“De aceea, așa vorbește Domnul, despre Ioachim, împăratul lui Iuda: Nici unul din ai lui nu va ședea pe scaunul de domnie al lui David. Trupul lui mort va fi lăsat la căldură ziua și la frig noaptea. Îl voi pedepsi pe el, sămânța lui și pe slujitorii lui, pentru nelegiuirea lor, și voi aduce peste ei, peste locuitorii Ierusalimului și peste oamenii lui Iuda toate nenorocirile cu care i-am amenințat fără ca ei să fi vrut să Mă asculte.”
Arderea sulului n-a fost sfârșitul problemei. Cuvintele scrise au fost distruse ușor, dar au rămas mustrarea și avertizarea pe care le conțineau ele și grabnica venire a pedepsei, pe care o pronunțase Dumnezeu împotriva lui Israel cel răzvrătit. Dar chiar și sulul scris a fost reprodus la porunca Domnului. Cuvintele Celui Nemărginit nu trebuie nimicite. “Ieremia a luat o altă carte și a dat-o lui Baruc, fiul lui Neriia, logofătul. Baruc a scris în ea, după spusele lui Ieremia, toate cuvintele din cartea pe care o arsese în foc Ioachim, împăratul lui Iuda. Multe alte cuvinte de felul acesta au mai fost adăugate la ea.”
Dumnezeu n-a trimis judecăți asupra poporului Său fără ca mai întâi să-i avertizeze să se pocăiască. El folosește fiecare mijloc ca să-i aducă înapoi la ascultare și nu abate judecăți asupra nelegiuirii lor până ce nu le-a dat bogate ocazii să se pocăiască. Mânia omului a căutat să împiedice lucrările profetului lui Dumnezeu, lipsindu-l de libertate; dar Dumnezeu le poate vorbi oamenilor prin zidurile închisorii și chiar îi folosește pe slujitorii Săi tocmai prin mijloacele prin care persecutorii lor caută să le limiteze influența.
-180-
Acum, mulți disprețuiesc mustrarea fidelă dată de Dumnezeu în mărturie. Mi-a fost arătat că în aceste zile unii au mers chiar atât de departe, încât au ars cuvintele scrise de mustrare și avertizare, cum a făcut și împăratul cel rău al lui Israel. Dar împotrivirea față de amenințările lui Dumnezeu nu va împiedica executarea lor. A sfida cuvintele Domnului, rostite prin uneltele Sale alese, nu va face decât să provoace mânia Lui și în cele din urmă să aducă nimicire sigură asupra răufăcătorului. Indignarea se aprinde adesea în inima păcătosului împotriva uneltei pe care o alege Dumnezeu să rostească mustrările Sale. Așa a fost întotdeauna, și astăzi există același spirit care l-a persecutat și întemnițat pe Ieremia pentru că a ascultat de Cuvântul Domnului.
În timp ce nu vor să ia seama la avertizări repetate, oamenii sunt mulțumiți cu învățători falși, care le măgulesc vanitatea și le întăresc nelegiuirea, dar care nu vor reuși să-i ajute în ziua necazului. Slujitorii aleși ai lui Dumnezeu trebuie să întâmpine cu curaj și răbdare orice necazuri și suferințe ce li s-ar întâmpla prin reproș, neluare în seamă sau declarații false, pentru că au îndeplinit cu credincioșie sarcina pe care le-a dat-o Dumnezeu s-o facă. Ei să-și aducă aminte că profeții din vechime și Mântuitorul lumii au îndurat de asemenea abuz și persecuție de dragul Cuvântului. Ei trebuie să se aștepte să întâmpine aceeași opoziție manifestată prin arderea sulului care a fost scris, fiind dictat de Dumnezeu.
Domnul pregătește un popor pentru cer. Defectele de caracter, voință încăpățânată, idolatrie egoistă, plăcerea găsirii de greșeli, ura, cearta provoacă mânia lui Dumnezeu și trebuie înlăturate de la poporul care păzește poruncile Lui. Cei care trăiesc în aceste păcate sunt înșelați și orbiți prin vicleniile lui Satana. Ei cred că sunt în lumină, când, de fapt, bâjbâie în întuneric. Ei acum murmură printre noi, întocmai cum murmurau israeliții din vechime. Cei care, prin simpatie neînțeleaptă, încurajează pe oameni la răzvrătire, când iubirea lor de sine suferă sub mustrarea meritată, nu sunt prietenii lui Dumnezeu, marele Mustrător. Dumnezeu va trimite mustrare și avertizare poporului Său atâta timp cât continuă să fie pe pământ.
-181-
Cei care iau curajoși atitudine de partea cea dreaptă, care încurajează supunerea față de voința descoperită a lui Dumnezeu și întăresc pe alții în eforturile lor de a îndepărta faptele lor rele, sunt adevărații prieteni ai Domnului, care, cu iubire, încearcă să corecteze păcatele poporului Său, ca să-i poată spăla și curăți de orice întinăciune, să-i facă potriviți pentru sfânta Sa Împărăție.
După Ioachim, a urmat să domnească Zedechia la Ierusalim. Dar nici noul împărat, nici curtea sa, nici poporul țării n-au ascultat de cuvintele Domnului spuse prin Ieremia. Haldeii au început asediul împotriva Ierusalimului, dar pentru un timp s-au îndepărtat spre a întoarce armele împotriva egiptenilor. Zedechia a trimis un sol și la Ieremia, cerându-i să se roage Dumnezeului lui Israel în favoarea lor; dar răspunsul înspăimântător al profetului a fost că oștirea haldeilor se va întoarce și va nimici cetatea. În felul acesta, Dumnezeu le-a arătat că omului îi este imposibil să abată judecata divină. “Așa vorbește Domnul: ‘Nu vă înșelați zicând: Haldeii se vor depărta de noi! Căci nu se vor depărta! Și chiar dacă ați bate toată oastea haldeilor, care se războiesc cu voi, chiar dacă n-ar mai rămâne din ei decât câțiva oameni răniți, tot s-ar ridica fiecare din cortul lui și ar arde cetatea aceasta cu foc’.”
Ieremia a socotit că și-a îndeplinit lucrarea și a încercat să părăsească cetatea, dar a fost împiedicat de unul dintre fiii unui profet fals, care a raportat că el era gata să se unească cu inamicul. Ieremia a tăgăduit învinuirea mincinoasă, dar, cu toate acestea, el a fost adus înapoi. Căpeteniile au fost gata să creadă pe fiul profetului fals pentru că îl urau pe Ieremia. Se părea că ei credeau că el a adus asupra lor nenorocirea pe care a prezis-o. În mânia lor, l-au bătut și l-au aruncat în temniță.
După ce a stat multe zile la închisoare, împăratul Zedechia a trimis după el și l-a întrebat în taină dacă are vreun cuvânt din partea Domnului. Ieremia a repetat din nou avertizarea că națiunea avea să fie dată în mâinile împăratului Babilonului.
-182-
“Ieremia a mai spus împăratului Zedechia: ‘Cu ce am păcătuit eu împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, și împotriva poporului acestuia, de m-ați aruncat în temniță? Și unde sunt proorocii voștri, care vă prooroceau și ziceau: Împăratul Babilonului nu va veni împotriva voastră, nici împotriva țării acesteia? Acum ascultă, te rog, împărate, domnul meu! Fie bine primite înaintea ta rugămințile mele! Nu mă trimite iarăși în casa logofătului Ionatan, ca nu cumva să mor acolo!’ Împăratul Zedechia a poruncit să păzească pe Ieremia în curtea temniței, și să-i dea în fiecare zi o pâine din ulița brutarilor, până s-a sfârșit toată pâinea din cetate. Astfel Ieremia a rămas în curtea temniței.”
Împăratul cel păcătos n-a îndrăznit să-și manifeste în public încrederea în Ieremia, dar frica l-a dus să obțină informație de la el. Totuși, el era prea slab ca să înfrunte cu curaj dezaprobarea căpeteniilor lui și a poporului, supunându-se voinței lui Dumnezeu, cum declarase profetul. În cele din urmă, bărbații cu autoritate, care erau furioși din cauză că Ieremia stăruia să profetizeze răul, au mers la împărat și i-au spus că, atâta timp cât trăiește, profetul nu va înceta să prezică nenorocirea. Ei au susținut că el era un vrăjmaș al națiunii și cuvintele sale au slăbit mâinile poporului și au adus nenorocirea asupra lor, iar ei doresc să fie condamnat la moarte.
Împăratul cel fricos știa că învinuirile acestea erau false; dar pentru a face pe placul celor care ocupau poziții înalte și influente în națiune, s-a prefăcut că le crede minciunile și l-a predat pe Ieremia în mâinile lor, să facă cu el ce le place. În consecință, profetul a fost luat și “aruncat în groapa lui Malchia, fiul împăratului, care se afla în curtea temniței, și au pogorât în ea pe Ieremia cu funii. În groapă nu era apă, dar era noroi; și Ieremia s-a afundat în noroi.” Dar Dumnezeu a ridicat prieteni pentru el, care l-au implorat pe împărat în favoarea lui și l-au readus în curtea închisorii.
Împăratul a trimis încă o dată în secret după Ieremia și i-a cerut să-i spună cinstit despre planul lui Dumnezeu față de Ierusalim. “Ieremia a răspuns lui Zedechia: ‘Dacă ți-l voi spune, mă vei omorî, iar dacă-ți voi da un sfat, nu mă vei asculta’. Împăratul Zedechia a jurat în taină lui Ieremia, și a zis: ‘Viu este Domnul, care ne-a dat viața, că nu te voi omorî și nu te voi lăsa în mâinile oamenilor acelora, care vor să-ți ia viața!’ Ieremia a zis atunci lui Zedechia: ‘Așa vorbește Domnul, Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Dacă te vei supune căpeteniilor împăratului Babilonului, vei scăpa cu viață, și nici cetatea aceasta nu va fi arsă cu foc, iar tu vei trăi împreună cu casa ta. Dar dacă nu te vei supune căpeteniilor împăratului Babilonului, cetatea aceasta va fi dată în mâinile haldeilor, care o vor arde cu foc; iar tu nu vei scăpa din mâinile lor!’ Împăratul Zedechia a zis lui Ieremia: ‘Mă tem de iudeii care au trecut la haldei; mă tem să nu mă dea în mâinile lor, și să mă batjocorească.’ Ieremia a răspuns: ‘Nu te vor da. Ascultă glasul Domnului în ce-ți spun, căci o vei duce bine și vei scăpa cu viață’.”
-183-
Aici este prezentată îndurarea îndelung răbdătoare a lui Dumnezeu. Chiar și în acest ceas, dacă ar fi fost o supunere față de cerințele sale, viața oamenilor ar fi fost cruțată și cetatea salvată de la incendiere. Dar împăratul a socotit că a mers prea departe spre a se mai retrage. El se temea de iudei, se temea că va deveni subiect de batjocură, se temea pentru viața lui. Era prea umilitor în acea zi târzie să spună poporului: “Accept cuvântul Domnului așa cum a fost rostit prin Ieremia, profetul Său. Nu îndrăznesc să mă aventurez în război împotriva vrăjmașului în fața tuturor acestor avertizări.”
Ieremia l-a implorat cu lacrimi pe împărat să se salveze pe sine și poporul lui. Cu durere în suflet, l-a asigurat că nu-și va putea scăpa viața și toate posesiunile lui aveau să cadă în mâinile împăratului Babilonului. El ar fi putut salva cetatea, dacă ar fi vrut. Dar a pornit pe calea cea rea și n-a vrut să se mai întoarcă de pe acel drum. El a hotărât să urmeze sfatul profeților falși și al oamenilor pe care, în realitate, îi disprețuia și care își băteau joc de slăbiciunea lui de caracter, supunându-se așa de repede dorințelor lor. A renunțat la nobila libertate a bărbăției lui, spre a deveni un sclav care se ploconește în fața opiniei publice. În timp ce nu avea un scop bine stabilit în ce privește răul, el, de asemenea, nu avea o poziție curajoasă în ce privește binele. În timp ce era convins de adevărul rostit de Ieremia, el nu avea vigoarea morală să asculte de sfaturile lui, ci a înaintat neclintit în direcția cea rea.