Un interes împărțit
Iubiți frați M.,
În vedenia pe care am avut-o în ianuarie trecut, mi-au fost arătate unele lucruri cu privire la voi amândoi. Mi-a fost arătat că nu creșteți în spiritualitate după cum ar fi datoria și privilegiul vostru să creșteți. Măreția lucrării și ocazia providențială a lui Dumnezeu ar trebui să vă miște inimile. Hristos a intenționat ca credincioșii Săi copii să fie lumina lumii și sarea pământului. Viața cea sfântă și exemplul creștin al unui om bun dintr-o localitate revarsă o lumină care se reflectă asupra altora. Cât de mare ar fi atunci influența unei grupe de credincioși, care umblă cu toții în ascultare de poruncile lui Dumnezeu!
Predicarea Cuvântului este poruncită de Dumnezeu spre a-i trezi și convinge pe păcătoși. Și când predicatorul exemplifică în propria lui viață lepădarea de sine și sacrificiile lui Hristos, când conversația și faptele lui sunt în armonie cu Modelul divin, atunci influența lui va fi puternică asupra celor ce ascultă glasul lui. Dar nu toți pot fi predicatori la amvon. Datoriile diferitelor persoane variază și lucrare de făcut există pentru fiecare. Toți pot să ajute cauza prin dăruirea altruistă din banii lor, ca ajutor pentru diferitele ramuri ale lucrării, prin aprovizionarea mijloacelor pentru publicarea tratatelor și a revistelor spre a fi împrăștiate printre oameni și a răspândi adevărul. Cei care dau bani ca să promoveze cauza poartă o parte din sarcina lucrării; ei sunt împreună lucrători cu Hristos, pentru că Dumnezeu i-a aprovizionat pe oameni cu bani pe încredere, spre a fi folosiți pentru scopuri sfinte și chibzuite. Ei sunt uneltele pe care le-a rânduit Dumnezeu să facă bine și oamenii trebuie să pună acești bani la schimbător.
Iubiți frați, să vă aduceți aminte că sunteți ispravnici ai lui Dumnezeu și că El vă face răspunzători pentru talanții vremelnici pe care vi i-a dat cu împrumut, spre a-i folosi cu pricepere și spre slava Sa. Nu vreți să vă cercetați inimile, să vedeți motivele care vă îndeamnă la acțiune? Am văzut că primejdia constă în iubirea averilor voastre. Urechile voastre nu se grăbesc să audă chemarea Stăpânului în persoana sfinților Săi și a lipsurilor cauzei Sale. Voi nu investiți cu bucurie comoara voastră în acțiunea creștinismului. Dacă doriți o comoară în cer, trebuie să faceți rost de ea cât aveți ocazie. Dacă socotiți mai prudent să vă folosiți banii pentru o mai mare acumulare de bogății pământești și să investiți cu economie în cauza lui Dumnezeu, atunci să fiți mulțumiți să primiți comoara cerească după investiția din depozitul ceresc.
-119-
Voi doriți să vedeți progresul cauzei lui Dumnezeu, dar faceți puțin efort personal în scopul acesta. Dacă voi, și alții care mărturisesc sfânta noastră credință, ați putea să vedeți adevărata voastră situație și să vă dați seama de răspunderea pe care o aveți față de Dumnezeu, ați deveni zeloși conlucrători cu Isus. “Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, și cu toată puterea ta.” În această privință nu poate fi nici un interes împărțit, pentru că omul întreg cuprinde toată inima, cugetul și puterea.
Apostolul spune: “Voi nu sunteți ai voștri, căci ați fost cumpărați cu un preț.” Când sărmanul păcătos condamnat zăcea sub blestemul Legii Tatălui, Isus l-a iubit atât de mult, încât S-a dat pe Sine pentru călcătorul de Lege. Acesta a fost răscumpărat în virtutea sângelui Său. Noi nu putem aprecia valorosul preț de răscumpărare plătit pentru omul căzut. Pentru o astfel de iubire minunată ar trebui date în schimb cele mai bune și sfinte afecțiuni ale inimii. Darurile vremelnice de care te bucuri îți sunt doar împrumutate, spre a ajuta la înaintarea Împărăției lui Dumnezeu.
Eu vorbesc despre sistemul zecimii, totuși cât de sărăcăcios se arată el minții mele! Ce mică prețuire! Cât de zadarnică este strădania de a măsura cu reguli matematice timp, bani și iubire, în schimbul unei iubiri și al unui sacrificiu care nu pot fi măsurate și calculate! Zecimi pentru Hristos! O, ce recompensă sărăcăcioasă, nedemnă pentru ceea ce costă atât de mult! De pe crucea Golgotei, Hristos cheamă la o predare necondiționată. El i-a făgăduit tânărului învățător al legii că, dacă a vândut tot ce avea, a dat săracilor și a luat crucea Lui să-L urmeze, va avea o comoară în cer. Tot ce avem să fie consacrat lui Dumnezeu. Maiestatea cerului a venit în lume să moară ca jertfă pentru păcatele omului. Cât de rece și egoistă este inima umană, care întoarce spatele unei atât de neasemuite iubiri și se apucă de lucrurile iluzorii din această lume!
-120-
Când egoismul se străduiește să câștige biruință asupra voastră, aduceți-vă aminte de Unul care a părăsit slăvitele curți cerești și S-a dezbrăcat de hainele Lui regale de dragul vostru, devenind sărac, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă puteți îmbogăți. Vreți voi, dar, să disprețuiți această iubire mare și îndurare fără margini, refuzând să fiți deranjați și să vă lepădați de voi înșivă din iubire pentru El? Vreți să țineți la comorile acestei lumi și să neglijați să ajutați la înaintarea acestei mari lucrări a adevărului?
Copiilor lui Israel li s-a poruncit în vechime să aducă o jertfă pentru adunarea întreagă pentru curățire de întinăciunea ceremonială. Jertfa aceasta era o juncană roșie și reprezenta cea mai desăvârșită jertfă care să răscumpere din întinăciunea păcatului. Aceasta era o jertfă ocazională pentru curățirea tuturor celor care atingeau un mort din necesitate sau accidental. Toți cei care veneau în contact cu moartea în orice fel erau socotiți, ceremonial, necurați. Aceasta trebuia să imprime puternic în mintea evreilor faptul că moartea a venit ca urmare a păcatului și de aceea este un reprezentant al păcatului. Acea juncană, acel chivot, acel șarpe de aramă arată în mod impresionant spre acea jertfă mare — jertfa lui Hristos.
Juncana aceasta trebuia să fie roșie, care era un simbol al sângelui. Ea trebuia să fie fără pată sau cusur și care n-a fost pusă niciodată la jug. Aici, era simbolizat din nou Hristos. Fiul lui Dumnezeu a venit de bunăvoie să aducă la îndeplinire lucrarea de ispășire. Asupra Lui n-a fost un jug obligatoriu, pentru că El era independent și deasupra oricărei legi. Îngerii, ca mesageri inteligenți ai lui Dumnezeu, erau sub jugul obligației; nici un sacrificiu personal al lor nu putea să ispășească vinovăția omului căzut. Numai Hristos era liber față de cerințele Legii spre a lua asupra Sa răscumpărarea neamului omenesc căzut. El avea să-și dea viața și s-o ia din nou. “El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat, să fie deopotrivă cu Dumnezeu.”
-121-
Și totuși, această Ființă slăvită a iubit pe sărmanul păcătos și a luat asupra Sa chipul unui rob, ca să poată suferi și muri spre folosul omului. Isus putea să rămână la dreapta Tatălui Său, să poarte coroana și îmbrăcămintea Sa regală. Dar El a ales să schimbe toate bogățiile, onoarea și slava cerului pentru sărăcia omenirii și poziția de comandă înaltă pentru ororile din Ghetsemani, umilința și agonia de pe Golgota. El a devenit un om al durerii și obișnuit cu suferința, pentru ca prin botezul suferinței și al sângelui să poată curăți și răscumpăra o lume vinovată. “Iată-Mă că vin”, a fost consimțământul Lui bucuros, “să fac voia Ta, Dumnezeule.”
Juncana de jertfă era dusă afară din tabără și ucisă în modul cel mai impunător. Tot așa și Hristos a suferit în afara porților Ierusalimului, pentru că Golgota era în afara zidurilor cetății. Aceasta trebuie să arate că Hristos n-a murit numai pentru evrei, ci pentru omenirea întreagă. El vestește unei lumi căzute că a venit să fie Răscumpărătorul lor și îi cheamă să accepte mântuirea pe care le-o oferă El. Juncana, fiind ucisă în maniera cea mai solemnă, preotul, îmbrăcat în haine curate, albe, lua sângele în mâinile lui când acesta se scurgea din trupul victimei și-l stropea spre templu de șapte ori. “Și fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină, cu inimile stropite și curățite de un cuget rău și cu trupul spălat cu o apă curată.”
Trupul juncanei era ars până la cenușă, ceea ce însemna o jertfă cuprinzătoare și completă. Apoi cenușa era adunată de o persoană necontaminată de contactul cu trupul mort și pusă într-un vas care conținea apă dintr-o apă curgătoare. Această persoană curată lua apoi o crenguță de cedru, o pânză stacojie și un buchet de isop, pentru ca să stropească conținutul vasului spre cort și spre poporul adunat. Ceremonia aceasta era repetată de șapte ori spre a fi completă și era făcută ca o curățire de păcat.