Capitolul 80 — Pastori neconsacrați
Pastorii care predică întreita solie îngerească trebuie să lucreze, având simțământul că Dumnezeu a pus asupra lor povara lucrării. Pastorii noștri nu vor duce lipsă dacă vor fi economi. Dacă duc lipsă, atunci, în orice poziție ar fi așezați, ei tot ar duce lipsă. Dați-le ocaziile cele mai favorabile și vor cheltui tot ce vor primi. Așa a fost în cazul fratelui Hull. Unii ca aceștia au nevoie de un fond aproape inepuizabil, din care să tot ia pentru a fi mulțumiți.
Aceia care nu știu să se administreze înțelept în lucrurile vremelnice, în general, nu știu nici în lucrurile spirituale. Ei nu pot zidi biserica. Poate că au daruri naturale sau sunt vorbitori iscusiți, însă le lipsește valoarea morală. S-ar putea să atragă mulțimi mari de oameni și să stârnească impresii considerabile; însă, dacă vei căuta roadele, vei găsi foarte puține sau poate chiar deloc. Asemenea bărbați sunt adesea pe deasupra lucrării și își pierd dragostea pentru simplitatea Evangheliei. Ei nu sunt satisfăcuți de adevărurile pe care le predică. Așa a fost cazul fratelui Hull. El a dus lipsă de acel har care întemeiază sufletul în adevăr și înnobilează caracterul unui bărbat. Este un lucru bun ca inima să fie întemeiată în har. Aceasta constituie temelia credinței noastre.
În locurile pe unde a ținut cuvântări fratele Hull, oamenii au fost mulțumiți cu spiritul lui lejer și cu stilul lui deosebit de a predica, însă doar foarte puțini au îmbrățișat adevărul în urma strădaniilor lui; și chiar dintre aceștia, o bună parte au renunțat curând la credință. Mulți au fost dezamăgiți că roadele eforturilor lui sunt atât de puține. Mi-a fost arătat motivul. Lipseau umilința, simplitatea, curăția și sfințenia vieții. El a crezut că lucrul său iscusit este inegalabil și că lucrarea aproape n-ar exista dacă nu ar fi contribuția lui; însă, dacă ar fi cunoscut greutățile pe care le au lucrătorii autentici, care au încercat să-l ajute și care au suferit din cauza lui, nu ar mai avea o părere atât de înaltă despre strădaniile sale. Modul lui de a lucra a fost o continuă povară pentru lucrare, aceasta prosperând mai degrabă fără contribuția sa. Dorința fraților de a-l salva de la cădere i-a determinat să facă prea mult pentru el în privința mijloacelor de susținere. Ei au fost mulțumiți cu talentul lui de predicator, iar unii au fost atât de nechibzuiți, încât l-au lăudat peste măsură, arătându-și preferința hotărâtă pentru el, mai presus de alți frați predicatori care ar fi contribuit mai mult la înaintarea adevărului pretutindeni. Acest lucru i-a făcut rău. El nu a fost suficient de umil și nu a avut suficient din harul lui Dumnezeu pentru a se putea împotrivi lingușirii fraților săi. Fie ca Dumnezeu să-i ajute pe acești frați să-și dea seama de greșeala lor și niciodată să nu-i mai facă rău vreunui frate pastor tânăr, lingușindu-l.
Toți aceia care doresc să se îndepărteze de rămășița poporului lui Dumnezeu, pentru a-și urma pornirile inimilor lor stricate, se vor arunca ei înșiși de bună-voie în mâinile lui Satana și vor găsi această ocazie. Sunt și alții printre noi care sunt în pericol. Ei au o părere înaltă despre propria lor iscusință, în timp ce influența lor, în multe privințe, a fost doar cu puțin mai bună decât cea a fratelui Hull. Dacă aceștia nu-și vor reface pe deplin viața, pentru lucrare ar fi mai bine fără ei. Pastorii nesfințiți fac rău cauzei lui Dumnezeu și sunt o povară grea asupra fraților lor. Este nevoie ca cineva să meargă pe urma lor pentru a le corecta greșelile și pentru a-i întări pe cei pe care i-au slăbit ei și i-au tras în jos prin influența lor. Ei sunt geloși pe cei care au purtat poveri în lucrare, pe aceia care și-ar sacrifica și viața, dacă ar fi nevoie, pentru înaintarea cauzei adevărului. Ei socotesc că frații lor nu au motivații mai înalte decât ei. Procedând în acest fel cu pastorii, care sunt astfel supuși ispitirilor lui Satana, li se face și lor un rău și în același timp se irosesc și mijloace. Acest lucru le conferă influență și îi așează în poziția în care pot face rău fraților lor și cauzei lui Dumnezeu în modul cel mai profund.
-440-
Mi-a fost arătat că îndoielile exprimate în legătură cu credincioșia poziției noastre și inspirația Cuvântului lui Dumnezeu nu au produs atâtea dificultăți câte susțin unii. Aceste greutăți nu au legătură atât de mult cu Biblia sau cu dovezile în favoarea credinței noastre cât cu propriile lor inimi. Cerințele Cuvântului lui Dumnezeu sunt prea mari pentru firea lor nesfințită. “Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună.” (Romani 8, 7.) Dacă pornirile inimii firești nu sunt ținute în frâu și nu sunt stăpânite de influența sfințitoare a harului lui Dumnezeu primit prin intermediul credinței, gândurile inimii nu sunt curate și sfinte. Condițiile mântuirii aduse în atenție în Cuvântul lui Dumnezeu sunt raționale, simple și pozitive, neîngăduind nimic mai puțin decât conformarea desăvârșită față de voia lui Dumnezeu și curăția inimii și a vieții. Noi trebuie să răstignim eul cu toate patimile lui. Noi trebuie să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului, desăvârșindu-ne sfințirea în temere de Dumnezeu.
Aproape în toate cazurile în care oamenii nu sunt convinși de inspirația Cuvântului lui Dumnezeu, acest lucru se datorează vieților lor nesfințite, pe care acel cuvânt îl condamnă. Ei nu îi vor primi sfaturile și mustrările pentru că acestea le scot la iveală calea lor greșită. Ei nu îi iubesc pe cei pe care ar dori să-i convertească și ar pune restricții asupra lor. Greutățile și îndoielile care tulbură inima plină de vicii trebuie îndepărtate din fața celui ce practică principiile curate ale adevărului.
Mulți au talente prin care ar putea face mult bine dacă acestea ar fi sfințite și folosite pentru cauza lui Hristos, dar cu care, de asemenea, pot face mult rău dacă le folosesc în slujba necredinței și a lui Satana. Înălțarea de sine și poftele nenumărate ale firii vor perverti talentele și vor face din ele un blestem în loc de o binecuvântare. Satana, arhiamăgitorul, are talente minunate. El a fost odată un înger înălțat, alături de Domnul Hristos. A căzut datorită înălțării de sine, care a dezlănțuit o răscoală în ceruri, și mulți au căzut împreună cu el. După aceea, talentele și iscusința lui au fost folosite împotriva stăpânirii lui Dumnezeu, căutând să-i determine pe cât mai mulți să disprețuiască autoritatea cerurilor. Aceia care sunt fermecați de maiestatea lui satanică pot alege să-l imite pe acest general căzut și să împărtășească în final soarta lui.
-441-
Curăția vieții duce la rafinarea ei, lucru care îi face pe cei ce o dețin să se îndepărteze tot mai mult de urâțenia și îngăduirea păcatului. Unii ca aceștia nu se vor îndepărta de adevăr, nu vor ceda și nu vor pune la îndoială inspirația Cuvântului lui Dumnezeu. Dimpotrivă, ei se vor angaja în studiul zilnic al Cuvântului sacru cu un interes mereu crescând, iar dovezile creștinismului și ale inspirației își vor imprima impresiile în minte și viață. Cei care iubesc păcatul se îndepărtează de Biblie, le va plăcea să se îndoiască și vor deveni șovăielnici în ceea ce privește principiile. Ei vor primi și vor susține teorii false. Unii ca aceștia vor pune păcatele oamenilor pe seama împrejurărilor, iar când omul ajunge să comită un păcat mare, ei îl privesc cu milă, în loc să îl socotească un nelegiuit care trebuie pedepsit. Acestea sunt lucrurile pe care le va face întotdeauna o inimă stricată, depravată, care în decursul timpului va da pe față toate trăsăturile firii decăzute. Printr-un proces general, oamenii desființează pe dată păcatul, pentru a putea evita necesitatea reformei și efortului individual. Pentru a se elibera de obligația de a face vreun efort în prezent, mulți sunt gata să socotească zadarnice toată lucrarea și eforturile lor de pe parcursul vieții, cât au urmat principiile sacre ale Cuvântului lui Dumnezeu. Nevoia de filozofare a fratelui Hull își are fortăreața în stricăciunea inimii lui. Dumnezeu cheamă oameni care să meargă să lucreze în câmpul Său gata pentru seceriș, iar dacă sunt umili, devotați și credincioși, ei vor lua coroanele pe care le pierd acești pastori care, în privința credinței, sunt niște oameni destrăbălați.
Pe data de 5 noiembrie 1862, mi-a fost arătat că unii oameni își înțeleg greșit chemarea. Ei cred că un bărbat care nu poate munci efectiv sau care nu are un spirit de afacerist este bun de pastor. Mulți fac o mare greșeală în această privință. Un bărbat care nu se pricepe la afaceri poate să ajungă pastor, însă el va fi lipsit de acele calități pe care trebuie să le aibă orice pastor, pentru a-și administra în mod înțelept comunitatea și a fi de folos lucrării. Însă, atunci când este bun la amvon, dar, ca și fratele Hull, nu se pricepe la administrație, un pastor nu trebuie să pornească niciodată singur. Un altul trebuie să meargă alături de el pentru a-i suplini lipsa și a conduce în locul lui. Și chiar dacă acest lucru poate fi umilitor, el trebuie să dea atenție judecății și sfatului însoțitorului său, așa cum un orb trebuie să meargă după unul care poate vedea. În acest fel, el va scăpa de multe primejdii care i s-ar putea dovedi fatale, dacă ar fi lăsat singur.
-442-
Progresul cauzei lui Dumnezeu depinde mult de pastorii care lucrează pe ogorul Evangheliei. Cei care predică altora adevărul trebuie să fie devotați, oameni gata de sacrificiu, credincioși, care înțeleg lucrul pe care îl au de făcut și vor să facă binele, deoarece ei știu că Dumnezeu este Cel ce i-a chemat în lucrare, oameni care simt valoarea sufletelor și care vor purta poveri și răspunderi. Un lucrător competent este cunoscut după lucrarea lui desăvârșită.
Sunt doar puțini predicatori printre noi. Și deoarece lucrarea lui Dumnezeu are nevoie de mult ajutor, unii au ajuns să creadă că oricine vrea să fie pastor este acceptat. Unii au socotit că cei care se roagă fără greutate în adunare sunt buni să meargă ca lucrători. Și înainte de a fi încercați sau de a putea arăta vreo roadă a lucrării lor, acești bărbați pe care Dumnezeu nu i-a trimis au fost încurajați și lingușiți de unii frați lipsiți de experiență. Însă lucrarea făcută scoate la iveală caracterul lucrătorului. Ei dezbină și seamănă confuzie, nu adună și nu zidesc. Câțiva s-ar putea să primească adevărul ca urmare a eforturilor lor, însă aceștia, în general, nu se ridică mai sus decât cei de la care au aflat adevărul. Aceeași lipsă care le-a marcat viața va fi văzută și în convertiții lor.
Succesul cauzei noastre nu depinde de numărul mare de pastori, ci este de cea mai mare importanță ca aceia care fac lucrarea lui Dumnezeu să fie bărbați care să simtă cu adevărat povara și sfințenia lucrării la care El i-a chemat. Câțiva oameni credincioși, gata de sacrificiu, mici în ochii lor, pot face mult mai mult bine decât un număr mare de oameni necalificați pentru lucrare, încrezători în ei înșiși și care se laudă cu talentele lor. O parte dintre aceștia, care mai degrabă ar face niște treburi acasă, fac necesar ca aproape tot timpul pastorii credincioși să meargă pe urma lor, pentru a îndrepta influența stricăcioasă a acestora. Utilitatea viitoare a pastorilor tineri depinde mult de felul cum abordează ei lucrarea. Frați care au cauza lui Dumnezeu pe inimă sunt atât de nerăbdători să vadă adevărul înaintând, încât sunt în primejdia de a face prea mult pentru pastorii care nu au fost încercați, ajutându-i în mod liber cu mijloace și dându-le cale liberă. Cei care intră în ogorul Evangheliei trebuie să-și dobândească ei înșiși o anumită reputație, chiar dacă acest lucru se va realiza prin încercări și lipsuri. Ei trebuie să dea dovadă mai întâi de destoinicie în lucrare.
-443-
Frații cu experiență trebuie să poarte de grijă; și, în loc să aștepte ca acești predicatori tineri să îi ajute și să îi conducă, ei trebuie să simtă asupra lor răspunderea de a purta de grijă acestor predicatori tineri, de a-i instrui, sfătui și conduce, de a dovedi o grijă părintească față de ei. Predicatorii tineri trebuie să fie ordonați, să aibă un scop precis și mintea la lucru, astfel încât să nu mănânce pâinea nimănui pe degeaba. Ei nu trebuie să meargă din loc în loc, prezentând unele puncte ale credinței noastre care să stârnească prejudecăți, și apoi să plece înainte ca dovezile în favoarea adevărului prezent să nu fie nici pe jumătate prezentate. Bărbații tineri care consideră că au o datorie în privința lucrării nu trebuie să-și asume răspunderea de a predica adevărul până când nu au folosit ei înșiși privilegiul de a fi fost sub influența unui predicator mai cu experiență, ordonat în lucrul lui; ci trebuie să învețe de la el, așa cum învață un elev de la învățătorul lui. Ei nu trebuie să umble încoace și încolo, fără o anumită țintă sau fără a avea anumite planuri pe care să le aducă la îndeplinire în lucrarea lor.