Mărturii pentru Comunitate – Ziua 392

Fericirea din cer va consta din legătura curată cu ființele sfinte, armonioasa viață socială cu îngerii cei fericiți și cu cei răscumpărați, care și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului. Noi nu putem fi fericiți în timp ce suntem cu totul absorbiți de interesul pentru noi înșine. Trebuie să trăim în această lume ca să câștigăm suflete pentru Mântuitorul. Dacă rănim pe alții, ne rănim și pe noi înșine. Dacă binecuvântăm pe alții, ne binecuvântăm și pe noi; pentru că influența fiecărei fapte bune este reflectată asupra inimii noastre.

Datoria ne obligă să ne ajutăm unul pe altul. Nu se întâmplă întotdeauna să venim în contact cu creștini comunicativi, amabili și blajini. Mulți n-au primit o educație corespunzătoare; caracterele lor sunt deficitare, sunt aspri și ursuzi și par a fi suciți în toate felurile. În timp ce îi ajutăm pe aceștia să-și vadă și să-și corecteze defectele, trebuie să fim atenți să nu devenim nerăbdători și iritabili din cauza greșelilor semenului nostru. Unii care mărturisesc pe Hristos sunt dezagreabili; dar frumusețea harului creștin îi va transforma, dacă se vor apuca sârguincios de lucrarea de a obține blândețea și gentilețea Celui pe care Îl urmează, aducându-și aminte că “nici unul din noi nu trăiește pentru sine.” Conlucrători cu Hristos! Ce poziție înaltă! Unde sunt de găsit misionari jertfitori de sine în aceste orașe mari? Domnul are nevoie de lucrători în via Sa. Nouă ar trebui să ne fie teamă să-L jefuim de timpul pe care îl revendică El de la noi; ar trebui să ne fie teamă să-l irosim în lenevie sau în împodobirea trupului, însușindu-ne pentru scopuri nebunești orele prețioase pe care ni le-a dat Dumnezeu spre a fi devotate rugăciunii, spre a ajunge să ne cunoaștem Biblia și pentru a lucra pentru binele semenilor noștri, corespunzând astfel, noi și ei, pentru lucrarea cea mare care ne revine nouă.

Mamele muncesc inutil pentru îmbrăcămintea cu care vor să-și înfrumusețeze propria lor persoană sau pe a copiilor lor. Este datoria noastră să ne îmbrăcăm simplu, noi și pe copiii noștri, fără podoabe inutile, înflorituri sau paradă, având grijă să nu încurajăm în ei iubirea de îmbrăcăminte care-i va duce la ruină, ci să căutăm mai degrabă cultivarea podoabelor creștine. Nici unul din noi nu poate fi scutit de răspundere și în nici un caz nu putem sta liniștiți în fața tronului lui Dumnezeu dacă nu facem lucrarea pe care ne-a dat-o Stăpânul.

-73-

Este nevoie de misionari pentru Dumnezeu, bărbați credincioși și femei care nu se vor sustrage de la răspundere. O lucrare chibzuită va avea rezultate bune. Este de făcut o lucrare adevărată. Adevărul trebuie prezentat înaintea oamenilor într-o manieră ordonată de către cei care unesc blândețea cu înțelepciunea. Noi nu trebuie să ne ținem la distanță față de semenii noștri, ci să ne apropiem de ei; pentru că sufletele lor sunt tot atât de prețioase ca și ale noastre. Noi putem duce lumina în căminul lor într-un spirit calm și potolit, insistând pe lângă ei să vină la înaltul privilegiu oferit lor, să ne rugăm cu ei când pare potrivit și să le arătăm că sunt cunoștințe mai înalte la care pot să ajungă, și apoi, în mod treptat, să li se vorbească despre adevărurile sacre ale acestor zile de pe urmă.

Sunt mai multe adunări pentru cântare decât pentru rugăciune în mijlocul poporului nostru; dar chiar și aceste adunări pot fi conduse într-o astfel de manieră respectuoasă și totuși plăcută, încât să exercite o influență bună. Totuși, există prea multe glume, conversație neserioasă și clevetire spre a face ca acest timp să fie folositor, să înalțe gândurile și să îmbunătățească manierele.

Redeșteptări senzaționale

A fost prea mult interes divizat în _____. Când are loc o nouă trezire, sunt unii care își plasează influența de partea cea rea. Fiecare bărbat și femeie trebuie să fie de pază când în afară există minciuni calculate spre a îndepărta de adevăr. Sunt unii care întotdeauna sunt gata să vadă și să audă ceva nou și ciudat; și vrăjmașul sufletelor, din aceste orașe mari, are o mulțime spre a aprinde curiozitatea și a abate mintea de la adevărurile mari și sacre pentru aceste zile de pe urmă.

Dacă fiecare agitație religioasă îi face pe unii să neglijeze sprijinul deplin acordat prin prezența și influența lor pentru minoritatea care crede un adevăr nepopular, se va ajunge ca în biserică să fie multă slăbiciune când ar trebui să fie putere. Satana folosește multe mijloace ca să-și aducă la îndeplinire scopurile; și dacă, sub masca religiei populare, poate să-i abată pe cei îndoielnici și neprevăzători de pe calea adevărului, el a realizat mult în a diviza puterea poporului lui Dumnezeu. Acest entuziasm de redeșteptare fluctuantă, care vine și pleacă precum fluxul și refluxul, poartă o înfățișare amăgitoare sau înșeală multe persoane cinstite, făcându-le să creadă că acesta este adevăratul Duh al Domnului. Această lucrare înmulțește convertiții. Cei cu temperament emotiv, cei slabi și docili vin cu grămada sub steagul lui; dar când valul se retrage, ei se află părăsiți pe țărm. Să nu fiți înșelați de învățători falși, nici conduși prin cuvinte amăgitoare. Vrăjmașul sufletelor este sigur că are suficientă mâncare de fabule plăcute spre a satisface pofta tuturor.

-74-

Totdeauna se vor ridica meteori strălucitori; dar urma luminii pe care o lasă ei se stinge imediat în întuneric, care pare mai dens decât era mai înainte. Aceste senzaționale agitații religioase, create prin relatare de anecdote și prezentare de ciudățenii și excentricități, sunt toate o lucrare de suprafață, și acei de-o credință cu noi care sunt fermecați și îndrăgostiți peste măsură de aceste străfulgerări de lumină nu vor clădi niciodată cauza lui Dumnezeu. Ei sunt gata să-și retragă influența la cea mai mică ocazie și să-i convingă pe alții să participe la aceste adunări, unde aud ceea ce slăbește sufletul și aduce confuzie în minte. Această retragere a interesului din lucrare face cauza lui Dumnezeu să lâncezească. Noi trebuie să fim statornici în credință. Avem în față lucrarea noastră, care să facă lumină adevărului, așa cum este descoperită în Legea lui Dumnezeu, să strălucească asupra altor suflete și să le scoată afară din întuneric. Lucrarea aceasta cere energie fermă, stăruitoare, și un scop precis de urmărit.

În biserică, sunt unii care au nevoie să se prindă de stâlpii credinței noastre și să înceapă să găsească temelia de stâncă, în loc să fie purtați de vânt pe suprafața excitației și să se miște după impuls. În biserică sunt dispeptici spirituali. Ei s-au făcut singuri invalizi; slăbiciunea lor spirituală este rezultatul propriei lor umblări șovăitoare. Ei sunt împinși încoace și încolo de vânturi de învățătură schimbătoare și adesea sunt confuzi și aruncați în nesiguranță, pentru că acționează întru totul după sentimente. Ei sunt creștini ai senzațiilor, care flămânzesc mereu după ceva nou și diferit; învățături ciudate fac confuză credința lor și nu sunt vrednici pentru cauza adevărului.

-75-

Dumnezeu cheamă bărbați și femei ai stabilității, ai scopului hotărât, în care te poți încrede în timp de primejdie și necaz, care sunt tot atât de ferm înrădăcinați și întemeiați ca și munții, care nu pot fi clătinați la dreapta sau la stânga, ci se mișcă drept înainte și sunt totdeauna găsiți de partea dreaptă. Sunt unii care, în timp de pericol religios, aproape totdeauna pot fi căutați în rândurile vrăjmașului; dacă au vreo influență, aceasta este de partea cea rea. Ei nu se simt sub obligația morală de a-și preda toată puterea adevărului pe care îl mărturisesc. Unii ca aceștia vor fi răsplătiți după faptele lor.

Cei care fac puțin pentru Mântuitorul în salvarea sufletelor, și în a se păstra pe ei înșiși drepți înaintea lui Dumnezeu, vor dobândi numai puțină putere spirituală. Noi trebuie să folosim continuu puterea pe care o avem pentru ca ea să se poată dezvolta și crește. După cum boala este rezultatul călcării legilor naturale, tot așa declinul spiritual este rezultatul continuei călcări a Legii lui Dumnezeu. Și totuși, chiar cei care o calcă pot mărturisi că păzesc poruncile lui Dumnezeu.

Noi trebuie să venim mai aproape de Dumnezeu, să ne așezăm într-o legătură mai strânsă cu cerul și să îndeplinim principiile Legii în cele mai mici acțiuni din viața de fiecare zi, ca să fim întru totul spirituali. Dumnezeu le-a dat slujitorilor Săi capacități, talente, spre a fi folosite spre slava Sa, nu să rămână nefolosite sau să fie irosite. El le-a dat lumina și cunoștința voinței Lui spre a fi comunicate altora și, împărțind-o cu alții, să devină canale vii de lumină. Dacă nu exercităm puterea noastră spirituală, ajungem slabi, ca și mădularele trupului care ajung fără putere când invalidul este obligat să rămână inactiv timp îndelungat. Activitatea este ceea ce dă putere.

Nimic nu ne va da o mai mare putere spirituală și o mai mare creștere a zelului și a stării de spirit, decât vizitând și slujind celor bolnavi și celor descurajați, ajutându-i să vadă lumina și să-și întărească credința în Isus. Sunt sarcini neplăcute pe care cineva trebuie să le facă, altfel sufletele vor fi lăsate să piară. Oricât de neplăcute pot fi aceste sarcini, îndeplinindu-le, creștinii vor avea parte de o binecuvântare. Hristos a luat asupra Sa neplăcuta sarcină de a veni din locuința curăției și a neîntrecutei glorii, să locuiască printre oameni, într-o lume veștejită și înnegrită de crimă, violență și fărădelege. El a făcut aceasta pentru a câștiga suflete; și obiectivele unei astfel de iubiri uimitoare și de bunăvoință fără pereche vor scuza oare viața de comoditate egoistă? Vor alege ei plăcerea lor, vor urma propriile lor înclinații și vor lăsa sufletele să piară în întuneric, pentru că vor întâlni dezamăgire și refuz dacă lucrează pentru salvarea lor? Hristos a plătit un preț nemărginit pentru răscumpărarea omului, iar acesta să spună: “Domnul meu, nu vreau să lucrez în via Ta; Te rog să mă scuzi”?

-76-

Domnul îi cheamă pe cei care sunt fără grijă în Sion să se ridice și să lucreze. Să nu asculte ei de glasul Stăpânului? El dorește lucrători credincioși, care se roagă și care vor semăna pe toate apele. Cei care lucrează astfel vor fi surprinși cum necazurile suportate în mod hotărât, în Numele și puterea lui Isus, vor întări credința și vor reînnoi curajul. Pe calea ascultării umile e siguranță și putere, mângâiere și speranță; dar răsplata va fi pierdută, în final, de către cei care nu fac nimic pentru Isus. Mâini slabe nu vor fi în stare să se prindă de Cel Atotputernic și genunchi slăbănogi nu vor fi în stare să sprijine în ziua restriștei. Cititorii Bibliei și lucrătorii creștini vor primi premiul cel glorios și vor auzi: “Bine, rob bun și credincios intră în bucuria Stăpânului tău.”

Posted in

Redesteptare AF

Leave a Comment