El era chiar prea slab spre a fi dispus să știe curtenii lui și poporul că avusese o consfătuire cu profetul, așa de mult a pus stăpânire pe sufletul lui teama de om. Dacă acest conducător fricos ar fi stat cu curaj în fața poporului și ar fi declarat că a crezut cuvintele profetului, pe jumătate împlinite deja, ce pustiire ar fi putut fi evitată! El ar fi trebuit să spună: “Vreau să ascult de Domnul și să salvez cetatea de ruină completă. Nu îndrăznesc să disprețuiesc poruncile lui Dumnezeu de teama sau favoarea oamenilor. Iubesc adevărul, urăsc păcatul și vreau să urmez sfatul Celui Atotputernic din Israel.” Poporul ar fi respectat atunci spiritul său curajos și cei care șovăiau între credință și necredință ar fi luat o poziție fermă pentru dreptate. Tocmai această cutezanță și justețea acestei căi i-ar fi inspirat pe supușii lui cu admirație și loialitate. Ar fi avut un sprijin larg și Israel ar fi fost cruțat de nespusa nenorocire de foc, măcel și foamete.
Dar slăbiciunea lui Zedechia a fost un păcat pentru care el a plătit cu o pedeapsă înfricoșătoare. Inamicul s-a abătut ca o avalanșă irezistibilă și a devastat cetatea. Oștirea ebraică a fost respinsă în învălmășeală. Națiunea a fost cucerită. Zedechia a fost luat prizonier și fiii lui au fost uciși în fața lui. Apoi el a fost dus din Ierusalim ca prizonier, auzind strigătele nenorocitului său popor și trosnetul flăcărilor care le mistuiau casele. Lui i-au scos ochii, și când a ajuns la Babilon, a pierit în mod mizerabil. Aceasta a fost pedeapsa necredinței și urmarea sfatului celor necredincioși.
-185-
În aceste zile sunt mulți profeți falși, pentru care păcatul nu apare deosebit de respingător. Ei se plâng, fără a fi necesar, că pacea poporului este tulburată de mustrările și avertizările solilor lui Dumnezeu. În ce-i privește, adorm sufletele păcătoșilor într-o comoditate fatală, prin învățăturile lor liniștitoare și înșelătoare. În felul acesta a fost fermecat vechiul Israel prin soliile măgulitoare ale preoților corupți. Prezicerea lor de prosperitate era mai plăcută decât adevăratul profet, care sfătuia la supunere și pocăință.
Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să manifeste un spirit iubitor și compătimitor și să arate tuturor că ei nu sunt mânați de motive personale în conduita lor cu oamenii și că n-au plăcere să prezinte solii ale mâniei în Numele Domnului. Dar ei niciodată nu trebuie să se sustragă de la arătarea păcatelor care corup pe pretinsul popor al lui Dumnezeu, nici să înceteze a se strădui să-i influențeze să se întoarcă de la păcatele lor și să asculte de Domnul.
Cei care caută să acopere păcatul, și să-l facă să apară mai puțin agravant pentru cugetul călcătorului de lege, fac lucrarea profeților falși și pot să se aștepte la mânia răzbunătoare a lui Dumnezeu, ca urmare a unei astfel de căi. Domnul niciodată nu-și va adapta căile după dorințele oamenilor stricați. Profetul fals l-a condamnat pe Ieremia pentru că supăra poporul cu condamnările lui severe și a căutat să-i reasigure, promițându-le prosperitate, socotind că bieților oameni nu trebuie să li se amintească mereu de păcatul lor și să fie amenințați cu pedeapsa. Acest procedeu i-a întărit pe oameni să se opună sfatului adevăratului profet și a intensificat dușmănia lor față de el.
Dumnezeu nu simpatizează cu făcătorul de rele. El nu dă nimănui libertatea de a ascunde sub o aparență înșelătoare păcatele poporului Său, nici să strige: “Pace, pace”, când El a declarat că nu va fi pace pentru cei răi. Cei care stârnesc răzvrătire împotriva slujitorilor lui Dumnezeu, trimiși să prezinte soliile Sale, se răzvrătesc împotriva cuvântului Domnului.
-186-
Mustrări necesare
Mărturia următoare, care mi-a fost prezentată în ultima mea viziune, la 5 ianuarie 1875, am scris-o în cortul meu, între serviciile divine de la adunarea de tabără din Vermont, în august 1875. Ea arată starea lucrurilor de la _____, din ianuarie 1875. Desfășurarea evenimentelor din timpul verii următoare a îndreptățit pe deplin aparenta severitate a mărturiei. În septembrie, am citit părți din ea pentru acea comunitate și a început o mare lucrare printre lucrătorii noștri. Totuși, pentru folosul comunității și al altora, prezint mărturia în această lucrare smerită.
Întunericul pune stăpânire acolo unde numai Duhul lui Dumnezeu trebuie să stăpânească. Doar puțini dintre cei care sunt angajați în lucrare își dau seama de nevoia efortului personal și a responsabilității individuale în oricare departament ar activa. Puțini simt sfințenia lucrării în care sunt angajați. Ei o socotesc la nivelul comun al întreprinderilor obișnuite.
Egoismul predomină la mulți care ar trebui să știe că o viață de iubire jertfitoare de sine este o viață de pace și libertate. Cei care caută fericirea prin satisfacerea de sine și prin a avea grijă de propriile lor interese sunt pe drumul cel greșit spre a obține fericirea chiar și pe pământ. Oricine este necredincios în cele mai mici îndatoriri este necredincios și în cele mai mari. Dacă neglijează să îndeplinească fidel micile sarcini care-i revin, se dovedește incapabil să poarte răspunderi mai mari; el arată că nu este cu toată inima pentru lucrare și că nu are privirea îndreptată numai spre slava lui Dumnezeu.
Unii sunt gata să precizeze sarcinile care aparțin altora dându-și seama de completa importanță a răspunderilor lor, dar nu reușesc să-și dea seama așa de ușor de ale lor proprii. Credincioșie personală și răspundere individuală sunt necesare mai ales la Institutul de Sănătate (acum sanatoriu), la birou, biserică și școală. Dacă toți cei ce au legătură cu aceste instituții ar asculta cu ardoare la ceea ce îi îndrumă Isus să facă, în loc să se întoarcă să întrebe ce trebuie să facă omul acesta sau acela, am fi martori la o schimbare mare în fiecare departament al lucrării. Dacă vorbirea fiecărei inimi era: “Trebuie să fiu atent la învățăturile lui Hristos și să ascult de glasul Lui; nimeni nu poate face lucrarea mea pentru mine; atenția altora nu poate îndrepta niciodată neglijența mea”, atunci am putea vedea cauza lui Dumnezeu înaintând cum n-a înaintat niciodată până atunci.
-187-
Această reținere, această așteptare ca alții să facă este ceea ce aduce slăbiciune spirituală. A reține energiile cuiva este o cale sigură de a le micșora. Isus cere ascultare absolută și supunere de bună voie de la toți slujitorii Săi. Nu trebuie să fie nici o ezitare sau auto-indulgență în slujba lui Hristos. Între Hristos și Belial nu există nici o înțelegere. Ce lipsă de consacrare pentru lucrarea lui Dumnezeu, ce lipsă de purtare de grijă a fost acolo, la _____!
Inima lui A. n-a fost consacrată lui Dumnezeu. El are aptitudini și talente pentru care trebuie să dea socoteală Marelui Dătător a toate. Inima lui a fost neconsacrată și viața lui nevrednică de mărturisirea lui; totuși, el a fost în strânsă legătură cu lucrarea sacră a lui Dumnezeu pentru mai mult de douăzeci de ani. Ce lumină a avut el, ce privilegii! S-a bucurat de cele mai rare ocazii să-și dezvolte un caracter creștin adevărat. Cuvintele Domnului Hristos, când a plâns pentru Ierusalim, i se aplică și lui: “Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi.” A., pedeapsa lui Dumnezeu atârnă asupra ta, “pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetat.”
B. are aceeași structură mintală, dar nu este atât de egoist. Amândoi sunt iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu. Calea lor este cu totul în dezacord cu viața creștină. Le lipsesc stabilitatea, sobrietatea și consacrarea față de Dumnezeu. La B., lucrarea harului este întru totul superficială. El dorește să fie creștin, dar nu-și dă silința să păstreze biruința asupra eului și să acționeze după convingerile sale despre bine și rău. Fapte, nu cuvinte fără temei și intenții goale, sunt acceptate de Dumnezeu.
A., tu ai auzit cuvântul lui Dumnezeu în mustrări, în sfaturi, în avertizări, ca și în rugăminți de iubire. Dar auzirea nu-i de-ajuns. “Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri.” Este ușor să fii purtat de curent și să strigi “Osana” împreună cu mulțimea; dar în viața liniștită de fiecare zi, când nu există o emoție sau exaltare specială, vine punerea la probă a adevăratului creștinism. Acesta este timpul în care inima ta devine rece, zelul tău slăbește și exercițiile religioase devin neplăcute pentru tine.
-188-
Tu neglijezi în mod sigur să faci voia lui Dumnezeu. Hristos spune: “Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ce vă poruncesc Eu.” Aceasta este condiția impusă; aceasta este proba care dovedește caracterul oamenilor. Simțămintele adesea înșeală, emoțiile nu sunt o apărare sigură, pentru că sunt schimbătoare și supuse împrejurărilor externe. Mulți sunt înșelați prin faptul că se încred în impresii senzaționale. Proba este: Ce faci tu pentru Hristos? Ce sacrificii faci? Ce biruințe ai câștigat? Biruirea spiritului egoist, rezistarea la o ispită de neglijare a datoriei, o patimă înfrânată, o ascultare de bună voie și bucuroasă față de voința lui Hristos sunt dovezi mult mai mari că ești un copil al lui Dumnezeu decât o evlavie spasmodică și o religie emoțională.
Amândoi v-ați împotrivit mustrării; ea întotdeauna a trezit nemulțumire și murmurare în inima voastră împotriva celui mai bun Prieten al vostru, care totdeauna a căutat să vă facă bine și pe care voi aveați toate motivele să-L respectați. V-ați despărțit de El și ați întristat pe Duhul lui Dumnezeu, ridicându-vă împotriva cuvintelor pe care El le-a dat slujitorilor Săi să le rostească cu privire la calea voastră. Voi n-ați ascultat de aceste îndemnuri, refuzând astfel pe Duhul lui Dumnezeu; L-ați scos din inima voastră și ați devenit nepăsători și indiferenți în purtarea voastră.
Frate A., tu ar fi trebuit să câștigi o experiență de valoare în timpul atât de multor ani în care ai fost binecuvântat cu lumina cea mare pe care Dumnezeu a îngăduit să strălucească pe calea ta. Cu referire la tine, am auzit un glas spunând: “Acesta este un pom fără rod; de ce să umbrească ramurile lui fără rod locul pe care l-ar putea ocupa un pom roditor? Tăiați-l! De ce să împovăreze pământul?” Apoi am auzit sunete dulci ale glasului îndurării spunând: “Mai cruță-l puțin timp, Eu am să-l sap la rădăcini; am să-l curăț. Mai încearcă-l încă o dată; dacă nu va face rod, îl poți tăia.” Astfel, pomului fără rod i s-a mai acordat o punere la probă, pentru ca viața stearpă să înflorească și să aducă rod. Fi-va oare folosită ocazia acordată? Se va ține seamă de avertizările Duhului lui Dumnezeu? Cuvintele lui Isus cu privire la Ierusalim, după ce a disprețuit mântuirea oferită atât de îndurător de Răscumpărătorul, sunt rostite în esență și către tine: “Ierusalime, Ierusalime de câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum își strânge găina puii sub aripi, și n-ați vrut!” Hristos a insistat, El a invitat; dar iubirea Sa n-a fost răsplătită de poporul pe care a venit să-l salveze. Tu n-ai făcut mai bine la vremea ta decât au făcut la vremea lor bieții iudei autoînșelați și orbiți. Tu puteai să folosești binecuvântatele tale privilegii și ocazii și să-ți desăvârșești un caracter creștin; dar inima ta a fost răzvrătită și n-ai vrut să te umilești spre a fi convertit cu adevărat și a trăi în ascultare de cerințele lui Dumnezeu.