrurile cu slujitorul lui Dumnezeu, acela care face atâtea sacrificii. Acesta lucrează pentru ei cu cuvântul și învățătura, el duce povara cea grea a lucrării pe inima sa; el arată cu răbdare din Cuvântul lui Dumnezeu greșelile ce se pot face, care sunt atât de primejdioase și vătămătoare pentru suflet; el face să se vadă necesitatea de a smulge de îndată buruienile care înăbușă sămânța cea bună; el scoate din depozitul Cuvântului lui Dumnezeu cuvinte noi și vechi, pentru a hrăni turma lui Dumnezeu. Toți recunosc că au avut foloase; însă buruiana otrăvitoare, lăcomia, este atât de adânc înrădăcinată, încât ei îl lasă pe slujitorul lui Dumnezeu să plece fără a-i sluji în lucrurile vremelnice. Faptele lor arată cât au prețuit truda lui. Martorul Credincios spune: “Știu faptele tale”.
-195-
Am văzut că slujitorii lui Dumnezeu nu sunt scutiți de ispitirile lui Satana. Ei sunt adesea înconjurați în mod înfricoșător de vrăjmașul și au de dus o luptă grea. Dacă ar putea fi eliberați de însărcinarea pe care o au, ei ar munci bucuros cu mâinile. Ei însă lucrează pentru frații lor; când își văd munca așa de puțin prețuită, se descurajează. Credincioși fiind, ei privesc spre final pentru răsplată, și acest lucru îi face să reziste; însă familiile lor au nevoie de hrană și îmbrăcăminte. Timpul lor aparține bisericii lui Dumnezeu; nu este la dispoziția lor. Ei sacrifică societatea familiilor lor pentru a-i ajuta pe alții; și totuși, sunt unii care, beneficiind de pe urma lor, sunt indiferenți față de nevoile lor. Acești egoiști vor fi chemați să dea socoteală lui Dumnezeu nu numai pentru felul în care au întrebuințat banii Domnului, dar și pentru toate suferințele pe care le-au produs slujitorilor lui Dumnezeu și pentru că au constituit o piedică în calea eforturilor acestora. Toate aceste lucruri vor fi puse în contul ispravnicilor necredincioși.
Martorul Credincios declară: “Știu faptele tale”. Inima egoistă, lacomă, va fi pusă la încercare. Unii nu doresc să-I consacre lui Dumnezeu nici măcar o foarte mică parte din venitul comorii lor pământești. Dacă le vorbești de ceea ce este esențial, ei se dau înapoi cu oroare. Ce au sacrificat aceștia pentru Dumnezeu? Nimic. Ei pretind a crede că Domnul Isus vine curând; însă faptele lor le tăgăduiesc credința. Fiecare persoană va da pe față prin viața lui credința pe care o are. Tu, care susții cu perfidie că ești credincios, nu uita că Isus știe faptele tale. El urăște darurile tale reduse și sacrificiile tale slabe.
-196-
Capitolul 34 — Casele de rugăciune
Am văzut că mulți dintre cei cărora Dumnezeu le-a încredințat mijloace se simt liberi să le folosească oricum, după bunul lor plac, pentru a-și face casele cât mai plăcute aici; însă, atunci când construiesc o casă în care să se închine lui Dumnezeu, în care este cuprinsă toată veșnicia, ei nu-și pot permite să-L lase pe El să folosească mijloacele pe care li le-a împrumutat spre folosință. Nu există acea dorință de a întrece pe altul în arătarea recunoștinței față de Dumnezeu pentru adevăr, prin a face tot ce se poate pentru a pregăti un loc potrivit de închinare; însă unii încearcă să facă cât se poate de puțin; și ei socotesc că banii folosiți pentru locul de închinare pentru Cel Prea Înalt sunt ca și pierduți. Astfel de daruri nu sunt corespunzătoare și nu sunt acceptate de Dumnezeu. Am văzut că ar fi mult mai plăcut pentru Dumnezeu dacă poporul Său ar arăta tot atâta înțelepciune când Îi pregătesc Lui o casă, ca și atunci când își fac locuințe pentru ei.
Copiilor lui Israel li se cerea ca darurile și jertfele pe care le aduceau să fie fără cusur, fără pată, cele mai bune din turmă, și tot poporul era chemat să participe la această lucrare. În aceste vremuri, lucrarea lui Dumnezeu este de proporții mult mai mari. Dacă Îi zidiți o casă lui Dumnezeu, considerați-o ca pe cel mai prețios bun al vostru; dați-vă tot interesul să fie un loc potrivit, confortabil. Unii gândesc că aceste lucruri nu au importanță, deoarece timpul este atât de scurt. Este adevărat, însă atunci să facă același lucru și cu locuințele lor din viața aceasta vremelnică.
Am văzut că Dumnezeu Și-ar fi putut îndeplini lucrarea și fără ajutorul omului; însă nu acesta este planul Său. Lumea de acum este locul în care omul este pus la încercare. Aici trebuie să-și formeze el caracterul pe care-l va lua cu sine în viața veșnică. Binele și răul îi sunt așezate înainte, iar situația lui în viitor depinde de alegerea pe care o face. Domnul Hristos a venit pentru a schimba cursul gândurilor și simțămintelor sale. Inima lui trebuie dezlipită de comoara pământească și îndreptată spre cea din ceruri. Prin tăgăduire de sine, Dumnezeu poate fi slăvit. Sacrificiul cel mare a fost făcut pentru om, iar acum el este încercat și pus la probă, pentru a se vedea dacă va urma exemplul Domnului Isus și va face sacrificii pentru semenii lui. Satana și îngerii lui sunt uniți împotriva poporului lui Dumnezeu, însă Domnul Isus caută să-i curățe pentru Sine. El le cere să contribuie la înaintarea lucrării Lui. Dumnezeu a investit în poporul Său suficient pentru ca lucrarea Sa să meargă înainte fără opreliște și este în planul Său ca mijloacele pe care le-a încredințat acestora să fie folosite în mod judicios. “Vindeți ce aveți și dați milostenie” (Luca 12, 33), așa zice Cuvântul Său Sfânt. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să se ridice și să strige tare, fără să cruțe: “Vestește poporului Meu nelegiuirile lui și casei lui Iacov păcatele ei.” (Isaia 58, 1.) Lucrarea lui Dumnezeu se extinde tot mai mult, iar dacă poporul Său Îi urmează sfatul, nu vor fi multe mijloace printre bunurile lor care să fie arse în conflagrația finală. Toți își vor fi pus comoara acolo unde nu o mănâncă molia sau rugina; iar inima nu va fi cu nimic legată de pământ.
-197-
Capitolul 35 — Lecții din parabole
Mi-a fost arătat că pilda talanților nu a fost pe deplin înțeleasă. Această lecție importantă le-a fost dată ucenicilor spre folosul creștinilor care trăiesc în timpul din urmă. Acești talanți nu reprezintă doar capacitatea de a învăța din Cuvântul lui Dumnezeu și a predica. Pilda se aplică și la bunurile vremelnice pe care Dumnezeu le-a încredințat poporului Său. Cei cărora le-au fost încredințați cinci și doi talanți i-au pus în negoț și au dublat valoarea a ceea ce li s-a încredințat. Dumnezeu le cere celor care au bunuri aici să le pună în negoț spre a primi dobândă, iar apoi să le ofere lucrării lui Dumnezeu pentru răspândirea adevărului. Iar dacă adevărul va locui în inima primitorului, acesta va contribui cu bunurile lui pentru ca solia să ajungă la alții; și prin eforturile, influența și mijloacele lui, și alte suflete vor îmbrățișa adevărul și vor începe în acest fel să lucreze pentru Dumnezeu. Am văzut că în poporul lui Dumnezeu sunt unii care seamănă cu omul care și-a ascuns talantul în pământ. Ei nu-și folosesc bunurile pentru a face bine în lucrarea lui Dumnezeu. Pretind că acestea le aparțin și că au dreptul să facă ce vor cu ceea ce este al lor; și astfel, sufletele nu primesc mântuirea pentru că ei nu se străduiesc să pună la lucru banii Domnului. Îngerii țin un raport exact al fiecărei fapte a omului și, o dată ce judecata trece de la casa lui Dumnezeu, sentința pentru fiecare este trecută în dreptul numelui său, iar îngerii au misiunea de a nu-i cruța pe ispravnicii necredincioși, ci de a-i nimici atunci când va fi masacrul. Comoara lor pământească va fi spulberată atunci, iar ei vor fi pierdut totul. Iar coroanele pe care le-ar fi putut câștiga, dacă ar fi fost credincioși, sunt puse pe capetele celor mântuiți prin eforturile ispravnicilor credincioși, care și-au folosit continuu și cu credincioșie bunurile pentru Dumnezeu. Și toți aceia care au fost unelte în vederea mântuirii vor adăuga stele în coroana lor de slavă, care le vor spori astfel răsplata veșnică.
-198-
Mi-a fost arătat că și din pilda ispravnicului necredincios avem de învățat o lecție. “Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, pentru ca atunci când veți muri, să vă primească în corturile veșnice.” (Luca 16, 9.) Dacă folosim aici mijloacele pe care le avem pentru slava lui Dumnezeu, noi ne facem o comoară în ceruri; iar când bunurile pământești nu vor mai fi, ispravnicul necredincios îi are ca prieteni pe Domnul Isus și pe îngerii Săi, care îl vor primi în locuințele veșnice.
“Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari” (Luca 16, 10.). Cel care este credincios în privința bunurilor sale pământești, care sunt mici, folosind în mod judicios ceea ce i-a împrumutat Dumnezeu pentru viața aceasta, va fi credincios și în mărturia pe care o dă. “Cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept și în cele mari.” (Luca 16, 10. u.p.) Cel care reține față de Dumnezeu ceea ce i s-a încredințat va fi necredincios în lucrurile lui Dumnezeu în toate privințele. “Deci, dacă n-ați fost credincioși în bogățiile nedrepte, cine vă va încredința adevăratele bogății?” (Luca 16, 11.) Dacă ne dovedim necredincioși în administrarea lucrurilor pe care Dumnezeu ni le împrumută aici, El nu ne va da niciodată moștenirea nemuritoare. “Și dacă n-ați fost credincioși în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?” Domnul Hristos a cumpărat mântuirea pentru noi. Aceasta ne aparține; însă noi suntem puși la probă aici, pentru a se vedea dacă suntem vrednici de viața veșnică. Dumnezeu ne pune la încercare, încredințându-ne bunuri pământești. Dacă suntem credincioși și contribuim cu bucurie cu ceea ce El ne-a dat ca împrumut, pentru înaintarea cauzei Sale, Dumnezeu ne va încredința moștenirea veșnică. “Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona” (Luca 16, 13. u.p.) “Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” (1 Ioan 2, 15.)
Va continua.