Îngâmfare și egoism
Iubite frate, ai făcut o greșeală regretabilă stând în fața pacienților în sala de conferințe, precum adesea ai făcut, și înălțându-te pe tine și soția ta. Copiii tăi au învățat lecții din aceste observații care au format caracterul lor. Tu vei descoperi acum că nu este o treabă ușoară să corectezi impresiile care au fost făcute. Ei sunt mândri și îngâmfați. Ei cred că, fiind copiii tăi, sunt superiori copiilor în general. Tu erai îngrijorat că oamenii nu-ți vor da respectul cuvenit poziției tale ca medic al Institutului de Sănătate. Aceasta a arătat o înclinație către slăbiciune, care a îngreuiat înaintarea ta spirituală. Aceasta te-a făcut, de asemenea, să fii gelos pe alții, temându-te că te vor înlocui sau nu vor da stima cuvenită poziției și valorii tale. Ai înălțat-o și pe soția ta, prezentând-o în fața pacienților ca pe o ființă superioară. Ai fost ca un om orb; i-ai dat credit pentru capacități pe care ea nu le posedă.
Trebuia să-ți amintești că valoarea ta morală este prețuită după cuvintele, după acțiunile și după faptele tale. Acestea nu pot fi niciodată ascunse, ci te vor pune la înălțimea cea adevărată în fața pacienților tăi. Dacă arăți interes față de ei, dacă lucrezi pentru ei, vor cunoaște acest lucru, iar tu vei avea încrederea și iubirea lor. Dar vorbăria niciodată nu-i va face să creadă că munca ta zeloasă pentru ei te-a împovărat și ți-a istovit vitalitatea, când ei știu că n-au avut parte de atenția și îngrijirea ta specială. Pacienții vor avea încredere și iubire pentru cei care arată un interes special pentru ei și care muncesc pentru vindecarea lor. Dacă faci această lucrare, care nu poate fi lăsată nefăcută, pentru care pacienții plătesc, atunci nu-i nevoie să cauți stima și respectul prin vorbărie; tu le vei avea tot așa de sigur în timp ce lucrezi.
-99-
Tu nu ești eliberat de egoism și de aceea n-ai avut binecuvântarea pe care o dă Dumnezeu lucrătorilor Săi altruiști. Interesul tău a fost împărțit. Ai avut o grijă atât de specială pentru tine însuți și pentru ai tăi, încât Domnul n-a mai avut nici un motiv să lucreze special pentru tine și să-ți poarte de grijă. În privința aceasta, purtarea ta te-a descalificat pentru poziția pe care o deții. Anul trecut am văzut că te-ai simțit competent să conduci singur institutul. Dacă ar fi al tău și tu ai fi cel care ar beneficia sau ar păgubi prin câștiguri sau pierderi, ai înțelege că este datoria ta să ai o grijă deosebită ca pierderile să nu aibă loc și pacienții care erau acolo pe bază de caritate să nu secătuiască institutul de bani. Tu ai face cercetări și nu i-ai lăsa să rămână o săptămână mai mult decât ar fi necesar. Ai căuta multe căi prin care ai putea reduce cheltuielile și să păstrezi proprietatea institutului. Dar tu ești doar un angajat, și zelul, interesul și abilitatea, pe care crezi că le ai pentru a conduce o astfel de instituție, n-au apărut. Pacienții n-au primit atenția pentru care au plătit și la care aveau dreptul să se aștepte.
Mi-ai fost arătat ca unul care adesea te îndepărtai de bolnavii care aveau nevoie de sfatul și consultația ta. Mi-ai fost prezentat în mod vădit ca nepăsător și abia ascultând vorbele lor, care pentru ei erau de mare importanță. Tu păreai a fi în mare grabă, amânându-i până la un timp în viitor, când foarte puține cuvinte de simpatie și încurajare ar fi liniștit mii de temeri și ar fi dat pace și siguranță în locul neliniștii și întristării. Ai apărut ca fiindu-ți frică să le vorbești pacienților. Tu n-ai pătruns în simțămintele lor, ci te-ai ținut la distanță, când ar fi trebuit să arăți mai multă familiaritate. Erai prea distant. Ei priveau la tine precum copiii la părinți și aveau dreptul să se aștepte să primească atenție din partea ta pe care nu au obținut-o. Cuvintele “pe mine și al meu” se interpun între tine și munca pe care poziția ta cere s-o îndeplinești. Adesea, pacienții și ajutoarele au nevoie de sfatul tău; dar ei simt o indispoziție de a merge la tine și nu se simt liberi să-ți vorbească.
-100-
Tu ai căutat să-ți menții o demnitate necuvenită. În efortul tău, n-ai atins ținta, ci ai pierdut încrederea și iubirea pe care le-ai fi putut câștiga dacă ai fi fost modest, având blândețea și smerenia sufletului. Adevărata devoțiune și consacrare față de Dumnezeu va face loc pentru tine în inimile tuturor și nu te va îmbrăca cu o demnitate presupusă, ci cu una adevărată. Tu ai fost înălțat prin cuvintele de aprobare pe care le-ai primit. Modelul tău trebuie să fie viața lui Hristos, care te învață să faci binele în orice loc pe care îl ocupi. În timp ce te îngrijești de alții, Dumnezeu Se va îngriji de tine. Maiestatea cerului nu S-a ferit de oboseală. El a călătorit pe jos, din loc în loc, spre a face bine suferinzilor și celor în nevoie. Cu toate că posezi unele cunoștințe și poți avea o oarecare înțelegere a organismului uman, putând urmări cauza bolii — cu toate că ai putea să ai limba oamenilor și a îngerilor, — mai ai nevoie și de alte calificări, altfel toate darurile tale nu vor avea nici o valoare specială. Tu ai nevoie de putere de la Dumnezeu, care poate fi obținută numai de către cei care-și pun încrederea în El și care se consacră lucrării pe care le-a dat-o El s-o facă. Hristos trebuie să fie o parte a cunoștinței tale. Trebuie avută în vedere înțelepciunea Lui în locul înțelepciunii tale. Atunci vei înțelege cum să fii lumină în camerele bolnavilor. Ai nevoie de libertate de spirit, putere și credință. Credința este slabă, din lipsă de exercitare; ea nu poate fi viguroasă și sănătoasă. Eforturile tale pentru cei care sunt bolnavi la inimă și trup nu vor avea succesul pe care l-ar putea avea, pacienții nu vor câștiga puterea fizică și spirituală pe care ar fi putut să o câștige, dacă tu nu duci cu tine pe Isus în vizitele tale. Trebuie să te însoțească cuvintele și lucrările Sale. Atunci vei simți că cei pe care i-au binecuvântat rugăciunile și cuvintele tale de simpatie te vor binecuvânta, în schimb, pe tine.
-101-
Tu n-ai simțit întru totul dependența ta de Dumnezeu și nici ineficiența și slăbiciunea ta fără înțelepciunea și harul Său special. Te îngrijorezi, ți-e teamă și te îndoiești pentru că ai lucrat prea mult în propria ta putere. Cu Dumnezeu poți prospera. În umilință și sfințenie de suflet vei găsi multă pace și putere. Ele luminează foarte strălucitor pe cei care își simt slăbiciunea și întunecimea, pentru că unii ca aceștia fac ca Hristos să fie neprihănirea lor. Tăria trebuie să vină din unirea ta cu El. Nu obosi în facerea de bine.
Maiestatea cerului a invitat pe cei obosiți: “Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Motivul pentru care povara pare uneori așa de grea și chinuitoare este că te-ai ridicat mai presus de blândețea și umilința avută de Domnul nostru divin. Nu te mai gratifica și înălța pe tine însuți, ci lasă ca eul să fie ascuns în Isus și învață de la El, care te-a invitat și ți-a făgăduit odihnă.
Am văzut că Institutul de Sănătate nu poate progresa niciodată atâta timp cât cei care dețin locuri de răspundere se interesează mai mult de ei înșiși decât de instituție. Dumnezeu dorește în lucrarea Lui oameni altruiști, bărbați și femei; și cei care poartă răspunderea la Institutul de Sănătate trebuie să supravegheze fiecare departament de acolo, să practice economia, să poarte de grijă lucrurilor mărunte și să se păzească de pierderi. Pe scurt, ei trebuie să fie atât de atenți și judicioși în administrarea lor, ca și când ar fi adevărații proprietari.
Tu ai fost cuprins de simțământul că aceasta sau aceea nu era treaba ta. Tot ce are legătură cu institutul este treaba ta. Dacă observi anumite lucruri de care nu te poți ocupa cum trebuie, fiind solicitat în altă parte, cheamă pe cineva în ajutor care se va ocupa imediat de această problemă. Dacă această lucrare este prea grea pentru tine, un altul trebuie să-ți ia locul, care poate aduce întru totul la îndeplinire toate sarcinile care revin unuia care deține poziția ta de răspundere.
-102-
În discuțiile tale din sala de conferințe, ai învinuit adesea pe pacienți și pe ajutoare că aduc asupra ta poveri și griji inutile, când, în același timp, au văzut că tu nu ți-ai îndeplinit nici jumătate din sarcinile care apasă asupra ta ca medic. Tu n-ai îngrijit cum trebuie bolnavii pe care-i aveai în grijă. Pacienții tăi nu sunt orbi; observă neglijența ta față de ei. Ei sunt departe de casele lor și îi costă ca să obțină îngrijirea și tratamentul pe care nu-l pot primi acasă. Toată această mustrare din sala de conferințe este păgubitoare pentru instituție și neplăcută pentru Dumnezeu.
Este adevărat că ai avut poveri grele de purtat, dar în multe cazuri ai învinuit pe pacienți și pe ajutoare, când necazul era în propria ta familie. Ei îți cer ajutorul continuu, dar nu te ajută în schimb; nu există nici unul în căminul tău care să-ți susțină mâinile sau să te încurajeze. Dacă n-ai avea altă grijă decât cea de la institut, ai putea suporta mult mai bine și nu ți-ai pierde puterea și curajul. Este datoria ta să-ți aperi sănătatea; și dacă grijile familiei tale sunt atât de mari, încât lucrarea în care ești angajat te supra împovărează și nu ești în măsură să-ți dedici timpul și atenția pentru pacienți și institut, ceea ce, de fapt, se cuvine, atunci trebuie să renunți la poziția ta și să-ți cauți un loc unde poți face față familiei tale, ție însuți și răspunderilor asumate. Poziția pe care o ocupi acum este o poziție importantă. Ea cere un intelect clar, puterea creierului, nervi și mușchi. Pentru succesul lucrării este necesară o consacrare zeloasă. Doar aceasta va face ca instituția să prospere. Spre a fi un lucru viu, el trebuie să aibă viață, lucrători dezinteresați care să-l conducă.