Continuare.
În Sabat dimineața, ca de obicei, ne-am dus în crâng împreună și soțul meu s-a rugat cât se poate de arzător de trei ori. Părea că nu vrea să înceteze deloc să pledeze înaintea lui Dumnezeu pentru călăuzire specială și binecuvântare. Rugăciunile lui au fost ascultate, iar inimile noastre au fost cuprinse de pace și lumină. El L-a lăudat pe Domnul și a spus: “Acum las totul pe seama lui Isus. Simt o pace dulce, cerească, și asigurarea că Domnul ne va arăta care ne este datoria; pentru că noi dorim să facem voia Lui.” M-a însoțit la tabernacol și a deschis serviciile divine cu cântare și rugăciune. Aceasta era ultima dată când avea să stea alături de mine la amvon.
Lunea următoare a fost foarte răcit, iar marți am fost și eu lovită de boală. Amândoi am fost duși la sanatoriu pentru tratament. Vineri eu eram mai bine. Atunci doctorul m-a informat că soțul meu este somnolent și că pericolul se prefigura. Am fost dusă imediat în camera lui și, de îndată ce am văzut cum arată, mi-am dat seama că este pe moarte. Am încercat să-l trezesc. El înțelegea tot ce i se spunea și răspundea la toate întrebările la care se putea răspunde prin da sau nu, însă se părea că nu poate spune mai mult decât atât. Când i-am spus că se pare că e pe moarte, nu s-a arătat surprins. L-am întrebat dacă Domnul Isus îi este prețios. El a spus: “Da, oh, da.” “Nu ai dorința să mai trăiești?” l-am întrebat eu. El a răspuns: “Nu.”
Apoi, noi am îngenuncheat lângă patul lui și ne-am rugat pentru el. Pe fața lui se vedea pace. I-am spus: “Domnul Isus te iubește. Ești în brațele Lui.” El a răspuns: “Da, da.”
Fratele Smith și alți frați s-au rugat și ei, iar apoi s-au retras pentru a petrece mult timp din noapte în rugăciune. Soțul meu spunea că nu simte durere, însă era evident că se duce repede. Dr. Kellog și ajutoarele lui au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a-l scăpa de la moarte. Și-a revenit încet, însă era foarte slăbit.
-110-
În dimineața următoare părea că-și va reveni și mai mult, însă pe la prânz a avut un frison, în urma căruia a rămas aproape inconștient. La ora 5 după-amiază, în Sabatul din 6 august 1881, viața lui s-a stins încet, fără luptă sau geamăt.
Șocul morții soțului meu — atât de bruscă și neașteptată — a căzut asupra mea ca o greutate zdrobitoare. În starea slăbită în care mă aflam și eu, mi-am mobilizat toate puterile pentru a rămâne alături de patul lui până la sfârșit, însă, când am văzut cum ochii lui se închid pentru somnul morții, puterile mi-au cedat și m-am simțit complet învinsă. Câtva timp m-am legănat între viață și moarte. Flacăra vieții pâlpâia atât de slab, încât chiar o suflare o putea stinge. Pe timpul nopții pulsul era tot mai slab, iar respirația tot mai grea, părând că se oprește. Numai prin îndurarea lui Dumnezeu și grija și veghea neîntreruptă a medicului și a asistenților săi mi-a fost păstrată viața.
Deși nu m-am ridicat de pe patul de suferință după moartea soțului meu, totuși, în Sabatul următor, am fost dusă la tabernacol pentru a lua parte la funeraliile lui. La încheierea predicii, am simțit că este datoria mea să dau mărturie în favoarea valorii nădejdii creștine în ceasul întristării și al nenorocirii. Când m-am ridicat, am primit putere și am vorbit cam zece minute, înălțând îndurarea și dragostea lui Dumnezeu în prezența acelei mari mulțimi adunate. La încheierea serviciului divin, mi-am urmat soțul la cimitirul Oak Hill, unde a fost pus la odihnă până în dimineața învierii.
Puterea mea fizică a cedat la această lovitură, însă puterea harului divin m-a susținut în această mare nenorocire care a venit asupra mea. Când am văzut că soțul meu respiră pentru ultima oară, am simțit că Isus îmi este mai prețios decât îmi fusese oricând înainte. Când am stat alături de întâiul meu născut și i-am închis ochii pentru moarte, am putut spune: “Domnul a dat, Domnul a luat; binecuvântat fie Numele Domnului.” Și atunci am simțit mângâierea lui Isus. Și când ultimul fiu născut mi-a fost smuls din brațe și n-am mai putut să-i văd căpșorul pe perna de lângă mine, și atunci am putut să spun: “Domnul a dat, Domnul a luat; fie Numele Domnului binecuvântat.” Iar când mi-a fost luat cel pentru care avusesem cele mai adânci sentimente și alături de care lucrasem timp de treizeci și șase de ani, am putut să-mi pun mâinile pe ochii lui și să spun: “Doamne, Îți încredințez comoara mea până în dimineața învierii.”
-111-
Când l-am văzut că se duce și am văzut cât de mulți prieteni simt împreună cu mine, m-am gândit: Ce contrast față de moartea lui Isus, care atârna pe cruce! Ce contrast! În ceasul agoniei Sale, batjocoritorii Îl ocărau și ridiculizau. Însă El a murit și a trecut prin mormânt pentru a-i da strălucire și pentru a-l lumina, pentru ca noi să putem avea bucurie și speranță chiar și cu ocazia morții; pentru ca să putem spune, atunci când ne conducem prietenii la odihnă: Ne vom întâlni din nou.
Uneori simțeam că nu se poate ca soțul meu să fi murit. Însă aceste cuvinte îmi răsunau în minte: “Fii liniștită și nu uita că Eu sunt Dumnezeu.” Simțeam greu pierderea, însă nu îndrăzneam să mă las pradă deznădejdii. Aceasta nu l-ar fi putut readuce la viață. Și nu sunt atât de egoistă, chiar dacă ar fi posibil, să-l trezesc din somnul lui liniștit pentru a se angaja iar în luptele vieții. Ca un războinic obosit, el a fost pus jos pentru a dormi. Voi privi cu plăcere la locul lui de odihnă. Cea mai bună cale prin care eu și copiii mei putem onora memoria aceluia care a căzut este aceea de a lua lucrarea de unde el a lăsat-o și a o duce mai departe spre desăvârșire. Vom fi mulțumitori pentru anii plini de rodnicie care i-au fost acordați; și, de dragul lui și de dragul lui Hristos, vom învăța din moartea lui o lecție pe care nu o vom uita niciodată. Ne vom strădui ca în urma acestei nenorociri să fim mai buni și amabili, mai răbdători și stăpâni pe noi înșine și mai atenți față de cei care sunt în viață.
Mi-am reluat lucrarea singură, cu deplină încredere că Mântuitorul meu va fi alături de mine. Mai avem doar puțin timp pentru a duce lupta; apoi Domnul Hristos va veni și această scenă de conflicte se va închide. Atunci se va putea spune că cele din urmă eforturi ale noastre au fost făcute pentru a lucra cu Hristos și pentru înaintarea Împărăției Sale. Câțiva dintre cei care au stat în linia întâi a bătăliei, împotrivindu-se cu zel păcatului, cad la postul datoriei; cei rămași în viață privesc cu durere la eroii căzuți, însă nu este timp pentru a ne înceta lucrarea. Ei trebuie să strângă rândurile; să apuce stindardul din mâna doborâtă de moarte și, cu putere reînnoită, să apere adevărul și onoarea lui Hristos. Trebuie să ne împotrivim păcatului ca niciodată înainte — să ne împotrivim puterilor întunericului. Timpul pe care îl trăim necesită o activitate energică și susținută din partea celor care cred adevărul prezent. Dacă ni se pare că avem mult de așteptat până când va veni Eliberatorul nostru, dacă, doborâți de întristare și istoviți de trudă, suntem nerăbdători a scăpa de luptă, să ne amintim — și această amintire să aducă la tăcere orice murmur — că am fost lăsați pe pământ pentru a întâmpina furtuni și lupte, pentru a ne desăvârși caracterul creștin, pentru a-L cunoaște mai bine pe Dumnezeu, Tatăl nostru, și pe Domnul Hristos, fratele nostru mai mare, și să facem lucrarea încredințată de Stăpân de a câștiga multe suflete pentru Hristos. “Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veci de veci.” (Daniel 12, 3)
-113-
Mărturia 1
Capitolul 15 — Păzitorul fratelui tău
Pe data de 20 noiembrie 1855, pe când mă aflam la rugăciune, Duhul Domnului a venit deodată și cu putere asupra mea și am fost luată în viziune.
Am văzut că Spiritul Domnului Se îndepărta din biserică. Slujitorii lui Dumnezeu se încrezuseră prea mult în tăria argumentului și nu se bizuiseră așa cum ar fi trebuit pe Dumnezeu. Am văzut că numai puterea argumentului nu-i va determina pe oameni să ia poziție de partea rămășiței; pentru că adevărul este nepopular. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să aibă adevărul în suflet. Îngerul a spus: “Ei trebuie să-l preia cald din slavă, să-l poarte în inimile lor și să-l prezinte cu toată căldura și ardoarea sufletului acelora care îl ascultă.” Doar puțini dintre cei care sunt conștiincioși sunt pregătiți să se decidă doar pe baza argumentului; este imposibil să ajungi la inimile multor oameni doar cu teoria adevărului. Trebuie să existe o putere care să însoțească adevărul, o mărturie vie care să-i miște.
Am văzut că vrăjmașul este preocupat să distrugă sufletele. Mândria a pătruns în rândurile noastre; trebuie să existe mai multă umilință. Solii Săi își îngăduie prea multă independență a spiritului. Aceasta trebuie dată la o parte și trebuie să existe unitate între slujitorii lui Dumnezeu. Spiritul a fost scăpat de sub control și s-a ajuns la întrebarea: “Sunt eu păzitorul fratelui meu?” Îngerul a spus: “Da, tu ești păzitorul fratelui tău. Trebuie să veghezi asupra lui, să fii interesat să-i meargă bine și să nutrești sentimente de bunătate și iubire față de el. Fiți uniți, fiți uniți.” Dumnezeu a lăsat ca omul să fie cu inima deschisă și cinstit, fără prefăcătorie, blând, umil, modest. Acesta este principiul cerului; Dumnezeu a rânduit să fie așa. Dar, bietul și neajutoratul om a căutat ceva cu totul diferit — să urmeze propria sa cale, să-și vadă doar de interesele lui.
-114-
L-am întrebat pe înger de ce a fost îndepărtată simplitatea din biserică și de ce a pătruns mândria și înălțarea. Am văzut că acesta este motivul pentru care am fost lăsați aproape cu totul în ruina vrăjmașului. Îngerul mi-a spus: “Privește și vei vedea că predomină această atitudine: ‘Sunt eu păzitorul fratelui meu?’” Îngerul a spus din nou: “Ești păzitorul fratelui tău. Menirea ta, credința ta îți cer să te lepezi de tine și să te sacrifici pentru Dumnezeu, căci dacă nu vei face astfel, nu vei fi vrednic de viața veșnică; căci, aceasta a fost cumpărată pentru tine cu un preț scump: suferințele, agonia și sângele iubitului Fiu al lui Dumnezeu.”
Am văzut că mulți, în diferite locuri, în est și în vest, își cumpărau fermă după fermă, teren după teren, casă după casă, folosind drept pretext cauza lui Dumnezeu, spunând că ei fac acest lucru pentru a fi de folos lucrării. Unii cumpără un teren și lucrează din greu pentru a-l putea plăti. Timpul le este atât de ocupat, încât nu pot petrece decât puțin timp în rugăciune, pentru a-I sluji lui Dumnezeu și a câștiga putere pentru El, spre a birui când este asaltat. Acumulează datorii, iar când lucrarea are nevoie de ajutorul lor, ei nu pot ajuta deoarece în primul rând ei trebuie să scape de datorii. Însă, de îndată ce se eliberează de datorii, mai departe fac la fel, nefiind de folos cauzei; din nou se implică în alte treburi, cumpărându-și o altă proprietate. Ei se măgulesc că procedează bine, că vor folosi avantajele ce decurg de aici în folosul cauzei, când de fapt ei își strâng comori pentru aici. Ei iubesc adevărul cu vorba, nu cu fapta. Iubesc cauza lui Dumnezeu exact atât de mult cât o arată faptele lor. Iubesc mai mult lumea și mai puțin cauza lui Dumnezeu. Atracția pământului este mai puternică, iar atracția cerului mai slabă. Comoara lor este acolo unde este și inima lor. Prin exemplul lor, ei le spun celor din jur că intenționează să stea aici, că această lume este casa lor. Și îngerul a spus: “Ești păzitorul fratelui tău.”
-115-
Mulți s-au complăcut în cheltuieli inutile doar pentru a-și satisface dorințele, gustul, ochiul, atunci când lucrarea avea atâta nevoie de aceste mijloace și când unii dintre slujitorii lui Dumnezeu erau sărac îmbrăcați și împiedicați în lucrul lor din lipsă de mijloace. Îngerul a spus: “Timpul lor va trece curând. Faptele arată că eul este idolul lor și că pentru acesta se sacrifică ei.” Eul lor trebuie mulțumit cel dintâi; simțământul lor este: “Sunt eu păzitorul fratelui meu?” Mulți au primit avertizare după avertizare; dar nu le-au dat atenție. Eul este pentru ei obiectivul principal și acestuia totul trebuie să i se supună.
Am văzut că biserica aproape a pierdut spiritul de tăgăduire de sine și de sacrificiu; ei pun pe primul plan eul și propriile interese, iar după aceea ei fac pentru lucrare ceea ce gândesc că pot face, aceasta fiind uneori aproape nimic. Am văzut că un asemenea sacrificiu este insuficient și nu este acceptat de Dumnezeu. Toți trebuie să fie interesați să facă tot ce pot mai bine pentru înaintarea lucrării. Am văzut că cei care nu dețin proprietăți, însă au un corp puternic, sunt răspunzători înaintea lui Dumnezeu de felul cum își folosesc această putere. Ei trebuie să fie harnici în treburile lor și să aibă un spirit însuflețit; nu ar trebui să-i lase pe cei care au proprietăți să facă tot sacrificiul. Am văzut că și aceștia pot sacrifica, tot așa de bine ca și aceia care dețin diferite mijloace. Însă adesea, cei care nu dețin proprietăți nu își dau seama că și ei pot renunța la multe lucruri, pe multe căi, că pot pune la dispoziție mai puțin pentru corpul lor, pentru a-și satisface gusturile și poftele, și pot obține mult pentru lucrare și astfel își strâng o comoară în ceruri. Am văzut că adevărul lui Dumnezeu este încântător și plin de frumusețe; însă luați de la el puterea lui Dumnezeu și acesta va rămâne lipsit de tărie.
-116-
Capitolul 16 — Timpul începerii Sabatului
(Vezi Apendice .)
Am văzut că scrie astfel: “din seara zilei până în seara următoare să prăznuiți Sabatul.” (Leviticul 23, 32.) Îngerul a spus: “Luați Cuvântul lui Dumnezeu, citiți-l, înțelegeți-l și nu puteți greși. Citiți-l cu atenție și veți descoperi acolo ce înseamnă seara și exact când este aceasta.” L-am întrebat pe înger dacă Dumnezeu privea cu neplăcere la felul în care poporul începea Sabatul. Am fost călăuzită înapoi, la originea Sabatului, și am urmărit poporul lui Dumnezeu până la acest timp și am văzut că Domnul nu a fost supărat pe ei. Am întrebat de ce a fost astfel și de ce acum, atât de târziu, trebuie să schimbăm momentul începerii Sabatului. Îngerul a spus: “Vei înțelege, însă nu acum.” Îngerul a mai spus: “Dacă este dată o lumină și această lumină este lăsată la o parte sau respinsă, atunci urmarea este condamnarea și neplăcerea lui Dumnezeu; însă, înainte de a veni lumina, nu este considerat păcat, căci ei nu au avut lumină pe care să o respingă.” Am văzut că unii socoteau că Sabatul începe la ora 6, dar eu văzusem că acesta începe “seara”, iar de aici ei deduceau că seara este ora 6. Am văzut că slujitorii lui Dumnezeu trebuie să meargă împreună, să fie uniți, să strângă rândurile.
Capitolul 17 — Împotrivitorii adevărului
(Vezi Apendice. )
Mi-a fost arătat cazul lui Stephenson și Hall din Wisconsin. Am văzut că, pe când eram în Wisconsin, în iunie 1854, cei doi fuseseră convinși că viziunile erau de la Dumnezeu; însă ei le examinau și le comparau cu propriile lor vederi cu privire la “veacul care avea să vină” și, deoarece viziunile nu erau în acord cu acestea, ei sacrificau viziunile pentru “veacul care va să vină”. Iar primăvara trecută, în călătoria lor în est, ei aveau o poziție greșită și nutreau planuri uneltitoare. Se poticneau în “veacul care va să fie” și erau gata să facă orice pentru a prejudicia revista Review; prietenii acesteia trebuie să fie treji și să facă tot ce le stă în putință pentru a-i scăpa pe copiii lui Dumnezeu de amăgire. Acești oameni se unesc cu un popor mincinos și corupt. Ei au avut dovezi în această privință. Și în timp ce, pe de o parte, susțineau că-l simpatizează pe soțul meu și că sunt alături de el, ei (în special Stephenson) îl mușcau pe la spate ca un șarpe. Cuvintele lor erau blânde față de el, însă de fapt ei instigau Wisconsinul împotriva revistei Review și a conducătorilor ei. Stephenson era cel mai activ în această privință. Scopul lor era ca revista să le publice teoria “veacului ce va să vină” ori, dacă nu, să-i distrugă influența. Și în timp ce soțul meu era cu inima deschisă față de ei și nesuspicios, căutând căi de a le înlătura gelozia, prezentându-le în mod deschis treburile de la birou și încercând să-i ajute, ei priveau cu atenție pentru a face rău și observau fiecare lucru cu o inimă plină de invidie. Îngerul a spus în timp ce privea la ei: “Crezi tu, om slab ce ești, că te poți împotrivi lucrării lui Dumnezeu? Om slab ce ești, doar o simplă atingere a degetului Său te poate doborî la pământ. El te va mai îngădui doar puțină vreme.”
-117-
Am fost îndreptată spre începutul învățăturii advente și, chiar înainte de acest timp, am văzut că nu mai existase egal în privința înșelăciunii, reprezentării inexacte și a minciunii practicate de către grupul Messenger și nici o altă asociație de inimi atât de corupte ascunse sub mantia religiei. Unele inimi cinstite au fost influențate de către aceștia, gândind că ei trebuie să aibă cel puțin anumite motive pentru declarațiile pe care le făceau și socotind că n-ar fi posibil ca aceștia să născocească minciuni atât de mari. Biserica lui Dumnezeu trebuie să meargă înainte, ca și când n-ar exista astfel de oameni în lume.
Am văzut că trebuie făcute eforturi hotărâte pentru a le arăta celor ce nu sunt creștini în viața lor care le sunt greșelile și că, dacă nu fac o reformă, vor fi despărțiți de cei scumpi și sfinți, astfel ca Dumnezeu să poată avea un popor curat, în care să-Și găsească plăcere. Nu Îl dezonorați, unind sau amestecând ceea ce este curat cu ceea ce este necurat.
-118-
Mi-a fost arătat că unii veneau din est în vest. Am văzut că scopul celor ce pleacă din est în vest nu trebuie să fie îmbogățirea, ci câștigarea de suflete pentru adevăr. Îngerul a spus: “Fie ca faptele voastre să dovedească faptul că nu pentru onoare sau pentru a vă câștiga o comoară pe pământ v-ați mutat în vest, ci pentru a ține sus și a înălța stindardul adevărului.” Am văzut că cei care se mută în vest trebuie să fie oameni care să arate că-L așteaptă pe Domnul lor. Îngerul a spus: “Fiți un exemplu viu pentru cei din vest. Faceți ca faptele voastre să dovedească că sunteți poporul deosebit al lui Dumnezeu și că voi aveți o lucrare specială, aceea de a da lumii ultima solie a harului. Faptele voastre să le spună celor din jur că această lume nu este casa voastră.” Am văzut că cei care au fost prinși în cursă trebuie să se smulgă din capcana vrăjmașului și să fie liberi. Nu vă strângeți comori pe pământ, ci arătați prin viețile voastre că vă strângeți o comoară în cer. Dacă Domnul v-a chemat în vest, El are o lucrare pentru voi, o lucrare măreață. Fie ca experiența și credința voastră să-i ajute pe cei care nu au o experiență vie. Atracția voastră să nu fie această bucățică săracă și întunecoasă de lume, ci să fie lumea de sus, de la Dumnezeu, slava și cerul. Fie ca mințile voastre să nu fie îngrijorate și neliniștite din cauza fermelor voastre care să vă acapareze toată atenția, ci să fiți preocupați să contemplați ferma lui Avraam. Noi suntem beneficiarii acestei moșteniri nemuritoare. Dezlipiți-vă de pământ și zăboviți asupra lucrurilor cerești.
Mulțumesc pentru această lucrare. Dumnezeu să vă binecuvânteze 🙏