Continuare.
Am văzut că este privilegiul fiecărui creștin să beneficieze de lucrarea profundă a Duhului lui Dumnezeu. O pace dulce, cerească, va cuprinde mintea și veți avea plăcere să meditați la cele cerești, la Dumnezeu. Vă veți desfăta în făgăduințele Cuvântului Său. Însă, înainte de toate, fiți conștienți că ați pornit pe calea creștină. Fiți conștienți că aceștia sunt primii pași pe calea spre viața veșnică. Nu vă înșelați. Mă tem, da, că mulți dintre voi nu știți ce este religia. Ați simțit o frământare, o emoție, însă niciodată nu ați văzut păcatul în grozăvia sa! Niciodată nu v-ați simțit starea nenorocită și nici nu v-ați întors de la căile voastre nelegiuite cu amarnică părere de rău. Niciodată nu ați fost morți față de lume. Iubiți încă plăcerile ei; vă place să vă angajați în discuții asupra unor lucruri lumești. Însă, când vine vorba despre adevărul lui Dumnezeu, nu aveți nimic de spus. De ce tăceți? De ce sunteți atât de vorbăreți când este vorba de lucruri lumești, dar atât de tăcuți când este vorba de subiectul care ar trebui să vă preocupe cel mai mult, un subiect în care trebuie să fiți implicați cu tot sufletul? Adevărul lui Dumnezeu nu sălășluiește în voi.
Am văzut că mulți fac mărturisiri de credință, în timp ce interiorul este întinat. Nu vă înșelați singuri, mărturisitori mincinoși! Dumnezeu privește la inimă. “Din prisosul inimii vorbește gura.” Am văzut că în inima unora ca aceștia este lumea, nu religia lui Hristos. Dacă cei care se pretind a fi creștini Îl iubesc pe Isus mai mult decât iubesc lumea, vor avea plăcere să vorbească despre El, Cel mai bun Prieten al lor, față de care nutresc cele mai alese sentimente. El a venit în ajutorul lor când și-au simțit starea pierdută, deznădăjduită. Când s-au simțit trudiți și împovărați de păcat, ei s-au întors spre El. El le-a îndepărtat povara vinovăției și a păcatului, le-a îndepărtat durerea și tristețea și le-a schimbat starea. Lucrurile pe care odată le iubeau, acum le urăsc; iar lucrurile pe care le urau, acum le iubesc.
-160-
A avut loc această mare transformare și în tine? Nu vă înșelați. Nici măcar nu aș rosti Numele lui Hristos dacă nu I-aș fi dat toată inima, sentimentele mele neîmpărțite. Ar trebui să simțim cea mai profundă mulțumire că Domnul Isus acceptă această jertfă. El cere totul. Când ajungem să ne supunem cerințelor Sale și să renunțăm la tot, atunci, și nu înainte de acel moment, El ne va înconjura cu brațele îndurării Sale. Însă ce Îi dăm noi, de fapt, când Îi dăm totul? Un suflet întinat de păcat, pe care să-l curețe Isus, prin harul Său, și să-l salveze de la moarte prin iubirea Sa fără seamăn. Și, cu toate acestea, am văzut că multora le este greu să renunțe la tot. Mi-e rușine să aud vorbindu-se despre așa ceva, mi-e rușine să scriu despre așa ceva.
Vorbiți despre tăgăduire de sine? Ce a dat Hristos pentru noi? Când socotiți că este greu faptul că Domnul Hristos vă cere totul, mergeți la Calvar și plângeți acolo pentru că v-a dat prin minte un asemenea gând. Priviți la mâinile și picioarele Salvatorului nostru, sfâșiate de piroanele nemiloase, pentru ca voi să puteți fi spălați de păcat prin sângele Său!
Cei care simt dragostea constrângătoare a lui Dumnezeu nu întreabă cât de puțin se poate da pentru a putea obține răsplata cerească; ei nu întreabă care este standardul, limita cea mai de jos, ci țintesc spre o conformare desăvârșită față de voia Mântuitorului lor. Cu o dorință arzătoare, ei cedează totul și dau dovadă de zel, proporțional cu valoarea țintei pe care o urmăresc. Care este această țintă? Nemurirea, viața veșnică.
Prieteni tineri, mulți dintre voi sunteți înșelați amarnic. V-ați mulțumit cu ceva ce pare religie curată și neîntinată. Vreau să vă trezesc. Îngerii lui Dumnezeu încearcă să vă trezească. O, fie ca adevărurile atât de importante din Cuvântul lui Dumnezeu să vă trezească și să simțiți pericolul în care vă aflați și să vă conducă la o profundă cercetare de sine! Inimile voastre sunt încă firești. Ele nu sunt supuse Legii lui Dumnezeu și nici nu pot fi cu adevărat. Aceste inimi de carne trebuie să fie schimbate și atunci veți vedea atâtea frumuseți în sfințire, încât veți tânji după aceasta așa cum dorește cerbul izvoarele de apă. Atunci Îl veți iubi pe Dumnezeu și Legea Sa. Atunci jugul lui Hristos va fi ușor, iar povara Lui nu va fi grea. Deși veți avea necazuri, totuși acestea, trecute cu bine, vor face ca această cale să vă fie mai prețioasă. Moștenirea nemuririi este pentru creștinul care se tăgăduiește pe sine.
-161-
Am văzut că creștinul nu trebuie să acorde o valoare prea mare sau să depindă prea mult de stările de bucurie sentimentală. Aceste simțăminte nu sunt întotdeauna călăuze adevărate, pe care să ne putem bizui. Ar trebui ca preocuparea fiecărui creștin să fie aceea de a-L sluji pe Dumnezeu din principiu, și nu să fie condus de ceea ce simte. Făcând astfel, credința va fi pusă la lucru și va crește. Am văzut că, dacă un creștin trăiește o viață umilă, plină de sacrificiu de sine, urmarea va fi pacea și bucuria în Domnul. Însă cea mai mare fericire ce poate fi trăită este aceea de a face bine altora, de a-i face pe alții fericiți. O astfel de fericire este de durată.
Mulți tineri nu fac din slujirea lui Dumnezeu un principiu stabil. Ei nu exercită credință. Ei se prăbușesc când apare vreun nor. Ei nu au putere să reziste. Nu cresc în har. Au doar înfățișarea că țin poruncile lui Dumnezeu. Fac rugăciuni de formă și sunt numiți creștini. Părinții lor sunt atât de îngrijorați, încât acceptă tot ce li se pare favorabil și nu lucrează împreună cu ei și nu îi învață că mintea firească trebuie să moară. Ei îi încurajează să vină și să facă doar o parte; însă greșesc, neîndrumându-i să-și cerceteze inimile cu stăruință, să se examineze pe ei înșiși și să socotească în ce constă prețul pentru a fi creștin. Urmarea este că cei tineri susțin că sunt creștini fără să-și pună suficient la încercare motivele în această privință.
-162-
Martorul credincios spune: “Știu că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” (Apocalipsa 3, 15.16.) Satana vrea ca tu să fii un creștin doar cu numele, ca să poți împlini planul lui mai bine. Dacă ai doar o formă de evlavie, și nu adevărata evlavie, el te poate folosi pentru a-i prinde pe alții în cursă, aducându-i pe aceeași cale prin care se amăgesc singuri. Unele suflete sărmane vor privi la tine, în loc să privească la standardul Bibliei, și nu vor putea ajunge mai sus. Ei sunt tot așa de buni ca și tine și sunt mulțumiți.
Tinerii sunt adesea îndemnați să-și facă datoria, să vorbească sau să se roage în adunare; îndemnați să moară față de mândrie. La fiecare pas sunt îndemnați. O astfel de religie nu valorează nimic. Lăsați ca inima firească să vă fie schimbată și atunci, vouă, care pretindeți că sunteți creștini, dar sunteți împietriți, nu vi se va mai părea o robie a-L sluji pe Dumnezeu. Orice plăcere pentru etalare de îmbrăcăminte sau mândrie în înfățișare va dispărea. Timpul pe care îl petreceți în fața oglinzii, aranjându-vă părul pentru a fi pe placul ochilor, va fi devotat rugăciunii și cercetării inimii. Nu va mai fi loc pentru împodobirea exterioară în inima sfințită; ci va avea loc o căutare serioasă, arzătoare, pentru împodobirea interioară cu harurile creștine, roadele Duhului lui Dumnezeu.
Apostolul spune: “Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu.” (1 Petru 3, 3.4.)
Supuneți-vă mintea firească, reformați-vă viața și atunci trupul acesta muritor nu va fi atât de mult idolatrizat. Dacă inima este transformată, acest lucru se va vedea în înfățișarea exterioară. Dacă Domnul Hristos este în voi nădejdea slavei, vom descoperi atâta farmec neasemuit în El, încât sufletul va fi încântat. Acesta se va alipi de El, va alege să-L iubească pe El și, adorându-L pe Hristos, eul va fi uitat. Domnul Isus va fi înălțat, iar eul dat la o parte și umilit. Însă, a face caz de credință, fără această iubire profundă, este doar vorbărie goală, formalism sec și o robie grea. Mulți dintre noi s-ar putea să aibă vreo idee despre religie, o religie exterioară, când inima nu este de fapt curățită. Dumnezeu privește la inimă; “totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.” (Evrei 4, 13.) Va fi El mulțumit oare cu altceva decât cu adevărul înăuntrul nostru? Fiecare suflet cu adevărat convertit va purta semnele de netăgăduit că inima firească este supusă.
-163-
Vorbesc deschis. Nu cred că aceste lucruri îl vor descuraja pe adevăratul creștin; și nu vreau ca vreunul dintre voi să ajungă în timpul de strâmtorare fără o speranță bine întemeiată în Răscumpărătorul nostru. Hotărâți-vă să descoperiți ce este cel mai rău în voi. Stabiliți pentru voi înșivă dacă ați moștenit o tendință spre cele de sus. Cercetați-vă sufletul cu adevărat, în mod cinstit. Amintiți-vă că Domnul Isus Îi prezintă Tatălui Său o biserică fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta.
Cum poți ști că ești acceptat de Dumnezeu? Studiază Cuvântul Său cu rugăciune. Nu-l lăsa deoparte pentru nici o altă carte. Această Carte convinge de păcat. Ea descoperă clar calea mântuirii. Aduce perspectiva unei răsplătiri strălucite și glorioase. Îți descoperă un Mântuitor desăvârșit și te învață că doar prin harul Său nemărginit poți aștepta mântuirea.
Nu neglija rugăciunea personală, căci aceasta este religia sufletului. Roagă-te cât poți de serios, de arzător, pentru viața veșnică, deoarece aceasta este în joc. Stai înaintea Domnului până când înăuntrul tău ia naștere un dor de nedescris după mântuire și obții dovada scumpă a iertării păcatului.
Nădejdea vieții veșnice nu se obține ușor. Este un subiect ce trebuie pus la punct între Dumnezeu și propriul tău suflet, pentru veșnicie. O presupusă nădejde, și nimic altceva, se va dovedi a fi ruina ta. Din moment ce depinde de Cuvântul lui Dumnezeu dacă vei sta în picioare sau vei cădea, atunci spre acest Cuvânt trebuie să te îndrepți pentru a-ți cerceta cazul. Acolo poți vedea ce ți se cere pentru a deveni creștin. Nu-ți scoate armura și nici nu părăsi câmpul de luptă până ce nu ai obținut victoria și triumful prin Mântuitorul tău.
-164-
Capitolul 28 — Încercările Bisericii
Următoarea viziune a fost dată la Ulysses, Pennsylvania, la 6 iulie 1857. Are în vedere lucruri care au avut loc în _____ și în alte locuri din statul New York.
Au fost multe încercări ale bisericii, printre frații din New York, cu care Dumnezeu nu are nimic de-a face. Biserica și-a pierdut tăria și credincioșii nu știu acum să o redobândească. Iubirea față de semeni a dispărut și a predominat un spirit acuzator, de căutare de greșeli. Se socotea o virtute a vâna orice e legat de altul, care părea a fi un lucru rău, și făcea ca acesta să pară într-adevăr rău. Inima plină de compasiune, care să nutrească iubire și milă față de frați, nu există. Religia unora a constat din căutări de greșeli, culese din orice părea a fi rău, până ce sentimentele nobile ale sufletului s-au veștejit. Mintea trebuie înnobilată, pentru a zăbovi asupra scenelor veșnice, asupra cerului, a comorilor sale, a gloriei sale, și trebuie să-și găsească adevărata și plăcuta satisfacție în adevărurile Bibliei. Ar trebui să-i placă să se hrănească cu făgăduințele prețioase pe care le deține Cuvântul lui Dumnezeu, să-și găsească mângâiere în ele, să se înalțe deasupra lucrurilor mărunte, să tindă către cele veșnice.
Însă, oh, cât de diferit de aceasta a fost folosită mintea! Pentru lucruri de nimic! Adunările, așa cum au fost ținute, au fost un adevărat blestem pentru mulți din New York. Aceste încercări fabricate au oferit deplină libertate în vederea presupunerilor rele. S-a nutrit gelozie. A existat ură, însă ei nu au știut de ea. Unii au avut mentalitatea greșită de a mustra fără iubire, de a-i amenința pe alții cu ideile lor despre ceea ce este bine și de a nu cruța, ci de a dărâma, zdrobind.
-165-
Am văzut că mulți din New York aveau așa multă grijă de frații lor, să fie cum trebuie, încât ei își neglijau inimile. Le este atât de teamă că frații lor nu sunt plini de zel și nu se pocăiesc, încât uită că au rele care trebuie corectate. Cu inimile lor nesfințite, ei caută să-i corecteze pe frații lor. Acum, singura cale ca frații și surorile din New York să se ridice este ca fiecare să se ocupe de persoana lui, să-și pună inima lui în rânduială. Dacă păcatul este văzut la un frate, nu sufla acest lucru altuia, ci, cu iubire pentru sufletul acelui frate, cu o inimă la fel de simțitoare, plină de îndurare, spune-i lui ceea ce a greșit și apoi lasă acel lucru pe seama lui și a Domnului. Te-ai despovărat de datoria ta. Nu ești cel care trebuie să dea sentințe.
S-a ajuns prea ușor la a-i ține pe frați din scurt, a-i condamna și a-i ține sub condamnare. A existat zel pentru Dumnezeu, dar nu acel zel care este în acord cu conștiința noastră. Dacă fiecare și-ar pune inima în rânduială, când frații se adună laolaltă, mărturia lor ar fi promptă și ar veni dintr-un suflet plin, iar oamenii din jur care nu cred în adevăr ar fi mișcați. Manifestarea Duhului lui Dumnezeu ar spune inimilor lor că voi sunteți copii ai lui Dumnezeu. Iubirea voastră unii față de alții ar fi văzută de toți. Ea va vorbi. Va avea influență.
Am văzut că biserica din New York ar putea să se ridice. Apucați-vă de lucru fiecare, în mod individual, fiți plini de râvnă și pocăiți-vă; și după ce toate relele cunoscute au fost îndepărtate, să credeți că Dumnezeu vă acceptă. Nu vă văicăriți, ci credeți-L pe Dumnezeu pe cuvânt. Căutați-L cu stăruință și credeți că vă primește. O parte din lucrare este aceea de a crede că El este credincios în ceea ce a făgăduit. Ridicați-vă prin credință.
Frații se pot ridica din starea în care se află, în New York și în oricare alt loc; ei se pot îndestula din mântuirea lui Dumnezeu. Ei pot acționa în mod înțelept și fiecare poate avea o experiență a lui însuși în cadrul acestei solii a Martorului Credincios către Laodicea. Membrii bisericii își dau seama că sunt într-o stare decăzută, însă nu știu cum să se ridice. Intențiile unora pot fi foarte bune; s-ar putea ca ei să facă mărturisiri; dar, cu toate acestea, au văzut că sunt urmăriți cu suspiciune, sunt socotiți infractori pentru un singur cuvânt, astfel încât nu mai au libertate, nu se mai bucură de mântuire. Ei nu îndrăznesc să acționeze așa cum le spune, simplu, inima lor, pentru că sunt suspectați. Dumnezeu are plăcere ca poporul Său să se teamă de El și să aibă încredere unul în altul.
-166-
Am văzut că mulți au tras foloase din ceea ce a arătat Dumnezeu cu privire la păcatele și greșelile altora. Ei au accentuat atât de mult doar o extremă a ceea ce a fost arătat în viziune, încât aceasta a avut tendința de a slăbi credința multora în ceea ce a arătat Dumnezeu și, de asemenea, de a descuraja și a înmuia inimile celor din biserică. Cu împreună simțire plină de duioșie, ar trebui ca fratele să trateze cu fratele lui. Cu sentimentele trebuie să lucrăm delicat. Este o lucrare sensibilă, de cea mai mare importanță, aceea de a ști cum să te atingi de greșelile altora. Fratele care face această lucrare trebuie să o facă în cea mai mare umilință, având în vedere propria sa slăbiciune, pentru ca nu cumva el însuși să fie ispitit.
Am văzut marele sacrificiu pe care l-a făcut Isus pentru a-l răscumpăra pe om. El nu Și-a considerat viața prea scumpă pentru a o sacrifica. Isus a spus: “Iubiți-vă unii pe alții așa cum v-am iubit Eu.” (Ioan 15, 12.) Simți tu, atunci când un frate greșește, că ți-ai putea da viața pentru a-l salva? Dacă simți acest lucru, atunci te poți apropia de el și te poți atinge de inima lui; tu ești în măsură să-i faci o vizită acelui frate. Însă este jalnic faptul că mulți dintre cei care pretind că sunt frați nu sunt gata să sacrifice nici una dintre părerile lor sau judecata lor pentru a-l salva pe un frate. Nu există decât puțină dragoste pentru alții! Se dă pe față un spirit egoist.
Descurajarea a venit asupra bisericii. Ei au iubit lumea, și-au iubit fermele, vitele etc. Acum, Domnul Isus îi cheamă să se elibereze de aceste lucruri, să-și facă o comoară în ceruri, să cumpere aur, haine albe și alifie pentru ochi. Acestea sunt comori prețioase. Posesorul lor va avea dreptul să intre în Împărăția lui Dumnezeu.
-167-
Poporul lui Dumnezeu trebuie să acționeze înțelept. Ei nu trebuie să fie mulțumiți, până când fiecare păcat cunoscut nu este mărturisit; apoi, este privilegiul și datoria lor să creadă că Domnul Isus îi acceptă. Ei nu trebuie să aștepte ca alții să-i împingă de la spate ca să obțină biruința de care să se bucure apoi. O astfel de bucurie va dura doar până la încheierea adunării. Dumnezeu trebuie slujit din principiu, și nu din sentiment. Dimineața și seara, nu vă lăsați până nu obțineți biruința pentru voi înșivă, în familia voastră. Nu lăsați ca lucrul zilnic să vă lipsească de aceasta. Luați-vă timp să vă rugați și, în timp ce vă rugați, să credeți că Dumnezeu vă ascultă. Amestecați credința cu rugăciunile voastre. S-ar putea să nu simțiți întotdeauna răspunsul imediat; însă, în acel timp credința este pusă la încercare. Voi sunteți încercați pentru a vedea dacă vă veți încrede în Dumnezeu, dacă aveți o credință vie, de durată. “Credincios este Cel ce v-a chemat și El va face lucrul acesta.” (1 Tesaloniceni 5, 24.) Umblați pe calea cea strâmtă a credinței. Încredeți-vă cu toții în făgăduințele Domnului. Încredeți-vă în Dumnezeu în vreme de negură. Acesta este timpul când trebuie dovedită credința. Însă voi lăsați adeseori ca simțămintele să vă stăpânească. Voi căutați merite în voi înșivă atunci când nu vă simțiți mângâiați de Duhul lui Dumnezeu și sunteți disperați pentru că nu Îl puteți găsi. Nu vă încredeți suficient în Isus, scumpul Domn Isus. Voi nu lăsați totul pe seama meritelor Lui, da, totul. Cel mai mare bine pe care îl puteți face nu poate merita favoarea lui Dumnezeu. Numai prin meritele lui Isus veți fi mântuiți, sângele Lui este singurul care vă va curăți. Însă și voi trebuie să faceți ceva. Trebuie să faceți ceea ce puteți în dreptul vostru. Fiți plini de râvnă și pocăiți-vă, apoi credeți.
Nu confundați credința cu sentimentul. Acestea sunt distincte. Credința trebuie să fie exercitată. Noi trebuie să punem această credință continuu la lucru. Să credem, să credem. Credința voastră să aducă binecuvântarea, și aceasta va fi a voastră. Sentimentele voastre nu au nimic de-a face cu această credință. Când credința aduce binecuvântare inimii voastre și voi vă bucurați de această binecuvântare, bucuria aceasta pe care o simțiți nu mai este credință, ci sentiment.
Poporul lui Dumnezeu din New York trebuie să se trezească în mod serios, să iasă din întuneric și să lase lumina lor să strălucească. Ei stau drept în calea lucrării lui Dumnezeu. Ei trebuie să lase ca solia îngerului al treilea să-și facă lucrarea asupra inimilor lor. Fraților, Dumnezeu este dezonorat prin rugăciunile voastre lungi, lipsite de credință. Nu mai priviți la eul vostru, căci nu merită, ci înălțați-L pe Isus. Vorbiți despre credință, despre lumină, despre ceruri, și veți avea credință, lumină, iubire pace și bucurie în Duhul Sfânt.
-168-
Capitolul 29 — “Luați seama”
Următoarele cuvinte sunt adresate celor doi frați din _____, însă, deoarece se pot aplica multora, sunt date spre folosul bisericii:
Stimați frați,
În viziunea care mi s-a dat în localitatea voastră, mi-a fost arătat ceva cu privire la voi amândoi. Îngerul a arătat spre voi și a spus aceste cuvinte: “Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.” (Luca 21, 34.)
Am văzut că voi amândoi aveți o luptă puternică în fața voastră; aveți de dus o luptă continuă pentru a scoate lumea din inimă, căci o iubiți. Marea voastră preocupare trebuie să fie cum să-L iubiți pe Isus și slujirea Lui, mai mult decât lumea. Dacă iubiți mai mult lumea, faptele voastre vor scoate la iveală acest lucru. Dacă iubiți mai mult pe Isus și slujirea Lui, faptele voastre vor da, de asemenea, mărturie pentru aceasta. Am văzut că mulți din această lume au privirea ațintită la voi. Mulți ar tresălta dacă voi ați cădea, iar alții s-ar bucura dacă ați face progrese. Satana și îngerii lui cei răi vă vor prezenta slava acestei lumi. Dacă vă veți închina lui sau unei comori lumești, el va face tot ce va putea pentru a o înfățișa într-o lumină plăcută, spre a vă atrage să o iubiți și să vă închinați lui.
Domnul Isus și îngerii voștri păzitori vor să vă ridicați mai presus de fermele, vitele și comorile voastre pământești, îndreptându-vă spre Împărăția cerurilor, spre o moștenire veșnică, o viață veșnică în Împărăția slavei. Îngerul a spus: “Trebuie să muriți față de această lume.” “Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă cineva iubește lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” (1 Ioan 2, 15)
Va continua.