În conformitate cu lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu, în Est există totuși o grupă mare de credincioși care vor asculta în mod consecvent de adevăr. Aceia care apucă pe căi greșite, pe care ei și le-au ales, vor fi lăsați să îmbrățișeze minciuna care, în cele din urmă, îi va conduce la nimicire; însă, pentru un timp, ei vor fi pietre de poticnire pentru cei ce vor primi adevărul. Pastorii care lucrează prin cuvânt și învățătură trebuie să fie lucrători meticuloși și trebuie să prezinte adevărul în curăția lui, cu simplitate. Ei trebuie să hrănească turma cu hrană curată, bine aleasă. Există stele călătoare care susțin că sunt pastori trimiși de Dumnezeu, care predică Sabatul din loc în loc, însă amestecă adevărul cu minciuna și își aruncă părerile la întâmplare, semănând discordia în popor. Satana este cel care îi împinge pe aceștia să-i dezguste pe necredincioșii inteligenți și sensibili. Unii dintre ei au multe de spus cu privire la daruri, și acestea sunt adeseori manifestate. Ei se lasă în voia unor simțăminte sălbatice, exaltate, și produc sunete de neînțeles, pe care le numesc darul limbilor, și o anumită clasă de oameni pare încântată de astfel de manifestări ciudate. Un spirit straniu stăpânește această clasă de oameni, care ar da la o parte și ar trece peste oricine li s-ar împotrivi. Duhul lui Dumnezeu nu este în această lucrare și nu însoțește astfel de lucrători. Ei au un alt spirit. Și totuși, asemenea predicatori au succes în rândul unei anumite clase. Însă acest fapt va îngreuna mult lucrul acelor lucrători pe care Dumnezeu îi va trimite, care sunt calificați pentru a prezenta poporului Sabatul și darurile într-o lumină corespunzătoare și a căror influență și exemplu sunt demne de imitat.
Adevărul trebuie prezentat în așa fel, încât să fie atrăgător pentru mintea inteligentă. Noi, ca popor, nu suntem înțeleși, ci suntem socotiți ca niște bieți oameni, cu mintea slabă, de jos, degradați. Atunci, cât este de important pentru toți cei care îi învață pe alții și pentru toți cei care cred adevărul să fie astfel atinși de influența lui sfințitoare, încât viețile lor consecvente, nobile, să le arate necredincioșilor că s-au înșelat cu privire la acest popor. Cât este de important ca această cauză a adevărului să fie dezbrăcată de tot ce este fals, de exaltarea fanatică, pentru ca adevărul să poată sta în propriile lui merite și să dea la iveală curăția lui originară și caracterul lui înalt.
-415-
Am văzut că este foarte important ca aceia care predică adevărul să aibă maniere rafinate, să evite ciudățeniile și lucrurile excentrice și să prezinte adevărul în curăția și puritatea lui. Am fost călăuzită spre textul din Tit 1, 9: “Să se țină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învățătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învățătura sănătoasă și să înfrunte pe potrivnici.” În versetul 16, Pavel vorbește despre o categorie de oameni care susțin că Îl cunosc pe Dumnezeu, însă, prin faptele lor, Îl tăgăduiesc, oameni “netrebnici pentru orice faptă bună”. Apoi el îl sfătuiește astfel pe Tit: “Tu, însă, vorbește lucruri care se potrivesc cu învățătura sănătoasă: spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătați, sănătoși în credință, în dragoste, în răbdare.” “Sfătuiește de asemenea pe tineri să fie cumpătați și dă-te pe tine însuți pildă de fapte bune, în toate privințele. Iar în învățătură, dă dovadă de curăție, de vrednicie, de vorbire sănătoasă și fără cusur, ca potrivnicul să rămână de rușine și să nu poată spune nimic rău de noi.” (Tit 2, 1-8.) Aceste îndemnuri sunt scrise pentru folosul tuturor acelora pe care Dumnezeu i-a chemat să propovăduiască Cuvântul și, de asemenea, în folosul poporului Său care ascultă Cuvântul.
Adevărul lui Dumnezeu nu degradează niciodată, ci dimpotrivă, îl înalță pe cel care îl primește, îi rafinează gustul, îi sfințește judecata și îl desăvârșește pentru societatea îngerilor curați și sfinți din Împărăția lui Dumnezeu. Sunt unii care, când vin în contact cu adevărul, sunt grosolani, duri, ciudați, lăudăroși, profită de semenii lor dacă pot, pentru a trage foloase personale; ei greșesc în multe privințe și totuși, dacă ei cred în adevăr din toată inima, acesta va lucra o întreagă transformare în viețile lor. Ei încep imediat lucrarea de reformă. Influența curată a adevărului va înnobila întreaga ființă, devenind cu totul alt om. În afacerile cu semenii, el va avea frică de Domnul și îl va iubi pe aproapele său ca pe sine însuși, purtându-se cu el așa cum i-ar plăcea ca acesta să se poarte cu el. Vorbirea lui va fi sinceră, curată și de un caracter atât de înălțător, încât cei necredincioși nu vor putea profita de el, nu îl vor putea vorbi de rău pe nedrept și nu vor fi dezgustați de felul lui lipsit de amabilitate sau de vorbirea lui necuviincioasă. El va duce influența sfințitoare a adevărului în familia sa și va face ca lumina să strălucească în fața lor, astfel încât aceștia, văzând faptele lui bune, să Îl poată slăvi pe Dumnezeu. În toate căile vieții sale, el va exemplifica viața Domnului Hristos.
-416-
Legea lui Dumnezeu nu poate fi satisfăcută cu nimic din ceea ce nu este desăvârșit sau lipsit de ascultare deplină de toate cerințele ei. A împlini doar jumătate din cerințele ei și a nu dovedi o ascultare deplină, desăvârșită, nu valorează nimic. Cei lumești și cei necredincioși admiră consecvența și au fost întotdeauna puternic convinși că Dumnezeu are un adevăr de transmis prin poporul Său, atunci când faptele lor corespund cu credința lor. “După roadele lor îi veți cunoaște.” Fiecare pom se cunoaște după roadele lui. Cuvintele, acțiunile noastre constituie roadele pe care le aducem. Sunt mulți care aud cuvintele lui Hristos, dar care nu le fac. Ei aduc o anumită mărturie, însă roadele lor sunt din cele care îi dezgustă pe cei necredincioși. Ei sunt lăudăroși, se roagă și vorbesc într-un fel în care se îndreptățesc pe ei înșiși, se înalță, reamintesc faptele lor cele bune și, ca și fariseul, în cele din urmă, Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu sunt ca ceilalți oameni. Și cu toate acestea, ei sunt foarte vicleni și înșelători în afacerile lor. Roadele lor nu sunt bune. Cuvintele și faptele lor sunt rele și totuși ei par a fi orbi cu privire la starea lor de sărăcie și nenorocire.
Mi-a fost arătat că următorul pasaj din Scriptură este potrivit pentru cei care se amăgesc în acest fel: “Nu orișicine-Mi zice: ‘Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? Și nu am făcut noi minuni în Numele Tău?’ Atunci le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut, depărtați-vă de la Mine voi toți care lucrați fărădelege.’” (Matei 7, 21-23.)
-417-
Aici se află cea mai mare amăgire care poate afecta mintea omului; aceste persoane se socotesc drepte, când de fapt ele nu sunt drepte. Consideră că fac o mare lucrare în viața lor religioasă, însă la sfârșit Domnul Isus smulge mantia îndreptățirii lor de sine și le prezintă viu în față adevăratul lor tablou, cu toate greșelile și în toată diformitatea caracterului lor religios. Ei sunt găsiți necorespunzători, atunci când este prea târziu, pentru totdeauna, de a-și suplini lipsurile. Dumnezeu a prevăzut mijloace pentru îndreptarea celor care greșesc; cu toate acestea, dacă ei aleg să-și urmeze propria lor judecată și disprețuiesc mijloacele rânduite de El pentru corectarea lor și pentru a-i uni în adevăr, ei vor fi aduși în starea descrisă în cuvintele Domnului, citate mai sus.
Dumnezeu Își pune deoparte un popor și îi pregătește pe ai Săi să stea ca unul singur, uniți, să vorbească aceleași lucruri și astfel să împlinească rugăciunea lui Hristos pentru ucenicii Săi: “Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17, 20.21.)
Se ridică mereu grupe mici care cred că Dumnezeu este doar cu cei foarte puțini, foarte răspândiți, iar influența acestora este de a smulge și de a risipi ceea ce clădesc slujitorii lui Dumnezeu. Oamenii cu minți neastâmpărate, care doresc să vadă și să creadă încontinuu ceva nou, se ridică mereu, unii într-un loc, alții într-altul, toți făcând o lucrare specială pentru vrăjmașul și, cu toate acestea, pretinzând că au adevărul. Ei stau despărțiți de poporul pe care Dumnezeu îl conduce și îl face să prospere și prin care el Își va face marea Sa lucrare. Ei își exprimă necontenit temerile că grupa păzitorilor Sabatului ajunge precum lumea, însă cu greu se pot găsi două păreri de-ale lor care să fie în armonie una cu cealaltă. Ei sunt împrăștiați și confuzi și totuși se amăgesc atât de mult, socotind că Dumnezeu este cu ei într-un mod cu totul special. Unii dintre aceștia susțin că au daruri printre ei; însă sunt conduși de influența și învățăturile acelor daruri prin care pun sub semnul îndoielii pe aceia pe care Dumnezeu i-a însărcinat cu povara deosebită a lucrării Sale, dezlipind de trupul bisericii o anumită categorie de credincioși Oamenii care, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, fac tot ce le stă în putere pentru a fi una, care sunt întemeiați în solia celui de-al treilea înger, sunt priviți cu suspiciune pe motivul că ei își extind lucrarea și adună suflete de partea adevărului. Ei sunt considerați lumești pentru că au influență în lume, iar faptele lor mărturisesc că ei Îl așteaptă pe Dumnezeu să facă o mare și specială lucrare pe pământ, aceea de a-Și forma un popor și de a-l pregăti pentru venirea lui Hristos.
-418-
Acești oameni nu știu de fapt ce cred sau care sunt motivele credinței lor. Ei învață mereu și totuși nu ajung niciodată la cunoștința adevărului. Se ridică unul cu idei sălbatice, greșite, și pretinde că Dumnezeu l-a trimis cu o lumină nouă, glorioasă, și că toți trebuie să creadă ceea ce aduce el. Unii dintre cei care nu au o credință temeinică, nesupuși trupului bisericii, ci sunt luați de curent pentru că nu au o ancoră care să-i susțină, primesc acel vânt de învățătură. Lumina care vine de la acela strălucește în așa fel, încât face lumea să se îndepărteze de el cu dezgust și să-l urască. Atunci, în mod blasfemator, el se așează alături de Hristos și susține că lumea îl urăște din același motiv pentru care L-a urât pe Hristos. Apoi se ridică altul, pretinzând că este condus de Dumnezeu, și susține erezia inexistenței învierii celor nelegiuiți, care este una dintre marile capodopere ale minciunilor lui Satana. Un altul nutrește idei greșite în privința veacului ce va să vină. Un altul impune cu zel costumul american. Cu toții vor libertate religioasă; fiecare acționează independent de ceilalți și, cu toate acestea, pretind că Dumnezeu este într-un mod special la lucru în mijlocul lor.
Unii se bucură și tresaltă că au daruri pe care alții nu le au. Fie ca Domnul să-Și elibereze poporul de astfel de daruri. Ce fac aceste daruri pentru ei? Sunt ei aduși prin acestea la unitatea credinței? Îl conving ei pe cel necredincios că Dumnezeu este cu ei în același adevăr? Când acești tulburători, cu păreri diferite, se adună laolaltă și acolo există exaltare și limbi necunoscute, ei fac ca lumina lor să strălucească în așa fel, încât cei necredincioși spun: Acești oameni nu sunt întregi la minte; sunt înflăcărați de o exaltare falsă și noi știm că ei nu au adevărul. Unii ca aceștia stau direct în calea celor păcătoși; influența lor îi reține pe unii să accepte Sabatul. Ei vor fi răsplătiți potrivit cu faptele lor. Dumnezeu ar prefera ca ei ori să se schimbe, ori să renunțe la Sabat! Atunci nu ar mai sta în calea necredincioșilor.