Capitolul 18 — Răspunderea părintească
Am văzut că părinții au o mare răspundere. Ei nu trebuie să fie conduși de copiii lor, ci ei să-i călăuzească pe aceștia. Ca exemplu mi-a fost dat Avraam. El a fost credincios peste casa lui. El a poruncit casei lui după el, și aceasta și-a amintit de Dumnezeu.
-119-
Apoi mi-a fost amintit cazul lui Eli. El nu și-a ținut în frâu copiii, și aceștia au devenit răi și ticăloși, și prin nelegiuirea lor au condus pe Israel pe căi greșite. Când i-a făcut cunoscut lui Samuel păcatele lor și consecințele ce aveau să urmeze din cauză că Eli nu i-a ținut în frâu, Dumnezeu a spus că păcatele lor nu vor fi ispășite la nesfârșit prin jertfe și sacrificii. Când Samuel i-a spus ceea ce i-a făcut cunoscut Domnul, Eli s-a supus zicând: “Domnul este acesta, să facă ce va crede” (1 Samuel 3, 18.) Blestemul lui Dumnezeu a urmat curând. Acei preoți nelegiuiți au fost omorâți și, de asemenea, au fost omorâți 30.000 din Israel, iar chivotul lui Dumnezeu a fost luat de vrăjmașii lor. Iar când a auzit că fusese luat chivotul lui Dumnezeu, Eli a căzut pe spate și a murit. Toate aceste rele au fost urmarea faptului că Eli a neglijat să-și țină în frâu copiii. Am văzut că, dacă Domnul avea grijă să observe astfel de lucruri în vechime, El va face acest lucru și acum, în timpul de pe urmă.
Părinții trebuie să-și conducă copiii, să le îndrepte poftele, să le supună, căci, de nu, Dumnezeu îi va nimici cu siguranță pe copii în ziua mâniei Sale aprinse, iar părinții care nu și-au ținut în frâu copiii nu vor fi socotiți fără vină. Mai ales aceia care sunt slujitori ai lui Dumnezeu trebuie să-și conducă familiile și să le țină în supunere. Am văzut că ei nu sunt pregătiți să judece sau să hotărască în probleme ale bisericii decât dacă își pot conduce propria lor casă. Ei trebuie să facă ordine în primul rând în casa lor, iar apoi judecata și influența lor poate fi folosită în biserică.
Am văzut că motivul pentru care în ultima vreme viziunile nu au fost mai dese a fost faptul că nu au fost apreciate de biserică. Biserica aproape și-a pierdut spiritualitatea și credința, iar mustrările și avertizările au avut doar puțin efect asupra lor. Mulți din cei ce au susținut că au încredere în acestea nu le-au acordat atenție.
Unii au apucat pe o cale necugetată când le-au vorbit despre credința lor celor necredincioși, iar când le-au fost cerute dovezi, ei au citit o viziune în loc să meargă la Biblie pentru dovezi. Am văzut că acest mod de lucru este nechibzuit și i-a provocat pe necredincioși împotriva adevărului. Viziunile nu pot avea greutate în fața acelora care nu le-au văzut niciodată și nu știu nimic despre spiritul lor. În asemenea cazuri, nu trebuie să se facă referință la ele.
-120-
Capitolul 19 — Credința în Dumnezeu
Pe când mă aflam în Battle Creek, Michigan, la 5 mai 1855, mi-a fost arătat că există o mare lipsă de credință în rândul slujitorilor lui Dumnezeu, ca și în rândurile bisericii. Ei se descurajau prea ușor, se îndoiau de Dumnezeu și erau prea lesne crezători că au o soartă grea și că Dumnezeu i-a părăsit. Acest lucru este neîndurător. Dumnezeu i-a iubit atât de mult, încât a dat pe scumpul și iubitul Său Fiu să moară pentru ei și întregul cer a fost interesat de mântuirea lor; și după ce au fost făcute toate acestea pentru ei, lor le era greu să creadă și să se încreadă într-un astfel de Tată bun și iubitor. El a spus că este mai doritor să dea Duhul Sfânt celor care Îl cer decât sunt părinții pământești gata să dea daruri bune copiilor lor. Am văzut că slujitorii lui Dumnezeu și biserica se descurajau prea ușor. Când cereau Tatălui lor din ceruri lucruri pe care ei le socoteau necesare, și acestea nu erau primite imediat, credința lor șovăia, curajul dispărea și un duh de murmurare punea stăpânire pe ei. Am văzut că aceasta nu-I făcea plăcere lui Dumnezeu.
Fiecare sfânt care vine înaintea lui Dumnezeu cu o inimă sinceră, și își înalță cererile sincere către El prin credință, va primi răspuns la rugăciunile sale. Credința voastră nu trebuie să se desprindă de făgăduințele lui Dumnezeu, dacă nu vedeți sau nu simțiți imediat răspunsul la rugăciune. Nu vă fie teamă să vă încredeți în Dumnezeu. Bazați-vă pe făgăduința Lui sigură: “Cereți și veți primi”. Dumnezeu este prea înțelept pentru a greși și prea bun pentru a reține vreun lucru bun de la sfinții Săi care merg pe o cale dreaptă. Omul greșește și, deși cererile sale sunt înălțate dintr-o inimă sinceră, el nu cere întotdeauna lucrurile care sunt bune pentru el sau care vor aduce slavă lui Dumnezeu. Când este așa, Tatăl nostru cel înțelept și bun ne ascultă cererile și ne va răspunde, uneori imediat; însă El ne dă lucrurile care sunt cel mai mult spre binele nostru și spre slava Sa. Dumnezeu ne dă binecuvântări; dacă am putea observa planul Său, noi am vedea limpede că El știe ce este cel mai bine pentru noi și că rugăciunile noastre sunt ascultate. Nu ne dă nimic care să ne fie vătămător, ci tocmai binecuvântarea de care avem nevoie, în loc să ne dea un lucru pe care noi l-am cerut, dar care nu este spre binele nostru, ci pentru a ne face rău.
-121-
Am văzut că, dacă nu primim răspuns imediat la rugăciuni, noi ar trebui să ne menținem credința și să nu îngăduim descurajarea, căci aceasta ne va despărți de Dumnezeu. Dacă credința noastră șovăie, nu vom primi nimic de la El. Încrederea noastră în Dumnezeu trebuie să fie puternică; și când vom avea cel mai mult nevoie de aceasta, binecuvântarea va cădea asupra noastră ca un ropot de ploaie.
Când slujitorii lui Dumnezeu se roagă pentru Duhul Său și pentru binecuvântarea Sa, uneori aceasta vine imediat; însă aceasta nu este întotdeauna acordată atunci. În asemenea momente, nu fiți slabi. Lăsați credința voastră să se prindă cu credincioșie de promisiunea care va veni. Încrederea voastră să fie deplină în Dumnezeu și adesea binecuvântarea va veni când aveți cel mai mult nevoie de ea; pe neașteptate veți primi ajutor de la Dumnezeu, când veți prezenta adevărul celor necredincioși și veți fi în stare să propovăduiți Cuvântul cu claritate și putere.
Acest lucru mi-a fost asemănat cu copiii care cer o binecuvântare de la părinții lor de pe pământ, care îi iubesc. Ei cer ceva despre care părinții lor știu că le va face rău; părinții lor le dau lucrurile care vor fi bune și sănătoase pentru ei, în locul celor pe care ei le-au dorit. Am văzut că fiecare rugăciune înălțată în credință, dintr-o inimă deschisă, va fi ascultată de Dumnezeu și va primi răspuns, iar cel care a înălțat cererea va avea binecuvântarea când va avea cel mai mult nevoie de ea și, cel mai adesea, aceasta va depăși așteptările sale. Nici o rugăciune a sfinților credincioși nu este pierdută atunci când este înălțată în credință, dintr-o inimă sinceră.
-122-
Capitolul 20 — Partida “Messenger”
(Vezi Apendice .)
Pe când mă aflam la Oswego, New York, în iunie 1855, mi-a fost arătat că poporul lui Dumnezeu era frânat de anumite piedici; că se aflau Acani în tabără. Lucrarea lui Dumnezeu nu a progresat decât puțin, și mulți dintre slujitorii Săi fuseseră descurajați pentru că adevărul nu mai avea efect în New York și nu s-au mai adăugat mulți bisericii. Partida Messenger luase ființă și urma ca noi să suferim un timp datorită limbilor lor mincinoase și reprezentărilor lor greșite, deși aveam să ducem această povară cu răbdare; căci ei nu aveau să aducă prejudicii cauzei lui Dumnezeu acum, când ne părăsiseră, mai mult decât ar fi prejudiciat-o prin influența lor dacă ar fi rămas cu noi.
Asupra bisericii a fost adusă neplăcerea lui Dumnezeu datorită faptului că existau în ea persoane cu inimi corupte. Ei doreau să fie în față, când nici Dumnezeu, nici frații lor nu-i așezaseră acolo. Egoismul și înălțarea de sine îi caracteriza. S-a deschis acum un loc pentru toți de felul acesta, loc unde pot găsi pășune alături de cei de același fel cu ei. Noi ar trebui să-L lăudăm pe Dumnezeu că, în îndurarea Lui, a scăpat biserica de ei. Dumnezeu a lăsat pe mulți dintre aceștia în voia pornirilor lor, ca să facă faptele pe care ei le voiau. Acum se bucură de înțelegere și astfel vor înșela pe câțiva; însă toți cei care sunt cinstiți vor fi luminați în ce privește adevărata stare a celui de lângă el și va rămâne alături de poporul deosebit al lui Dumnezeu, se va prinde de adevăr și va merge pe calea cea strâmtă, nefiind afectați de cei care au renunțat la Dumnezeu pentru căile și faptele lor. Am văzut că Dumnezeu le-a dat acestor persoane posibilitatea de a face o reformă în viața lor, că le dăduse lumină în ce privește dragostea pentru eul lor și pentru celelalte păcate; Însă ei n-au dat atenție acestei lumini. Nu voiau să-și refacă viața, iar El, în îndurarea Sa, a scăpat biserica de ei. Adevărul va avea efect dacă slujitorii lui Dumnezeu și biserica se vor consacra Lui și cauzei Sale.
-123-
Am văzut că poporul lui Dumnezeu trebuie să se trezească și să-și pună armura. Domnul Hristos vine și lucrarea cea mare de ducere a ultimei solii de îndurare este de prea mare importanță pentru noi ca să o lăsăm deoparte și să răspundem la minciunile, neadevărurile și calomniile nutrite de partida Messenger și răspândite în jur. Adevărul, adevărul prezent: asupra acestuia trebuie să zăbovim noi. Satana este în toate acestea pentru a ne distrage mintea de la adevărul prezent și de la venirea lui Hristos. Îngerul a spus: “Isus cunoaște toate aceste lucruri.” Mai este puțin și le sosește ziua. Toți vor fi judecați după faptele lor, făcute în trup. Limba mincinoasă va fi oprită. Păcătoșii din Sion vor fi înspăimântați și frica îi va surprinde pe cei fățarnici.
Capitolul 21 — Pregătește-te să întâlnești pe Domnul
Am văzut că noi nu trebuie să amânăm venirea Domnului. Îngerul a spus: “Pregătiți-vă, pregătiți-vă pentru ceea ce va veni asupra pământului. Faptele voastre să fie în acord cu credința voastră.” Am văzut că mintea trebuie să aibă ca preocupare pe Dumnezeu și că influența noastră trebuie să vorbească în favoarea lui Dumnezeu și a adevărului Său. Noi nu Îl putem onora pe Domnul atunci când suntem nepăsători și indiferenți. Nu putem să-I aducem slavă atunci când suntem deznădăjduiți. Cu toată seriozitatea să căutăm să ne asigurăm mântuirea și să salvăm pe mulți alții. Orice lucru important trebuie legat de aceasta și orice este lăturalnic trebuie să treacă în plan secundar.
Am văzut frumusețea cerurilor. I-am auzit pe îngeri cântând cântecele lor înălțătoare, aducând laudă, onoare și slavă lui Isus. Am putut atunci să-mi dau seama puțin de ceea ce înseamnă minunata iubire a Fiului lui Dumnezeu. El a lăsat toată slava și onoarea pe care le avea în ceruri și a fost atât de preocupat de mântuirea noastră, încât a dus cu răbdare și blândețe toate nelegiuirile și ofensele pe care omul le-a putut îngrămădi asupra Lui. El a fost rănit și lovit; El a fost întins pe crucea Calvarului și a suferit moartea cea mai teribilă pentru a ne scăpa de moarte, pentru ca noi să putem să putem fi spălați prin sângele Său și înălțați pentru a locui cu El în locuințele pe care le-a pregătit pentru noi; pentru a ne bucura de lumina și slava cerului, pentru a auzi cântecul îngerilor și a cânta împreună cu ei.
-124-
Am văzut că întregul cer este interesat de mântuirea noastră; iar noi să fim indiferenți? Să fim noi nepăsători, ca și când ar fi un lucru de mică însemnătate dacă suntem sau nu mântuiți? Să desconsiderăm noi sacrificiul care a fost făcut pentru noi? Unii au făcut acest lucru. Ei s-au jucat cu harul oferit, iar acum mânia lui Dumnezeu este asupra lor. Duhul lui Dumnezeu nu poate fi întristat la nesfârșit. El Se va depărta dacă este în continuare întristat. După tot ceea ce s-a făcut ca Dumnezeu să-i poată salva pe oameni, dacă ei arată prin viețile lor că se joacă cu harul lui Dumnezeu, moartea va fi partea lor, și aceasta va fi scump plătită. Va fi o moarte îngrozitoare; căci va trebui să simtă agonia pe care a simțit-o Domnul Hristos pe cruce, ca să plătească pentru ei prețul de răscumpărare, pe care ei au refuzat-o. Și atunci, ei își vor da seama că au pierdut viața veșnică și moștenirea nemuririi. Marele sacrificiu care a fost făcut pentru suflete arată cât de valoroase sunt ele. Când un suflet prețios este pierdut o dată, el este pierdut pentru totdeauna.
Am văzut un înger ce avea în mână o cumpănă cu care cântărea gândurile și preocupările poporului lui Dumnezeu și în special ale celor tineri. Într-o parte erau gândurile și interesele îndreptate către cer, iar în cealaltă parte, gândurile și interesele îndreptate spre pământ. Pe această balanță erau puse cititul de cărți obișnuite, preocupările în privința îmbrăcămintei, a etalării, a vanității, mândriei etc. Oh, ce moment solemn! Îngerul lui Dumnezeu ținând cumpăna, cântărind gândurile celor ce susțineau că sunt copiii Săi — a acelora care pretindeau că sunt morți față de lume și vii pentru Dumnezeu. Partea balanței plină cu gânduri legate de pământ, vanitate, mândrie, s-a lăsat repede în jos, neputând rezista sub greutatea care se tot adăuga. Cea cu gânduri și preocupări pentru cer a mers tot așa de repede în sus cum a mers cealaltă în jos și, oh, cât de ușoară a fost aceasta! Pot să vă relatez acest lucru așa cum l-am văzut; însă n-aș putea reda niciodată impresia solemnă și vie care s-a întipărit în mintea mea atunci când îngerul cu cumpăna a cântărit gândurile și preocupările poporului lui Dumnezeu. Îngerul a spus: “Pot intra unii ca aceștia în cer? Nu, nu, niciodată. Spune-le că nădejdea pe care o au acum le este zadarnică și că, dacă nu se pocăiesc degrabă și nu obțin mântuirea, trebuie să piară.”
-125-
Doar o formă de evlavie nu va mântui pe nimeni. Toți trebuie să aibă o experiență vie, profundă. Doar aceasta îi va scăpa în timpul de strâmtorare. Atunci lucrarea lor va fi pusă la probă; și dacă este aur, argint sau pietre prețioase, ei vor fi ascunși sub scutul lui Dumnezeu. Însă, dacă lucrarea lor este lemn, fân și paie, nimic nu-i va putea apăra de mânia aprinsă a lui Iehova.
Celor tineri, ca și celor în vârstă, li se va cere socoteală de nădejdea lor. Însă mintea, pentru care Dumnezeu a rânduit lucruri bune, pentru a-I sluji în mod desăvârșit, a zăbovit asupra unor lucruri nechibzuite, în loc să zăbovească asupra celor veșnice. Mintea care este lăsată să hoinărească încoace și încolo este tot așa de capabilă să înțeleagă adevărul, dovezile din Cuvântul lui Dumnezeu pentru ținerea Sabatului și temelia adevărată a nădejdii creștine, cum este în stare să fie preocupată de înfățișare, maniere, îmbrăcăminte etc. Iar aceia care lasă mintea să le fie distrasă de povestiri nechibzuite și basme închipuite își hrănesc imaginația, însă strălucirea Cuvântului lui Dumnezeu este eclipsată pentru ei. În mod voit, mintea este îndepărtată de Dumnezeu. Interesul pentru prețiosul Său cuvânt este distrus.
Ne-a fost dată o carte care să ne călăuzească picioarele prin primejdiile acestei lumi întunecoase, pe calea către ceruri. Aceasta ne spune cum putem scăpa de mânia lui Dumnezeu și ne vorbește, de asemenea, despre suferințele Domnului Hristos pentru noi, sacrificiul cel mare pe care l-a făcut El ca să putem fi mântuiți și să ne bucurăm de prezența lui Dumnezeu pentru totdeauna. Și dacă unii nu vor atinge această țintă în cele din urmă, după ce au auzit adevărul pe care îl au în această țară cu atâta lumină, aceasta va fi din vina lor; ei nu vor avea scuză. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune cum putem deveni creștini desăvârșiți și cum să scăpăm de ultimele șapte plăgi. Însă ei nu-și dau interesul să descopere aceste lucruri. Altceva le preocupă mintea, idolii pe care îi iubesc, iar Duhul lui Dumnezeu este neglijat și desconsiderat. Dumnezeu nu a fost luat în serios de cei care susțin că sunt creștini, iar când Cuvântul Său cel sfânt îi va judeca în ziua de pe urmă, ei vor fi găsiți necorespunzători. Acest cuvânt, pe care ei l-au neglijat în favoarea unor cărți ieftine, le pune la încercare viețile. Acela este standardul; motivele, cuvintele, faptele și felul în care își petrec timpul, toate acestea sunt comparate cu ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu; și dacă atunci sunt găsiți necorespunzători, cazurile lor sunt hotărâte pentru totdeauna.
-126-
Am văzut că mulți se măsoară cu ei înșiși și își compară viețile cu viețile altora. Nu ar trebui să fie așa. Nimeni în afară de Domnul Hristos nu ne este dat ca exemplu. El este adevăratul nostru Model și fiecare ar trebui să se lupte să exceleze în a-L imita. Noi suntem ori împreună lucrători cu Hristos, ori cu Satana. Ori adunăm cu Hristos, ori risipim. Ori suntem creștini hotărâți, sinceri, cu toată inima, ori nu suntem deloc. Domnul Hristos spune: “O, dacă ai fi rece sau în clocot. Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” (Apocalipsa 3, 15. 16.)
Am văzut că, până acum, mulți de-abia știu câte ceva din ceea ce înseamnă tăgăduirea de sine sau sacrificiul sau ce înseamnă să suferi de dragul adevărului. Însă nimeni nu va intra în cer fără să facă sacrificii. Trebuie nutrit un spirit de tăgăduire de sine și de sacrificiu. Unii nu s-au sacrificat nici pe ei înșiși, nici trupurile lor pe altarul lui Dumnezeu. Ei își îngăduie un temperament pripit, capricios, își satisfac poftele și slujesc propriilor lor interese, fără să țină seama de lucrarea lui Dumnezeu. Toți cei care sunt gata să facă orice sacrificiu pentru viața veșnică o vor avea și se va merita să sufere pentru a o dobândi, se va merita să-și răstignească eul și să renunțe la orice idol pentru a ajunge la ea. O greutate mult mai mare și veșnică de slavă întrece orice lucru și eclipsează orice plăcere pământească.
-127-
Mărturia 2
Capitolul 22 — Cele două căi
La Conferința din Battle Creek, din 27 mai 1856, mi-au fost arătate în viziune unele lucruri care privesc biserica în general. Slava și măreția lui Dumnezeu au trecut prin fața mea. Îngerul a spus: “El este grozav în măreție, deși nu vă dați seama de acest lucru; mânia Lui este teribilă, deși Îl supărați în fiecare zi.” “Luptați-vă să intrați pe poarta cea strâmtă, căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare și mulți sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei ce o află.” (Matei 7, 13.14.) Aceste căi sunt distincte, separate, merg în direcții opuse. Una conduce spre viață veșnică, iar cealaltă spre moarte veșnică. Am văzut deosebirea dintre aceste căi, și, de asemenea, deosebirea dintre cei ce merg pe ele. Căile sunt opuse; una este largă și netedă, cealaltă este îngustă și aspră. Deci, cei care merg pe ele au caractere opuse, în ce privește viața, îmbrăcămintea și conversațiile lor.
Cei care călătoresc pe calea cea îngustă vorbesc despre bucuria și fericirea pe care le vor avea la sfârșitul călătoriei. Chipurile lor sunt adesea triste și totuși deseori strălucesc de o bucurie sfântă, sacră. Ei nu se îmbracă precum cei de pe calea cea largă, nici nu vorbesc ca ei și nici nu fac faptele lor. Lor le-a fost dat un model. Omul durerii, obișnuit cu suferința, le-a deschis calea și El Însuși a mers pe ea. Urmașii Lui văd urmele pașilor Lui și sunt mângâiați, alinați. El a mers pe această cale în siguranță; și ei pot merge la fel, călcând pe urmele pașilor Lui.
-128-
Pe calea cea largă, toți sunt preocupați de propriile lor persoane, de îmbrăcăminte, de plăcerile ce se ivesc. Ei își îngăduie libertate în râsete, veselie și nu se gândesc la sfârșitul călătoriei lor, la distrugerea sigură de la capătul cărării. Cu fiecare zi ce trece, ei se apropie de nimicirea lor; cu toate acestea, ei merg înainte în mod nesăbuit, repede, tot mai repede. Oh, cât de înspăimântător mi s-a părut acest lucru!
Am văzut că mulți dintre cei ce călătoreau pe această cale largă aveau aceste cuvinte scrise asupra lor: “Mort față de lume. Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. De aceea, fiți și voi gata.”Ei păreau la fel de îngâmfați ca cei din jurul lor, cu excepția unei umbre de tristețe pe care am observat-o pe chipurile lor. Discuțiile lor erau la fel ca ale celor veseli și nesăbuiți din jur; însă, din când în când, ei arătau cu satisfacție spre cele scrise pe veșmintele lor, spunând și altora să aibă și ei aceleași lucruri scrise pe ale lor. Se aflau pe calea cea largă, deși susțineau că se numără printre cei ce merg pe calea cea îngustă. Cei din jurul lor spuneau: “Nu este nici o deosebire între noi. Suntem la fel în modul în care ne îmbrăcăm, vorbim și acționăm.”
Apoi am fost îndreptată înapoi, spre anii 1843 și 1844. Atunci exista un spirit de consacrare care nu mai există acum. Ce s-a întâmplat cu cel care susține că este poporul deosebit al lui Dumnezeu? Am văzut că acesta se conformează lumii și nu dorește să sufere de dragul adevărului. Am văzut o mare lipsă de supunere față de voința lui Dumnezeu. Am fost îndreptată spre copiii lui Israel, după ce au plecat din Egipt. Dumnezeu, în îndurarea Lui, i-a scos afară din Egipt, astfel ca ei să I se poată închina fără opreliște sau reținere. Pe cale, El a înfăptuit minuni pentru ei, i-a pus la probă și i-a încercat, aducându-i în situații de strânsoare. După ce a lucrat atât de minunat în favoarea lor și i-a izbăvit de atâtea ori, ei murmurau când erau puși la probă sau erau încercați de El. Cuvintele lor erau acestea: “Mai bine ne-ar fi lăsat Dumnezeu să murim de mâna Domnului în țara Egiptului.” Ei pofteau după ceapa și prazul de acolo.
Va continua.