Timp de șase zile, oștirea lui Israel a înconjurat cetatea. A sosit ziua a șaptea, și o dată cu lumina zorilor, Iosua a aranjat oștirea Domnului. Acum au fost îndrumați să mărșăluiască de șapte ori în jurul Ierihonului, și la puternicul sunet al trâmbițelor, să strige cu glas tare, pentru că atunci Dumnezeu le dădea cetatea. Oștirea impunătoare mărșăluia solemn în jurul zidurilor condamnate. Chivotul strălucitor al lui Dumnezeu luminând amurgul timpuriu al dimineții, preoții cu pieptarele lor strălucitoare și împodobitele lor insigne și războinicii cu armura lor sclipitoare prezentau o procesiune magnifică. Toți erau tăcuți ca morții și nu se auzeau decât tropotul multor picioare și ocazionalele sunete de trompetă, care spintecau liniștea totală a dimineții timpurii. Zidurile masive de piatră solidă se încruntau amenințătoare, sfidând asediul oamenilor.
Deodată, imensa oștire se oprește. Trâmbițele izbucnesc într-un sunet care zguduie până și pământul. Glasurile unite ale întregului Israel sfâșie aerul cu un strigăt puternic. Zidurile din piatră solidă, cu turnurile lor masive și parapete, se clatină și se ridică din temelii și, cu o prăbușire ca a o mie de tunete, cad ruinate la pământ. Locuitorii și oștirea inamică, paralizați de groază și uimire, nu opun rezistență, iar Israel mărșăluiește înăuntru și ia captivă puternica cetate a Ierihonului.
Cât de ușor au dărâmat oștirile cerului zidurile care li se păreau atât de formidabile iscoadelor care au adus raportul cel fals! Singura armă folosită a fost cuvântul lui Dumnezeu. Cel Atotputernic al lui Israel a spus: “Iată, dau în mâinile tale Ierihonul.” Dacă numai un singur luptător s-ar fi sprijinit cu puterea lui de ziduri, slava lui Dumnezeu ar fi fost micșorată și voința Sa zădărnicită. Dar lucrarea a fost lăsată în seama Celui Atotputernic; și chiar dacă temeliile parapetelor ar fi fost puse în centrul pământului și vârfurile lor ar fi ajuns până la bolta cerului, rezultatul ar fi fost același, când Căpetenia oștirii Domnului a condus la atac legiunile Sale de îngeri.
-162-
De mult a plănuit Dumnezeu să dea cetatea Ierihonului poporului Său favorit și să preamărească Numele Său printre națiunile pământului. Cu patruzeci de ani mai înainte, când l-a scos pe Israel din robie, El a avut de gând să le dea țara Canaanului. Dar, prin murmurările și îndoielile lor, ei I-au provocat mânia și El i-a făcut să rătăcească ani de oboseală prin pustie, până când toți cei care L-au insultat prin necredința lor nu mai existau. Prin luarea Ierihonului, Dumnezeu le-a arătat evreilor că părinții lor ar fi putut să stăpânească cetatea cu patruzeci de ani mai înainte, dacă s-ar fi încrezut în El cum s-au încrezut copiii lor.
Istoria vechiului Israel a fost scrisă pentru folosul nostru. Pavel spune: “Totuși, cei mai mulți dintre ei n-au fost plăcuți lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie. Și aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.” “Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.”
Întocmai ca și vechiul Israel, mulți dintre cei care mărturisesc a păzi poruncile lui Dumnezeu au inimi necredincioase, în timp ce în aparență păzesc orânduirile lui Dumnezeu. Cu toate că sunt favorizați cu lumină mare și privilegii prețioase, ei vor pierde, totuși, Canaanul ceresc, întocmai cum israeliții răzvrătiți n-au reușit să intre în Canaanul pământesc pe care li l-a oferit Dumnezeu ca răsplată pentru ascultarea lor.
Ca popor, nouă ne lipsește credința. În aceste zile, puțini vor să urmeze directivele date prin slujitorul ales al lui Dumnezeu așa de ascultători cum au fost oștirile lui Israel la luarea Ierihonului. Căpetenia oștirii Domnului nu S-a descoperit pe Sine adunării întregi. El a comunicat numai cu Iosua, care le-a transmis apoi evreilor toate instrucțiunile. A fost lăsat pe seama lor să creadă sau să se îndoiască de cuvintele lui Iosua, să urmeze poruncile date de el în Numele Căpeteniei oștirii Domnului sau să se revolte împotriva directivelor și să refuze autoritatea lui. Ei n-au putut vedea oștirea îngerilor, pusă în ordine de Fiul lui Dumnezeu, care conducea avangarda lor; ei ar fi putut gândi astfel: “Ce mișcări fără sens sunt acestea și cât de ridicol este spectacolul de marș zilnic în jurul zidurilor cetății, suflând între timp din cornurile de berbece!”
-163-
Dar tocmai planul de a continua această ceremonie într-o perioadă de timp atât de lungă, înainte de dărâmarea finală a zidurilor, a dat ocazie la creșterea credinței printre israeliți.
Lor trebuia să li se imprime cu desăvârșire ideea că puterea lor nu stătea în înțelepciunea omului, nici în tăria lui, ci numai în Dumnezeul salvării lor. În felul acesta, ei trebuia să se obișnuiască să nu se mai bazeze pe propriile lor forțe, ci să se încreadă pe deplin în Conducătorul lor divin.
Cei care astăzi mărturisesc a fi poporul lui Dumnezeu s-ar comporta oare astfel în împrejurări similare? Fără îndoială că mulți ar dori să acționeze după propriile lor planuri și ar sugera alte căi și mijloace spre aducerea la îndeplinire a scopului dorit. Ei ar fi puțin înclinați să se supună unui aranjament atât de simplu, care nu reflectă nici o aureolă asupra lor înșiși, afară de meritul ascultării. Ei ar pune la îndoială și posibilitatea ca o cetate atât de puternică să fie cucerită în felul acesta. Dar legea datoriei este supremă. Ea trebuie să stăpânească peste rațiunea umană. Credința este puterea vie care trece peste orice barieră, depășește toate obstacolele și înfige steagul în inima teritoriului inamic.
Dumnezeu vrea să facă lucruri miraculoase pentru cei care se încred în El. Din cauză că pretinsul Său popor se încrede atât de mult în propria lor înțelepciune, și nu Îi dă Domnului ocazia să-și arate puterea în favoarea lor, ei nu mai au putere. El vrea să-și ajute copiii credincioși în fiecare caz de urgență, dacă vor să-și pună toată încrederea în El și, implicit, să asculte de El.
În Cuvântul lui Dumnezeu există taine adânci; în providențele Sale există taine inexplicabile; în planul de mântuire există taine pe care omul nu le poate pătrunde. Dar mintea mărginită, puternică în dorința ei de a-și satisface curiozitatea și de a rezolva problemele infinitului, neglijează să urmeze calea simplă arătată de voința descoperită a lui Dumnezeu și se amestecă în tainele ascunse de la întemeierea lumii. Omul își construiește teoriile, pierde simplitatea credinței adevărate, devine prea îngâmfat spre a crede declarațiile Domnului și se împrejmuiește pe sine cu propriile lui închipuiri.
-164-
Mulți dintre cei care mărturisesc credința noastră se află în această situație. Ei sunt slabi și fără putere pentru că se încred în propria lor putere. Dumnezeu lucrează cu putere pentru un popor credincios care ascultă de Cuvântul Său fără să întrebe sau să se îndoiască. Maiestatea cerului, cu oștirea îngerilor Lui, a nivelat zidurile Ierihonului fără ajutor uman. Luptătorii înarmați ai lui Israel n-aveau nici un motiv să se mândrească cu realizările lor. Totul a fost făcut prin puterea lui Dumnezeu. Fie ca oamenii să renunțe la eu și la dorința de a lucra după propriile lor planuri, fie ca ei să se supună umiliți față de voința divină, și Dumnezeu va reînviora puterea lor și va aduce copiilor Săi eliberare și biruință.