Satana a ales o cale și mai sigură, o amăgire mai fascinantă, calculată pentru a atrage simpatia acelora care i-au condus la mormânt pe cei dragi. Îngeri răi iau chipul acestor persoane apropiate și dragi, relatează incidente legate de viețile lor și aduc la îndeplinire fapte pe care le-au făcut prietenii lor pe când erau în viață. Pe această cale ei înșeală și conduc pe rudele celor morți să creadă că prietenii lor decedați sunt îngeri care hoinăresc în preajma lor și comunică cu ei. Aceștia sunt idolatrizați, iar ceea ce spun ei are o mai mare influență asupra lor decât Cuvântul lui Dumnezeu. Acești îngeri răi, care pretind că sunt prietenii lor morți, fie vor respinge Cuvântul lui Dumnezeu, socotindu-l a fi un basm închipuit, fie, dacă se potrivește mai bine scopului lor, vor alege porțiuni vitale care dau mărturie despre Hristos și scot în evidență calea spre ceruri, schimbând afirmațiile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu cu ceea ce se potrivește mai bine naturii lor corupte și ruinează sufletele. Dacă se acordă atenția cuvenită Cuvântului lui Dumnezeu, toți pot fi convinși, dacă vor, cu privire la această amăgire distrugătoare de suflete. Cuvântul lui Dumnezeu declară în mod lămurit că “cei morți nu știu nimic”. Eclesiastul 9, 5.6: “Cei răi, în adevăr, măcar știu că vor muri; dar cei morți nu știu nimic, și nu mai au nici o răsplată, fiindcă până și pomenirea li se uită. Și dragostea lor, și ura lor, și pizma lor, de mult au și pierit și niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare.”
Oamenii înșelați se închină îngerilor cei răi, crezând că aceștia sunt spiritele prietenilor lor morți. Cuvântul lui Dumnezeu declară în mod clar că cei morți nu mai au parte de nimic din ceea ce se face sub soare. Spiritiștii spun că cei răi știu tot ce se face sub soare, că ei comunică cu prietenii lor de pe pământ, dau informații valoroase și fac minuni. Psalmii 115, 17: “Nu morții laudă pe Domnul, și nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii.” Satana, transformat într-un înger de lumină, lucrează cu toată amăgirea nelegiuirii sale. El, care și-a permis să-L atace pe Fiul lui Dumnezeu, care a fost făcut cu puțin mai prejos decât îngerii și L-a așezat pe streașina templului, L-a dus pe un munte înalt, spre a-I prezenta împărățiile lumii, își poate exercita puterea asupra familiei omenești, care este inferioară în putere și înțelepciune Fiului lui Dumnezeu, chiar și după ce acesta a luat asupra Lui natura omenească.
-299-
În acest veac degenerat, Satana exercită stăpânire asupra acelora care se depărtează de la ceea ce este drept și se aventurează pe terenul său. El își exercită puterea într-o manieră alarmantă. Am fost îndreptată spre aceste cuvinte: “amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mânie deșartă, prin gândurile firii lui pământești.” (Coloseni 2, 18.) Mi-a fost arătat că unii își satisfac curiozitatea și cochetează cu diavolul. Ei nu cred în spiritism și s-ar da înapoi cu oroare la ideea că ar fi medii. Cu toate acestea, se aventurează și se așează într-o poziție în care Satana își poate exercita puterea asupra lor. Unii susțin că nu vor să se afunde prea mult în această lucrare, însă ei nu știu ce fac. Ei se aventurează pe terenul lui Satana și îl ispitesc spre a-i lua în stăpânire. Acest distrugător puternic îi consideră ca fiind prada care i se cuvine lui de drept și își exercită puterea asupra lor, și aceasta împotriva voinței lor. Când vor să fie stăpâni pe ei înșiși, ei nu mai pot. Și-au oferit mințile lui Satana, iar el nu va renunța la pretențiile sale ci îi va ține captivi. Nici o putere, în afară de puterea lui Dumnezeu, ca răspuns la rugăciunile arzătoare ale urmașilor Săi credincioși, nu poate elibera sufletul prins în capcană.
-300-
Unica noastră siguranță este să cercetăm după adevărul care este descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu ca după o comoară ascunsă. Subiectele cu privire la Sabat și natura omului și mărturia lui Isus sunt cele mai importante adevăruri care trebuie înțelese; acestea se vor dovedi ca o ancoră ce va susține pe poporul lui Dumnezeu în aceste timpuri primejdioase. Însă majoritatea oamenilor disprețuiesc adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu și preferă basmele. 2 Tesaloniceni 2, 10.11: “Și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună.”
Cei mai destrăbălați și cei mai corupți sunt cei care sunt amăgiți de aceste spirite de demoni, despre care ei cred că sunt spiritele prietenilor lor morți, umflați de o mândrie deșartă, prin gândurile firii lor pământești. Coloseni 2, 19: “Și nu se ține strâns de Capul, din care tot trupul, hrănit și bine închegat, cu ajutorul încheieturilor și legăturilor, își primește creșterea pe care i-o dă Dumnezeu.” Ei Îl tăgăduiesc pe acela care dă tărie trupului, astfel ca fiecare mădular să poată crește prin puterea pe care i-o dă Dumnezeu.
Filozofie deșartă. Mădularele corpului sunt controlate de Cap. Spiritiștii dau la o parte Capul și consideră că toate mădularele corpului trebuie să acționeze ele însele și că legi bine stabilite le vor conduce la o stare de progres și spre desăvârșire fără ajutorul unui cap. Ioan 15, 1.2.4-6: “Eu sunt adevărata viță și Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiță, care este în Mine și n-aduce roadă, El o taie; și pe orice mlădiță care aduce roadă, o curăță, ca să aducă și mai multă roadă. (…) Rămâneți în Mine, și Eu voi rămânea în voi. După cum mlădița nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa, nici voi nu puteți aduce roadă, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădița neroditoare, și se usucă; apoi mlădițele uscate sunt strânse, aruncate în foc și ard.”
-301-
Domnul Hristos este sursa puterii noastre. El este vița, noi suntem mlădițele. Noi trebuie să primim seva de la Vița cea vie. Lipsiți de puterea și seva care vine de la această viță, noi suntem ca mădularele corpului care nu au cap și suntem chiar în poziția în care Satana vrea să fim, pentru ca să ne poată stăpâni așa cum îi place lui. El lucrează cu “toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire ca să creadă o minciună.” (2 Tesaloniceni 2, 10.11.) Spiritismul este o minciună. El provine din marea minciună de la început: “Hotărât că nu veți muri.” (Geneza 3, 4.) Mii de oameni îndepărtează Capul, iar urmarea este că mădularele acționează fără Domnul Isus, Capul lor, și un altul le călăuzește trupul. Satana are stăpânire asupra lor.
Mi-a fost arătat că Satana nu poate stăpâni mintea dacă aceasta nu este dată de bună-voie spre a fi stăpânită de el. Cei care se îndepărtează de la ce este drept sunt în mare primejdie acum. Ei se despart de Dumnezeu și de paza îngerilor Săi, iar Satana, care caută tot timpul să distrugă sufletele, începe să le prezinte amăgirile sale. Unii ca aceștia sunt în cel mai mare pericol; iar dacă ei își dau seama și încearcă să se împotrivească puterilor întunericului și să se elibereze din cursa lui Satana, acest lucru nu este ceva ușor. Ei s-au aventurat pe terenul lui Satana și el îi pretinde ca fiind ai lui. El nu ezită să se angajeze cu toate forțele și să cheme în ajutor toată oștirea lui nelegiuită pentru a smulge măcar o singură ființă omenească din mâna lui Hristos. Aceia care au ispitit pe diavol ca să-i ispitească va trebui să facă eforturi disperate spre a se elibera de sub puterea lui. Însă atunci când ei încep să lucreze pentru ei înșiși, îngerii lui Dumnezeu, pe care ei i-au întristat, vin în ajutorul lor. Satana și îngerii lui nu vor să-și piardă prada. Ei se luptă și se războiesc cu îngerii cei sfinți, iar acest conflict este foarte serios. Însă, dacă aceia care au greșit continuă să se roage și, în adâncă umilință, își mărturisesc greșelile, îngeri care excelează în putere vor birui și îi vor smulge de sub puterea îngerilor cei răi.
-302-
Când cortina a fost ridicată și mi-a fost arătată corupția acestui veac, inima mea a fost zdrobită de suferință, duhul meu a fost aproape doborât. Am văzut că locuitorii pământului aproape au umplut măsura cupei nelegiuirii lor. Mânia lui Dumnezeu este aprinsă și nu se va liniști până ce păcătoșii nu vor fi cu totul nimiciți de pe pământ. Satana este dușmanul personal al Domnului Hristos. El este autorul și conducătorul oricărei forme de răzvrătire atât în ceruri, cât și pe pământ. Furia lui crește; noi nu ne dăm seama de puterea lui. Dacă ochii noștri ar putea fi deschiși pentru a-i vedea pe îngerii cei răi la lucru cu aceia care stau liniștiți și se consideră în siguranță, noi nu ne-am mai simți în siguranță. Îngerii cei răi sunt pe urmele noastre în fiecare clipă. Ne așteptăm ca oamenii răi să acționeze așa cum le sugerează Satana; însă, în timp ce mințile noastre nu sunt apărate împotriva agenților invizibili, aceștia pretind noi terenuri și fac minuni sub ochii noștri. Suntem noi pregătiți să ne împotrivim lor prin Cuvântul lui Dumnezeu, singura armă pe care o putem folosi cu succes?
Unii vor fi ispitiți să primească aceste minuni ca fiind ale lui Dumnezeu. Bolnavii vor fi vindecați în fața noastră. Vor fi făcute minuni sub ochii noștri. Suntem noi pregătiți pentru încercarea care ne așteaptă, când minunile înșelătoare ale lui Satana se vor manifesta și mai mult? Oare nu vor fi ademenite și prinse în capcană multe suflete? Îndepărtându-se de preceptele clare și de poruncile lui Dumnezeu și dând atenție unor basme, mințile multora sunt pregătite să primească aceste minuni mincinoase. Noi toți trebuie să căutăm acum să ne înarmăm pentru lupta în care ne vom angaja în curând. Credința în Cuvântul lui Dumnezeu, studiat cu rugăciune și aplicat în practică, va constitui scutul și apărarea noastră împotriva puterii lui Satana și ne va face biruitori prin sângele lui Hristos.