Ieremia a declarat că trebuia să poarte jugul robiei timp de șaptezeci de ani; și că robii care erau deja în mâinile împăratului Babilonului și vasele Casei Domnului care au fost luate aveau să rămână, de asemenea, în Babilon până la trecerea acelui timp. Dar la sfârșitul celor șaptezeci de ani Dumnezeu îi va elibera din robia lor, va pedepsi pe asupritorii lor și va subjuga pe împăratul cel mândru al Babilonului.
Trimiși din diferitele națiuni numite au venit la împăratul lui Iuda să se consulte cu el în chestiunea de a se angaja în luptă cu împăratul Babilonului. Dar profetul lui Dumnezeu, purtând simbolurile subjugării, a rostit solia Domnului către aceste națiuni, poruncindu-le să le ducă diferiților lor împărați. Aceasta a fost cea mai ușoară pedeapsă pe care un Dumnezeu îndurător a putut s-o aplice unui popor atât de răzvrătit, dar dacă se vor împotrivi acestui decret de robie, ei aveau să simtă rigoarea deplină a pedepsei Lui. Ei au fost fidel avertizați să nu asculte de învățătorii lor falși care le-au profetizat minciuni.
-170-
Uimirea consiliului națiunilor aflat în ședință n-a cunoscut margini când Ieremia, purtând jugul robiei pe gâtul lui, le-a făcut cunoscut voia lui Dumnezeu. Dar Hanania, unul dintre profeții cei falși, împotriva căruia Dumnezeu a avertizat pe poporul Său prin Ieremia, și-a ridicat glasul în opoziție față de profeția rostită. Dorind să câștige favoarea împăratului și a curții sale, el a afirmat că Dumnezeu i-a dat cuvinte de încurajare pentru iudei. El a spus: “Peste doi ani, voi aduce înapoi în locul acesta toate uneltele Casei Domnului, pe care le-a luat Nebucadnețar, împăratul Babilonului, din locul acesta și le-a dus la Babilon. Și voi aduce înapoi în locul acesta, zice Domnul, pe Ieconia, fiul lui Ioachim, împăratul lui Iuda și pe toți prinșii de război ai lui Iuda, care s-au dus în Babilon, căci voi sfărâma jugul împăratului Babilonului.”
Ieremia, în prezența tuturor preoților și a întregului popor, a spus că aceasta era cea mai arzătoare dorință a inimii lui ca Dumnezeu să favorizeze astfel pe poporul său, încât vasele Casei Domnului să poată fi restituite, iar robii, aduși înapoi din Babilon; dar aceasta se putea face numai cu condiția ca poporul să se pocăiască și să se întoarcă de la calea lor cea rea la ascultarea de Legea lui Dumnezeu. Ieremia își iubea țara și dorea cu înfocare ca pustiirea prezisă să poată fi abătută prin umilința poporului, însă el știa că dorința era zadarnică. El spera că pedeapsa lui Israel avea să fie cât se poate de ușoară, de aceea i-a rugat stăruitor să se supună împăratului Babilonului pentru timpul specificat de Domnul.
El i-a rugat să asculte cuvintele rostite de el. A citit profețiile lui Osea, Habacuc, Țefania și alții, ale căror solii de mustrare și avertizare erau ca ale lui. El s-a referit la evenimente care s-au întâmplat în istoria lor ca împlinire a profețiilor de pedepsire pentru păcate nepocăite. Uneori, ca și în acest caz, s-au ridicat oameni împotriva soliei lui Dumnezeu și au prezis pace și prosperitate spre a liniști temerile poporului și spre a câștiga favoarea celor din locuri înalte. Dar în fiecare caz din trecut, judecata lui Dumnezeu s-a abătut asupra lui Israel așa cum a fost arătat de profeții cei adevărați. El a spus: “Dar, dacă un prooroc proorocește pacea, numai după împlinirea celor ce proorocește, se va cunoaște că este cu adevărat trimis de Domnul.” Dacă Israel alege să riște, evenimentele viitoare aveau să hotărască în mod efectiv care era profetul cel fals.
-171-
Dar Hanania s-a înfuriat, a luat jugul de pe grumazul lui Ieremia și l-a sfărâmat. “Și Hanania a zis în fața întregului popor: ‘Așa vorbește Domnul: Așa voi sfărâma peste doi ani de pe grumazul tuturor neamurilor jugul lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului!’ Proorocul Ieremia a plecat.” El și-a făcut lucrarea; a avertizat poporul despre primejdia în care se afla; a arătat singura cale pe care puteau să redobândească favoarea lui Dumnezeu. Dar, cu toate că singura lui vină era că a prezentat fidel solia lui Dumnezeu unui popor necredincios, ei și-au bătut joc de cuvintele lui, și bărbații din poziție de răspundere l-au acuzat și au încercat să incite poporul să-l condamne la moarte.
Dar lui Ieremia i-a fost dată o altă solie: “Du-te și spune lui Hanania: ‘Așa vorbește Domnul: Ai sfărâmat un jug de lemn, dar cu aceasta ai făcut în locul lui un jug de fier! Căci așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: “Pun un jug de fier pe grumazul tuturor acestor neamuri, ca să fie subjugate de Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și-i vor sluji și-i dau chiar și fiarele câmpului!”’ Și proorocul Ieremia a zis proorocului Hanania: ‘Ascultă, Hanania! Domnul nu te-a trimis, ci tu insufli poporului o încredere mincinoasă. De aceea, așa vorbește Domnul: Iată, te izgonesc de pe pământ, și vei muri chiar în anul acesta; căci cuvintele tale sunt o răzvrătire împotriva Domnului.’ Și proorocul Hanania a murit chiar în anul acela, în luna a șaptea.”
Acest profet fals a întărit necredința poporului în Ieremia și solia lui. El s-a declarat pe nedrept a fi trimisul Domnului și a suferit moartea ca urmare a păcatului lui înfricoșător. În luna a cincea, Ieremia a profetizat moartea lui Hanania, și în luna a șaptea, moartea lui a dovedit că acele cuvinte ale profetului au fost adevărate.
-172-
Dumnezeu a spus că poporul Său avea să fie salvat, că jugul pe care-l va pune asupra lor va fi ușor, dacă ei se supun planului Său fără să se plângă. Robia era reprezentată printr-un jug de lemn, care era ușor de purtat; dar împotrivirea avea să fie întâmpinată cu o severitate corespunzătoare, reprezentată prin jugul de fier. Dumnezeu a intenționat să țină în frâu pe împăratul Babilonului, ca să nu aibă loc pierderi de vieți și asuprire dureroasă; dar, prin disprețuirea avertizării și a poruncilor Lui, ei au adus asupra lor severitatea totală a robiei. A fost cu mult mai agreabil pentru popor să primească solia falsului profet, care a profetizat prosperitate; de aceea a fost primită. Aducerea păcatelor tot mereu în fața ochilor lor le rănea mândria; ei ar fi dorit mai degrabă să fie trecute cu vederea. Erau într-un astfel de întuneric moral, încât nu-și dădeau seama de enormitatea vinovăției lor, nici de aprecierea soliilor de mustrare și avertizare date de Dumnezeu. Dacă ar fi avut un simțământ corect al neascultării lor, ei ar fi recunoscut justețea căii Domnului și autoritatea profetului Său. Dumnezeu a insistat pe lângă ei să se pocăiască, astfel ca El să-i poată cruța de umilire și ca poporul numit cu Numele Lui să nu devină tributari ai unei națiuni păgâne; dar ei și-au bătut joc de sfatul Lui și au mers după profeții falși.
Domnul i-a poruncit apoi lui Ieremia să scrie scrisori către căpetenii, bătrâni, preoți, profeți și către toți cei care fuseseră luați în Babilon ca robi, să nu se lase înșelați să creadă în apropiata lor eliberare, ci să se supună de bunăvoie celor care i-au luat prizonieri, să-și continue ocupațiile, să-și clădească case în mod pașnic în mijlocul cuceritorilor lor. Domnul le-a poruncit să nu îngăduie ca profeții sau ghicitorii lor să-i înșele cu așteptări false; dar El i-a asigurat prin cuvintele lui Ieremia că, după șaptezeci de ani de robie, vor fi eliberați și se vor întoarce la Ierusalim. El le va asculta rugăciunile și le va acorda favoarea Sa, când se vor întoarce la El din toată inima. “Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul, și voi aduce înapoi pe prinșii voștri de război; vă voi strânge din toate neamurile și din toate popoarele în care v-am izgonit, zice Domnul, și vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în robie.”
-173-
Cu ce afectuoasă compasiune i-a informat Dumnezeu pe copiii Săi robi cu privire la planurile Lui pentru Israel! El știa ce suferință și dezastru aveau să experimenteze dacă erau lăsați să creadă că vor fi grabnic eliberați din robie și aduși înapoi la Ierusalim, după prezicerea profeților falși. El știa că această credința avea să le îngreuieze situația. Orice demonstrație de răzvrătire din partea lor ar trezi vigilența și asprimea împăratului și, drept urmare, libertatea lor ar fi restrânsă. El dorea ca ei să se supună liniștiți față de soarta lor și să facă astfel ca robia să le fie cât mai plăcută cu putință.
Mai erau încă alți doi profeți falși, Ahab și Zedechia, care au profetizat minciuni în Numele Domnului. Bărbații aceștia mărturiseau că sunt învățători sfinți; dar viața lor era stricată și erau robi ai plăcerilor păcatului. Profetul lui Dumnezeu a condamnat calea cea rea a acestor oameni și i-a avertizat de primejdia în care se aflau; dar, în loc să se pocăiască și să se schimbe, ei s-au mâniat pe profetul care le-a mustrat păcatele și au căutat să-i zădărnicească lucrarea, provocând poporul să nu creadă în cuvintele lui și acționând contrar sfatului lui Dumnezeu în chestiunea supunerii lor față de împăratul Babilonului. Domnul a mărturisit prin Ieremia că acești falși profeți vor fi predați în mâinile împăratului Babilonului și uciși înaintea ochilor lui, și la timpul potrivit, această prezicere a fost împlinită.
S-au ridicat profeți falși să semene confuzie în popor, întorcându-i de pe calea ascultării de poruncile divine, date prin Ieremia, însă judecățile lui Dumnezeu au fost pronunțate împotriva lor ca urmare a păcatului lor cel grav de a se fi răsculat împotriva Lui.
Tocmai astfel de oameni se ridică în aceste zile și dau naștere la confuzie și răzvrătire în poporul care mărturisește că ascultă de Legea lui Dumnezeu. Dar tot atât de sigur cum judecata divină s-a abătut asupra profeților falși, în același fel își vor primi și acești lucrători răi deplina măsură a pedepsei lor; pentru că Domnul nu S-a schimbat. Cei care profetizează minciuni îi încurajează pe oameni să privească păcatul ca pe o problemă măruntă. Când se dau pe față rezultatele teribile ale păcatelor lor, ei caută, dacă este posibil, să facă răspunzător de dificultățile lor pe cel care i-a avertizat în mod fidel, întocmai cum l-au învinuit și iudeii pe Ieremia pentru soarta lor cea rea.