Mărturii pentru Comunitate – Ziua 410

Luarea Ierihonului

După moartea lui Moise, Iosua a fost numit conducătorul lui Israel spre a-i conduce în țara Făgăduită. El era bine pregătit pentru această slujbă importantă. A fost prim ministru al lui Moise în cea mai mare parte din timpul peregrinajului lor prin pustie. A văzut lucrările minunate ale lui Dumnezeu făcute prin Moise și a înțeles bine temperamentul poporului. A fost unul din cele douăsprezece iscoade care au fost trimise să cerceteze țara Făgăduinței și unul dintre cei doi care au dat un raport fidel despre bogăția ei și care au încurajat poporul să se suie și s-o ia în stăpânire, prin puterea lui Dumnezeu.

Domnul i-a făgăduit lui Iosua că avea să fie cu el, așa cum fusese cu Moise, și va face ca pentru el cucerirea Canaanului să fie ușoară, cu condiția să fie credincios și să păzească toate poruncile Lui. Iosua a fost neliniștit cu privire la executarea mandatului de a conduce poporul în țara Canaanului, dar această asigurare i-a îndepărtat temerile. El le-a poruncit copiilor lui Israel să fie gata pentru o călătorie de trei zile și toți bărbații de război să se pregătească de luptă. “Ei au răspuns lui Iosua și au zis: ‘Vom face tot ce ne-ai poruncit și ne vom duce oriunde ne vei trimite. Te vom asculta în totul, cum am ascultat pe Moise. Numai Domnul Dumnezeul tău să fie cu tine, cum a fost cu Moise! Orice om care se va răzvrăti împotriva poruncii tale și care nu va asculta de tot ce-i vei porunci, să fie pedepsit cu moartea! Întărește-te numai și îmbărbătează-te.’”

-157-

Dumnezeu a dorit ca trecerea israeliților peste Iordan să fie miraculoasă. Iosua a poruncit poporului să se sfințească, pentru că a doua zi Domnul urma să facă lucruri minunate în mijlocul lor. La timpul hotărât, el a dat dispoziții preoților să ia chivotul, care conținea Legea lui Dumnezeu și să-l poarte înaintea poporului. “Domnul a zis lui Iosua: ‘Astăzi voi începe să te înalț înaintea întregului Israel, ca să știe că voi fi cu tine, cum am fost cu Moise’.”

Preoții au ascultat de poruncile conducătorului lor și au mers înaintea poporului, purtând chivotul legământului. Oștile evreilor s-au așezat în coloană de marș și au urmat simbolul prezenței divine. Întinsa coloană a coborât spre malul Iordanului și, când picioarele preoților s-au muiat în marginea apelor Iordanului, apa de deasupra a fost oprită, iar volumul de apă de jos s-a scurs în continuare, lăsând uscată albia râului. Preoții au trecut, ducând chivotul lui Dumnezeu, și Israel a urmat după ei. La jumătatea drumului peste Iordan, preoților li s-a poruncit să se oprească în albia râului până ce toată oștirea evreilor era trecută dincolo. Aceasta a fost spre a imprima în mintea lor și mai pregnant faptul că puterea care a oprit apele Iordanului era aceeași ca cea care i-a făcut în stare pe părinții lor să treacă prin Marea Roșie cu patruzeci de ani în urmă.

-158-

Mulți dintre cei care au trecut prin Marea Roșie când au fost copii, acum, printr-o minune asemănătoare, au trecut Iordanul ca bărbați de război echipați pentru luptă. Iosua le-a poruncit preoților să iasă din Iordan. Când ei, care purtau chivotul legământului, s-au aflat în siguranță pe malul celălalt, Dumnezeu a îndepărtat brațul Său cel puternic și apele acumulate au năvălit la vale, ca o cascadă puternică, în albia naturală a râului. Iordanul a continuat să se rostogolească asemenea unui potop irezistibil, revărsându-se peste toate malurile lui.

Dar mai înainte ca preoții să iasă din râu, pentru ca această minune extraordinară să nu poată fi uitată niciodată, Domnul i-a poruncit lui Iosua să aleagă bărbați de frunte din fiecare seminție, să ia pietre din albia râului, din locul unde au stat preoții și să le aducă pe umeri până la Ghilgal, iar acolo să ridice un monument în amintirea faptului că Dumnezeu a făcut ca Israel să treacă Iordanul ca pe uscat. Acesta avea să le amintească permanent minunea pe care a făcut-o Dumnezeu pentru ei. Pe măsură ce anii treceau, copiii lor aveau să întrebe despre acest monument, și ei aveau să le povestească iar și iar această istorie minunată, până ce va fi întipărită în mintea lor până la ultima generație.

Când toți regii amoriților și regii canaaniților au auzit că Domnul a oprit apele Iordanului înaintea copiilor lui Israel, inima li s-a topit de frică. Israeliții au ucis pe doi dintre regii lui Moab, și trecerea lor miraculoasă peste Iordanul umflat și năvalnic a umplut poporul de groază. Apoi Iosua a circumcis toți copiii care s-au născut în pustie. După acest ceremonial, ei au păzit Paștele în câmpia Ierihonului. “Domnul a zis lui Iosua: ‘Astăzi am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră.’”

Națiunile păgâne I-au reproșat Domnului și poporului Său pentru că evreii n-au reușit să ia în stăpânire țara Canaanului, pe care ei așteptau s-o moștenească destul de curând după ieșirea din Egipt. Vrăjmașii lor au triumfat pentru că Israel a peregrinat atâta prin pustie și s-au ridicat îngâmfați împotriva lui Dumnezeu, declarând că El nu era în stare să-i conducă în țara Canaanului. Acum, El și-a manifestat în mod remarcabil puterea și favoarea, conducându-și poporul peste Iordan pe teren uscat, vrăjmașii lor nemaiputându-L defăima. Mana care a continuat până în acest timp a încetat acum, deoarece israeliții se pregăteau să ia în stăpânire Canaanul; și pentru că mâncau din roadele bune ale acelei țări, nu mai era nevoie de mană.

-159-

Când Iosua s-a retras de la oștirile lui Israel să mediteze și să se roage ca prezența specială a lui Dumnezeu să-l însoțească, el a văzut un Om de statură înaltă, îmbrăcat în haine ca pentru război, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua nu L-a recunoscut ca fiind unul din luptătorii lui Israel, totuși El nu avea înfățișarea unui inamic. În zelul lui, I s-a adresat, spunând: “Ești dintre ai noștri sau dintre vrăjmașii noștri? El a răspuns: ‘Nu, ci Eu sunt Căpetenia oștirii Domnului, și acum am venit.’ Iosua s-a aruncat cu fața la pământ, s-a închinat și I-a zis: ‘Ce spune Domnul meu robului Său?’ Și Căpetenia oștirii Domnului a zis lui Iosua: ‘Scoate-ți încălțămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.’ Și Iosua a făcut așa.”

Slava lui Dumnezeu a sfințit sanctuarul și de aceea preoții nu intrau niciodată încălțați în locul sfințit de prezența lui Dumnezeu. De încălțăminte se puteau lipi fire de praf, care aveau să pângărească locul sfânt; de aceea preoților li se cerea să-și lase încălțămintea în curte, înainte de a intra în sanctuar. În curte, lângă ușa cortului întâlnirii, se afla un lighean de aramă în care preoții își spălau mâinile și picioarele înainte de intrarea în cortul întâlnirii, ca toate impuritățile să poată fi îndepărtate. Tuturor celor care slujeau la altar Dumnezeu le cerea să facă o pregătire specială înainte de a intra în locul unde se descoperea slava Sa.

Cel care stătea ca un luptător înarmat înaintea conducătorului lui Israel era Fiul lui Dumnezeu. Era Acela care i-a condus pe evrei prin pustie, învelit în stâlpul de nor ziua și în stâlpul de foc noaptea. Ca să i se întipărească în minte lui Iosua faptul că nu era altul decât Hristos, Cel preaslăvit, El a spus: “Scoate-ți încălțămintele din picioare.” Apoi l-a instruit pe Iosua ce cale să urmeze pentru a lua Ierihonul. Tuturor oamenilor de război trebuia să li se poruncească să înconjoare cetatea o dată în fiecare zi, timp de șase zile, și în a șaptea zi, ei trebuia să mărșăluiască în jurul Ierihonului de șapte ori.

-160-

În consecință, Iosua le-a dat ordine preoților și poporului după cum îi instruise Domnul. El a aranjat oștile lui Israel în ordine perfectă. În frunte era o grupă de bărbați înarmați, îmbrăcați ca de război; acum nu pentru a exercita iscusința lor în mânuirea armelor, ci numai pentru a crede și asculta de instrucțiunile date lor. După aceea urmau șapte preoți cu trompete. Apoi venea chivotul lui Dumnezeu, cu strălucirea aurului, un nimb de slavă plutind deasupra lui, purtat de preoți în veșminte speciale, bogate, care scoteau în evidență slujba lor sacră. Imensa oștire a lui Israel urma în ordine perfectă, fiecare seminție sub steagul respectiv. În felul acesta au înconjurat cetatea cu chivotul lui Dumnezeu. Nu se auzea nici un sunet, numai zgomotul pașilor acelei puternice oștiri și solemnul glas al trâmbițelor, care răsuna printre dealuri și se repeta prin străzile Ierihonului.

Străjerii cetății condamnate observau cu uimire și panică fiecare mișcare și raportau celor cu autoritate. Ei nu-și puteau imagina ce însemna toată prezentarea aceasta. Ierihonul a sfidat oștile lui Israel și pe Dumnezeul din cer; dar, când locuitorii lui au privit puternica oștire mărșăluind în jurul cetății lor, o dată în fiecare zi, cu toată pompa și măreția de război, grandoarea acelui chivot sacru și participarea preoților, misterul impresionant al scenei a umplut de groază inima prinților și a poporului. Apoi, ei aveau să-și verifice din nou sistemul de apărare, simțindu-se siguri că vor putea rezista cu succes celui mai puternic atac. Mulți au ridiculizat ideea că ar putea să fie vătămați de aceste neobișnuite demonstrații ale vrăjmașilor lor; dar alții erau îngroziți când vedeau măreția și splendoarea procesiunii care se învârtea grandioasă în fiecare zi, în jurul cetății. Și-au adus aminte că înainte cu patruzeci de ani Marea Roșie a fost despicată înaintea acestui popor și că, de curând, a fost deschisă o trecere pentru ei prin râul Iordan. Ei nu știau ce minuni mai putea face Dumnezeu pentru ei; dar au ținut porțile bine închise și păzite de războinici puternici.

Posted in

Redesteptare AF

Leave a Comment