Capitolul 67 — Cele două cununi
În viziunea care mi-a fost dată pe 25 octombrie 1861, mi-a fost arătat acest pământ, întunecat și mohorât. Îngerul mi-a spus: “Privește cu atenție!” Atunci mi-au fost arătați oamenii de pe pământ. Unii erau înconjurați de îngerii lui Dumnezeu, alții se găseau în întuneric total, înconjurați de îngerii cei răi. Am văzut un braț întins dinspre cer spre pământ, ce ținea un sceptru de aur. În capătul sceptrului se afla o coroană presărată cu diamante. Fiecare diamant răspândea o lumină strălucitoare, clară și frumoasă.
Pe această coroană erau înscrise aceste cuvinte: “Toți cei ce mă dobândesc sunt fericiți și vor avea viața veșnică.” Mai jos de această coroană se afla un alt sceptru, și pe acesta aflându-se o coroană, în centrul căreia se aflau de asemenea nestemate, aur și argint, ce reflectau ceva lumină. Inscripția de pe coroană era: “Comoară pământească. Bogățiile sunt putere. Toți cei ce mă câștigă au onoare și renume.” Am văzut o mulțime dând năvală să obțină această coroană. Erau gălăgioși. Unii, în goana lor, parcă erau ieșiți din minți. Se împingeau unul pe altul, dându-i înapoi pe cei mai slabi decât ei și călcându-i în picioare pe cei care, în graba lor, căzuseră. Mulți au apucat cu nerăbdare bogățiile din coroană, ținându-le bine. Capetele unora dintre aceștia erau albe ca argintul, iar fețele lor erau brăzdate de griji și neliniște. Nu le păsa de propriile lor rude, os din oasele lor și carne din carnea lor; ci, atunci când fețe rugătoare se îndreptau spre ei, își țineau comorile și mai strâns, de teamă ca nu cumva, într-un moment de neatenție, să piardă vreun pic din acestea sau să fie influențați să le împartă cu cineva. Ochii lor nesătui se repezeau adesea la coroanele lor pământești și tot socoteau și resocoteau comorile din acestea. În acea mulțime au apărut chipuri de oameni în nevoie sau nenorociți, care priveau tânjind la comorile de acolo, dar erau dați la o parte, deoarece cel mai puternic îl învingea pe cel mai slab. Totuși, nu puteau renunța și împreună cu o mulțime de nenorociți, bolnavi, bătrâni au căutat să ajungă la coroana pământească. Unii au murit încercând să ajungă la ea. Alții au căzut chiar când erau pe punctul de a o apuca. Unii au căzut când au ajuns la ea. Trupuri moarte acopereau pământul, însă mulțimea se grăbea mereu, călcând în picioare peste semenii lor, căzuți sau morți. Fiecare din cei ce ajungea la acea coroană deținea o parte din ea și era aplaudat cu putere de un grup interesat aflat în jurul ei.
-348-
Un mare număr de îngeri răi erau foarte ocupați. Satana se afla în mijlocul lor și toți priveau cu cea mai mare satisfacție la grupa care lupta pentru coroană. Se părea că el a pus un farmec anume asupra acelora care o căutau atât de nerăbdători. Mulți dintre cei care căutau această coroană pretindeau că sunt creștini. Unii dintre ei păreau că au puțină lumină. Ei priveau cu jind la coroana cerească și erau adesea fermecați de frumusețea ei, însă nu îi înțelegeau cu adevărat valoarea și slava. În timp ce o mână era întinsă domol spre coroana cerească, cealaltă era întinsă cu nerăbdare spre cea pământească, hotărâtă să o aibă pe aceasta; iar în goana lor nerăbdătoare după cea pământească, au pierdut-o din vedere pe cea cerească. Aceștia au fost lăsați în întuneric și, cu toate acestea, bâjbâiau neliniștiți ca să-și asigure coroana pământească. Unii s-au dezgustat de grupul care o căuta atât de nerăbdător; se părea că simt într-o oarecare măsură pericolul în care se află și s-au întors de la aceasta, căutând-o acum cu înfrigurare pe cea cerească. Fețele acestora s-au schimbat de îndată, devenind din întunecate luminoase, din mohorâte vesele și pline de bucurie sfântă.
-349-
Am văzut apoi o grupă îndreptându-se cu grabă prin mulțime, având ochii ațintiți la coroana cerească. Pe când își zoreau drumul prin mulțimea aceea dezordonată, îngerii îi însoțeau, făcându-le loc să înainteze. Pe măsură ce se apropiau de coroana cerească, lumina care emana de la aceasta a strălucit asupra și în jurul lor, alungând întunericul, făcându-i să crească astfel tot mai mult în măreție și strălucire, până când aceștia păreau transformați, semănând cu îngerii. Ei nu au zăbovit nici măcar cu o privire asupra coroanei pământești. Cei care o urmăreau pe cea pământească își băteau joc și aruncau cu niște globuri negre după ei. Acestea nu le făceau nici un rău, atâta vreme cât ochii le erau ațintiți asupra coroanei cerești, însă cei care își întorceau privirea la globurile negre erau pătați de acestea. Mi-a fost prezentat următorul pasaj din Scriptură:
“Nu vă strângeți comori pe pământ unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții, ci strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră. Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta! Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va iubi pe unul și va urî pe celălalt sau va ținea la unul și va nesocoti pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.” (Matei 6, 19-24.)
-350-
Apoi mi-a fost explicat ceea ce am văzut, după cum urmează: În mulțimea acelora care se luptau atât de nerăbdători după coroana pământească erau cei care iubesc comoara acestei lumi și sunt amăgiți și înșelați cu atracțiile ei de o durată atât de scurtă. Am văzut că unii, dintre cei ce pretindeau că sunt urmași ai lui Isus, erau atât de ambițioși să dobândească bogățiile pământești, încât își pierdeau dragostea pentru cele cerești, se purtau ca și lumea și erau socotiți de Dumnezeu ca făcând parte din lume. Ei susțineau că sunt în căutarea unei cununi nepieritoare, o comoară în ceruri; însă interesul, țelul lor principal era acela de a dobândi comori pământești. Cei care au comori în lumea aceasta și își iubesc bogățiile nu Îl pot iubi pe Domnul Isus. Ei pot avea părerea că fac bine ce fac și, deși se lipesc cu zgârcenie de bogățiile lor, nu pot fi făcuți să vadă acest lucru sau să simtă că iubesc mai mult banii decât cauza adevărului sau comoara cerească.
“Dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare este întunericul acesta!” A existat un anumit moment în experiența unora ca aceștia, când lumina care le-a fost dată nu a fost asimilată și a devenit întuneric. Îngerul a spus: “Nu poți iubi și nu poți să te închini comorilor pământești și să ai adevăratele bogății.” Când tânărul bogat a venit la Domnul Isus și I-a spus: “Bunule Învățător, ce bine să fac ca să am viața veșnică?” (Matei 19, 16), Domnul Isus l-a lăsat pe el să aleagă: ori își împarte bogățiile și are viața veșnică, ori le ține, și atunci pierde viața veșnică. Pentru el, bogățiile aveau o valoare mai mare decât comoara cerească. Alternativa că trebuie să-și împartă comorile și să dea celor săraci pentru a deveni un urmaș al lui Hristos și a avea viață veșnică l-a făcut să dea înapoi cu înfiorare de la dorința lui; și a plecat de acolo întristat.
Cei care mi-au fost arătați ca făcând mare zarvă pentru a ajunge la coroana pământească au fost aceia care vor recurge la orice mijloace pentru a dobândi avuții. În acest punct, ei ajung nebuni. Toate gândurile și energiile le sunt îndreptate spre dobândirea de bogății pământești. Ei calcă în picioare drepturile altora și îi exploatează pe cei săraci, nedreptățindu-i pe angajați în salariile lor. Dacă ar putea trage vreun folos de pe urma acelora care sunt mai săraci și mai puțin abili decât ei, mărindu-și în acest fel bogățiile, nu vor ezita nici un moment să-i oprime, chiar dacă-i vor aduce în starea de a cerși.
-351-
Oamenii ale căror capete erau albe de ani și ale căror fețe erau brăzdate de griji, și cu toate acestea erau dornici să apuce comorile din coroană, erau cei în vârstă, care mai aveau doar câțiva ani în fața lor. Totuși și ei erau dornici să-și asigure comori pământești. Cu cât se apropiau mai mult de mormânt, cu atât erau mai nerăbdători să se agațe de acestea. Rudele lor nu beneficiau de ele. Membrii familiilor lor munceau peste puterile lor pentru a economisi ceva bani. Ei nu foloseau acești bani pentru binele altora, ci pentru binele lor înșiși. Pentru ei era de ajuns să știe că acești bani le aparțin. Când le-a fost prezentată datoria de a ușura nevoile celor săraci și de a susține cauza lui Dumnezeu, aceștia s-au întristat. Ei acceptau cu bucurie darul vieții veșnice, însă nu voiau să facă ceva care i-ar costa. Condițiile sunt prea grele. Însă Avraam nu s-a dat înapoi de a da chiar pe propriul lui fiu. În ascultare de Dumnezeu, el a putut sacrifica acest copil al făgăduinței cu mai multă ușurință decât și-ar sacrifica mulți câte ceva din averile lor pământești.
Este dureros să vezi cum aceia care ar fi trebuit să se maturizeze pentru slavă și zi de zi să se străduiască să fie conform celor cerute pentru a avea veșnicia își puneau la lucru toate puterile pentru a-și păstra comorile pământești. Am văzut că unii ca aceștia nu puteau evalua comoara cerească. Legătura lor puternică cu cele pământești îi făceau să arate, prin fapte, că nu prețuiau suficient moștenirea cerească pentru a face vreun sacrificiu pentru ea. “Tânărul bogat” avea voință să țină Cele Zece Porunci și, cu toate acestea, Domnul i-a spus că îi lipsește un lucru. El dorea viața veșnică, dar își iubea mai mult bogățiile. Mulți se înșeală singuri. Ei nu au căutat adevărul ca pe o comoară ascunsă. Nu și-au folosit puterile în cel mai bun scop. Mințile lor, care ar putea fi luminate cu lumina cerească, sunt neliniștite și tulburate. “Dar năvălesc în ei grijile acestei lumi, înșelăciunea bogățiilor și poftelor altor lucruri, care îneacă Cuvântul și-l fac astfel neroditor.” (Marcu 4, 19.) Unii ca aceștia, a spus îngerul, “sunt fără scuză”. Am văzut lumina îndepărtându-se de la ei. Ei nu au dorit să înțeleagă adevărurile solemne, importante pentru acest timp și socoteau că stau destul de bine și fără a le înțelege. Lumina se îndepărta, iar ei bâjbâiau în întuneric.
-352-
Mulțimea celor cu infirmități trupești și bolnavi, care se grăbea să ajungă la coroana pământească, sunt cei ale căror interese și comori aparțin acestei lumi. Deși sunt dezamăgiți în toate privințele, ei nu-și îndreaptă sufletul către cer, să-și asigure o comoară și un cămin acolo. Ei o pierd pe cea pământească și, în timp ce sunt în căutarea acesteia, o pierd și pe cea cerească. Fără a ține seamă deloc de dezamăgirea, viața nefericită și moartea acelora care se devotaseră cu totul obținerii de bogății pământești, și alții urmează același curs. Ei merg înainte cu grabă, nebunește, fără să țină cont de sfârșitul mizerabil al acelora al căror exemplu îl urmează.
Cei care au ajuns la coroană, au dobândit o parte din aceasta și au fost aplaudați sunt cei care obțin ceea ce constituie ținta vieții lor — bogățiile. Ei primesc acea onoare pe care o dă lumea celor bogați. Ei au influență în lume. Satana și îngerii lui cei răi sunt satisfăcuți. Știu că unii ca aceștia sunt cu siguranță ai lor și că, atâta timp cât trăiesc în răzvrătire față de Dumnezeu, ei sunt agenți puternici ai lui Satana.
Aceia care erau dezgustați de grupul celor ce strigau zgomotos după coroana pământească sunt aceia care au luat seama la viața și sfârșitul celor ce luptă după bogățiile pământești. Ei văd că unii ca aceștia nu sunt niciodată mulțumiți, ci nefericiți; de aceea, se alarmează și se despart de clasa aceea nefericită și caută bogățiile adevărate și durabile.
-353-
Aceia care-și zoreau pasul prin mulțime spre coroana cerească, însoțiți de îngerii cei sfinți, mi-au fost arătați ca fiind poporul credincios al lui Dumnezeu. Îngerii erau cei ce îi conduceau și ei erau inspirați cu zel de a merge înainte, spre dobândirea comorii cerești.
Globurile negre care erau aruncate după sfinți reprezentau minciunile rușinoase puse în circulație cu privire la poporul lui Dumnezeu, de către aceia care iubeau minciuna. Noi trebuie să ne dăm toată silința să ducem o viață fără pată și să ne ferim de orice ni se pare rău, și apoi este datoria noastră să mergem hotărât înainte și să nu dăm atenție minciunilor rușinoase ale celor nelegiuiți. În timp ce ochii celor neprihăniți sunt fixați asupra neprețuitei comori cerești, ei devin tot mai mult asemenea Domnului Hristos și astfel vor fi transformați și potriviți pentru a fi mutați în cer.