Cei care urmăresc o cale de răzvrătire împotriva Domnului pot găsi totdeauna profeți falși care vor judeca faptele lor și îi vor lăuda spre pierzarea lor. Cuvintele mincinoase fac adesea mulți prieteni, ca în cazul lui Ahab și Zedechia. Acești profeți falși, în pretinsul lor zel pentru Dumnezeu, au găsit mai mulți credincioși și urmași decât profetul cel adevărat, care a rostit solia cea simplă a Domnului.
O lecție de la recabiți
Dumnezeu i-a poruncit lui Ieremia să-i aducă pe recabiți în Casa Domnului, în una dintre camere, să pună vin înaintea lor și să-i invite să bea. Ieremia a făcut așa cum i-a poruncit Domnul. “Dar ei au răspuns: ‘Noi nu bem vin! Căci Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat următoarea poruncă: Să nu beți niciodată vin, nici voi, nici fiii voștri.’”
“Atunci Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel: ‘Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Du-te și spune oamenilor lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului: Nu voiți să luați învățătură ca să ascultați de cuvintele Mele? zice Domnul. Cuvintele lui Ionadab, fiul lui Recab, care a poruncit fiilor săi să nu bea vin, sunt păzite; căci ei nu beau vin până în ziua de azi, și ascultă de porunca tatălui lor’.”
Aici, Dumnezeu pune față-n față ascultarea recabiților cu neascultarea și răzvrătirea poporului Său, care nu vrea să primească cuvintele Lui de mustrare și avertizare. Recabiții au ascultat de porunca tatălui lor și au refuzat să fie ademeniți să calce cerințele sale. Dar Israel a refuzat să asculte de Domnul. El spune: “Eu v-am vorbit și devreme, și târziu, și nu M-ați ascultat! V-am trimis pe toți slujitorii Mei proorocii, i-am trimis întruna la voi, să vă spună: ‘Întoarceți-vă fiecare de la calea voastră cea rea, îndreptați-vă faptele, nu mergeți după alți dumnezei ca să le slujiți și veți rămâne în țara, pe care v-am dat-o vouă și părinților voștri! Dar voi n-ați luat aminte și nu M-ați ascultat. Da, fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, păzesc porunca pe care le-a dat-o tatăl lor, însă poporul acesta nu M-ascultă!’ De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Iată, voi aduce peste Iuda și peste toți locuitorii Ierusalimului toate nenorocirile pe care le-am vestit cu privire la ei, pentru că le-am vorbit și nu M-au ascultat, pentru că i-am chemat și n-au răspuns!’
-175-
Și Ieremia a zis casei Recabiților: ‘Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: pentru că ați ascultat de poruncile tatălui vostru Ionadab, pentru că ați păzit toate orânduirile lui și ați făcut tot ce v-a poruncit el; pentru aceasta, așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Ionadab, fiul lui Recab, nu va fi lipsit niciodată de urmași care să stea înaintea Mea!’”
Recabiții au fost lăudați pentru că au fost dispuși să asculte, în timp ce poporul lui Dumnezeu a refuzat să fie mustrat de profeții lui. Pentru că El le-a vorbit, dar ei n-au ascultat, pentru că El i-a chemat, dar ei nu au răspuns, de aceea a pronunțat Dumnezeu judecata împotriva lor. Ieremia a repetat cuvintele de laudă din partea Domnului pentru recabiții cei credincioși și a pronunțat binecuvântări asupra lor în Numele Lui. În felul acesta a învățat Dumnezeu pe poporul Său că credincioșia și ascultarea de poruncile Lui se vor reflecta înapoi asupra lor în binecuvântări, după cum au fost binecuvântați recabiții pentru ascultarea lor de porunca tatălui lor.
Dacă directivele unui tată bun și înțelept, care a luat măsurile cele mai bune și efective spre a-și apăra urmașii de relele necumpătării, trebuia să fie ascultate atât de strict, autoritatea lui Dumnezeu trebuie respectată cu atât mai mult cu cât El este mai sfânt decât omul. El este Creatorul și căpetenia noastră, nemărginit în putere și teribil în judecată. În îndurarea Lui, El folosește diferite mijloace spre a-i ajuta pe oameni să vadă și să se pocăiască de păcatele lor. Dacă ei vor continua să disprețuiască mustrările pe care li le trimite El și acționează contrar voinței Sale declarate, trebuie să urmeze nimicirea; pentru că poporul lui Dumnezeu este menținut în prosperitate numai prin îndurarea Lui, prin purtarea de grijă a trimișilor Lui cerești. El nu va susține și nu va păzi un popor care nu ia seamă la sfatul Lui și disprețuiește mustrările Lui.
-176-
Avertizările lui Dumnezeu respinse
Ieremia a fost deja lipsit de libertate pentru că voia să asculte de Dumnezeu și să prezinte împăratului și celorlalți care ocupau poziții de răspundere în Israel cuvintele de avertizare pe care le-a primit din gura lui Dumnezeu. Israeliții nu voiau să accepte aceste mustrări, nici să îngăduie să fie pusă la îndoială calea lor. Ei au manifestat o mare mânie și dispreț față de cuvintele de mustrare și judecățile care au fost prezise că vor veni asupra lor, dacă ei continuau să se răzvrătească împotriva Domnului. Cu toate că Israel n-a vrut să asculte de cuvântul sfatului divin, aceasta n-a făcut ca acel cuvânt să aibă mai puțin efect și nici Dumnezeu n-a încetat să-i mustre și să-i amenințe cu nemulțumirea și judecățile Sale pe cei care au refuzat să asculte de cerințele Lui.
Domnul l-a îndrumat pe Ieremia, spunând: “Ia un sul de carte și scrie în ea toate cuvintele pe care ți le-am spus cu privire la Israel și cu privire la Iuda, și cu privire la toate neamurile, din ziua când ți-am vorbit, de pe vremea lui Iosia, până în ziua de azi! Poate că dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea și le voi ierta astfel nelegiuirea și păcatul.”
Aici se arată neplăcerea Domnului de a renunța la poporul Său care păcătuia. Și ca nu cumva Israel să neglijeze atât de mult mustrările și avertismentele Sale, încât să le piardă din amintirea lor, El Își amână judecățile asupra lor și le prezintă o repetare deplină a neascultării și a păcatelor lor agravate din zilele lui Iosia până pe vremea lor și a judecăților pe care le-a pronunțat El ca urmare a nelegiuirilor lor. În felul acesta, ei au o altă ocazie să-și vadă nelegiuirea și să se pocăiască. În aceasta vedem că Dumnezeu n-are plăcere să facă pe poporul Său să sufere, ci, cu o purtare de grijă care întrece pe cea a unui tată milos față de copilul său capricios, El insistă pe lângă poporul Său rătăcitor să se întoarcă la legământul lor.
-177-
Profetul Ieremia, ascultător de poruncile lui Dumnezeu, i-a dictat lui Baruc, scribul lui, cuvintele date lui de Domnul, pe care le-a scris pe un sul. (Vezi Ieremia 36, 4.) Solia aceasta era o mustrare a multor păcate ale lui Israel și o avertizare despre consecințele care aveau să urmeze dacă mergeau în continuare pe calea lor cea rea. Era un apel serios ca ei să renunțe la păcatele lor. După ce a fost scris, Ieremia, care era un prizonier, a trimis pe scribul său să citească sulul tuturor oamenilor adunați “în Casa Domnului, în ziua postului”. Profetul a zis: “Poate că se vor smeri cu rugăciuni înaintea Domnului și se vor întoarce fiecare de la calea sa cea rea. Căci mare este mânia și urgia, cu care a amenințat Domnul pe poporul acesta.”
Scribul a ascultat de profet, și sulul a fost citit înaintea întregului popor al lui Iuda. Dar aceasta n-a fost totul; el a fost invitat să-l citească înaintea căpeteniilor. Ei au ascultat cu mare interes și pe fețele lor era întipărită groaza când l-au întrebat pe Baruc cu privire la scrierea cea misterioasă. Ei au făgăduit să spună împăratului tot ce-au auzit în legătură cu el și poporul lui, dar l-au sfătuit pe scrib să se ascundă, întrucât se temeau că împăratul avea să respingă mărturia pe care i-o dăduse Dumnezeu lui Ieremia și va căuta să-l omoare nu numai pe profet, ci și pe scribul lui.
Când căpeteniile i-au spus ceea ce citise Baruc, împăratul a poruncit de îndată să fie adus sulul și să fie citit. Dar, în loc să ia seama la avertismente și să tremure în fața primejdiei care atârna asupra lui și a poporului lui, într-o furie nebună, l-a aruncat în foc, cu toate că unii dintre cei care se bucurau de mare încredere în fața lui l-au rugat să nu-l ardă. Apoi, mânia acestui monarh păcătos s-a ridicat împotriva lui Ieremia și a scribului său și de îndată a trimis să pună mâna pe ei, “dar Domnul i-a ascuns”. După ce împăratul a ars sulul sacru, a venit la Ieremia cuvântul Domnului, spunând: “Ia din nou o altă carte, și scrie în ea toate cuvintele care erau în cea dintâi carte, pe care a ars-o Ioachim, împăratul lui Iuda. Și despre Ioachim, împăratul lui Iuda, spune: ‘Așa vorbește Domnul: Tu ai ars cartea aceasta zicând: Pentru ce ai scris în ea cuvintele acestea: Împăratul Babilonului va veni, va nimici țara aceasta, și va nimici din ea oamenii și dobitoacele?’”
-178-
Un Dumnezeu îndurător și milostiv a avertizat pe popor pentru binele lor. “Poate că”, a spus compătimitor Creatorul, “dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea și le voi ierta astfel nelegiuirea și păcatul.” Dumnezeu are milă de orbirea și stricăciunea omului; El trimite lumină pentru priceperea lor întunecată în mustrări și amenințări, care sunt intenționate să înalțe la maximum simțământul ignoranței lor și să deplângă greșelile lor. El vrea să facă pe cei mulțumiți de ei înșiși să se simtă nesatisfăcuți cu realizările lor și să caute binecuvântări mai mari printr-o mai strânsă legătură cu cerul.
Planul lui Dumnezeu nu este de a trimite soli care să placă și să măgulească pe păcătoși; El nu rostește solii de pace pentru a-i legăna pe cei nesfințiți în siguranță firească. Ci El pune poveri grele pe conștiința păcătosului și străpunge sufletul lui cu sulița ascuțită a convingerii. Îngerii slujitori îi prezintă înfricoșătoarele judecăți ale lui Dumnezeu, spre a adânci simțământul marii lui nevoi inspirând strigătul chinuitor: “Ce să fac ca să fiu mântuit?” Același braț care umilește până în țărână, mustră păcatul care face de rușine mândria și ambiția, ridică pe cel care se pocăiește, pe cel năpăstuit și întreabă cu cea mai adâncă simpatie: “Ce vrei să-ți fac?”
Când omul a păcătuit împotriva unui Dumnezeu sfânt și îndurător, el nu poate urma o cale mai nobilă decât să se pocăiască sincer și să-și mărturisească păcatele cu lacrimi și amărăciune de suflet. Aceasta cere Dumnezeu de la el; El nu va accepta nimic mai puțin decât o inimă zdrobită și un duh mâhnit. Dar împăratul și căpeteniile lui, în aroganța și mândria lor, au refuzat invitația lui Dumnezeu de a se întoarce; ei nu voiau să țină seamă de această avertizare și să se pocăiască. Această ocazie binevoitoare a fost ultima lor ocazie. Dumnezeu a declarat că, dacă ei refuză să asculte de glasul Lui, le va aplica o pedeapsă înfricoșătoare. Ei au refuzat să asculte, iar El și-a rostit judecata asupra lui Israel; El a pedepsit cu o mânie specială pe bărbatul care s-a ridicat cu îngâmfare împotriva Celui Atotputernic.