Continuare.
Am văzut că mulți dintre cei care pretind a crede adevărul pentru acest timp de pe urmă socotesc un lucru ciudat că israeliții murmurau în timpul călătoriei lor; și că, după toate faptele minunate făcute de Dumnezeu pentru ei, au putut fi atât de nerecunoscători, încât să uite ce a făcut El pentru ei. Îngerul a spus: “Voi ați făcut mai rău decât ei.” Am văzut că Dumnezeu le-a dat slujitorilor Săi adevărul atât de clar, atât de lămurit, încât acestuia nu i se poate rezista. Oriunde merg, ei vor birui cu siguranță. Vrăjmașii lor nu pot ocoli adevărul convingător. Lumina a fost revărsată atât de clar, încât slujitorii lui Dumnezeu se pot ridica oriunde și pot lăsa ca adevărul, clar și coerent, să aducă biruință. Această mare binecuvântare nu a fost prețuită și nici măcar luată în seamă. Dacă apar necazuri, unii încep să privească înapoi și consideră că trec printr-o perioadă grea. Unii din cei care susțin că sunt slujitorii lui Dumnezeu nu știu ce efect curățitor au încercările. Uneori, își produc ei înșiși încercări, își închipuie anumite necazuri și sunt așa de ușor descurajați, răniți, se simt atât de repede atinși în mândria lor, încât se jignesc pe ei înșiși, îi jignesc pe alții și fac rău cauzei lui Dumnezeu. Satana amplifică necazurile lor și le pune în minte astfel de gânduri care le-ar distruge influența și utilitatea, dacă le-ar da frâu liber.
Unii s-au simțit ispitiți să iasă din lucrare și să lucreze cu mâinile lor. Am văzut că, dacă Dumnezeu Și-ar retrage mâna de la ei și ar fi lăsați pradă bolii și morții, atunci aceștia ar ști ce înseamnă necazul. A murmura împotriva lui Dumnezeu este un lucru îngrozitor. Ei nu au întipărit în minte că drumul pe care merg este aspru, că este nevoie de tăgăduire de sine, de răstignirea eului și că nu trebuie să se aștepte ca totul să meargă atât de bine ca și când ar fi pe calea cea largă.
Am văzut că unii slujitori ai lui Dumnezeu, chiar dintre pastori, se descurajează foarte ușor, eul lor se simte repede rănit și își închipuie că sunt descurajați și jigniți, când, de fapt, lucrurile nu stau astfel. Ei socotesc că au o soartă grea. Unii ca aceștia nu își dau seama ce ar simți dacă mâna protectoare a lui Dumnezeu ar fi retrasă de la ei și ar trece prin chin sufletesc. Atunci ar descoperi că soarta lor este de zece ori mai grea ca înainte, când erau angajați în lucrarea lui Dumnezeu, suferind necazuri și lipsuri, dar, cu toate acestea, având în toate acestea aprobarea lui Dumnezeu. Unii dintre cei care lucrează pentru cauza lui Dumnezeu nu știu când trec prin perioade lejere. Ei au avut atât de puține lipsuri și știu atât de puțin ce înseamnă o nevoie, sau să facă o lucrare grea, sau să ducă o povară sufletească, încât, atunci când trec printr-o perioadă ușoară, când sunt favorizați de Dumnezeu și aproape liberi de orice chin sufletesc, ei nu își dau seama de acest lucru și socotesc că au necazuri mari. Am văzut că, dacă unii ca aceștia nu vor dovedi un spirit de sacrificiu de sine, dacă nu vor fi gata să lucreze cu optimism, fără a se cruța pe ei înșiși, Dumnezeu Se va dispensa de ei. El nu-i va recunoaște ca fiind slujitorii Săi care se sacrifică pe ei înșiși, însă îi va înălța pe cei care vor lucra, nu în mod leneș, ci serios, și aceștia își vor da seama când trec printr-o perioadă ușoară. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să simtă povara sufletelor și să plângă între tindă și altar, strigând: “Cruță-ți poporul, o, Doamne.”
-130-
Unii slujitori ai lui Dumnezeu își consacră viețile în slujba cauzei Lui, până ce structura lor cedează și sunt aproape epuizați de efort psihic, grijă neîntreruptă, trudă și lipsuri. Alții nu și-au luat poveri și nici nu-și iau poveri asupra lor. Cu toate acestea, tocmai unii ca aceștia socotesc că trec prin greu, fiindcă ei nu au trecut niciodată prin greutăți. Ei nu au trecut prin botezul suferinței și nu vor trece niciodată prin acesta, atâta timp cât se dovedesc atât de slabi și lipsiți de tărie și își găsesc plăcere în tihna lor. Din ceea ce mi-a arătat Dumnezeu, este nevoie ca printre pastori să se întâmple o nenorocire, astfel ca cei leneși, care tărăgănează și își poartă de grijă doar lor înșiși să fie îndepărtați și să rămână doar un grup curat, cu oameni credincioși, care se sacrifică pe sine, care nu au în vedere doar tihna lor, ci care vor păstori cu credincioșie atât prin cuvânt, cât și prin învățătură, care vor dori să sufere și să îndure toate lucrurile de dragul lui Hristos și pentru a-i salva pe aceia pentru care El a murit. Fie ca acești slujitori să simtă nenorocirea asupra lor dacă nu predică Evanghelia, și aceasta le va fi suficient; însă nu toți simt acest lucru.
-131-
Capitolul 23 — Asemănarea cu lumea
Mi-a fost arătată asemănarea cu lumea a unora dintre cei ce pretind a fi păzitori ai Sabatului. O, am văzut că aceasta este o dezonoare pentru ei și pentru cauza lui Dumnezeu. Ei își dezmint menirea. Ei cred că nu sunt ca lumea, însă sunt atât de apropiați de cei din lume în ce privește îmbrăcămintea, vorbirea și faptele lor, încât nu se poate face nici o distincție. I-am văzut împodobindu-și bietele trupuri muritoare, care în orice moment pot fi atinse de degetul lui Dumnezeu și întinse pe patul de suferință. Oh, și atunci, când se apropie de ultima clipă, un chin de moarte îi torturează și marea întrebare care se pune este: “Sunt eu pregătit să mor? Pregătit să apar în fața judecății lui Dumnezeu și să trec cu bine de aceasta?” Întreabă-i atunci pe aceștia ce simt în legătură cu împodobirea trupurilor lor și dacă ei simt ce înseamnă să fii pregătit să apari înaintea lui Dumnezeu, și ei îți vor spune că, dacă ar putea aduce înapoi trecutul pentru a mai trăi, și-ar îndrepta viețile, ar evita nebuniile lumii, vanitatea și mândria ei, și-ar acoperi trupurile cu veșminte modeste și ar fi un exemplu pentru cei din jurul lor. Ei ar trăi pentru slava lui Dumnezeu.
De ce este atât de greu de dus o viață umilă, de tăgăduire de sine? Deoarece pretinșii creștini nu sunt morți față de lume. Este ușor de trăit după ce am murit. Însă mulți tânjesc după prajii și ceapa din Egipt. Ei sunt înclinați să se îmbrace și să acționeze la fel ca lumea, pe cât este posibil, și cu toate acestea să meargă în cer. Unii ca aceștia urcă pe o altă cale. Ei nu intră pe poarta cea strâmtă și nici nu merg pe calea cea îngustă.
Mi-a fost arătat grupul celor prezenți la Conferință. Îngerul a spus: “Unii vor fi hrană pentru viermi (Sora Clarissa M. Bonfoey, care a adormit în Isus la doar trei zile după darea acestei viziuni, a fost prezentă, sănătoasă fiind, și a fost profund impresionată că ea va fi una din cei care aveau să meargă în mormânt, mărturisindu-și convingerile și altora. ), unii vor fi atinși de ultimele șapte plăgi, iar alții vor trăi și vor rămâne pe pământ pentru a fi luați la venirea lui Isus.”
-132-
Solemne au fost cuvintele acestea! L-am întrebat pe înger de ce erau atât de puțini cei interesați de bunăstarea lor veșnică, atât de puțini pregătiți pentru ultima clipă. El a spus: “Pământul îi atrage, comorile lui li se par valoroase.” Ei găsesc suficiente lucruri cu care să-și încarce mintea și nu au timp să se pregătească pentru ceruri. Satana este întotdeauna gata să-i arunce în greutăți tot mai mari; de îndată ce o neliniște sau un necaz este îndepărtat din minte, el le stârnește o dorință nesfântă, mai mult pentru lucrurile de pe pământ; și astfel, timpul lor trece și, când este prea târziu, ei își dau seama că nu au câștigat nimic substanțial. Ei s-au agățat de năluci și au pierdut viața veșnică. Unii ca aceștia nu vor avea nici o scuză.
Mulți se îmbracă precum lumea pentru a avea influență. Însă, prin aceasta, ei fac o greșeală tristă și fatală. Dacă ei ar avea o influență adevărată, mântuitoare, atunci să trăiască potrivit cu mărturisirea lor de credință, să-și arate credința prin faptele lor neprihănite și să arate că este o mare deosebire între creștin și lume. Am văzut că vorbirea, îmbrăcămintea și faptele trebuie să fie în favoarea lui Dumnezeu. Atunci, o influență sfântă va fi revărsată asupra tuturor și toți vor avea cunoștință de ceea ce sunt ei și de faptul că au fost cu Isus. Necredincioșii vor vedea că adevărul pe care îl mărturisim are o influență sfântă și că credința în venirea lui Hristos afectează caracterul omului. Dacă cineva dorește ca influența sa să fie în favoarea adevărului, atunci să trăiască acest adevăr și în felul acesta să imite umilul Model.
Am văzut că Dumnezeu urăște mândria și că toți cei mândri și cei care săvârșesc nelegiuirea vor fi ca miriștea, iar ziua care vine îi va arde. Am văzut că solia îngerului al treilea trebuie să lucreze precum drojdia asupra multor inimi care susțin că o cred, pentru a îndepărta din ei mândria, egoismul, lăcomia și iubirea de lume.
-133-
Isus vine; va găsi El un popor care se aseamănă lumii? Îl va recunoaște El pe acesta ca fiind poporul Său pe care Și l-a curățit pentru Sine Însuși? Oh, nu. Nimeni în afară de cei curați și sfinți nu vor fi recunoscuți ca fiind ai Săi. Aceia care au fost curățiți și albiți prin suferință, care s-au păstrat separat de lume, nepătați de aceasta, aceștia vor fi ai Săi.
Când am văzut lucrul îngrozitor că poporul lui Dumnezeu era asemenea lumii, fără nici o deosebire, cu excepția numelui, între cei ce pretindeau a fi ucenici ai blândului și smeritului Isus și cei necredincioși, sufletul meu a simțit un chin profund. Am văzut că Isus a fost rănit și expus unei rușini deschise. Îngerul a spus că a văzut cu mâhnire că pretinsul popor al lui Dumnezeu iubește lumea, se face părtaș la spiritul ei și urmează moda ei: “Despărțiți-vă, despărțiți-vă! pentru ca partea voastră să nu fie afară din cetate, împreună cu fățarnicii și cu necredincioșii. Menirea ta îți va cauza un mare chin, dar pedeapsa ta va fi mai mare pentru că ai cunoscut voia Lui, dar nu ai făcut-o.”
Cei care pretind a crede în solia celui de-al treilea înger aduc adesea ofensă cauzei lui Dumnezeu prin ușurătate, glume și neseriozitate. Am văzut că acest rău era prezent pretutindeni în rândurile noastre. Ar trebui să existe umilință înaintea Domnului; Israelul lui Dumnezeu ar trebui să-și sfâșie inima, nu hainele. Simplitatea copilărească este rar întâlnită; se ține cont mai mult de aprobarea omului decât de a face pe plac lui Dumnezeu. Îngerul a spus: “Puneți-vă inima în rânduială, ca să nu vă cheme la judecată, și firul fragil al vieții să fie tăiat și să ajungeți în mormânt nepregătiți pentru judecată. Or, dacă nu vă pregătiți patul în mormânt, cu excepția cazului că vă veți împăca în curând cu Dumnezeu și vă veți smulge din lume, inimile voastre se vor împietri și vă veți sprijini pe un reazem fals, o așa-zisă pregătire, și vă veți descoperi greșeala prea târziu ca să vă asigurați o nădejde bine ancorată.”
-134-
Am văzut că unii dintre pretinșii păzitori ai Sabatului petrec ore întregi, ceea ce este mai rău decât dacă ar fi azvârlite, studiind moda pentru a-și împodobi bietul trup muritor. În timp ce vă preocupați să arătați ca lumea, cât de frumos se poate, amintiți-vă că același trup ar putea fi în câteva zile hrană pentru viermi. Și în timp ce vă împodobiți după gustul vostru, pentru a fi pe plac ochiului, sunteți pe moarte din punct de vedere spiritual. Dumnezeu urăște mândria voastră deșartă, nelegiuită, și El vă socotește niște morminte văruite, pline de întinăciuni și necurății pe dinăuntru.
Mamele dau un exemplu de mândrie copiilor lor și, făcând astfel, ele seamănă o sămânță care va răsări și va aduce roadă. Secerișul va fi îmbelșugat și sigur. Ce vor semăna aceea vor secera. Recolta nu va da greș. Am văzut, părinților, că este mai ușor pentru voi să le dați copiilor voștri o lecție de mândrie decât una de umilință. Satana și îngerii lui sunt chiar lângă voi, pentru a urmări ce faceți, ce spuneți, pentru a-i încuraja să se îmbrace și, în mândria lor, să se amestece cu cei care nu sunt sfinți. Oh, părinți, voi plantați în propriile voastre inimi un spin pe care adesea îl veți simți cu multă durere. Când veți dori să anulați lecția pe care ați dat-o copiilor voștri, va fi foarte greu. Va fi imposibil să faceți acest lucru. Le puteți refuza lucruri care le satisfac mândria, dar, cu toate acestea, ele există încă în inima lor și tânjesc a fi satisfăcute; și nimic nu poate ucide această mândrie în afară de Duhul lui Dumnezeu, care este puternic și poate acționa repede. Când Acesta își va găsi drumul spre inimă, va lucra precum drojdia și va smulge mândria din rădăcină.
Am văzut că tineri și bătrâni neglijează Biblia. Ei nu studiază această carte și nu fac din ea regula vieții lor, așa cum ar trebui. În special cei tineri sunt vinovați de această neglijență. Mulți dintre ei sunt gata și găsesc timp din belșug să citească aproape orice altă carte. Însă cuvântul care îndreaptă spre viață, spre viața veșnică, nu este studiat zilnic și cercetat. Această carte prețioasă, importantă, care îi va judeca la sfârșit, de-abia dacă este studiată. Sunt citite povestiri închipuite, în timp ce Biblia nu este luată în seamă. Vine o zi, o zi de negură și întuneric mare, când toți vor dori să fie alimentați cu adevărurile simple, lămurite, ale Cuvântului lui Dumnezeu, ca să poată avea, în umilință și totuși cu hotărâre, un motiv pentru speranța lor. Cu acest fundament al speranței lor, am văzut că trebuie să-și fortifice sufletele pentru marele conflict. Fără acest lucru, ei sunt necorespunzători și nu pot fi hotărâți și neclintiți.
-135-
Părinții ar face mai bine să ardă poveștile și romanele care le intră în casă. Ar face un bine copiilor. Încurajați citirea acestor cărți de povești și va fi ca și cum i-ați încătușa. Acestea tulbură și otrăvesc mintea. Părinților, am văzut că, dacă nu vă veți trezi având în vedere binele veșnic al copiilor voștri, ei vor fi cu siguranță pierduți prin neglijența voastră. Iar posibilitatea ca părinții necredincioși să fie mântuiți ei înșiși este foarte mică. Părinții trebuie să aibă o putere exemplară. Ei trebuie să exercite o influență sfântă în familiile lor. Îmbrăcămintea lor trebuie să fie modestă, diferită de cea a lumii din jurul lor. Dacă au în vedere binele veșnic al copiilor lor, ei trebuie să mustre mândria la copii, s-o respingă cu tărie și să nu o încurajeze nici prin cuvânt, nici prin faptă. Oh, ce mândrie mi-a fost arătată la cei care pretind a fi poporul lui Dumnezeu! Aceasta a crescut an de an, încât acum este imposibil să-i deosebești pe păzitorii Sabatului de lumea din jurul lor. Am văzut că această mândrie trebuie smulsă din familiile noastre.
S-a cheltuit foarte mult pentru panglici și dantele, pentru gulere (Am fost întrebată adesea dacă este greșit să se poarte gulere simple din pânză. Răspunsul meu a fost întotdeauna “nu.” Unii au luat însemnătatea extremă a ceea ce am scris eu despre gulere și au susținut că este greșit să porți gulere de orice fel. Mi-au fost arătate gulere scumpe, cu panglici și dantele inutile, pe care unii păzitori ai Sabatului le purtau și încă le poartă, pentru a le etala și de dragul modei. Menționând gulerele, eu nu am vrut să se înțeleagă că nu trebuie să se poarte nimic din ceea ce este guler și nici, menționând panglicile, nu am vrut să spun că nu trebuie purtate deloc panglici. E.G.W., notă la ediția a 2-a. ) și alte articole nenecesare de împodobire a trupului, în timp ce Isus, Regele slavei, care Și-a dat viața pentru a ne răscumpăra, a purtat o cunună de spini. Acesta a fost modul în care a fost împodobit capul Învățătorului nostru. El a fost “un om al durerii și obișnuit cu suferința”. “El a fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El și prin rănile Lui suntem tămăduiți.” Cu toate acestea, chiar cei care susțin că sunt spălați prin sângele lui Isus, ce a curs pentru ei, își îmbracă și își împodobesc bietele trupuri muritoare și îndrăznesc să pretindă că sunt urmași ai Modelului sfânt, umil, care S-a tăgăduit pe Sine. O, dacă toți ar putea vedea acest lucru, așa cum îl vede Dumnezeu și așa cum mi-a fost arătat și mie! Mi s-a părut prea greu de suportat acel chin sufletesc pe care l-am simțit privind această stare de lucruri. Îngerul a spus: “Poporul lui Dumnezeu este deosebit; pe aceștia El îi curăță pentru Sine.”
-136-
Am văzut că înfățișarea exterioară este un indiciu al inimii. Când în exterior atârnă panglici, gulere și lucruri inutile, aceasta arată în mod lămurit că în inimă se află iubirea pentru toate aceste lucruri; dacă aceste persoane nu se curăță de întinarea lor, ele nu vor putea vedea niciodată pe Dumnezeu, deoarece numai cei cu inima curată Îl vor vedea. Am văzut că securea trebuie înfiptă la rădăcina pomului. O astfel de mândrie nu trebuie îngăduită în biserică. Aceste lucruri Îl despart pe Dumnezeu de poporul Său, îndepărtează chivotul de la ei. Israel a adormit, cu mândria, moda, asemănarea cu lumea chiar în mijlocul lor. Ei înaintau în fiecare lună în mândrie, în lăcomie, egoism și iubire de lume. Dacă inimile lor ar fi atinse de adevăr, aceasta va duce la moarte față de lume și atunci vor lăsa deoparte panglicile, dantelele și gulerele; și dacă sunt morți față de lume, atunci râsul, batjocura și ocara necredincioșilor nu-i va afecta. Ei vor simți o dorință aprinsă de a fi despărțiți de lume, ca și Învățătorul lor. Ei nu vor mai imita mândria lumii, modele și obiceiurile ei. Obiectivul cel nobil va fi totdeauna înaintea lor, și anume să dea slavă lui Dumnezeu și să dobândească moștenirea veșnică. Această perspectivă va înăbuși tot ce este lăturalnic, de natură pământească. Dumnezeu va avea un popor aparte, deosebit de lume. Și de îndată ce cineva are dorința de a imita modele lumii și nu își stăpânește imediat aceste dorințe, la fel de repede Dumnezeu va înceta de a-i recunoaște ca fiind copiii Săi. Ei sunt copiii lumii și ai întunericului. Ei poftesc după ceapa și prazul Egiptului, ceea ce înseamnă că ei doresc să fie cât de mult posibil asemenea lumii; făcând astfel, cei ce mărturisesc că s-au îmbrăcat cu Hristos de fapt s-au dezbrăcat de El și dovedesc că sunt străini față de harul Său și străini de blândul și smeritul Domn Isus. Însă dacă L-au cunoscut pe Isus, ei vor fi onorați de El.
-137-
Capitolul 24 — Soțiile pastorilor
Am văzut soțiile pastorilor. Unele dintre ele nu le sunt de ajutor soților lor, deși susțin solia îngerului al treilea. Ele sunt preocupate mai mult de propriile lor dorințe și plăceri decât de voia lui Dumnezeu sau de cum să sprijine brațele soților lor prin rugăciuni credincioase și o purtare atentă. Am văzut că unele dintre ele apucă pe o cale atât de îndărătnică și egoistă, încât Satana face din ele uneltele sale și lucrează prin ele pentru a distruge influența și utilitatea soților lor. Ele își iau libertatea să se plângă și să murmure dacă ajung la strâmtorare. Ele au uitat de suferințele primilor creștini pentru cauza adevărului și socotesc că au dreptul să aibă propriile lor dorințe și propria lor cale și să-și urmeze propria lor voință. Ele uită suferința lui Isus, Învățătorul lor. Ele L-au uitat pe Omul durerilor, Cel care era obișnuit cu suferința — care nu avea unde să-Și plece capul. Ele nu se sinchisesc să-și aducă aminte de acea frunte sfântă, străpunsă de coroana de spini. Ele Îl uită pe Acela care Și-a dus crucea la Calvar, leșinând sub povara ei. Nu doar povara crucii de lemn era asupra Lui, ci povara cea grea a păcatelor lumii. Ele uită de piroane bătute fără milă în mâinile și picioarele Sale și uită strigătele sfâșietoare, de moarte: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” După toate aceste suferințe îndurate pentru ele, acestea refuză cu încăpățânare să sufere de dragul lui Hristos.
-138-
Am văzut că aceste persoane se înșeală singure. Ele nu au nici o contribuție la lucrare; au adevărul, dar nu sunt de partea adevărului. Dacă adevărul, adevărul cel important și solemn, ar pune stăpânire pe ele, eul ar muri; atunci vorbirea lor nu ar mai fi de felul: “Eu voi merge acolo, eu voi rămâne aici”; ci întrebarea lor sinceră va fi: “Unde dorește Dumnezeu să fiu eu? Unde I-aș putea aduce mai multă slavă și unde ar putea eforturile noastre unite să facă cel mai mult bine?” Voința lor va fi cufundată în voia lui Dumnezeu. Încăpățânarea și lipsa de consacrare ale unora dintre soțiile pastorilor vor sta în calea păcătoșilor; sângele unor suflete va fi pe veșmintele lor. Unii pastori au adus o puternică mărturie în ce privește datoria și relele din biserică; însă acest lucru nu au avut efectul dorit, pentru că tocmai soțiile lor aveau nevoie de acea mărturie, iar asupra acestora s-a întors ocara cu multă greutate. Ei au lăsat ca soțiile lor să-i prejudicieze și să-i tragă în jos, tulburându-le mintea, astfel ca influența și utilitatea lor să fie pierdute; ei sunt deznădăjduiți și descurajați și nu își dau seama de adevărata sursă a necazului lor. Aceasta este chiar din cămin.
Aceste surori sunt strâns legate de lucrarea lui Dumnezeu, dacă El i-a chemat pe soții lor să predice adevărul prezent. Acești slujitori, dacă au fost cu adevărat chemați de Dumnezeu, vor simți importanța adevărului. Ei stau între cei vii și între cei morți și trebuie să vegheze asupra sufletelor pentru că trebuie să dea socoteală. Solemnă este chemarea lor și soțiile lor pot fi ori o mare binecuvântare pentru ei, ori un mare blestem. Ele îi pot încuraja când sunt deznădăjduiți, îi pot mângâia când sunt dărâmați și îndemna să privească în sus și să se încreadă pe deplin în Dumnezeu, atunci când credința li se clatină. Sau pot lua calea opusă, privind asupra părții întunecoase, socotind că trec prin greutăți, neavând credință în Dumnezeu și vorbind despre necazurile și necredința lor soților lor, îngăduindu-și un spirit de murmurare, de plângere, și astfel să le fie acestora o povară grea, chiar un blestem.
Va continua.