Dumnezeu a călăuzit bărbați care au trudit ani de zile, care au fost dispuși să facă orice sacrificiu, care au suferit lipsuri, au trecut prin încercări pentru a duce adevărul în fața lumii și, prin umblarea lor consecventă, au îndepărtat ocara pe care a adus-o fanatismul asupra cauzei lui Dumnezeu. Ei au întâmpinat opoziție în toate formele. Au trudit zi și noapte în căutarea de dovezi pentru credința noastră, pentru a putea aduce adevărul la lumină în toată claritatea sa, într-o formă bine închegată, ca să se poată împotrivi oricărei opoziții. Munca neobosită și chinurile sufletești legate de această mare lucrare i-a epuizat pe mulți, iar altora le-a umplut capul de peri albi. Însă ei nu s-au istovit în zadar. Dumnezeu a notat rugăciunile lor serioase, sfâșietoare, în agonie, pentru ca ei să poată avea lumina și adevărul și pentru ca adevărul să poată străluci în toată claritatea sa și în fața altora. El a notat eforturile lor pline de sacrificiu de sine și le va răsplăti după faptele lor.
Pe de altă parte, aceia care nu au trudit pentru a scoate la iveală aceste adevăruri prețioase au ajuns până acolo încât au primit anumite puncte, cum ar fi adevărul despre Sabat, care a fost gata pregătit pentru ei, și apoi, toată recunoștința pe care o au pentru ceea ce pe ei nu i-a costat nimic, dar pe alții atât de mult, și-o arată ridicându-se precum Core, Datan și Abiram, să-i batjocorească pe aceia asupra cărora Dumnezeu a pus povara lucrării Sale. Ei spun: “Destul! căci toată adunarea, toți sunt sfinți și Domnul este în mijlocul lor.” (Numeri 16, 3.) Ei nu știu ce este aceea recunoștință. Au un spirit încăpățânat, care nu cedează în fața judecății drepte și care îi va conduce spre propria lor nimicire.
-420-
Dumnezeu a binecuvântat pe poporul Său care a mers înainte, urmând providența Lui clară. El Și-a format un popor, pe marea platformă a adevărului, din toate clasele. Cei necredincioși s-au convins că Dumnezeu este cu poporul Său și și-au umilit inimile, ascultând de adevăr. Lucrarea lui Dumnezeu merge sigur înainte. Și, cu toate acestea, neținând cont de toate dovezile că Dumnezeu este Cel ce Și-a condus biserica, sunt și vor continua să existe din aceia care, susținând Sabatul, vor merge totuși independent de trupul bisericii, crezând și făcând ceea ce aleg ei. Vederile sunt confuze. Starea lor împrăștiată este o dovadă temeinică a faptului că Dumnezeu nu este cu ei. Lumea privește Sabatul și erorile lor laolaltă și le resping împreună. Dumnezeu este întristat de aceia care fac ca lumea să-i urască. Dacă un creștin este urât pentru faptele lui bune și pentru că Îl urmează pe Hristos, el va avea o răsplată; însă, dacă este urât pentru că nu procedează în așa fel încât să fie iubit, urât datorită obiceiurilor lui necultivate și din cauză că face din adevăr o chestiune de dispută cu semenii săi și face în așa fel încât Sabatul să le pară foarte respingător, el este o piatră de poticnire pentru cei păcătoși, o ocară pentru adevărul cel sfânt; iar dacă nu se pocăiește, ar fi fost mai bine pentru el să-și lege o piatră de moară de gât și să se arunce în mare.
Nu trebuie să li se dea necredincioșilor nici o ocazie de a batjocori credința noastră. Noi suntem considerați ciudați și unici; însă noi nu trebuie să trăim în așa fel încât să-i facem pe cei necredincioși să creadă că suntem altfel decât ne cere credința noastră să fim.
-421-
Unii dintre cei care cred adevărul pot gândi că ar fi mai sănătos ca surorile să adopte costumul american; totuși, dacă această modă în îmbrăcăminte ne-ar ciunti influența printre cei necredincioși, în așa fel încât să nu avem ușor acces la ei, nu trebuie să îl adoptăm nicidecum, chiar dacă am avea de suferit. Însă unii se amăgesc, gândind că acest costum ne-ar aduce atât de multe foloase. În timp ce poate fi de folos unora, altora le poate dăuna. (Vezi Apendice. )
Am văzut că rânduiala lăsată de Dumnezeu a fost dată peste cap și că îndemnurile Sale speciale nu au fost luate în seamă de către aceia care adoptă costumul american. Am fost îndreptată spre Deuteronom 22, 5: “Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească și bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeiești; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.” Dumnezeu nu dorește ca poporul Său să adopte așa-numita reformă în îmbrăcăminte. Este o îmbrăcăminte indecentă, cu totul nepotrivită pentru urmașii modești, umili, ai lui Hristos.
Există o tendință crescândă ca femeile să se îmbrace și să arate aproape ca celălalt sex și să-și aranjeze îmbrăcămintea în așa fel, încât să fie foarte apropiată de a bărbaților, însă Dumnezeu socotește acest lucru o urâciune. “Vreau de asemenea ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială.” (1 Timotei 2, 9.)
Cele care se simt chemate să se atașeze mișcării pentru drepturile femeii și pentru așa-numita reformă în îmbrăcăminte se pot despărți la fel de bine de orice legătură pe care o au cu întreita solie îngerească. Spiritul care o însoțește pe una nu poate fi în armonie cu cealaltă. Scripturile sunt clare cu privire la relațiile dintre bărbați și femei și în privința drepturilor lor. Până într-o anumită măsură, spiritiștii sunt cei care au adoptat această modă unică în îmbrăcăminte. Adventiștii de ziua a șaptea care cred în restaurarea darurilor sunt adesea socotiți drept spiritiști. Dacă ei adoptă acest costum, influența lor e moartă. Lumea îi va așeza la același nivel cu spiritiștii și va refuza să-i asculte.
-422-
Împreună cu așa-zisa reformă în îmbrăcăminte merge un spirit de ușurătate și încăpățânare, ce ține tocmai de îmbrăcăminte. Se pare că decența și modestia se îndepărtează de mulți dintre aceia care adoptă acel stil de îmbrăcăminte. Mi-a fost arătat că Dumnezeu dorește ca noi să ducem o viață consecventă, pe care să o putem justifica. Dacă vor adopta costumul american, surorile își vor distruge propria influență și pe cea a soților lor. Ele vor ajunge de batjocură și de ocară. Mântuitorul nostru spune: “Voi sunteți lumina lumii.”“Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” (Matei 5, 14.16.) Noi avem o mare lucrare de făcut în lume și Dumnezeu nu dorește să ducem o viață care să diminueze sau să ne distrugă influența în lume.
Capitolul 77 — Rugăciunea lui David
Mi-a fost arătat David implorându-L pe Domnul să nu-l părăsească atunci când va fi bătrân și motivul pentru care a trebuit să înalțe o rugăciune atât de arzătoare. El a văzut că majoritatea oamenilor în vârstă din jurul lui erau bătrâni și că această nefericire creștea mai ales o dată cu înaintarea în vârstă. Dacă unii oameni erau prin firea lor închiși și lacomi, aceste trăsături deveneau tot mai dezagreabile cu trecerea anilor. Dacă erau geloși, nervoși și nerăbdători, când ajungeau bătrâni erau și mai rău.
David s-a întristat când a văzut că regi și nobili, care păreau că se tem de Dumnezeu când erau în puterea vârstei, au devenit geloși pe cei mai buni prieteni ai lor când au ajuns bătrâni. Ei se temeau în mod continuu că prietenii lor se interesau de ei din motive egoiste. Erau gata să asculte insinuările și sfaturile înșelătoare ale străinilor cu privire la cei în care ar fi trebuit să se încreadă. Gelozia lor neținută în frâu izbucnea uneori pentru că nu erau toți de acord cu felul greșit în care vedeau ei lucrurile. Lăcomia lor era teribilă. Adesea gândeau că propriii lor copii și rudele lor ar dori ca ei să moară pentru a le lua locul sau avuțiile și a primi onoarea care le fusese acordată lor. Iar unii erau atât de stăpâniți de sentimente de gelozie și lăcomie, încât erau gata să-și distrugă propriii lor copii.
-423-
David a observat că, deși viețile unora fuseseră neprihănite în timpul maturității, pe măsură ce s-au apropiat de vârsta bătrâneții, parcă și-au pierdut stăpânirea de sine. Satana fusese cel care intervenise și pusese stăpânire pe mințile lor, făcându-i să fie nemulțumiți și nestăpâniți. El a văzut că mulți din cei în vârstă păreau a fi fost părăsiți de Domnul și se expuseseră batjocurii și ocării vrăjmașilor lor. David a fost profund mișcat; privind înainte la timpul când avea să fie înaintat în vârstă, s-a întristat. El se temea că Domnul avea să-l părăsească și că avea să fie și el tot așa de nefericit ca și ceilalți bătrâni la ale căror vieți privise și că avea să fie lăsat de ocara vrăjmașilor Domnului. Cu această povară asupra lui, el se roagă fierbinte: “Nu mă lepăda la vremea bătrâneții, când mi se duc puterile, nu mă părăsi!”“O, Dumnezeule, Tu m-ai învățat din tinerețe și până acum eu vestesc minunile Tale. Nu mă părăsi, Dumnezeule, chiar la bătrânețe cărunte, ca să vestesc tăria Ta neamului de acum și puterea Ta neamului de oameni care va veni.” (Psalm 71, 9.17.18.) David simțea nevoia de veghere împotriva relelor care aveau să însoțească vârsta bătrâneții.
Se întâmplă adesea ca persoanele în vârstă să nu dorească să-și dea seama sau să recunoască faptul că tăria lor mintală este în scădere. Ei își scurtează zilele, luând asupra lor unele griji care le aparțin copiilor lor. Satana se joacă adesea cu închipuirile lor și îi face să se simtă în continuă îngrijorare cu privire la banii lor. Aceștia constituie idolul lor și ei îi adună cu toată grija. Uneori se lipsesc de multe lucruri care le sunt necesare în viață sau muncesc mai degrabă peste puterile lor decât să folosească din banii pe care îi au. În acest fel, ei se lipsesc în mod continuu de anumite lucruri, de teamă ca nu cumva, în viitor, cândva, să ducă lipsă. Toate aceste temeri provin de la Satana. El este cel care tulbură organismul, conducând la temeri servile și gelozii care strică noblețea sufletului și distrug gândurile și simțămintele înalte. Astfel de persoane nu sunt întregi la minte când este vorba de bani. Dacă ei ar fi așa cum dorește Dumnezeu, zilele lor de pe urmă ar fi cele mai fericite și cele mai bune. Aceia care au copii, în a căror gospodărire cinstită și judicioasă au ales să se încreadă, ar trebui să-i lase pe aceștia să-i facă fericiți. Dacă nu vor face acest lucru, Satana va profita de pe urma lipsei lor de tărie mintală și va administra el lucrurile pentru ei. Ei trebuie să lase deoparte îngrijorarea și poverile și să-și ocupe timpul în mod cât mai plăcut, în așa fel încât roada lor să fie pentru cer.